THE JONESES (2009)
Continuăm astazi lista de FILME CU MESAJ si/sau DE SUFLET si/sau SPIRITUALE, cu un alt film de weekend plin de mesaj si o lectie deosebita.
Iată o scurtă descriere a filmului (Spoilere):
"Într-o lume bombardată de produse şi servicii, dar care trece prin cea mai gravă criză economică din ultimii 50 de ani, pentru a vinde un produs trebuie să dezvolţi o amplă campanie de promovare, trebuie să îl faci cunoscut, să îi conturezi cea mai bună prezentare şi, cel mai important, să ai un agent de vânzări care să fie cu totul excepţional. Dar cum reuşeşti totuşi să cucereşti piaţa bogaţilor, care nu renunţă uşor la marca cu care sunt obişnuiţi?
Cu acest răspuns vine filmul The Joneses, o dramă romantică mai degrabă, decât o comedie. Structurat excelent, The Jonses ne arată că invidia, nevoia de a te da mare şi spiritul de turmă sunt atuurile care te ajută să vinzi aproape orice.
Toate cele de mai sus sunt principiile prin intermediul cărora un agent de vânzări poate să cucerească o comunitate care locuieşte în case de cel puţin 1 milion de dolari. Interesant şi cu totul deosebit este modul în care agenţii de vânzări realizează profit pentru compania angajatoare. Aceştia nu se prezintă, nu fac istoricul firmei, nu laudă produsul propriu sau prezintă defectele concureţei, ci pur şi simplu joacă un teatru perfect în care se expun ca una dintre cele mai bogate şi fericite familii care îşi permite să cumpere orice.
Pornind de la conceptul de “self selling” ei îşi vând imaginea personală şi se transformă în modele pentru cunoscuţi. De aici încolo invidia, nevoia de a avea ce are şi celălalt, de a nu te lăsa mai prejos, intră în scenă şi toţi cei ce se învârt în jurul familiei Jones îşi doresc să aibă unul dintre gadget-urile membrilor acesteia. Mizând pe faptul că ce are celălalt trebuie să am şi eu, The Joneses ajung să vândă produse dintre cele mai diverse, de la echipamente sportive, produse cosmetice, ceasuri, maşini până la mâncare de lux congelată.
Situaţia se complică în momentul în care vecinul Larry cheltuieşte economiile soţiei pentru a cumpăra obiecte pe care nu şi le permit. În acest moment ceea ce se dorea a fi o uşoară comedie se tranformă într-o dramă a omului care de dragul aparenţelor cumpără ceea ce nu îşi poate permite şi a omului care se simte vinovat şi care nu-şi mai poate baza munca pe minciuni. Ceea ce este interesant de observat în film este modul în care personajele intră în roluri şi se transformă pentru un scop. Este cunoscut faptul că oamenii de vânzări îşi apără produsul şi se identifică cu acesta dar a renunţa la viaţa proprie şi a trăi alături de persoane total necunoscute, a-ţi crea personalitatea în funcţie de un produs este uşor dus către extrem. "
SURSA
Notă: Un film care ne arată cât de ușor manipulabili pot fi oamenii dacă știi să apeși butoanele potrivite, iar în cazul de față butoanele mândriei, orgoliului, vanității, competiției, imaginii de sine. Posibil ca astfel de strategii de marketing indirect sa fie in functiune deja, ideea fiind geniala, perversa, machiavelica, dar geniala. Acesta poate fi un film lectie pentru toti agentii de vanzari fara scrupule, O fi perversă și rea elita ocultă, dar și oamenii sunt atat de slabi, atât de ușor coruptibili, atât de fragili interior, atât de hămesiți de iubire și atenție, atât de complexați și chirciți lăuntric, în ciuda aparențelor pe care ei doresc să le afișeze, că nu e de mirare ce se întâmplă pe aceasta planetă.
VEDEȚI FILMUL TRADUS,
CALITATE HD 720p
intru constant pe blogul tau pentru a verifica daca ne mai recomanzi vreun film, pana acum am fost placut impresionat de tot ce ne-ai recomandat!
RăspundețiȘtergere