Hypnotic (2023)
„Astazi va recomand un film recent exceptional, Hypnotic, cu Ben Affleck in rolul unui politist care isi cauta fiica disparuta si se confrunta cu o hipnoza de nivel super-avansat ce exista doar in teorie (intrucat in practica nu am auzit de nimeni la acest nivel, ci poate doar in programe secrete, ca in film).
Desfasurarea actiunii si finalul sunt senzationale si lasa loc pentru numeroase idei - am sa va las la inceput un comentariu excelent al lui Marian Sabo pe marginea implicatiilor personale si globale ale filmului si la final revin cu o concluzie.
«Orice are forma, imagine, sunet, miros este totusi o constructie hipnotica!
Acel "Toti suntem unul!" este doar un impant hipnotic New Age!
Tot constructii hipnotice sunt si viziunile, de regula parte a constiintei de masa!
Poate cea mai intensa si dura constructie hipnotica este: "Exista o singura realitate!"...
Nu, sunt mult, mult mai multe!
Desigur, filmul indeamna la reflectie: "Ce este realitatea?... Ce este iluzia?... Ce este visul?..."
Indrazanesc sa spun ca sunt doar constructii hipnotice!
Si sinonime, totusi!
Diferenta este doar de: "Ce ma face face sa ma simt LIBER si SUVERAN? Ce ma imputerniceste?" si "Ce ma face sa depind de altii? Ce ma face sa fiu "victima" si/sau "abuzator!""...
Constructiile hipnotice sunt si in celelalte taramuri apropiate Pamantului ori numite "astral"...
Si inca ceva... Nu exista "realitate obiectiva"! Ci doar "realitate subiectiva"...
De ce? Pentru ca este vorba despre PERCEPTIA OBSERVATORULUI. »
Practic mi-a luat cuvintele din gura si ideile din cap dar le-a asezat intr-o forma mai completa decat la ceea ce ma gandeam eu.
Ideea e ca toti traim intr-un soi de hipnoza, autoindusa sau indusa de altii, pe numerose straturi - iar "trezirea" e indepartarea acestor programari mental-emotionale si recapatarea uni grad tot mai ridicat de control asupra propriei vieti.
Creierul nostru este "pacalit" sa interpreteze evenimente din viata astfel incat sa ne faca sa le luam drept realitate - cand, de fapt, sunt perceptii ale unui sine divizat prin niste organe de simt imperfecte care creeaza "constructii hipnotice" din ceea ce preiau din mediu si, astfel, nu ne mai amintim esentialul.
Vedem aceasta scindare interioara si cadere in hipnoza in evenimente pe care le interpretam ca producandu-ne rani emotionale la orice varsta, nu doar in copilarie cand nu stiam deloc cum sa ne aparam.
De exemplu, cineva ne spune ceva, de multe ori nu intelegem sau nu acceptam intentia mesajului si il "rumegam" in minte pana ni se pare ca "stim noi cu adevarat ce a vrut sa zica si sa faca", desi ce intelegem e total opus intentiei initiale.
Ne divizam si autohipnotizam ca sa justificam o decizie interioara care nu are neaparat ceva de-a face cu persoana care ne-a transmis mesajul, ci cu un aspect mai profund si mai vechi pe care nu stim cum sa-l rezolvam si, astfel, fugim de el. Nu e de judecat, e un fapt de viata care, din pacate insa, ne face uneori sa ne pierdem conexiunile cu oamenii, cu evenimentele si, in cele din urma, cu o parte mai inalta din noi. Hipnoza si disocierea despre care voi vorbi mai pe larg la urmatoarea recomandare de film serial - tineti aproape), desi prezentate la nivel extrem in film si in serial, ne afecteaza pe toti in anumite grade - dar tocmai ele se pot dovcdi, prin munca interioara, chiar caramizile pe care sa ne construim un sine tot mai constient si unficat.”
Sursa: Marius Stan
VEZI FILMUL TRADUS,
Notă: Ideea că noi trăim în realitate o hipnoză colectivă nu e nouă. Ba mai mult, se pare că cerebelul nostru halucinează realitatea conștientă. Prin simțurile noastre percepem doar o mică părticică a acestei realități, pe care misticii orientali o numesc visul lui Brahma, Samsara sau bâlciul deșertăciunilor, lumea, Iluzia (Maya) sau Lila (dansul cosmic al energiei).
Ne-a hipnotizat cineva sau ne-am autohipnotizat ca să putem experimenta limitările acestei realități, a acestui Matrix? Unii spun că este o hipnoză indusă artificial de tot felul de dispozitive ET, alții spun că sufletul e suveran și în toți există divinul care se auto-halucinează uitând cine este, oceanul din picătură, identificându-se cu picătura.
Trăirea limitării are sens , ca să poți înțelege nelimitarea. Trăirea iluziei are sens ca să poți înțelege realul.
Cum ne dăm seama că nu visăm chiar acum în timp ce citim aceste rânduri?
De-a lungul timpului am văzut o grămadă de hipnotizatori rapizi care te hipnotizează instantaneu și care te fac să ieși complet din tiparele identificărilor actuale : te fac să crezi orice, să vezi prin obiecte sau oameni, să crezi că flacăra e gheață și gheața flacără și să te arzi, să crezi că ești astronaut și ești marțian ... dacă sunt pe bune, te fac să pui la îndoială tot ce crezi despre liber arbitru, auto-determinare, suveranitate individuală șamd .... oare nu suntem doar niște roboței programați să fim așa cum suntem? Ce repede uiți cine ești, ce ești .. este ridicol cât de tare ne luăm în serios rolurile în care intrăm. Vine un hipnotizator din ăsta și ieși complet și definitiv din tipare.
De aceea vă invit să vedeți în continuare 2 discursuri de la TED care pot completa cele spuse aici:
„Chiar acum, miliarde de neuroni lucrează laolaltă pentru a genera o experiență conștientă -- și nu doar orice experiență conștientă, perceperea lumii din jurul tău și din tine. Cum se întâmplă asta? Neurocercetătorul Anil Seth susține că avem halucinații tot timpul; când suntem cu toții de acord în privința halucinațiilor noastre, o numim „realitate”. Alăturați-vă lui Seth într-un discurs fermecător de bulversant care vă poate lăsa cu semne de întrebare privind chiar natura existe...
și
Cercetătorul în științe cognitive Donald Hoffman caută răspunsul la o întrebare importantă: observăm lumea așa cum e... sau așa cum avem nevoie să fie? Această prezentare uluitoare examinează felul în care mintea noastră construiește realitatea din jur.” SURSA : TED
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!