OSHO - Despre EGO – Falsul Centru (7.03.2011)

15:15 Posted In , , , , Edit This 1 Comment »
  
Dincolo de frontierele minţii de  Osho

”Primul lucru ce trebuie înţeles e ce este ego-ul. Un copil este născut. Un copil este născut fără nici o cunoştinţă, fără conştiinţă de sine însuşi. Şi când un copil este născut primul lucru de care devine conştient nu este el însuşi ; primul lucru de care devine conştient e ceilalţi. Este natural, pentru că ochii se deschid în exterior, mâinile ating pe alţii, urechile ascultă pe alţii, limba gusta mâncarea şi nasul miroase în afară. Toate aceste simţuri se deschid  înspre exterior.

Aceasta înseamnă naşterea. Naşterea înseamnă venirea în această lume, lumea exteriorului. Deci când un copil este născut, este născut în această lume. El îşi deschide ochii, văzându-i pe alţii. « Altul » înseamnă tu. Înainte el devine conştient de mama sa. Apoi, pas cu pas, el devine conştient de propriul corp. Acela este altul, acela aparţine lumii. Lui îi este foame, şi îşi simte corpul ; când nevoia să este satisfăcută, el uită corpul.

            Aşa creşte un copil. Prima dată devine conştient de tine, de alţii, şi apoi pas cu pas, în contrast cu tine, tu, el devine conştient de sine însuşi.

Aceasta conştientă este o conştientă reflectată. El nu este conştient de cine este, el este simplu conştient de mama sa şi de ceea ce gândeşte ea despre el. Dacă ea zâmbeşte, dacă ea apreciază copilul, dacă ea spune «  Eşti frumos », dacă ea îl îmbrăţişează şi-l sărută, copilul se simte bine. Acum un ego este născut.

            Prin apreciere, dragoste, grijă, el se simte bine, se simte valoros, simte că are ceva importanţă.

            Un centru este născut.

            Dar acest centru este un centru reflectat. Nu este fiinţa sa reală. El nu ştie cine este, el ştie simplu ceea ce alţii gândesc despre el. Şi acesta este ego-ul : reflecţia, ceea ce gândesc alţii. Dacă nimeni nu gândeşte că este de vre-un folos, nimeni nu-l apreciază, nimeni nu zâmbeşte, atunci deasemenea un ego este născut : un ego bolnav ; trist, înlăturat, ca o rană, care se simte inferior, fără valoare. Acesta de asemenea este ego-ul. Acesta de asemenea este o reflecţie.

             Prima dată mama – şi mama înseamnă lumea la început. Apoi alţii se vor alătura mamei, şi lumea continuă să crească. Şi cu cât lumea creşte, cu atât ego-ul mai complex devine, deoarece multe dintre opiniile altora sunt reflectate.

            Ego-ul este un fenomen acumulat, un produs secundar al vieţuirii cu alţii. Dacă un copil trăieşte în singurătate completă, el nu va ajunge să dezvolte un ego. Dar asta nu o să ajute. El va rămâne ca un animal. Asta nu înseamnă că va ajunge să-şi cunoască adevăratul sine, nu.
            Realul poate fi cunoscut doar prin fals, aşa că ego-ul este o necesitate. Fiecare trebuie să treacă prin el. Este o disciplină. Realul poate fi cunoscut doar prin iluzie. Nu poţi cunoaşte adevărul direct. Prima dată trebuie să cunoşti ceea ce nu este adevărat. Prima dată trebuie să întâlneşti neadevărul. Prin acea întâlnire devii capabil de cunoaşterea adevărului. Dacă cunoşti falsul ca fals, adevărul va răsări peste tine.

            Ego-ul este o nevoie ; este o nevoie socială, este un produs secundar social. Societatea înseamnă tot ceea ce este în jurul tău – nu tu, dar tot ceea ce te înconjoară. Toate, fără tine, este societatea.  Şi toată lumea reflectă. Veţi merge la şcoală şi profesorul va reflecta la cine sunteţi. Veţi fi în amiciţie cu alţi copii şi ei vor reflecta la cine sunteţi. Pas cu pas, toată lumea adăugă ceva la ego-ul tău, şi toată lumea încearcă să îl modifice în aşa fel ca tu să nu devii o problemă pentru societate.

            Ei nu sunt îngrijoraţi de tine.

            Ei sunt îngrijoraţi de societate.

            Societatea este îngrijorată cu sine însuşi, şi aşa ar trebui să fie.

            Ei nu sunt îngrijoraţi că tu ar trebui să devi un auto-cunoscător. Ei sunt îngrijoraţi că tu ar trebui să devi o parte eficientă în mecanismul societăţii. Ar trebui să te potriveşti în model. Aşa că ei încearcă să vă dea un ego care se potriveşte în societate. Ei vă învaţă moralitatea. Moralitatea înseamnă să vă dea un ego care se potriveşte cu societatea. Dacă eşti imoral, veţi fi întotdeauna un neadaptat undeva sau de altă natură. De aceea punem criminalii în închisori – nu pentru că au făcut ceva rău, nu că prin punându-i în închisori îi vom îndrepta, nu. Ei simplu nu se încadrează. Ei sunt scandalagii. Ei au diferite tipuri de ego-uri pe care societatea nu le aprobă. Dacă societatea aprobă, totul e bun.

            Un om omoară pe cineva – el este un criminal.

            Şi acelaşi om în vreme de război omoară mii – el devine un mare erou. Societatea nu este deranjată de un criminal, dar dacă crima este comisă pentru societate – atunci este în regulă. Societatea nu se deranjează despre moralitate.

            Moralitatea înseamnă doar că tu ar trebui să te potriveşti cu societatea.

            Dacă societatea este în război, atunci moralitatea se schimbă.

            Dacă societatea este în pace, atunci este o moralitate diferită.

            Moralitatea este o politică socială. Este diplomaţie. Şi fiecare copil trebuie să fie crescut în asemenea manieră încât să se potrivească în societate, atât tot. Pentru că societatea este interesată în membrii eficienţi. Societatea nu este interesată că tu ar trebui să ajungi la cunoaşterea de sine.

            Societatea crează un ego deoarece ego-ul poate fi controlat şi manipulat. Sinele niciodată nu poate fi manipulat sau controlat. Nimeni nu a a auzit vreodată de o societate care controlează Sinele – nu e posibil.

            Şi copilul are nevoie de un centru ;  copilul este complet inconştient de propriul sine. Societatea îi dăruie un centru şi copilul este pas cu pas convins că acesta este centrul lui, ego-ul pe care societatea îl dă.

            Copilul se întoarce acasă – dacă a ajuns primul din clasă, întreaga familie este fericită. Îl îmbrăţişezi şi-l săruţi, îl pui pe umeri şi dansând, spui : «  Ce copil frumos ! Eşti o mândrie pentru noi. » Îi dăruiţi un ego, un ego subtil. Şi dacă el vine acasă abătut, plin de insucces, un eşec – el nu a putut trece clasa, sau el a fost printre ultimii – atunci nimeni nu îl apreciază şi copilul se simte înlăturat. El se va strădui mai tare data viitoare, deoarece centrul se simte mişcat.

            Ego-ul este întotdeauna mişcat, întotdeauna în căutarea mâncării, acela ca cineva să-l aprecieze. De aceea ceri atenţie continuă.

            Tu primeşti ideea de cine eşti de la ceilalţi.

            Nu este o experienţă directă.

            De la alţii primeşti ideea de cine eşti tu. Ei îţi modelează centrul. Acest centru este fals, pentru că tu cari adevăratul centru. Aceasta nu este treaba nimănui. Nimeni nu îl modelează.

            Tu vii cu el.

            Tu te naşti cu el.

            Aşa că ai două centre. Un centru cu care vi, care îţi este dat de însăşi existenţa. Acela este Sinele. Şi celălalt centru, care este creat de societate, este ego-ul. Este un lucru fals – şi este un truc mare. Prin ego societatea te controlează. Trebuie să te comporţi într-un anumit fel, pentru că numai astfel societatea te apreciază. Trebuie să păşeşti într-un anumit fel ; trebuie să râzi într-un anumit fel ; trebuie să urmezi anumite maniere, o moralitate, un cod. Numai atunci societatea te aprexiaza, iar dacă nu, ego-ul tău va fi scuturat. Şi când ego-ul este mişcat, nu mai şti unde eşti, cine eşti.

            Ceilalţi ţi-au dat ideea.

            Acea idee este ego-ul.

            Încearcă să-l înţelegi cât mai profund cu putinţă, deoarece trebuie aruncat. Până când nu îl arunci, nu vei reuşi să ajungi la sine. Pentru că eşti dependent de centru, nu te poţi mişca, şi nu te poţi uita la tine.

            Şi ţine minte, o să fie o perioadă intermediară, un interval, când egou-l va fi scuturat, când nu vei mai şti cine eşti, când nu vei şti unde mergi, când toate hotarele se vor topi.

            Vei fi pur şi simplu confuz, un haos.

            Din cauza acestui haos, ţi-e frică să-ţi pierzi ego-ul. Dar trebuie să fie aşa. Cineva trebuie să treacă prin haos înainte de a ajunge la centrul real.

            Şi dacă  îndrăzniţi, perioadă va fi mică.

            Dacă ţi-e frică, şi cazi înapoi în ego, şi din nou începi să-l aranjezi, atunci poate să fie foarte, foarte lung ; multe vieţi pot fi irosite.

            Am auzit : Un copil mic îşi vizita bunicii. Avea doar patru ani. În noaptea când bunica îl ducea la somn,  brusc el a început să plângă şi să spună : « Vreau să merg acasă. Mi-e frică de întuneric. » Dar bunica spune : « Ştiu bine ca acasă dormi de asemenea în întuneric ; niciodată nu am văzut o lumină aprinsă. De ce ţi-e frică aici ? » Copilul spuse : «  Da, este adevărat, dar acela este întunericul MEU. » Acest întuneric este complet necunoscut.

            Chiar şi cu întunericul simţi, « Acesta este AL MEU. »

            În exterior – un întuneric necunoscut.

            Cu ego-ul simţi, « Acesta este întunericul MEU. »

            Poate să fie aducător de probleme, poate face multe mizerii, dar este tot al meu. Ceva de deţinut, ceva de care să te agăţi, ceva sub picioare ; nu eşti în vacuum, nu eşti în goliciune. Poţi să fi mizerabil, dar măcar EŞTI. Chiar fiind mizerabil îţi dă sentimentul « eu sunt ». Îndepărtându-te de el, frica vă cuprinde ; începi să-ţi fie frică de întunericul necunoscut şi de haos – pentru că societatea a reuşit să înlăture o mică parte din fiinţa ta.

            E ca şi când ai merge într-o pădure. Faci puţină curăţenie ; cureţi puţin pământul ; faci un gard, faci o cabană mică ; faci o grădină mică, un gazon, şi eşti în regulă. Dincolo de gard – pădurea, sălbăticia. Aici totul este în regulă ; ai plănuit totul. Astfel este modul în care s-a întâmplat.

            Societatea a făcut o mică curăţenie în conştiinţa ta. A curăţat doar o mică parte complet, îngrădind-o. Totul este în regulă acolo. Toate universităţile voastre asta fac. Întreaga cultura şi condiţionare este doar  ca să cureţe o parte ca astfel tu să te simţi acasă acolo.

            Şi apoi devii înfricoşat.

            Dincolo de gard este pericol.

            Dincolo de gard tu eşti, ca şi în cadrul gardului tu eşti – şi mintea ta conştientă este doar o parte, o zecime din întreaga fiinţă. Nouă zecimi aşteaptă în întuneric. Şi în acele nouă zecimi, undeva acolo centrul tău real este ascuns.

            Cineva trebuie să fie îndrăzneţ, curajos.

            Cineva trebuie să facă un pas în necunoscut.

            Pentru un timp toate limitele vor fi pierdute.

            Pentru un timp te simţi ameţit.

            Pentru un timp, te vei simţi foarte înfricoşat şi scuturat, ca şi când un cutremur s-ar fi întâmplat. Dar dacă eşti curajos şi nu te întorci înapoi, dacă nu cazi înapoi în ego şi mergi mai departe, vei găsi un centru ascuns în tine pe care l-ai purtat multe vieţi.

            Acela este sufletul tău, sinele.

            Odată ce ai ajuns lângă el, totul se schimbă, totul se aşează din nou. Dar acum această aşezare nu este făcută de societate. Acum totul devine un cosmos, nu un haos ; o nouă ordine soseşte.

            Dar aceasta nu mai este ordinea societăţii – este chiar ordinea existenţei însăşi.

            Este ceea ce Buddha numeşte Dharma, Lao Tzu numeşte Tao, Heraclit numeşte Logos. Nu este ceva făcut de om. Este CHIAR ordinea existenţei însăşi. Apoi totul dintr-o dată este frumos din nou, şi pentru prima dată foarte frumos, pentru că lucrurile făcute de om nu pot fi frumoase. Poţi doar să ascunzi urâţenia lor, atâta tot. Le poţi decora, dar ele nu pot fi frumoase niciodată.

            Diferenţa este ca şi diferenţa dintre o floare reală şi una de plastic sau de hârtie. Ego-ul este o floare de plastic – mort. Arată ca şi o floare, dar nu este o floare. Nu îl poţi numi cu adevărat o floare. Chiar şi lingvistic să-l numeşti o floare este greşit, pentru că o floare este ceva ce înfloare. Iar acest lucru de plastic este doar un lucru, nu o floare. Este mort. Nu este viaţă în el.

            Tu ai un centru înfloritor în tine. De aceea hinduşii îl numesc un lotus – este înfloritor. Ei îl numesc lotusul-cu-o-mie-de-petale. O mie înseamnă infinite petale. Şi el înfloreşte, nu se opreşte niciodată, nu moare niciodată.

            Dar tu eşti satisfăcut cu un ego de plastic.

            Sunt nişte motive pentru care tu eşti satisfăcut. Cu un lucru mort, sunt multe conveniente. Unul este ca un lucru mort nu moare niciodată. Nu poate- nu a fost niciodată viu. Aşa că poţi avea flori de plastic, ele sunt bune într-un fel. Ele sunt permanente ; nu sunt eterne, dar sunt permanente.

            Floarea reală din grădina este eternă, dar nu permanentă. Iar eternitatea îşi are propriul mod de a fi etern. Felul eternităţii este să fi născut din nou şi din nou şi apoi să mori. Prin moarte se reîmprospătează, reîntinereşte.

            Pentru noi acea floare apare că a murit – nu moare niciodată.

            Ea pur şi simplu îşi schimbă trupurile, aşa că este mereu proaspătă.

            Ea părăseşte trupul vechi, intrând într-un trup nou. Înfloreşte altundeva ; îşi continuă înflorirea.

            Dar noi nu putem vedea continuitatea pentru că  continuitatea este invizibilă. Noi vedem doar o singură floare, o altă floare ; noi nu vedem niciodată continuitatea.

            Este aceeaşi floare care a înflorit ieri.

            Este acelaşi soare, dar într-un veşmânt diferit.

            Ego-ul are o anumită calitate – este mort. Este un lucru de plastic. Şi este foarte uşor să îl iei, pentru că ceilalţi ni-l dăruiesc. Nu ai nevoie să îl cauţi, nu este nici o căutare implicată. De aceea până când nu devii un căutător după necunoscut, tu nu ai devenit încă un individ. Tu eşti doar o parte din mulţime. Tu eşti doar o adunătură.

            Când nu ai un adevărat centru, cum poţi să fi un individ ?

            Ego-ul nu este individual. Ego-ul este un fenomen social – este societatea, nu tu. Dar îţi dăruieşte o funcţie în societate, o ierarhie în societate. Şi dacă rămâi satisfăcut cu el, vei rata întreaga oportunitate a găsirii sinelui.

            Şi de asta tu eşti aşa de mizerabil.

            Cu o viaţă de plastic, cum poţi fi fericit ?

            Cu o viaţă falsă, cum poţi fi extatic şi fericit ? Şi apoi acest ego crează multe mizerii, milioane.

            Tu nu poţi vedea, pentru că este propriul întuneric. Tu eşti acordat la el.

            Ai observat vreodată că toate tipurile de mizerii intră prin ego ? Nu te poate face fericit ; te poate foace doar mizerabil.

Ego-ul este iad.

Când suferi, încearcă doar să priveşti şi să analizezi, şi vei găsi, undeva ego-ul este cauza.  Iar ego-ul găseşte cauze pentru a suferi.

Tu eşti un egoist, ca şi fiecare. Unii sunt foarte ordinari, doar la suprafaţă, iar ei nu sunt chiar aşa de dificili. Unii sunt foarte subtili, adânc, iar ei sunt adevărate probleme.

Acest ego este încontinuu în conflict cu ceilalţi deoarece fiecare ego este foarte unconfident despre el. Trebuie să fie - este un lucru fals. Când nu ai nimic în mâna ta şi doar te gândeşti că este ceva acolo, atunci va fi o problemă.

Dacă cineva spune «  Nu este nimic », imediat lupta începe, deoarece tu deasemenea simţi că acolo nu este nimic. Alţii te fac conştient de fapt.

Ego-ul este fals, este nimic.

Tu de asemenea ştii.

Cum să nu ştii ? Este imposibil ! O fiinţă conştientă – cum poate să nu ştie că ego-ul este defapt fals ? Iar alţii spun că acolo nu este nimic – şi de fiecare dată când ceilalţi spun că acolo nu este nimic ei lovesc o rană, ei spun un adevăr – şi nimic nu loveşte ca adevărul.

Tu trebuie să te aperi, pentru că dacă nu te aperi, dacă nu devii defensiv, atunci unde vei fi ?

Tu vei fi pierdut.

Identitatea va fi stricată.

Aşa că trebuie să te aperi şi să lupţi – aceasta este conflictul.

Un om care se agaţa de sine nu este niciodată în conflict. Alţii poate vin şi intră în conflict cu el, dar el nu este niciodată în conflict cu nimeni.

Se întâmplă ca un maestru Zen să meargă pe o stradă. Un om vine fugind şi îl loveşte puternic.  Maestrul cade jos. Apoi el se ridică şi începe să meargă în aceeaşi direcţie în care mergea înainte, fără să se uite înapoi măcar.

Un discipol era cu maestrul. El a fost pur şi simplu şocat. El spuse : « Cine este acest om ? Ce este aceasta ? Dacă cineva trăieşte în asemenea mod, atunci oricine poate veni să te omoare. Şi nici măcar nu ai privit înapoi la acea persoană, cine era, şi de ce a făcut-o. »

Maestrul spuse : « Aia e problema lui, nu a mea. »

Tu poţi intra în conflict cu un om iluminat, dar aceasta este problema ta, nu a lui. Şi dacă eşti rănit în acel conflict, de asemenea este problema ta. El nu te poate răni. Şi este ca şi când ai lovi un zid – te vei răni, dar zidul nu te-a lovit.

Ego-ul întotdeauna caută ceva probleme. De ce ? Pentru că dacă nimeni nu-ţi acorda atenţie, ego-ul se simte flămând.

El trăieşte cu atenţie.

Aşa că dacă cineva se luptă şi este mânios cu tine, de asemenea este bine pentru că măcar atenţia este plătită. Dacă cineva iubeşte, este în regulă. Dacă cineva nu te iubeşte, atunci chiar şi mânia va fi bună. Măcar atenţia va veni la tine. Dar dacă nimeni nu îţi acordă atenţie, nimeni nu gândeşte că eşti cineva important, semnificativ, atunci cum să-ţi hrăneşti ego-ul ?

Atenţia celorlalţi este necesară.

În milioane de feluri tu atragi atenţia celorlalţi ; te îmbraci într-un anumit mod, încerci să arăţi frumos, te comporţi frumos, devii foarte politicos, te schimbi. Când simţi ce fel de situaţie este acolo, imediat te schimbi că oamenii să îţi acorde atenţie ţie.

Acesta este un început adânc.

Un adevărat cerşetor este cel care întreabă şi cere atenţie. Iar un adevărat împărat este cel care trăieşte în sine, are un centru în sine, şi nu depinde de nimeni.

Buddha stătea sub copacul bodhi... dacă întreaga lume dispărea subit, ar fi avut vreo semnificaţie pentru Buddha? – Niciuna. Nu ar fi fost nici o diferenţă. Dacă întreaga lume ar dispărea, nu ar fi nici  o diferenţă pentru că şi-ar fi obţinut centrul.

Dar tu, dacă nevasta scapă, dacă divorţează, merge la altcineva, tu eşti complet devastat – pentru că ea îţi acordă atenţie, purtând, iubind, mişcându-se în jurul tău, ajutându-te să te simţi cineva. Întregul tău imperiu este pierdut, pur şi simplu eşti devastat. Începi să te gândeşti la suicid. De ce ? De ce dacă nevasta te părăseşte, trebuie să comiţi suicid ? Pentru că nu ai un centru al tău. Nevasta îţi dăruia centrul ; soţul îţi dăruia centrul.

Atfel există oamenii. Astfel oamenii devind dependenţi unii de ceilalţi. Este o sclavie adâncă. Ego-ul TREBUIE să fie sclav. El depinde de alţii. Şi doar o persoană care nu are ego este pentru prima dată un stăpân ; el nu mai este sclav. Încercaţi să înţelegeţi asta.

Începeţi să vă observaţi ego-ul – nu în alţii, asta nu e treaba voastră, ci în tine însuţi. Când te simţi mizerabil, închideţi imediat ochii şi încercaţi să găsiţi de unde vine mizeria şi întotdeauna ve-ţi găsi că este falsul centru care a intrat în conflict cu cineva.

Aşteptaţi ceva, şi nu se întâmplă.

Aşteptaţi ceva, şi doar contrariul se întâmplă – ego-ul vă este scuturat, sunteţi în mizerie. Doar priviţi, oricând vă simţiţi mizerabili, încercaţi să găsiţi de ce.

Cauzele nu sunt înafara voastră. Cauza principală este în voi – dar întotdeauna priviţi în exterior, întotdeauna întrebaţi :

Cine mă face mizerabil ?
Cine este cauza mâniei mele ?
Cine este cauza angoasei mele ?
Iar dacă priviţi înafară ve-ţi rata.
Doar închideţi ochii şi întotdeauna priviţi în voi.
Sursa întregii mizerii, mâniei, angoasei, este ascunsă în voi, în ego.

Iar dacă găsiţi sursa, va fi mai uşor să treceţi peste ea. Dacă vedeţi că propriul vostru ego va face problemele, preferaţi să-l înlăturaţi – pentru că nimeni nu poate purta sursa mizeriei dacă o înţelegeţi.

Reamintiţi-vă, nu este nevoie să renunţaţi la ego.

Nu puteţi să-l eliminaţi.

Dacă încercaţi să-l eliminaţi, ve-ţi obţine un ego subtil din nou care spune : «  Am devenit umil «.

Nu încerca să fi umil. Acela este din nou ego-ul ascunzându-se – dar nu este mort.

Nu încerca să fi umil.

Nimeni nu poate încerca umilinţa, şi nimeni nu poate crea umilinţa prin nici un efort propriu – nu. Când ego-ul nu mai este, o smerenie vine în loc. Nu este o creaţie. Este o umbră a centrului real.

Iar un om smerit nu este nici smerit, nici egoist.

Este pur şi simplu simplu.

Nici măcar nu este conştient că este smerit.

Dacă eşti conştient că eşti smerit, ego-ul este acolo.

Priviţi la persoanele smerite... Sunt milioane care gândesc că sunt foarte smeriţi. Se pot pleca foarte jos, dar priviţi-i – sunt egoişti subtili. Acum umilinţa este sursa hranei lor. Ei spun « Sunt smerit », şi apoi vă privesc aşteptând un răspuns pentru a fi apreciaţi..

« Sunteţi foarte umili », ar dori ca să le spuneţi. « Defapt, sunteţi cel mai umil om din lume ; nimeni nu este aşa smerit ». Apoi priviţi zâmbetul de pe faţa lor.

Ce este ego-ul ? Ego-ul este o ierarhie care spune «  Nimeni nu este ca mine ». se poate hrăni din smerenie – « Nimeni nu este ca mine, eu sunt cel mai umil om ».

Se întâmpla odată :

Un fakir, un cerşetor, se ruga într-o moscheie, dimineaţa devreme când încă era întuneric. Era o zi religioasă specifică pentru mohamedani, iar el se ruga, spunând : «  Sunt un nimeni. Sunt cel mai sărac dintre săraci, cel mai mare păcătos dintre păcătoşi ».

Dintr-o dată, mai era încă o persoană care se ruga. Era împăratul acelei ţări, şi nu era conştient că altcineva se mai ruga – era întuneric, iar împăratul spunea deasemenea :

« Sunt un nimeni. Sunt un nimic. Sunt doar gol, un cerşetor la uşa noastră. » Când a auzit că altcineva spunea acelaşi lucru, spuse : « Opreşte-te ! Cine încearcă să mă depăşească ? Cine eşti tu ? Cum îndrăzneşti să spui înaintea împăratului că tu eşti un nimeni, când el spune că este nimeni ? »

Astfel funcţionează ego-ul. Este subtil. Metodele sale sunt subtile şi viclene ; trebuie să fi foarte, foarte alert, doar atunci îl vei vedea. Nu încerca să fi umil. Doar încercaţi să vedeţi că toată mizeria, toată agonia vin prin el.

Doar priveşte ! Nu e nevoie să-l arunci.

Nu îl poţi arunca. Cine îl va abandona ? Atunci renunţarea va deveni ego. Întotdeauna se întoarce.

Orice faci, stai înafară, uită-te şi priveşte.

Orice faci – smerenie, umilinţă, simplitate – nimic nu va ajuta. Doar un singur lucru este posibil, şi acela este doar să priveşti că e sursa întregii mizerii. Nu o spune. Nu repeta – PRIVEŞTE. Pentru că dacă eu spun că este sursa întregii mizerii şi tu o repeţi, atunci e inutil. TU trebuie să ajungi la acea înţelegere. Oricând te simţi mizerabil, doar închide ochii şi nu încerca să găseşti cauzele înafară. Încearcă să vezi de unde vine mizeria.

Este propriul tău ego.

Dacă înţelegi şi simţi încontinuu, şi înţelegerea adânc înrădăcinată că ego-ul este cauza, într-o zi vei realiza brusc că a dispărut. Nimeni nu îl aruncă – nimeni nu poate renunţa la el. Doar priveşte ; pur şi simplu a dispărut, pentru că înţelegerea profundă este dispariţia ego-ului. ÎNŢELEGEREA PROFUNDĂ ESTE DISPARIŢIA EGO-ULUI.

            Iar tu eşti foarte isteţ în a vedea ego-ul în ceilalţi. Toată lumea poate vedea ego-ul altcuiva. Când vine vorba de cel propriu, atunci problema apare – pentru că nu cunoşti teritoriul, nu ai călătorit niciodată în el.

Întreaga cărare către divin, finalul, trebuie să treacă prin teritoriul ego-ului. Falsul trebuie înţeles că fals. Sursa mizeriei trebuie înţeleasă că sursa a mizeriei – apoi simplu dispare.

Când ştii că este otravă, dispare. Când ştii că este foc, dispare. Când ştii că este iad, dispare.

Atunci nu vei spune, « Am renunţat la ego ». Atunci pur şi simplu râzi la întreaga situaţie, glumă că tu erai creatorul întregii mizerii.

Tocmai priveam la câteva desene animate cu Charlie Brown. Într-un desen animat el  se joacă cu blocuri, făcea o casă din blocurile copiilor. El stătea în mijlocul blocurilor construind pereţii. Apoi vine momentul când este înconjurat, închis ; în jurul lui construise ziduri. Apoi plânge, «  Ajutor, ajutor ! »

El a făcut întregul edificiu ! Acum el este înconjurat, închis. Este copilăros, dar asta este ceea ce ai făcut, de asemenea. Ţi-ai construit o casă în jurul tău, şi acum plângi, « Ajutor, ajutor ! ». Apoi mizeria devine imensă – pentru că sunt ajutoare care sunt de asemenea în aceeaşi barcă.

Se întâmpla ca o femeie foarte frumoasă să-şi viziteze psihiatrul pentru prima dată. Psihiatrul spuse : «  Vino mai aproape, te rog. » Când ea s-a apropiat, el pur şi simplu a sărit, îmbrăţişând şi sărutând femeia. Ea a fost şocată. Apoi el spuse : « Acum stai jos. Asta mi-a rezolvat problema, acum care este problema ta ?»

Problema devine multilaterala, pentru că sunt ajutoare care sunt în aceeaşi barcă. Iar ei doresc să ajute, pentru că atunci când ajuţi pe cineva ego-ul se simte foarte bine, foarte, foarte bine – pentru că tu eşti un mare salvator, un mare guru, maestru ; ajuţi atâtea persoane. Cu cât este mai mare turmă de adepţi, cu atât mai bine te simţi.

Dar tu eşti în aceeaşi barcă – nu poţi ajuta.

Mai devreme, îi vei răni.

Oamenii care au problemele lor nu pot fi de prea mare ajutor. Numai cineva care nu are probleme te poate ajuta. Doar atunci este acolo claritatea de a vedea, să vezi dincolo de tine. O minte care nu are problemele ei te poate vedea, devii transparent.

O minte care nu are problemele ei se poate vedea pe sine ; de aceea poate deveni capabilă de a privi prin ceilalţi.

În Vest, sunt atâtea şcoli de psihoanaliză, multe şcoli, iar ajutorul nu ajunge la oameni, ba mai degrabă, îi răneşte. Pentru că oamenii care îi ajută pe ceilalţi, sau încearcă să ajute, sau care postează ca ajutoare, sunt în aceeaşi barcă.

...Este dificil să-ţi vezi propriul ego.

Este foarte uşor să vezi ego-ul celorlalţi. Dar nu acesta este scopul, nu îi poţi ajuta.

Încearcă să-ţi vezi propriul ego.

Doar priveşte-l.

Nu te grăbi să-l părăseşti, doar priveşte-l. Cu cât priveşti mai mult, cu atât devii mai capabil. Brusc, într-o zi, vei observa că ai renunţat la el. Şi când scade de la sine, doar atunci cade. Nu este altă cale. Nu îl poţi arunca prematur.

Cade ca şi o frunză moartă.

Copacul nu face nimic – doar o briză, o situaţie, şi frunza moartă simplu cade. Copacul nici măcar nu este conştient că frunza a căzut. Nu face nici un zgomot, nu face nici o cerere – nimic.

Frunza simplu cade şi se aşează pe pământ, chiar aşa.

Când eşti matur prin înţelegere, conştientă, şi ai simţit total că ego-ul este sursa întregii mizerii, într-o zi vei vedea căderea frunzei moarte.

Se aşează pe pământ, moare din propriul acord. Nu ai făcut nimic aşa că nu îţi poţi susţine căderea lui. Vei vedea că pur şi simplu a dispărut, şi atunci centrul real apare.

Iar centrul real este sufletul, sinele, dumnezeul, adevărul, sau oricum vrei să-l numeşti.

Este fără nume, aşa că orice nume este potrivit.

Îi poţi dărui orice nume doreşti.”


Tradus de Anonimul 8 ( KŞY ) pentru blogul-ul Ieşirea din Matrix 
Multumim Anonimul 8!
Ii multumim si lui Nelun pentru selectia filmelor traduse!

VEDEȚI AICI, ALTE 3 filmulețe, TRADUSE, cu OSHO:



OSHO - Muzica lui OM


OSHO: Compasiunea - revarsarea înălțătoare a iubirii

Post Comment

1 comentarii:

Zapacittu spunea...

Tu vi cu el - Corect: Tu vii cu el
Şi apoi devi înfricoşat - Corect: Si apoi devii infricosat.
Apreciez efortul depus in traducerea textului dar limba romana e atat de frumoasa si ar fi pacat sa nu o ...cunoastem :)

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...