Zilele acestea incepe sacrificarea barbara, traditionala a mieilor de Pasti. Nu putem rata ocazia nici de data asta de a face un apel la trezire. Este mizerabila tacerea si complicitatea bisericii la acest ritual satanic, anual. Ipocrizia acestei institutii si a crestinilor devoratori de miei in general, este uluitoare. Incepeti sa ganditi fratilor si nu mai preluati mimetic si mecanic ca maimutele, pe nemestecate, traditiile aberante ale stramosilor vostri. Vom repeta mereu si mereu urmatoarea povestioara in speranta ca poate, poate, unii crestini de bun simt vor reflecta mai profund si vor inceta sa fie partasi la acest GENOCID. Ce legatura are sarbatorirea Hristosului cel vesnic viu din fiecare din noi, cu macelarirea mieilor? Niciuna ...
”Cum se naste o paradigma?
Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in
mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o
maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o
galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand
o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa
mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei
bananelor.
Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care
l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de
celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu
se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a
intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu
entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si
lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost
schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci mainute care,
desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca
maimutele care incercau sa ajunga la banane.
Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe
cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost "Nu stim.Asa e traditia ..."
Suna cunoscut ?!
"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"- Albert Einstein
“Adevărate şi false tradiţii. Masacrul satanic al mieilor.
Oul şi Învierea, prin viziunea strămoşilor noştri, traco-geţii”
Dintre cei 12 apostoli, Sfântul Apostol
Andrei a avut, de departe, misiunea cea mai uşoară, în ce priveşte
încreştinarea traco-geţilor, din Dobrogea: traco-geţii erau singurul
popor din Europa care credea, cu desăvârşire, în nemurirea sufletului –
şi ştia despre ÎNVIERE!!!(aveau modelul Zalmoxis – cel înviat/înălţat, după trei ani de scufundare sub pământ…).
Trebuie să spunem însă, de la început,
că, şi la sat, şi la oraş, Biserica de Zid (instituţională), iar nu
Biserica lui Hristos - perpetuează, în mod ciudat (şi deloc spre
cinstea ei!), pe lângă tradiţiile autentice, închinate
Paştelui-Învierii – şi tradiţii false, tradiţii care nu ţin nici măcar de păgânismul tracic! Paştele n-are, nici în clin şi mânecă, ceva cu mâncarea şi băutura!!! Paştele este, exclusiv, bucurie spirituală!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numărul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundaţi pe Hristos cu abatorul!,
că măcelărirea mieilor, de Paşte, este o crimă oribilă, un păcat
strigător la cer şi, totodată, unul contra Sfântului Duh (păcat de care
“păstorii turmei”-clerul, dacă nu neapărat stimulator, măcar un
complice asiduu! – va avea de dat seamă, din greu, pe cealaltă lume!!!) –
păcat prin care Hristos este răstignit, de lăcomia pântecelui nostru –
practic, la infinit! Şi demonstram că obiceiul păgân al sacrificării
mielului, de Paşte-Pesahul evreiesc, precum şi cel, tot atât de păgân,
al sacrificării porcilor, de Crăciun - ţin de cu totul alte zone de
spiritualitate, decât de cea creştin-românească, şi trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:
a) porcii, de Crăciun, sunt masacraţi, ca
“restanţă” a păgânilor greci şi romani (saturnaliile…), care se
închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar
b) mieii masacraţi de Paşte sunt
“restanţă” a primitivilor evrei, închinători lui Yahweh-Adonai cel
veterotestamentar – dar şi “restanţă” de la păgânismul grecesc! Leviticul
ebraic menţionează, pentru sărbătoarea Ispăşirii, sacrificiul unuia din
doi ţapi de jertfă – în urma operaţiei de MAGIE SIMPATETICĂ: ţapul
ispăşitor, ţinut la uşa Tabernacolului, era atins de toţi membrii
comunităţii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în deşert, fie aruncat
într-o prăpastie. Dar, într-o primă fază a mozaismului, ţapul ispăşitor
(înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFĂ CĂTRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DEŞERTULUI!! - cf. Leviticul,
16, 5-10. Aceeaşi menţiune, privind infernalitatea sacrificiului
sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e făcută şi în
legătură cu sărbătorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinătorii lui
Dionysos) aruncau, în hău, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos,
paznicul porţilor infernale”(cf. Séchan Louis şi Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).
Ierarhii vechi ai Bisericii Creştine,
mult mai atenţi la autenticitatea creştin-religioasă decât cei de azi,
mult mai silitori în a calma furia “restanţelor” păgâne din mentalul
popular, şi mult mai puţin dispuşi a ceda DEMAGOGIEI BURŢII POPORULUI
(îndemnând şi arătând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperaţi de
rezultatele strict culinare şi de măcel, ale identificării lui Hristos
cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA
CONSTANTINOPOL, CA ARTA CREŞTINĂ SĂ-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP
DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE ŞI LUNĂ, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam mulţi ani, şi oamenii Bisericii (deh, oameni şi ei…) au căzut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Şi
astfel, măcelul oribil al mieilor continuă, într-o veselie tembelă şi
terifiant-criminală – sporind astronomic păcatele noastre, în loc să ne
apropie, prin Paşte, de Mântuire…
…Cu amărăciunea stăruind în suflet, să
depăşim aspectele infernale ale “tradiţiei”(?) pascale – şi să ajungem
la simbolul pascal fundamental: OUL. În mentalul arhetipal românesc, el este izotopic semantic cu RUGUL şi cu ROATA SOLARĂ (ciclicitatea
vieţii cosmice) :”De Paşti, în Muntenia şi Banat, până în sec. XIX, se
aprindeau ruguri în curţile bisericilor, în noaptea Învierii. Rugurile
transsimbolizau ritul funerar străvechi de tranziţie de la moarte la
viaţă, de la întuneric la lumină, de la iarnă la primăvară.(…) Cel mai
elocvent spectacol era acela al azvârlirii, de pe dealuri, seara, a unor
roţi de lemn, înfăşurate cu paie şi îmbibate cu păcură, cărora li se
dădea foc. ROŢILE DE FOC străbăteau în viteză dealul, lăsând în urma lor
o dâră de scântei. Tinerii însoţeau în fugă roţile de foc, strigând,
cât îi ţinea gura: <
>(…) (cf.Romulus Vulcănescu, Mitologie română, EA-RSR, Buc., 1987).
Oul conţine “germenele începând cu care
se va dezvolta manifestarea(…) oul se leagă de geneza lumii(…) este o
realitate primordială(…) oul este imaginea lumii şi a perfecţiunii(…)
reprezentare a puterii de creaţie a luminii (…)el succede haosului, ca
un prim principiu de organizare(…) Oul apare şi ca unul din simbolurile
înnoirii periodice, a naturii – ilustrează mitul creaţiei periodice(…)
renaştere şi repetiţie, ca la Mircea Eliade, dar şi realitate
primordială(…). Ouă din lut, descoperite în morminte din Rusia şi
Suedia, dar şi în România, au fost interpretate ca embleme ale
nemuririi şi ca simboluri precreştine ale Învierii(…) Oul
filosofico-alchimic: vatră a universului(…). Clocitul, în alchimie şi
în buddhism, este simbolul concentrării spirituale şi al forţei de
îmbogăţire a spiritului” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. II – Editura Artemis, Buc., 1995 (a se vedea Coloana De Ouă, sau de Romburi, a olteanului Brâncuşi – cunoscută şi sub numele de Coloana Infinitului: atât oul reluat, cât şi romburile, ca imagini, reluate ritmic, ale Bradului Vieţii şi Bradului Morţii – trimit la viziunea spiralată infinit, a ciclurilor existenţiale, la strămoşii noştri traco-geţi).
René Guénon uneşte simbolismul OULUI cu
acela al GROTEI-UTER: “Ceea ce este conţinut în OUL LUMII e realmente
identic cu ceea ce este conţinut simbolic în inimă şi în grotă,
ca echivalent al acesteia din urmă. Este vorba aici despre acel
germene spiritual care, în ordinea macrocosmică, e desemnat de tradiţia
hindusă ca HIRANYAGARBHA, adică, literal, embrionul de aur – or, acest germene este adevăratul Avatara primordial – şi locul naşterii lui Avatara, ca şi al corespondentului său microcosmic, este reprezentat tocmai prin inimă sau grotă”(cf. R. Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997). În definitiv, GRota Bethlehemică şi GRaalul conţin aceeaşi entitate divină: HRISTOSUL…Grupul GR (ca şi grupul KR) – a se vedea cuvântul CRAI!) sugerează, ba chiar trimite la – REGALITATEA SPIRITULUI (cf. Vasile Lovinescu, Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti, Gnosis, Buc., 1993 – şi Mitul sfâşiat, Institutul European, Iaşi, 1993).
Mioriţa, cea atât de tembel interpretată şi condamnată, oferă surprinzătoare soluţii, pentru problema Învierii, la traco-geţi (sau geto-daci, cum doriţi…): într-o variantă ardelenească a mult-hulitei Mioriţe – Magul-Păstor le spusese celor apropiaţi că VA ÎNVIA
(iată, stimate domnule Octavian Paler, adevărul despre “nesimţirea”,
în faţa “pericolului” MORŢII, a păstorului şi a românilor, în general…:
păstorul traco-get ŞTIA CĂ VA NEMURI-ÎNVIA!!!): “Oile, păscând, / Să le-aud plângând,/ Cum plâng şi jălesc,/Eu să vă-ndrăgesc./De v-o veni dor,/EU AM SĂ MĂ SCOL”
– s.n.– la fel, şi într-o variantă moldovenească: “Şi mama purta,/În
traistă ducea/Apă-nvietoare,/Buruieni tămăduitoare/Şi mi-l oblojea/Şi
mi-l descânta,/DE MI-L ÎNVIA” – s. n.(cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997).
Traco-geţii se pare că-l identificau pe
“ciobanul” mioritic cu Apollon – iar “dalbii pribegi” (dublul
Zalmoxis!) – pot fi interpretaţi (ca şi Călăreţii Gemeni!) ca fiind
Apollon şi Artemis: “Tânărul cioban fusese ucis în ajunul zilei a
şaptea din săptămână; pentru geţi, ziua a 7-a era sfântă şi o numeau
SAMBATIS – <>. Şi fiindcă de Sambatis
nu era îngăduit să-i îngroape pe cei morţi, urma ca el să fie
înmormântat a 3-a zi după moarte. Numai că veghetorii, treziţi de
cântecele cocoşilor, nu au mai găsit trupul lui Apollon. Odată cu
păstorul dispăruse şi sora lui bună, Artemis. (…)”(cf. A. Bucurescu, op. cit.). Adică, Cosmica Maică a Vieţii - Învietoare…Cei doi Zalmoxis pleacă spre Miazănoapte – NORDUL=ZONA DIVINĂ A COSMOSULUI-CREAŢIE. Iată de ce se produce întreaga feerie finală, din Mioriţa
– cu “Soarele şi Luna”, cu “Păsărele mii/Şi stele făclii”… Umbra lui
Hristos se aplecase, de mult, asupra traco-geţilor, prin “arhanghelii”
lor zeieşti – Apollon-Artemis…Şi să mai spună “prietenii” noştri (ca şi
proştii noştri…) că nu suntem Neam Sfânt – dacă nu chiar şi ALES…
prof. dr. Adrian Botez”
SURSA: http://revistacontraatac.wordpress.com
Vreti sa a imbuibati in ziua de pasti? Foarte bine, dar macar nu va mai amagiti ca sarbatoriti invierea Hristosului si alte idei de genul asta care va fac pe voi sa va simtiti spirituali. Bagati la matz , umpleti-va burdihanele si bucurati-va in numele a ce vreti voi (al primaverii, al naturii reinoite, al soarelui, de ziua muncii, de orice), dar nu mai asociati o sarbatoare eminamente spirituala cu acest ritual demoinic criminal).
In completare va invitam sa vedeti
aici un filmulet tradus in care Jiddu Krishnamurti vorbeste despre religie si Dumnezeu, despre modul cum prin propaganda repetata 2000 de ani de religii, oamenii au fost spalati pe creier:
).
