joi, 30 octombrie 2008

Secretele Dispărute Ale Lui Nikola Tesla (30.10.2008)

PHENOMENON 
- THE LOST ARCHIVES -
Lost Lighting: The Missing Secrets of Nikola Tesla
FENOMEN - ARHIVELE PIERDUTE
Iluminarea Pierdută: Secretele Dispărute Ale lui Nikola Tesla

Nikola Tesla a fost un binecunoscut inventator sârbo - american, fizician, inginer mecanic şi electric. El este cel mai bine cunoscut pentru munca sa revoluţionară şi prin numeroasele sale contribuţii în domeniul electricităţii şi al magnetismului la sfârştul secolului 19 şi la începutul secolului 20. O mare parte din invenţiile sale sunt foarte cunoscute în civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitatea. Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, ştiinţa calculatoarelor, fizicii nucleare şi fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura.
Însă multe dintre invenţiile sale ar fi putut schimba soarta omenirii în sensul eliberării noastre de monopolul companiilor energetice. Acest lucru nu putea fi acceptat de cei care deţin puterea în această lume şi cred că ăsta a fost motivul principal al denigrării numelui său.
Unii încă se mai străduiesc să pună în aplicare invenţiile sale ...

Într-un articol preluat de pe Yoghinii MISA Blog se spun următoarele

"Tesla reloaded - Energia electrica transmisa prin aer

Am putea scapa de cabluri si baterii
Transmiterea energiei prin aer, posibila

Cercetatorii de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) au anuntat ca se poate transmite electricitatea si fara fire, ei demonstrand acest lucru prin aprinderea unui bec care nu era conectat la nimic. WiTricity, adica electricitatea fara fir, merge deocamdata la distanta mica, de cativa metri, dar probabil ca acoperirea se va extinde.
Transmiterea eficienta a energiei prin aer este unul din visele omenirii: nu am mai avea nevoie de cabluri la care sa conectam mereu echipamentele electronice. si nici nu am mai avea nevoie de baterii.


Un progres remarcabil in aceasta directie a fost deja facut de catre un grup de cercetatori de la MIT, care au reusit sa alimenteze fara cablu, prin aer, un bec de 60W, de la cativa metri distanta, si asta cu o eficienta de 40%. Marin Soljacic este cel care a inventat sistemul. "Vroiam un sistem prin care bateria mea de la telefon sa nu se mai descarce niciodata", a povestit el. Detalii despre proiect au fost publicate de revista americana Science, dar o adaptare pe larg in limba romana se gaseste la adresa http://www.stiinta.info/ - un site unde un colectiv activ in domeniul stiintei comenteaza in limba romana ultimele descoperiri din intreaga lume. In esenta, solutia se bazeaza pe rezonanta electromagnetica si consta in transmiterea energiei de la o bobina la alta, prin intermediul inductiei magnetice. In fond, aceasta constructie de doua bobine sta la baza tuturor transformatoarelor electrice, care transmit energia electrica dintr-un circuit electric in alt circuit electric. Cercetatorii au pus insa un bec de 60W in serie cu cea de-a doua bobina rezonanta, pentru a-l alimenta cu energie de la prima bobina rezonanta, energie primita prin aer datorita legilor inductiei magnetice. Trebuie spus ca aceasta metoda de transmisie a fost incercata si de Tesla prin 1920, pentru a transmite energia in alt circuit electric. El nu a reusit insa in experimentele sale sa transmita energie la distante mari. Acest neajuns pare sa se fi rezolvat si singura problema a sistemului este ca, deocamdata, energia este disipata in spatiu, ceea ce inseamna ca foarte multa se pierde pur si simplu. Cu alte cuvinte, sistemul nu este tocmai economic.


O solutie studiata deja teoretic de cei de la MIT pentru a rezolva aceasta problema a fost construirea unui inel rezonator, care sa disipeze cat mai putina energie in aer. In acest scop, cercetatorii au folosit camp magnetic pentru a concentra energia astfel incat sa nu se mai piarda degeaba. De mentionat este si faptul ca sistemul WiTricity a functionat chiar cand au fost interpuse obiecte intre sursa si becul fara fire. Eficienta raportata de cercetatori este de 40%. Restul de 60% de energie se pierde fie in radiatie, fie in rezistenta electrica finita a bobinelor de cupru.

Campul magnetic poate dauna organismului uman
Aplicatiile acestor rezultate sunt nenumarate. Totusi, se asteapta ca intr-o prima instanta sa apara "statii de incarcare" WiTricity in fiecare casa. Odata veniti acasa nu trebuie decat sa asezam telefonul mobil sau laptopul in apropierea unei astfel de statii, si ele se vor incarca automat, prin aer. Desigur ca in acest caz marimea campului magnetic poate fi o problema, pentru ca aceasta poate dauna corpurilor umane. Pe de alta parte, folosirea campului magnetic este o alegere buna fata de campul electric, pentru ca el este mult mai putin nociv pentru organismul uman."

Acesta este un gen de invenţie a la Tesla.

Iată şi un articol din Revista Nexus Magazin din Romania , intitlulat

"Sistemul de transmisie a electricitatii fara fir realizata de Tesla"


Sistemul de Transmisie a Electricitatii Fara Fir Realizata de Tesla

Pentru mai multe detalii,

VEZI FILMUL AICI :
(în premieră pe ţară, cu subtitrare în limba română)


 Mai multe despre Tesla si energia gratuita puteti gasi studiind Categoria FREE ENERGY, in special, Categoria NIKOLA TESLA in particular si in special:

1) TESLA - Stăpânul fulgerului
2) Secretele disparute ale lui Nikola Tesla
3) Energia libera - cursa catre punctul zero 
 
Va invitam de asemenea sa cititi si urmatoarele carti:
2) TESLA - Biografia unui geniu - de Marc J. Seifer
5) Tesla si energia libera - de Commander X

marți, 21 octombrie 2008

BOICOTARE (21.10.2008)

http://celmaitaredinparcare.ro/wp-content/uploads/2008/02/no_gas.gif 

 BOICOTATI STATIILE PECO!

In ultima vreme pretul barilului de petrol s-a redus la jumatate, astfel ca de la 147 dolari in iulie 2008 a scazut la 70 $ si totusi, benzina si motorina au scazut cu doar 1000 de lei (10 bani).
E o bataie de joc pt ca guvernul tine taxele si accizele la fel de mari, iar statiile Peco nu vor sa renunte la preturile practicate, avand un profit urias. Daca ei isi bat joc de noi, haideti sa-i boicotam.

S-A DECIS CA IN ZILELE DE 27,28 29 OCTOMBRIE, TOTI SOFERII CARE VAD ACEASTA MIZERIE, SA FACA FRONT COMUN SI NIMENI, PENTRU NIMIC IN LUME, SA NU ALIMENTEZE MASINA SI SA NU CUMPERE NIMIC DIN STATIILE DE CARBURANTI. SPERAM CA PRIN ACEST MOD DE PROTEST SA-I PROVOCAM SI SA VEDEM O REACTIE POZITIVA A ACESTUI GUVERN SI ACESTOR SUPERCORPORATII PETROLIERE CARE CONTINUA SA ISI BATA JOC DE NOI!

Daca sustii ideea (si chiar daca nu o sustii), da mai departe.

vineri, 17 octombrie 2008

Descifrând Misterul Vieţii (17.10.2008)

Unlocking The Mystery Of Life (2003)
- Life's Origins, Evolution And
Intelligent Design -
Descifrând Misterul Vieţii
-Originiile Vieţii, Evoluţie şi Concepţie Inteligentă -

"Este viata pe Pamânt rezultatul unui cumul de factori (precum timpul, selectia naturala si sansa) care au favorizat independent aparitia acesteia? Oare diversitatea si originea organismelor vii pot fi explicate printr-o cauza inteligenta?
Unlocking the Mystery of Life exploreaza aceste intrebari si prezinta dovezi ce sustin o idee care ar putea revolutiona gandirea stiintifica - teoria "designului inteligent." - comentariu preluat de aici

Acest documentar analizeaza şi combate cu argumente ştiinţifice teoria evoluţionista a lui Darwin. Ei nu susţin creaţionismul neapărat ca nişte credincioşi dogmatici, ci spun doar că formele de viaţă existente pe pământ, de la cele mai simple, la cele mai complexe, pornind de la celulă la om, nu puteau fi rezultatul unor mutaţii genetice aleatoare, aşa cum susţine Darwin prin teoria evoluţionistă şi aduc numai dovezi ştiinţifice şi argumente de bun simţ.
Cum a apărut viaţa? Cred că nu a existat vreo altă întrebare care să mistifice omenirea mai mult decât aceasta. Descoperind misterul vieţii, este o călătorie fascinantă în interiorul unei celule vii, o lume microscopica elaborată, cu sisteme distincte care indică dovezi copleşitoare ale unui design inteligent.

Există o vie controversă între creaţionişti şi evoluţionişti. Mai nou, creaţionismul este condamnat de UE (citiţi aici). Ultimile descoperiri din genetică, biologie şi chimie tind să le contrazică pe ambele. Nu se aduce deloc în discuţie teoria evoluţionistă a lui Lamarck, prima teorie evoluţionistă, care susţine ereditatea caracterelor dobândite, care mai nou este luată din nou în vizor de epigenetică.

- preiau un comentariu personal de pe blogul Un Blogger Sceptik

Personal cred ca exista o combinatie de creationism si evolutionism.
Referitor la ceea ce se spunea ca functia creeaza organul, eu cred ca nu este o idee asa de absurda cum se spune aici (pe Un Blogger Sceptik) ci una foarte plauzibila. Mai degraba, nu functia, ci nevoia de functie creeaza organul. De ex, pestii avand nevoie sa respire oxigen si astfel sa evolueze catre amfibieni , aceasta nevoie , existenta ca program energetic, anterior existentei oragnului specific, ca o matrice mentala, informationala, a determinat aparitia organului executor al functiei numite respiratie.
De ex, s-a observat ca daca tinem o mana in ghips 6 luni ea incet incet prezinta semnele osteoporozei …de fapt organul nefolosit isi pierde functia. Relatia este si in sens invers.
Nevoia de o functie creeaza organul.
Daca iti acoperi un ochi, la un moment dat, nefolosit fiind vei orbi cu acel ochi. La fel si legat de creier ... daca nu-l mai folosim, incet incet anumite capacitati ale acestuia dispar. De ex, daca nu-l folosim pt memorare, incet incet memoram tot mai putin si o dam in cine stie ce alta boala gen Alzheimer sau chestii asemanatoare.
Ideea e ca organismele evolueaza in functie de adaptarile la mediul exterior, iar mutatiile genetice sunt rezultatul adaptarii la mediu, iar in cazul fiintei umane mediul este perceput de cele cinci simturi care sunt filtrate de creier, care interpreteaza si da comenzi in intregul corp. In cazul celulelor creierul lor este membrana si nu nucleul cum s-ar crede.
Determinsmul genetic este un mit, ADN-ul este supraevaluat. Genele se pot rescrie. In cazul fiintei umane Genele sunt un efect al mintii, al prejudecatilor noastre, al credintelor noastre.
In acest sens va recomand sa vedeti filmele lui Bruce Lipton, un medic embriolog care a clonat celule musculare umane.
Documentarul (conferinta) Where Mind And Matter Meet, facut de Bruce Lipton, l-am pus deja pe blog aici (vi-l recomand din suflet). Voi mai pune în curând şi alte documentare care vin în sprijinul acestor argumente.
Ca o concluzie consider atat dogma creationista incompleta , dar si cea evolutionista la fel de incompleta. Cele doua se combina. Merg mana in mana.
Legat de introducerea sau scoaterea darwinsimului ( a teoriei evolutioniste) din scoli si a introducerii fortate a religiei ortodoxe ca materie de studiu mi se pare o aberatie la fel de mare. La religie ar trebui sa se predea toate religiile, pentru ca un copil sa faca comparatie si sa aleaga constient, nu numai o anumita dogma limitata. La fel si legat de evolutionism. Sa se prezinte toate teoriile nu numai una. Si creationismul si darwinsmul si lamarkianismul si alte teorii care explica evolutia. Copilul trebuie sa fie liber sa aleaga sa i se trezeasca simtul critic si sa i se dezvolte aptitudinea de a gandi si singur (acest lucru nu este stimulat (incurajat) de sistem … oamenii care gandesc si pun la indoiala sistemul de credinte oficial acceptat sunt periculosi).

VEZI FILMUL AICI:

miercuri, 15 octombrie 2008

DOCUMENTARE TRADUSE (lista pe scurt) 15.10.2008 - 22.06.2017

DOCUMENTARE CENZURATE, INTERZISE, OCULTE, INTERESANTE, ȘOCANTE, IMPORTANTE, TRADUSE, ONLINE
(lista pe scurt, dar nu scurtă)

Vom expune aici lista documentarelor importante, din punctul nostru de vedere, cu subtitrare, dar fără descrieri, ca să fie mai uşor de găsit.
Pe larg, o parte le gasiţi aici, în DOCUMENTARE TRADUSE (cu descriere).
În măsura timpului disponibil, încet încet, o sa urmarim sa le punem pe toate pe servere online, cu tot cu subtitrare, dar vă invitam si pe voi să o faceti deoarece fiecare gest de genul acesta mănâncă timp. Daţi o mana de ajutor va rog si apoi vom face trimitere direct la linkul dvs. (puteţi să ne lăsaţi un comentariu ca să ştim ce a mai apărut nou).

Oricum, chiar dacă nu am reuşit să punem linkuri şi trimiteri la toate, majoritatea subtitrarilor pentru aceste filme pot fi gasite pe titrari.ro sau pe subs.ro, iar filmele pot fi downloadate cu BitTorrent de pe multe site-uri cu torrente. O alta sursa buna ar fi google adăugând cuvântul torrent - de ex: Contact Has Begun torrent şi apoi daţi search. De asemenea o altă sursă foarte bună ar fi emule (pentru detalii vedeţi aici), doar că merge mai greu (pentru noi este totuşi o sursă principală pentru chestii rare şi nu numai).

Am tradus si noi o parte din aceste filme si ţinem sa multumim si pe aceasta cale si altora care si-au sacrificat timpul pretios sa ne ofere noua tuturor aceste traduceri pentru niste filme si documentare exceptionale.


Majoritatea filmelor de mai jos sunt postate pe blogul nostru, lista este actualizata din cand in cand, insa pentru a gasi restul articolelor de pe blog, recomandam sa studiati CUPRINSUL.

Aşadar, iată şi lista:

marți, 14 octombrie 2008

CONTACTUL A ÎNCEPUT (14.10.2008)

CONTACT HAS BEGUN (2008)

Mulţi aşteptăm să vedem ce se întâmplă azi 14 oct 2008, zi în care se presupune că extratereştrii ar trebui să-şi facă apariţia, deși eu nu cred în date fixe. Am comentat pe larg subiectul în Scrisoarea Extratereştrilor aşa că nu o mai fac şi aici.

Acest documentar vine ca o completare fericită la documentarul "Evidence : The Case For the NASA UFO's " aducând în discuţie şi latura spirituală, metafizică a OZN-urilor.
Pentru unii dintre noi contactul a început de mult ... se va întâmpla asta şi la nivel de masă?
Ce bine ar fi .... vedem azi ce şi cum.

"Contact Has Begun" este un documentar despre ineditele experiente ale lui James Gilliland, un cautator care a reusit sa intre in legatura cu fiinte extraterestre. El vorbeste despre transformarea sa spirituala ce a aparut odata cu cercetarea fiintelor venite din alte lumi, despre experienta avuta in apropierea mortii (Near Death Experience), despre zecile de ore de filmari ale unor OZN-uri ce au fost surprinse pe parcusul a mai multor ani, despre imoralitatea conducatorilor lumii si despre schimbarile ce vor avea loc pe intreaga planeta in viitorul apropiat. Aceste schimbari, spune Gilliland, ne vor afecta atat la nivel de umanitate dar si pe fiecare dintre noi in parte, individual. Acest film transmite un mesaj care va schimba lumea asa cum o stim.

Mesajul final al filmului este semnificativ si unul drag noua:

Contactul a inceput. Restul DEPINDE DE TINE. " - un articol de pe siteul depindedenoi.ro


VEZI FILMUL TRADUS AICI:

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?

Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE.

Este cea mai concreta recunostinta!

CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa:

1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug.

Altă formă de plată găsiţi AICI.

Mai nou puteți să ne sprijiniți într-un mod și mai simplu, pe PATREON.

Munca depusă pe acest blog necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani, căci timpul înseamnă bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze, să dea click pe ele să cumpere sau să se înscrie la ce promovăm noi.

Pe de altă parte, genul acesta de activitate nu poate fi independentă dacă este finanțată de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independentă, aceasta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare.

Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal sau PATREON.

Fără sprijinul vostru acest portal poate dispărea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru...

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...