Ieşirea Din MATRIX: Solurile Permaculturii cu Geoff Lawton

miercuri, 14 martie 2012

Solurile Permaculturii cu Geoff Lawton

PERMACULTURE SOILS (2010)
"Nu solul în sine, ci viaţa solului constituie cel mai important element" 
Geoff Lawton

"După cum vă promiteam în postarea "O Ferma Pentru Viitor", revin cu un documentar tradus despre permacultură, Permaculture Soils (2010), un documentar ce-l găsesc a fi foarte practic, mai ales pentru cei care sunt la început de drum în acest domeniu, si mai mult de-atâta, vor să se apuce repede de treabă. Acest film poate fi un prim bun ghid practic pentru încropirea unei grădini de zarzavaturi bio, spre exemplu.


Fiind una din personalitățile în domeniu, australianul Geoff Lawton ne oferă soluții practice la problemele actuale din agricultura industrială, oferindu-ne un număr de tehnici prin care să reglăm dezechilibrul solului, datorat monoculturilor și tratării chimice a acestuia.

Deși filmul are puțin peste o oră jumate, el conține foarte multe informații utile, Geoff condensând în el rețete de creare a compostului, ne arată apoi cum să ne construim straturile suspendate de zarzavaturi, cum să ne întocmim o fermă de râme, cum putem colecta ușor nutrienții de la păsările de curte și să-i folosim practic în fertilizarea grădinii. De asemenea, ne explică rolul biodiversității și cum o putem aplica în permacultură. Trece în revistă și alte subiecte interesante, cum ar fi remineralizarea solului, managementul pășunilor, prepararea ceaiului de compost, construirea unei grădini instant, si multe alte tehnici interesante ne sunt dezvăluite în film.


Deși pentru unii un film dedicat solului poate părea plictisitor, urmărindu-l veți înțelege cu adevărat ciclurile de viață și de moarte ale naturii. Veți înțelege că solul este viu și că este esențial să privim lucrurile din această perspectivă. Explicând holistic fiecare proces, Geoff reușește să ne transmită câteva idei foarte bune de pus în practică într-o fermă de permacultură. De exemplu ne explică modul simplu prin care putem să încălzim apa necesară unui duș, folosind doar 150 m de furtun și o grămadă de 2 metri cubi de compost. Cu o grămadă de compost de 10 metri cubi ne-am putea încălzi chiar toată locuința, timp de 6 luni pe an, după cum a experimentat John Pane, celebrul cercetător în compost citat de Jeoff, și a descris procedeul în cartea sa " Un alt tip de gradină". Iar pe grămadă ne putem crește toate alimentele necesare timp de un an!

Alt lucru interesant ce l-am învățat din documentarul lui Geoff a fost înțelegerea rolului buruienilor în repararea solului. Aflăm că buruienile apar cu un scop. Sunt buruieni care apar doar atunci când solul este acid, și sunt alte tipuri de buruieni care apar doar atunci când solul este bazic. Rolul lor este acela de a reechilibra pH-ul solului. Buruienile nu vor mai germina într-un sol cu un pH neutru. Ele pregătesc practic solul pentru plantele valoroase, care se vor dezvolta ulterior, după ce solul a fost fertilizat de câteva generații de așa zise buruieni.

Este foarte interesant și are sens, ceea ce ne face să înțelegem mai bine felul în care natura se autoreglează. Și asta este de fapt permacultura: urmărirea atentă a legăturilor ce se formează în natură între diferite soiuri de plante, între diferite animale sau între plante și animale și implementarea lor prin design, în ferma noastră.

Permacultura poate fi un subiect foarte captivant, este un domeniu în care înveți experimentând, încercând, iar acest film poate constitui un prim ghid pentru cei care vor să se implice și vor "să fie parte a soluției, mai degrabă decât parte a problemei", după cum bine zicea Geoff. Momentul este oportun zic eu, doar nu vine acuși primăvara ?"
 SURSA: Blogul Sub Lupa

Multumim Tone Tavi pentru inca un documentar tradus. Faci o treaba foarte buna. Felicitari!

VEDETI FILMUL TRADUS, AICI:


De asemenea va recomandam sa studiati toate articolele si documentarele din Categoria ALIMENTAȚIE si din Categoria CODEX ALIMENTARIUS in special urmatoarele:

1) FOOD MATTERS
http://fymaaa.blogspot.com/2009/08/mancarea-conteaza-02082009.html


2) ALIMENTATIA - despre dieta vegana
http://fymaaa.blogspot.com/2009/12/despre-dieta-vegetariana-editia-ii.html

3) FOOD INC
http://fymaaa.blogspot.com/2010/02/food-inc-un-documentar-soc-despre.html

4) PUR SI SIMPLU CRUD
http://fymaaa.blogspot.com/2010/03/pur-si-simplu-crud-08032010.html

5)   ASPARTAMUL - Dulce Mizerie (O lume Otravita)
http://fymaaa.blogspot.com/2010/11/aspartamul-dulce-mizerie-o-lume.html

6) FUTURE OF FOOD

http://fymaaa.blogspot.com/2009/05/viitorul-alimentatiei-19052009.html

7) CORPORATIA - O "persoana" psihopata

http://fymaaa.blogspot.com/2008/11/corporaia-o-persoan-psihopat.html

8) PATTENT FOR A PIG

http://fymaaa.blogspot.com/2009/10/monsanto-si-marea-afacere-geneticii.html

9) Petitie contra CODEX ALIMENTARIUS

http://fymaaa.blogspot.com/2009/05/petitie-impotriva-codex-alimentarius.html


10) UN OM , O VACĂ, O PLANETĂ
http://fymaaa.blogspot.com/2011/11/un-om-o-vaca-o-planeta-28112011.html

11) SOLUTII LOCALE PENTRU O DEZORDINE GLOBALA
http://fymaaa.blogspot.com/2011/11/solutii-locale-pentru-o-dezordine.html

12) MONSANTO - Crima Alimentelor MG
http://fymaaa.blogspot.com/2010/11/monsanto-crima-alimentelor-modificate.html

13)  Percy Schmeiser - David contra Monsanto 
http://fymaaa.blogspot.com/2012/01/percy-schmeiser-david-contra-monsanto.html 

14) PUTEREA COMUNITĂȚII - Cum a supravietuit Cuba crizei petroliere
http://fymaaa.blogspot.com/2011/09/puterea-comunitatii-cum-supravietuit.html  

15)  O FERMĂ PENTRU VIITOR
http://fymaaa.blogspot.com/2012/02/o-ferma-pentru-viitor-28022012.html

6 comentarii:

  1. Multumim pentru documentar. Este bun pentru pus la colectia "supravietuire" !

    Faci o treaba excelenta FYMAA !

    JE

    RăspundețiȘtergere
  2. Uluitor...pur si simplu;este filmul pe care ar trebui sa-l vada cat mai multi oameni,inainte de orice alt film cu pretentii spirituale...este punctul de pornire si in acelasi timp punctul terminus al unei calatorii intr-o stiinta aproape uitata de cei mai multi dintre noi;regasirea noastra incepe cu intelegerea faptului ca ceea ce consumam ca hrana conteaza nu doar ca si cantitate si gust cat mai ales ce informatie transmite corpului nostru.Un film ce trebuie vazut si revazut pana la o completa intelegere.
    Multumesc din suflet,FREE, pentru alegere...

    RăspundețiȘtergere
  3. P.S.As vrea sa downloadez acest film,nu stiu cum...ma puteti ajuta?

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumim si noi pentru aprecieri insa toate meritele ii apartin lui Tone Tavi de la blogul Sub Lupa. Noi doar am dat mai departe informatiile si am urcat filmul pe un server de vizionare online. Instructiuni de download gasiti aici: http://fymaaa.blogspot.com/p/instructiuni.html.

    RăspundețiȘtergere
  5. cum pot vedea acest film?la adresa dvs. nu mai exista.multumesc

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...