THE GAME CHANGERS (2018)
Poate cel mai bun documentar despre veganism, pe care personal îl așteptam de mai bine de un an și jumătate (de când am auzit de el) un documentar care ne prezintă campioni mondiali, icoane culturale, oameni de știință vizionari și ființe absolut remarcabile, care au adoptat stilul de viață vegan (cu o alimentație bazată pe plante) și modul cum această dietă le-a îmbunătățit performanțele, demolându-se rând pe rând mitul proteinelor din resurse animale și demascându-se propaganda deșănțată sponsorizată de industria animalieră, care ne îndeamnă în mod ascuns și iresponsabil spre o reală distrugere de sine, de fapt, dar și a mediului înconjurător.
Practic se pune mai puțin accent pe aspectul tămăduitor al dietei bazate pe plante, în care oamenii bolnavi găsesc soluția vindecării și ni se arată modul în care se pot face salturi uimitoare în performanță, adică stilul acesta de alimentație nu este doar pentru cei cu probleme, ci pentru oricine, în special pentru cei ce vor să exceleze în domeniile lor de activitate.
Printre starurile care apar în acest film (pe lângă campionii mondiali, poate mai puțini cunoscuți) se remarcă Arnold Schwarzenegger, însă în echipa de producție a acestui film s-au implicat și staruri cum ar fi James Cameron (creatorul Avatar, Titanic, Terminator, șamd), Jackie Chan, Louis Hamilton, Novak Djokovici și alții.
Game Changers a debutat la Festivalul de Film Sundance în ianuarie 2018, iar o a doua ediție (îmbunătățită) a fost lansată la nivel mondial, prin proiecții cinematografice, în septembrie 2019, iar din 16 Oct 2019, poate fi vizionat prin mai multe locuri, inclusiv Netflix (iar de azi și aici pe blog).
Filmul are peste o duzină de producători executivi, printre care James Cameron, Pamela Anderson, Rip Esselstyn și Brendan Brazier.
Despre ce este vorba pe foarte scurt:
„Când starul UFC, James Wilks (antrenor de forțe speciale de elită și câștigătorul The Ultimate Fighter), s-a accidentat, dorința sa de a se vindeca îl va conduce la o scufundare profundă în modul în care dietele pe bază de plante pot îmbunătăți performanțele fizice.
Câștigătorul premiului Oscar, Louie Psihoyos (The Cove - Golfulețul) intervievează experți și sportivi precum americanul olimpic Kendrick James Farris și surferul Tia Blanco, demolând miturile împotriva dietelor bazate pe plante.
Game Changers explorează cercetări inovatoare asupra sportivilor de sex masculin și - n-ați fi ghicit-o - erecțiile lor nocturne, nenumărații ani de marketing țintit, corporatism și noțiuni învechite despre masculinitate, toate acestea producând dependența societății de carne.” SURSA
AICI găsiți câteva dintre rețetele ce apar în film.
Mulțumesc Netflix pentru promovarea la scară planetară a acestui documentar important și pentru subtitrarea în multe limbi, inclusiv română.
Așadar, vedeți filmul în super calitate (posibil 4K) pe Netflix (prima lună de vizionare este gratuită, iar abonamentul poate fi întrerupt oricând) sau mai jos, în calitate HD 1080p.
sau
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!