Recviem pentru visul american

REQUIEM FOR THE AMERICAN DREAM (2015)

"Recviem pentru visul american este discuția definitivă cu Noam Chomsky, considerat ca fiind cel mai important intelectual în viață pe caracteristica definitorie a timpului nostru – concentrarea deliberată a bogăției și puterii în mâinile unei minorități. Prin interviuri filmate pe parcursul a patru ani, Chomsky discută principiile care ne-au adus la starea de inegalitate fără precedent în istorie – urmărind jumătate de secol de politici menite să-i favorizeze pe cei bogați în detrimentul majorității – în timp ce privește înapoi către propria-i viață de activism și participare politică. Personal și provocator, Chomsky oferă o perspectivă amplă în ceea ce ar putea fi moștenirea de durată a societății noastre – dispariția clasei de mijloc și cântecul de lebădă al democrației funcționale. Un memento puternic că puterea stă în mâinile celor guvernați, filmul este o vizionare necesară pentru toți cei care speră într-un interes comun pe viitor." SURSA

Eu sunt (un documentar scris, regizat și povestit de Tom Shadyac)

I AM (2011)

"I am (Eu Sunt) este un film documentar scris, narat si regizat de Tom Shadyac. Documentarul exploreaza calatoria personala a lui Shadyac din urma unui accident cu bicicleta din 2007, “natura umanitatii/dimensiunea omului” si “dependenta de materialism mereu crescanda a lumii”.

Filmul realizat de Shadyac cu o echipa de patru oameni, contrasteaza brusc cu lucrarile umoristice anterioare ale lui. In urma accidentului cu bicicleta Shadic sufera de “sindromul post traumatic” experimentand luni de zile dureri de cap si hipersensibilitate la lumina si zgomot. Sindromul a a urmat efectelor cumulative ale ranilor la cap capatate anterior la surfing, biciclism montan si basket.

In 2011 un articol din New York Times sustinea: 

“simptomele unei comotii nu dispar”.

Ceva ca un simplu mers la bacanie era durerors pentru Shadyac, al carui creier era incapabil sa filtreze anumiti stimuli. Dupa ce tratamentele medicale au esuat in al ajuta el s-a izolat complet dormind in camaruta/ baia sa si capitonand ferestrele casei lui mobile cu draperii negre. Pe masura ce simptomele in sfarsit incepeau sa se potoleasca, regizorul a dorit sa impartaseasca cercetarea sa launtrica, iar modul cel mai bun pe care l-a stiut a fost filmul." 

SURSA: http://www.trezireainteligentei.ro

Cei patru călăreţi

THE FOUR HORSEMAN (2012)

Pe măsură ce economia continuă să meargă de la criză la catastrofă, mulți oameni caută o soluție înțeleaptă la modul cum poate fi reconfigurată economia occidentală (in special - si din restul UE si la noi in particular n.n.).

În ultimii 3 ani, 23 de analiști (gânditori, filozofi), mulți dintre aceștia fiind marginalizați, s-au adunat împreună pentru a rupe tăcerea și să explice cum funcționează de fapt lumea. Viziunea lor transcende opinia din mass media corporatistă, fiind una destul de diferita, (dar nu suficient, cel mai adesea n.n.) și se oferă unele soluții care ar putea schimba directia in care ne indreptam.

PROSTIA - un documentar comic

STUPIDITY (2003)

 „Doar doua lucruri sunt infinite: universul și prostia umană ... totuși nu sunt atât de sigur în legătură cu primul” - Einstein

„Puneți-vă centurile de siguranță ... sunteți pe cale să porniți într-o investigație de dimensiuni epice a unei lungi și glorioase istorii a prostiei umane. In cautarea sa extrem de extinsă a originii și adevăratului sens al prostiei, producatorul filmului Albert Nerenberg trece cu mare viteză prin numeroase informații venite de la știri de televiziune, talk show-uri și alte showuri, site-uri de internet și filme cunoscute și apoi ajunge la institute de cercetare avansată, obsedate cu studiul inteligenței. După un tur prin religiile și politiciile fundamentaliste ale lumii, el ajunge la unul dintre reprezentanții cei mai de seama ai prostiei umane:  George W. Bush. 

După un început comic, lucrurile devin mai serioase pe măsură ce diverși critici de cultură, autori, academicieni și oameni de pe stradă dezvăluie interesele economice și politice din spatele tâmpirii, îndobitocirii populației și a culturii contemporane. Este un film comic, inteligent și de speriat în același timp.”

 SURSA: Traducerea și adaptarea de aici http://hotdocslibrary.ca

Pace, propagandă şi tărâmul făgăduinţei

Peace, Propaganda and the Promised Land: U.S. Media and the Israeli-Palestinian Conflict (2003)

 "Demontând cu migală miturile şi inexactităţile prezentate drept adevăr, de regulă, de către mass media americană, acest film nu numai că dezvăluie motivaţiile şi metodele practicate de cei responsabili pentru denaturarea imaginii, ci, de asemenea, reuşeşte să prezinte una dintre cele mai concise şi exacte relatări ale istoriei şi implicaţiilor conflictului israelo-palestinian şi a rolului pe care l-a jucat SUA în întreţinerea acestui conflict, căruia i-am fost martor. Este o operă vizuală foarte importantă, care provoacă privitorul să se gândească de două ori, înainte de a accepta o versiune a lumii care serveşte mai mult intereselor specifice unei elite puternice, decât noţiunii de libertate a presei."

Donna Baillie

Director, Women in Black &

Secret Hebron: The School Run

Repararea Banilor

THE MONEY FIX (2009)

"Noi (bancherii) ar trebuie să avansăm cu prudenţă şi grijă, prin fiecare mişcare, pentru că deja există un număr mic de persoane care prezintă semne de agitaţie. Ar fi prudent, prin urmare, să demonstrăm o politică aparentă de cedare în faţa autorităţii populare, până când planurile noastre vor fi avansat atât de mult, încât să ne putem declara pe faţă modelele financiare, fără să ne temem de nici o rezistenţă organizată."

The Bankers' Manifesto of 1892

Produs în 2009 de Ethical Markets Media, The Money Fix explorează tiparele economice ale lumii naturale şi ale societăţii umane, demontând miturile monetare nedisputate ale sistemului financiar mondial, bazat pe credit bancar, probând înţelegerea eronată a mecanismelor sale intime, de care am ajuns să depindem aproape total, oferind însă, într-o notă perfect optimistă, trei tipuri de sisteme monetare alternative, destinate rezolvării problemelor economice ale unor comunităţilor locale sau chiar internaţionale şi eliminării alienării generate de climatul competiţional curent.

ARMATA PERMANENTĂ - Sursa puterii imperiale americane

STANDING ARMY (2010)

 

"Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army, invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din întreaga lume - reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane, înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.

Situaţia statelor lumii ar putea fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea, încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute, fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert din totalul celorlalte state.

O operaţie matematică banală, vă va furniza rezultatul uluitor de 66,67% (două treimi) dintre statele lumii, care mai au naivitatea de a se considera "suverane şi independente", când plaga militară americană se manifestă prin trupe de ocupaţie, în fiecare dintre ele.

Cu toate acestea, harta întocmită de Hugh d’Andrade şi Bob Wing în 2002, intitulată "U.S. Military Troops and Bases around the World, The Cost of 'Permanent War", confirmă prezenţa personalului militar american în 156 de ţări.

Aşadar, deşi filmul oferă anumite date cifrice, îmi permit să vă ofer altele, ceva mai alarmante, privind natura reală a prezenţei militare americane în lume, potrivit profesorului Jules Dufour:

- totalul personalului militar american este de circa 1,4 milioane de oameni, dintre care 325.000 sunt staţionaţi în străinătate;

- cifra de 716 baze militare, oferită de film şi Pentagon, este corectată de unii autori la 737, argumentată fiind de existenţa bazelor militare secrete;

- în SUA, armata deţine 6.000 de baze militare, unele sub diverse acoperiri, cele mai secrete fiind administrate, se zice, de către NSA (National Security Agency);

- suprafaţa acoperită de toate aceste baze este de 2.202.735 hectare, care transformă Pentagonul în unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din lume;

- aceste baze includ un total de 845.441 cădiri şi alte instalaţii.

O cerinţă fundamentală a strategiei militare, impune unui stat pentru a evita falimentul, să nu întreţină, pe timp de pace, o armată permanentă care să depăşească 1% din populaţia ţării.

Armata SUA pare să se conformeze acestui concept, reprezentând doar 0,45% din totalul de 312 milioane, dar bugetele militare uriaşe, care au atins recordul mondial sub "pacifistul" Obama şi întreţinerea unei permanente stări de conflict, undeva în lume, trebuie să-şi fi adus contribuţia la starea iminentă de faliment în care se află acest imperiu contemporan.

Care ar putea fi ameninţarea globală, care justifică existenţa acestui monstru militar ?

Raportul administraţiei Carter, "2000 Global Report" - menţionat în filmul anterior postat pe blog - publicat în 1980, sublinia "starea lumii" focalizându-se pe aşa-numitul "nivel al ameninţărilor", care ar fi putut influenţa negativ sau chiar submina "interesele" americane în lume.

Îmi voi cere scuze o singură dată, pentru ghilimelele pe care sunt forţat să le folosesc, când citez din limbajul dogmatic american, fiindcă aceşti nemernici au pervertit total limba, inversând sau denaturând continuu sensurile cuvintelor şi voi exemplifica prin cea mai sugestivă denumire posibilă: SUA îşi numeşte ministerul de resort, "Departament al Apărării", când, de fapt, ştim cu toţii că cel puţin de la al doilea război mondial încoace, americanii nu au mai fost forţaţi să se apere în faţa nimănui, ci dimpotrivă, au iniţiat şi purtat războaie de cotropire în toată lumea.

La 20 de ani de la definirea "doctrinei Carter", strategii SUA, într-o încercare sfidătoare de a justifica intervenţiile lor militare în diferite părţi ale lumii, au scornit un alt concept, cea mai mare fraudă din istorie şi anume "Războiul global contra terorismului" sau GWOT, ca să folosesc acronimul lor preferat, un inamic fantomă care, spre deosebire de perioada războiului rece când era destul de clar definit, va permite SUA să menţină o stare perpetuă de război, pe întreaga planetă, ce le va justifica cumva lista de crime, ce devine interminabil de lungă.

Ulterior, folosind pretexte fabricate impuse lumii prin scandalul monstruos orchestrat de mass media corporatistă şi nu prin existenţa vreunei ameninţări concrete, SUA a declarat război tuturor celor care s-au opus, într-un fel sau altul, hegemoniei sale economico-militare, o formă modernă de sclavie, instrumentată prin militarizare obsesivă şi "piaţă liberă".

Elementele majore ale strategiei SUA, de cucerire şi dominare a întregii lumi, ar putea fi definite prin:

1. controlul economiei mondiale şi a pieţelor sale financiare;

2. preluarea (a se citi tâlhărirea) tuturor resurselor naturale ale lumii şi, în special, a materiilor prime şi a surselor non-regenerabile de energie. Aceasta din urmă constituie piatra de temelie a puterii SUA, exercitată prin intermediul corporaţiilor transnaţionale.

Ultimul obiectiv s-a apropiat destul de mult de rezultatul scontat, o dată cu invadarea Afganistanului şi a Irakului, iar alte ţări care nu se supun cu obedienţă directivelor Washington-ului, cum ar fi Iran, Coreea de Nord, Siria şi Venezuela, au fost deja marcate ca posibile ţinte ale unei viitoare intervenţii militare.

Pe lângă controlul politic, exercitat prin ONU, SUA şi-a consolidat stăpânirea militară asupra celor 191 de guverne membre, prin cucerire, ocupare şi/sau "consiliere" militară, exercitată prin reţeaua integrală de baze militare, care acoperă practic întregul glob - continente, oceane şi chiar spaţiu cosmic.

Toate acestea definesc practic un imperiu, ale cărui dimensiuni exacte sunt aproape imposibil de stabilit.

Scopul declarat al bazelor militare este de pregătire pentru luptă şi stocare a echipamentelor militare, realitatea fiind prea puţin cunoscută, fiindcă nu sunt accesibile publicului, dar chiar dacă se prezintă sub diverse forme, potrivit funcţiunii militare de bază ar putea fi clasificate în patru mari categorii: baze aeriene, baze terestre, baze navale şi baze de comunicaţii & spionaj electronic.

Subiectul este extrem de vast şi poate imposibil de acoperit chiar şi de un tratat istoric, nicidecum de un simplu articol de blog, dar nu ar fi fost atât de dureros, dacă nu am fi noi înşine în situaţia de ţară ocupată, prin prezenţa imperialilor la baza de la Mihail Kogălniceanu, la adresa căreia au fost deja lansate acuzaţii în presa internaţională, că ar servi drept centru de interogare, prin tortură, al CIA.

Una dintre metodele preferate de denigrare a tuturor informaţiilor, care ar putea dezvălui scopurile reale ale prezenţei bazelor militare în ţările "gazdă", cum sunt denumite în film, este încadrarea acestora în categoria de "teorii ale conspiraţiei" şi batjocorirea lor în mass media aservită, ceea ce mă face să mă întreb, ce denumire ai putea găsi pentru un tratat militar, care poate afecta grav independenţa şi suveranitatea unei ţări, atunci când este încheiat în secret şi fără a fi ratificat de parlament (asta neînsemnând că gaşca de vânduţi din parlament ar putea fi cumva salvarea noastră).

Ce se întâmplă când ai militari străini pe teritoriu, antrenaţi intensiv pentru a manifesta agresivitate pe câmpul de luptă, care sunt avertizaţi din start că nu vor fi condamnaţi, indiferent ce infracţiune ar comite în ţara gazdă ?

Şi de ce s-a plecat de la premisa scutirii anticipate a acestor militari, de consecinţele faptelor lor penale, de parcă ar fi diplomaţi ?

Şi cât de tâmpit şi trădător poate fi  un preşedinte de ţară,  ca să accepte ca  implicită  o  asemenea  condiţie ?

Din fericire, nu ne aflăm în situaţia Japoniei care se află sub ocupaţie de aproape şapte decenii, timp suficient pentru ca lista de infracţiuni şi accidente provocate de militarii americani să nu mai încapă pe pereţii unei case, nici măcar pentru o singură insulă ca Okinawa.

Teo Peter a fost ucis în data de 4 decembrie 2004, de un infanterist american, Christopher R. Vangoethem, aflat în stare de ebrietate, care nu a acordat prioritate taxiului în care se afla artistul român, lovindu-l în plin.

Consecinţa ?

Individul a fost judecat de Curtea Marţială în SUA, într-o caricatură de proces, în care a fost achitat de acuzaţia de ucidere din culpă a basistului trupei Compact, dar a fost condamnat simbolic pentru adulter, fiind cu amanta în maşină, pedeapsa constând într-o simplă mustrare scrisă.

Unor astfel de gunoaie umane, un guvern şi un preşedinte corupt şi laş, le-au acordat imunitate în propria noastră ţară, în care am ajuns să ne rugăm să ne omoare un român, dacă vrem cumva să se facă şi dreptate ulterior.

Revenind la film, care ar putea fi, ca o ultimă concluzie, scopul întreţinerii unei asemenea armate permanente ?

Pentru a putea clarifica scopurile insidioase ale conduitei unor criminali ca americanii, cred că cel mai corect ar fi să-i dau cuvântul unui alt criminal notoriu, Hermann Goering, judecat la Nuremberg, creaţie a bancherilor americani, care cunoştea intim jocul de culise al ocultei mondiale:

"În mod natural, omul obişnuit nu doreşte război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici măcar în Germania. E ceva de la sine înţeles. Dar, până la urmă, LIDERII ţării sunt cei care determină politica şi nu este decât o problemă simplă, de a trage oamenii după ei, fie că e vorba de o democraţie, de o dictatură fascistă sau parlamentară sau comunistă. Cu sau fără voce publică, poporul poate fi întotdeauna scos la mezat de către lideri. E uşor ! Tot ce trebuie făcut, este să-i spui că este atacat şi să denunţi pacifiştii pentru lipsă de patriotism şi expunerea ţării unui pericol iminent. MERGE FĂRĂ PROBLEME ÎN ORICE ŢARĂ."

 SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/

VEZI FILMUL "Standing Army " TRADUS, AICI

Armata permanentă 

Pentru mai multe informatii legate de aspectele strategiilor militare oculte studiati Categoria MILITARE.

Noam Chomsky - Rebel fără pauză (4.09.2011)

NOAM CHOMSKY 

- Rebel Without A Pause (2003)

"Întregul sistem educaţional şi de pregătire profesională, este un filtru extrem de elaborat, care pur şi simplu elimină persoanele care sunt prea independente şi care sunt capabile să gândească şi care nu ştiu cum să accepte obedienţa, fiindcă sunt o ameninţare la adresa oricărei instituţii statale."

Noam Chomsky (7 decembrie 1928)

lingvist, informatician, filozof şi activist

Începutul anului 2003, era marcat de lansarea acestui film, Noam Chomsky - Rebel Without A Pause, al regizorului Will Pascoe, în colaborare cu McMaster University, un postludiu revelator al farsei morbide organizate de americani în septembrie 2001 şi un preludiu uimitor de lucid şi vizionar al crimelor ce urmau a fi iniţiate începând cu luna martie, sub umbrela cinică a denumirii "Iraqi Freedom", de coaliţia sinistră condusă de tandemul Bush-Blair.

RIDICAREA VĂLULUI - Obama şi eşecul democraţiei capitaliste

LIFTING THE VEIL (2011)

Obama and the Failure of Capitalist Democracy 

"Lifting the Veil este un film apărut cu mare întârziere, care expune puternic şi definitiv, ipocrizia mortală a politicii interne şi externe a SUA, în secolul XXI, chiar dacă imprimă spectatorului un sentiment al urgenţei extreme şi al unei speranţe actuale, de a determina schimbări sistemice reale, în timpul care i-a mai rămas la dispoziţie omenirii, pe această planetă. Priviţi acest film !"

Larry Pinkney,

Editorialist şi membru al Comitetului

"The Black Commentator"

Ultima creaţie Metanoia şi Scott Noble, Lifting the Veil, subintitulat "Barack Obama şi eşecul democraţiei capitaliste", este un film din 2011, care explorează rolul istoric al Partidului Democrat, de "cimitir al mişcărilor sociale", masiva influenţă a mediului financiar-corporatist asupra procesului electoral, absurdele diferenţe de avere din SUA, continuitatea şi chiar escaladarea politicilor neo-conservatoare sub administraţia Obama, insuficienta influenţă a procesului votării, privit ca o cale de reformare socială şi diferite concepţii privind însăşi "democraţia".

Economia fericirii (6.08.2011)

THE ECONOMICS OF HAPPINESS (2011)

"Este într-adevăr o veste bună, să descoperi o explicaţie atât de convingătoare a bolii de care suferă lumea noastră, în The Economics of Happiness. Acest film uneşte punctele dintre haosul climateric, degringolada economică şi stresul nostru personal, singurătatea şi depresia. Prezintă atât mişcarea de localizare economică, în lumina unei alternative viabile la globalizarea corporatistă, cât şi strategii ce ar putea conduce la comuniune umană şi la un sens mai profund al propriilor noastre vieţi."

Joanna Macy,

autoare a cărţii " World as Lover, World as Self"

O viziune integrată, ce lasă loc la prea puţine interpretări, este prezentată de o fostă studentă a lui Noam Chomsky, Helena Norberg-Hodge, prin acest film documentar lansat în ianuarie 2011, The Economics of Happiness, care expune convingător viciile ascunse sau vizibile ale globalizării economice, vedeta politicii contemporane, ce a condus la o concentrare fără precedent a puterii, în mâinile rapace ale consiliilor de administraţie ale marilor corporaţii transnaţionale şi ale băncilor, acutizând practic orice problemă cu care se confruntă societatea actuală: conflictele militare, fundamentaliste şi etnice, instabilitatea financiară şi şomajul, extincţia speciilor regnului viu ş.a.m.d.

Filmul descrie o lume dezbinată, care se mişcă simultan în două direcţii divergente: pe de o parte, guvernele şi marii afacerişti continuă promovarea iresponsabilă a globalizării şi consolidării puterii corporatiste iar, pe de altă parte, oamenii din întreaga lume încep să se opună acestei politici cupide, solicitând revenirea la reglementările comerciale şi financiare şi începând să configureze un viitor complet diferit, bazat pe cooperare umană şi o economie complet diferită, bazată pe noua paradigmă a localizării.

Un cor de voci - dirijat de Helena Norberg-Hodge pe şase continente, incluzând personalităţi ca Samdhong Rinpoche, prim-ministrul guvernului tibetan aflat în exil, Vandana Shiva şi Bill McKibben - ne vorbeşte despre eşecurile ecomico-financiare şi declinul petrolier, care ne lasă la îndemână o opţiune aproape unică: necesitatea localizării, a atragerii activităţii economice cât mai aproape de natură şi de casele noastre, redându-ne încrederea în oameni şi provocându-ne să credem că încă mai este posibil să ne construim o lume mai bună.

Alegând inspirat o societate cândva idilic patriarhală, dintr-o regiune îndepărtată a lumii, Ladakh, ce aparţine politic de India, deşi, spiritual vorbind, este mai mult înrudită cu Tibetul, pe care a vizitat-o începând cu anul 1975, Norberg-Hodge a fost martoră - în anii ce au urmat "deschiderii către dezvoltarea economică" - a unui declin accentuat al unei societăţi în care sentimentul apartenenţei la comunitate era valoarea supremă, ce a condus la exacerbarea tuturor tarelor, ce caracterizează economia falsei pieţe libere: inflaţie, poluare, alienare, accentuarea tensiunilor rasiale, sărăcie şi pierderea identităţii.

În genere, lumea economico-financiară şi căutarea fericirii, sunt privite ca sfere complet disjuncte ale activităţii umane, dar aşa cum sugerează titlul filmului, realizatoarea susţine existenţa unei conexiuni între economie şi spiritul uman, o singură strategie unificată fiind suficientă pentru a le ameliora pe amândouă.

Prin imagini convingătoare şi informaţii furnizate de experţi, juxtapuse punctelor de vedere ale oamenilor obişnuiţi din întreaga lume, filmul construieşte o argumentaţie persuasivă, privind natura distructivă a globalizării la nivel personal, naţional şi internaţional.

De exemplu, la un nivel personal, spălarea creierului prin reclamele deşănţate ale agenţiilor de publicitate, care prezintă la modul romanţat viaţa unei minorităţi din occident, impune sentimente de inadecvare la oricine altcineva, astfel încât mulţi oameni urmăresc obiective materiale de neatins  şi acumulează datorii de nerambursat, care nu fac decât să le accentueze depresia.

Şi, la nivel global, migrarea foştilor mici fermieri deposedaţi, către mediul urban, în urma falimentării provocate de incapacitatea de a lupta cu produsele subvenţionate ale marilor corporaţii agricole, specializate în monoculturi mamut, nu a făcut decât să-i pună faţă în faţă cu realitatea crudă a şomajului, aflat în rapidă creştere, fiind obligaţi să trăiască în condiţiile îngrozitoare ale mahalalelor insalubre, dezvoltate la periferia marilor metropole.

Un punct forte al filmului este că se luptă cu unele dintre argumentele-cheie avansate de către partizanii necesităţii şi, mai ales, ai inevitabilităţii globalizării, care este susţinută furibund pe plan internaţional, prefigurând cadrul politic al unui stat fascist mondial, în care, atunci când interesele economice dictează, aşa-zisele drepturi ale omului se vor dovedi a fi doar simple privilegii temporare.

La fel ca în cazul tuturor celorlalte minciuni ce caracterizează discursul politic - fiindcă nu a existat, niciodată, pic de adevăr în acest limbaj infect - globalizarea este caracterizată exact de contrariul "virtuţilor" pe care propaganda oficială le glorifică.

Ca membri ai Uniunii Europene, am început să simţim noi înşine falsitatea sloganelor ce par să-i justifice existenţa, deşi "teoreticienii unificării globale" continuă să susţină cu îndărătnicie că ne aflăm pe drumul cel bun, singurele impedimente fiind create de simpla aplicare necorespunzătoare a teoriei.

Vă sună cunoscut, cumva, această tiradă ?

În cazul celuilalt experiment social "modern", orchestrat de oculta mondială începând de la 1917, bazat pe ideologia stupidă a lui Karl Marx, există voci, încă, ce susţin că eşecul s-a datorat în exclusivitate aplicării incorecte a unei teorii, altminteri perfectă.

Pentru naivii ce cred în unul sau altul dintre aceste două mituri, mă văd obligat să specific: dacă o anume teorie dă greş în toate cazurile în care este aplicată, atunci este cazul să-i contestăm cu tărie genialitatea, un "guru" politic sau economic, indiferent că se numeşte Marx, Smith sau Taylor, având obligaţia de minim bun simţ, de a lăsa instrucţiuni detaliate, care să împiedice orice eventuală deviere.

Şi chiar mai mult de atât, în cazul societăţii de consum, ar trebui să nu uităm nici o clipă, că negarea "beneficiilor" capitalismului nu vine din partea unor partizani nostalgici ai lui Marx sau Engels, ci din partea unor personalităţi ce trăiesc acum, în intimitatea sistemului, filozofi, lingvişti, economişti etc., care se văd obligaţi, în bloc, să recunoască eşecul şi falsitatea iniţiativei private, în condiţiile monopolului corporatist, favorizat de eliminarea reglementărilor care ar fi putut, cândva, jena activitatea bancară sau a transnaţionalelor.

Documentarul se înscrie, începând cu partea a doua, în aceeaşi viziune optimistă promovată şi de alte filme de pe blog, fiindcă vine cu soluţii concrete la aproape orice problemă generată de "consumerismul" curent, dar mă văd nevoit să recunosc că, din anumite puncte de vedere, dă dovadă de o mare naivitate.

Un prim semn de inocenţă este întrebarea pe care şi-o pun realizatorii, privind susţinerea de către politicieni a globalizării, deşi este tot mai evident pentru oricine, că este o forţă distructivă ce accentuează galopant toate problemele sociale şi economice actuale.

Sincer vorbind, o asemenea opacitate a început să mă obosească, fiindcă nu ştiu de câte dovezi am mai avea nevoie, privind faptul că mascarada democratică electorală este organizată periodic, exact ca o licitaţie, sumele implicate în jocul politic, parlamentar sau prezidenţial, fiind atât de mari, încât este mai mult decât evident că cei care le-au investit - corporaţiile şi băncile - se aşteaptă la un regim preferenţial ulterior alegerilor, ceea ce se şi întâmplă, de fapt, prin dereglementarea intensivă a climatului economic internaţional, ce înlătură orice eventuală piedică din calea neocolonialismului financiar.

Analizată în acest context, speranţa unora în participarea guvernamentală la descentralizarea şi implicit localizarea sistemelor bancare este efectiv penibilă - excepţiile de la regulă fiind minore - când avem şi dovada practică, că administraţiile statale poartă fără scrupule războaie interminabile, în orice colţ al planetei, pentru profitul aceleaşi corporatocraţii.

Nu voi mai repeta argumentele defavorabile ideii de încălzire globală şi propagandei nivelelor "letale" de dioxid de carbon, dar voi reitera necesitatea abandonării combustibililor fosili şi a domeniului energetic nuclear, pe de o parte, fiindcă poluarea şi riscul accidentelor grave sunt clare, mai ales acum prin perspectiva catastrofei de la Fukushima, iar, pe de altă parte, menţinerea monopolului energetic sugrumă proliferarea opţiunilor energetice alternative sau a energiei libere, menţinând artificial un nivel tehnologic primitiv.

Helena Norberg-Hodge a demarat lucrul la documentar acum şase ani, după succesul primei ei cărţi despre Ladakh, având credinţa că actuala cale de globalizare economică a început acum peste 500 de ani, când colonialismul, industrializarea şi sclavagismul au împins întregi populaţii agricole la periferia marilor oraşe, adâncind decalajul dintre bogaţi şi săraci, versiunea modernă a sclaviei putând fi "admirată" constant în ţările lumii a treia, în care dezvoltarea economică nu a reuşit să rezolve nici una dintre problemele sociale presante:

"După cel de-al doilea război mondial, Banca Mondială, FMI şi GATT au fost înfiinţate. Au semnat imediat acorduri privind tarifele şi comerţul, exercitând presiuni asupra guvernelor pentru a dereglementa domeniul economic, deschizând larg porţile, pentru bănci şi corporaţii. Supermaket-urile au prosperat şi consumerismul a fost creat. "

Norberg-Hodge a fost însă criticată de unii nativi tibetani, pentru viziunea ei patriarhală şi simplistă, spun ei, asupra societăţii locale.

Jamyang Norbu, de exemplu, autorul eseului "Beyond the Lost Horizon", comenta astfel:

"... un asemenea partizanat ignoră, convenabil, climatul geopolitic extrem de dur, în care o asemenea societate fragilă există. Să soliciţi oamenilor din societăţile subdezvoltate un trai pasiv, tradiţional şi corect ecologic... nu sună prea bine, din partea cuiva care ar putea poseda un autoturism sau care are apă curentă, caldă şi rece, în casă."

Dincolo de controverse, realitatea celor, deocamdată, opt adevăruri incomode despre globalizare, mă îndoiesc că poate fi contestată, soluţia ieşirii din alienare şi consumerism, constând întoarcerea la un mod de viaţă comunitar, prin refacerea legăturilor interumane complexe şi a conexiunii cu natura, negând "binefacerile" industrializării şi ale agriculturii corporatiste impersonale şi recâştigându-ne independenţa energetică prin ruperea de sistemele centralizate şi aplicarea tehnologiei energiilor regenerabile.

"The Economics of Happiness oferă o perspectivă unică asupra unei mişcări care este adesea minimalizată eronat. Filmul ne spune povestea localizării ecologice, ce a răsărit din fisurile generate de şovăielnica economie globală, în orice colţ al lumii, oferindu-ne ocazia de a spera într-un viitor mai bun."

Anuradha Mittal,

Executive Director,

The Oakland Institute"

SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com

Mulţumim Marian pentru încă un articol senzaţional şi un documentar de excepţie tradus, ca de obicei, la cele mai înalte standarde de profesionalism! Mulţumim că existi! 

The Economics of Happiness - link 1

Economia fericirii(Documentar,2011)



SAU AICI - link 2

RĂZBOIUL PSIHOLOGIC - Treziţi-vă !

PSYWAR (2010)

Va prezentam astazi inca un articol si un documentar tradus marca Marian Matei.  Multumim draga prietene!

" PsyWar - Wake up! este un documentar fantastic, care demolează efectiv din temelii, mitul societăţilor democratice moderne, revelându-le adevărata faţă, de societăţi elitiste, cum au fost dintotdeauna în istorie, prin combinarea istoricului dezvoltării propagandei corporatiste şi guvernamentale americane, cu interviuri ale unor personalităţi marcante, ca Howard Zinn şi Noam Chomsky, ilustrând SUA ca pe o oligarhie psihopată orientată doar spre acumularea de averi, în detrimentul drepturilor omului şi echilibrului ecologic planetar.

Cu toate acestea, mă disociez de pledoaria pentru patriotism, făcută în film, fie şi pentru unicul motiv că, din moment ce s-a simţit nevoia să fie impus prin lege, nu poate avea nimic de-a face cu liberul arbitru al unei fiinţe umane responsabile, legislaţia dictatorială impusă de Woodrow Wilson, în primul război mondial şi, mai recent, "Actul Patriotic" al stupidului criminal George W. Bush, fiind ilustrări perfecte ale acestui argument.

Prin constituţia americană, puterea legislativă esenţială (Senatul) şi cea executivă (guvernul), trebuiau să reprezinte "averea naţiunii", în concepţia marilor stăpâni de sclavi care i-au fost creatori, consfinţind concentrarea puterii după acelaşi principiu feudal, ce se presupunea că fusese abandonat de "burghezie".

ETOS - Un Timp al Schimbării

     ETHOS - Time For Change (2011)  

 "Prezentat de dublul nominalizat la Oscar, Woody Harrelson, Ethos deschide capacul unei Cutii a Pandorei, relevând problemele sistemice, ce au garantat eşecul a aproape oricărui aspect a vieţii terestre actuale: de la dezastrele ecologice la democraţie şi  pierderea libertăţilor personale; de la terifiantele conflicte de interese, din politică, la puterea corporatistă neîngrădită, la mass media aflată în mâna unor masive conglomerate comerciale şi la complexul militar industrial, care practic ne-a cumpărat reprezentanţii."

ethosthemovie.com

O descriere succintă, dar mai mult decât cuprinzătoare, a unui documentar cu totul deosebit, ce reuşeşte să dezvăluie aceste complexe interconectări şi cuprinde interviurile unor gânditori de seamă, ai societăţii contemporane - ca Noam Chomsky - având ca surse, materiale primite de la unii dintre cei mai remarcabili autori de filme documentare, actuali.