NINE PERFECT STRANGERS (2021)
„În "Nine Perfect Strangers" avem 9 străini nu tocmai perfecţi ba chiar zdruncinaţi bine în interior (o familie de 3 care a trecut printr-o tragedie, un cuplu în impas plus 2 bărbaţi şi 2 femei, şi ei fiecare cu ale lor). Ei vin pentru 10 zile de vindecare într-o staţiune de terapie condusă de o rusoaică (Nicole Kidman) renumită pentru rezultatele pe care le obţine cu oamenii.
Pe lângă o mulţime de tehnici binecunoscute, unele chiar extreme (către final), clienţii se trezesc incluşi într-un protocol cu anumite substanţe care îi bagă puternic în interior, le scoate traume şi îi pune faţă cu faţă cu aspecte din ei de care fug.
E un serial pe care, cred eu, orice terapeut ar fi bine să îl vadă întrucât va găsi un tip de inspiraţie care i se potriveşte, pentru lucrul mai eficient cu oamenii. Dar, în aceeaşi măsură, este benefic oricui caută un anume soi de terapie, pentru a vedea modul în care se pot obţine transformări rapide şi de durată - uneori, pe căi nu tocmai "convenţionale".
Așadar, 9 oameni cu probleme, unii destul de grave, merg în Tranquilium, o staţiune de terapie foarte scumpă şi exclusivistă, în care o rusoaică, Masha (Nicole Kidman) foloseşe nişte proceduri neconvenţionale în urma cărora, într-o săptămână, îşi transformă viaţa în totalitate.
ATENȚIE ! Mai jos sunt spoilere (adică aflați lucruri din film care poate, v-ar strica plăcerea vizionării filmului)
Se aplică două procedee oarecum "şocante" pe care Masha le foloseşte pe pacienţi: le oferă psihedelice, iniţial fără să le spună, iar la final le simulează un pericol de moarte iminentă.
De ce aceste procedee, în forma gândită de ea, au avut succes?
Din simplul motiv că iau mintea prin surprindere şi aceasta nu are ocazia să se regrupeze şi să îşi scoată la iveală mecanismele de blocare, de autoprotecţie. Dacă ea le-ar fi spus pacienţilor la sosire "în perioada voastră aici o să vă dau asemenea substanţe, iar la final o să vă sperii de moarte - dar staţi liniştiţi că e spre vindecarea voastră" foarte probabil aproape toţi ar fi plecat de la început sau, presupunând că ar fi rămas, rezultatele ar fi fost superficiale, nu cele profunde obţinute astfel.
Elementul surpriză a fost crucial în succesul terapiei. Acesta a deblocat rapid din subconştient acea cantitate uriaşă de energie care le-a spart vechile tipare şi a creat altele noi.
Până la urmă, ca pacient care are o problemă gravă şi merge la un terapeut, trebui să te întrebi ce anume vrei? Să obţii rezultatul dorit, să îţi rezolvi problema, indiferent de procesul prin care treci - sau să ai de la început siguranţa că treci printr-un proces cu care mintea ta să fie de acord? Din punctul meu de vedere, prima opţiune ar fi întotdeauna de dorit. Ce folos că urmezi o terapie unde te simţi bine cu procesul, mintea cunoaşte paşii, dar la final rezulatul nu apare sau nu e cel sperat? Nu mai bine eşti dat cu capul de pereţi, şocat, minţit poate - dar la final obţii rezultatul pe care îl căutai şi pe care, înainte, nu îl obţinusei cu niciun alt procedeu?
Exact asta a făcut Masha în serial. A riscat totul cu procedee dincolo de acceptabilitatea morală chiar - dar cei 9 pacienţi au plecat profund transformaţi.
Serialul ne arată o faţă a ideii de terapie cu care societatea, reglementările medicale în ansamblu, nu prea sunt de acord - pentru că presupune imprevizibilul, depăşirea unor bariere, chiar punerea în aparent (nu real) pericol a vieţii omului - pentru obţinerea unor rezultate care nu pot fi obţinute altfel, pentru unii oameni (nu pentru toţi, e adevărat).
E greu de crezut că în viaţa reală există asemenea terapeuţi, întrucât ei şi-ar risca libertatea pentru că oamenii se sperie. Şi tocmai pentru că se sperie şi mintea lor blochează procesul imprevizibil întrucât se aşteapă la siguranţă, nu obţin rezultatele mult dincolo de ceea ce ar obţine cu procesul "cunoscut".
Deci - ceea ce s-a întâmplat în film nu are cum să se întâmple şi în realitate (decât în cazuri foarte izolate, poate) - e doar o perspectivă despre ce s-ar putea întâmpla cu asemenea abordări total ieşite din tipar. Ceea ce, cel puţin pentru mine, a făcut serialul extrem de atrăgător - altfel, dacă oamenii ar fi urmat aceleaşi procedee din serial, dar în mod clasic, informat, poate l-aş fi găsit oarecum monoton. De aceea - e doar un film, nu se întâmpla în realitate.” - SURSA Marius Stan
Notă: Și totuși au început să existe oameni cu pregătire psihologică sau chiar psihiatrii, care se folosesc de psihedelice în microdozaj sau în dozaj normal (de la caz la caz) pentru a înlesni anumite deschideri sau să se spargă crusta egourilor celor care merg în terapie, să-i facă mai vulnerabili, mai ales pentru PTSD (Sindromul Stresului Post-Traumatic).
Unii occidentali au început să meargă să-și facă ucenicia ca șamani, prin junglă sau deșert, pentru a căpăta experiența și înțelepciunea necesară folosirii acestor substanțe extrem de potente, în psihoterapie.
E bine știut de exemplu că Ayahuasca e vița morții și îți oferă o moarte simbolică (unii au murit pe bune) și te scoate din eurile tale obișnuite , mulți încep de acolo să-și pună întrebări existențiale majore și să vadă viața cu alți ochi. Unii au obținut efecte spectaculoase cu LSD-ul, mescalina, psilocibina sau MDMA-ul. Încep să fie tot mai acceptate astfel de lucruri, mai ales prin Colorado și California.
În privința contactului cu lumea de dincolo, cu morții și legat de eliminarea dependențelor de substanțe, IBOGA sau ibogaina, au se pare, efectele cele mai profunde și durabile.
Despre beneficiile psihedelicelor aplicate în psihoterapie și nu numai vă invit să studiați categoria PSIHEDELICE de pe blog, în special NEURONI CĂTRE NIRVANA : Înțelegând Tratamentele Psihedelice , ULTIMUL ȘAMAN, REALITATEA ADEVĂRULUI, James Fadiman - LSD si alte psihedelice, experiență, cercetare, conștiință.
Filmul e făcut după cartea „Nouă Străini” - de Liane Moriatry.
Deoarece oamenii s-au plâns că nu pot vedea filmele pe „triliardele” de servere oferite ca alternativă mai sus (fiecare dintre site-urile de mai sus au filmul urcat pe mai multe servere la alegere) vă pot oferi eu pentru o donație, accesul la film, fără reclame, HD.
Pentru a vedea filmele pe acele servere de mai sus, este necesar să aveți adblocker (vă recomand browserul Brave) sau să vă înarmați cu răbdarea de a trece prin și a închide paginile cu reclame care apar. Asta e problema cu serverele gratuite. Succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!