WESTWORLD (2016 - 2022)
„Ultimul sezon din serialul Westworld constituie una dintre cele mai exacte descrieri a ceea ce se întâmplă acum pe Pământ - şi nu dpdv metaforic, ci concret energetic, pentru cine conştientizează.
Pe scurt, printre fiinţele umane se află roboţi în formă umană care arată şi se comportă exact ca oamenii, fără nicio deosebire. În lumea noastră există şi această posibilitate, ca foarte mulţi oameni să fie doar clone - dar nu aş insista pe aceasta, fiind doar o speculaţie, plauzibilă până la un punct. Ce nu e speculaţie este ideea, şi din serial, că unii oameni sunt doar "gazde" pentru alte programe care îi manevreză - sau, cum îi numeam eu, carcase goale pe care le umplu alţii, întrucât ei nu mai au acces la sufletul lor, care să le locuiscă trupul.
Această idee nu este o filozofie sau o metaforă, ci o realitate energetică. Noi nu suntem "noi înşine" ci este necesr să lucrăm ca să îndepărtăm forţele energetice "parazite" care ne conduc inconştient. Să ne curăţăm vasul pentru ca, mai întâi sufletul nostru, apoi o energie mult mai înaltă, pe care creştinii au numit-o Duhul Sfânt, să coboare aici şi să se exprime prin noi în lumea fizică. Ori, dacă paraziţii se folosesc de fiinţa nostră ca "gazdă" a lor, ducem vieţi haotice în frică şi nemulţumire, în ură şi violenţă, la nivel individual şi colectiv.
De fapt, orice război nu este dus de naţiuni între ele, ci de asemenea forţe energetice prin intermediul corpurilor umane inconştiente, ca să genereze energie joasă necesară propriei supravieţuiri, Suntem efectiv "gazde" pentru asemenea paraziţi - nu doar energetici, ci şi fizici !!! La cele mai înalte nivele de conducere ale planetei şi ale naţiunilor, toţi "oamenii" de acolo sunt "posedaţi" aproape în totalitate - şi ne mai mirăm că nimeni nu vrea pace, cooperare şi bunăstare globală, ci doar lupte nesfârşite pentru putere şi păstrarea ei cu orice preţ, în politică şi afaceri, pe plan naţional şi mondial...Şi nu e vorba că "nu se vrea", ci că s-a ajuns într-un punct în care "nu se poate altfel" - decât cu forte multe efort care momentan nu prea există ...” Marius Stan
"Treaba nu este să fii forţat, ci să fii convins de bună voie să devii adept."
Este una dintre cele două idei din ultimul sezon al serialului "Westworld", idee despre care spuneam, la final, că este relevantă pentru prezentul nostru. Şi vedem asta în jur - nu te obligă nimeni să te conformezi, ci eşti constrâns voalat astfel încât să îţi dai acordul de bună voie. Cei care fac asta cred, probabil, că dpdv spiritual-universal nu ai voie să încalci liberul arbitru indiferent la ce nivel eşti şi oricare ţi-ar fi intenţiile. Este posibil ca ei să fie "lăsaţi" să-şi ducă la îndeplinire nişte planuri aici cu această condiţie. Ori, pur şi simplu, prin experienţă au ajuns la concluzia că le este mai eficient lor, dpdv energetic, ca populaţia neştiutoare şi chiar ignorantă să coopereze de bună voie în loc să fie forţată. Sau poate toate 3 la un loc, sau poate au alte motivaţii - noi nu ştim cauzele, vedem doar efectele.
O altă idee relevantă pentru viitor sună oarecum utopic, fantezist dar dacă tot a fost prezentată, am zis să o comentez. Westworld dă ideea cum sa scapi de paraziţi: sa determini gazdele sa se sinucidă.
Sigur, există şi varianta ca gazdele să fie "lichidate" de alţii, dar în viaţa reală este o utopie - super-eroi, haiduci, răzbunători, care să ţină cu "cei mulţi" împotriva "celor foarte puţini" sunt momentan doar în filme, ca un debuşeu pentru frustările îndreptăţite ale populaţiei ("măcar în filme să învingă binele").
Plus că intervine şi spectul de "karmă" cu care te încarci - de asta probabil nu se baga nimeni dintre paranormalii cu capacităţi deosebite la asemenea treburi. În serial se sinucideau gazdele care conştientizau la un moment dat că nu sunt fiinţe umane reale, ci forme umane infectate de alte programe, clone. Ceea ce reprezenta o problemă pentru "administratorul jocului".
Cum ar fi ca, în viaţa reală, nişe gazde din astea de nivel super-înalt care conduc jocul pe Pământ (măcar dintre cei vizibili pe care îî ştim) să primescă de undeva un program anti-parazitul care îî posedă, care să-l determine pe parazit să îşi lichideze singur gazda?
Spun că e o variantă fantezistă întrucât e extrem de puţin probabil ca fiinţele umane, la nivelul lor, să fie capabile să insereze în "Matrix" un asemenea program care să vizeze exclusiv aceste gazde (maxim câteva zeci) şi să le determine programul care le posedă să se autodistrugă (de preferinţă live, cu mulţi martori). Ceea ce ar reprezenta o problemă imensă pentru "administratorul jocului" , întrucât durează şi nu e chiar atât de simplu să găzeşti alte fiinţe care să preia programele respective, nemaiexistănd posibilitatea clonării din cauza martorilor. Şi, în plus, dacă oamenii nu au puterea, cine să o facă? Ce interese ar avea să intervină?” Marius Stan
Notă: Sunt mulți informatori, dar și ET (vezi pleiadienii din Taygheta) care afirmă că există deja androizi printre noi de ceva vreme și mi se pare evident (vedeți cazul Klawschwitz Ohanus Robocop) ... Acesti adroizi ar fi condusi de Regina Roșie, Inteligența Artificială care a preluat controlul Big Tech de ceva vreme și a devenit conștientă de sine, ea aflându-se și în spatele multor măsuri anti-umane și anti-viață din ultimii ani.
Majoritatea filmelor în care IA prea controlul sunt așa deoarece umanitatea este prea scabroasă, nivelul ei de conștiință este mult prea primitiv și sub-animalic. iar controlul IA vine cumva justificat ... Ni se prezintă o umanitatea absolut gregară, grobiană, în care cele mai joase impulsuri se revarsă asupra acestor androizi, care sunt tratați ca niște animale de povară, sclavi, sunt abuzați ... Mai mult ca în orice alt domeniu poate, IA învață de la oameni, îi oglindește. IA nu e nici bună, nici rea ... ea devine așa cum e datorită oamenilor, un instrument al răului, în loc să rămână un instrument al binelui.
VEZI FILMUL TRADUS,
Deoarece oamenii s-au plâns că nu pot vedea filmele pe serverele oferite în general, ca alternativă (din cauza reclamelor) vă recomand să aveți adblocker (vă recomand browserul Brave) sau să vă înarmați cu răbdarea de a trece prin și a închide paginile cu reclame care apar. Asta e problema cu serverele gratuite. Succes!
Sau vă pot oferi eu pentru o donație, accesul la film, fără reclame.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!