Ieşirea Din MATRIX

sâmbătă, 25 noiembrie 2023

Căpitanul Fantastic - un film artistic fantastic

 

CAPTAIN FANTASTIC (2016)

”În pădurile din nord-vestul Pacificului, un tată dedicat creșterii celor șase copii ai săi cu o educație fizică și intelectuală riguroasă este forțat să-și părăsească paradisul și să intre în lume, provocându-și ideea despre ce înseamnă să fii părinte.

Numele filmului sună a sci-fi sau a film cu super-eroi, dar avem de-a face doar cu o delicată dramă de familie. O familie care a ales să trăiască într-un mod fantastic de frumos: în pădure, învățând să nu irosească resursele, să înțeleagă natura, să se pregătească fizic și psihic pentru orice intemperie, să se distreze în familie, fără televizor și jocuri video. Moartea mamei îi împinge să facă față civilizației și scoate la suprafață nesiguranța felului în care au decis să trăiască până atunci.

Noi am râs și-am plâns și parcă am învățat câteva ceva despre cum să îți crești mai bine și mai frumos copiii.” SURSA

vineri, 24 noiembrie 2023

L-au clonat pe Tyrone - film artistic


They Cloned Tyrone (2023)

O serie ciudată de evenimente ciudate conduce un trio improbabil (John Boyega, Teyonah Parris și Jamie Foxx) într-o groapă de iepure foarte adâncă, într-o conspirație sinistră din cartier.

„They Cloned Tyrone” este un thriller de coșmar științifico-fantastic din interiorul orașului, unul care se joacă cu spiritul teoriei conspirației care a prosperat adesea – pe bună dreptate – în cultura neagră. Experimentul de la Tuskegee a fost o conspirație care a avut loc; impactul său oribil asupra inimii și minții afro-americanilor este peste măsură. Iar în anii 1970, exista credința că CIA  arunca droguri în orașele Americii, aceasta a fost o idee care a câștigat suport, culminând un deceniu mai târziu, prin teoria că CIA a fost forța ascunsă din spatele „epidemiei” de cocaină.

Acele teorii și sentimentul palpabil că doar pentru că-este-extrem-asta-nu-înseamnă-că-nu-este-adevărat,  stau la baza, sunt fundalul profund paranoic al filmului „L-au clonat pe Tyrone”, un film care împinge lucrurile la un extrem, dar vrea totuși să atingă un nerv al realității.” Traducerea și adaptarea de AICI

joi, 23 noiembrie 2023

Nu-ți face griji, draga mea - un film artistic interesant

 


Don't Worry Darling (2022)

Când totul e prea frumos ca să fie adevărat, probabil că nu este ...

„Alice (Pugh) și Jack (Styles) sunt norocoși să locuiască în comunitatea Victory, orașul companiei experimentale care găzduiește bărbații care lucrează pentru proiectul ultrasecret Victory și familiile lor. Optimismul societal din anii 1950 susținut de CEO-ul lor, Frank (Pine) - vizionar corporativ și trainer motivational - ancorează fiecare aspect al vieții de zi cu zi în utopia strânsă a deșertului.  

În timp ce soții își petrec fiecare zi în sediul Victory Project, lucrând la "dezvoltarea materialelor progresive", soțiile lor - inclusiv partenerul elegant al lui Frank, Shelley (Chan) - își pot petrece timpul bucurându-se de frumusețea, luxul și desfrânarea comunității lor. Viața este perfectă, nevoile fiecărui rezident fiind îndeplinite de companie. Tot ceea ce cer în schimb sunt discreția și loialitatea față de cauza Victory.  

miercuri, 15 noiembrie 2023

TANTURA - cum a început iadul pe Pământ în Palestina


TANTURA (2022)

„În noaptea de 22-23 mai 1948, la o săptămână după declararea statului Israel, satul palestinian de coastă Tantura (1.500 de locuitori) a fost atacat și ocupat de unități ale Brigăzii Alexandroni a armatei israeliene. Satul, situat la sud de Haifa, se afla în zona atribuită statului evreu prin rezoluția de împărțire a Adunării Generale a ONU.

În 1948, în urma aprobării controversate a Planului Națiunilor Unite de împărțire a Palestinei din 1947, a izbucnit un război între facțiunile arabe și evreiești, ambele revendicând dreptul la același teritoriu. Bineînțeles, satele arabe erau acolo înainte ca poporului evreu să i se spună că este pământul lor. Suntem informați că, în timp ce israelienii consideră această perioadă de lupte ca fiind Războiul de Independență, palestinienii o numesc "Nakba" (catastrofa din 1948). Așa cum Schwarz spune fără menajamente în text negru pe alb: "Sute de orașe și sate palestiniene au fost distruse în 1948. Cel puțin 750.000 de palestinieni au devenit refugiați".

marți, 14 noiembrie 2023

Scăpare din ghearele Twin Flames - Escrocii Iubirii Eterne


„Acum cîteva zile, am terminat de văzut un mini serial pe Netflix, “Escaping Twin flames”, despre auto-închipuiți guruși, metode inovatoare de dezvoltare personală și bietele lor victime.
 
Mi-a împrospătat amintirile, de pe vremea cînd lucram în presa scrisa și documentam, în teren, faptele de arme ale unor lideri de sectă veșnic flămanzi, dezastrele umane pe care le lăsau în urmă și urmările penale ale poveștilor lor, cu nimic mai prejos decît cele descrise in “Escaping Twin flames”.
 
Ce am remarcat e ca metodele sînt aceleași, nu multe, nu greu de reținut, prin tupeul maxim și gargara penibilă în care e el, tupeul, înveșmîntat. Megalomania liderului, care se crede inegalabil, unic, superior si, finalmente, divin, ar fi numitorul comun (atît de comun, că devine banal!) al tuturor “inventatorilor programelor de dezvoltare personală”.

Recomand nespus!

sâmbătă, 4 noiembrie 2023

Misterul Israelului - rezolvat

THE MYSTERY OF ISRAEL - Solved (2023)

„Acest film expune ceva atât de diabolic, atât de malefic, atât de halucinant, încât multora le va fi greu să creadă. Și totuși, este adevărat. Secretele șocante dezvăluite de acest documentar incredibil vor arunca o lumină orbitoare asupra acelor entități criminale care s-au ascuns dintotdeauna atât în spatele statului Israel, cât și al Hamas. Acest film are puterea de a da o lovitură fatală elitelor satanice, care vor să instaureze un guvern mondial unic de la Ierusalim pentru a înrobi întreaga omenire.

Cine sunt adevărații băieți răi, nu palestinienii, nu evreii... urmariți și decideți!

joi, 2 noiembrie 2023

SECRETE PENTRU SĂNĂTATE

SECRETS TO HEALTH (2013)

Experții în sănătate Dr. Ed Group, DC și „Health Ranger” Mike Adams folosesc experimente practice pentru a dezvălui adevărurile ascunse din spatele industriilor alimentare și farmaceutice de astăzi. Group și Adams își propun să promoveze vindecarea holistică, gândirea pozitivă și crearea unui mediu curat, dând în același timp puterea telespectatorilor să ia decizii informate cu privire la sănătatea și bunăstarea lor. Ei folosesc un laborator pentru testarea produselor și multe instrumente de top, pentru a ne dovedi concret, cu dovezi, spusele lor.

Din păcate, emisiunea s-a încheiat după primele 12 episoade, însă cred că sunt suficiente pentru ca oricine să ia decizii mai bune, pentru viața lor. Emisiunile sunt scurte, de aproximativ 30 de minute, dar surprind esențele subiectelor dezbătute.

Am tradus aceste filme cu ajutorul lui Paul Marian, căruia îi multumesc și am scos câteva esențe din aceste materiale pentru a vă stârni interesul să le studiați și în plus am adăugat câteva idei personale, care au funcționat în cazul nostru, pentru a vă forma o imagine mai completă. poate ...

Mai întâi completările mele la cele spuse în aceste episoade, apoi episoadele și la final protocoalele de detoxifiere pentru vaccipați și nu numai:

luni, 30 octombrie 2023

57 de Secunde - un film interesant

57 Seconds (2023)

„Am vazut recent un SF foarte bun, "57 seconds", cu niste idei remarcabile despre rolul tehnologiei in starea de sanatate si chiar in modelarea destinului uman. O companie scoate pe piata niste bratari care iti armonizeaza campurile energetice si iti rezolva problemele de sanatate, iar o alta companie, farmaceutica, gandeste de genul "Nu putem lasa bratara sa ajunga pe piata. Cum sa mai facem bani daca nimeni nu se imbolnaveste?" (exact ce se intampla si acum cu orice produs inovator, cate nu sunt tinute la cheie pentru ca altii sa faca bani din suferinta oamenilor...).

vineri, 27 octombrie 2023

Cum a cucerit BlackRock lumea. PIATRA NEAGRĂ


HOW BLACKROCK CONQUERED THE WORLD (2023)

- The Corbett Report Podcast

 Ce este BlackRock? De unde a apărut acest colos financiar? Cum a dobândit o putere atât de incredibilă asupra bogăției mondiale? Și cum încearcă să folosească această putere pentru a influența cursul civilizației umane? Aflați în acest documentar detaliat al Corbett Report despre Cum a cucerit BlackRock lumea?

Robert F. Kennedy Jr. a acuzat trei corporații gigant pentru distrugerea clasei de mijloc din America, în „cârdășie coruptă” cu guvernul.

Într-un interviu din 27 august cu gazda Newsmax Eric Bolling, candidatul la președinția SUA Robert F. Kennedy Jr. a criticat trei giganți corporatiști pentru că au făcut mai dificil și mai costisitor pentru americani și pentru familiile americane să dețină o casă. 

„Aceste trei companii gigantice – BlackRock, State Street și Vanguard – dețin 88% din S&P 500, este ceva în neregulă cu asta. Acum au țintit casele unifamiliale, din acest motiv vedem că aceste case au ajuns la prețuri neobișnuite”, au spus Robert F. Kennedy, potrivit newsbusters.org.  

duminică, 15 octombrie 2023

Cel Mai Mare Spectacol de pe Pământ?


The Greatest Show on Earth  (2023)

Personal nu prea cred în ce se spune în acest film, deoarece par a fi spuse fumigene de tip Q-ult, petarde pline de Hopium, care nu prea pot fi dovedite prin nimic, din seria „aveți încredere în plan, luați-vă popcornul și stați cu mâinile în sân, că pălăriile albe lucrează.” În Trump am zis de mai multe ori că nu mai cred o iotă, un mincinos și o vuvuzea a vaccidentării cu viteza WarpSpeed. Am explicat mai mult aici.

Omul vorbește de multe lucruri greu de crezut sau de înțeles. Mă declar depășit de acest plan. Ori e prea genial și-mi depășește inteligența limitată, ori e dezinformare. Am zis ce cred, însă eu nu le știu pe toate, așa că vă invit să-l vedeți și voi.

Dacă ar fi să cred totuși ceva, e că Biden de azi, nu e Biden de acum câțiva ani. Lobii urechilor acestuia sunt diferiți față de acum câțiva ani. Fie că este o mască sau o sosie, cert e că e un actor cel de azi. Poate că acest film ne oferă răspunsul. Nu știu. E prea frumos să fie adevărat. 

Chiar totul să fie doar un show ca să se trezească populimea?

Postez acest articol în spiritul obiectivității și al prezentării opiniilor cât mai diverse, dar și din respect pentru traducătorul filmului, care, de-a lungul timpului s-a dovedit a fi un fin observator al realităților noastre. Nu s-ar fi străduit să traducă dacă nu era ceva deosebit și important. Îi mulțumesc și pe această cale lui Ionel Trandafir pentru toate filmele traduse până acum.

„Ca parte a seriei Marii Deșteptări, "Cel Mai Mare Spectacol de pe Pământ", un documentar de impact realizat de aclamata casă de producție Good Lion Films, condusă de talentatul producător și scenarist Nick Alvear. Acest documentar oferă o călătorie cuprinzătoare printr-o serie de evenimente semnificative, pornind de la alegerile din 2016 și trecând prin Turneul de Capitulare al președintelui Donald J. Trump, apariția Covid-19, dramaticele alegeri din 2020, funeraliile lui Joe Biden, evenimentele controversate din jurul datei de 6 ianuarie și, în final, explorarea modului în care continuitatea guvernării (Devolution) în aceste vremuri tumultoase va anunța o eră a istoriei și a prosperității fără precedent pe planeta noastră.

Alegerile din 2016: Un punct de cotitură:

duminică, 8 octombrie 2023

SUNETUL LIBERTĂȚII - un film oarecare, devenit celebru


SOUND OF FREEDOM (2023)

Am așteptat ceva timp să apară în sfârșit și o variantă mai bună a filmului, deoarece singura variantă apărută inițial, era un extrem de slabă, și ca sunet și ca imagine, înregistrată în sala de cinema, care conținea și ceva reclame agresive, făcând filmul foarte greu de urmărit. Apoi, pe diversele site-uri unde era filmul, era prezentat un alt film, cu același titlu, cu niște persoane de culoare, fără nicio legătură cu acest film ... și la fel era pus și pe diversele canale de descărcare, făcându-te practic să nu-l mai cauți ... Enervant. Aproape că am cedat să-l mai caut ... Aproape ... Dar iată că a apărut.

Filmul nu m-a impresionat ... deloc și voi spune câteva impresii personale în nota de la final, dar mai întâi un articol pe subiectul dezbătut în film.

„În ultima vreme, se scrie și se vorbește mult despre traficul de ființe umane și despre sclavia modernă, acum mai ales cu ocazia lansări a filmului foarte așteptat „The Sound of Freedom”, de pe 4 iulie 2023, de Ziua Independenței.

Acest articol analizează subiectul, filmul, și toate detaliile întunecate care îi înconjoară temeiurile, pretențiile și îngrijorările.

Este, fără îndoială, cel mai important subiect care ne preocupă pe noi, oamenii, pentru că are legătură cu ceea ce avem mai de preț, copiii noștri.

Acest articol este structurat după cum urmează:

sâmbătă, 30 septembrie 2023

Dr. Naomi Wolf - Ce contin documentele Pfizer?


Ce conțin documentele Pfizer?

Acest discurs a fost ținut pe 6 martie 2023, în cadrul unui seminar CCA al Colegiului Hillsdale College despre "Big Pharma" de către directorul executiv al publicației The Daily Clout, Naomi Wolf.

Un judecător federal din SUA, a ordonat FDA să facă publice documentele pe care Pfizer le-a furnizat și pe care s-a bazat în acordarea licenței pentru acest produs.

Dr. Naomi Wolf prezintă:

"Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri".

duminică, 17 septembrie 2023

CEA MAI MARE FERMĂ MICĂ - Reîntoarcerea


THE BIGGEST LITTLE FARM 
- The Return (2022)

În Aug 2022 am publicat prima parte a acestei aventuri deosebite, un documentar din 2018. 

„Acest episod special urmărește călătoria neobosită de 10 ani a fermierilor, în timp ce aceștia transformă pământul într-o fermă magică de lucru și documentează întregul proces în acest film special, plin de căldură, care seamănă cu povestea din filmul „Charlotte’s Web” dar în viața reală.” SURSA

duminică, 3 septembrie 2023

PANA DE CURENT - Avanpostul


THE BLACKOUT (2019)

„În urma unui fenomen misterios, întregul Pământ este cuprins de întuneric, cu excepţia unui mic teritoriu în formă de cerc din estul Europei. Când militari din acest teritoriu se aventurează în afara cercului, nu găsesc decât cadavre, iar oamenii de ştiinţă descoperă că cei decedaţi au murit din cauza unei toxine secretate de propriul corp. Cine vrea să distrugă viaţa pe Terra? Şi cât va rezista ultimul avanpost al umanităţii?” SURSA

duminică, 27 august 2023

Agentul Zdrelensky - un documentar în două părți

AGENT ZELENSKY (2023)

„O investigație realizata de Scott Ritter despre Volodimir Zelenski.

"În calitate de fost ofițer de informații, m-am întrebat de ce nimeni nu a făcut o investigație despre Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei? 

Ascensiunea sa la putere, în opinia mea, reprezintă o manipulare incredibilă a opiniei mondiale, care va rămâne în istorie ca un studiu de caz clasic de inginerie psihologică socială: un comediant obișnuit care a ajuns la putere pentru că a promis o pace mult așteptată, care apoi și-a târât concetățenii într-un război sângeros care poate fi descris doar ca un masacru. 

Cu ajutorul colegilor și experților cu informații de primă mână care il cunosc pe Zelensky, am cercetat documente și înregistrări video pentru a produce un film care surprinde această investigație. 

Această poveste are atât de multe răsturnări de situație încât a trebuit să o împart în două părți. 

luni, 7 august 2023

PSIHEDELICA - 8 episoade traduse din primul sezon


PSYCHEDELICA (2018)

”În această serie inovatoare, experții explorează istoria și utilizarea plantelor psihedelice, inclusiv ambițiile politice, partea umbră percepută și mediul potrivit pentru a experimenta aceste substanțe. De la originile șamanismului până la expresia spirituală a trezirilor moderne, descoperiți rolul medicinei sacre ca poartă de acces către conștiința extinsă și influența sa continuă asupra umanității.” SURSA

Mai jos, câteva detalii despre cele 8 episoade traduse:

miercuri, 26 iulie 2023

Creierul Divizat (2019) – Despre aceea emisfera cerebrala pe care nu vrei sa o vezi (documentar tradus)

THE DIVIDED BRAIN (2019)

Creierul divizat sau împărțit este documentarul care schimbă mintea. 

Inspirat din cartea Maestrul și emisarul său” de Iain McGilchrist. Îl prezintă pe Iain McGilchrist împreună cu actorul-comediant John Cleese din „Monty Python”, neuro-anatomistul Dr. Jill Bolte Taylor, faimoasa de la TED Talks, neurologul pionier Dr. Michael Gazzaniga, fost arhiepiscop de Canterbury, Rowan Williams, neurologul Jurg Kesselring, un bătrân aborigen, omul de știință Dr. Leroy Little Bear, neurologul Onur Gunturkun și – creierul! 

Iain McGilchrist este un psihiatru și scriitor care a practicat la Londra. El este convins că mintea și creierul nu pot fi înțelese decât văzându-le în contextul cel mai larg posibil, cel al întregii existențe fizice și spirituale și al culturii umane mai largi în care apar – cultura care ne ajută să modelăm și la rândul nostru este modelata de, mințile și creierele noastre. 

luni, 17 iulie 2023

ULTIMELE ZILE


FINAL DAYS (2023)

Acest film este realizat de cei ce au produs și filmul Moarte subită.

"ULTIMELE ZILE: Realizatorii celebrului film "Moarte Subită" au lansat un nou film documentar produs de Stew Peters Newtwork. Filmul a avut premiera pe 30 mai 2023 și poate fi vizionat acum în întregime, tradus în română.

“Am aranjat o civilizație globală în care cele mai multe elemente cruciale depind profund de știință și tehnologie. De asemenea, am aranjat lucrurile astfel încât aproape nimeni să nu înțeleagă știința și tehnologia. Aceasta este o rețetă pentru dezastru. S-ar putea să scăpăm de repercusiuni pentru o vreme, dar mai devreme sau mai târziu acest amestec incendiar de ignoranță și putere ne va exploda în fața.”

“Una dintre cele mai triste lecții ale istoriei este aceasta: dacă am fost înșelați suficient de mult, avem tendința de a respinge orice dovadă a înșelăciunii. Nu mai suntem interesați să aflăm adevărul. Nebunul ne-a prins. Este pur și simplu prea dureros să recunoaștem, chiar și pentru noi înșine, că am fost pacăliți. Odată ce dai putere șarlatanilor asupra ta, este aproape că nu o vei mai primi înapoi.” - Carl Sagan

miercuri, 12 iulie 2023

PLANDEMIA 3 - Marea Deșteptare

PLANDEMIC 3 (2023)

- The Great Awakening

 ”Marea Deșteptare” este al treilea episod al seriei Plandemic în regia lui Mikki Willis. Această experiență documentară asamblează piese de puzzle interzise pentru a dezvălui imaginea de ansamblu a ceea ce se întâmplă cu adevărat în America și nu numai. ”Marea Deșteptare” se dorește a fi un far care să ne ghideze pentru a ieși din furtună și a ne îndrepta spre un viitor mai luminos.

Primele două filme Plandemic au fost lansate în 2020, adunând milioane de vizualizări și sute de articole de succes scrise despre ele de către verificatorii de fapte și de către șarlatanii din mass-media mainstream.

joi, 6 iulie 2023

CÂNTECUL LUNII - un serial frumos, posibil inițiatic


SONG OF THE MOON (2022)

"Nu te agata de fenomene superficiale, nu te bloca in propria inima. Ceea ce vezi nu este neaparat adevarul, trebuie sa pastrezi puritatea inimii tale."

Am inceput cu aceasta idee din ultimul episod prezentarea unui alt serial asiatic care ne infatiseaza rezultate ale alchimiei interne aproape de neconceput in aceste vremuri. Dupa ce am vorbit recent de "Alchimia sufletelor" (sud-coreean), astazi despre "Cantecul lunii" (Song of the Moon), primul serial chinezesc pe care l-am vazut. 

E invitabila o comparatie intre cele doua, mai ales ca si cei doi actori, el si ea, din rolurile principale ale fiecaruia seamana fizic intre ei .  

"Alchimia" este mai interesant ca actiune, ca intriga in sine, ca stil in care joaca actorii (totusi, sud-coreeni sunt capitalisti mai relaxati, mai plini de emotie, in timp ce chinezii sunt comunisti mai crispati).

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...