Ieşirea Din MATRIX: octombrie 2015

AJUTOR

Efectuez traduceri din limba engleză (document, carte, film) sau din română în engleză, la tarife foarte avantajoase, sub preţul pieţei. Mai multe detalii aici. Sau dacă îmi poate oferi cineva o sursă de venit avantajoasă în care să-mi pot păstra libertatea, adevărul și bucuria, îl rog să mă contacteze. Alte forme de într-ajutorare AICI.

sâmbătă, 31 octombrie 2015

CERNEALĂ - filmul de uichend

INK (2009)

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend foarte interesant şi plin de mesaj, un film aflat într-un fel, in ton cu ziua de azi, de Helăuin, însă într-un fel cu adevarat înţelept, profund ce ne ajută să înţelegem poate, altfel dimensiunea "răului" , a fortelor întunecate din jurul nostru.

 "Rar vezi oameni implicaţi în cinematografie să se arate atât de entuziasmaţi la vederea propriului film pe Pirate Bay. Adică… astfel de site-uri au fost întotdeauna văzute drept o cauză directă a scăderii veniturilor din comercializarea unui film. Şi totuşi, Jamin Winans şi Kiowa Winans au fost deosebit de încântaţi atunci când filmul lor a ajuns pe site-urile de file-sharing. Astfel, Ink, un film de care nu auzise, până atunci, decât câţiva critici, care avusese ocazia să-l vadă la Festivalul de Film din Santa Barbara, a crescut enorm în popularitate, fiind descărcat de peste 500 000 de utilizatori în numai cinci zile, în timp ce donaţiile pe site-ul propriu au început să curgă.

Filmul regizat, scris şi produs de către Jamin Winans (de altfel tot el a compus minunata coloana sonora  şi a făcut montajul filmului) este o combinaţie de stiluri: thriller-ul în genul lui Lynch şi fantasticul din seria Matrix regăsindu-se în cele 107 minute. Suspansul şi acţiunea se întrepătrund, în timp ce efectele vizuale îţi oferă o experienţă unică. Dacă vrei să-l compari cu ceva anume, încearcă Matrix, Dark City sau Donnie Darko.

vineri, 30 octombrie 2015

HALLOWEEN - “Noaptea tuturor demonilor” – cea mai mare sărbătoare satanistă din lume


Acesta este un subiect căruia nu i-am acordat niciun fel de importanta  pana de curand. In ultimul timp am realizat insa cate frici am preluat inconstienti ca si copii din filmele de groaza. Una dintre friciile majore este cea de intuneric , dar si de necunoscut. Ne amintim ca au existat perioade din viata cand nu aveam aceste frici, iar dupa vizionarea filmelor de groaza, acestea au aparut si au persistat. Chiar si acum, ca si adulti, este necesara o stapanire de sine, un control al mintii si imaginatiei suplimentar, noaptea, in locurile intunecate . Am ramas cu sechele inca din copilarie ... Copii sunt cei mai afectati, ei nu au discernamant si pana la o anumita varsta chiar nu fac diferenta intre vis, fantezie si "realitate". Deci idiotenia asta de sarbatoare merita mentionata macar intr-un articol.

marți, 27 octombrie 2015

RAVI RAVINDRA - un interviu pe marginea non-dualitatii


 Ravi Ravindra, a obținut gradul de B.Sc. și M. Tech. de la Institutul Indian de Tehnologie, Kharagpur, înainte de a merge în Canada pe o bursa Commonwealth pentru a face deveni Ph.D. si MS în Fizica de la Universitatea din Toronto. Mai târziu, el a făcut un master în filozofie, și de asemenea, în momente diferite, a deținut burse post-doctorale în Fizică (Universitatea din Toronto), Istorie și Filozofie a Științei (Princeton University) și în religie (Columbia University). 

El este acum profesor emerit la Universitatea Dalhousie din Halifax (Canada), unde a slujit timp de mulți ani ca profesor în departamentele de Religie comparativă, Filosofie, și de Fizică.

  Căutarea spirituală a Ravi l-a condus la învățăturile lui J. Krishnamurti, GI Gurdjieff, la Zen si Yoga și la o imersiune adâncă în învățăturile mistice ale tradițiilor clasice indiene și creștine. El este autorul mai multor cărți despre religie, știință, misticism, și spiritualitate. 


    Interviul cu Ravi Ravindra, cuprinde următoarele întrebări : 

sâmbătă, 24 octombrie 2015

ANGEL-A - un înger în Paris

ANGEL - A (2005) 

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend comic şi emoţionant, un film plin de mesaj.

"Andre (Jamel Debbouze) este un tanar escroc marocan, plin de datorii, caruia nimic nu-i mai iese. De aceasta data, paharul s-a umplut, iar creditorii tot mai insistenti si mai amenintatori nu-l mai pasuiesc deloc. Nici nationalitatea americana, nici cerul caruia ii tot cere socoteala, nu-i mai sunt de nici un ajutor.

Hotarat sa se sinucida, aruncandu-se de pe podul Alexandru al III-lea, este intrerupt de Angela, o tanara care se arunca in apa, chiar sub privirile lui. Ascultand doar de curaj, Andre se arunca dupa ea si o salveaza. Marcata de intamplare, Angela (Rie Rasmussen) ii declara ca din moment ce a salvat-o, ii apartine.

miercuri, 21 octombrie 2015

CORRADO MALANGA - Noi simulari mentale, apa, boala, vindecarea şi conştiinţa


Va prezentam astazi alte informatii fascinante venite de la Corrado Malanga, insa inainte de a le parcurge, va invitam sa treceti prin celelalte informatii despre Corrado si scrierile sale de la noi de pe blog, deoarece ne-am straduit sa le prezentam intr-o ordine, dupa modul cum au si aparut in mod natural si in calea lui Corrado, dand astfel o mai mare cursivitate mesajului. Lucrurile devin din ce in ce mai complexe, iar pentru a le intelege este nevoie sa intelegeti primii pasi facuti in aceasta directie. Asadar, inainte de a merge mai departe cu noile informatii, studiati cu atentie categoria CORRADO MALANGA de pe blogul nostru (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).

duminică, 18 octombrie 2015

O IUBIRE FĂRĂ SFÂRȘIT - Ce pot deveni visele


WHAT DREAMS MAY COME (1998)

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend extrem de puternic şi profund, un alt film de referinţă pentru noi, la care ne gandim adeseori.

Dar mai intai cateva cuvinte despre film:

miercuri, 14 octombrie 2015

RĂZBOAIE MURDARE - Tot ce trebuie să știi despre situația din Siria şi despre conflictele existente pe glob astăzi

DIRTY WARS (2013)

Am privit cu oarecare detasare tornada informationala pe marginea conflictului din Siria si a avalansei refugiatilor (a imigrantilor, in mare parte) sirieni si am mai distribuit din cand in cand pe facebook cate o informatie care sa ajute in clarificarea si intelegerea a ceea ce se intampla de fapt. 

Acum, lucrurile par sa se mai fi domolit un pic si deoarece a aparut si acest documentar tradus, mai amplu ("Războaie murdare" , o titulatura sub care putem incadra toate conflictele mondiale din prezent) dorim si noi sa venim cu cateva informatii care sa contribuie la o definitivare a imaginii de ansamblu legata de acest subiect, iar pentru asta ii multumim prietenului Leonard Cheşca  de pe facebook care a grupat, tradus, montat, comentat, o multime de informatii pe aceasta tema in postarile si filmele lui. De aceea preluam si noi de pe contul lui, intr-o altfel de ordine, informatiile de mai jos.
 
 Asadar, mai intai cate ceva despre documentarul "Dirty Wars":

luni, 12 octombrie 2015

ÎNŞELĂTORIA BOMBEI ATOMICE 1945 - 2015 - Introducere


La sugestia unui bun prieten al blogului nostru (Horațiu V) deschidem astăzi un subiect extrem, dar extrem de controversat, care chiar si noua ni s-a părut greu de crezut inițial însă care, pe măsura ce studiem subiectul, îl consideram foarte probabil, descoperind inca odata, daca mai era cazul, cat de spalati pe creier am fost si suntem si noi, inca. Am inghitit ca galustile multe  dintre istoriile oficiale, care rand pe rand se dovedesc a fi mistificari.

Teoria nu este discutata nicăieri  pe site-urile in limba romana (din ce am investigat noi subiectul),  așa ca aducem din nou in vizorul vostru in premiera, ceva ce merita investigat cu atenție deoarece implicațiile unei astfel de demascări sunt uriașe.

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Ultimul Mimzy - filmul de weekend


THE LAST MIMZY (2007)

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend interesant, un film mai usor care "deşi este definit ca un "film science-fiction pentru copii", este mor mai luminos pentru planetă, clădit pe fundamente spirituale. O peliculă bine realizată şi cu un mesaj optimist." SURSA

Despre ce este vorba pe scurt:

joi, 8 octombrie 2015

NASSIM HARAMEIN - Despre non-dualitate


Nassim nu credem ca mai are nevoie de niciun fel de prezentare pe blogul nostru, deoarece filmele si articolele cu el sunt unele din cele mai vizionate si apreciate din toate timpurile. De aceea va invitam pe toti cei care nu ati auzit de el (speram f. putini) sa explorati categoria NASSIM HARAMEIN de pe blogul nostru (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS),  iar apoi sa va bucurati de un nou film tradus cu el, un interviu din seria "Ce este non-dualitatea?"

Asadar, pe foarte scurt :

luni, 5 octombrie 2015

FANATISMUL - Rădăcina Tuturor Relelor

Simtim sa reluam un documentar care astazi este mai actual decat oricand deoarece ne aminteste inca odata cat de mult rau face fanatismul religios in lume. Acest documentar a fost publicat prima data in 29.11.2008 pe blogul nostru insa merita reamintit. Daca si un singur om iese din bula lui de idei separatist-religioase consideram ca ne-am atins scopul. Articolul de la acest film este printre primele in care ne legam de religie pe blog, iar patosul nostru era maxim. De atunci incoace am publicat nenumarate articole pe aceasta tema (peste 100) si o gramada de documentare care dezbat aceasta problematica pe toate fetele, documentare pe care le puteti studia in categoria RELIGII (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).


ROOT OF ALL EVIL (2006)
Rădăcina Tuturor Relelor

În ultima vreme, tot mai mulţi creştini fanatici îşi dau cu părerea pe blog şi prin toate forumurile şi peste tot fac pe deştepţii. Nu am nimic cu nici o religie, nu mă interesează religiile, fiecare e liber să creadă ce vrea, atâta timp cât nu face rău altuia de lângă el, dar am ceva cu fanatismul, cu extremismul, radicalismul şi etichetatismul (nu ştiu dacă există acest termen), indiferent că acesta vine din partea unui ateu, a unui credincios într-o religie sau alta, a unui om de ştiinţă plin de dogme ştiinţifico - materialiste, sau a oricui ar fi.

Aşa că simt nevoia să echilibrez situatia la mine în casă (pe acest blog) unde au început să vină diverşi care mă cam calcă pe coadă. Am să prezint nişte documentare anti religii pe care nu aveam neapărată dorinţă să le prezint, dar se pare că este necesar.

Voi începe cu acest documentar, cu care nu sunt neapărat de acord 100%, dimpotrivă, sunt de acord cu destul de puţine lucruri de acolo, dar subliniază foarte clar unde duce fanatismul.

sâmbătă, 3 octombrie 2015

Frumoasa (planetă) Verde - filmul excepțional de uichend

LA BELLE VERTE (1996)

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend excepţional, un film de referinţă "un tablou al unui mod de viaţă ideal pe care e bine să-l menţinem în atenţia noastră, pentru a-l materializa ca realitate pe planeta Pământ cât mai repede. Filmul de numeşte La Belle Verte (Frumoasa Verde), şi este o metaforă, în notă comică, a unei vieţi simple, desprinse pentru totdeauna de nocivitatea industrialismului, într-o simplitate plină de profunzime şi într-o dragoste adevărată faţă de tot ce înseamnă viaţă.

Cum este vazuta civilizatia pamanteana de catre extraterestri? Si cum arata organizarea societatii avansate a unei civilizatii extraterestre? Oare este in mod obligatoriu supra-tehnologizata asa cum suntem lasati sa credem din anumite filme hollywoodiene?

La Belle Verte este o fabula filozofica, nonconformista, plina de umor care ne face sa privim lucrurile dintr-o perspectiva rasturnata in care civilizatia moderna industriala este vazuta ca fiind un nivel primitiv de evolutie al societatilor. Nu in ultimul rand filmul poate fi un model de evolutie pentru criza generalizata in care se afla societatea actuala." SURSA http://lenusa.ning.com

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...