EUGENIA GLOBALĂ - Folosirea medicinei pentru a ucide (17.09.2011)

20:54 Posted In , , , , , , , , Edit This 0 Comments »


GLOBAL EUGENICS (2008)
Using Medicine To Kill


" În 2008, B.A. Brooks, un regizor specializat între timp la New York Film Academy în crearea de filme digitale, îşi lansa primul documentar realizat în exclusivitate din videoclipuri descărcate de pe Youtube, tehnică de care s-a folosit cu brio şi în realizarea filmului de faţă, Global Eugenics - Using Medicine to Kill, din 2009, care, în peste două ore de filmări, şi-a putut permite să trateze o gamă extrem de largă de subiecte: gripa porcină şi aviară şi posibila manipulare genetică a acestora, vaccinurile şi campaniile agresive statale de vaccinare, originile SIDA/HIV, legea marţială, ştirile medicale, apa, G.D. Searle şi alimentele modificate genetic, Agenda 21 - impunerea "dezvoltării durabile", H.R. 875 - legislaţia de impunere a Codex Alimentarius în SUA ş.a., toate putând fi grupate sub o unică emblemă - politici eugenice.

Filmul lansat în 2008 era denumit sugestiv "The Decline and Fall Of America" şi a fost urmat, în afară de documentarul căruia i-am dedicat acest articol, de "The American Matrix - Age Of Deception" şi "Sex, Drugs and Religion", ambele având titluri la fel de inspirate.

B.A. Brooks
B.A. Brooks declara cândva:

"Îmi place să descopăr adevărul din spatele minciunilor, fiindcă orice minciună ascunde un adevăr."

O sarcină nobilă, bună să-i dedici o întreagă viaţă, în speranţa iluzorie de a zgâria superficial suprafaţa muntelui de minciuni, ridicat în mii de ani de "civilizaţie" umană prin grija ocultei mondiale, care ne-a fost predat chiar şi în şcoli sub numele de "istorie".

Termenul de "eugenie", ce tronează în titlul documentarului, ascunde un domeniu enorm de vast al nemerniciei instituţionalizate umane - fiindcă nu poţi practica genocidul decât cel puţin la nivel de guvern sau naţiune - ce nu poate fi epuizat cu uşurinţă, fiind fundamentat în epoca modernă de darwinism şi de ideile unui alt mason, văr primar cu Darwin, Sir Francis Galton, care au dat apă la moară teoreticienilor supremaţiei rasiale sau social-elitiste.

Originile practicilor eugenice se pierd însă în negura vremii, fiindcă, indiferent de epocă istorică, elitele lumii au practicat cu ferocitate genocidul, contra oricărui grup populaţional care nu se încadra, cumva, în planurile lor imperialiste oligofrene.

Secolul XX, din nefericire, este şi mai aproape de memoria noastră, altminteri tare comodă şi, în acelaşi timp, a oferit ocultei mondiale mijloacele tehnologice perfecte, pentru a-şi pune în aplicare practicile demente, în umbra unor lideri de faţadă, aparţinând aparent tuturor ideologiilor posibile, ca Hitler, Lenin, Stalin, Pol Pot ş.a.m.d.

Dar nu vă lăsaţi păcăliţi, fiindcă lista nu este deloc exhaustivă şi cei fideli acestui blog este posibil să-şi amintească, din documentarul dedicat populaţiei indigene nord-americane, The Canary Effect, că SUA a fost în fruntea acestui fenomen, de lichidare a unor întregi rase umane, încă de la înfiinţare, iar George. H.W. Bush a fost chiar autorul unei practici "moderne" de sterilizare, aplicată grupurilor populaţionale de altă culoare decât "albul pur" al drapelului american.

Având astfel de origini "sănătoase", nu este de mirare că la început de secol XX, 27 de state americane adoptau prevederi legislative eugenice, California devenind, în 1909, al treilea stat care se conforma obsedantului stereotip nordic, din cele 60.000 de sterilizări forţate practicate în SUA, până la al doilea război mondial, jumătate fiind practicate în California, care chiar în perioada postbelică a continuat să deţină recordul, cu o treime din totalul procedurilor chirurgicale sau radiologice de acest gen.

Eugenia ar fi rămas fireşte la nivelul unor dispute "intelectuale" stranii, dacă nu ar fi beneficiat din plin de banii masoneriei mondiale, viraţi prin intermediul unor instituţii percepute ca filantropice, cum ar fi Carnegie Institution, Rockefeller Foundation şi - cum ar fi putut oare să lipsească - prin averea magnaţilor căilor ferate, Harriman (Averell Harriman împreună cu Prescott Bush, au fost patronii Union Banking Corporation, care a finanţat ridicarea nazismului prin intermediul fraţilor Fritz Thyssen şi Heinrich Thyssen-Bornemisza - şi celor curioşi le recomand să studieze sângeroasele origini ale celor două familii austro-ungare reunite în acel nume).

Fundamentarea teoretică a aparţinut desigur marilor şi prestigioaselor universităţi americane, generatoare de viitori lideri sociopaţi, ca Stanford, Yale, Harvard şi Princeton, ai căror "academicieni" au expus teoriile rasiale, falsificând sau răstălmăcind date ştiinţifice, în încercarea disperată de a oferi o bază ştiinţifică unor asemenea elucubraţii.

Preşedintelui Stanford, David Starr Jordan, îi datorăm noţiunea de "rasă şi sânge", din epistola sa rasistă din 1902, "Sângele unei naţiuni", în care "savantul universitar" decreta că orice condiţie sau calitate umană se transmite numai pe cale genetică, dând ca exemplu atât talentul cât şi sărăcia.

Şi înainte de a abandona acest subiect, mult prea vast pentru a-l putea epuiza în acest unic articol, pentru ca nimeni dintre voi să nu se mai grăbească să-i acuze numai pe nazişti, pentru cele mai inumane practici posibile, voi mai da câteva exemple, sper eu edificatoare:

- În 1904, Carnegie Institution a înfiinţat un complex de laboratoare la Cold Spring Harbor pe Long Island, unde erau stocate fişe biografice detaliate pentru milioane de americani, cercetătorii urmărind distrugerea lentă a acelor linii de sânge. În baza acelor arhive, avocaţii murdari  ai ocultei - iertat să-mi fie pleonasmul - au agitat legislaturile americane, pentru a adopta măsuri eugenice.

- Familia Harriman a subvenţionat vreme de zeci de ani New York Bureau of Industries and Immigration, în căutare de evrei, italieni sau alţi imigranţi, din metropole, pentru a-i putea deporta, închide sub acuzaţii false sau steriliza.

- Fundaţia Rockefeller a finanţat programul eugenic german şi chiar pe Josef Mengele personal, anterior sosirii acestuia la Auschwitz.

- Organizaţiile eugenice californiene Human Betterment Foundation din Pasadena şi American Eugenics Society, şi-au coordonat eforturile cu Eugenics Research Society din Long Island, făcând propagandă deschisă nazistă, până în preziua intrării SUA în război, în decembrie 1941.

Plecând de la aceste informaţii, cred că nu vă va fi greu să intraţi în atmosfera filmului şi să înţelegeţi mai bine motivaţiile deloc ascunse, ci mai degrabă insuficient popularizate momentan, ale elitei mondiale, când ordonă paiaţelor guvernamental-parlamentare ale lumii să ia măsuri de reducere a populaţiei globale, sub masca filantropiei şi a ajutoarelor umanitare şi, mai ales, a medicinei.

Anul 2009 era marcat de repetarea isteriei generalizate din 1918 şi 1976, prin declararea de către oficina masonică, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi sora ei americană mai mică, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), a unei pandemii originare din Mexic, provocată de un virus H1N1 ce a fost botezat "porcin", deşi s-a recunoscut, sub presiunea publicării datelor unor cercetători oneşti, că se prezenta ca un amalgam al unor tulpini virale de gripă aviară, gripă umană şi gripă porcină eurasiatică.

În România, vaccinul Pandemrix a fost pus cu promptitudine la dispoziţia guvernului, de către binecunoscuta organizaţie criminal-farmaceutică, GlaxoSmithKline, cu care v-am făcut cunoştinţă în primul documentar dedicat drogurilor psihotrope.

Pandemrix conţinea cel puţin două componente dubioase, blamate de comunitatea medicală internaţională: thiomersal, un compus organic al mercurului, ce putea provoca intoxicaţii cu mercur, depăşind bariera placentară sau bariera sânge-creier, fiind implicat în declanşarea autismului la copii şi squalene, un alt compus organic, extras din uleiul de ficat de rechin, care a fost asociat declanşării unei boli ce a rămas o enigmă până azi, sindromul Războiului din Golf, deşi s-a dovedit că o suspensie de squalene în apă, inducea invariabil lupus sau alte boli autoimune la cobai.

În aproape toate războaiele moderne ale SUA, soldaţii şi-au acuzat guvernul că i-au folosit pe post de cobai, în tot felul de experimente stranii (gen deversarea de Agent Orange peste propriile trupe, în timpul războiului din Vietnam), aşa că de ce ar diferi cu ceva războaiele acestui secol, din moment ce marile aglomerări umane din timp de război, sunt ocaziile perfecte pentru masonerie, de a-şi derula experimentele criminale cu arme de nimicire în masă.

Trebuie să recunosc că nu mi-am imaginat niciodată, că un astfel de vaccin ar putea declanşa o boală cu manifestări atât de ciudate, ca la fosta majoretă a Washington Redskins, Desiree Jennings, ale cărei simptome debusolau neurologii, fiindcă nu semănau deloc cu cele provocate de nervi lezaţi.

Deşi în film se afirmă că boala ei este incurabilă, fiind considerată o distonie atipică, se pare că a fost vindecată între timp printr-o terapie "de eliminare a toxinelor", folosită de regulă în cazul aterosclerozei dar şi a... intoxicării cu metale grele - chelaţie.

Să fi avut oare legătură cu mercurul din thiomersal ?

Cert este că nici până azi nu există o definiţie clară a viruşilor, o încadrare concretă undeva în regnul vegetal sau animal, fiindcă natura lor reală nu este nici acum pe deplin înţeleasă şi, cu toate acestea, "savanţii" susţin cu impertinenţă că sunt capabili să-i transforme în vaccinuri, în care aceşti viruşi devin dintr-o dată blânzi şi utili, uitând să mai atace organismul uman.

Caracteristicile foarte ciudate ale acelui virus, evident de sinteză şi nu natural, care ataca selectiv, evitând tocmai categoriile de vârstă cu cele mai slabe sisteme imunitare, copiii şi adulţii de peste 60 de ani, împreună cu elementele constitutive ale acelui vaccin dubios, despre care marea majoritate a comunităţii medicale susţinea că nu a fost testat suficient, nu păreau să-i deranjeze cu nimic pe "vigilenţii" noştri guvernanţi cu neuron portocaliu, care se raliau fără rezerve politicii iresponsabile internaţionale, susţinând furibund campania de vaccinare şi chiar proferând ameninţări la adresa populaţiei şi a personalului medical, care s-au dovedit a fi destul de lucizi, în ultimă instanţă, încât să vadă capcana din spatele acelei propagande medicale.

Ghidându-mă după regula infailibilă că orice campanie de vaccinare gratuită, susţinută de stat, are conotaţii criminale, în 2009, în plin scandal al vaccinării contra gripei porcine, am afirmat la un post de radio local că şi campania de vaccinare contra cancerului de col uterin, aflată în plină desfăşurare pe atunci, trebuie să aibă scopuri murdare, fără a avea nici cea mai mică dovadă în acest sens.

Iniţiativa curajoasă a unui euro-parlamentar german, de a investiga interesele financiare din spatele întreţinutei campanii de vaccinare a GSK, mi-a distras atenţia de la fenomen, considerând pe atunci că a încăput în "mâini mai calificate", deşi eram perfect convins că acea cruciadă se va dovedi a fi, într-un final, un foc de paie, ca de altfel orice iniţiativă politică, aparent cinstită.

Ca atare, nu am făcut nici cea mai mică investigaţie în acest sens, dar veţi afla şi singuri, din documentar, cât de periculos este, de fapt, unul dintre cele două vaccinuri pentru cancerul de col uterin, aflate pe piaţa românească: Cervarix fabricat de... GlaxoSmithKline, desigur şi Gardasil de la Merck.

În privinţa "chemtrails", a dârelor chimice prezente pe cerul tuturor ţărilor NATO - şi am senzaţia că le-am observat şi la noi, dar nu pot fi sigur în această privinţă, aşa că aştept confirmările voastre - actualmente există circa şase teorii, care încearcă să ofere o explicaţie coerentă acestui fenomen, mai mult ca sigur malefic, fiindcă guvernele se întrec unele pe altele în a face pe proştii - ceea ce nu ar trebui să le fie prea greu, de altfel - ignorând toate dovezile evidente, în condiţiile în care zborul unei aeronave pe cerul oricărei ţări este înregistrat cu rigurozitate şi supus chiar unor aprobări draconice, mai ales după 11 septembrie 2001.

Şi exemplific:

1. Pot fi totuşi dâre de condensare, aşa cum sugerează cei mai mulţi sceptici.

Personal, fiindcă deţin o oarecare calificare în domeniul aviatic, vă pot spune cu certitudine că aceste dâre chimice doar seamănă cu dâra de condensare produsă de un avion cu reacţie. Aceasta din urmă are o durată de viaţă infimă, fiind o simplă aglomerare temporară de vapori de apă, concentraţi în jurul particulelor ionizate ce funcţionează ca centri de condensare şi le puteţi urmări zilnic şi singuri, cum se dispersează cu repeziciune pe cer, de parcă s-ar deplasa cumva cu avionul în sine, păstrând o oarecare lungime. Chemtrails se dezvoltă în timp, ocupând suprafeţe din ce în ce mai mari pe cer, unindu-se cu alte dâre, până când provoacă, de regulă, un plafon compact de "nori" chimici, care persistă vreme de câteva ore. În plus, în cazul chemtrails avionul nu are un traiect precis, ci se deplasează mai degrabă brownian - cum se poate observa şi din imaginea postată mai jos - de parcă s-ar afla în plină campanie aviochimică, unicul scop fiind acoperirea unei suprafeţe cât mai vaste, pentru a garanta unificarea ulterioară a acelor dâre chimice aflate în expansiune.

2. Pot fi produse de pulverizarea de substanţe de natură biologică sau chimică peste zone populate, ca experimente din cadrul unor programe de dezvoltare a armelor biologice şi chimice.

După cum veţi vedea şi din documentar, există suficiente cazuri ce sunt tratate de autorităţi cu o indolenţă soră cu nesimţirea, care ar putea confirma o asemenea ipoteză, comunităţile vizate suferind ulterior de diverse boli stranii.

3. Pot fi doar teste de acoperire şi rate de coborâre ale unor agenţi chimici, ce vor fi folosiţi ca vectori purtători pentru viitori agenţi biologici şi chimici, pe timp de război sau împotriva propriei populaţii, în timp de revolte civile.

4. Pot fi folosite la modificarea tiparelor meteo şi ar putea conţine nuclee de condensare sau poate componente metalice, ce reacţionează cumva cu radiaţia electromagnetică folosită în experimente de genul HAARP.

Voi detalia acest subiect, dacă voi descoperi un documentar dedicat HAARP.

5. Pot fi experimente cumulate SUA/ONU/NATO pentru a rezolva mitica problemă a încălzirii globale sau diminuarea stratului de ozon atmosferic.

Explicaţia mi se pare puerilă, fiindcă mă îndoiesc că elitele mondiale sunt chiar atât de tâmpite, încât să ajungă să creadă propria minciună a încălzirii globale şi să aloce resurse financiare considerabile pentru rezolvarea ei. În privinţa ozonului, m-aş fi lăsat convins mai uşor dacă nu ar mai exista gravitaţie pe Terra, deoarece conţinutul acelor dâre se depune invariabil pe sol, afectând populaţia şi nu o ia razna spre cosmos.

6. Pot face parte dintr-un program defensiv global, de a crea un scut deflector împotriva unor eventuale radiaţii din spectrul electromagnetic, provenind de la focoase nucleare detonate la limita atmosferei terestre, în caz de război.

Şi ar mai putea fi, desigur, o combinaţie a tuturor celor expuse anterior sau nici una dintre ele, fiindcă deocamdată, în absenţa sprijinului guvernamental şi a unor dovezi concrete, nu ne rămâne decât să speculăm.

Nu voi mai detalia mare parte din problemele atinse de documentar, fiindcă acest articol riscă, pe de o parte, să se transforme într-o carte, iar, pe de altă parte, unele probleme cum ar fi cea a Bisfenolului sau  SIDA sau G.D. Searle au fost deja tratate pe blog.

Mă voi rezuma doar la a spune, în concluzie, că explicaţiile date în problema spinoasă şi dureroasă a educaţiei deficitare a generaţiilor actuale de copii şi tineri, se datorează unei perceperi eronate a fenomenului: sistemele educaţionale curente nu dau rezultate slabe numai din cauza incompetenţei clare a guvernelor, care au efectuat tot felul de experimente simplificatoare cu programele de învăţământ şi a unor slabe alocări de fonduri, ci din contră, s-au alocat exact atâtea fonduri câte erau necesare, pentru a obţine rezultatul planificat şi dorit - generaţii de indivizi slab pregătiţi, incapabil să gândească critic şi analitic, numai buni ca sclavi ai noii ordini mondiale, ce va fi instalată prin iniţiative politice gen Agenda 21."

SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/


Multumim Marian pentru inca un documentar tradus deosebit de interesant si pentru inca un articol de exceptie! Munca ta este fara egal! Multumim ca existi!

Download rapid + subtitrare
Download rapid (cu tot cu subtitrare)

link2
link3
link download

Post Comment

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...