STANDING ARMY (2010)
  
"Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army,  invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor  somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă  glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din  întreaga lume - reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane,  înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a  mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.
Situaţia statelor lumii ar putea  fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi  independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea,  încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute,  fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert  din totalul celorlalte state.
O  operaţie matematică banală, vă va furniza rezultatul uluitor de 66,67%  (două treimi) dintre statele lumii, care mai au naivitatea de a se  considera "suverane şi independente", când plaga militară americană se  manifestă prin trupe de ocupaţie, în fiecare dintre ele.
Cu toate acestea, harta  întocmită de Hugh d’Andrade şi Bob Wing în 2002, intitulată "U.S.  Military Troops and Bases around the World, The Cost of 'Permanent War",  confirmă prezenţa personalului militar american în 156 de ţări.
Aşadar,  deşi filmul oferă anumite date cifrice, îmi permit să vă ofer altele,  ceva mai alarmante, privind natura reală a prezenţei militare americane  în lume, potrivit profesorului Jules Dufour:
- totalul personalului militar  american este de circa 1,4 milioane de oameni, dintre care 325.000 sunt  staţionaţi în străinătate;
- cifra de 716 baze militare,  oferită de film şi Pentagon, este corectată de unii autori la 737,  argumentată fiind de existenţa bazelor militare secrete;
-  în SUA, armata deţine 6.000 de baze militare, unele sub diverse  acoperiri, cele mai secrete fiind administrate, se zice, de către NSA  (National Security Agency);
- suprafaţa acoperită de toate  aceste baze este de 2.202.735 hectare, care transformă Pentagonul în  unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din lume;
- aceste baze includ un total de 845.441 cădiri şi alte instalaţii.
O cerinţă fundamentală a  strategiei militare, impune unui stat pentru a evita falimentul, să nu  întreţină, pe timp de pace, o armată permanentă care să depăşească 1%  din populaţia ţării.
Armata  SUA pare să se conformeze acestui concept, reprezentând doar 0,45% din  totalul de 312 milioane, dar bugetele militare uriaşe, care au atins  recordul mondial sub "pacifistul" Obama şi întreţinerea unei permanente  stări de conflict, undeva în lume, trebuie să-şi fi adus contribuţia la  starea iminentă de faliment în care se află acest imperiu contemporan.
Care ar putea fi ameninţarea globală, care justifică existenţa acestui monstru militar ?
Raportul administraţiei Carter, "2000 Global Report" - menţionat în filmul  anterior postat pe blog - publicat în 1980, sublinia "starea lumii"  focalizându-se pe aşa-numitul "nivel al ameninţărilor", care ar fi putut  influenţa negativ sau chiar submina "interesele" americane în lume.
Îmi  voi cere scuze o singură dată, pentru ghilimelele pe care sunt forţat  să le folosesc, când citez din limbajul dogmatic american, fiindcă  aceşti nemernici au pervertit total limba, inversând sau denaturând  continuu sensurile cuvintelor şi voi exemplifica prin cea mai sugestivă  denumire posibilă: SUA îşi numeşte ministerul de resort, "Departament al  Apărării", când, de fapt, ştim cu toţii că cel puţin de la al doilea  război mondial încoace, americanii nu au mai fost forţaţi să se apere în  faţa nimănui, ci dimpotrivă, au iniţiat şi purtat războaie de cotropire  în toată lumea.
La 20 de ani de la definirea  "doctrinei Carter", strategii SUA, într-o încercare sfidătoare de a  justifica intervenţiile lor militare în diferite părţi ale lumii, au  scornit un alt concept, cea mai mare fraudă din istorie şi anume  "Războiul global contra terorismului" sau GWOT, ca să folosesc acronimul  lor preferat, un inamic fantomă care, spre deosebire de perioada  războiului rece când era destul de clar definit, va permite SUA să  menţină o stare perpetuă de război, pe întreaga planetă, ce le va  justifica cumva lista de crime, ce devine interminabil de lungă.
Ulterior,  folosind pretexte fabricate impuse lumii prin scandalul monstruos  orchestrat de mass media corporatistă şi nu prin existenţa vreunei  ameninţări concrete, SUA a declarat război tuturor celor care s-au opus,  într-un fel sau altul, hegemoniei sale economico-militare, o formă  modernă de sclavie, instrumentată prin militarizare obsesivă şi "piaţă  liberă".
Elementele majore ale strategiei SUA, de cucerire şi dominare a întregii lumi, ar putea fi definite prin:
1. controlul economiei mondiale şi a pieţelor sale financiare;
2. preluarea (a se citi  tâlhărirea) tuturor resurselor naturale ale lumii şi, în special, a  materiilor prime şi a surselor non-regenerabile de energie. Aceasta din  urmă constituie piatra de temelie a puterii SUA, exercitată prin  intermediul corporaţiilor transnaţionale.
Ultimul  obiectiv s-a apropiat destul de mult de rezultatul scontat, o dată cu  invadarea Afganistanului şi a Irakului, iar alte ţări care nu se supun  cu obedienţă directivelor Washington-ului, cum ar fi Iran, Coreea de  Nord, Siria şi Venezuela, au fost deja marcate ca posibile ţinte ale  unei viitoare intervenţii militare.
Pe lângă controlul politic,  exercitat prin ONU, SUA şi-a consolidat stăpânirea militară asupra celor  191 de guverne membre, prin cucerire, ocupare şi/sau "consiliere"  militară, exercitată prin reţeaua integrală de baze militare, care  acoperă practic întregul glob - continente, oceane şi chiar spaţiu  cosmic.
Toate acestea definesc practic un imperiu, ale cărui dimensiuni exacte sunt aproape imposibil de stabilit.
Scopul declarat al bazelor  militare este de pregătire pentru luptă şi stocare a echipamentelor  militare, realitatea fiind prea puţin cunoscută, fiindcă nu sunt  accesibile publicului, dar chiar dacă se prezintă sub diverse forme,  potrivit funcţiunii militare de bază ar putea fi clasificate în patru  mari categorii: baze aeriene, baze terestre, baze navale şi baze de  comunicaţii & spionaj electronic.
Subiectul este extrem de vast şi  poate imposibil de acoperit chiar şi de un tratat istoric, nicidecum de  un simplu articol de blog, dar nu ar fi fost atât de dureros, dacă nu  am fi noi înşine în situaţia de ţară ocupată, prin prezenţa imperialilor  la baza de la Mihail Kogălniceanu, la adresa căreia au fost deja  lansate acuzaţii în presa internaţională, că ar servi drept centru de  interogare, prin tortură, al CIA.
Una  dintre metodele preferate de denigrare a tuturor informaţiilor, care ar  putea dezvălui scopurile reale ale prezenţei bazelor militare în ţările  "gazdă", cum sunt denumite în film, este încadrarea acestora în  categoria de "teorii ale conspiraţiei" şi batjocorirea lor în mass media  aservită, ceea ce mă face să mă întreb, ce denumire ai putea găsi  pentru un tratat militar, care poate afecta grav independenţa şi  suveranitatea unei ţări, atunci când este încheiat în secret şi fără a  fi ratificat de parlament (asta neînsemnând că gaşca de vânduţi din  parlament ar putea fi cumva salvarea noastră).
Ce se întâmplă când ai militari  străini pe teritoriu, antrenaţi intensiv pentru a manifesta agresivitate  pe câmpul de luptă, care sunt avertizaţi din start că nu vor fi  condamnaţi, indiferent ce infracţiune ar comite în ţara gazdă ?
Şi  de ce s-a plecat de la premisa scutirii anticipate a acestor militari,  de consecinţele faptelor lor penale, de parcă ar fi diplomaţi ?
Şi cât de tâmpit şi trădător poate fi  un preşedinte de ţară,  ca să accepte ca  implicită  o  asemenea  condiţie ?
Din fericire, nu ne aflăm în  situaţia Japoniei care se află sub ocupaţie de aproape şapte decenii,  timp suficient pentru ca lista de infracţiuni şi accidente provocate de  militarii americani să nu mai încapă pe pereţii unei case, nici măcar  pentru o singură insulă ca Okinawa.
Teo Peter a fost ucis în data de  4 decembrie 2004, de un infanterist american, Christopher R.  Vangoethem, aflat în stare de ebrietate, care nu a acordat prioritate  taxiului în care se afla artistul român, lovindu-l în plin.
Consecinţa ?
Individul a fost judecat de  Curtea Marţială în SUA, într-o caricatură de proces, în care a fost  achitat de acuzaţia de ucidere din culpă a basistului trupei Compact,  dar a fost condamnat simbolic pentru adulter, fiind cu amanta în maşină,  pedeapsa constând într-o simplă mustrare scrisă.
Unor astfel de gunoaie umane, un  guvern şi un preşedinte corupt şi laş, le-au acordat imunitate în  propria noastră ţară, în care am ajuns să ne rugăm să ne omoare un  român, dacă vrem cumva să se facă şi dreptate ulterior.
Revenind la film, care ar putea fi, ca o ultimă concluzie, scopul întreţinerii unei asemenea armate permanente ?
Pentru  a putea clarifica scopurile insidioase ale conduitei unor criminali ca  americanii, cred că cel mai corect ar fi să-i dau cuvântul unui alt  criminal notoriu, Hermann Goering, judecat la Nuremberg, creaţie a  bancherilor americani, care cunoştea intim jocul de culise al ocultei  mondiale:
"În mod natural, omul obişnuit  nu doreşte război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici măcar în  Germania. E ceva de la sine înţeles. Dar, până la urmă, LIDERII  ţării sunt cei care determină politica şi nu este decât o problemă  simplă, de a trage oamenii după ei, fie că e vorba de o democraţie, de o  dictatură fascistă sau parlamentară sau comunistă. Cu sau fără voce  publică, poporul poate fi întotdeauna scos la mezat de către lideri. E  uşor ! Tot ce trebuie făcut, este să-i spui că este atacat şi să denunţi pacifiştii pentru lipsă de patriotism şi expunerea ţării unui pericol iminent. MERGE FĂRĂ PROBLEME ÎN ORICE ŢARĂ."
SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/
SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/
VEZI FILMUL "Standing Army " TRADUS, AICI
Pentru mai multe informatii legate de aspectele strategiilor militare oculte studiati Categoria MILITARE.













 
























 
