Ieşirea Din MATRIX: octombrie 2020

AJUTOR

Efectuez traduceri din limba engleză (document, carte, film) sau din română în engleză, la tarife foarte avantajoase, sub preţul pieţei. Mai multe detalii aici. Sau dacă îmi poate oferi cineva o sursă de venit avantajoasă în care să-mi pot păstra libertatea, adevărul și bucuria, îl rog să mă contacteze. Alte forme de într-ajutorare AICI.

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Viktor Schauberger - Să înțelegem și să copiem Natura

VIKTOR SCHAUBERGER - Comprehend and Copy Nature (2009)

Un documentar excelent despre apă, natură și oameni. O viziune total opusă curentului științific oficial. Un om care se naște o dată la 100 de ani ne arată cât de ignoranți suntem în fața măreției și diversității naturii și cât rău facem Naturii și nouă înșine prin acțiunile noastre nechibzuite, în special prin defrișări.

Un film de Franz Fitzke 

 Despre Schauberger s-a mai vorbit pe blog tangențial prin alte articole (din categoria APA), iar azi profităm de acest documentar tradus ca să vi-l prezentăm mai în detaliu.

Viktor Schauberger, magicianul apei, creatorul unei altfel de ştiinţe, inventatorul motorului cu implozie

„Despre oameni uluitori precum metafizicianul Viktor Schauberger, inventatorul ridiculizat, răpit de nazişti, apoi ademenit de americani, se vorbeşte foarte puţin. Pesemne din cauza limitărilor ştiinţei moderne. Schauberger este cel care a intuit existenţa unei altfel de ştiinţe şi a multor dispozitive, fiind şi cel care a descoperit motorul cu implozie.

marți, 27 octombrie 2020

SĂ AVEȚI O CĂLĂTORIE BUNĂ - Aventuri în psihedelice

Have a Good Trip: Adventures in Psychedelics (2020)

 Filmul este tradus de români cu numele „Tripat: Aventuri psihedelice” și este un film documentar din 2020 regizat și scris de Donick Cary și cu Nick Offerman, Sting și ASAP Rocky în rolurile principale.

 Premisa se învârte în jurul vedetelor care povestesc anecdote despre consumul de droguri halucinogene. Celebritățile își amintesc cele mai minunate călătorii prin animații, reconstituiri și multe altele în acest documentar comic care explorează povestea psihedelicelor.

luni, 12 octombrie 2020

Avoc. Reiner Fuellmich - probabil ce mai mare crimă comisă vreodata impotriva umanității

Revolta anti-COVID: Avocații pregătesc o acțiune mondială pentru daunele provocate de „Lockdown”

„În virtutea reglementărilor de drept privind răspunderea civilă, toți cei care au fost lezați de izolările induse de testele PCR sunt îndreptățiți să primească o compensație completă pentru pagubele suferite. În special, este o datorie să compensezi, i.e. să plătești daune, pentru pierderile de profit suferite de companii și de persoanele independente în urma izolărilor și a altor măsuri”.

Fuellmich și colegii săi afirmă că testele PCR, promovate de OMS și de alte organizații, ca și de numeroși alți oficiali din domeniul sănătății, trebuie făcute responsabile pentru izolări și restricții.

Contrar afirmațiilor OMS și ale virologilor germani Christian Drosten și Lothar Wieler de la institutul Robert Koch, testele PCR „nu dau nici o indicație despre infectarea cu nici un virus, cu atât mai puțin cu SARS-CoV-2”, a declarat Fuellmich.

miercuri, 7 octombrie 2020

LEGENDA LUI TOMIRIS - filmul de uichend

 THE LEGEND OF TOMIRIS (2019)

Vă prezint azi un film dedicat unei eroine din istoria îndepăratată (aprox 500 î. Hr), deoarece o considerăm o forță a naturii, una din acele ființe care pentru libertate și apărarea demnității, neamului, familiei, pământurilor sale, era dispusă să facă sacrificiul suprem, așa cum au fost dispuși mulți dintre strămoșii noștrii, care ne-au oferit pe tavă anumite lucruri și privilegii, la care ei altădată, poate, ei nici nu visau, iar acum noi suntem pe cale să risipim tot acest efort, toate aceste sacrificii, deoarece vai, vai, ne temem de o viroză. Măi să fie! 

O prezint pe această eroină mai puțin cunoscută, deoarece ar putea avea totuși legătură cu strămoșii noștri traci, geți mai exact (ramura masageților, posibil niște geți nomazi). O istorie neobișnuită, care a sfidat vremurile.

Povestea reginei Tomiris, cea care l-a biruit pe împăratul Cyrus cel Mare și a dat numele cetății Tomisului (Constanța de astăzi)

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...