1984 (9.04.2016)

09:00 Posted In , , Edit This 2 Comments »
Nineteen Eighty-Four (1984)

Continuăm astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un film de weekend care chiar dacă este destul de slăbuț comparativ cu romanul, nu poate să lipsească de pe acest blog. Totodată o să prezentăm și o recenzie a cărții lui Orwell.

"1984 este un film britanic științifico-fantastic în regia lui Michael Radford, bazat pe romanul cu același nume a lui George Orwell. Filmul îi are în rolurile principale pe Richard Burton și John Hurt. 
În 1984, lumea este divizată în trei părți: Oceania, Estasia și Eurasia. Aceste trei superputeri se află în stare de război. Winston Smith, simplu funcționar în serviciul lui Big Brother (Fratele cel Mare), va comite o crimă prin gândire, precum și prin povestea de dragoste pe care o trăiește cu o tânără femeie, Julia. Winston trăiește într-un apartament foarte modest.
 Descoperim că societatea din Oceania este împărțită în trei categorii: Partidul interior, Partidul exterior și Prolii (proletarii); Prolii trăiesc în zone speciale. Stăpânul Oceaniei este Big Brother, pe care nimeni nu l-a văzut, însă al cărui portret este afișat pe toate zidurile și pe toate teleecranele. Fața lui Big Brother este următoarea: poartă o mustață mică, care amintește de mustața lui Hitler, fața sa pare să liniștească, dar în același timp arată o anumită severitate. Acasă, oamenii au instalate tele-ecrane, un fel de televizoare care pot urmări, vizual și sonor, tot ceea ce se petrece în fiecare locuință și, la nevoie, să-i aducă pe oameni la ordine (tele-ecranul funcționează ca o video-conferință).  Opozantul politic al lui Big Brother este Emmanuel Goldstein, care pretinde că războiul nu există și că acesta nu servește decât la menținerea regimului. Restricțiile sunt foarte dure în privința alimentelor, libertăților și mișcărilor oamenilor; aceste restricții sunt mai blânde față de proletari, care sunt considerați drept animale." SURSA: https://ro.wikipedia.org

Nota noastră: Filmul este doar o slabă ilustrare a cărții și cred că aceasta ar merita o reecranizare mai adevărată, mai completă. Filmul este gândit mai degrabă pentru a crea confuzie și a îndepărta oamenii de roman decât ca un omagiu adus operei lui Orwell.
Numele lui Orwell este extrem de des amintit pe acest blog deoarece binecunoscuti termeni cum ar fi BIG BROTHER, și POLITIA GANDIRII, pe care ii folosim adeseori pe blog, sunt inspirati tocmai de el. Este tot mai evident că Orwell a fost un vizionar și din păcate societatea imaginată de el, e tot mai aproape.
Este uimitor că  Orwell a imaginat televizorul (cu care e tembelizată populatia) si a imaginat si camerele de supraveghere de care acum planeta e intesata si mai este un pas sa fie introduse legal si in case.

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI - link 1




SAU AICI - link 2



Mai jos cateva informatii despre carte: "O mie nouă sute optzeci și patru, scris și 1984, este un roman politic creat de George Orwell în 1948 și tipărit în 1949. Acțiunea romanului are loc într-un viitor distopic și prezintă o parte din viața intelectualului Winston Smith sub opresiunea guvernului totalitarist al Oceaniei. O mie nouă sute optzeci și patru a imprimat foarte mulți termeni și idei în cultura contemporană, și mai ales în limba engleză, de exemplu Fratele cel Mare, dubla gândire, poliția gândirii, Soceng. „Fratele cel Mare stă cu ochii pe tine” este un simbol al controlului excesiv, iar adjectivul orwellian este folosit pentru a descrie acțiunile și organizațiile Oceaniei.

Principala figură a romanului, Big Brother (în română: „Fratele cel Mare”), a devenit o figură metaforică a regimului polițienesc și totalitar, precum și a reducerii libertăților. În 2005, publicația Time a clasat romanul 1984 în lista celor mai bune romane și nuvele englezești din 1923 până în acel an. În listă se găsește și celălat roman faimos al lui George Orwell, Ferma animalelor

Romanul descrie o Mare Britanie posterioară unui război nuclear ipotetic dintre Est și Vest, care ar fi avut loc în anii '50, în care s-a instaurat un regim de tip totalitar foarte inspirat din ceea ce a fost stalinismul și din anumite elemente ale nazismului. Libertatea de expresie ca atare nu mai există. Toate gândurile sunt minuțios supravegheate, iar imense afișe, care tronează pe străzi, indică tuturor că „Big Brother stă cu ochii pe tine”, în engleză Big Brother is watching you.
Inițial a fost publicat de Martin Secker and Warburg, Londra, în 1949. Prima ediție broșată (paperback) a apărut la Penguin Books, Harmondsworth, în 1954. De atunci s-a retipărit de 26 de ori.
Romanul lui George Orwell, editat în 1949, receptat de foarte mulți – încă de pe atunci – ca un semnal de alarmă, rămâne și acum departe de a fi doar o distopie învechită. Există voci care afirmă că, odată cu trecerea anilor, el devine tot mai actual.
Primul capitol începe cu portretul Fratelui cel Mare care „stă cu ochii pe tine” – expresie a cărui dublu sens e lesne de sesizat: Fratele cel Mare te protejează, se interesează mereu (îi pasă) de soarta ta, însă, în același timp, tu nu poți face nimic fără ca el să nu știe: te supraveghează clipă de clipă.
În afară de afișele imense prezente pe toate blocurile, clădirile instituțiilor, panourile, mai există și tele-ecranele, care neîncetat transmit și receptează simultan sunete și imagini. În fiecare încăpere – inclusiv în camerele apartamentelor – există câte un tele-ecran, care poate fi dat mai încet, dar niciodată oprit.
Nu doar prin mijloace tehnologice însă, ci și în mod direct, prin membrii unor instituții specializate, are loc supravegherea: patrulele de poliție, zburând în elicoptere la mică înălțime „își bagă nasul prin casele oamenilor”, și, mult mai de temut: Poliția Gândirii.
Așa cum se întâmplă și în Ferma animalelor (editată cu trei ani mai devreme, în 1946) valorile sunt răsturnate:

Războiul este pace

Libertatea este sclavie

Ignoranța este putere

(vezi A.Huxley – A Brave New World soma – pastilele pentru visare, uitare)

Paralela cu Huxley poate continua și cu referire la modul în care se încearcă eliminarea sentimentelor – cel puțin a celor pozitive. (Unul dintre numeroasele exemple ar fi acela că Orwell vorbește despre „Liga Tineretului Anti-sex”, iar în romanul lui Huxley – apărut zece ani mai târziu, în 1958 – copiii nu se nășteau pe cale naturală, ci prin clonare).

Pentru un mai bun control al minții (celorlalți) până și limba este modificată, engleza (căci pe teritoriul Londrei este plasată acțiunea) fiind înlocuită cu Nouvorba. Dacă avem sau nu acces la concepte în lipsa unor cuvinte sau expresii care să le denumească, aceasta este o problemă încă dezbătută în cadrul psihologiei, filozofiei minții și filozofiei limbajului (ultimele două aflate în strânsă legătură), însă poziția lui Orwell este evidentă: el pornește de la presupoziția care infirmă ipoteza posibilității de a gândi în lipsa cuvintelor corespunzătoare: „Nu vezi frumusețea desființării cuvintelor? Tu nu știai că Nouvorba este singura limbă din lume al cărei vocabular scade în fiecare an?! […] Nu înțelegi că singurul scop al Nouvorbei este de a limita aria de gândire?! Până la sfârșit, o să facem crimăgânditul literalmente imposibil, pentru că n-or să mai existe cuvinte în care să-l exprimi. Fiecare concept care ar putea fi necesar vreodată orișicui va fi exprimat printr-un singur cuvânt, cu sens strict definit și cu toate celelalte sensuri secundare șterse și uitate. […] Cum crezi tu c-ai mai putea avea o lozincă 'Libertatea este sclavie', când însuși conceptul de libertate va fi abolit?” (G. Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, pp. 74, 75)
În plus, stereotipia – nu unul dintre exemplele cele mai relevante: toate produsele de larg consum se numesc Victoria (Denumirea e înlocuită de Huxley cu numele Ford) – cărțile proaste (scrise de mașini), filmele de aceeași factură, au rolul de a menține nivelul de educație și de inteligență cât mai scăzute în rândul claselor de mijloc.
Tot în prima parte a cărții, personajul principal masculin, Winston Smith, începe să țină un jurnal (deși știe că acest lucru e interzis – chiar dacă nu prin vreo lege scrisă). El detestă Partidul, și este (într-o oarecare măsură) conștient de ororile provocate de conducere, dar se poartă asemeni tuturor celorlalți – indiferent că aceștia îmbrățișează ori nu doctrinele, ideologia general impusă – nelăsând să se vadă din comportamentul său nici o urmă de nemulțumire.
Deși Winston e diferit de majoritatea celorlalți, viața pe care este obligat să o trăiască își lasă o amprentă puternică și asupra personalității lui: Scrie „cu greu” în jurnal, povestind frânturi din seara precedentă, când a fost la „un film foarte bun”, film de război cu femei terifiate și „un braț de copil zburând sus, sus, sus”. Publicul era încântat și aplauda; s-au auzit însă câteva proteste, dar acestea veneau din partea prolilor. Cei care „au început brusc să facă gură și să țipe că n-ar fi trebuit să arate așa ceva, nu de față cu copiii” au fost scoși din sală, însă probabil că nu au pățit nimic, căci „cui îi pasă ce zic prolii?”. Dacă ar fi fost vorba de membri ai Partidului (adică toți în afara prolilor) ar fi fost cu siguranță omorâți, iar existența lor ștearsă până la ultima urmă palpabilă din memoria celorlalți.
Zilnic, la ora unsprezece, toți oamenii – inclusiv cei care ocupă funcții destul de importante în cadrul Partidului Interior (cum ar fi cazul lui O’Brian) – își întrerup orice altă activitate pentru a participa – în grup – la „Cele două minute de ură”, în care, pe câte un tele-ecran imens amplasat în holul principal al fiecărei clădiri, apare figura lui Emmanuel Goldstein, inamicul numărul unu al Partidului (al statului Oceania), iar cei care asistă se exteriorizează vehement, stăpâniți de sentimente care alunecă dinspre frică spre mânie, apoi ură. Chiar și Winston – care îl simpatizează în secret pe Goldstein – doar mimând inițial aceeași adversitate împărtășită de ceilalți, se lasă dus de val (sau poate e vorba de hipnoză în masă), surprinzându-se în final că strigă cu ură și gesticulează furios spre figura de pe tele-ecran. Prin aceste „două minute de ură” se urmărea atât amplificarea celor mai negative sentimente umane, cât și menținerea trează a atenției asupra inamicului (intern: Goldstein, și extern: Eurasia, cu care acesta se spune că ar fi colaborat, iar Oceania, aflată sub guvernarea Fratelui cel Mare, ar fi fost în război): inamicul există, este activ, iar Partidul luptă pentru a-și proteja poporul.
Pe Goldstein nu îl văzuse nimeni niciodată (mai târziu, pe parcursul romanului, se lasă chiar de înțeles că el nici măcar nu ar exista), dar se tot vorbește despre organizația lui secretă și misterioasă, Frăția, la fel de vicleană și de temut ca Secta Orbilor din capitolul al treilea (Dare de seamă despre orbi) al cărții lui Ernesto Sábato, Despre eroi și morminte. El e pretextul atât pentru nenumăratele arestări făcute de Poliția Gândirii, cât și pentru a arunca vina asupra unui singur dușman: unul singur care nu vede Adevărul, ceilalți fiind doar victime nefericite ale acestui nebun puternic și viclean.
Relevant este și pasajul în care apar pentru prima oară copiii familiei Parsons (familie vecină cu Winston în Blocul Victoria), de mici adepți înflăcărați ai Partidului și ai practicilor drastice și violente exercitate de Poliția Gândirii (urmând, mai târziu, să-și denunțe chiar tatăl ca fiind „criminal al gândirii”). Orwell nu alocă un spațiu foarte larg subiectului, însă pasajele sunt relevante, aproape terifiante. O paralelă foarte interesantă poate fi făcută cu filmul The Wall, al celor de la Pink Floyd (1982), care acordă o deosebită atenție temei educației
În capitolul următor întâlnim una dintre frazele cheie ale cărții – una dintre ideile care fundamentează teoria lui Orwell cu privire la puterea extraordinară a regimurilor totalitare:

„Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul”.

În funcție de interesele Partidului, orice urmă a vreunui eveniment, lucru (articol de ziar, carte, etc.) ori persoană poate lua calea „găurilor de memorie”, ajungând scrum, și fiind cu desăvârșire uitat (sau înlocuit – cum se întâmplă în cazul dușmanului, respectiv aliatului de război al Oceaniei: rolul era schimbat odată la câțiva ani între Eurasia și Estasia , dar totul ca și cum alianța, respectiv adversitatea, ar fi durat de o veșnicie, fiind neschimbate și imposibil de schimbat vreodată.
Despre perioada de dinainte de revoluție – de dinainte de Era Fratelui cel Mare – nimeni nu are amintiri clare, și nici nu poate ști cât e adevăr și cât fantezie din ceea ce se scrie in manualele și cărțile de istorie. E „ca o ecuație cu două necunoscute”.
Exasperantă e și sărăcia, care generează mizerie și boală. Conducerea nu se află în imposibilitatea de a asigura un nivel de trai ceva mai ridicat, însă are tot interesul să nu o facă.
„Dacă există vreo speranță ea stă în proli” scrie Winston în jurnal, amintindu-și o experiență sexuală cu o femeie bătrână într-un cartier al prolilor, care avusese loc cu vreo trei ani în urmă. Prolii (aproximativ optzeci și cinci la sută din populația Oceaniei) nu erau îndoctrinați, nici supravegheați („Prolii și animalele sunt liberi” – spunea o lozincă a Partidului), însă trăiau într-o mizerie și sărăcie îngrozitoare, nefiind conștienți de forța lor. „Dacă există vreo scăpare, ea stă în proli”, se gândește Winston, pentru că cei din Partid sunt atât de strict supravegheați, încât nu au cum să se organizeze în grupuri, și nici măcar nu pot avea încredere pentru a-și exprima – eventualele – păreri neortodoxe.
Durabilitatea sistemului stă tocmai în teroare. (Ca și în Sărbătoarea Țapului, unde Mario Vargas Llosa vorbește despre regimul Trujilio din Republica Dominicană: „Tu mă furi pe mine? Chrinos săltă din nou în scaun și fața lui cenușie se înnegri. Clipea din ochi, speriat. Ce spuneți Șefule? Dumnezeu mi-e martor… Știu bine că nu – îl liniști Trujillo. Și de ce nu furi, mă rog frumos, în ciuda puterii tale de a face și de a desface? Din loialitate? Se prea poate. Dar, înainte de toate, de frică. Știi bine că dacă mă furi și te descopăr că m-ai furat, te-aș da pe mâna lui Johnny Abbes, care te-ar duce la închisoarea La Cuarenta, te-ar așeza pe Tron și te-ar carboniza, înainte de a te arunca la rechini. Chestiile astea sunt pe placul imaginației înfierbântate a șefului SIM și a echipei care a format-o. De-asta nu mă furi. Și de-asta nu mă fură nici directorii, administratorii, contabilii, inginerii, veteranii, șefii de echipă, etcetera, etcetera, ai companiilor de care te ocupi tu. De-asta sunt punctuali și eficienți, de-asta au prosperat și și-au înmulțit întreprinderile, transformând Republica Dominicană într-o țară modernă și prosperă. Ai înțeles? Perfect Șefule – tresări încă o dată Constituționalistul Bețivan. Aveți perfectă dreptate. În schimb – continuă Trujillo, de parcă nu l-ar fi auzit, ai fura cât ai putea de mult dacă n-ai munci pentru familia Trujillo, ci pentru familiile Vicini, Valdez sau Armenteros. Și ai fura și mai mult încă, dacă întreprinderile ar aparține statului. Atunci chiar că ți-ai umple buzunarele”) (pp. 144–145)
În finalul primei părți (dintre cele trei în care este structurat romanul) este descrisă o lungă plimbare pe care o face Winston prin cartierele prolilor – univers de care se simte tot mai atras de când și-a spus că aceștia ar fi singura speranță. De reținut din acest pasaj sunt trei momente: În urma unei explozii datorate căderii unei rachete în imediata lui apropiere, Winston dă peste o mână retezată de la încheietură, pe care, fără să ezite, o împinge cu piciorul spre marginea străzii. Deși lucid într-o mai mare măsură decât mulți dintre cei printre care trăia, își pierduse și el – ca urmare a peste treizeci de ani în care Regimul controla faptele, gândurile și sentimentele fiecăruia – aproape total sensibilitatea. Atenția lui – ca și un scurt comentariu pe care îl face doar pentru sine – se îndreaptă asupra unui grup de trei bărbați care discutau cu înflăcărare despre Loterie. Cifrele de câștig declarate oficial – de altfel sume imense – nu erau niciodată cele reale, însă important era faptul că prolii aveau un motiv pentru a trăi; mai exact, atenția le era oarecum distrasă de la mizeria și neajunsurile în care trăiau. (Singurele distracții ale prolilor în afară de Loterie erau berea ieftină și articole pornografice editate și distribuite în acest scop de Partid).
Un ultim episod din plimbarea lui Winston o constituie vizita sa la anticariatul de unde, cu ani în urmă, își cumpărase caietul devenit ulterior jurnal, însă acest fragment nu are relevanță decât pentru firul narativ al povestirii, în vederea unor evenimente care urmează. Până atunci însă, văzând un bătrân – care prinsese cu siguranță perioada de dinainte de Revoluție, de dinaintea Erei Fratelui cel Mare – intrând într-un bar – cârciumă, în argoul prolilor – îl urmează sperând să obțină răspunsuri la numeroasele întrebări pe care și le punea referitor la vremea uitată (când el era încă un copil). Însă concluzia la care ajunge – în urma discuției cu bătrânul – e aceea că puținii oameni rămași în viață care să fi cunoscut istoria și altfel decât din actualele manuale școlare – erau prea senili pentru a-l putea lămuri.

Partea a doua a cărții începe cu prefigurarea unei povești de dragoste dintre Winston și Julia, neînsemnat membru al Partidului Exterior – pe care el o suspecta inițial de spionaj din partea Poliției Gândirii – care-i strecoară, într-un context favorabil, un bilețel cu mesajul „Te iubesc” și cu care reușește chiar să stabilească o întâlnire într-un loc unde nu erau supravegheați.
Așa cum sensibilitatea îi era într-o mare măsură atrofiată (vezi pasajul cu descrierea „unui film foarte bun”, ori a celui cu mâna sfârtecată de la încheietură) nici instinctul sexual al lui Winston nu era cel al unui om normal: Ajunși într-o pădure – loc fără tele-ecrane, ori microfoane: „O trage în jos, să se întindă împreună pe iarbă, iar ea nu i se împotrivește deloc; poate face cu ea ce-i trece prin cap. Dar adevărul este că nu-și poate defini vreo senzație fizică; își dă seama de atingere și atât. Nu simte nimic altceva decât neîncredere și mândrie. Îi pare bine de ce face dar nu are nici o dorință fizică” (Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, pag. 154).
Acesta era și unul dintre obiectivele Partidului, pentru că atunci „când te regulezi, îți consumi energia și pe urmă te simți fericit și ți se rupe de-orice altceva” (idem, pag 169). Și dacă sexualitatea nu poate fi reprimată cu totul, atunci ea este transformată într-o practică animalică, trivială, care – privită intrinsec – repugnă (Datoria față de Partid, după cum se spunea în școli) și permisă doar între soț și soție (cu toate că se tolerează parțial și sexul cu prostituatele din lumea prolilor); ceva asemănător se întâmplă și cu instituția familiei. Ea este permisă, chiar încurajată – de asemenea dragostea părinților față de copiii lor. „Pe de altă parte însă, copiii sunt sistematic montați împotriva părinților și învățați să-i spioneze și să raporteze orice formă de deviație de la linie. Familia a devenit nici mai mult, nici mai puțin decât un auxiliar al Poliției Gândirii, o metodă prin care tot omul trăiește, zi și noapte, înconjurat de niște turnători care-i cunosc orice intimitate” (idem, pag. 170).
Winston și Julia nu rezistă tentației de a închiria o cameră doar pentru ei doi, un interior unde să nu fie supravegheați de nimeni. Închiriază camera de deasupra anticariatului din zona prolilor, în care Winston mai intrase de două ori până atunci.


La scurt timp după aceea, O’Brien îl invită pe Winston la el acasă, pretextând că intenționează să-i împrumute ultima ediție a Dicționarului de Nouvorbă. Acesta se duce împreună cu Julia, iar O’Brien (după ce închide tele-ecranul – ceea ce le este permis doar membrilor Partidulului Interior) îi asigură că Frăția există, este activă, și-i promite să-i trimită o carte scrisă de Goldstein însuși. (Cartea Teorie și practică în colectivismul oligarhic, din care este prezentat un fragment de 35-40 de pagini, reprezintă în mod explicit viziunea lui Orwell asupra istoriei sub aspect socio-politic.
La scurt timp după, Julia și Winston sunt arestați de Poliția Gândirii (în spatele unui tablou din camera închiriată fiind amplasat un tele-ecran). Winston este torturat luni întregi, cedează – deși nu foarte ușor – în fața torturilor, căzând și fizic și psihic. Anchetatorul principal este O’Brien însuși, care-i mărturisește că de șapte ani îl avea sub observație, că el însuși împreună cu alți câțiva membri ai Partidului Interior scriseseră cartea atribuită lui Emmanuel Goldstein, și că atât puterea, cât și exercitarea puterii prin mijloace cât mai brutale constituie pentru Partid scopuri în sine. De la simplul fapt de a mărturisi – sub tortură – crime reale și imaginare, cei arestați, fără excepție, ajung sa accepte la nivel rațional ideologia Partidului, iar în final, chiar și sentimentele sunt iremediabil atrofiate ori modificate – devenind pe deplin ortodoxe.
Până la urmă, atât Winston cât și Julia sunt vindecați și eliberați; după un timp ei se și reîntâlnesc (de această dată întâmplător, însă fără a se mai ascunde, căci, odată ieșiți din Ministerul Iubirii, de pe mâna agenților Poliției Gândirii, ei nu mai prezintă nici un interes pentru Partid) însă dragostea lor unul pentru celălalt fusese distrusă definitiv. Winston si Julia sunt psihic zdrobiți, spălați pe creier, lobotomizați ... În ultima scenă Winston joacă de unul singur una din interminabile partide de șah la de la Cafeneaua Castanilor, ultima escala pentru vinovații de crimă-gândit, înainte de „vaporizare”. În sfârșit, el se simte „complet vindecat”, atunci când, în urma anunțării unei mari victorii pe frontul din Africa, realizează „ce ticăloșie făcuse, și ce pierdere fusese pentru el să nu înțeleagă atâta timp! Ah, cu câtă încăpățânare s-a exilat de unul singur de la pieptul iubitor […] Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârșit. A câștigat bătălia cu el însuși. Îl iubește pe Fratele cel Mare!” (idem, pag. 365)."

SURSA și mai multe detalii despre roman: https://ro.wikipedia.org


Cartea poate fi cumparata de AICI 
(acum super oferta si TRANSPORT GRATUIT)

Post Comment

2 comentarii:

Insecticide spunea...

Una dn cartile mele preferate, iar filmul a fost pe masura!

Dezinsecie Bucuresti Pret spunea...

Printre putinele ecranizari ale unei carti care nu au dezamagit!

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...