Ieşirea Din MATRIX: NAŢIUNEA SUSPECTĂ

sâmbătă, 14 martie 2009

NAŢIUNEA SUSPECTĂ

SUSPECT NATION (2006)

Suntem bucuroşi să remarcăm că mişcarea anticip capătă amploare, că este din ce în ce mai activă, că spiritele se agită, iar povestea nu se stinge uşor, uşor ca în cazul altor "inflamaţii" civice, ba dimpotrivă, se transformă, pe zi ce trece, în acea buturugă mică care poate răsturna carul mare, dezvăluindu-se tot mai mult cancerul ascuns al sistemului din spatele tonelor de "machiaj" mediatic.
Ne bucurăm că facem parte şi noi din acestă mişcare de trezire şi suntem surprinşi uneori când mai auzim pe la TV pe unii şi alţii vorbind pe aceeaşi frecvenţă de undă cu noi, de parcă ar fi citit blogul (unii poate chiar au făcut-o, cine ştie?).

Plecând de la realitatea oribilă a cipării, oamenii încep să se trezească la o altă realitate (ca Neo când ieşit din Matrix şi a deschis pentru prima oară ochii) şi să descopere din ce în ce mai mult, manipularea, vălul minciunii aruncat zi de zi peste ochii lor, iluzia, MAYA.

Mereu apar noi dezvăluiri, noi informaţii, noi site-uri, noi documentare, emisiuni, articole care expun sinistra conspiraţie globală ascunsă în spatele "filmului" hipnotizant prezentat de mass media principală, la nesfârşit, ca un carusel halucinant, un bâlci al deşertăciunilor, asemănătoar unui cântec repetitiv de flaşnetă, menit să adoarmă până la abulie, conştiinţa umană.

Mulţi oameni au început să se mobilizeze şi se simte un freamăt nespecific poporului român, care adeseori, este tolerant până la prostie, ca un fel de "Ferdinand, taurul care miroase flori" (dacă vă amintiţi desenele acelea animate), numai că românii nu "miros" florile, ci stirile TV, meciurile, manelismele, scandalurile, le trag pe nas ca pe niste droguri şi apoi zac ca legumele, secati de vlaga, absenti, dar impacati ca au mai supravietuit o zi.

Energia adormită, inertă începe să se precipite, ceva nou şi diferit pluteşte în aer.

Să fie oare acea senzaţie de dinaintea erupţiei unui vulcan?

Vă aducem şi noi la cunoştinţă o parte mică din abundenţa excepţională de informaţii noi în domeniul deconspiraţiilor şi o să vă prezentăm un nou documentar incendiar, tradus în limba română, numit SUSPECT NATION (un documentar despre monitorizarea totală a umanităţii). Felicitări traducătorilor!

Despre documentarul de astăzi vă spunem pe scurt, doar asta:
(cităm de pe siteul 3abc.haipa.ro)

"Camere video de supraveghere pretutindeni, softuri de analiza si identificare a imaginilor, identificare biometrica, monitorizarea comunicatiilor prin telefonie mobila si internet, cipuri RFID in cartelele de transport, in cardurile bancare, in produsele supermarketurilor, in pasapoarte, in carti de identitate si implantate sub piele, baze de date agregate ce contin toate informatiile culese. Toate acestea nu mai sunt doar tehnologii science-fiction ori care sunt prea scumpe pentru Romania.
Desi lumea se zbate intr-o criza economica si financiara, in mod "miraculos" se gasesc intotdeauna bani pentru aplicarea tehnologiilor de supraveghere a populatiei, iar Romania a preluat fortat aceste metehne ale statelor occidentale desi la noi nu au existat asa zise amenintari teroriste.
Aceste metode de supraveghere nici macar nu si-au dovedit eficienta in reducerea infractionalitatii sau cresterea securitatii, ba din contra ele usureaza contrafacerea electronica, fraudele sau abuzurile unor terti, in plus fata de cele ale statelor care le-au implementat cu incalcarea drepturilor civile si constitutionale .
Evident scopurile acestor masuri ce incalca in mod flagrant drepturile noastre, sunt altele decat cele declarate si numai cei lipsiti de inteligenta nu-si dau seama in ce directie se indreapta lucrurile."

VEDEŢI DOCUMENTARUL AICI:


Acum vă facem invitaţie la miting:

"Votul în Senat privind actul normativ al Guvernului prin care se introduc paşapoartele electronice a fost amânat miercuri 11.03.2009, pentru a doua oară. Senatorii nu au reuşit să ia o decizie nici în favoarea, nici contra Ordonanţei paşapoartelor biometrice, amânând votul final din Senat pentru şedinţa de luni, 16.03.2009, orele 14.00.

Din acest motiv, vă rugăm să participaţi în număr cât mai mare la MITINGUL DE LUNI 16 MARTIE 2009, organizat la Senatul României, între orele 14:00-18:00, prin care vom cere Senatorilor să nu voteze Ordonanţa, ci să o respingă. Cerem ca cetăţenii români să fie lăsaţi să aleagă dacă vor sau nu documente de călătorie cu cipuri biometrice. Se va solicita ca regula generală să fie paşaportul normal, FĂRĂ CIP, iar cel cu cip să fie eliberat NUMAI LA CERERE !

Adunarea publică va avea loc în faţa la palatul Parlamentului, intrarea Senatului (cea opusa parcului Izvor). Organizatori: Asociaţia Pentru Apărarea Libertăţilor Publice, prin preşedinte avocat Georgescu Cătălin."

Iată unde mai puteţi găsi nenumărate articole şi informaţii noi despre Microcipuri în special şi nu numai (fiecare link conţinând nenumărate articole interesante) :


Inainte de asta vă prezentăm şi câteva emisiuni noi pe tema MICROCIPURILOR


În ceea ce-l priveşte pe Părintele Filoftheu care apare în această emisiune şi ne vorbeşte despre superioritatea religiei ortodoxe, de faptul că numai ortodocşi se pot mântui, nu putem spune decât că, îi respectăm credinţa, e treaba lui ce crede şi poate în cazul lui personal va funcţiona, căci devi ceea ce gândeşti, dar din punctul nostru de vedere este o credinţă lipsită de un bun simţ elementar, separatistă, elitistă (asemănătoare cu a celor care vor să conducă această lume şi căreia dumnealui i se împotriveşte cu atâta înverşunare) o credinţă care dezbină oamenii între ei, o credinţă care generează conflicte, o credinţă lipsită de iubire de oameni până la urmă, deoarece ea crede într-un Dumnezeu nedrept (căci nouă ni se pare mai absurd să credem că un Dumnezeu al iubirii şi iertării infinite, un Dumnezeu al compasiunii eterne, a creat miliarde de oameni din care majoritatea dintre ei nici nu au auzit de creştinismul ortodox, doar ca să ce? Să treacă prin lume aşa de aiurea, meteoric ca nişte ejaculări nedorite ale cosmosului şi apoi să putrezească în iad? Sau să ardă ... ) . Este o credinţă care vede mai degrabă diferenţele decât complementarităţile dintre oameni.
Prea se cred superiori şi nu le mai ajunge nimeni cu prăjina la nas? Dau dovadă de un orgoliu spiritual imens aceşti ortodocşi plini de aere. Au impresia că doar pe ei îi iubeşte Dumnezeu. Dumnezeu e iubire dragilor, iubeşte tot, acceptă tot, îmbrăţişează tot. Chiar şi răul în sine, care este necesar într-o lume duală, complementară. Căci fără rău nu ştim ce este binele. Ei nu văd că prin însăşi această idee orgolioasă, a superiorităţii credinţei lor, de fapt îl servesc tocmai pe cel de care se feresc atât, pe Satan (dacă există aşa ceva , căci Satan vine de fapt, de la Saturn (care în engleză de ex. se citeşte Sætərn, cu un r mai putin accentuat si hopaaa, suna extrem de similar şi care în astrologie, are din cele mai vechi timpuri, mai vechi decât creştinismul, simbolistica agentului materialităţi, principiului limitării şi al individualizării, deci al apariţiei egoului, zeul distrugerii, bătrânul timp, plumbul, densitatea) ... Aşadar de ceea ce le este frică de aia nu scapă, iar mândria este cu siguranţă păcatul favorit al lui Satan (Saturn). Genul acesta de viziune o au aproape toate religiile şi toate se consideră superioare, cele mai bune, cele mai eficiente, singurele adevărate. Ortodocşi nu cred ca musulmani sau cei din alte religii, sau chiar si crestinii de alta orientare (catolica, adventista, samd) se pot mantui, musulmani nu cred ca ortodocşi şi alţii se pot mantui, hindusi la fel, evreii la fel, şamd. Ba chiar se războiesc de milenii unii cu alţii.
Penibil ... ce să mai. Păcat de voi măi ortodocşilor dogmatici, că aveţi privirea inteligentă, dar... si desteptaciunea cand e prea multa strica. (vedeţi în acest sens documentarele de pe blog "Religulous" şi "Rădăcina tuturor relelor").
Oare de ce nu reusesc acesti indivizi sa vadă ca exista mai multe drumuri care duc catre acelasi ţel? Si că Dumnezeu e atat de mare ca e imposibil sa-l ratezi (poate doar dacă esti ca blonda care a tras cu arcul in sus catre cer si nu a nimerit) ... Că există atâtea căi câţi oameni există şi că indiferent dacă te-ai născut pe o insulă pustie fără acces la scripturi "sfinte" te poti mantui.
Nu putem sa nu ne miram ca in acest secol al informatiei si al deschiderii orizonturilor cunoaşterii fără precedent înainte, al fizicii cuantice, care proclamă că totul în manifestare este energie şi că suntem cu toţii una, inca mai exista astfel de credinte spirtuale dogamtice, primitive care seamana paradoxal, mai degrabă cu un materialism spiritual mai mult, decat cu ceva cu adevarat spiritual, dacă-i putem spune aşa.
Astfel de credinţe fac mai mult rău decât bine mişcării anticip şi pe noi nu ne reprezintă.
Dacă scrie în Apocalipsă ceva adevărat asta nu înseamnă că trebuie să înghiţim toată Biblia şi toată dogma creştină, toate aberaţiile din ea, ca pe o bulină absolută de adevăr. Credinţa în Dumnezeu este una şi dogma este cu totul şi cu totul altceva.
Unul dintre profeţii Bibliei a nimerit-o cu o chestie, cu numărul 666 şi cu pecetluirea, poate chiar a fost inspirat de Dumnezeu. Ce bine ... Ura!

2) ADEVĂR SAU BALIVERNE - Mărul Discordiei (Scandalul Paşapoartelor Biometrice) de la Antena 2 din data de 13.03.2009 , moderată de Irina Corduneanu
- o emisiune excelentă , echilibrată, ce merită vizionată în care:

"Deputatul Matei Bratianu spune: PF Daniel nu poate decide pentru mine. Am dreptul la alegere. Eu aleg fara cip biometric. Voi cere oficial Guvernului Boc blocarea Pasapoartelor Biometrice pana la realizarea unui dezbateri nationale. Nu vreau sa fiu urmarit. Am refuzat si sa primesc salariul pe card. Sunt lucruri care tin de intimitatea mea. Nu poti sa spui ca in Romania sunt 21 de milioane de infractori ca sa fim cu totii amprentati.
Senatorul Dan Sova spune: Am fost impresionati de numarul urias de e-mail-uri pe care le-am primit de la oameni ingrijorati inainte de vot! M-a deranjat la dezbaterile de la Comisia Juridica absenta fisei financiare a proiectului. Care sunt cheltuielile de la bugetul de stat? Am aflat ca peste jumatate de miliard de euro! Ca senator al Romaniei nu pot sa inteleg de ce ne grabim sa introducem aceste pasapoarte, mai ales cand populatia - e foarte clar - nu le vrea. Eu personal nu cred ca aceast proiect va primi luni 69 de voturi, cat este necesar pentru o lege organica.
Remus Brihac, de la Predania spune: Nu cred ca suntem sau trebuie sa fim considerati o natiune "second hand"!" - articol preluat de pe blogul lui Victor Roncea

Vezi emisiunea aici



A. Dreptul la siguranţa persoanei consacrat de art.23 al.2 din Constituţie:

„ Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”.
Considerăm că dreptul la siguranţa persoanei este încălcat prin intrarea în vigoare a acestor acte normative prin faptul că deţinătorul paşaportului biometric nu are siguranţa că nu vor exista persoane care să poată avea acces la datele personale existente în cipul RFID.

B. Dreptul la viaţa intimă şi privată reglementat de art.26 din Constituţie:

„ (1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul sa dispună de ea însăşi, daca nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.
În ceea ce priveşte datele biometrice la care se referă Regulamentul nr.2252/2004 al C.E. si actele normative interne arătăm faptul că prin introducerea amprentelor digitale reprezintă fără nici o îndoială o încălcare a dreptului la viaţă intimă, drept reglementat atât de Carta Drepturilor Fundamentale (art.7) şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.8) cât şi de Constituţia României (art.26).
Este de remarcat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă în mod clar reţinerea amprentelor digitale fără temei juridic.
Astfel, într-un proces intentat de doi cetăţeni britanici statului Marii Britanii la CEDO, Marea Cameră a concluzionat la 28 februarie 2008 că : „reţinerea de mostre de celule şi a profilului ADN încalcă dreptul la viaţă privată, stipulat în Articolul 8 § 1 al Convenţiei Drepturilor Omului. Curtea consideră că amprentele digitale conţin informaţii unice despre persoană şi reţinerea lor fără consimţământul persoanei nu poate fi privită ca neutră sau insignifiantă. Reţinerea amprentelor digitale poate aşadar, în sine, să cauzeze importante îngrijorări privind viaţa privată şi, în consecinţă, constituie o interferenţă cu dreptul de a respecta viaţa privată.”

C. Dreptul la libertatea conştiinţei :

Art. 29 alin. 1 din Constituţia României prevede că:
„Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale”.
De asemenea şi art.9 din C.E.D.O. prevede dispoziţii similare.
O garanţie fundamentală o oferă si Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. prin art. 10 intitulat libertatea de gândire, de conştiinţa şi de religie, care la alineatul 2 prevede: „Dreptul la obiecţie pe motive de conştiinţă este recunoscut in conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestui drept”.
Prin intrarea în vigoare a acestor acte normative s-a încălcat art.10 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. în sensul că aceste acte normative nu prevăd posibilitatea de a formula obiecţiuni pe motive de conştiinţă împotriva introducerii paşapoartelor cu date biometrice.

D. Prezumţia de nevinovăţie consacrată de art.6 al C.E.D.O. şi art. 23 alin.11 din Constituţie.

Prin intrarea în vigoare a acestor acte normative cu privire la introducerea actelor electronice, ce includ amprentarea persoanelor, se aduce atingere gravă principiului prezumţiei de nevinovãţie.

E. Dreptul la demnitate al fiinţei umane.

Este un drept fundamental al fiinţei umane consacrat de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în art. 1 care prevede că “toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi”.

Dreptul la demnitate fiind un drept legat de persoana umană este un drept absolut şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi restrâns sau încălcat de nici o prevedere naţionala sau europeană.
Acest drept este atât de important incât a fost reglementat chiar în art. 1 in D.U.D.O..
De asemenea este reglementat şi de art. 10 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. Dreptul la demnitate a fiintei umane libere, aflată în libertate rezultă din interpretarea per a contrario a art. 10 menţionat anterior.

F. Dreptul la libera circulaţie: Protocolul 4 al.2 din C.E.D.O. şi art.25 din Constituţia României :

„(1) Dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat.
(2) Fiecărui cetăţean îi este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”.

În acest sens, considerăm că acest drept este încălcat prin faptul că transferul datelor biometrice prin intermediul dispozitivelor digitale pe măsură ce persoanele călătoresc de-a lungul graniţelor permite ţărilor să scaneze, să acumuleze şi să gestioneze informaţii personale fără a se respecta libertăţile cetăţeneşti şi dreptul la viaţa privată.

G. Protecţia datelor cu caracter personal:

Art. 8 din Carta drepturilor fundamentale U.E.:
„ 1. Orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc.
4.Aceste date trebuie tratate în mod loial, în scopuri precise şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are drept de acces la datele colectate care o privesc şi să obţină rectificarea acestora.
5.Respectarea acestor reguli se supune controlului unei autorităţi independente”.

Mulţumim Victor Roncea că le-ai expus aşa de clar şi-ţi mulţumim pentru toate eforturile tale de trezire şi protejare a poporului român şi nu numai!






3 comentarii:

  1. Dacă, cineva, din orgoliul său prea mare şi din prostia sa enormă, a interpretat aşa creştinismul, nici de departe nu înseamnă că creştinismul în sine este ”aberant”. Acelaşi lucru se petrece şi la hinduşi, cum ai menţionat şi tu, dar să spui că Bhagavad-Gita sau Upanishadele sunt aberante ... e prea mult!

    RăspundețiȘtergere
  2. "A fi sau a nu fi" : amprentat
    sau Prezent... de exemplu la meet_r_ing, de exemplu, sau... in propria ta viata, sau macar sa dai un claxon luuuuung, de consens, cu cei care nu mai stau in T_urma si pur si simplu nu vor sa mearga de bunavoie la abator!!!, pentru ca pare mai "ushor", ci prefera sa stea inaintea celor 144 sau 322 de "alesi"???, care fac alegeri in locul celor de au renuntzat la acest drept...[d c sh cum?]... de a avea propria Alegere in viata lor, sau macar fapte alese. Asta poate fi plata, cind nu ai incredere in TINE si in alegerile Libertatii tale Vitale sau Universale! Vorba unui bun prieten;" RE- cunoaste-ti Adevarul si acesta va va face Liberi" simplificat spus la persoana intii timpul prezent, FII ADEVARAT, ADICA LIBER !!! acum nu alta data!
    Dar adevarul pare ceva exterior, spectaculos sau scandalos, cind de fapt tu ce esti, ce simti, ce gindesti...asa poti sa FII ADEVARUL, sau Alesul, sau Calea, sau Viata, care este intotdeauna la persoana intii timpul prezent... Bla, bla, vorba multa mult aduce..."Somn ushor, frateee!", ca "trezeste-Teee!!!", m-am cam plicti sa tot spun...em...mii si mii de oameni, carti, situri, bloguri, documentare. Tu dormi linistit, ca Nimeni`n drum vegheaza pentru tine, si o sa vina Jesus la copii plingacioshi si sa o sa faca el o editia a doua de Nuremberg, si o ti-i dea tie friptura pe ceilaltzi canibali...tu stai si asteapta mura in gura, poate o sa cada peste tine, ce o deversat unii din 2 avioane peste Craiova in ian. a.c. Asa poate o sa ai noroc... ca tu nu ai vreme sa ti-l faci, las ca ai vreme sa te...[rima] ... sau pre-faci. Toate sabloanele sint ultimul model de a fi sincer, si mai ales simplu, chiar senin. Ups, cred ca te-ai suparat, cred ca voiam sa te fac sa rizi... da de tine. Sau poate ai vrea sa iti pling de mila?... Nu frate, lasa ca faci si tu asta toata ziua si noaptea in hora tuturor criticilor si jaluielilor personale. Cind iti mai revine umoru un suflet sa ma cautzi. Pina atunci drum bun, ca_calea ii deja "batuta"...nu uita sa iti atirni de git un clopotel, pina iti da nenea astia un cipuletz. "Parazitii" sa traiasca... si ei.

    http://www.youtube.com/watch?v=hmuDO6ha0-8

    ...mai cauta si tu "desteapta-te romane"...numa ashe ca fond sonor, nu ca ar avea fo semnificatie...
    Daca te-am inebunit ma bucur, asta si intentionam, poate itz revii din "cealalta nebunie" cea care ti-a imprimat-o deja BORG-ul social de la nastere, prin "educatie". Daca te doare ce am scris,... formateaza C-ul [mentalul]... reinstaleaza [propriile informatii-legi vitale], propriul program de utilizare a "realitatii" manifestate, sau ["ferastra", usa, poarta, borta sau cum vrei sa ii spui] si iti recomand cel mai tare antivirus, guard_angel, care se numeste: Experientza!!!, verificare, practica, aplicatie personala, toate din aceasta gama.
    Viata iti va cere un update continuu care codificat suna "fii impecabil!", exemplar, imaculat, ca no sa vina niciodata nici un Jesus sa te mintuie, doar dracii sa te bintuie, cind stai si astepti sa vina "sherifu" sa iti spele tie pacatele ca doar lucreaza la "nufaru" ... da tu fa altele, cit mai multe si mai marunte, ca doar ce mai conteaza, este cine sa le spele...
    Maiii ce m-am dezlantuit...psss poate pentru ca de mult [ fo juma de an] voiam sa va scriu cumva...
    sper sa avetz intzelegere si "ertare, no, sh sa nie scuzatz, ca ne-am pre permis sa "scrim" orice numa sa "scrim"...da, poate mai au si altii Curajul Universal Natural Vital, de a nu tace ca "lemnu lu` Tanase"

    PS. Marfa blogu vostru [as vrea sa zic nostru], total!... da mie abia amu mi-o trecut ptrin teasta ca pentru a scrie intr-un blog tre sa ti-l faci intii pe a tau...eeeeh! Sia! Steph [sia= 1! simtire, 2!inteligenta, 3!actiune]

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...