Apa de leac

Apa vie made în Romania
         
Scris de Gheorghe Onoaia      
joi, 26 noiembrie 2009

„De sute de ani se tinde spre obţinerea unui paleativ universal pentru vindecarea oricărei afecţiuni. Dar apelăm în continuare la medicamente scumpe, obligatoriu „de firmă” şi de preferinţă din import. În special noi românii suntem atât de ocupaţi să privim peste gard la orătăniile aparent mai grase ale vecinului, încât uităm complet să privim împrejur în curtea noastră. Una dintre afirmaţiile aparţinând majorităţii terapiilor alternative este că leacul trebuie să provină din locul de naştere al bolnavului.
Acesta este de fapt apelul la rădăcinile Creaţiei pentru fiinţa făcută din lut cu apă şi adusă la viaţă de suflarea divină. Concluzionăm pe tonul tipic jovial al românilor care râd şi de dracu’ că sunt boli pe care nu le vindecă decât pământul galben. Dar puţini ne mai amintim de basmele noastre care îşi înviau eroii în ultima clipă cu APA vie adusă în cioc de câte-o pasăre măiastră. Filozofăm clătinând obligatoriu înţelepţeşte din cap, că fiecare bolnav poartă vina pentru boala lui.

Păi să nu o mai poarte ! Că i-o fii greu şi aşa ! Orice puşti care l-a citit pe Ispirescu poate să-i spună ce are de făcut. Să ceară păsării măiastre apă vie şi apă moartă, aşa cum a învăţat în cei 7 ani de-acasă, şi va dobândi „tinereţe fără bătrâneţe” şi, de ce nu, chiar „viaţă fără de moarte”. În toată teoria asta există nişte mici impedimente. Noi nu mai credem în poveşti de mult. Iar puştii noştri se inspiră acum mai mult din poveştile ecranizate de americani. Am cam uitat că vindecarea depinde covârşitor de puterea de a crede, chiar şi în poveşti.

Importanţa hidratării a fost demonstrată încă din 1912 de către biologul Alexis Carrel, care a reuşit să menţină în viaţă o inimă de găină timp de 37 de ani. Reuşita a fost cea care i-a adus un premiu Nobel, alături de mărturisita sa credinţă în Dumnezeu şi minunile Lui. Cercetările actuale asupra energizării şi informării cu efecte în structura fizică macroscopică a apei, efectuate de către  japonezul Masaru Emoto, i-au fost inspirate acestuia de cartea de colorat a copilului său.

Savantul român Henri Coandă (1886-1972), laureat al premiului Nobel, inventator renumit, considerat părintele dinamicii fluidelor („Efectul Coandă”) spunea: „Oamenii sunt diferiţi pentru că APA e diferită“. Există locuri  pe aceasta planetă, renumite pentru longevitatea locuitorilor lor. Ei trăiesc peste 100 de ani, se bucură de o sănătate excelentă, fără cancer, fără carii dentare, şi pot avea copii chiar şi la vârste foarte înaintate. Aceste regiuni de pe glob sunt Ţara Hunzilor din nordul Pakistanului, Vilcambamba în Ecuador, o vale muntoasă în Georgia, una în Mongolia şi alta în Peru. Locuitorii acestor ţinuturi au o alimentaţie diferită, însa cu toţii au acelaşi fel de apă. Dr. Coandă a măsurat caracteristicile anormale ale acestor ape şi a observat că toate au în comun puncte diferite de îngheş şi de fierbere, o vâscozitate şi o tensiune superficială diferite.

Dr. Coandă a inventat în 1920 prima "maşină de fulgi de zăpadă", (o predecesoare a tunurilor de zăpadă de astăzi). Fulgii de zăpadă au un sistem circulator ca şi fiinţele vii, format din artere mici ca niste braţe, prin care circulă APA. APA îngheaţă spre exterior şi continuă să circule în interior. El a descoperit că la temperaturi sub 0°C, atunci când fulgii se formează, viaţa lor durează atâta timp cât APA circulă prin “arterele” lor, iar pe măsură ce această circulaţie încetineşte, fulgii îngheaţă şi mor. El considera de aceea fulgii de zăpadă ca pe niste fiinţe vii. El a cercetat viaţa fulgilor de zăpadă în diferite zone de pe planetă şi a făcut descoperiri de importanţă vitală în cursul călătoriilor sale, cu consecinţe de ordin practic. După 5 ani de cercetări el putea să prezică durata medie de viaţă a oamenilor, din orice loc de pe glob, pur şi simplu prin stabilirea calităţii apei !

APA naturală sănătoasă, sau APA tămăduitoare, sau APA tinereţii, sau APA vie, se găseşte şi în izvoarele autohtone. Apele naturale speciale sunt: oxigenate, pure, ionizate, alcaline şi au în componenţă acele grupuri moleculare de dimensiuni mici care faciliteaza absorbţia celulară cu efect de hidratare asupra organismului uman. După compoziţie, apele minerale pot fi: acide (conţinut ridicat de CO2), alcaline (predomină sulfaţii de magneziu şi sodiu), sulfuroase (conţin sulfuri alcaline), feruginoase (conţin carbonaţi de fier di şi trivalent). Ţara noastră are numeroase izvoare naturale de ape minerale. Sunt cunoscute staţiunile balneo-climaterice ca cele de la Buziaş (ape carbogazoase şi feruginoase), Călimaneşti, Govora, Căciulata (ape sulfuroase), Slănic Prahova, Ocna Sibiului (saline).

Factorii determinanţi ai efectului terapeutic precum: termalitate, prezenţa gazelor dizolvate (O2, CO2, H2S, CH4, N2, gaze rare), prezenţa unor substanţe de natură minerală sau organică (hormoni, antibiotice) permit utilizarea acestor ape în tratarea unei game foarte largi de afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, locomotor, anemii, boli ale sistemului nervos şi boli endocrine. Apele din râuri au o compoziţie variabilă. Sunt în general slab mineralizate. Conţin Ca2+ şi HCO3- şi mai rar SO42- şi Cl-. Apele mărilor şi oceanelor sunt puternic mineralizate. Mările interioare au concentraţii în saruri, fie mai mari (Marea Mediterană), fie mai mici (Marea Neagră – în special NaCl) comparativ cu apele oceanelor.
APA potabilă nu trebuie să conţină organisme animale şi vegetale şi să satisfacă cerinţe de calitate superioară privind indicatori fizico-chimici, biologici şi bacteriologici. Alimentarea cu apă a centrelor urbane prezintă o mare importanţă, căci apele trebuie sa fie tratate înainte de a fi puse la dispoziţia populaţiei.
Pentru epurarea apei se folosesc: ozon, clor, hipoclorit de calciu (apă de Javel), cloramină. În cazul clorului se utilizează aproximativ 0,1 mg clor la litru. O cantitate prea mare de clor dă însă apei un gust dezagreabil şi chiar un miros urât.
În tradiţia naţională de nepromovare a inventatorilor autohtoni – nu se prea pomeneşte de dispozitive ca cel patentat în 1997 sub denumirea de dispozitiv de tratare magneticã a apei utilizat în circuitele de apă industrială şi menajerã pentru evitarea depunerilor de crustă; conform invenţiei, este compus dintr-un ansamblu de magneţi formaţi din pachete de inele feritice (1), despãrţiţi de nişte piese polare (2), încorporate într-un tub din material nemagnetic (3), închis la ambele capete, fixat concentric în interiorul unor ţevi din material feromagnetic (4), prin intermediul unor piese de prindere, ghidare şi centrare (5) cu nişte inele (6), sudate la o ţeavã exterioarã (4), fluidul ce urmeazã a fi tratat magnetic  circulând în spaþiul liber, existent între tubul (3) şi ţeava feromagneticã (4), intersectând perpendicular liniile câmpului magnetic, fluxul magnetic fiind concentrat în spaţiul de circulaţie a fluidului.
(titular: SC ICPE SA, Bucureşti, Ro; inventatori: Miron Paulina, Bucuresti, Ro; Mateescu Margareta, Bucuresti, Ro; Kappel Wilhelm, Bucuresti, Ro; Cios Mihail, Bucuresti, Ro).

APA din majoritatea surselor (robinet, fântână, etc.) este contaminată în continuare cu: materiale organice, gaze, ioni grei, resturi de pesticide, resturi de medicamente, hormoni, azotaţi,chimicale cu clor şi fluor, plumb, fecalo-bacterii şi alte impurităţi asociate cancerului  şi disfuncţiilor metabolice.

Organismul fiecăruia dintre noi conţine în proporţie de peste 70% apă, însă nu este vorba despre APA de un singur tip. Există APA din interiorul celulelor, de la suprafaţa celulelor şi din afara lor, APA constituţională, şi fiecare dintre acestea este diferita de celelalte. Chiar şi APA de la suprafaţa celulei diferă foarte mult de la un om la altul. APA se uzează odată cu vârsta. Mai mult, ea are memorie. Nu în sensul că reţine anumite detalii, ca în cazul minţii umane, ci în sensul că, pe parcursul vieţii, ea îşi modifică atât de mult structura, compoziţia izotopică şi entropia, încât capătî proprietăţi mult diferite de ceea ce a fost iniţial, purtând şi preluând o amprentă.
Moleculele de apă pot fi ordonate într-o structură simetrică, cristalina - gheaţa -, pentru ca, pe măsură ce temperatura creşte, APA să treacă din structura cristalină într-una lichidă. Este extrem de important că, în intervalul de temperatura de la 35 la 42 grade Celsius, APA se află într-o stare fluidă - are jumătate structura cristalină, jumatate lichidă. Această structură cu maximă instabilitate - acum e cristal, acum e lichid - favorizează dezvoltarea reacţiilor biochimice care generează energie şi întreţin viaţa la temperatura de 37 grade C şi la o presiune de o atmosfera. În laborator se încearcă obţinerea de reacţii biochimice care se produc în celulă şi în corpul omenesc la 37 grade C şi la o presiune de o atmosfera. Pentru obţinerea artificială a unor aceleaşi reacţii am avea nevoie de sute de grade, sute de atmosfere şi de catalizatori superperformanţi.

Organismul nostru are nevoie de un echilibru între aportul şi eliminarea apei din organism. Nu orice lichid este potrivit nevoilor noastre. El ar trebui  întrunească urmatoarele proprietăţi: să aibă potenţial energetic, să fie uţor absorbabil, să poată pătrunde în celule (să fie compus din grupuri moleculare de dimensiuni mici), să conţină ioni esenţiali, să aibă un pH echilibrat. Potenţialul de hidrogen (pH) al organismului variază între 0 şi 14. Soluţiile acide au un nivel al pH-ului mai mic de 7. Până când bebeluţul este alăptat la piept, nivelul pH-ului din organismul acestuia este alcalin. Treptat, odată cu înaintarea în vârstă şi apariţia stresului, organismul omului devine tot mai acid. În acest context, organismul încercă să împrumute minerale, inclusiv calciu, sodiu, potasiu şi magneziu de la organele vitale şi oase pentru a amortiza (neutraliza) acidul şi pentru a-l elimina din organism fără riscuri. Atunci începem să pierdem substanţe nutritive importante din sânge, oase şi şesuturi. Acesta este mecanismul de apărare a organismului împotriva acidozei.

Acidoza reprezintă starea de aciditate a organismului, datorată dietelor nesănătoase, chimicalelor, farmaceuticelor etc. Acidoza este direct legată de bolile moderne, cum ar fi: cancerul, leziunile cardiovasculare, obezitatea, diabetul, deficienţele (auto)imune, lezarea celulelor prin oxidarea organismului de către radicalii liberi, îmbătrânirea prematură, osteoporoza, energia scazută şi extenuarea.

Alcalinizarea este soluţia optimă pentru rezolvarea problemei acidozei. Soluţiile alcaline au un nivel al pH-ului mai mare de 7, deci cu cât nivelul pH-ului creşte, cu atât corpul este mai bazic şi deci mai puţin acid. Deoarece organismul este format în mare parte din lichide, el are propriul pH, care reprezintă un echilibru de ioni încărcaţi. Reglarea acestuia prin ionizare negativă duce la alcalinizarea organelor. Fenomenul de alcalinizare elimină astfel problemele de sănătate legate de prezenţa acidozei în organism. Adică o mulţime de afecţiuni care pe alte căi sunt greu de combătut.
APA vie este denumită de fapt o apă în care, la nivel molecular, ciocnirile dintre moleculele de polaritate diferita sunt similare şi pot fi în oarecare măsura de aceeaţi intensitate controlabilă. Totuşi, cu toate că s-au încercat diferite metode de a obţine formula acestei ape, mai exact un proces optim de replicare, nu s-a ajuns la nici un rezultat având în vedere reacţiile care apar ulterior în corpul omenesc datorate metabolismului care influentează aceste ciocniri moleculare. APA vie este un termen relativ, poate acţiona ca "apă vie" pentru un organism şi ca apă normală pentru altul.

Din ordinul lui Nicolae Ceauşescu a apărut în 1970 Uzina G la Râmnicu Vâlcea. După ce prima misiune a fost îndeplinită, din uzină a devenit Institut Naţional. Iniţial aici s-a produs “APA grea”, adică APA cu un conţinut ridicat de deuteriu pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă, apoi această activitate a fost preluata de Combinatul de Apă Grea Halanga –Turnu Severin. APA grea având efecte distructive în timp asupra materiei vii, ducând chiar la suprimarea vieţii – a apărut ipoteza că opusul ei, APA săracă în deuteriu, ar putea avea efecte benefice. Deuteriul este un izotop stabil al hidrogenului. Atunci, producerea apei sărăcite în deuteriu reprezenta doar un proces ştiinţific, neştiindu-se nimic despre proprietăţile terapeutice ale acesteia.

Institutul de Criogenie din Râmnicu Vâlcea este locul unde se produce APA vie cu efecte antiîmbătrânire. În 1978 a fost brevetată una dintre cele mai importante descoperiri cu aplicabilitate în rândul populaţiei: APA sărăcită în deuteriu, cunoscută popular ca apă vie. În 1990, APA vie a început să fie produsă în cantităţi mari pentru a fi comercializată. S-au făcut chiar şi observaţii medicale. S-a constatat că are efecte benefice la persoanele cu un grad mare de stres şi chiar întârzie îmbătrânirea. Din 2007 APA vie a fost brevetată şi pe plan internaţional şi a câştigat un premiu la salonul de invenţii de la Bruxelles. Descoperirea a adus cercetătorilor români 5 medalii de aur şi 3 de argint la saloanele de inventică de la Bruxelles, Geneva, Londra şi Budapesta.

APA sărăcită în deuteriu (ASD) este rezultatul cercetărilor în domeniul separării izotopilor desfaşurate de-a lungul anilor de catre un colectiv de specialişti din cadrul INC-DTCI – ICSI Râmnicu Valcea. ASD este microbiologic pură, cu o concentraţie izotopică aflată sub concentraţia apei naturale. Procedeul de obţinere constă în distilarea continuă sub vid a apei naturale pe coloane de separare de înaltă performanţă.
Cercetările efectuate de institute specializate din ţară şi străinatate au evidenţiat efecte bioactive de necontestat ale ASD asupra viului: creşterea reactivităţii vasculare, stimularea imunităţii, creşterea rezistenţei animalelor la doze de radiaţii subletale şi letale, remisia liniilor celulare tumorale şi a afecţiunilor dermatologice. Procedeul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu au fost medaliate cu aur la Salonul de Inventică de la Bruxelles, inventatori: Ştefănescu Ioan şi Titescu Gheorghe. Invenția se referă la procesul și instalația de obținere a apei sărăcite în deuteriu prin distilare izotopică continuă în prezența a minim 100 de talere cu o eficiență de 8 talere pe metru, produs de uz alimentar. APA vie e îmbuteliată tot în cadrul Institutului din Râmnicu Vâlcea. Sortimentul aflat pe piata se numeste Qlarivia.
Înainte de a se multiplica, celulele canceroase analizează concentraţia de deuteriu (izotop al hidrogenului cu număr de masă 2) din APA interstiţială. Dacă deuteriul este prezent într-un procent mare, atunci celula canceroasă se multiplică. Dacă deuteriul este absent, atunci celula moare şi tumorile canceroase sunt eliminate. În Institutul Oncologic de la Timişoara s-au făcut studii şi s-a observat că APA vie poate prelungi viaţa unui bolnav de cancer în medie cu doi ani. În România, a fost folosită doar în anumite spitale mai importante din cauza costurilor mari. Dar de APA vie au devenit interesate alte ţări. Ungaria şi Japonia cumpără de câţiva ani 130 de tone de apă vie. În prezent, e folosită la tratarea pacienţilor în clinici din Ungaria, Japonia, SUA, Germania şi în România. Potrivit conducerii institutului, APA sărăcită în deuteriu ar avea proprietăţi curative în bolile de piele, ale stomacului, asigură o protecţie contra virusurilor de orice fel, scade nivelul colesterolului, ajută la vindecarea unor forme de cancer şi are un efect benefic asupra duratei de viaţă. Pur şi simplu, se face o cură cu aceasta apă, se bea la fel ca o apă de masă obişnuită.

La ROMAG, din Drobeta Turnu-Severin, unde se produce APA grea, se fabrică şi APA superuşoară, cunoscută şi ea sub numele de „apă vie". Produsul este considerat miraculos în tratamentul cancerului, dar nu a fost omologat nici un tratament de către Ministerul Sănătăţii. Spitalul CFR din Cluj şi Spitalul Militar din Bucureşti încearcă să descopere un leac împotriva cancerului cu ajutorul apei miraculoase de la Severin. Săracă în deuteriu şi săruri, APA superuşoară are capacitatea de a regenera ţesuturile umane şi de a realiza un echilibru în organism. „APA vie" a stârnit şi interesul americanilor şi o firma specializată în cercetări oncologice a făcut deja o comandă, ce-i drept, pentru o cantitate redusă. Primul transport de apă superuşoară de la Uzina ROMAG din Drobeta Turnu-Severin a plecat spre SUA, urmând să fie folosită în cadrul unor cercetări şi experimente ştiinţifice. Calităţile apei superuşoare sunt bine cunoscute de români. Dar, până la omologarea unui tratament recunoscut de Ministerul Sănătăţii, ROMAG SA nu va putea distribui APA superuşoara persoanelor fizice.

O apă vie de altă factură este obţinută prin devierea planului luminii polarizate spre stânga ce duce la apariţia speciei de apă biologic-activă, apă care a reuşit sa fie produsă la noi în ţară de către grupul de cercetători Lucaci, Abrudan şi Mânzatu. Ei au reuşit prin încrucişarea unor câmpuri fizice să separe din APA obişnuită trei componente: apă neurală (99,8 %) cu structură monomeră, apă biologică (0,1%.) şi apă antagonică (0,1%). În limbajul popular, APA biologică se numeşte apă vie şi APA antagonică se numeşte apă moartă. APA biologică sau APA vie are un comportament straniu. Ea pulsează cu o frecvenţă de 70-72 oscilaţii/minut, putând alimenta o baterie electrică, fierbe la 105 grade C şi îngheaţă la temperaturi mai mici de 0 grade Celsius.
Celula vie lucrează cu cele doua tipuri de apă şi nu cu APA neurală care are doar funcţia de cărăuş al celor două. În patru vase cu apă: obişnuită (proba martor), apă neutrală, apă biologică (apă vie) şi apă antagonică (apă moartă) s-au introdus peşti vii, după care vasele au fost sigilate. Peştii din vasul cu apă antagonică (apă moartă) au murit în câteva ore, cei din vasul cu apă obişnuită şi neurala în câteva zile, în timp ce peştii din vasul cu apă biologică (apă vie) au trăit 62 de zile fără hrană, după care experienţa a fost întreruptă. Este clar că existenţa noastră, viaţa celulei, depinde de capacitatea organismului de a separa APA biologică (APA vie) din APA obişnuită. Îmbătrânirea se produce când organismul nu îşi mai poate asigura APA vie şi fără această separare, procesele vitale pierd din calitate şi se dereglează uşor. Moartea organismului survine când organismul devine incapabil de a mai obţine această apă biologică. Dacă celula vie ar fi alimentată strict cu APA vie, ea ar supravieţui poate la nesfârşit.

APA vie se mai poate obţine prin ionizarea apei potabile. Ionizatorul pentru APA este un dispozitiv electronic care separă APA plată în apă ionizată negativ ( la polul ( - ) rezultă APA vie sau alcalină) şi APA ionizata pozitiv ( la polul ( + ) rezultă APA moartă). Aparatul este confecţionat din materiale neutre din punct de vedere chimic. În functie de conductivitatea şi temperatura apei folosite, timpul de preparare poate varia de la 1 la 12 h. Perioada necesară pentru ca ionizatorul (activatorul) să împartă APA, depinde de mineralele din ea. Se foloseşte numai apă plata, nu carbogazoasă sau distilată.

APA ionizată negativ (APA alcalină sau APA vie):
- este benefică în tratamentul bolilor legate de bătrâneţe şi a altor boli
- inversează procesul de îmbătrânire
- contracarează acumularea deşeurilor acide în organism
- este un antioxidant la fel de puternic ca şi vitaminele A, C, E, picogenolul şi seleniul, însa fără a avea efecte secundare. Încărcătura sa ionică neutralizează radicalii liberi
- furnizează mari cantităţi de oxigen corpului
- furnizează energie
- contracarează acidoze
- wlină durerile
- fortifică şi stimulează sistemul imunitar
- reduce stresul

APA ionizata pozitiv (APA acida sau APA moarta):
- tratează acneea fără efecte secundare
- este benefică în tratamentul mătreţii
- umezeşte ochii afectaţi de uscăciune cronică
- tratează eczemele
- este un balsam excelent pentru păr redându-i volumul şi strălucirea
- umezeşte pielea
- catifelează pielea
- vindecă rănile
- dezinfectează rănile
- elimina ridurile mici
- tratează cu succes ulceraţiile picioarelor datorate diabetului
- vindecă bolile de piele datorate ciupercilor
- distruge marea majoritate a bacteriilor
- dste un insecticid foarte bun pentru plante
- dezinfectează legumele şi plantele

Şi până acum nimeni nu şi-a dat seama la ce anume folosea APA moartă din ciocul păsării măiastre. La fel cum obişnuiam să credem ca APA vie există doar în basme.

APA cu adevarat pură (APA structurată) este o apă cu proprietăţi deosebite şi se găseşte foarte rar în natură. Dacă i se modifică structura, compoziţia, temperatura, ea capătă proprietăţi implicit şi proprietăţile biologice asupra organismului vor fi diferite.
APA structurată poate fi elaborată şi de propriul organism, dar în cantităţi nesatisfacatoare, datorită radicalilor liberi (acumulaţi în timp) din organism, care inhibă procesele celulare de obţinere a apei pure. Acest tip de apă structurată s-a obţinut pe cale artificială, pentru a se completa deficitul biologic de apă purţ. Ideal ar fi de a inlocui treptat întreaga cantitate de apă uzată din organism, cu apă structurată pentru a reîntineri întreg organismul, (1 l apă structurată pentru 1 kg corp în condiţiile în care în acea perioada se consumă doar acest tip de apă şi sucuri strict naturale (fără adaosuri chimice) şi legume ecologice (netratate chimic) altfel cura poate fi prelungită). APA structurată se obţine începând prin eliminarea tuturor elementelor ca: minerale, toxine, microorganisme, metale grele, ramânând doar APA care va fi apoi sărăcita de izotopul greu al hidrogenului, deuteriul (cel care este răspunzător de inhibarea proceselor biologice), ca apoi printr-un câmp magnetic să se obţină o armonizare moleculara (obţinându-se structurarea) de aşa manieră încât această apă capătă proprietăţi deosebite, putând fi încărcată energetic şi informaţional. Acest lucru poate fi posibil după etapa de ordonare spaţiala a apei, pentru a schimba în totalitate amprenta veche, energetică informaţionala a apei uzate din organism.

Popular, pentru a obţine APA vie  se punea într-un vas cu apă varza proaspătă tocată, se lăsa un anumit timp, după care APA astfel obţinută avea calitatea de a fi foarte bine absorbită de organism. APA moartă se punea în comprese pe răni ce se cicatrizau mai repede.

Alte surse de apă vie există în sucurile din fructe şi legume, în seva copacilor, în lacrimile viţei de vie, în APA de rouă, în APA dezgheţată şi în APA de piramidă.

Efectul de piramidă se explică prin implicaţia formei geometrice asupra câmpurilor existente în apropierea lor pe care le modifică, indiferent că este implicată o formă bidimensională sau tridimensională. Dar modificarea poate avea loc în sens pozitiv sau negativ. Piramida este una dintre formele geometrice, uşor de construit şi cu efecte puternice. Energiile angrenate în piramidă au valori mici comparativ cu valorile cu care suntem obişnuiţi din viata de zi cu zi, procesele desfăşurându-se cu viteza mică şi fiind foarte influenţate de mediul înconjurător. Astfel că fenomenul poate da rezultate bune în anumite locaţii, iar în altele să nu funcţioneze deloc, datorită suprapunerii peste efectul de piramida a unor forţe mai mari. Poţi să-ţi construieşti o piramida singur: dar trebuie să fi sigur că este construită la proporţia şi unghiul corect, care este de 52,606 grade. APA de piramidă se obţine prin păstrarea recipientului cu apă potabilă la 1/3 din înălţimea piramidei, calculat de la baza acesteia.
Cel mai simplu şi eficient produs complementar împotriva gripei şi virozelor respiratorii este APA cu argint coloidal. Pe baza proprietăţilor fiziologice ale argintului coloidal, administrat în scop preventiv vă protejează împotriva a 650 organisme patogene (germeni) virusuri şi fungi. Este cel mai bun remediu complementar pentru afecţiunile cronice: HTA (hiper tensiune arterială), hepatită cronică (inclusiv hapatitele virale B şi C), sinuzită, gastrită, ulcer, psoriasis, herpes etc. Anticii egipteni, romani şi greci cunoşteau puterea vindecătoare a argintului. De aceea cei care şi-au permis să mănânce din farfurii şi cu tacâmuri din argint au fost feriţi de boli şi de infecţii, din cauza cărora mureau oameni simpli. Până în 1934, când a fost descoperită penicilina, argintul era foarte scump, fiind singurul medicament folosit împotriva multor boli ale vremii. În ceea ce priveşte utilizarea acestei substanţe nu au fost semnalate efecte secundare negative asupra sănătăţii omului, în afară de o pigmentare albastrie a pielii celor care consumau aceste substanţe în cantităţi foarte mari în starea ei minerală. Această pigmentare a pielii este de fapt un efect cosmetic inofensiv datorită căreia clasa aristocrată din Europa a obţinut epitetul de „sânge albastru”.

Una dintre cele mai importante functii ale apei în organismul uman este spalarea şi eliminarea din organism a toxinelor şi a sărurilor. Din păcate, oamenii din lumea întreaga consumă prea multă sare. Încă cu câteva sute de ani în urmă oamenii nici nu ştiau ce este sarea. Lipsa ei nu-i împedica să fie sănătoşi şi fericiţi. O soluţie ar fi APA plată din magazine care provine din izvoare. Dar şi despre aceasta s-a demonstrat că nu este tocmai lipsită de substanţe nocive.

În medicina populară românească, se considera ca APA poate "împrumuta" puterile binefacatoare ale răsăritului de soare, ale Lunii, ale plantelor, ale aurului ori ale cuvântului rostit sau scris.

Mergând pe urmele tradiţiei medicale din diferite zone, descoperi leacuri ale căror frumuseţe, simplitate şi mister te încântă. În Munţii Apuseni, APA este investită cu puterea vindecătoare a aurului, dacă era pregatită astfel: o rădăcina de morcov se scobea ca un pahar, apoi se puneau în ea apă de fântână şi un ban sau un inel de aur (importantă se pare ca era forma circulară), se lăsa câteva ore, apoi se bea; era un remediu de excepţie contra bolilor de ficat. În mai toate zonele ţării, roua de pe flori scăldată în lumina răsăritului de soare, era folosită contra bolilor de piele şi a deochiului. Apoi, cele mai puternice elixiruri de dragoste se făceau în Bucovina, din APA adusă la ceas de noapte dintr-o fântână în care se oglindea Luna. Pe Valea Frumoasei, cel mai mare tămăduitor cu plante folosea în leacurile sale APA ţinută într-un vas de lut ars, pe fundul căruia era scris numele lui Dumnezeu în toate limbile pământului.

Impregnarea apei cu puterea cuvântului rostit al faimoaselor descântece a fost probabil practica de medicină magică cel mai des utilizată la noi în ţară. Asta cu mult înainte ca doctorul Masaru Emoto să îşi înceapă cercetările celebre de acum în întreaga lume prin care APA ne-a fost relevată ca mediu informaţional.

Celebrele Remedii Bach, cu un nume tot mai popular în Occident, nu sunt altceva decât apă de izvor, în care s-a scufundat vreme de câteva ore (nu prea multe) o cantitate mică de ierburi şi flori. Obţinerea acestor remedii ar putea fii considerate ca neştiinţifică dacă n-ar exista HOMEOPATIA, dar au vindecat deja mii de oameni. Cu alte cuvinte aceste remedii se obţin prin informarea apei neîncepute cu plante - o apă de flori. Aceste remedii le importăm într-o ţară având o bogatie de izvoare naturale şi plante de leac.

APA neîncepută este iar o expresie care pare a ţine de poveştile bunicii. Uitând că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere, privim cu mirare la experimentele de peste hotare care demonstrează moduri diverse de informare a apei. APA neînceputa se foloseşte în aceeaşi zi în care a fost luata si, în general, nu se păstrează dupa apusul soarelui. APA care rămâne după utilizare nu se păstrează, ci se aruncă la parii gardului. Pentru bolile cele mai grele trebuie ca cel care ia APA să ajuneze în ziua respectivă sau cu o zi înainte şi musai să se ducă la fântână pe nemâncate.

Toate procedeele de obţinere a apei neîncepute se bazează pe un transfer al puterii naturii (a răsăritului de soare sau a zorilor, a Lunii etc.) şi al credinţei celui care aduce APA (manifestată prin post, tăcere, prin respectarea unor restricţii), asupra apei. Faimoasa apă neîncepută poate fi obţinută în câteva zeci de feluri, unele presupunând ritualuri foarte simple, altele extrem de complexe. Se spune că orice leac din ierburi cu puteri tămăduitoare îşi înzeceşte puterea dacă este făcut cu apă neîncepută. APA neîncepută cu care se fac aceste remedii se obţine, de obicei, destul de simplu. Iată în continuare doar trei metode din zecile de procedee cunoscute:
- Înainte de răsăritul soarelui, te duci la o fântână de unde nu a mai luat nimeni apă şi iei APA într-o găleată clătită înainte de trei ori cu agheasmă. La fântâna trebuie să te duci desculţ şi să treci cu picioarele prin iarba udă de rouă. APA obţinută astfel se foloseşte pentru bolile de piele, pentru încuiere (constipaţie) şi pentru toate bolile sângelui.


- La răsărit, te duci la trei fântâni din sat şi iei de la fiecare apă pe care o pui în aceeaşi găleată. La întors, nu trebuie să vii pe urmele pe care ai călcat la dus, ci să vii pe un alt drum. Cu oricine te întâlneşti pe drum, nu trebuie să schimbi nici o vorba, ci sş te rogi mereu în gând. Această apă se foloseşte pentru boli grele, pentru deochi şi tulburări ale minţii.
- Pentru elixirurile de dragoste, trebuie luată APA, când se apropie de lună plină (dar nu când e lună plină, că atunci umblă zburătorii, ielele şi altele), de la o fântâna, imediat după miezul nopţii. După apă trebuie să se ducă o fecioară ori un om curat.

Atunci când se fac ritualuri mai puternice, APA neîncepută nu mai este pusă în alte remedii, ci devine ea însăşi un leac:
- contra tuturor pierderilor de lichide din organism prin hemoragie (inclusiv cea produsă de menstruaţie), diaree ori transpiraţie excesivă, se bea APA “de întâlnitură”. Aceasta se ia de la un loc unde se întâlnesc trei izvoare, dimineaţa - înainte de răsărit şi seara - după apus. şi la drumul de dus şi la cel de întors, se păstrează o tăcere deplină şi nu se priveşte îndărăt, iar ulcica sau sticla trebuie ţinute bine astupate şi nu trebuie dat nimănui să bea din ele pe drum.
- contra artritei, poliartritei reumatoide, spondilozei  se fac scăldători cu apă de scăldătoare obţinută astfel: la izvor sau la pârâu merge o femeie cu o cofă sau cu o oală nouă în mâna dreaptă. Acolo, ea spune Tatăl Nostru şi după aceea aruncă simbolic în apă o bucată de pâine făcută cu mâna ei şi o bucată de sare. Apoi ia în oală APA care a trecut peste pâinea şi sarea aruncate în apă. Această operaţie se repetă de trei sau nouă ori, după care APA este dusă degrabă pentru scăldătoare.
- pentru bolile necunoscute, cărora nu le poate veni nimeni de capăt, se fac spălaturi cu apă luată de pe roata morii.
- dacă se bănuieşte că la originea bolii este deochiul ori vreo vrajă, atunci se bea apă de la fântâna casei preotului, în care s-au stins 9 cărbuni din lemn de tei.
Există multe alte metode de obţinere a apei neîncepute, care presupun fel şi fel de canoane de rugăciune ori de batere a mătăniilor pe malul apei, la ceasul dimineţii ori al apusului. Apoi, cu diferite feluri de cărbuni stinşi în apă (de jugastru, de fag, de stejar) şi cu descântece se vindecă o sumedenie de alte boli. Însa aceste ritualuri sunt foarte complexe şi presupun o bună cunoaştere a forţelor naturii, cunoaştere dobândită în trecut de meşterii vindecători, după decenii de practică, de apropiere cu multa atenţie şi dragoste de misterele apei. Cert este că folosirea, vreme de secole, a apei ca remediu a dat nu o dată rezultate surprinzător de bune.

Agheasma sau APA sfinţită este elixirul magic cel mai larg folosit în toata lumea creştină şi se transformă într-o veritabilă apă vie pentru bolnavi, cât şi într-o veritabilă armă împotriva duhurilor de boală – pentru care devine o apă aducătoare de moarte. Folosirea agheasmei a fost adaptată de către românii creştinaţi, încă din cele mai vechi timpuri, la o mulţime de ritualuri precreştine - de la cele mai simple, la unele foarte complexe. În zona Neamţului, unde credinţa face parte poate mai mult ca în alte zone din viaţa oamenilor, agheasma este mai folosită decât tradiţionala aspirină sau decât orice alt leac. Puterea agheasmei depinde foarte mult de credinţa celui care o foloseşte, în mâinile celor cu o credinţă profundă, fie ei preoţi sau laici, ea transformându-se într-o “armă” redutabilă. În medicina tradiţională românească, agheasma este un remediu de prim ordin pentru alungarea duhurilor rele, de orice natură, de unde şi o listă, practic nesfârşită cu utilizările ei terapeutice. Cea mai preţuită agheasmă este cea facută în locurile în care slujesc preoţii cu har, mai ales la mânăstiri şi în sihăstrii. Puterea cea mai mare o are cea facută în două ocazii ale anului: de Boboteaza şi de Izvorul Tămăduirii (vineri, după Paşte). Agheasma cu putere mare se cunoaşte după faptul că nu îngheaţă, oricât ar fi de frig, şi dupa faptul că are o mireasmă foarte fină, pe care numai oamenii curaţi o percep. Dată fiind sfinţenia acestui remediu, lista sa de utilizări, mai mult sau mai puţin medicale, ar putea alcătui un mic tratat. Câteva tradiţii despre folosirea agheasmei, specifice mai multor zone ale ţării, sunt:
- contra epilepsiei (numită popular ducă-se pe pustii) - în Apuseni şi Năsăud, se stropea bolnavul gata sa intre în criză cu agheasmă sau era frecat cu ea pe frunte, gât şi pe piept.
- pentru a se feri de deochi (afecţiune manifestată prin dureri de cap, apatie ori exacerbarea emotivităţii, indigestie etc.) - în zilele de sărbătoare, fetele se priveau în oglindă numai după ce o ştergeau de 20 de ori cu agheasmă.
- copiii deocheaţi sunt unşi pe tot corpul cu agheasma lăsată să picure pe o icoană a Maicii Domnului pictată pe sticlă - credinţa din Răşinari.
- contra frigurilor (in judeţul Gorj) - li se da copiilor sa bea agheasmă. Aceeaşi prescripţie este valabilă şi pentru guturai şi gripă.
- contra bolilor de ochi şi a oboselii ochilor - suferindul se spală pe faţă cu agheasma  sau cu APA în care si-a clatit un duhovnic cu har mâinile, după săvârşirea sfintei liturghii.
- pentru a scăpa de insomnii ori de coşmaruri, oamenii posteau şapte vineri la rând, în fiecare vineri făcând curat şi lăsând aerul şi soarele să intre în camera de dormit. În fiecare vineri chemau un preot cu har să stropească cu agheasmă în toate ungherele camerei.
- beţia “se tratează” cu post negru şi rugăciuni de ajutor ale rudelor celui ... posedat. Apoi se stropeşte zilnic perna cu agheasmă, se şterge cana din care bea APA cu agheasmă ori se stropeşte cu agheasmă toată camera în care doarme.
- crizele paroxistice de furie, inclusiv cu manifestări isterice, se potolesc prin stropirea cu agheasmă din abundenţă. Cel care face această operaţie trebuie însă să aibă foarte multă credinţă în Dumnezeu şi să păstreze în minte şi în inimă mereu numele lui Dumnezeu, până la trecerea momentului critic.
- paralizia (poceala) se tratează tot prin stropire sau ungere cu agheasmă, de doua ori pe zi - la răsăritul şi la asfinţitul soarelui. Pentru ca tratamentul “să prindă”, trebuie făcut şapte sau nouă săptămâni la rând, iar bolnavul trebuie să postească şi să se roage.
- cu apă sfinţită picurată pe creştetul capului, este prevenită şi se trateaza insolaţia (leac utilizat de cei care aveau mult de lucru la câmp), precum şi durerile de cap.

Practic, orice boala ori tulburare produsă de “duhurile cele rele” (în termeni moderni - orice afecţiune psihică sau psihosomatică) poate fi tratată cu agheasmă. Însă folosirea agheasmei are şi ea rosturile ei. Pentru a fi eficientă, trebuie ca cel care o foloseşte să aiba multă credinţă în Dumnezeu şi sa fie curat la suflet. Dacă agheasma “nu prinde”, atunci cel suferind trebuie să postească şi să se roage la Dumnezeu, deoarece cugetul lui este prea umbrit de păcate şi nu se poate bucura de sfinţenia remediului. Apoi, dobândirea unei ape sfinţite cu mare har de vindecare nu e un lucru chiar uşor. În lumea satului românesc exista multe povestiri despre oameni suferinzi care s-au rugat la Maica Domnului până ce, dintr-o icoană, ea a vărsat o lacrimă, aceasta fiind cea mai de preţ agheasmă, cu puteri tămăduitoare nemăsurate. Aceasta este “reţeta” tuturor miracolelor în tratamentul cu agheasmă: apă, credinţă şi dragoste nesfârşită de Dumnezeu.”

SURSA: http://www.energobiologie.ro

VEDETI AICI UN TUTORIAL VIDEO DESPRE UNELE INTREBUINTARI ALE APEI

Mai multe informatii despre miraculoasa apa puteti gasi studiind cu atentie categoria APĂ , pe care o puteti rasfoi mai usor in CUPRINS.