SĂ AVEȚI O CĂLĂTORIE BUNĂ - Aventuri în psihedelice

Have a Good Trip: Adventures in Psychedelics (2020)

 Filmul este tradus de români cu numele „Tripat: Aventuri psihedelice” și este un film documentar din 2020 regizat și scris de Donick Cary și cu Nick Offerman, Sting și ASAP Rocky în rolurile principale.

 Premisa se învârte în jurul vedetelor care povestesc anecdote despre consumul de droguri halucinogene. Celebritățile își amintesc cele mai minunate călătorii prin animații, reconstituiri și multe altele în acest documentar comic care explorează povestea psihedelicelor.

Amestecând comedia cu o investigație amănunțită despre psihedelice, „Have a Good Trip” explorează avantajele, contra-argumentele, știința, istoria, viitorul, impactul cultural pop și posibilitățile cosmice ale halucinogenilor.

În film mai apar și regretatul Anthony Bourdain, dar și Ben Stiller,  Haley Joel Osment și Carrie Fisher (printre mulți alții). Zic regretatul Anthony Bourdain deoarece părea un tip mai vertical și tind să cred că a fost „sinucis”, deoarece în ultima parte a vieții lui, avea o relaţie cu actriţa italiană Asia Argento, pe care a susţinut-o în “cruciada” ei împotriva producătorului Harvey Weinstein, pe care aceasta l-a acuzat de viol. Între timp Harvey a fost prins, dar în această vânătoare de pedofili celebri și puternici, mulți cad victime. 

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI:

SERVER 1, SERVER 2 sau SERVER 3

Cine dorește să exploreze mai în profunzime subiectul, îl invităm să studieze categoria PSIHEDELICE.

Adug azi 20.02.2021 și un comentariu preluat din Facebook al prietenului Sabin Dăniță, pe marginea filmului : 

Aproape neverosimil acest documentar (livrat publicului pe NetFlix) despre experiențele psihedelice, cu mărturii savuroase, nemijlocite, povestite de Sting, Ben Stiller, Reggie Wats, David Cross, etc.

Conform Wikipedia: "Dietilamida acidului lisergic (din germană Lysergsäure-diethylamid LSD, de asemenea numit LSD-25) este un drog psihedelic semisintetic, ce aparține familiei de triptamine. Probabil cel mai cunoscut și răspândit psihedelic, LSD-ul a fost folosit în principal ca un drog recreațional, un enteogen și o unealtă în ajutorul diverselor practici precum meditația, psihonautică, proiecte artistice și psihoterapie psihedelica. Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secară, o ciupercă a grânelor ce, de obicei, se regăsește pe secară. "

Poveștile personajelor din documentar - sunt epice prin sinceritatea lor dezarmantă. Sting, de pildă, (care a cam experimentat cam tot ce se poate experimenta în materie de substanțe interzise) spune , pe scurt, că experiența LSD-ului l-a ajutat să realizeze plurivalența existenței. Planurile multiple ale lumilor. Evident, știința, spune că - fizic - chimia creierului se modifică (totul e o proiecție neuronală) dar interesante sunt sentimentele spirituale pe care le experimentezi.

Se pare că LSD-ul are aceeași consistență - transfigurantă - a viselor. Filmul face o volută istorică și cu anii de aur ai experiențelor omonime (anii '60 și voga rock-ului psihedelic) plus o sumă de alte mărturii foarte interesante. De pildă, în urma experiențelor psihedelice cu "acid" (numele vulgar al LSD-ului) s-au născut cele mai mari mișcări pacifiste din anii 60.

La noi, asta ca o paralelă inegală, Eliade (deși nu o spune decât vag) a fost și el în varii călătorii psihedelice. Intuiești, pe lângă experiențele indiene cu opiu, și alte curiozități de gen. Mai mult ca sigur că a fumat și-un cui. Nu știu... Cioran. Cum drogurile au această "(non)calitate" de a cataliza starea în care te afli, mă îndoiesc. Dacă trăgea două fumuri, probabil că se arunca direct în Sena.

De fapt, foarte mulți dintre artiștii neaoși (Eminescu, Tudor Vianu, Ion Barbu, etc., vezi cartea lui Oișteanu) au experimentat diferite psihotrope. En fine, documentarul "Have a Good Trip" e fain, un soi de mărturie din interior a experiențelor induse de substanțe. Cumva, tonic, ca poveste, pe vremea asta mohorât-pandemică.”

Iar eu i-am răspuns: 

„Atâta timp cat unii ies din corp la modul obiectiv, verificabil după aceea in realitatea așa zis „obiectiva” (mai ales cei care folosesc Ketamina, recunoscută în special pentru înlesnirea călătoriei astrale, dar nu numai, unii si pe LSD au experiențe similare) putem spune ca nu este neapărat doar o chimie neuronala si o experiența doar in creier (desi uneori este semi-semi sau complet) ... unii spun ca de fapt ni se deschid porțile percepției (vezi Aldoux Huxley) și reușim să accesăm lumi sau zone de frecvență în care nu avem acces de obicei la modul conștient. 

Când iei aceste substanțe, cel puțin pentru tine, realitățile experimentate au o valoare mare de adevăr ... înțelegi că visele nu sunt doar defulări ale subconștientului (uneori sunt, dar nu întotdeauna), ci uneori au legătură cu aspecte din realitatea obiectivă multi-dimensională ...uneori accesezi lumi paralele, sau aspecte ale eului tau din densitati mai inalte, aspecte care transcend sinele limitat sau corpul fizic vremelnic de acum, altii au acces la vieti anterioare, altii fac transfer de constiinta in alte obiecte din jur sau persoane (mai ales substanta de la anumita broasca, inlesneste genul acesta de experiente). Ti-am mai recomandat cartea „Cand imposibilul devine posibil” de Stanislav Grof unde se analizeaza cu ochi stiintific toate aceste experiente. Vezi ca pe Netflix sunt o gramada de alte documentare legate de psihedelice ... pe blogul meu le-am postat cam pe toate , ca sa nu le mai cauti ... cauta categoria PSIHEDELICE.

Apoi uite ce ziceam într-un articol despre Eliade și psihedelice: 

P.S. Un alt aspect pe care nu-l stiam legat de folosirea entheogenelor in viata lui Eliade:

Deveniseră interesaţi de orele lui. Eliade fusese şi în India...

Întocmai. Studenţii îl iubeau pe el pentru că, spre deosebire de ceilalţi profesori, cu care erau într-o relaţie oarecum distant. Eliade reprezenta pentru ei tot ceea ce ei ar fi vrut să fie: fusese în India, consumase narcotice (cannabis indica, opiu), ştia tot despre religiile orientale, ştia tot despre şamanism şi despre vrăjitorie, scrisese cărţi despre aceste manifestări religioase şi despre yoga. Putea să le fie bunic hipioţilor de 19 ani, cu manifestările lor şocante: practicarea amorului liber, pletele, modul de a se îmbrăca, atitudinea rebelă ş.a.m.d. Nu numai că-l voiau pe Eliade ca profesor, dar îl voiau ca pe un guru, ca pe un maestru care să se implice în vieţile lor. Eliade a făcut pasul înapoi. I-a fost teamă de această relaţie puternic emoţională şi existenţială. Important e că aceste amfiteatre uriaşe au dus la invitaţii din partea altor universităţi, din Los Angeles, Santa Barbara, din California, unde studiau şi celebrii Carlos Castaneda (n.r. – autor american al unor lucrări despre şamanism) şi Jim Morrison (n.r. – solistul trupei The Doors). Datorită Mişcării hippy, cărţile lui Mircea Eliade au început să fie publicate în tiraje succesive din ce în ce mai mari, iar istoria religiilor a devenit, dintr-un domeniu marginal, aproape o modă intelectuală printre tineri.

„Rolul narcoticelor în istoria religiilor este imens“

Eliade povesteşte în jurnalele sale din India despre experienţele cu narcotice. Un subiect pe care l-aţi analizat în cartea „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură“.

Mediul din India era atât de deschis folosirii stupefiantelor de tip cannabis indica sau opiu, încât ar fi fost un miracol dacă Eliade nu le-ar fi încercat. Apoi erau şi curiozitatea, vârsta şi, mai cu seamă, faptul că Eliade a studiat şi practicat yoga. Yoghinii folosesc pentru anumite poziţii ale corpului în hatha yoga şi pentru anumite meditaţii în raja yoga diferite substanţe care ajută trupul şi mintea să-şi depăşească limitele psihosomatice. Eliade a avut şi un guru în ashram-ul său din Himalaya, unde a practicat yoga câteva luni, un guru care l-a învăţat să utilizeze diverse tipuri ierburi psihotrope. (daca stiam asta pe cand practicam yoga ce bine era n.n.)

A fost o săptămână ciudată, în care am întâlnit tot felul de necunoscuţi şi necunoscute. Odată, cu un asemenea grup, am intrat într-o casă din China Town, unde se putea fuma opium pe o sumă modestă. Amintirile mele erau destul de tulburi. Nu puteam distinge întotdeauna ceea ce mi se întâmplase cu adevărat de ceea ce îmi închipuiam. Eram istovit, îmi simţeam capul greu, pleoapele grele, ca de plumb. Simţeam că se întâmplase ceva cu mine, dar nu izbuteam să-mi amintesc exact ce.

Mircea Eliade la 21 de ani, despre un o întâmplare în Calcutta, în «Memorii»

Folosirea lor era, doar aşa, din curiozitate şi din cauza unor crize existenţiale sau erau şi forme de meditaţie?

Într-adevăr, interesul lui Eliade pentru narcotice nu e numai într-un sens existenţial. Ci şi, în general, ca formă de ieşire din mediocritate. Ca un vehicul către supranatural, către fantastic, către sacru. Pentru că experienţele narcotice au legătură cu experienţele mistice. Ba chiar le provoacă. Acest fapt a fost demonstrat de diverşi istorici ai religiilor, inclusiv de Mircea Eliade. Aceste substanţe psihotrope nu se numesc halucinogene, ci entheogene, care produc contactul cu Dumnezeu, care provoacă «îndumnezeirea». Rolul narcoticelor în istoria religiilor este imens. Şamanismul este de neconceput fără utilizarea narcoticelor. La fel fenomenul vrăjitoriei în mediul european. Sau yoga, aşa cum am spus. 

(Notă: Faţă de varianta apărută în ediţia tipărită a ziarului, varianta online a interviului cu dl Andrei Oişteanu este mai cuprinzătoare şi conţine adăugiri şi modificări făcute de autor)

SURSA: http://adevarul.ro