Ieşirea Din MATRIX: februarie 2014

vineri, 28 februarie 2014

DIN TAINELE CUNOASTERII - ARGES TV (28.02.2014)


Astazi va prezentam o alta "ciupercuta" aparuta dupa ploaia informationala din ultimii ani, o  alta emisiune tv care abordeaza tematica spirituala, ezoterica, samd. intitulata DIN TAINELE CUNOASTERII. Emisiunea putea fi vizionata live pe internet pe site-ul http://www.argestv.ro/ insa acum se pare ca a disparut din grila de programe. A fost asadar, o prezenta meteorica in spatiul media insa, din fericire, o mare parte din emisiuni pot fi gasite pe youtube. 

AICI puteti sa vedeti cateva din cele mai interesante emisiuni:

miercuri, 26 februarie 2014

Turism-Spiritualitate-Autocunoastere (26.02.2014)


Vă prezentăm astăzi o altă emisiune de spiritualitate, nou apărută, tot de la televiziunea 6TV, intitulata TURISM SPRIRITUALITATE AUTOCUNOASTERE in care sunt promovate locurile deosebite din Romania si impreuna cu invitatii din cadrul fiecarei emisiuni sunt aduse in discutie subiecte legate de parapsihologie, psihologie, notiuni de dezvoltare personala, energetica si fenomene paranormale, terapii complementare, spiritualitate, filozofie, istorie, geografie, traditii romanesti. Zonele descrise in timpul emisiunii sunt cele care prezinta interes din punct de vedere energetic si spiritual. Subiectele dezbatute in emisiune subliniaza importanta acestora in procesul de cunoastere si autocunoastere si modul in care centrele energetice si spirituale contribuie la evolutia personala. Aspectele pozitive ale acestora sunt prezentate prin exemplificari, fotografii si inregistrari video realizate la obiectivele vizitate in timpul excursiilor si taberelor initiatice organizate de Agentia de Turism Interad.

AICI puteti vedea cateva emisiuni 

Cealalta emisiune de spiritualitate de la 6TV este DIALOGURI INTRE MINTE SI INIMA cu Stefan Pusca.

luni, 24 februarie 2014

GEORGE CARLIN - Este rău pentru tine



It's Bad For Ya (2008)

Acesta este cel de-al 14-lea si ultimul show sustinut de George Carlin in martie 2008. Probabil ca simtea ca o sa se stinga in curand (ceea ce s-a si intamplat in 22 iunie 2008) si de aceea a abordat si alte teme tabu pe langa cele abordate deja si in alte spectacole comice stand-up. De data asta a vorbit pe larg intr-un mod complet ireverentios si neapologetic despre moarte, inmormantari, religie, birocratie, patriotism, copiii prea alintati, marile afaceri și face niște observați foarte caustice la adresa limbajului modern și la adresa stării deplorabile în care se află cultura americană. Ca de obicei, nu numai că vei râde dar te va face să gândești.

sâmbătă, 22 februarie 2014

Mafia „sfântă” a Bisericii Ortodoxe Române (22.02.2014)


„Cea mai mare reusita a bisericii a fost sa-l convinga pe om ca in relatia lui cu Dumnezeu are nevoie de intermediari” - Flavian

Va prezentam astazi doua scurte documentare despre mafia din spatele BOR (Biserica Ortodoxa Romana) intitulate „Afaceri necurate” si ”Sa fie primit” si un articol pe această temă. 

De curand am participat la o inmormantare care ne-a amintit cat de mare este afacerea cimitirelor si bineinteles afacerile cu lumanari, ritualuri, pomeni, acatiste, samd. Insa dupa cum veti descoperi in documentare, aceste afaceri sunt niste gainarii sau mizilicuri pe langa cele pe care le vor surprinde cei de la echipa „In premieră” cu Carmen Avram (singura emisiune care mai merita vizionata la Antena 3). 

Ne intristeaza totodata sa vedem cum oamenii sunt inca atat de obedienti, indoctrinati, dogmatici si orbiti de acesti afaceristii in sutane negre care au devenit din ce in ce mai lacomi si mai vicleni. Ni se pare incredibila ancorarea asta in atata superstitie si frica intr-o era a informatiei si a trezirii.

„Falimentul Natural Al Afacerii BOR”

Încrederea in Biserica Ortodoxa Romana a ajuns la inceputul anului la doar 66%, potrivit unui sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologica si Branding.
Doar doua treimi dintre respondenti mai au "foarte multa" si "destul de multa" incredere in mesagerii Domnului pe Pamant. E cea mai mica cifra din ultimii patru ani, de cand institutul CCSB efectueaza acest fel de masuratori. Este insa cu siguranta si cea mai mare prabusire de dupa '89, daca e sa ne amintim ca imediat dupa Revolutie increderea in Biserica Ortodoxa depasea mereu 90 de procente.

Dar sa nu va imaginati ca, daca increderea romanilor in BOR scade, la fel sta treaba si cu afacerile purtate de sutanele negre in numele sfant al Bisericii. In 2011, dupa cum stiti, profitul net al Bisericii Ortodoxe Romane a depasit 100 de milioane de euro.

Dumnezeu stie ce record vor dobori harnicii preoti cand vor fi publicate cifrele pe 2012. Iar aici vorbim doar despre profit, altfel cifra de afaceri pe care o invart capii Bisericii fiind probabil ceva de speriat, asa cum va arata si noua catedrala pentru care si lucreaza toate afacerile dezvoltate de patriarhul Daniel in jurul BOR.

Frumusetea acestor cifre poate fi admirata si mai bine cand le alaturam altora, precum cele referitoare la scoli si spitale. Astfel, in Romania anului 2013 avem asa: 18.300 de biserici, 4.700 de scoli generale si 425 de spitale.

Trendul e si mai evident - la fiecare spital si scoala inchise de stat, BOR are grija sa ridice alte cateva zeci de biserici. Domnul fie laudat! Dar la fel ar trebui sa fie si statul roman, mai iresponsabil in acest caz decat in toate celelalte.

Aceste date ar trebui in fapt sa dea frisoane tuturor alesilor si guvernantilor care voteaza sau semneaza legi tampite, care aloca bani pentru ridicarea de biserici, dar taie si inchid spitale si scoli generale.

In ultimii 15 ani, in Romania, s-a inaugurat cate o biserica la fiecare doua zile, in timp ce au fost inchise peste 21.000 de scoli, potrivit unor cifre publicate de Asocitia Secular-Umanista din Romania. Cifre reci si seci, dar semne ale unei gandiri medievale si a lipsei totale de viziune si curaj politic.

Toate aceste anomalii, simptome ale degenerarii statului si societatii in sensul lor modern, au la baza tocmai lasitatea si nemernicia politicienilor care isi cumpara voturi prin intermediul Bisericii, lasand-o si incurajand-o sa faca afaceri prospere mai ceva ca un sector strategic al economiei, exceptand BOR de la plata de taxe si impozite pentru proprietatile si afacerile pe care le dezvolta ostentativ si, ca si cum nu ar fi de ajuns, alocand sume ametitoare de la buget pentru diverse constructii de biserici, bisericute ori ditamai catedrala neamului ignorant.

Si tot din lipsa curajului, din lasitate electorala si neputinta intelectuala, politicienii (toti, aici fara exceptie) ne-au facut cadou o lege a Educatiei Nationale care ne spune ca religia este o materie la care elevii sunt inscrisi "din oficiu", din clasa pregatitoare si pana intr-a XII-a, si copiii pot sa nu frecventeze orele de religie doar la solicitarea scrisa a parintilor!

Situatia a ajuns posibila, in ciuda bizareriei si fundamentalismului pe care le emana, din cauza modului in care invatamantul religios este consemnat in Constitutie, unde el este "organizat si garantat prin lege" (art. 32, alin.7).

A confunda libertatea de credinta a fiecarui cetatean, care poate sa insemne inclusiv dreptul de a NU crede, cu incurajarea si garantarea prin lege a tot felul de privilegii acordate exclusiv Bisericii Ortodoxe Romane e un prim pas spre mentinerea unui obscurantism retrograd care ne va indrepta mai degraba spre tot felul de fundamentalisme decat spre un stat laic, sanatos, prosper si civilizat.”

SURSA: http://www.ziare.com

VEDEȚI AICI cele doua mini-documentare


In completare studiati si :
1) Coruptia ortodoxa 
2) Averea Bisericii
3) Romania, tara tuturor bisericilor. Bomboana pe coliva: Catedrala Mantuirii Neamului
4) Afacerile Bisericii merg unse in vreme de criza
5) Afacerea “locul de veci”! Biserica Ortodoxa vrea monopol pe cimitire si servicii funerare

miercuri, 19 februarie 2014

Daca vreodata v-ati gandit sa donati organe, sau chiar daca nu v-ati gandit, cititi articolul de mai jos pana la capat (19.02.2013)

BETWEEN LIFE AND DEATH
Intre viata si moarte

Va prezentam astazi un documentar despre abuzurile facute de China in privinta transplanturilor de organe (un film care trage un semnal de alarma si ne arata unde poate ajunge si societatea dictatoriala actuala, in care cei indezirabilii sistemului pot deveni carne de tun pentru afacerea transplanturilor de organe) si un articol cutremurator si stupefiant , preluat de pe blogul JURNAL SI INTROSPECTII DE MAMICA, cu informatii care trebuie stiute de fiecare dintre noi, care ne pretuim propria viata, precum si pe a celor dragi.

Spicuiri din acest vast material (un articol brosurica sau carticica):

„Minciunile profitabile ale stiintei (Partea a III-a): Moartea cerebrala si frauda donarii de organe

sâmbătă, 15 februarie 2014

DIALOGURI INTRE MINTE SI INIMA (15.02.2013)

Salutam aparitia in mass media a unei noi emisiuni deosebite si-l felicitam pe Stefan Pusca pentru modul in care modereaza dialogurile.
 “Dialoguri intre minte si inima”, este o emisiune de spiritualitate, cultura si ezoterism care se difuzeaza in fiecare Sambata la ora 19 la postul de televiziune 6TV.
-Se discuta despre: radiestezia cuantica, matricea informationala a universului, terapii spirituale, tehnici de meditatie, reconectarea cu sinele nostru divin, trezirea constientei de sine, legea atractiei, spectacole de teatru, carti sau filme de spiritualitate.
-Rubricile emisiunii sunt: "Dialoguri cu oameni de spiritualitate si cultura", "Terapii pentru trup si suflet", "Scoala spirituala", "Cartea lui Stefan" si "Recomandarile saptamanii".
Dati share acestui promo pe pagina voastra de Facebook, scrieti pe adresa de email: stefan.pusca@gmail.com ce anume va place la aceasta emisiune si puteti fi invitati in urmatoarele editii in studio!
*Televiziunea 6TV poate fi receptionata pe RCS-RDS digital, Dolce-Romtelecom interactiv, INES-IPTV dar si online pe www.6tv.ro
*dupa difuzare emisiunea este postata si pe YouTube. 
Sau intrati pe YouTube.com si cautati “Dialoguri intre minte si inima”.

VEDEȚI AICI CATEVA EMISIUNI: 

joi, 13 februarie 2014

Exista liber arbitru?


„Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie. 

Experimentul lui Benjamin Libet

marți, 11 februarie 2014

Călătoria prin lumină și înapoi

„Mellen -Thomas Benedict povesteşte în cartea sa “Journey Through the Light and Back” următoarele:
 
În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă. 

În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales. Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea

duminică, 9 februarie 2014

Omul care planta copaci - Castigator de Oscar in 1988 (9.02.2013)

THE MAN WHO PLANTED TREES (1987)

Vă prezentăm astăzi un filmulet animat care se dorește a avea valoare de documentar despre cineva care a schimbat lumea din jurul lui într-un mod cu totul spectaculos, dovedindu-ne inca odata, ca nu suntem insignifianti si ca daca dorim cu adevarat putem face mari si frumoase schimbari in jurul nostru.

Despre ce este vorba:

„Filmul de prezintă povestea lui Elzeard Bouffier, care pe parcursul a peste 35 de ani a plantat o pădure magnifică într-o zonă dezolantă a Franţei. Povestea este spusă de un tânăr călător care-l întâlneşte întâmplător într-o zi pe acum bătrânul gentilom. Îl vede întorcându-se la pădurea sa de mai multe ori de-a lungul decadelor pentru a observa peisajul.

Oscarul câştigat pentru Crac! i-a permis lui Frédéric Back să îşi îndeplinească visul de a ecraniza frumoasa poveste scrisă de Jean Giono , Omul care planta copaci (L'homme qui plantait des arbres). 

Într-o formă mai distilată, mesajul ecologic şi filozofia vieţii reflectă preocupările deja prezentate de Back în celelalte filme ale sale. Seminţele plantate de cioban sunt simbolul tuturor acţiunilor noastre, bune sau rele, care au efecte atât de ramificate şi îndelungate încât cu greu le putem imagina. Depinde de noi să raţionăm şi să acţionăm în acord cu speranţele nostre pentru viitor, şi, dacă este posibil, să lăsăm în urmă o lume mai frumoasă şi mai promiţătoare decât cea moştenită.

Un umanist şi militant pentru mediu cu mult înaintea timpului său, scriitorul francez Jean Giorno (1895-1970) s-a inspirat din propria experienţă şi din istoria regiunii de baştină pentru a scrie Omul care a plantat copaci în 1973. Frédéric Back a întâlnit povestea lui Giorno în revista Le sauvage în 1974. Plantând el însuşi peste 30.000 de copaci ca membru al Organizaţiei Contra Poluării, a decis să aducă pe ecrane o poveste cunoscută până atunci doar cititorilor periodicelor specializate.

"Citind acestă poveste pentru prima dată, am fost mişcat de generozitatea personajului şi indiferenţa sa vădită faţă de orice fel de răsplată. Este însăşi esenţa fericirii deoarece răsplata este un fapt în sine şi doar în vederea consecinţelor benefice.

De obicei un film de animaţie se derulează într-un ritm alert, cu numeroase schimbări de situaţie, glume şi teme preferabile înafara realităţii.

Acest subiect a cerut în schimb o anume demnitate, modestie, dar am fost convis că animaţia, chiar şi atunci când posedă un mai mare realism, a fost cea mai bună metodă de a ajunge la o audienţă cât mai mare şi pentru a oferi o imagine distinctă de cea a unui documentar." spune Frédéric Back.

Transformând povestea lui Giorno într-un film, Back a dorit ca mesajul ei să ajunga la o audienţă cât mai mare posibil. Pe parcursul cercetării sale, creatorul de film a descoperit oameni ce duceau aceeaşi muncă umilă, continuă în lumea reală, fără mijloace decât cele ale ciobanului din poveste. Răspunsul publicului faţă de film a fost mult mai mare decât şi-ar fi putut imagina Back: milioane de copaci au fost plantaţi pe toate continentele.”



Exista vorbe care spun ca aceasta poveste este doar o fictiune, fara sambure de adevar in ea, ca Giorno ar fi recunoscand el singur ca ar fi fost o fictiune, dar ca ar fi vrut sa sublinieze ceva. Si a reusit! Sa fi avut totusi inspiratie, intuitie cand a scris povestea? Se pare ca ar fi adevarata pentru cineva din India, adevaratul Elzeard Bouffier pe nume Jadav Payeng. Cu mai bine de 30 de ani în urmă, un adolescent pe nume Jadav “Molai” Payeng a început să planteze semințe de-a lungul unui banc de nisip, aproape de locul lui de naștere din nordul Indiei, în regiunea Assam, pentru a dezvolta un refugiu pentru viața sălbatică. La puțin timp după asta, el a decis sa-si dedice viata acestei misiuni, asa ca s-a mutat la fata locului unde putea munci cat se poate de mult. Astfel el a creat un nou ecosistem forestier abundent pe o suprafata incredibila de aproape 1000 de hectare, unde acum este o junglă pe care a creat-o singur singurel cu mainile lui (cu ajutorul mamei natura binenteles). 
Vedeti AICI povestea lui Jaday (un filmulet netradus inca )..

DECI SE POATE! 

VEDEȚI AICI FILMUL TRADUS „Omul care planta copaci”

vineri, 7 februarie 2014

Krishnamurti: Conversaţii cu dr. Allan W. Anderson (Seria completa - 18 episoade)



Krishnamurti: Conversation with dr. A.W. Anderson (1974)


„Meditaţia înseamnă să fii conştient de gândurile tale, de sentimentele tale, niciodată să nu le corijezi, niciodată să nu spui că sunt corecte sau greşite, ci numai să le observi şi să te mişti împreună cu ele. Prin acea observare şi acea mişcare, împreună cu acel gând, cu acel sentiment, începi să înţelegi şi să fii conştient de întreaga natură a gândului şi a sentimentului. Tăcerea survine atunci când gândul şi-a înţeles propria sa iniţiere, propria sa natură, faptul că gândul nu este niciodată liber, ci întotdeauna este vechi. Să observi toate acestea, să percepi dinamica fiecărui gând, să-l înţelegi, să fii conştient de el, înseamnă să ajungi la acea tăcere care înseamnă meditaţie, în care ‚observatorul’ nu există niciodată.”

J. Krishnamurti (1895-1986),
Saanen, 1967

luni, 3 februarie 2014

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu (3.02.2013)

„E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.

O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei", cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.

Dimineaţă de vară

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?

- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia?

- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

Există o inteligenţă a materiei

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e DumnezeuPremiul de Excelenţă „Excelsior” oferit de cotidianul Argeşul 2009
- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre?

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie, respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.

Devenim ceea ce gândim

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?

- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"

- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.

Cei care doresc să comande cărţile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face AICI (ACUM TRANSPORT GRATUIT PENTRU ORICE COMANDĂ , ORIUNDE ÎN ȚARĂ)
- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul vremurilor noastre?

- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe Giordano Bruno pe rug sau condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism. Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale. Şi totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu„Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă”
- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"

- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e DumnezeuConstantin Dumitru Dulcan - caricatură de B. Petry
- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?

"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"

- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.

- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris, în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?

- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal." (râde)

D.C. Dulcan: În spatele tuturor lucrurilor e DumnezeuLa Casa Oamenilor de Ştiinţă, alături de colegi academicieni
M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligenţa...", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.”


Cei care doresc să comande cărţile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot facea AICI (ACUM TRANSPORT GRATUIT PENTRU ORICE COMANDĂ , ORIUNDE ÎN ȚARĂ)

VEDEȚI AICI 2 EMISIUNI TV CU D. C. DULCAN

sâmbătă, 1 februarie 2014

Cine sau ce este Dumnezeu? (1.02.2014)


Rareori am găsit o explicație mai bună a divinității, mai logică, mai simplă și mai clară decât este cea găsită în cartea Initierea de Elisabeth Haich (una din cele mai bune cărți citită vreodată - de căpătâi) din care vă prezentăm un fragment:

Arborele cunoaşterii binelui şi răului 

Am atins în sfârşit starea de autocontrol: am învăţat să tac. 
Într-o seară, m-am prezentat din nou în faţa lui Ptahhotep, iar el m-a întrebat: - Ce ai învăţat din lupta ta pentru păstrarea tăcerii? N-ai învăţat decât arta de a tăcea? 
- Nu, Părinte al sufletului meu, ar fi fost imposibil să învăţ doar atât. Lupta mea a inclus deopotrivă tăcerea şi cuvântul. Pe măsură ce am învăţat să controlez disciplina tăcerii, am ajuns să controlez în paralel şi cuvântul. Căci a tăcea înseamnă a nu vorbi, iar a vorbi înseamnă a nu tăcea. Nu puteam aşadar să separ cele două aspecte. Am descoperit astfel că, la fel ca în cazul medaliei care are două feţe diferite, dar care alcătuiesc împreună o singură unitate, tăcerea şi cuvântul sunt cele două jumătăţi ale aceleiaşi unităţi. 
- Corect, mi-a spus Ptahhotep, ridicându-se şi conducându-mă în faţa unei mari pietre albe care făceau parte din zidul camerei. Arătându-mi suprafaţa şlefuită a dalei, m-a întrebat: - Ce vezi pe această suprafaţă albă? 
- Nimic. 
- Ce aş putea desena eu pe ea? 
- Totul. 
- Aşadar, a conchis Ptahhotep, acest Nimic conţine în el Totul. În această stare, cele două aspecte alcătuiesc o unitate perfectă. În această unitate nu este posibil să recunoşti ceva decât dacă acel ceva se separă de unitate, distingându-se de ea. Priveşte: desenez acum pe această suprafaţă o frunză verde de trifoi. Această frunză de trifoi se afla deja pe suprafaţa pietrei, dar tu nu ai putut să o recunoşti, căci forma pozitivă a frunzei şi natura negativă a fondului se identificau una cu cealaltă. Ele erau perfect identice. Forma frunzei de trifoi nu era încă separată de Totalitatea conţinută în Nimic. Prin apariţia culorii verzi pe perete, frunza s-a separat de Totalitate şi a devenit recognoscibilă. Acum reflectează la un aspect important: întrucât frunza a apărut pe această suprafaţă albă în culoarea verde, înseamnă că forma sa în culoarea complementară, roşie în acest caz, a rămas în Totalitate ca o imagine negativă invizibilă. Orice lucru vezi, acesta nu este recognoscibil decât pentru simplul motiv că s-a separat de jumătatea sa complementară, care a rămas la nivelul invizibilului, al nemanifestatului! Cunoaşterea nu poate fi dobândită decât prin compararea celor două aspecte separate, cel pozitiv şi cel negativ. Atâta vreme cât cele două aspecte sunt topite unul în celălalt, nu poţi percepe nimic. Observă lumea exterioară! Aceasta nu poate fi recunoscută decât pentru că este separată de unitatea în care Nimicul şi Totalitatea se odihnesc unul în celălalt, sau altfel spus în acea stare de unitate pe care o numim Dumnezeu. Noi nu putem recunoaşte creaţia, nu putem face comparaţii decât atunci când pozitivul s-a separat de negativ. Percepţia nu este posibilă decât dacă unitatea se scindează în două jumătăţi, una manifestată, şi cealaltă – jumătatea sa complementară sau reflexia ei – nemanifestată, astfel încât cele două să devină recognoscibile prin comparaţie. 
Urmează-mă. Ptahhotep m-a condus apoi într-o altă cameră, a pus o figurină pe o masă mare, în faţa unui perete alb, după care a aşezat în spatele statuetei, în stânga şi în dreapta sa, câte o lampă, astfel încât statueta să atunce două umbre, de o parte şi de alta. Ptahhotep a luat apoi o foaie de hârtie transparentă, de culoare roşie, pe care a ţinut-o în faţa lămpii din partea dreaptă. Spre marea mea surpriză, umbra figurinei a devenit roşie în partea dreaptă, dar verde în partea stângă. 
- Cum este posibil, Părinte al sufletului meu? 
- Gândeşte-te puţin şi vei găsi singură răspunsul, mi-a spus Ptahhotep.

M-am concentrat până când am găsit într-adevăr soluţia, după care am explicat: - Statueta reţine culoarea roşie a luminii devenite roşii şi nu lasă să apară pe perete decât culoarea complementară. Acest lucru explică umbra verde de pe cealaltă parte. În schimb statueta reţine întreaga lumină a celeilalte lămpi, iar umbra de pe această parte a peretelui pare să fi devenit roşie. 
- Foarte corect, a spus Ptahhotep. Vezi aşadar că aceste două culori nu pot exista una fără cealaltă, la fel cum nu pot exista unul fără celălalt cuvântul şi tăcerea. Dacă ceva devine vizibil în lumea exterioară, opusul său complementar rămâne invizibil în lumea nemanifestată. Atunci când vorbeşti, tăcerea rămâne nemanifestată, căci ea este aspectul complementar negativ al vorbirii. Atunci când taci, vorbirea este cea care rămâne nemanifestată, căci ea reprezintă aspectul complementar pozitiv al tăcerii. Ori de câte ori apare un munte, este necesar să apară şi imaginea sa negativă corespondentă: valea. Cine şi-ar putea imagina un munte fără o vale, sau invers, o vale fără un munte? Nimic nu poate fi manifestat şi recunoscut fără ca opusul său – jumătatea sa complementară – să fie simultan prezentă în planul non-manifestat. Dacă este manifestat ceva pozitiv, aspectul corespondent negativ rămâne nemanifestat, şi invers, atunci când este manifestat ceva negativ, aspectul corespondent pozitiv rămâne nemanifestat. Ori de câte ori apare unul din aspecte, aspectul opus şi complementar trebuie să fie şi el prezent, chiar dacă numai în starea nemanifestată. Cele două aspecte sunt legate unul de celălalt pentru întreaga eternitate. Aşadar, separarea nu este decât aparentă, căci deşi sunt separate şi au ieşit din unitatea absolută a Totalităţii, cele două jumătăţi complementare nu se pot îndepărta una de cealaltă, la fel cum nu se pot abandona reciproc. Unitatea divină şi indivizibilă se manifestă aşadar întotdeauna şi pretutindeni, căci această separare aparentă acţionează continuu sub forma forţei de atracţie între pozitiv şi negativ, care există pretutindeni. Pozitivul şi negativul aspiră să îşi regăsească starea lor primordială, unitatea divină. Dacă ceva apare în lumea manifestată, el nu se poate îndepărta prea mult de unitatea din care a ieşit; mai devreme sau mai târziu el se va uni cu unitatea sa complementară şi va regăsi starea de unitate. Forţa care animă tot ceea ce există şi care împinge toate formele create să se întoarcă spre unitatea din care au ieşit este ceea ce noi numim Dumnezeu. Creaţia – lumea vizibilă – poate fi comparată cu un copac: în partea dreaptă sunt aşezate fructele pozitive şi bune, iar în partea stângă fructele negative şi rele. Dar cele două părţi aparţin aceluiaşi trunchi şi derivă din aceeaşi unitate. Binele şi răul sunt rezultatul acestei separări de unitate, care în sine nu este nici bună nici rea, ci divină. Pe de altă parte, această separare este singura care face cunoaşterea posibilă. În consecinţă, lumea vizibilă trebuie să fie alcătuită din bine şi din rău, căci în caz contrar nu ar putea fi recunoscută, ar fi inexistentă. Privită în totalitatea ei, creaţia reprezintă arborele cunoaşterii binelui şi răului. Creatorul, Dumnezeu, nu reprezintă o jumătate separată a unităţii, căci el este chiar unitatea însăşi. El se află deasupra tuturor lucrurilor create, adică a tuturor lucrurilor care au apărut din scindarea unităţii. El se odihneşte în El Însuşi, într-o unitate perfectă. El este Nimicul din care apare Totalitatea, dar în El, Nimicul şi Totalitatea alcătuiesc unitatea divină absolută! Creaţia însăşi nu este altceva decât o jumătate a totalităţii, cea care s-a separat de unitate şi care, prin comparaţie, a putut fi recunoscută, în timp ce jumătatea ei complementară a rămas în planul nemanifestat. De aceea, nu-l vei putea găsi niciodată pe Dumnezeu, creatorul, în lumea creată, căci Dumnezeu nu are o jumătate complementară cu ajutorul căreia să poată fi comparat. Este imposibil să-l compari pe El cu ceva anume. 

În consecinţă, nu există nici o posibilitate de a-L recunoaşte – nu poţi decât SĂ FII DUMNEZEU!

Ascultă-mă cu atenţie, copila mea: nu există decât o singură FIINŢĂ eternă, un singur Dumnezeu. Această FIINŢĂ unică, acest Dumnezeu unic, trăieşte în tot ceea ce trăieşte. Dumnezeu este unitatea indivizibilă. El este pretutindeni prezent. El umple întregul univers. Şi tot acest univers trăieşte pentru că Dumnezeu îl animă cu FIINŢA sa proprie şi eternă! Dumnezeu este aşadar la fel ca un arbore al vieţii care îşi dăruieşte seva lumii create şi vizibile, acea parte care s-a separat de jumătatea ei complementară, şi o animă: aceasta este arborele cunoaşterii binelui şi răului. Arborele cunoaşterii, lumea creată, nu poate trăi decât pentru că arborele vieţii – Dumnezeu – insuflă propria sa viaţă în venele arborelui care trăieşte în el! Lumea materială este precum un copac mort. Dumnezeu este unul. Acest Dumnezeu unic este Sinele, fiinţa cea mai profundă din interiorul fiecărei creaturi. Dumnezeu este omniprezent, şi cum două lucruri nu pot fi simultan în acelaşi loc, iar pe de altă parte Dumnezeu nu poate fi izolat într-o parte a universului, rezultă că acelaşi Dumnezeu unic se manifestă ca Sine pretutindeni şi în orice. Dumnezeu este unitatea indivizibilă. Toate creaturile vii, toate plantele, animalele, oamenii, sunt fructe de pe arborele cunoaşterii binelui şi răului, şi ele trăiesc numai graţie fluidului vital pe care îl primesc de la arborele vieţii şi care curge prin venele lor, căci arborele vieţii trăieşte în ei. Chiar şi în tine, micuţa mea! Corpul tău este şi el un fruct al arborelui morţii, al arborelui cunoaşterii binelui şi răului, şi nu are o viaţă a sa proprie. Arborele vieţii trăieşte în tine, căci Sinele tău este o ramură a marelui arbore al vieţii care este Dumnezeu, iar tu nu trăieşti decât pentru că Dumnezeu, Sinele tău trăieşte în tine şi menţine viaţa din corpul tău, din fiinţa ta. Tu eşti o fiinţă ce poate fi recunoscută pentru că te-ai născut într-un corp. Conştiinţa ta s-a separat de Nimicul-Totalitate, de Dumnezeu, de Sinele tău autentic. Din starea primordială divină şi paradisiacă, în care sălăşluiesc toate posibilităţile de manifestare, deci toate plantele, toate animalele şi omul însuşi, din starea de unitate absolută, tu ai căzut în lumea diversităţii, a diferenţierii. Ai devenit astfel o manifestare, o formă creată. În consecinţă, tot ceea ce reprezinţi tu aici, pe pământ, nu reprezintă decât jumătatea manifestată a unităţii, alcătuită din bine şi din rău. Şi întrucât conştiinţa ta s-a deplasat într-un corp, tu te-ai trezit în acest corp, sau altfel spus, te-ai identificat cu acest corp. „A mânca” din ceva înseamnă „a deveni identic”, pentru că cel care mănâncă ajunge să fie alcătuit din ceea ce mănâncă, el devine ceea ce mănâncă. Întrucât conştiinţa ta s-a identificat cu corpul, tu ai mâncat – simbolic vorbind – din fructele arborelui cunoaşterii binelui şi răului, devenind astfel un supus al regatului morţii. Ascultă-mă cu atenţie: corpul tău reprezintă consecinţa şi rezultatul separării, el nu este decât partea vizibilă a Sinelui tău autentic. Cealaltă jumătate a rămas în lumea nemanifestată, inconştientă, a fiinţei tale. Dacă vei unifica cele două jumătăţi complementare, vei putea regăsi unitatea divină! Este absolut imposibil să trăieşti această unitate la nivel fizic, adică să faci jumătatea invizibilă şi inconştientă la fel de vizibilă, să o materializezi şi să o reuneşti cu cealaltă jumătate. Căci o singură conştiinţă nu poate anima două corpuri; dacă ai dori să trăieşti în corpul tău esenţa jumătăţii tale complementare, ai muri. Corpul a devenit vizibil şi recognoscibil numai pentru că s-a separat de jumătatea sa complementară. Or, o unificare a celor două jumătăţi ar însemna în mod obligatoriu distrugerea corpului. Poţi totuşi să trăieşti în acest corp unitatea divină cu jumătatea ta complementară – într-o stare de conştiinţă! Altfel spus, poţi să-ţi lărgeşti conştiinţa până când ajungi să devii conştientă de inconştientul tău, să trăieşti conştient în tine jumătatea ta nemanifestată şi invizibilă, şi să realizezi astfel unitatea divină în conştiinţa ta. În timp ce corpul tău rămâne în lumea creată şi vizibilă, tu te poţi scufunda din nou în Sinele tău autentic de care te-ai separat, trăind astfel fericirea supremă, fiind una cu Dumnezeu! Tot ce a fost creat aspiră către reunificare. Fiecare fiinţă vie îşi caută jumătatea complementară pentru a se uni din nou cu ea. Formele pozitive masculine le caută pe cele negative feminine, şi invers. Această aspiraţie, această dorinţă arzătoare a forţelor pozitive şi negative reprezintă însăşi structura de bază a materiei, sau cu alte cuvinte, materia nu ar putea exista fără această aspiraţie. Căci această dorinţă, această aspiraţie către fuziune, către identificarea cu Dumnezeu, creează forţa de atracţie între forţele pozitive şi cele negative, iar lumea întreagă este construită pornind de la această dorinţă de a regăsi starea divină primordială. Sursa tuturor forţelor din lumea manifestată este această aspiraţie. Natura o utilizează proiectând-o în corp sub forma energiei sexuale. Atâta vreme cât o creatură îşi va căuta jumătatea în exterior, în lumea vizibilă şi creată, ea nu va găsi niciodată unitatea, căci jumătatea sa complementară nu este separată de ea în exterior, în lumea manifestată, ci în interior, în fiinţa sa nemanifestată, în inconştientul său.  

Nu îţi vei putea găsi jumătatea complementară în afară, de pildă într-un bărbat din carne şi oase, ci numai în partea inconştientă a Sinelui tău. 

Atunci când vei reuni în conştiinţa ta cele două jumătăţi ale Sinelui tău, vei regăsi starea de Nimic-Totalitate, vei fi din nou identică cu Dumnezeu! După ce vei realiza această unitate în conştiinţa ta, aspiraţia arzătoare şi eternă care ţi-a animat fiinţa manifestată va fi împlinită, căci ea şi-a găsit jumătatea complementară şi a fuzionat cu ea, într-o unitate perfectă. Atunci, dorinţa sexuală din corpul tău va înceta odată pentru totdeauna. Atunci, vei fi completă în sine. Vei trăi atunci chiar aici, în timpul acestei existenţe terestre, experienţa stării divine, care include nemurirea, fericirea supremă, totul! Şi întrucât orice creatură este animată de aceeaşi unică FIINŢĂ, vei deveni – prin trezirea Sinelui tău autentic – identică cu Sinele autentic al tuturor fiinţelor vii. Vei ajunge la unitatea cu Dumnezeu, şi în acelaşi timp la unitatea cu întregul univers. Îţi vei eleva conştiinţa mai presus de corp, mai presus de fiinţa ta personală, şi vei trăi starea de conştiinţă cosmică, ce include totul. Vei simţi că eşti una cu „eul” fiecărei creaturi, cu întregul univers, cu Dumnezeu. Altfel spus, vei mânca din nou fructele arborelui vieţii! Vei părăsi astfel lumea efectelor pentru cea a cauzelor, lumea trecătoare pentru cea eternă, lumea creată pentru lumea creatoare şi împărăţia morţii pentru împărăţia vieţii. În acest fel, învierea ta în FIINŢA eternă va fi realizată. Aceasta este iniţierea!”


Nici o creatură nu ar putea exista dacă nu ar avea cealaltă jumătate în lumea nemanifestată. Să luăm exemplul tău, copila mea. Contrariul a tot ceea ce eşti în partea ta conştientă, a tot ceea ce manifeşti, există în partea ta inconştientă, dar care îţi aparţine ţie, care eşti tot tu.

Vă recomandăm din suflet această carte „Initierea de Elisabeth Haich ”pentru a înțelege că doar aspectele teoretice de mai sus nu i-au fost suficiente tinerei preotese egiptene pentru a fi complet inițiată și să trăiască complet acele aspecte ... degeaba cunoști teoretic anumite aspecte daca esti inca sclavul aspectelor inconstiente. Povestea acestei preotese egiptene este răvășitoare  și este una la care ne raportăm mereu, de care ne amintim adeseori.

In completare va invitam sa meditati la următoarele OPT STROFE DESPRE DIVIN (constiinta divina)

ANUTTARA SHTIKA

1

Aici procesul evoluţiei nu mai este necesar
Nici contemplarea imaginativă,
Nici vorbirea inspirată sau dezbaterea,
Nici meditaţia, nici concentrarea,
Nici măcar strădania rugăciunii.
Spuneţi-mi, ce este această Supremă Realitate Divină Conştientă şi Absolută?
Ascultaţi răspunsul: nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Ia parte la bucuria totului şi fii aşa cum eşti!
2
În realitate, lumea fenomenelor trecătoare (samsara) nici nu există,
Atunci cum poate să mai apară ideea vreunei înlănţuiri?
Dacă Sinele cel veşnic liber nu poate fi niciodată înlănţuit,
La ce s-ar mai strădui să se elibereze?
Toate acestea nu sunt altceva decât păcăleala umbrei unei fantome,
Sau funia considerată din greşeală drept un şarpe, producând astfel o teamă fără de sens.
Nu renunţa la nimic şi nu păstra nimic,
Bucură-te, stabilit în Sinele tău, exact aşa cum eşti!
3
Cum s-ar putea distinge în Supremul Divin
Între adorator, cel adorat şi adorarea însăşi?
Cum s-ar putea vorbi despre aşa ceva?
Pentru cine ar exista vreun progres, oare cum ar fi acesta
Şi cine ar păşi pe o cale ascendentă?
Chiar dacă această iluzie apare ca fiind diferită,
Ea nu este totuşi separată de Conştiinţa Divină Supremă.
O, totul nu este nimic altceva decât pura natură a cunoaşterii de Sine -
Nu-ţi mai face griji inutile!

4
Această beatitudine nu este comparabilă cu bucuria adusă de bogăţie
Ori de o beţie cu vin sau de fuziunea amoroasă cu iubita.
Apariţia acestei Lumini nu este nicidecum comparabilă
Cu aprinderea unei lămpi şi nici cu strălucirea Lunii sau a Soarelui.
Repaosul ce apare prin eliberarea de toată separarea inerentă existenţei în dualitate
Este precum uşurarea resimţită după ce o povară grea a fost lăsată la pământ.
Răsăritul acestei lumini este ca regăsirea unei comori pierdute:
Comoara tărâmului non-dualităţii universale.
5
Iubirea şi ura, bucuria şi suferinţa, creaţia şi resorbţia
Încrederea în sine şi adânca disperare,
Sunt toate nişte stări ce apar în lume ca fiind separate,
Nefiind însă, în realitate, diferite.
Oricând eşti încarcerat de vreo formă individuală a acestor stări,
Fii conştient de identitatea dintre starea ta şi Fiinţa Divină Supremă.
Împlinit fiind de această contemplare, nu te vei bucura tu din tot sufletul?
6
Ceea ce înainte nu exista devine brusc activ;
Aşa sunt şi stările firii în această lume.
Cum pot ele să existe în realitate,
Cât timp există o rătăcire
Provocată de modificarea "stării de mijloc"?
Unde ai putea găsi oare adevărul în irealitate şi nestatornicie,
În multitudinea formelor manifestate în iluzia unui vis, ori
În frumoasa înşelăciune?
Depăşeşte-ţi nedesăvârşirea de care este legată teama şi îndoiala
Şi trezeşte-te!
7
Cel primordial nu este creatorul stărilor de conştiinţă condiţionate,
Mintea ta este cea care le crează.
Ele nu posedă o conştiinţă reală,
Prinzând o formă (aparentă) doar printr-o păcăleală de moment.
Frumuseţea iluzorie a universului apare în puterea imaginaţiei tale,
Ea nu are vreo altă origine.
Din acest motiv tu luminezi prin propria-ţi strălucire -
Tu ai atât natura Unicului Divin cât şi o manifestare multiplă.
8


Realul şi irealul, Unicul şi multiplul,
Ceea ce este pătat de iluzie sau Sinele pur -
Toate acestea strălucesc în oglinda clară a conştiinţei iluminate.
Dacă vei recunoaşte toate aceste lucruri ca având forma Luminii Necreate,
Dacă vei recunoaşte în tot şi în toate strălucirea copleşitoare a Sinelui tău Divin 
Iar strălucirea îţi va fi mereu înrădăcinată ferm în propria-ţi trăire, 
Atunci vei lua parte pe deplin la atotputernicia Domnului Dumnezeu. 

VEDEȚI AICI, în completare și un filmuleț tradus cu MOOJI, în care vorbește despre faptul ca:
NOI SUNTEM PURĂ CONȘTIENȚĂ (ATMAN, PARAMASHIVA, ALLAH, SINELE ULTIM, MARTORUL SUPREM, ABSOLUTUL DIVIN, ÎNTREGUL NEGRU, VIDUL CREATOR BEATIFIC, DUMNEZEU)

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru...

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...