miercuri, 29 octombrie 2014

Şoul lui Truman - Noul şi adevăratul Big Brother (29.10.2014)

THE TRUMAN SHOW (1998)

3 nominalizări Oscar, 3 premii şi 3 nominalizări Globul de Aur, un premiu Academia Europeana de Film

Continuam astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de referinta pentru noi, un film de care ne amintim deseori si la care ne raportam frecvent fiind pentru noi cel putin, o metafora a omului care se trezeste si-si cauta libertatea. Filmul acesta  merita vazut si revazut de toti cei care aspira la regasirea libertatii spirituale. 
Inainte de a continua noi sa ne dam cu parerea pe marginea filmului, o sa va prezentam o recenzie a acestuia, una foarte reusita de altfel si apoi venim noi cu unele completari.

"Truman Show reprezintă o critică la adresa acestui, pînă la urmă, nu numai mijloc de comunicare, ci şi mod de viaţă, nemaiîntîlnită de la Reţeaua lui Sidney Lumet încoace. Numai că, spre deosebire de acesta şi de alte filme mari pe această temă - pelicule încadrabile genului filmului politic sau satirei sociale -, combat-ul împotriva televiziunii şi, la scară mai largă, a întregii lumi postmoderne este dus aici cu mijloace artistice tipic postmoderne, neîncrîncenat şi ludic, show-ul lui Truman fiind un caz particular al temelor "lumilor în lumi" sau a "lumii artificiale", simulată la o scară de neperceput pentru simplul individ.

În acest fel, este evidenţiată tentaţia acestei lumi postmoderne spre artefact şi artificiu; cu cît mai complex este fiecare detaliu, cu atît mai găunos şi superficial devine ansamblul; "totul este suprafaţă, dar o suprafaţă mai complexă decît orice profunzime", cum spunea cineva. În spectacolul generalizat care devine întregul glob, este posibil, de exemplu, ca milioane de oameni să moară de foame, iar, în acelaşi timp, banii să fie cheltuiţi pentru fel de fel de concursuri şi emisiuni imbecile, care îi îmbogăţesc pe ticăloşi, pe spinarea maselor fascinate de Show (realitate tristă cu care, după ‘90, şi România s-a sincronizat incredibil de repede, din păcate fiind singurul aspect pe care l-a preluat din civilizaţia Occidentului).

Filmul Truman Show imaginează cea mai formidabilă emisiune de tip reality TV, posibilă vreodată, dar nu în mod gratuit, ludic, ci pentru a duce la ultimele consecinţe tendinţele societăţii în care trăim. La 30 de ani, nel mezzo del cammin di sua vita, Truman - a se citi True-Man, "omul adevărat (?)" - descoperă că întreaga sa viaţă de pînă atunci, tot ceea ce credea că trăise, nu este decît un imens show de televiziune, lumea sa este o lume închisă, o gigantică construcţie artificială, un uriaş studio TV în care totul este controlat, supravegheat şi filmat; de la naşterea sa pînă acum, el a fost filmat în permanenţă de camere ascunse, iar existenţa sa, în care Truman a crezut că nu a decis decît el şi Dumnezeu, dar de fapt a fost cu grijă determinată conform unor pre-scenarii, este urmărită în permanenţă de milioane de spectatori de pe tot globul.

Va continua Truman să trăiască în acest univers ready-made, previzibil, într-adevăr, dar şi lipsit de griji, sau va decide să iasă în lumea adevărată (oare?) de afară, pentru a da piept cu viaţa reală şi a trăi liber (oare???)? Însăşi această hotărîre tensionată a personajului, interpretat cu real dramatism de un Jim Carrey mai bun decît oricînd, devine subiect al show-ului televizat live, urmărit cu sufletul la gură de o audienţă record.

Revenind la "realitate", această dependenţă a omului de "dictatul" mediilor audio-vizuale şi al tehnologiei informatice pulverizează democraţia modernă şi libertatea de opţiune, devine ridicolă ideea de "societate civilă" şi alte concepte liberale clasice, fiind de fapt vorba nu numai de o revitalizare a comunismului, ci şi, la nivelul propagandei implicate, a proiectului fascist. Acest totalitarism de tip nou, post modern, care se instaurează sub ochii noştri în numele, supremă ipocrizie, al libertăţii şi al "drepturilor omului" (dreptul, în primul rînd, de a fi manipulat de dimineaţa pînă seara, spunîndu-i-se ce să gîndească şi ce să facă, de către stat, de către televiziuni, de către publicitate şi reclame, de către firma care-l angajează ş.a.m.d.), a fost anticipat de trei mari cărţi ale secolului trecut: 1984 de George Orwell, Brave New World de Aldous Huxley şi Fahrenheit 451 de Ray Bradbury."

Nota noastra:  Mesajul filmului este mult mai profund decat poate parea la o prima vedere. Scenariul este genial, iar interpretarea lui Jim, fabuloasa. Truman reprezinta pentru noi omul adormit care sub impulsul mistuitor al iubirii pleaca in cautarea adevarului si implicit, ca efect secundar, al libertatii. Christof, interpretat genial de Ed Harris, este un simbol al demiurgului corupt, care are tot interesul sa-l mentina pe Truman adormit. Astfel stau lucrurile de fapt la scara mare. Planeta e o scena, iar papusarii la butoane, urmaresc sa ne tina pe toti adormiti. Diferenta dintre Truman Show si lumea asa zis reala este faptul ca in lumea "reala" suntem cu totii, in mod inconstient, actori si agenti ai matricei unii pentru ceilalti, jucand roluri inconstiente, pentru a ne mentine unii pe ceilalti in iluzie si adormire. Iar papusarul este demiurgul corupt aflat in varful desprins al piramidei Sistemului de Control al Matricei. In realitate desi lumea este o scena, iar noi parem doar actori, victime, in realitatea ultima, transcendem si demiurgul corupt, fiind si scenaristi si regizori si dincolo de ei.
Credem ca pentru multi dintre cautatorii spirituali, impulsul initial, este dat de o iubire intensa, care-i zguduie si ii forteaza sa-si puna intrebari existentiale gen: De ce suferim? Cine suntem noi de fapt? Care-i rostul existentei? Catre ce ne indreptam? Astfel apar "de ce"-urile adevarate  ... Apoi incet incet, pe masura ce te trezesti si incepi sa vezi tot mai clar automatismele, mecanicitatea ta si a celor din jur si parghiile de manipulare din Sistemul de control al Matricei, iar tu devi mai viu, mai spontan, mai greu de conditionat, mai greu de controlat. Iubirea poate da acel impuls catre trezire. In foarte multe filme gasim acest mesaj: urmeaza iubirea si aceasta ca si adevarul, te va elibera , te va salva. Iubirea te face mai sensibil, mai atent, mai prezent. Asta a patit si Truman ... iubirea l-a scos din tiparele si conditionarile impuse inca din copilarie de demiurgul showlui si intr-un final i-a dat aripi sa depaseasca toate obstacolele si in special fricile interioare.
Putem intra si in tema liberului arbitru. Are Truman liber arbitru? Observam ca pe masura ce omul se trezeste, alege sa isi exercite acest liber arbitru din ce in ce mai mult. Omul are liber arbitru, dar daca ramane sclavul dependentelor si al conditionarilor sociale, culturale, comportamentale , practic are si nu are liber arbitru.
Iubirea te dialata, frica te contracta. Iubirea iti da aripi, frica te ingroapa. Iubirea te ajuta sa iesi din carapacea egoului, creata prin frica. Asadar mesajul filmului este unul al iubirii, al iubirii care elibereaza.

DVD-ul poate fi cumparat AICI.

VEZI FILMUL TRADUS AICI CALITATE HD 720p

link 1 


link 2


link 3


marți, 28 octombrie 2014

MISTERE LA GRANIŢELE CUNOAŞTERII - O Nouă Emisiune cu Daniel Roxin (28.10.2014)


"Emisiunea vă propune o călătorie nonconformistă spre granițele cunoașterii, alături de oameni de știință, alături de cercetători care s-au aplecat asupra misterelor vieții, încercând să le înțeleagă. Temele pe care le vom aborda sunt, în consecință, diverse și incitante, sunt teme provocatoare despre natura umană și Univers.
Pe rând, vom vorbi despre parapsihologie și războiul psihotronic, inteligența materiei, puterea minții și transcrierea genelor, misterele templelor antice, geometria sacră și proporția de aur, nanotehnologie si controlul mintii, viața după moarte, războiul climatic, hainele inteligente, invențiile care au revoluționat lumea și multe altele…
Cred că sunteți de acord cu mine că știm încă destul de puține despre Universul în care trăim, despre Planeta Albastră, despre modul cum funcționează mintea umană; și cu siguranță dorim să aflăm mai multe.
Ei bine, aici la emisiunea “Mistere la granițele cunoașterii” vom căuta să obținem cât mai multe răspunsuri la întrebările pe care ni le punem despre aceste subiecte.
Emisiunea poate fi urmărită pe Nașul Tv în fiecare duminică, de la ora 19:00 și în reluare, miercurea, de la ora 12:30 și sâmbăta, de la ora 22:30. 
Toate episoadele vor putea fi urmărite și aici, pe acest site, http://granitele-cunoasterii.ro după încărcarea lor pe youtube.
Daniel Roxin

VEDETI AICI PRIMELE 4 EMISIUNI 

Episodul 1. POLUAREA ELECTROMAGNETICĂ – Cum ne apărăm?

Trăim într-o „baie” de energie, de câmpuri electromagnetice. Radiațiile cosmice, câmpurile energetice ale pământului și tehnologia creată de om interferează permanent cu ființa noastră. Și dacă organismul uman, după o lungă evoluție, este adaptat la radiațiile cosmice și la câmpurile electromagnetice ale pământului, el are de suferit în fața tehnologiei moderne, rezulatatul acestei interacțiuni fiind bolile și depresia, scăderea potențialului intelectual…

Cum de există astfel de consecințe? Ei bine, corpul nostru este sensibil la aceste câmpuri deoarece el însuși este o formă de electromagnetism. Până la cele mai profunde nivele ale celulei noi suntem, de fapt, energie. Energie care vibrează pe frecvențe diferite și care rezonează cu radiațiile electromagnetice din mediul ambiant.
Antenele GSM și telefoanele mobile, aparatele casnice și rețeaua electrică ne influențează viața mai mult decât credem!
Care sunt bolile create de câmpurile electromagnetice și cum le putem preveni? Ce este frecvența Schumann și care este rolul ei? Există un război psihotronic prin intermediul căruia se dorește controlul populației?
La aceste întrebări, dar și la alte întrebări incitante, vom căuta răspunsuri în acest episod al emisiunii MISTERE LA GRANIȚELE CUNOAȘTERII.
Invitatul acestui episod este Ing. Eugen Bîrgăuanu, coordonatorul grupului de cercetare AIM.
Daniel Roxin

 

Episodul 2. PUTEREA MINȚII și transcrierea genelor

Probabil că toată lumea a auzit despre faptul că noi, oamenii, folosim doar o mică parte din resursele creierului și că dacă am putea să-l folosim integral am fi geniali sau chiar am avea anumite capacități speciale ce s-ar putea încadra în ceea ce numim puteri paranormale.

Știința a demonstrat deja că puterea minții poate să ne distrugă sănătatea, atunci când avem o gândire negativă, sau că ne poate vindeca de boli grave, dacă gândim pozitiv.
Cât cunoaștem din tainele funcționării ceierului uman? Am putea, spre exemplu, să ne transcriem genele, să ne schimbăm radical destinul? Ne-am putea vindeca de boli cu ajutorul gândirii pozitive?
În această emisiune veți afla câteva răspunsuri interesante la întrebările pe care le-am ridica deja.
Invitatul aceste emisiuni este Dr. Dorin Dragoș, șef de lucrări în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Daniel Roxin

Episodul 3. OMUL ELECTRIC – Secretele corpului uman

Daca ne aruncăm un ochi la cele mai misterioase fenomene ale naturii, vom descoperi ființe care au capacitatea uluitoare de a produce lumină – și aici putem să amintim licuricii, un număr mare de făpturi subacvatice și chiar unele specii de ciuperci.

În acealși timp, o serie de alte animale, cum ar fi țiparii sau anghilele, sunt capabile să producă șocuri electrice de intensitate mare cu care își paralizează prada.
E posibil ca și omul să dezvolte astfel de capacități? Și dacă da, cum? În ceea ce mă privește, eu sunt convins că da pentru că am asistat la un astfel de experiment și am simtit pe pielea mea, la propriu, mici șocuri electrice produse voluntar de un alt om om asupra mea.
Care este explicația științifică a acestor fenomene și cum putem folosi curentul electric pentru a ne mări capacitățile intelectuale sau pentru a ne vindeca, vă las să descoperiți în acest episod…
Invitatul de astăzi – psiholog Adrian Cranta, cercetător.
Daniel Roxin

Episodul 4. TELEPATIA, din perspectiva cercetărilor științifice

Știința a început să lămurească multe dintre misterele care ne înconjoară. Cu un ochi ațintit în profunzimea materiei și cu altul către nemărginirea Cosmosului, omul începe să înțeleagă tot mai bine că trăim într-un univers inteligent, că totul se află în interconexiune.

În acest context, un subiect sensibil cum este Telepatia își găsește și primele explicații științifice. Deși acest fenomen de comunicație biologică a fost observat și cercetat atât la plante, insecte și animale, cât și la oameni, el este încă privit cu scepticism de o anumită parte, mai rigidă, a mediului științific.
Cu toate acestea, experimentele făcute începând cu secolul XIX și până astăzi, au pusă în evidență fenomene care, deși nu pot fi încă integral explicate cu bagajul de cunoștiințe științifice pe care mediul de specialitate îl are în prezent, arată cu claritate că Telepatia este un fenomen obiectiv.
Pentru a afla mai multe despre rezulatele cercetării științifice dintr-un domeniu atât de delicat, îl avem ca invitat în această emisiune pe domnul Prof. Univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, specialist în neurologie si psihatrie, șeful catedrei de neurologie al universitatii Titu Maiorescu din București.
Daniel Roxin

  SURSA: http://granitele-cunoasterii.ro

duminică, 26 octombrie 2014

MONSANTO RELOADED: Toti cobai? (26.10.2014)

TOUS COBAYES (2012)

Suntem cu totii cobai? Cobaii cui? Cine sunt cei care nu mananca mancarea noastra, care nu respira aerul nostru otravit de Chemtrails, care nu au nevoie de albine, care nu-i intereseaza daca aceasta planeta este sau nu sustinatoare de viata, cine sunt acesti papusari care beneficiaza de pe urma otravirii, distrugerii noastre si a planetei? Sunt oare de pe lumea asta? Noi credem ca nu ... Voi?

"Acest documentar vine sa aduca marturia stintifica  protestului anti-OMG prezentat din documentarul    "Lumea dupa Monsanto". Va urma in noiembrie, in incheierea acestei Trilogii documentarul: Centrale nucleare- Dezmembrare Imposibila !
 Sper sa-mi  pot sensibiliza compatriotii la efectele nefaste ale productiei intensive in alimentatia moderne. Apoi, fiecare liber sa judece ce si cum, dar exista o buna metoda de-ai opri pe acesti criminali/incostienti - inconstienti/criminali :

     BOICOTUL PRODUSELOR OMG din marile  SUPER- (MA)RACKETURI."


VEDETI FILMUL TRADUS AICI


ACTUALIZARE (13.11.2014)

Acesta este replica  Prof.  Gilles-Éric Séralini dedicată criticilor imediat dupa publicarea studiului din 2011.
Este o pledoarie tehnică, dar accesibilă, care demontează punct cu punct criticile facute in pripa de loby-urile Agro- Bussines, la doar 24 de ore dupa publicarea studiului sau.
Ma opresc aici cu Capitolul OMG / Energie nucleară. 4 luni de tradus si de verificat referinte mi-ajunge.
Este un material pe intelesul tuturor si are totodată o bază de date pentru responsabilii din Agricultură .

Sa retinem cu totii ca poluarea OMG precum si cea nucleara nu au limite in spatiu si timp
Am sa repet aici cele trei puncte comune definitorii ale acestor doua " tehnologii" mortifere :

- 1) Primul ar fi ireversibilitatea. Este prima data in istorie Vieţii când avem acest fel de poluare - OGM-urile, care se poate multiplica in timp. Este  o poluare perpetua !
 In acelaşi fel, rămăşiţele nucleare vor rămâne timp de milenii...mai mult decat piramidele.

2) Aceasta  contaminarea omniprezenta. Găsim rămăşiţe OGM in mâncarea din
Japonia, SUA, Europa, China, India si Australia....

3) Bioacumularea chimicalelor in mâncare, cum ar fi pesticidele din OGM-uri,  necesita testare pe termen îndelungat.
Studiile pro-OMG sunt precum statisticele OMS, care  spun ca in  dezastrul de la Cernobîl au muritt doar 50 de oameni ! Dar asta a fost pe termen scurt... Au ignorat iradierea copiilor, care va avea consecinţe pentru generaţiile ce vor urma !
E prima dată in Istoria Vieţii  când o specie, specia umană, este capabila să-şi otrăvească odraslele
in cunoştinţă de cauză !

VEDETI INTERVIUL TRADUS AICI

In completare studiati categoria CODEX ALIMENTARIUS, pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.

vineri, 24 octombrie 2014

Loibon - Ol Doinyo Laetoli Le Baaba (2009) - Ce este non-dualitatea? (24.10.2014)

 Loibon este un titlu care înseamnă șaman, profesor, sau păstrător de medicină. Aceasta se referă la un izvor de conștiință ancestral, sau Dumnezeu. Loibon încearcă să ajute pe oameni să vadă lucrurile dintr-un mod tribal primitiv de a gândi, care include orice mod posibilă cale de a gândi, dincolo de orice doctrină sau dogmă.
 Loibon aduce literalmente osul morții prin intermediul ciclului de viață, unitate, ecologie, inseparabile de Eu, de mine,de tine, de ai tăi. 
Vânătoarea de capete (headhunting) și a ucide în luptele tribului sunt discutate în mod inteligent și ca parte a ciclului de viață. Ești sau nu ești de neînlocuit? Aflați în continuare. Loibon este un profesor puternic și provocator."
N.N: Infatisarea lui e posibil sa va sperie si sa va indeparteze de mesaj. Pare teribilism, privitivism, animalism ... pare, dar ...

"Nu judecati cartea dupa coperti. "

VEDETI FILMUL TRADUS AICI




In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE), Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha Dipika, ESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
De asemenea va recomandam cartile lui Nisargaddata  Maharajah : "Realitatea Ultima" si "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut." Cartile lui Ramana Maharishi : "Evanghelia lui Ramana Maharishi", "Invataturile lui Ramana" de Arthur Osbourne, "Biografia lui Ramana" de Gabriele Ebert .
 In completare studiati categoria NON - DUALITATE pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.

joi, 23 octombrie 2014

Înşelătoria Lagărelor Morţii din Iugoslavia (22.10.2014)

Continuam astazi seria de reluari a unor documentare care, cel putin pe noi, ne-au marcat, insa din pacate, au trecut prea putin remarcate sau observate desi sunt niste informatii deosebit de importante. Stim ca prea putini dintre voi aveti obiceiul de a va uita in urma desi exista informatii deosebit de importante acolo.  De aceea ni se pare binevenita readucerea in atentie a unor documentare care chiar merita mai multa atentie. In plus, venim cu informatii noi, actualizari ce merita mentionate, lucruri care la vremea postarii nu se stiau sau nu aparusera. Ordinea reluarii filmelor este una data de data publicarii pe blogul nostru. Reluam incepand cu 2008, cel de astazi fiind un documentar publicat initial, ca si sincronicitate to in 22.10. insa in 2008, apoi ne apropiem incet incet de anul curent. Ne-am bucura sa existe printre voi oameni care nu au vazut inca, acest documentar important.

 THE PICTURES THAT FOOLED THE WORLD (2006)
- Yugoslavia Death Camp Hoax-
POZELE CARE AU PĂCĂLIT LUMEA

Acest documentar dezvaluie minciuna aflata in spatele interventiei armate din Iugoslavia. Opinia publica internationala a fost manipulata cu ajutorul unor poze care prezentau, niste asa zise lagare de concentrare din Yugoslavia. Acele poze au fost, insa niste falsuri grosolane la care publicul a pus botul si a reactionat, cerand solutionarea "gravelor probleme" existente in zona. Acest scenariu se pare ca este tipic pentru multe alte interventii armate justificate de "dorinta populara". Unii spoiesc gardul si altii vin sa-l repare, cam asta e ceea ce fac illuminazistii nostri lideri mondiali. Adica mai pe intelesul tuturor. Mai intai creeaza o problema (vezi turnurile gemene din 11 sept 2001, vezi armele de distrugere in masa ale Irakienilor, vezi ascunderea marelui terorist Osama de catre Afganistan, atacurile teroriste, Pearl Harbour, Al Qaida), aceasta genereaza o reactie in multimea manipulabila, care cere o anumite solutionare si tot cei care au creeat problema de la bun inceput, vin cu solutia. Adeseori aceasta solutie nu ar fi fost acceptata de publicul larg inainte de provocarea problemei. Astfel liderii nostrii obtin ceea ce vor de la publicul orb. Ne tin in lesa, iar noi sa-i pupam pe unde apucam ca au grija de securitatea noastra. O sa ne transformam in pupincuristii ideali, iar nenorocitii astia or sa ne joace in picioare mereu si mereu dupa cum poftesc.

Wake up people!

""Fotografia care a apărut în mai multe ziare din lume, inclusiv pe coperta revistei Time, îl înfățișează pe Fikret Alic, un musulman bosniac. Emaciat și la bustul gol, acesta este în aparență închis în spatele unui gard de sârmă ghimpată, într-un lagăr al sârbilor bosniaci, la Trnopolje. Fotografia a fost extrasă de pe o casetă video filmată la 5 august 1992 de o echipă britanică de televizune, condusă de Penny Marshall, de la postul ITN. Marshall era însoțită de cameramanul Jeremy Irvin și jurnaliștii Ian Williams și Ed Vulliamy, de la Channel 4 și ziarul The Guardian.
Pentru mulți, această fotografie a devenit un simbol al ororilor din războiul din Bosnia. Dar imaginea este înșelătoare. De fapt, Fikret Alic și ceilalți musulmani nu erau închiși într-un lagăr înconjurat de sârmă ghimpată. Lagărul de la Trnopolje nu avea sârmă ghimpată. Nu era o închisoare, și în niciun caz nu era “lagăr de concentrare”, ci un complex de centre pentru refugiați, dintre care mulți ajunseseră aici în căutare de adăpost, și de unde puteau pleca oricând doreau.

Sârma ghimpată din fotografie nu este montată în jurul musulmanilor, ci în jurul jurnaliștilor. Este o bucată dintr-un gard dezafectat, ce încercuia un perimetru din vecinătatea taberei de la Trnopolje. Echipa de jurnaliști a filmat însă din interiorul acestui perimetru, rezultând – în ochii celor mai mulți dintre telespectatori – impresia că musulmanii din Bosnia sunt încarcerați în spatele gardurilor de sârma ghimpată.
Oricare au fost intențiile echipei de jurnaliști din Marea Britanie, imaginile pe care le-au filmat au fost considerate pe tot mapamondul drept primele dovezi de necontestat ale exsietenței lagărelor de concentrare din Bosnia.  “Dovada: în spatele sârmei ghimpate adevărul brutal despre suferința din Bosnia. Sunt scene care aduc aminte de imaginile alb-negru ale lagărelor de concentrare naziste de acum 50 de ani”, titra Daily Mail sub fotografia trucată de la Trnopolje, reprodusă pe prima pagină.
La un an de la apariția imaginilor, un articol din ziarul britanic The Independent se folosea de sârma ghimpată pentru a face încă o dată legătura cu naziștii: “Camera focalizează pe bustul uscățiv al prizonierului. Este  imaginea foamei, dar apoi vedem sârma ghimpată în fața sa și devine imaginea Holocaustului și a lagărelor de concentrare.”"
- sursa http://conexiunilespiritului.blogspot.com/

VEZI FILMUL TRADUS, AICI - link 1 SAU AICI - link 2



miercuri, 22 octombrie 2014

DÂRE CHIMICE ÎN ZONA BRAN - MOECIU 2014 (23.10.2013)


Zilele trecute , in data de 20.10.2014, eram prin zona Bran-Moeciu la o gura de aer proaspat de munte, savurand o splendida zi insorita de toamna cand hop ce sa vezi, in plina zi, intre orele 12 si 14, in vazul tuturor (nu noaptea  cum obisnuiesc jegosii sa ne şpreieze sau la rasarit) am vazut doua dare groase chimice. Initial nu am dat importanta fiind cu gandurile in alta parte, dar dupa inca vreo 10 minute deja erau vreo 6 dare si am inceput sa filmez cu telefonul. 


Am facut vreo 9 filmulete in interval de aproximativ o ora, timp in care au trecut prin acea zona vreo 30-40 de avioane. Cateva am reusit sa le prind in imagini, insa cu un telefon destul de vechi si slabut nu am putut scoate mai mult de la filme, mai ales ca-mi batea si soarele in fata, insa sunt suficient de elocvente ca orice sceptic sa se dumireasca si sa inceapa sa-si puna intrebari. Am facut si cateva poze insa rezolutia nu este cine stie ce, doar 5 MP, fara zoom. Dupa cum o sa vedeti in playlistul youtube de la final, filmele au scrisa data, ora, minutul si secunda la care au fost filmate, ca sa nu existe confuzii sau indoieli. 


Ca si in pozele de la MAMAIA de anul acesta , dupa şpreiere , darele au format o pacla , care incet incet a diminuat puterea de incalzire a soarelui. Ciudat este ca acum, la doua zile de la evenimente toti cei care am asistat la fenomen si am ramas in zona, avem simptome de oboseala, raceala, lipsa de energie, de chef de viata ...poate fi si astenia de toamna, nu zicem nu, insa este o sincronicitate suspecta. 
 Ca si noutate, am observat ca trimit in acelasi timp, pe aceleasi rute si avioane cu dare de condens (cu reactie) tocmai ca sa te zapaceasca si sa crezi ca sunt de fapt doar dare de condens. De asemenea se pare ca acum folosesc si avioane de pasageri in proces.

In plus, anul acesta, in zona Bran Moeciu nu au iesit nici ciresele nici visinele. In alte zone ale tarii s-au mănat multe alte tipuri de culturi. Mana este din ce in ce mai agresiva, iar noi credem ca un factor important o au aceste chimicale raspandite in aer, care in contact cu apa de ploaie este pulverizata peste tot si intra si in sol.

Presa centrala tace in continuare complice, iar nenorocitii continua nestingheriti sa ne otraveasca.

WAKE UP PEOPLE!!!

Iata si cateva poze facute de noi:







AICI PUTETI VEDEA UN PLAYLIST care va rula in ordinea inregistrarii filmuletelor.
(filmuletul 7 este cel mai clar si sugestiv - 3 avioane in acelasi timp care şpreiază)



BONUS

Edward Griffin despre dârele chimice 
o parere pe care o impartasim 100%

In completare studiati si cartea :

CHEMTRAILS. Controlul populatiei si al climei prin pulverizari chimice 
de Amitie Nenki

Iata ce scrie pe site-ul libris.ro despre aceasta carte:

"De luni de zile, ba chiar de ani intregi, circula diverse rapoarte referitoare la observarea unor dare anormale lasate de unele avioane in urma lor. De ce guvernele afirma ca acestea sunt urme de condensare a vaporilor de apa provenite de la caldura degajata de turbinele avioanelor (contrails)? Aceste contrails se disipeaza rapid, pe cand chemtrails se intind si raman pe cer ore intregi. Analizele efectuate asura darelor chimice sunt cat se poate de alarmante. Aceste chemtrails contin mai multe materii biologice: bacteria, virusuri, globule rosii, produse chimice, saruri, minerale si particule de ciuperci microscopic negre, toate toxice pentru fauna si flora.
Trebuie sa devenim constienti de acest fenomen pentru a stopa masacrul - daca sta in puterea noastra. Se observa o crestere neobisnuita a cazurilor de astm, a afectiunilor respiratorii, a leziunilor pulmonare, a durerilor de gat ciudate, a anginelor care dispar la fel de repede cum au aparut, a gripelor care nu sunt tocmai gripe. Ne confruntam tot mai des cu maladii ale ochilor, ale pielii si ale organelor interne…Lista este lunga si orice tulburare a starii de sanatate poate sa degenereze si sa duca la moarte. Abuzul de vaccinuri si antibiotic de tot felul nu face decat sa diminueze iremediabilcapacitatea sisitemului nostru imunitar de a raspunde atacurilor aparute pe neasteptate.
In fata amplorii fenomenului, oficialii au fost nevoiti sa se abtina de la orice comentariu. Dupa atataea ridicari din umeri, subiectul referitor la chemtrails a devenit o legenda urbana.
Acum vreti sa aflati adevarul?"

Mai multe informatii despre dârele chimice puteti gasi in categoria CHEMTRAILS (pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS).

duminică, 19 octombrie 2014

ANITA MOORJANI - 5 lecții importante învățate dintr-o experiență de moarte clinică (19.10.2014)

 Dying to be me! Anita Moorjani at TEDxBayArea (2013)
Murind pentru a fi eu însămi

"Se spune că poți să trăiești cu adevărat abia după ce te-ai împăcat cu moartea. Și e adevărat. Experiențele extreme, mai ales acelea ce au loc la limita dintre viață și moarte își pun amprenta în mod profund asupra vieții noastre și ne dezbracă de multe lucruri neimportante care pareau importante până în acel moment.

vineri, 17 octombrie 2014

Amit Goswami - Doctorul cuantic - Ghidul unui fizician pentru sanatate si vindecare (17.10.2014)

Dorim sa va prezentam un nou interviu tradus pe marginea nondualitatii in care Amit Goswami, ne explica pe foarte scurt, faptul ca dualitatea este o iluzie, iar constiinta este singura realitate adevarata si este tot ceea ce exista si asta dintr-o perspectiva stiintifica. Cu Amit Gotswami ne-am mai intalnit in articolul si documentarul ”ACTIVISTUL CUANTIC”, in ”La Răscruce de Drumuri - Durerile nașterii unei noi viziuni asupra lumii”  si in binecunoscutul documentar ”WHAT THE BLEEP DO WE KNOW” . Din fericire , exista si cateva carti traduse in limba romana despre care vom vorbi mai multe in articol. Inainte de interviul video tradus, va prezentam astazi cartea DOCTORUL CUANTIC.

 ”Cu ceva timp în urmă a fost reeditată cartea Doctorul cuantic. Ghidul unui fizician pentru sănătate şi vindecare, publicată la Editura Orfeu 2000 pentru prima dată în anul 2008.
Această carte oferă o nouă şi curajoasă interpretare a metodelor medicinei alternative – homeopatia, medicina chineză şi acupunctura, precum şi Ayurveda – dar şi ale medicinei convenţionale, din perspectiva fizicii cuantice.
Pentru Amit Goswami, specialist în fizica cuantică, medicina este un domeniu propice pentru aplicarea noii paradigme a ştiinţei bazate pe întâietatea conştiinţei. Aceasta nouă ştiinţă are capacitatea extraordinară de a integra ştiinţa convenţională, spiritualitatea şi vindecarea. Dacă există vreun domeniu care să necesite integrare, afirmă Goswami, acela este medicina şi vindecarea.
Cartea de faţă demonstrează că aceste modele aparent diferite pot fi integrate într-un sistem nou, complex, bazat pe noua “ştiinţă în interiorul conştiinţei”.
La baza tuturor bolilor şi a leacurilor stă conştiinţa, afirmă Goswami. Doctorul cuantic le oferă medicilor şi pacienţilor o modalitate cu totul nouă de a aplica medicina, cu şanse mult mai mari de vindecare. Goswami o numeşte Medicină Integrativă şi afirmă: “Aceasta este o abordare foarte nouă, ce poate servi drept bază legitimă pentru o schimbare de paradigmă în medicină.”
Amit Goswami este profesor şi membru al Institutului de Fizică Teoretică al Universităţii din Oregon şi autor a numeroase lucrări. Cercetările sale s-au axat pe cosmologia cuantică, teoria măsurătorilor cuantice şi aplicaţii ale mecanicii cuantice în problemele minte-corp. Goswami a devenit bine-cunoscut în toată lumea ca unul din oamenii de ştiinţă intervievaţi în filmul “What the Bleep do we Know”. De asemenea Goswami apare în filmul documentar despre Dalai Lama intitulat “Renaşterea lui Dalai Lama”.
Mai jos găsiţi un cuprins detaliat al acestei cărţi:
Partea întâi. Cine este doctorul cuantic
   1. Nu vă temeţi, doctorul cuantic este aici
Definiţii
Principiile diferite care stau la baza practicilor medicale convenţionale şi alternative
   2. Povestea mea: cum a ajuns un expert în fizica cuantică să se preocupe de sănătate şi vindecare
Obstacole conceptuale
Planul cărţii
   3. Integrarea principiilor
Redescoperirea principiilor
Ce poate face doar corpul vital, nu şi corpul fizic?
   4. Niveluri ale bolii şi niveluri ale vindecării
Argument împotriva dualismului
Boala şi starea de rău
Cum se produc reprezentările
Nivelurile bolii şi ale vindecării
Este Medicina Integrală o ştiinţă?
   5. Noua gândire paradigmatică a câtorva medici contemporani
Neajunsurile gândirii bazate pe fizica clasică
Gândirea cuantică în medicină
   6. Mai multe despre fizica cuantică şi contribuţia acesteia în domeniul medicinei
Cauzalitatea descendentă
Discontinuitatea
Nonlocalitatea
Importanţa cauzalităţii descendente
Caracterul nonlocal al conştiinţei
Nonlocalitatea cuantică şi vindecarea de la distanţă
“Ierarhie încurcată”: apariţia simultană dependentă a subiectului şi obiectului
Distincţia dintre conştient şi inconştient
Procesarea inconştientă şi creativitatea
Măsurare, memorie şi condiţionare
Contribuţii cuantice aduse medicinei
   7. Locul medicinei alopate în Medicina Integrală
Situaţiile medicale de urgenţă
Corespondenţa dintre paradigma veche şi paradigma nouă
Medicină alternativă sau complementară?
Alte întrebuinţări ale medicinei alopate
Ascensiunea şi decăderea medicinei alopate
Biologia în interiorul conştiinţei
Pe scurt
Partea a doua. Medicina corpului vital
   8. Corpul vital
Corpul vital şi paralelismul psihofizic
Argumente care susţin natura cuantică a corpului vital
Poate fi măsurată energia vitală cu instrumente fizice?
Ce tip de organism aveţi?
   9. Ayurveda şi armonizarea dezechilibrelor energiei vitale
Ayurveda şi corpul vital
De ce trei tipuri de dosha?
De unde provine prakriti?
Dosha şi poziţionarea organelor
Caracteristicile unei persoane în funcţie de cele trei dosha
Dezechilibrele dosha
Legătura dintre dosha şi anotimpuri
Dezechilibrul vata şi corectarea acestuia
Dezechilibrul pitta şi corectarea acestuia
Dezechilibrul kapha şi corectarea acestuia
Panchakarma şi leacurile pe bază de plante, pentru care prezenţa medicului este necesară!
Pe scurt
   10. Dezechilibrele energiei vitale şi corectarea acestora în medicina tradiţională chineză
Reprezentarea organelor în sistemul chinez
Boala şi vindecarea
Principiile acupuncturii
Există vreo posibilitate de a integra Ayurveda şi medicina tradiţională chineză?
Un rezumat al celor mai importante idei în medicina tradiţională chineză
   11. Medicina chakrelor
Ce sunt chakrele?
Ştiinţa chakrelor
Medicina chakrelor
Ce trebuie reţinut din acest capitol
   12. Putem vorbi de homeopatie?
Problema individualităţii
Legea vindecării stabilită de Hering
Homeopatia clasică versus homeopatia modernă
Concluzii
Partea a treia. Medicina minte-corp
   13. Minte cuantică, înţeles şi medicină
Creativitatea cuantică
Înţeles şi medicină
   14. Mintea ca “distrugător”
Cum poate fi mintea “distrugător”
Psihoneuroimunologia
Molecule de emoţie
Comportament sau mai mult decât atât?
Guna mentale şi dosha fizice create de minte
Reacţia la emoţii
Reprimarea sentimentelor
Personalitatea predispusă la îmbolnăvire
Mentalizarea inutilă a sentimentelor poate dăuna sănătăţii
Recapitulare
Importanţa înţelesului
Pe scurt
   15. Explicarea din perspectivă cuantică a tehnicilor medicinei minte-corp
Hipnoza şi biofeedback-ul
Eliberarea memoriei
Psihologia chakrelor
Meditaţia
Yoga
Ştiinţa Creştină şi vindecarea prin credinţă
Partea a patra. Inteligenţa supramentală
   16. Vindecarea cuantică
Saltul cuantic al lui Chopra
Dossey – noţiunea de nonlocalitate în procesul vindecării
Creativitatea: cauzalitatea descendentă în procesul vindecării
“Ierarhie încurcată”
   17. Îmbolnăvirea şi vindecarea – două căi de acces la inteligenţa supramentală
Boala ca prilej de autocunoaştere
Îmbolnăvirea corpului vital şi vindecarea cuantică
Creativitatea corpului vital-fizic pentru o persoană sănătoasă
Sănătate pozitivă
O perspectivă sănătoasă asupra morţii
Vindecarea ca mijloc de redobândire a integrităţii
Strategii pentru dobândirea sănătăţii pozitive
Vindecarea miraculoasă: creativitate la nivel fizic?
   18. Ghidul pentru sănătate şi vindecare al unui specialist în fizică cuantică
Epilog. Trupul nemuritor – mit sau ştiinţă
Încotro se îndreaptă evoluţia umană?
Ce înseamnă realizarea unei hărţi a supramentalului?
Care este legătura dintre evoluţie şi nemurire?
Se va petrece această evoluţie în viitorul apropiat?
Bibliografie
Index
Iată şi un scurt paragaf din această carte:
Meditaţia
„La următorul nivel de subtilitate, dacă nu suntem materialişti rigizi, putem analiza cauzele comportamentului nostru drept sursă a îmbolnăvirii. La acest nivel, suntem pregătiţi să abordăm cauzele comportamentului nostru, şi anume dosha minte-creier: intelectualism excesiv şi hiperactivitate excesivă.
Cum putem corecta intelectualismul excesiv? Intelectualismul ne îndepărtează de trup, de manifestarea sentimentelor. În schimb, sentimentele devin o povară, ceva de care ne este ruşine şi nu dorim decât să le suprimăm cu orice preţ. Remediul este, bineînţeles, satisfacerea unor nevoi ale trupului. Exerciţiile fizice sunt eficiente, masajul este eficient, îmbrăţişarea celor de lângă noi ajută, de asemenea.
Îmbrăţişarea celor de lângă noi dă rezultate. Cu mulţi ani în urmă, eram un raţional. În anii ’80, pe când practicam intens exerciţii spirituale, dosha minte-creier a intelectualismului, deşi nu devenise încă o problemă de sănătate, îmi afecta capacitatea de deschidere spirituală. Îmi amintesc că am participat la un seminar, iar coordonatorul acestuia (medicul Richard Moss) mi-a prescris “contact fizic”, administrat sub forma îmbrăţişării colegilor mei de seminar. A funcţionat.
O tehnică complementară este meditaţia ce are drept scop conştientizarea sentimentelor, pentru a evita suprimarea acestora, ca rezultat al unei atitudini defensive sau strict raţionale. Raţionalii deţin o bună capacitate de concentrare. De aceea, meditaţia pe bază de concentrare (repetarea în gând a unei mantre, de exemplu) nu necesită un efort pentru aceştia. Pentru a-şi conştientiza propriul tip de dosha minte-creier, raţionalii trebuie să practice, în plus, observarea relaxată – conştientizarea obiectivă a tuturor fenomenelor ce se petrec în jur, aşa cum procedează un jurat, de pildă, cu probele de judecată.
Cum putem corecta hiperactivitatea excesivă? Obiectivul principal, în acest caz, este adoptarea unui ritm mai lent. Ce rezultate are “un ritm mai lent”?
Faceţi un experiment. Luaţi o pauză de cafea chiar acum, când citiţi această carte. Nu vă grăbiţi, cartea nu pleacă nicăieri. Faceţi cafeaua (sau ceaiul) ca pe un ritual, acordând atenţie fiecărei etape. Când cafeua este gata, luaţi ceaşca şi aşezaţi-vă. Ridicaţi uşor ceaşca la gură şi luaţi o înghiţitură. Observaţi reacţia pe care o aveţi. “Ahhh….” Vă simţiţi relaxat; vă simţiţi fericit.
Este simplu să anihilăm, folosindu-ne de raţiune, sentimentul fericirii, identificându-l cu plăcerea pe care ne-o oferă cafeaua. Însă dacă observăm cu atenţie, nu cafeaua însăşi este sursa fericirii, ci extinderea temporară a conştiinţei. Adoptarea unui ritm mai lent este, în primul rând, o modalitate de extindere a conştiinţei, ce generează fericire.
Înţelegeţi acum ce pierdeţi, fiind un hiperactiv – fericirea. Cu cât faceţi mai mult loc hiperactivităţii, cu atât mai mult veţi duce lipsa fericirii. La început, apare insomnia. Somnul înseamnă fericire, deoarece conştiinţa este neîntreruptă.”
Editura: Orfeu 2000
Dimensiuni: 16,5×23,5 cm
Număr pagini: 298
Data apariţiei: 2008, republicare februarie 2014
De acelaşi autor, tot la Editura Orfeu 2000 a mai fost publicată cartea Universul conştient de sine. Conştiinţa creează lumea materială (link).
În această carte stimulantă şi actuală, Amit Goswami, Ph.D., aruncă în aer convingerea împărtăşită de ştiinţa occidentală, conform căreia materia este “elementul” fundamental al creaţiei, propunând, în schimb, ideea că adevăratul fundament al tot ceea ce noi cunoaştem şi percepem este conştiinţa.
Modul în care Goswami explică fizica cuantică pentru cititorii laici, considerat un model de claritate, pregăteşte calea pentru o călătorie a descoperirii prin tărâmul comun al ştiinţei şi al religiei, al naturii comune a minţii şi a trupului, precum şi al relaţiei pe care noi o avem cu întreaga creaţie.”

VEZI FILMUL TRADUS, AICI



In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE), Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha Dipika, ESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
 In completare studiati categoria NON - DUALITATE pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.

miercuri, 15 octombrie 2014

Marea Înşelătorie A Încălzirii Globale (15.10.2014)

Continuam astazi seria de reluari a unor documentare care, cel putin pe noi, ne-au marcat, insa din pacate, au trecut prea putin remarcate sau observate desi sunt niste informatii deosebit de importante. Stim ca prea putini dintre voi aveti obiceiul de a va uita in urma desi exista informatii deosebit de importante acolo. De aceea ni se pare binevenita readucerea in atentie a unor documentare care chiar merita mai multa atentie. In plus, venim cu informatii noi, actualizari ce merita mentionate, lucruri care la vremea postarii nu se stiau sau nu aparusera. Ordinea reluarii filmelor este una data de data publicarii pe blogul nostru. Reluam incepand cu 2008, cel de astazi fiind un documentar publicat initial in 11.11.2008, apoi ne apropiem incet incet de anul curent. Ne-am bucura sa existe printre voi oameni care nu au vazut inca, acest documentar important.

The Great Global Warming Swindle (2007)

Iată un alt documentar extrem de controversat care combate ideea că încălzirea globală ar fi cauzată de dioxidul de carbon (CO2) eliberat în atmosferă, spunându-se că Soarele ar fi principalul factor generator de încălzire.
Mulţi şi-au dat cu părerea exprimându-şi păreri şi contra.
Nişte articole pe acestă temă pot fi citite pe următoarele siteuri:

1) MARELE LUP ALB - de acord 100% cu ce scrie aici
4) InfoCon

Vă mai recomand să vedeţi şi filmul documentar ENDGAME - the Blueprint For Global Enslavement ca să vedeţi cum se foloseşte oculta mondială de grupările ecologice transformându-le într-un alt braţ al caracatiţei dominaţiei dictoriale globale.

În sufletul meu şi eu sunt ecologist şi chiar am terminat o facultate de profil de mediu şi sunt super conştient de toate teoriile legate de acest subiect efectului de seră şi al încălzirii globale.
Şi eu am fost ferm convins (îndoctrinat) de această teorie, dar trebuie să recunosc că în ultima vreme nu mai sunt aşa de convins. Am văzut şi documentarul "An inconvenient truth" care este plin de adevăr până la un punct (el contine cel putin 9 erori ştiinţifice). Este un documentar extrem de emotionant şi manipulant, din păcate ... are si partile lui bune, pana la faza cu dioxidul de carbon si cu asocierea dintre dioxid de carbon si incalzirea globala care e combatuta in documentarul de fata.
Sunt de acord că există un dezechilibru climatic pe planetă, dar nu mai cred că este orientat neapărat în sensul încălzirii globale, nu mereu. Anul asta a fost o confirmare pentru mine că vremea nu se conformează neapărat teoriilor noastre.
Anul acesta chiar a fost un an destul de normal climatic ... cel puţin aşa l-am perceput eu. Nu au mai fost extremele altor ani. Primăvara a fost primăvară, vara vară, a şi plouat în limite normale ... acum văd o frumoasă toamnă cu temperaturi normale şi semne bune.
Poate mă înşel, dar oricum nu mai cred povestea cu dioxidul de carbon.
Însă, dezechilibrele climatice mai pot fi influenţate şi prin programe militare strategice gen HAARP. Mai nou, sunt şi alte dovezi ştiinţifice, pe lângă acest documentar, care vin să infirme teoria încălzirii globale. În acest sens, vezi pe siteul Infocon aici şi aici nişte articole foarte interesante pe acestă temă.
Şi mai e o chestie ... de ce ţi-e teamă de aia nu scapi, se spune în popor ... dacă mai mulţi oameni încep să creadă în încălzirea globală asta chiar ajunge să se întâmple. Aşa că, grijă mare ce credeţi ...
Cum să ne dăm seama care teorii sunt adevărate şi care nu?
Poate că o modalitate de investigare a acestei întrebări ar fi :
Cine are de câştigat din asta? Unde se duc banii?
Trăim într-un sistem monetar condus de corporaţii pentru care singura raţiune de a trăi este maximizarea profiturilor şi monopolul absolut (implicti putere absolută). Sigur, în teorie, legislaţia de mediu ar impune tuturor companiilor şi corporaţilor să se ocupe de protecţia mediului, dar nu o vor face niciodată.

"Pentru corporaţii, respectarea legilor este o chestiune de eficienta economica. Câta vreme costul nerespectarii legilor este mai mic decât venitul corespondent, corporaţiile nu le vor respecta."

In plus, cei care ar trebui sa aplice legea sunt la fel de corupti, deoarece sunt platiti mai bine de cei care polueaza, ca sa taca, decat de stat sau de cine stie ce organizatie care ii sponsorizeaza.
In esenta tot o problema de suflet si constiinta este. Daca esti ecologist in sufletul tau esti pana la capat, indiferent care da mai multi bani.

Nu cred că e absurd să vedem dincolo de grijile umanitare ale celor care susţin teoria încălzirii globale şi o MARE AFACERE şi o sursă de profit şi control gigantică. E o teorie foarte convenabilă lor.

Cred că marea problemă ecologică planetară nu este încălzirea globală ci sunt multe altele: defrişarea pădurilor, poluarea apelor şi a aerului, poluarea solurilor, erodarea acestora şi multe multe altele care au un impact enorm asupra mediului şi asupra noastră.
Şi chiar dacă ar fi încălzire globală, personal nu sunt de acord că dioxidul de carbon ar fi cel mai important gaz cu efect de seră ... sunt zeci de alte gaze cu efect mult mai nociv. Dioxidul de carbon chiar este hrana planetelor ... poate că există un dezechilibru al cantităţii de dioxid de carbon, dar oare nu este defrişarea pădurilor o cauză ? Spaţiile verzi sunt reduse an de an, construindu-se tot mai mult ... sunt tot mai multe betoane care reacţionează diferit faţă de modul cum reacţioneză natura prin frunziş, iarbă şamd ... vara încing atmosfera mai tare.
De ce s-au legat tocmai de dioxidul de carbon din toate gazele cu efect de seră? Deoarece pe acesta îl pot taxa mai uşor. Şi asta fac. Fac bani grei pe spatele contribuabilor care mai plătesc încă un bir la stat.
Şi noi emitem dioxid de carbon la fiecare expiraţie. O să se ajungă să ne taxeze dacă respirăm mai mult decât spune legea. Sau dacă avem un copil în plus, sau un animal în plus .. că vorba aia, se emană mai mult dioxid de carbon.
Uitaţi un filmuleţ şi aici care demască taxa pe dioxid de carbon (ALEX JONES - Global Warming & NAU carbon tax scam). Este netradus din păcate ...
În loc să împădurească planeta asta şi să se oprească groteştile defrişări, sa se opreasca consumul de combustibili fosili (incurajandu-se producerea de energie gratuita) si nu neaparat din cauza poluarii, ci asa pur si simplu, ca sa ne fie tuturor mai bine, sa iesim din sclavia companiilor energetice, in loc sa opreasca deversarea de toxine in ape, mari si oceane, sa se opreasca exploatarea excesiva a solurilor, chimizarea artificala a acestora, distrugerea solurilor în mine şi cariere, deversarea de substanţe radioactive, să se descurajeze fabricare ambalajelor care nu sunt biodegradabile , sa se renunte la ambalajele de plastic generatoare de munţii de gunoaie ( gropiile de gunoi emit cantităţi enorme de gaze cu efect de seră), extragerea excesivă a resurselor acestui pământ, sa se recicleze mai mult si mai bine, problema lor e dioxidul de carbon şi taxa pe carbon. Nu vi se pare un pic de porc faza asta?
Aceasta taxa pe carbon nu va stopa deloc poluarea intrucat produsele se vor scumpii si mai mult, costul vietii va creste, deci oamenii vor trebui sa munceasca si mai mult, deci sa produca si mai mult pentru a putea platii aceasta taxa - practic taxarea nu va face decat sa sporeasca supraproductia si deci implicit poluarea.
(vezi şi articolul Încălzirea Globală şi România de pe blogul Marele Lup Alb).
Nu îndemn la o lipsă de responsabilitate ecologică ... Dimpotrivă ... Dar nu Dioxidul de Carbon e problema. Într-o singură erupţie vulcanică sunt emise în atmosferă cantităţi uriaşe de gaze şi poluanţi , poate mai mulţi decât emite întraga omenire pe o lungă perioadă de timp. Dar natura are posibilităţi de regenerare imense, dacă o lăsăm să lucreze în legea ei şi nu ne băgăm noi cu marea noastră "inteligenţă" ... inteligenţă de celulă canceroasă sau de virus (cum zicea şi Agentul Smith din Matrix ... oamenirea e ca un virus ... suge resursele locului şi apoi pleacă mai departe).
Încă un argument în favoarea documentarului de azi, care reprezintă un punct de vedere, o opinie demnă de luat în considerare, este că postul de televiziune care a dat acest documentar, Channel 4, a fost cenzurat. Încă un semn că Poliţia Gândirii funcţionează!

VEZI FILMUL TRADUS AICI:
(cu subtitrare în limba română, ca de obicei) 



SAU AICI - LINK 2

ACTUALIZARE (18.12.2009)

Copenhaga si scandalul secolului - Climategate

http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-6738109-copenhaga-scandalul-secolului-climategate.htm

ACTUALIZARE 2 (4.12.2010)

Factori Recenti de Influentare a Climei 
Articol de stiinta, acceptat pentru prima data din partea unui jurnalist de stiinta care nu e cadru universitar


ACTUALIZARE 3 (14.10.2014)


Apostolul “incalzirii globale”, escroc de talie internationala

Incalzirea globala: alt scandal. Mare si comic  

 Incalzirea Globala – pacaleala mileniului 3. Dovezi stiintifice ca totul este o manipulare. Incalzirea globala se intampla in sistemul nostru solar. Totul este ciclic. S-a mai intamplat in trecut!


P.S. Anul acesta 2014 vi s-a parut deosebit de cald? In vara au fost doua luni de ploaie si destul de frig. La fel a fost si in 2010. Deci cel putin din punctul nostru de vedere, gogorita incalzirii globale este totala. Exista si o gluma:

Paradoxul incalzirii globale este racirea globala! 

luni, 13 octombrie 2014

Comori si Locuri Enigmatice din Romania (13.10.2014)


"Vă invit într-o călătorie către trecutul îndepărtat al țării noastre, spre o epocă încărcată de taine. Vă invit să descoperiți alături de noi comori și locuri enigmatice, puțin cunoscute chiar și de specialiști. 
Acum mii de ani, populațiile traco-geto-dacice au lăsat urme misterioase care pot fi văzute și astăzi. 
Comori și semne ale unor vremuri de legendă vor să ne spună povestea lor în pofida tuturor celor care ar dori să ne îngroape istoria...

vineri, 10 octombrie 2014

CUNOAŞTERE INTERZISĂ: Evreii, iudeii, jidovii si Istoria Imperiului (K)hazar - Jack Otto (10.10.2014)


FORBIDDEN KNOWLEDGE 
- History of the Khazar Empire (2007)

In utima vreme apar din ce in ce mai multe informatii despre cine sunt cu adevarat  jidovii (iudeii khazari sau ashkenazi-stii) şi care este diferenta intre evrei, jidovi si iudei. Dimensiunea manipularii si dezinformarii este uriasa, insa din fericire exista  din ce in ce mai multi cercetatori care demasca aceasta şleahtă de năvălitori imperialisti barbari travestiti in evrei biblici care au un rol important, din păcate, în istoria recentă a omenirii, în ciuda faptului că sunt aşa de puţini comparativ cu marea masă a populaţiei. (aici ne referim in principiu la liderii jidovilor pe care o sa-i numim jidani, deoarece restul jidovilor sunt folositi ca masa de manevra ... in general liderii popoarelor nu prea au tangenta cu restul populatiei)

joi, 9 octombrie 2014

Lumea dupa Monsanto

Le monde selon Monsanto (2008)
The World According to Monsanto

"Documentarul ARTE despre corporatia Monsanto, este o ancheta extinsa asupra modului in care aceasta companie si-a impus produsele in SUA si pe plan mondial, cu precadere in America de Sud si India. Cu interviuri facute cu fermieri, cercetatori, oameni din institutiile cheie – cum ar fi FDA (SUA) – documentarul arata influenta politica majora pe care Monstanto o are asupra administratiei SUA pana la cele mai inalte niveluri, produsele sale modificate genetic fiind vandute, din acest motiv, sub acelasi regim ca cele naturale/organice (adica fara sa fie etichetate ca atare). Acest lucru deoarece in SUA FDA a aplicat, in mod total nestiintific, principiul echivalarii substantei, adica pornind de la premisa ca OMG-urile sunt la fel, ca substanta, ca produsele organice. O alta premisa falsa de la care pleaca Monstanto este ca tehnologia manipularii genetice este neutra, prin urmare depinde de om daca e folosita in rau sau bine si OMG-urile ar fi, astfel, la fel de sanatoase ca produsele organice.
Este relatat, printre altele, episodul in care Monstanto a vrut sa intre pe piata Marii Britanii. Cercetatorii implicati au studiat produsele OMG Monsanto pentru ca afirma raspicat, in momentul in care au fost intervievati pentru public, ca britanicii vor deveni cobai umani daca vor fi lasate aceste produse pe piata. Una din concluziile studiilor acestora a fost ca tehnologia manipularii genetice este problema si ca nu se poate sustine faptul ca e neutra. Cei care au tras semnalul de alarma au fost concediati; de altfel, modus operandi al Monsanto este de a actiona prin proprii sai oameni infiltrati in structurile de conducere/decizie (a se vedea si exemplul romanesc) si de a marginaliza/discredita/ataca opozantii.
Culturile OMG raspandite de Monstanto in India si America de Sud, pe de alta parte, duc la distrugerea agriculturii locale, a satelor si a tipurilor de exploatatii agricole familiale specifice acelor regiuni.

luni, 6 octombrie 2014

O conversatie cu Jeff Foster pe marginea non - dualitatii - Viata fara un centru (6.10.2014)

A Conversation On Non Duality:  Life Without a Centre (2009)

Jeff Foster  a studiat astrofizica la Universitatea din Cambridge. La douăzeci de ani, după o lungă perioadă de depresie și boală, el a devenit dependent de ideea de "iluminare spirituală" și s-a angajat într-o căutare spirituală intensă pentru adevărul ultim al existenței.
Căutarea lui spirituală s-a prăbușit odată cu recunoașterea clară a naturii non-duale a tot ceea ce este și descoperirea extraordinarului în ordinar. În claritatea acestei viziuni, viața a devenit ceea ce a fost întotdeauna : intimă, deschisă, iubitoare și spontană, iar Jeff a fost lăsat cu o înțelegere profundă a iluziei  din spatele tuturor cauzelor suferințelor umane și iubirea momentului prezent.
Jeff  susţine în prezent întâlniri, retrageri și are sesiuni private individuale în întreaga lume, unde ușor, dar direct arătă oamenilor profunda acceptare inerentă din momentul prezent.
  Interviul cu  Jeff Foster, răspunde la următoarele întrebări :

Ce anume este non-dualitatea ?  Ce anume este "eul " ? Oare există un făptuitor ?  Oare există un asemenea lucru numit iluminare?  De ce ar vrea ego-ul să se elimine singur ? Oare există liber arbitru? De ce experimentăm o complexitate atât de mare? Ce anume există anterior conștiinței? Oare există măcar o cale de urmat?" 
VEDETI INTERVIUL TRADUS, AICI
 


In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE), Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha Dipika, ESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
De asemenea va recomandam cartile lui Nisargaddata  Maharajah : "Realitatea Ultima" si "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut." Cartile lui Ramana Maharishi : "Evanghelia lui Ramana Maharishi", "Invataturile lui Ramana" de Arthur Osbourne, "Biografia lui Ramana" de Gabriele Ebert

 In completare studiati categoria NON - DUALITATE pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.

COMENTARII FACEBOOK

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

UNIVERSUL CONECTAT - ce-ar fi dacă Nassim Haramein ar avea dreptate? (15.12.2016)

THE  CONNECTED UNIVERSE (2016) „Unui fractal infinit, aflat în rotaţie, cum îi defineşti centrul ? Orice punct este centrul său...

APEL

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...