Cuvintele personajului mi-au rămas întipărite în minte pentru că formulau într-o manieră concisă capcana în care se rătăcesc mulţi dintre cei aflaţi “pe cale”. Pe omul acesta îl cunosc. Este un explorator al conştiinţei determinat. A lucrat cu respiraţia, e experimentat stări de conştiinţă extinsă şi a fost împreună cu noi într-una dintre cele mai puternice şi revelatoare călătorii iniţiatice în Peru pe care le-am făcut. Grande Madre Ayahuasca este probabil cea mai formidabilă oglindă a conştiinţei umane care există pe această planetă, având darul de a-ţi arăta cine eşti, sau mai curând ce eşti. Niciodată mai puţin decât atât, dar nici mai mult. Şi totuşi, după toată această experienţă, el spune “vreau să mă iluminez”, fără să bănuiască nici o clipă capcana. Complet identificat cu spaţiul mental, crede că iluminarea este o stare care poate fi atinsă făcând ceva. Rândurile acestea i se datorează, cumva, căci mi-a atras atenţia asupra acestei răscruci fundamentale, ca un fel de sens giratoriu în care te poţi învârti timp de vieţi întregi fără să poţi găsi ieşirea. Ca să ieşi din iluzia giratoriului trebuie să te opreşti din mers, din orice căutare, să renunţi la orice scop, la orice intenţie.
“Vreau să mă iluminez” asumă implicit faptul că ceea ce sunt acum exclude starea “iluminării”. “Vreau să fiu fericit” exclude fericirea acestui moment şi o proiectează, ca pe un scop, undeva, în viitor. Aceasta este o poziţionare tipică a aspectului uman al fiinţei, care-şi articulează realitatea pornind de la o judecată: “nu sunt iluminat” sau ” nu sunt fericit”. “Trebuie să fac ceva ca să rezolv aceast situaţie şi să obţin iluminarea prin orice mijloace. Voi citi, voi face pranayama, voi fuma marijuana şi voi face 100 de mătănii pe zi până când voi obţine ceea ce vreau: iluminarea.” Rotirea în cerc a început.
Cel mai interesant lucru este că starea pe care unii o numesc “iluminare”, şi pe care noi o numim “conştienţa integralităţii” nu presupune alt demers decât schimbarea modului în care percepem realitatea. Suntem deja “iluminaţi”, cu toţii, starea conştiinţei integrale este aici deja, a fost dintotdeauna, în orice clipă, doar că nu am fost capabili să ne racordăm la ea. De ce? Pentru că am fost identificaţi cu realităţile mai înguste articulate de către minte. Pur şi simplu, atunci când funcţionăm în modul “mental”, nu putem percepe starea “iluminării”. Pentru că modul “mental” este, pur şi simplu, parţial, iar “iluminarea” este o stare de conştiinţă în care suntem conştienţi de întreg. Partea nu poate sesiza natura întregului. Atunci când vrei ceva, inclusiv starea de întregire, eşti în spaţiul mental. Dacă nu ai fi, nu ai dori “iluminarea” pentru că ai trăi în mod direct această stare. Ai fi conştient de natura ta de fiinţă integrală.
A fi conştient de ceva înseamnă a percepe, a simţi ceva care ESTE deja prezent. A căuta, a dori, a folosi mijloace pentru a atinge un scop, este una cu a nega ceea ce este. Pleacă de la judecata că ceea ce este acum, aici, nu este ceea ce caut. De aceea singurul demers posibil către starea de a deveni conştient de propria ta integralitate este să te opreşti din orice căutare pentru o clipă, să renunţi la orice judecată asupra realităţii şi să accepţi că ceea ce este acum, aici, este cuprins cumva în Integralitate. Nu e nimic de făcut, doar de simţit, în afara oricărei judecăţi. Isus spunea oamenilor “sunt în inima ta”. Budha spunea că fiecare este la rândul său un budha, numai că nu ştie acest lucru. Acest adevăr a fost rostit de mii de ori în istoria umanităţii, că suntem deja ceea ce suntem, şi nu e nevoie să facem nimic pentru a deveni. E nevoie doar să percepem acest lucru.
De ce nu percepem acest lucru, de ce nu ne este accesibilă această trăire oricând? Pentru că suntem identificaţi cu mintea, cu splendidul său copil numit EGO, pentru că suntem într-o veşnică judecată asupra realităţii, creatoare de dualitate şi de separare, iar separarea exclude Integralitatea. Pentru că facem mereu ceva, mai curând decât să fim. Iar ultima facere, cea mai rafinată dintre facerile ego-ului este facerea “spirituală”. Ego nu poate trăi Integralitatea, căci această trăire îl conduce la disoluţie, la moarte, la dispariţie. Ego trăieşte prin identificarea cu ceea ce facem, cu idei şi idealuri, cu sisteme de credinţă. Ego adoră tehnicile, mai ales cele spirituale, pentru că astfel are garanţia că va supravieţui. Cineva trebuie să aibă voinţa, dorinţa să practice ritualurile iluminării de trei ori pe zi, cineva trebuie să citească, să acumuleze informaţii despre spiritualitate şi despre dumnezeu, trebuie să citească cărţi de dezvoltare personală pentru ca într-o bună zi să atingă marele scop: iluminarea. Atunci ego va fi asemenea lui dumnezeu. Aceasta este socoteala ascunsă din spatele zbaterii pentru iluminare.
Bine, poate că veţi întreba, dar ceea ce faci tu, Respiraţia Inimii, Respiraţia Holotropică, călătoriile shamanice şi toate celelalte, nu sunt tehnici, nu sunt căi spre anumite stări de conştiinţă extinsă? Nu duce asta până la urmă la starea de Integralitate?
Confuzia mentală în ceea ce priveşte stările de conştiinţă extinsă persistă. Respiraţia Inimii, călătorii shamanice şi orice altceva sunt moduri de a deveni conştient, în acest moment, în care practici, de starea de Integralitate. Aşa a fost întotdeauna, cu toate “tehnologiile sacrului”, din toate timpurile, pe toate continentele. Dacă doriţi să le priviţi ca pe un mijloc, atunci mijlocul trebuie să devină una cu scopul. Practic Respiraţia Inimii, iar Respiraţia Inimii devine scopul în sine, căci practica este experienţă, iar o experienţă autentică exclude orice judecată, deschizand porţile percepţiei. Scufundat în experienţă, în orice experienţă, devin una cu ea, iar conştienţa mea sau percepţia mea se extinde. Poţi să te rogi toată viaţa de la nivelul minţii, şi revelaţia nu va fi trăită. Şi poţi să te rogi o singură dată şi să devii una cu rugăciunea. Niciodată nu a contat cu adevărat practica, ci intensitatea scufundării în experienţă. Ai putea astfel trai
Integralitatea spălând vasele, mergând pe bicicletă sau privind în ochi femeia iubită. Cheia este oprirea etichetării permanente a experienţei, oricare ar fi ea, căci etichetarea mentală, “ştiu”, te separă instantaneu de experienţă.
Istoria umanităţii este plină de maeştri care au trăit Integralitatea şi ai căror discipoli au continuat, uneori timp de milenii, să repete mecanic mişcări, cuvinte, ritualuri, practici şi care oricât de mult au exersat, nu au ajuns niciodată la revelaţie, pentru că întotdeauna acţiunile lor au plecat din minte, din voinţă, din dorinţa de “a ajunge” undeva. Acesta este modul în care trăirile marilor mistici s-au transformat în dogme rigide. Cu cât trăirea a fost mai săracă şi mai chinuită, cu atât fanatismul faţă de metodă, de rigurozitatea practicilor a fost mai mare.
Respiraţia Inimii nu este mai bună decât orice altă “tehnologie a sacrului” din orice timp. La fel ca orice altă abordare, nu trebuie niciodată privită ca pe un mijloc de a atinge ceva, ci ca pe un scop în sine. Experienţa este scopul şi mijlocul în acelaşi timp. Nu practic Respiraţia Inimii ca să mă iluminez, orice ar însemna asta, ci pentru experienţa în sine.
Am auzit de multe ori oameni spunând: eu nu simt nimic. Ei sunt în minte, judecându-şi experienţa în funcţie de ceea ce cred că ar trebui să simtă. Nu poţi simţi atunci când judeci. Brother David formula în mod magistral un mare adevăr: orice practică spirituală, din orice tradiţie şi orice timp tinde să conducă în starea de Prezenţă, în Acum. Aceasta exclude orice viitor, orice scop, orice intenţie. Acum înseamnă Acceptare definitvă, totală a acestui moment care devine, instantaneu, sacru, înseamnă conştienta (percepţia, simţirea) faptului că EU SUNT în acest moment Divinitatea însăşi aflată în manifestare, iar această manifestare este exact această Experienţă pe care o trăiesc Acum. Aceasta este starea de Integralitate, în care devine accesibilă Iubirea şi Adevărul. Acestea nu mai sunt concepte, ci experienţă directă.
Realitatea umană articulată pe minte şi etichetare este o realitate a excluderii. “Sunt ceva anume, deci există altceva, care nu sunt.” “În acest moment sunt om, deci nu pot fi dumnezeu. Trebuie să fac ceva pentru a deveni asemenea lui.” Sesizaţi capcana iluminării? Din această perspectivă pot face orice, iluminarea, “orice ar însemna ea”, nu este decât ofata morgana. Orice tehnică, privită ca mijloc de a deveni altceva decât sunt, mă aruncă în iluzie.
Revenind la Respiraţia Inimii, ca şi oricare altă abordare “spirituală”, ea are, evident elementele unei metode de principiu pe care o practici pentru că vrei să o faci. Este o abordare în care accesarea stării de Prezenţă se face relativ uşor. 99% dintre cei care încearcă, intră în starea de Prezenţă şi încep să simtă mai mult, să se deschidă către dimensiunile inefabile ale propriei lor fiinţe. Dar puţini sunt aceia care, după o asemenea experienţă, integrează în viaţa lor cotidiană adevărul pe care l-au trăit: acela că aceste stări de conştiinţă sunt accesibile oricui, în orice moment. Că e o chestiune de atenţie centrată în interior, de Încredere în propriile sale trăiri, în propriile sale senzaţii, şi, în cele din urmă, de percepţie a ceea ce există în interiorul nostru, permanent. Ei joacă un joc drag Îngerilor aflaţi în experienţa umană. Acela că trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru trăi această stare de percepţie lărgită. Că nu ar depinde doar de ei această trăire. Problema se află de fapt în încapacitatea de a se dez-identifica de spaţiul mental. Străvechiul truc al minţii care “consideră” că trăirea “spirituală” trebuie să îndeplinească cutare sau cutare norme.
Cel mai simplu mod de a intra într-o stare de conştiinţă lărgită, pe care noi îl practicăm la oricare dintre sesiunile noastre, îl numim Respiraţie Conştientă. Prea puţini sunt aceia care nu reuşesc. Respiraţia Inimii este mai complexă şi pentru că implică mişcare corporală duce şi mai adânc în Conştiinţă. Expresia ultimă a Respiraţiei Inimii, pe care noi o numim Călătoria Inimii, permite exploratorului lăuntric să navigheze, pur şi simplu în oceanul interior. Realităţile largi ale propriei fiinţe devin accesibile. Fără nici o îndoială, Prezenţa noastră uşurează intrarea în Prezenţă a celor care călătoresc alături de noi. Fără îndoială că mediul de conştiinţă şi de energie pe care îl accesăm este un catalizator pentru experienţele care se petrec în acest mediu. Fără îndoială, comuniunea de conştiinţă are o influenţă enormă. “Unde se adună doi în numele Meu, acolo sunt şi EU”. Dar în ultimă instanţă, nimeni nu poate valida experienţa în locul aceluia care o trăieşte. Nimeni nu poate avea încredere în ea, în locul său. Nimeni nu-l poate împiedica să continue “să se caute pe sine”, în vreme ce Fiinţa lui integrală este cu el în orice clipă a vieţii sale, aşa cum a fost dintotdeauna.
La fel se întâmplă în multe tipuri tipuri de abodări, din toate tradiţiile. Sunt o mie de feluri de a rupe porţile percepţiei mentale şi de a trage cu ochiul dincolo de cortină, în spaţiile largi ale nivelurilor transpersonale. Dar când te întorci “de-acolo” în realitatea articulată mental, eşti acelaşi om limitat la credinţele tale vechi. Ba mai înfoiat încă, pentru că te consideri un practicant “spiritual” aflat în căutarea iluminării. Te roteşti în cerc. Răscrucea a devenit un giratoriu în care alergi până într-o bună zi în care, obosit de căutare, te vei opri să te odihneşti şi vei abandona pentru o clipă bătălia iluminării.
Acela va fi momentul în care giratoriul va dispărea şi vei descoperi ceea ce erai deja, fără să ştii. Vei avea însă suficientă Încredere încât să păstrezi acea stare de conştienţă a Sinelui mai mult timp? Cum vei şti că eşti “acolo”? Atunci când nu va mai exista nici o îndoială că “acolo” este “aici”, că, de fapt “aici” este “acolo”, că totul este un continuum, abia atunci vei realiza că “iluminarea” a fost dintotdeauna natura ta esenţială, iar iluzia de a nu fi “decât un om” s-a petrecut în interiorul stării de Integralitate.
Este posibil să păstrezi starea de Integralitate a conştiinţei permanent? Răspunsul este DA. Dar nu ai putea funcţiona permanent, cel puţin în acest stadiu al conştiinţei umanităţii, în dimensiunea liniară. Însă, odată trăită această stare de conştiinţă, te poţi întoarce la ea oricând, ea devine adevărata ta natură, modul tău principal de a percepe realitatea. Este o stare fluctuantă, pe care o poţi modula. Cu alte cuvinte, te poţi juca între conştiinţa Integralităţii şi cea liniară, care nu mai este o închisoare, ci o aplicaţie a marii conştiinţe. Nu mai eşti prizonierul iluziei, ci stăpânul ei. Îţi poţi alege rolurile în această realitate fără a mai fi condamnat la ele din ignoranţă. Eşti conştient de aceste roluri, fără a te mai identifica. O nouă libertate îţi devine accesibilă şi un fel de zâmbet permanent se instalează definitiv în fiinţa ta. Vei putea accesa complet starea de Integralitate în orice moment, după cum vei putea deasemeni să diminuezi percepţia integrală atunci când vei dori să intri în activităţi liniare. Nu vei mai avea grija iluminării, căci vei şti că acesta nu este decât un concept al minţii, în schimb orice experienţă vei trăi va fi una completă. Dumnezeu însuşi va fi acela care se va găsi în experienţa umană a vieţii tale. Bucuria intrinsecă va fi semnul experienţei integrale, şi orice umbră vei simţi, vei şti că eşti pe cale să te identifici cu unul dintre aspectele tale. Oamenii pe care îi vei întâlni vor deveni transparenţi pentru tine, vei simţi jocurile lor interioare şi le vei onora, căci vei fi conştient permanent de faptul că sunt, cu toţii nişte Budha aflaţi pe calea experienţei lor. Nu vei mai încerca să schimbi pe nimeni, nici să salvezi, căci vei fi conştient că toţi sunt Îngeri aflaţi în experienţele lor alese. Nu vei mai trimite iubire nimănui, căci vei simţi permanent că iubirea este tot ce există. Nimic nu te va putea răni, nici speria, nici manipula, căci vei şti că, în ultimă instanţă nu eşti altceva decât un nimic capabil să simtă totul. Vei simţi uneori tristeţea, disperarea sau suferinţa celorlalţi ca şi când ar fi propria ta suferinţă, dar niciodată nu te vei mai identifica cu ea. Vei descoperi că viaţa e jucăuşă şi că întreaga Creaţie este pătrunsă adânc de un simţ al umorului de o inventivitate formidabilă, lucrurile vor curge uşor şi simplu. Bucuria de a fi în experienţa umană va deveni cel mai definitoriu lucru al acesteia.
Toate aceste simptome ale trăirii Integralităţii sunt interioare. Stări de conştiinţă. Nu te vei putea fuduli cu starea de maestru iluminat, căci oamenii nu vor putea recunoaşte, în vreme ce se află în experienţa identificării cu aspectele lor umane, Adevărul tău. Cel puţin nu în mod conştient. Nu vei avea avantaje de nici un fel, ba mai curând vei fi privit într-un mod ciudat în dimensiunea liniară. Nu vei fi pus pe un piedestal şi nici slăvit pentru înţelepciunea ta, ci mai curând vei fi atacat cu furie de cei care se vor simţi ameninţaţi în sistemele de convingeri cu care se indentifică. Fenomenele energetice interioare vor căpăta forme stranii, care pentru perioade de timp te vor scoate înafara circuitului social, dimensiunile de densităţi rafinate îi vor face loc încetul cu încetul în viaţa ta, iar echilibristica interioară a Punctului Zero îţi va solicita întreaga atenţie. Nu vei face miracole astfel încât să laşi cu gura căscată mulţimile, sau mai bine zis, transformările de care vei fi capabil vor fi insesizabile pentru cei mulţi. Centrul de greutate al realităţii tale experiementabile se va muta într-un spaţiu-timp inaccesibil acestora. Vei trăi la interferenţa realităţilo, în interior, iar componenta ta fizică va trebui – sau poate că nu! – să continue să joace în teatrul aspectelor.
Poftim? Dacă vei putea merge pe apă şi vindeca miraculos pe orbi şi pe ologi? Şi dacă ţi se va închina lumea întreagă ca unui mare maestru al umanităţii? Ei bine, nu. Mai curând e posibil ca, dacă îţi vei face cărţi de vizită pe care scrie “Iluminat”, să ai oarece necazuri. E mai bine să fii discret. N-ai mai fi bătut în cuie pe o cruce, dar există locuri în anumite spitale în care e plin de mari maeştri iluminaţi.
agnis
PS. Zilele acestea începe o nouă etapă din parcursul pe care noi l-am numit Calea Maestrului Interior. Doi ani de experienţă a sinelui pe toate nivelurile experienţei umane. Este aceasta o “cale către iluminare?” Esenţa acestui parcurs interior este a descoperi, nivel cu nivel, ceea ce suntem cu adevărat. Fiecare etapă este echivalentă cu o moarte şi cu o renaştere în acelaşi timp, la un nou nivel. Fiecare dintre expansiunile de conştienţă pe care le vom face împreună este o asumare a unuia dintre nivelurile realităţii interioare. Este echivalentul cu a descoperi faptul că “EU SUNT corpul, energia, emoţia, mintea, sufletul, spiritul şi tot ceea ce există” în orice moment al experienţei. Nu spun aici “corpul MEU”, pentru că acest MEU este singurul lucru care dispare. Atunci când nimic nu mai este AL MEU, ci EU SUNT TOT CEEA CE SUNT, cel care constată acest lucru este Maestrul Interior. Cel care a fost aici întotdeauna şi va fi întotdeauna. Maestrul Interior este Acela care trăieşte conştiinţa Integralităţii. Este deci aceasta o “cale către iluminare”? Răspunsul pe care îl vei da acestei întrebări defineşte realitatea pe care o trăieşti ACUM şi identitatea pe care ţi-o asumi."
VEDETI AICI SI UN FILMULET CU HORIA TURCANU
Cu aceasta ocazie va invitam sa participati la workshopurile sustinute de Horia Turcanu si Elena Francisc, despre Respiratia Inimii si Respiratia Holotropica.
Alte informatii si articole de si despre Horia Turcanu gasiti aici:
Horia, esti doar un orator. Ia-te de mana cu Oreste si faceti ILUMINARE in grup. Iar cine te crede, la WORKSHOP. Tu cauti BANI, nu ILUMINARE. Sa fii iubit!
RăspundețiȘtergerestraniu inceput e tot ce spun-capcana lipsei de dorinta de a te elibera
RăspundețiȘtergereBun articol. Cunosc multi prinsi in capcana iluminarii...am fost si eu acolo...meditam ca sa curat karma...si mereu aveam de curatat..mereu cu mintea ca sunt plin de mizerie..mizerie ce ma impiedica realizarea Iluminarii...Iluminare ce o proiectam mereu intr-un moment din viitor...fara sa mi dau seama ca incercand sa ma eliberez de conditionari mi-am creat altele si mai subtile, Ego-ul transformandu-l in loc sa-l topesc.
RăspundețiȘtergereAngelo, eu il cred pe Horia pentru ca spune ce am trait si eu. Dar sunt curios cum ai tras tu concluzia ca este doar un papagal...pe ce criterii se bazeaza critica ta?