ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE SI RADACINILE NAZISTE ALE BRUXELLES UE
THE REAL FACE OF THE EUROPEAN UNION (2006)
Ceea ce aţi vrut dintotdeauna să ştiţi despre „Bruxelles UE” dar nimeni n-a îndrăznit să vă spună
Va prezentam astazi o carte si un film tradus despre adevarata fata a UE.
„Cartea „RĂDĂCINILE NAZISTE ALE BRUXELLES UE” spune o poveste pe care mulţi cititori ar putea iniţial să o respingă, din motive evidente. Astfel, ei pot spune că dacă aceste informaţii istorice documentate ar fi adevărate, ar fi auzit despre ele şi până acum.
Ţinând cont de acest lucru, noi, ca autori, considerăm că este responsabilitatea noastră să ne încurajăm cititorii nu doar să citească această carte, ci să viziteze şi studieze şi documentele sursă listate în partea de jos a paginilor.
Timp de aproape trei sferturi de secol lumii I s-a spus că cel de-al doilea război mondial a fost generat de un psihopat, Adolf Hitler, şi anturajul său de huligani rasişti. Totuşi, realitatea este că cel de-al doilea război mondial a fost un război de cucerire condus în numele Cartelului Produselor Chimice, Petrolului şi Medicamentelor, cu scopul de acontrola pieţe globale de multe miliarde de dolari în noile domenii ale produselor chimice patentate.
Documentele oficiale ale Congresului S.U.A. şi tribunalului de la Nuremberg pentru crime de război arată fără echivoc că cel de-al doilea război mondial a fost nu numai pregătit, ci şi facilitat logistic şi tehnic de către cel mai mare şi mai renumit cartel al petrolului şi medicamentelor de la acea vreme, şi anume cartelul german IG Farben, format din Bayer, BASF, Hoechst şi alte companii chimice. Însumarea indiciilor de la Nuremberg dovedeşte că fără IG Farben, cel de-al doilea război mondial nu ar fi avut loc.
Veţi afla, de asemenea, din această carte, că primul război mondial, cea de-a doua mare tragedie a secolului 20, a fost de fapt prima încercare de cucerire a lumii de către aceste interese corporatiste. Mai mult, după ce ambele încercări militare de a subjuga Europa şi războiul însuşi au eşuat, Cartelul Petrolului şi Medicamentelor a investit în a treia încercare: cucerirea economică şi politică a Europei prin intermediul “Bruxelles UE”
De aceea, nu este surprinzător faptul că arhitecţii cheie ai Bruxelles UE au fost recrutaţi din rândul acelor tehnocraţi care deja făcuseră planuri pentru o Europă postbelică sub controlul coaliţiei Nazi/Cartel. Această carte vă va face cunoştinţă cu conducătorii cartelului – îmbrăcaţi nu în uniforme militare, ci în costume cenuşii – dintre care cel mai renumit a fost Walter Hallstein, primul preşedinte al aşa-numitei Comisii UE.
Răspunsul la întrebarea de ce probabil nu aţi auzit până acum despre aceste lucruri este deschis. După 1945, Cartelul a investit sute de miliarde de dolari cu un singur scop: să rescrie istoria şi să-şi ascundă trecutul criminal. Această muşamalizare, cu privire la originile corporatiste ale celor două războaie mondiale, a fost în mod evident condiţia preliminară pentru cea de-a treia încercare a Cartelului – de această dată prin intermediul Bruxelles UE – de a cuceri şi controla Europa.
În mod evident, interesele Cartelului sperau să-şi consolideze controlul asupra Europei prin intermediul Bruxelles UE fără ca aceste rădăcini întunecate să fie vreodată expuse. Totuşi, acest plan a eşuat. Publicarea acestei cărţi şi zecile de mii de documente autentice la care se referă înseamnă că experimentul Bruxelles UE s-a terminat. Nici o persoană, organizaţie sau partid democratic nu mai poate susţine acum cea de-a treia încercare de cucerire a Europei.
Această carte este, de asemenea, o oportunitate unică pentru toţi acei politicieni şi partide politice care au fost angrenaţi în susţinerea Bruxelles UE fără să cunoască bazele acestuia sau să îi înţeleagă adevăratele scopuri. Aceasta include cei 27 şefi de state care au semnat “Tratatul de la Lisabona”, dintre care majoritatea nu au ştiut că semnăturile lor au constituit un act de “îndreptăţire” a Cartelului şi acţionarilor săi să profite de controlul asupra Europei. Aceşti politicieni şi partide politice au acum şansa să facă o cotitură completă, revocându-şi în mod public sprijinul în favoarea unui model al Europei care a fost construit pe decenii de minciuni şi decepţii.
Pentru cetăţenii Marii Britanii, expunerea rădăcinilor istorice ale Bruxelles UE este o provocare specială. Întrucât ei au jucat de două ori – în primul şi în al doilea război mondial – un rol critic în salvarea Europei împotriva preluării sale de către Cartel şi acţionarii săi politici, acum ei sunt confruntaţi cu posibilitatea ca toate sacrificiile umane ale ţării lor să fi fost în zadar. Cu subjugarea de către Tratatul de la Lisabona şi Bruxelles UE, vieţile a 60 de milioane de britanici în viaţă astăzi şi nenumăraţi din cei nenăscuţi încă, vor ajunge sub jugul aceloraşi interese care au încercat să cucerească şi să profite de Marea Britanie încă de două ori până acum.
De aceea te încurajăm pe tine, cititor al acestei cărţi, să ajuţi la răspândirea acestei informaţii importante către familia, prietenii, colegii tăi precum şi în comunitatea în care trăieşti. Mai mult, te încurajăm să îi confrunţi pe reprezentanţii tăi politici la nivel local, regional, naţional şi european – cu informaţia prezentată în această carte. Făcând asta, pui o presiune asupra acestor politicieni să facă o alegere: să închidă ochii în faţa adevărului şi să sprijine deplin preluarea Europei de către o dictatură de interese corporatiste, sau să acţioneze în spiritul protecţiei democraţiei şi a vieţii şi sănătăţii a milioane de oameni. Alegerea pe care aceşti politicieni o fac cu privire la poziţia lor faţă de Bruxelles UE va fi cea mai importantă decizie din cariera lor politică.
După ce ultima încercare a Cartelului de a controla Europa a eşuat în 1945, una din cele mai larg folosite scuze de către acţionarii săi politici a fost că “nu au ştiut”. Totuşi astăzi, după publicarea acestei cărţi, nici un politician nu poate face o astfel de afirmaţie în apărarea suportului său continuu faţă de “Bruxelles UE”
Din perspectivă istorică, ceea ce este cel mai urgent necesar acum, este o mişcare populară. Aceasta este deosebit de important pentru că politicienii din multe ţări europene au fost influenţaţi de interesele corporatiste ale Cartelului Petrolului şi Medicamentelor; astfel, ei nu mai sunt apărători independenţi ai intereselor oamenilor. O mişcare populară ar fi, de aceea, singurul garant al libertăţii, democraţiei şi independenţei pentru oamenii din Marea Britanie şi Europa.
„Ideea de Uniunea Europeană, la care România a aderat în 2007, a fost vândută peste tot ca o speranță pentru viitor. Dar este, oare, posibil ca lucrurile să se desfășoare după un plan secret, care nu urmărește deloc interesele majorității cetățenilor? Uniunea Europeană din zilele noastre este pe cale să devină un superstat federal, cu monedă, sistem juridic, armată și poliție proprii. UE are chiar și imn propriu. În acest film documentar uimitor, realizat pe baza dezvăluirilor și comentariilor unor cunoscători și actori ai sistemului european, producătorul britanic Phillip Day dezvăluie istoria și scopurile Uniunii Europene, precum și efectele nocive ale acestui mega-guvern cu sediul la Bruxelles care ne afectează pe fiecare dintre noi (chiar dacă documentarul este axat, în principal, pe situația Marii Britanii, analogia cu România este potrivită și de actualitate). Indiferent dacă sunteți pentru sau împotriva integrării în Uniunea Europeană, acest film documentar ridică o serie de întrebări tulburătoare, pe care majoritatea instituțiilor media refuză, în mod suspect, să le trateze. Au trecut mai bine de zece ani de la realizarea acestui documentar și se pare că totul se adeverește… ” SURSA: http://www.filmedocumentare.com
Nota noastra: Filmul ne prezinta un prim nivel al conspiratiei, iar cartea merge mai in profunzime analizand influenta altor nivele ale piramidei puterii asupra acestei structuri demo(n)cratice, dictatoriale.
Asadar nu va blocati in a considera aceasta carte sau film un adevar complet, ci doar o scrijelire in mormanul de minciuna si propaganda ...
Interesant;am redistribuit pe pagina personala Facebook si macar prietenii mei il vor vedea...am pus linkul spre postarea de aici nu din youtube,poate vor avea prietenii curiozitatea sa "rasfoiasca" paginile blogului.Un an plin de subiecte bune sa aveti!
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii. Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!
DE AJUTOR
Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga- cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!
Interesant;am redistribuit pe pagina personala Facebook si macar prietenii mei il vor vedea...am pus linkul spre postarea de aici nu din youtube,poate vor avea prietenii curiozitatea sa "rasfoiasca" paginile blogului.Un an plin de subiecte bune sa aveti!
RăspundețiȘtergereMultumim prietene! Un an deosebit de bun sa ai si tu!
RăspundețiȘtergereFilmul a fost scos de pe youtube. Se mai poate descarca de pe altundeva?
RăspundețiȘtergereAm actualizat linkurile.
RăspundețiȘtergere