Ieşirea Din MATRIX

vineri, 28 august 2020

PLANDEMIC InDOCTORnation - documentarul complet tradus

PLANDEMIC InDOCTORnation (2020)

În 4 Mai 2020 apărea un trailer de 26 de minute al acestui documentar , fiind unul dintre cele mai vânate, contestate, cenzurate, fact check-izate, debunck-iate, care în ciuda acestor aspecte, a strâns milioane de vizionări, în ciuda tuturor demonizaților ocultei regresive și a cov-idioților utili care pun încă botul la propaganda plandemonică.

Filmul complet a avut premiera mondială în 18 August 2020 pe platforma liberă FREEDOM PLATFORM a LONDON REAL, având în clipa asta peste 2,3 milioane de vizionări, doar pe platforma lor. Filmul însă a fost descărcat și viralizat pe toate rețelele de socializare, pe bitchute și prin alte părți, în ciuda cenzurii atroce la care e supus.

Filmul vorbește printre altele și de multe dintre învinuirile care i se aduc și face o demontare meticuloasă a argumentelor aduse de așa zisele surse de informare „adevărate” împotriva filmului , fact check-izând fact check-erii, ca să zic așa, căci da și acești deținători ai „adevărului absolut” așa zișii debunkeri profesioniști sunt la rândul lor plătiți de unii ca Gheiț sau Soroș pentru a ne prezenta cică, „adevărul obiectiv”... lol

vineri, 21 august 2020

SPERNȚA MOARE ULTIMA



M-am gândit mult dacă să mai continui munca pe acest blog (și pe feisbuci), deoarece mă simt obosit, foarte obosit, descumpănit, descurajat, deoarece realizez că am în continuare un impact infim, practic aproape insesizabil asupra societății din jurul meu.

Cenzura și blocajele de tot felul practicate de Google, Facebook, Youtube, Dailymotion, Vimeo, Twitter șamd, este adevărat că împiedică distribuirea mai în masă a acestor lucruri, însă „cine caută, găsește”. Dacă există un proces de trezire în tine este suficient să dai câteva click-uri pe net să afli și informații care demontează complet basmul oficial. 

Doar să vrei, doar să cauți. Acum poți găsi și așa cum spune motoul blogului „într-o eră a informației, ignoranța e o alegere.”

Înainte de internet nu aveai prea mult de ales.

Ziarele, cărțile costau, informarea costa, iar accesul la acestă informare era mult mai controlat. Acum însă doar să vrei și ai totul la câteva click-uri distanță (sigur va fi un timp investit, un efort personal de diseminare, de cercetare a diverselor surse șamd, dar totuși, ai acces).  

Unii zic că sunt pe cale să mă înec la mal, căci în curând se vor vedea roadele muncii mele și ale tuturor celor care dezvăluie mizeria cabalei oculte regresive, putreziciunea sistemului, că în curând vom vedea cu ochii noștri o schimbare benefică mult așteptată, pentru acei 99% și că acum este ultima bătălie, ultima zbatere a demonilor planetei. 

Mai sper până prin Noiembrie, cred ... dacă iese Trump s-ar putea să fie bine pentru planetă, dacă nu, urmează momente crâncene, apocaliptice.

Nu mă așteptam, sincer, însă ultimul apel mi-a dat speranță că este posibilă o trezire ... Nu au (re) acționat mulți la acel apel, dar cei care au făcut-o, au compensat pentru toți ceilalți ... 

joi, 13 august 2020

UN ULTIM APEL


Dragii vizitatori ai blogului, vremurile sunt instabile pentru noi toți. Deoarece apelul nostru anterior a primit un răspuns destul de slab din partea marii voastre majorități (au fost doar câțiva pe care eu personal i-a menționat AICI), am decis să abordăm o altă strategie prin care să vă îndemnăm să vă implicați mai activ, dacă veți dori să mai beneficiați de munca și de riscul nostru asumat, la care atât eu cât și Paul Marian ne-am expus de atâția ani (12 în cazul meu, 7 în cazul lui Paul), de dragul unei treziri a conștiinței, a ridicării frecvenței, iar rezultatele sunt destul de anemice.

Noua Ordine Mondială a băgat deja piciorul pe ușă, blogurile noastre riscă să fie închise de Google (de la 18 August) din cauza conținutului controversat (mai ales cel legat de miciunile PLANdemoniei vieții – 2 din ele sunt deja pe lista neagră la FaceBook ) așa că am decis împreună, ca dacă veți mai dori să continuăm munca noastră (posibil să fim nevoiți să ne mutăm pe o platformă plătită, un domeniu .ro sau .com) va trebui să participați mai activ și mai concret, cu donații.

marți, 4 august 2020

ÎNTUNERIC SPRE LUMINĂ - Un dialog incendiar între Laura Eisenhower, David Icke și David Rodriguez


DARK TO LIGHT - with special guest David Icke (29 July 2020)

O serie nouă de interviuri și dialoguri online realizate de Laura Eisenhower și David Rodriguez (un campion american din boxul profesionist).

Despre Laura Eisenhower am mai vorbit și găsiți informații aici (pe blogul nostru).

David "Nino" Rodriguez este un boxer american cu greutate mare. Pe vremuri, el a fost clasat pe locul 13 în lume de WBC și pe locul 12 de WBA, pe când 11 în lume de IBA. El l-a învins pe fostul concurent numărul 1, Owen Beck, în El Paso, pentru a câștiga Campionatul Mexic WBC FECOMBOX pentru grele grele. Wikipedia (Engleză) El a ieșit în față recent ca și informator care a avut de a face cu lumea VIP-urilor din zona LA și a vorbit despre traficul de copii, despre Adrenochrome și trezire.

VEDEȚI INTERVIUL TRADUS, AICI:

joi, 30 iulie 2020

INELUL PUTERII 2 - Regele Zionului (Lucruri neștiute despre casa regală de Windsor)

RING OF POWER II: THE ZION KING (2012)

Un documentar realizat de producțiile Amenstop.

În acest documentar, Prințul William de Windsor este portretizat ca fiind antihristul, iar Israelul și sionismul sunt examinate și ele, precum și arta iluministă din locuri celebre.

La fel de bun ca „Inelul puterii 1”, această adăugare ne prezintă același narator care face același stil de acuzații asupra elitei conducătoare. Cred că de data asta au folosit ceva mai mult umor și l-am apreciat. 

Ce conține acest film: 

PARTEA întâi: căsătoria de basm
În spatele scenei la nunta de basm a secolului

PARTEA A doua: Endogamie
Nebunia, perversiunile și defectele genetice ale rudelor regale cosangvinizate ale reginei

PARTEA A TREIA: Cât de bogat este un putred de bogat?
Averea reginei este estimată la 30 de biliarde (adică 30 000 de miliarde de dolari). Cum a reușit această singură familie să acapareze cea mai mare parte a averii lumii de-a lungul secolelor?

PARTEA A PATRA: Jurnalele Prințesei
Faceți cunoștință cu adevăratul tată, frații și sora prințesei Diana.

PARTEA A CINCEA: Jurnalele Prințului

miercuri, 29 iulie 2020

ALBERTO VILLOLDO - Drumul Șamanilor


"Premisa de bază a medicinei energetice șamanice este: dacă creați condiții potrivite pentru sănătate, boala va dispărea pur și simplu de la sine." - Dr. Alberto Villoldo

Șamanii știau asta de acum mai bine de 50.000 de ani și au început să studieze vindecarea. De-a lungul mileniilor, au acumulat mai multă înțelepciune și au înțeles tot mai multe despre lume și medicină decât putem înțelege astăzi prin intermediul fizicii moderne

Șamanii recunosc predispoziția oamenilor în câmpul de energie și lumină care-i înconjoară. Acesta acumulează informații, e softwareul vieții noastre. 

Șamanii au găsit tehnici care unifică acest câmp de lumină și pot rescrie istoria unei persoane.

În acest antrenament gratuit despre "Medicină Energetică - Drumul Șamanilor " veți învăța următoarele:

duminică, 19 iulie 2020

ÎNTÂLNIRI DE GRADUL V


CLOSE ENCOUNTERS OF THE FIFTH KIND (2020)

Close Encounters of the Fifth Kind (2020) este al treilea documentar, după Sirius (2013) și Unacknowledged (2017), care este centrat în jurul Dr. Steven Greer, apostolul mișcării „ET DISCLOSURE - Dezvăluirea ET”. „Unacknowledged” a fost un fel de manifest extraterestru și este un film care te poate prinde și îți poate oferi acea experiență ciudata, astfel încât în timp ce urmărești filmările și vezi documentele guvernamentale ascunse și auzi mărturiile, s-ar putea să … începi sa crezi.

vineri, 10 iulie 2020

Sadismul în Politica Internațională


THE INTERNATIONAL POLITICS SADISM (2020)

„Documentarul meu "Sadismul in politica internationala" a fost sters de youtube, inainte de a-l publica propriuzis. Pe de o parte ma mahneste, pentru ca imi confirma apropierea periculoasa de cenzura din dictatura clasica. Pe de alta parte ma bucura, pentru ca imi confirma teama sistemului de adevarurile crunte din acest documentar. Odata cu acest documentar, profesia mea devine instantaneu si aceea de istoric al civilizatiei. Prin el vin cu o noua viziune asupra celui de-al 2-lea razboi mondial si demasc minciuna despre faptul ca Germania nazista ar fi declarat razboi Statelor Unite in decembrie 1941. Am precizat in acest documentar si voi preciza intr-unul urmator, pe care il voi dedica special celui de-al 2-lea razboi mondial, ca Marina Americana a hartuit si chiar luat prizonieri echipajele unor navelor civile si militare germane cu mult inainte de atacul de la Pearl Harbor. Asadar SUA era deja in Razboi atunci si astepta ca Germania sa faca declaratia tocmai pentru a justifica poporului american, satul inca de atunci de razboaie continue, implicarea tarii lor in razboiul din Europa. Apetitul pentru razboi a metaoligarhiei mondiale se explica prin cresterea economica uriasa ce deriva din spaima maselor, la fel ca in cazul sclaviei clasice. Tocmai pentru a da apoi vina pe Hitler si nazisti pentru razboiul pregatit de ei din umbra, Wall Street a sustinut masiv ajungerea lor la putere. Apoi au venit cu minciuna gogonata ca Germania ar fi declarat razboi Statelor Unite.” 
- SURSA și mai multe detalii despre cum a fost cenzurat filmul și de ce

joi, 18 iunie 2020

APEL


Revin cu acest apel ... 

Efortul făcut de Paul Marian benevol de ani de zile pentru traducerea multiplelor materiale prezentate pe blogurile sale si pe al meu in ultimii 6-7 ani are nevoie și de sustinerea voastră. Mișcarea celor care ne apreciază munca, este extrem de anemică și foarte posibil în 2-3 luni să nu mai pot nici eu să fac ce fac (atât pe blog cât și pe aici), căci depind și eu de asta. Nici el, nici eu nu vrem să cerșim, căci cam asta este, așa că nu o să vă rugăm de prea multe ori.

„Bun venit, ființă divină. Împreună putem face și avea multe reușite. Primul pas este informarea, conștientizarea lumii actuale, a situației prezente 3D în care ne manifestăm aici și acum. Contribuția fiecăruia dintre noi este importantă pentru stabilirea unei linii temporale pozitive, aici și acum.

Informarea este primul pas spre cunoaștere prin conștientizare, analizând, filtrând și discernând fiecare informație existentă în prezent. Suntem picături din același ocean divin al existenței, de care nu toți sunt conștienți, încă. Este nevoie de expunerea unor informații esențiale și altora ce le completează pe acestea, pentru a înțelege situația actuală în care trăim. Pentru traducerea materialelor video, ce le am programate și nu sunt puține, îți ofer ocazia să contribui și tu cu o donație unică sau de câte ori poți și vrei. Împreună putem face mai multe, dacă ne unim forțele.
Blogurile pe care sunt publicate materiale video traduse sunt următoarele :

CUNOAȘTE ȘI CONȘTIENTIZEAZĂ:

VIAȚA MERGE ÎNAINTE:


DINCOLO DE APARENȚE:


POVESTEA COSMICĂ:


NON-DUALITATEA:


CUNOAȘTE ȘI DISCERNE:


Poți contribui folosind următoarele mijloace:
Numele: Paul Marian Necsutu

Revolut: @paulmab50o
Cont RON/Lei : RO81 BREL 0002 00018 2567 0101
Cont Euro: ES 1714650100981721158942


Astfel poți contribui pentru traduceri pe blogurile Viața Merge Înainte.

Fii parte din acțiune, fii dinamic, fii o ființă vie și iubitoare. Așa este !
=================================================
După aproximativ 6 ani, de când promovez anumite traduceri video
interesante pe cont propriu, acum ai ocazia să colaborezi, dacă vrei.” via Paul Marian
===================================================


P.S. Doresc să precizez că la traducerea acestor materiale particip și eu (Ștefan Mihai) și o mare parte din acestea le găsiți traduse și pe acest blog. Doresc să-i mulțumesc lui Paul Marian pentru efortul susținut de a aduce și românilor astfel de informații. Eforturile lui financiare și de implicare sunt unice cred, în spațiul media românesc alternativ. Toate eforturile sale au fost benevole, fără nicio urmă de dorință de a câștiga ceva material de pe urma acestor materiale (el nu are reclame pe blog, nu câștigă bani din canalul youtube, fiind absolut impecabil la faza asta și nu poate fi bănuit de alte interese). Însă nici el nu este un sac fără fund. Arătați că vă pasă de aceste eforturi titanice. Vă mulțumesc.

P.P.S. Cei care vor sa-mi doneze și mie direct, pot găsi mai multe info aici


Chiar și 1 leu contează, dacă vă abonați la noi ... am sute de vizionări zilnice cu blogul. Dacă fiecare ar dona și 1 leu/lună, ar face diferența.

duminică, 14 iunie 2020

ADOLF HITLER - Cea Mai Mare Poveste Nespusă Vreodată (până acum n.n.) - COMPLET

Acest film a fost publicat incomplet pe blog în 22.08.2016, dar acum a apărut subtitrarea pentru versiunea completă a filmului și am zis că merită reamintit. Pe fondul reizbucnirii conflictelor așa zis rasiale, în care fascismul și nazismul sunt frecvent invocate, mai ales de așa zișii apărători ai democrației și drepturilor omului, teroriștii de la ANTIFA, este bine să vedem istoria și din altă perspectivă. Poate nu este adevărul ultim, dar cu siguranță este unul care să echilibreze propaganda oficială. Mulți etichetează acest film că e propagandă anti-holocash, revizionistă. Poate așa este, dar orice om poate studia argumentele aduse în film, să-și crească discernământul. Ne-analizând ce au și alții de spus pe acest subiect, rămâi neinformat sau dezinformat.  Părerea mea.

The Greatest Story NEVER Told 
- The Untold Story of Adolf Hitler (2013)

Din seria ISTORIA ESTE SCRISĂ DE ÎNVINGĂTORI, o poveste care echilibrează versiunea propagandei oficiale.

"De la mijlocul secolului 20, lumea a auzit doar o singură parte a unei povești incredibile. Povestea unui băiat dintr-o familie obișnuită, a cărui ambiție a fost să devină un artist, dar care în schimb a devenit un rătăcitor. Destinul lui totuși nu a fost să eșueze într-o uitare așteptată, ci să se înalțe la cele mai înalte culmi ale puterii, pentru ca într-un final să devină poate, unul dintre cei mai influenți oameni care a existat vreodată.  Acum, pentru prima dată, acest documentar se dorește a fi ceea ce mulți spun că este: Cea mai mare istorie nespusă vreodată, un documentar de 6 ore jumătate!

miercuri, 10 iunie 2020

ECKHART TOLLE - Rămâi conștient în fața adversităților


ECKHART TOLLE - STAYING CONSCIOUS IN THE FACE OF ADVERSITY (2020)

„În acest serial video gratuit, Eckhart împărtășește viziunea sa unică și importantă despre modul în care dificultățile extreme pot accelera trezirea spirituală.

Eckhart Tolle este un profesor și autor spiritual, născut în Germania și educat la Universitățile din Londra și Cambridge. La vârsta de 29 de ani, o transformare interioară profundă a schimbat radical cursul vieții sale. El și-a dedicat următorii câțiva ani înțelegerii, integrării și aprofundării acestei transformări.

Cu bestseller-urile sale internaționale, „Puterea prezentului” și „Un Pământ Nou” - tradus în peste 52 de limbi - a introdus milioane în bucuria și libertatea de a trăi viața în momentul prezent. New York Times l-a descris drept „cel mai popular autor spiritual din Statele Unite”, iar Watkins Review l-a numit „cea mai influentă persoană spirituală din lume”.

joi, 28 mai 2020

DAVID ICKE - Interviul 3 (pe tema covrigului fantomă) de la LONDON REAL


ROSE - ICKE III - 1,000,000 People Fighting For Freedom - London Real (3 May 2020)

Acest interviu a făcut istorie, fiind podcastul (interviu pe platformă online, digitală) cu cel mai mare număr de vizionări live dintotdeauna. Brian Rose a făcut istorie, sfidând marile platforme online gen Youtube sau Facebook, reușind acest live pe platforma lui, PLATFORMA LIBERTĂȚII DIGITALE, iar asta datorită donaților de peste 1 milion de Lire sterline, strânse pentru acest proiect, din partea „Armatei London Real” după cum îi place lui Rose să spună, un om dispus să lupte până la moarte pentru dreptul la liberă exprimare. 

Deși în primele două interviuri pe tema guvidului a expus pe larg toată mânăria covrigului (pe blogul nostru găsiți tradus interviul 2), în interviul de azi, el o prezintă în și mai mare detaliu și într-o imagine de ansamblu istorică și mai cuprinzătoare, într-un maraton de 3 ore, de dezvăluiri fulminante.

miercuri, 20 mai 2020

CEL ALES - un film românesc deosebit de bun

THE CHOSEN ONE (2015)
„Filmul "Cel ales", a fost premiat la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano 

Lungmetrajul "Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins, sâmbătă, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano, Italia, cu premiile pentru cel mai bun film străin, cel mai bun machiaj şi cea mai bună coafură.

vineri, 15 mai 2020

FĂRĂ FOC NU IESE FUM 4 - Prima luptă a fost câștigată, dar SCAMdemia continuă: câinii latră, Guvidul zboară mai departe



Începem cu un videoclip mai actual decât oricând, PARAZIȚII - JOS CENZURA!


Pe 7.05 a fost prima victorie obținută în urma unei lupte surde, când CCR-ul a votat în unanimitate faptul că toată șmenozeala cu starea de urgență este neconstituțională, lucru evident, pe care l-am remarcat de la bun începutul tiraniei mizerabile a lui Klawn Hitler Wuhanis și a găștii politice aflate actualmente la putere, implicit pesediștii, useriștii, aldeiștii și toți mafioții care conduc această țară, implicit parlamentul care a aprobat ordonanțele neconstituționale ale președintelui. 

duminică, 10 mai 2020

AVEȚI ÎNCREDERE ÎN CINE? - Corupție la nivel înalt în OMS

TRUST WHO (2017)

Deoarece în mare măsură, dictatura medicală pe care o trăim acum este datorată OMS (Organizației Mondiale a Sănătății) sau WHO (World Health Organization) , pe care mulți oameni o consideră un fel de „concepție imaculată”, „Dumnezeu pe Pământ al adevărului”, un fel de biserică a științei, în care cuvintele scoase de cei aflați în cadrul organizației sunt crezute mai ceva decât Biblia, acest documentar vine și ne arată foarte clar modul foarte îndoielnic în care această organizație își desfășoară activitatea și cărui interese servește.

„B1 TV a difuzat  în premieră în România, vineri (8.05.2020), de la ora 22.00, documentarul "Corupţie la nivel înalt: Organizaţia Mondială A Sănătăţii" (și în reluare duminică 10.05.2020, ora 16.00), în care este sunt prezentate opacitatea instituţiei şi jocurile de interese făcute la cel mai înalt nivel.

joi, 30 aprilie 2020

Dr. Rashid Buttar face afirmații explozive despre situația actuală: ”Fauci a ajutat la crearea Covid 19”



„Rashid Buttar este un medic american osteopatic din Charlotte, Carolina de Nord. Este cunoscut pentru utilizarea controversată a terapiei de chelație pentru numeroase afecțiuni, inclusiv autismul și cancerul. El a fost mustrat de Consiliul de examinare medicală din Carolina de Nord pentru tratamentul etic al pacienților (lol n.n.)

Buttar s-a născut la Londra în 1966 și a imigrat împreună cu părinții săi în SUA, la vârsta de 9 ani. A urmat Universitatea Washington, absolvind o diplomă în biologie și teologie, după care și-a câștigat diploma în osteopatie la Universitatea Des Moines. Potrivit site-ului său web, el a lucrat ca chirurg în armata americană timp de câțiva ani, dar nu a obținut nicio calificare medicală.

marți, 28 aprilie 2020

ANDREW (ANDY) KAUFMAN - un medic demontează toate teoriile oficiale legate de Covid-19 și virușii care „ne îmbolăvesc”


Vă voi prezenta 3 filme traduse, în care medicul Andy Kaufman demontează complet viziunea oficială legată de virușii cauzatori de boli. În primul film din playlistul prezentat la final, ne va vorbi despre exozomi (care sunt așa zișii covrigi-19), în cel de-al doilea (Cocoșul în râul cu șobolani) despre postulatele lui Koch și Rivers (pe care se bazează o mare parte din medicina actuală în privința infecțiilor, a germenilor patogeni), iar în al treilea împreună cu invitații săi, Don Lester și David Parker (autorii cărții What Really Makes You Ill?: Why Everything You Thought You Knew About Disease Is Wrong), unde se demontează și mai în profunzime toată teoria germenilor. 

 Personal consider cele 3 filme suficient de revelatoare pentru a face și un articol, dar iată că l-a făcut altcineva: 

Și dacă ”testele” COVID-19 NU POT CONFIRMA prezența virusului? Dacă este adevărat atunci statisticile sunt mincinoase și omenirea are de luptat cu inamici mult mai periculoși.

vineri, 24 aprilie 2020

DAVID ICKE la podcastul LONDON REAL - pe tema guvidului (interviul 2)


THE TRUTH BEHIND THE CORONAVIRUS PANDEMIC - COVID-19 LOCKDOWN AND THE ECONOMIC CRASH (18.04.2020)


Primul interviu al lui David Icke pe tema guvidului (netradus) și alte interviuri ale lui David în cadrul podcastului LONDON REAL, pot fi văzute AICI

„Ca unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai conspirației din lume, David Icke a fost un invitat obișnuit la London Real (gazda și fondatorul este Brian Rose), discutând subiecte diferite ca 5G, Covid-19, 9/11 și cenzura.

Adesea descris ca un avântat sau un renegat, David este o voce unică în spațiul media, care propune o serie de predicții în jurul viziunii sale post-orwelliene despre societate și viitor.


De la trezirea sa spirituală din 1990, David se bucură de o evoluție globală considerabilă, vorbind în mod regulat până la 10 ore în locuri precum Wembley Arena pentru un public de mii de oameni.

miercuri, 22 aprilie 2020

IEȘIREA DIN UMBRE - un documentar tulburător


OUT OF THE SHADOWS (2020)

”Documentarul "Out Of Shadows" ("Iesirea din Umbre") ridică masca asupra modului în care mass-media și industria de la Hollywood manipulează și controlează masele răspândind propagandă prin tot conținutul de filme, stiri de la televizor sau ziare. Scopul nostru este să trezim publicul larg, aruncând lumină asupra modului în care am fost mințiți cu toții și "spălați pe creier" de un inamic ascuns, cu o agendă sinistră.  

Acest proiect este rezultatul a doi ani de multă muncă, transpirație și multe lacrimi a unei echipe de filmare profesioniști. A fost produs și finanțat în mod independent și este disponibil pe mai multe platforme diferite gratuit pentru oricine îl poate urmări.  

duminică, 19 aprilie 2020

CĂDEREA CABALEI - Planul de salvare a lumii


„Documentarul cercetătoarei olandeze Janet Ossebaard nu prezintă doar punctele de vedere ale autoarei despre ceea ce se întâmplă în aceste vremuri tulburi, ci și ceea ce un număr vast și tot mai mare de oameni din întreaga lume descoperă de mulți ani.

Această serie nu urmărește să insufle panica, ci să dezvăluie câteva informații tulburătoare despre lumea în care trăim. Mai mult, arată eforturile unor oameni care luptă cu succes împotriva răului, dându-ne speranțe îndreptățite că acesta va fi înfrântă.” SURSA

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...