Sicko (14.11.2008)

SICKO (2007)

"Sicko este un documentar în care Michael Moore denunţă lipsa de umanitate a sistemul de sănătate din SUA şi slăbiciunile legislative ale acestuia. "Am vrut să fac un film diferit de cele anterioare", susţine Moore, pe care administraţia americană l-a dat în judecată în primele zile ale lunii mai 2007, deşi filmul urma să aibă premiera abia pe 29 iunie 2007 în Statele Unite. "Dacă mai apuc", i-a replicat Moore cu un zîmbet îngrijorat, unui jurnalist din Boston.

Sicko e mult mai uman şi mai lipsit de virulenţă la adresa lui George Bush (deşi ironiile referitoare la acesta nu lipsesc), dar atacă sigur şi fără greş găurile din sistemul de sănătate american, din pricina cărora 50 de milioane de cetăţeni lipsiţi de asigurare de sănătate (din pricina sărăciei, dar nu numai) sunt condamnaţi, cel puţin teoretic, la moarte. Moore nu pune la zid casele de sănătate, pe care legea americană le obligă să aducă profit cu orice preţ. Cu o documentare ca de obicei beton, Moore explică modalităţile prin care societăţile de asigurări de sănătate caută toate chichiţele posibile pentru a nu le plăti asiguraţilor - unii bolnavi de cancer - cheltuieli obligatorii. Într-o secvenţă aplaudată de jurnalişti la scenă deschisă, pe ecran urcă, aidoma introducerii din seria Star Wars, toate afecţiunile pentru care unui american nu i se permite o asigurare medicală. După ce ne prezintă mai multe cazuri de bolnavi de cancer cărora asigurarea nu le-a garantat tratament gratuit - dintre care mulţi au şi murit - Moore pleacă în Europa.

 E momentul ca filmul să capete un ton mai glumeţ. Moore e uimit ca de a opta minune a lumii cînd află că în Franţa nu numai că tratamentele sunt gratuite, dar şi că o femeie care tocmai a născut primeşte vizita unei asistente sociale care îi spală pînă şi rufele. La fel se minunează cînd într-un spital londonez la singurul ghişeu unde s-ar fi putut încasa bani de la bolnavi nu sunt plătite serviciile medicale, ci se returnează costurile transportului pentru bolnavii lipsiţi de mijloace, tratamentele tuturor celor asiguraţi la stat - căci sistemul privat nu există în Marea Britanie -, fiind de asemenea gratuite. În farmaciile britanice, pacienţii de peste 60 de ani, ca şi cei sub 16, nu plătesc nici un medicament. A treia ţară unde ajunge Moore e, normal, Canada. Ca şi în Bowling for Columbine, Moore găseşte mult mai umană Canada vecină, unde sunt proporţional mai multe arme dar şi mult mai puţine crime, şi unde pacienţii nu trebuie să plătească 60.000 de dolari ca să li se repare o falangă tăiată, ci au parte de asistenţă medicală gratuită.

Şi pentru că SUA sunt o naţiune care are cultul eroilor, era nevoie ca Moore să mai zdruncine o dată şi acest mit. Găseşte un pompier şi doi asistenţi medicali care s-au îmbolnăvit după ce au scotocit două luni rămăşiţele WTC. Şi ei trebuie să-şi plătească investigaţiile medicale şi tratamentul. Nici ei nu au cu ce. Cireaşa de pe tort sunt însă secvenţele în care Moore se îmbarcă cu aceşti oameni pe un iaht şi o ia...spre Guantanamo Bay, unde a auzit că presupuşii terorişti au parte de servicii medicale superspecializate şi, mai ales gratuite, Moore prezentînd informaţiile date publicului chiar de administraţia americană. Evident că nu reuşeşte să intre, dar ajunge în Cuba, unde mai dărîmă un mit. Cei trei eroi sunt internaţi în Havana şi supuşi unor investigaţii gratuite. Unul dintre ei găseşte într-o farmacie medicamentul pe care acasă dădea 120 de dolari, la preţul de numai 5 cenţi.

Dincolo de aerul suprarealist al comparaţiei dintre sistemul de sănătate din SUA şi cele din alte ţări, inclusiv Cuba "duşmană", Sicko te cîştigă prin evitarea politicului pentru a atinge coarda umană din fiecare spectator. "Încerc să înţeleg de ce noi, americanii, am ajuns aici. Nu eram aşa. E vorba în film despre noi, despre ceea ce putem face noi, nu despre ceea ce pot face doar eu", spune Michael Moore, care n-a vrut să vină cu filmul în competiţie la Cannes. Nu era un film pentru care să pretindă că luptă pentru premiu. Nu aceasta era miza.

Moore e foarte simpatic. Ne-a povestit cum s-a apucat să facă jogging în jurul casei şi să mănînce fructe şi legume. Se distra imaginîndu-şi cum o să vină peste cîţiva ani şi o să spună cu corpul în unghiuri, ca un american sigur pe sine:"Where is my Palme d'Or? Give me one Palme d'Or! Give me two, no, three!" Apoi şi-a adus aminte de cele 11 sau 12 documentare care încearcă să-l dărîme, demonstrînd că manipulează adevărul, şi a spus că vrea să organizeze cu ele un festival. Deocamdată însă Moore e destul de îngrijorat. Pînă marţi trebuie să dea socoteală pentru că a introdus în film secvenţele din Cuba. A scos filmul din SUA cu ultimul tren. Se discută la Cannes că filmul ar putea fi interzis peste Ocean. Cînd a fost întrebat pînă unde e dispus să-şi susţină cauza pentru care riscă să facă închisoare, cineastul s-a gîndit destul de mult pînă să răspundă: "Eu sunt cineast, şi asta e meseria mea. Atît. Nu pot oferi soluţii, dar pot pune întrebări. Am dreptul, aşa cum mi-ar plăcea să o poată face orice cetăţean american.

În conferinţa de presă de la Cannes 2007 unde s-a prezentat documentarul Michael Moore afirma:

"Mă simt ridicol. Mi se pare nespus de jenant că mă aflu în faţa dumneavoastră, presa din toată lumea, povestind lucrurile astea. Cred că libertatea de exprimare şi dreptul la liberă circulaţie sunt drepturi fundamentale. Iată că îmi sunt puse în discuţie aceste drepturi în SUA. Mi se pare incredibil, dar şi foarte periculos."

"Nu sunt socialist, cu toate că sunt sigur că se va găsi vreun tîmpit în administraţia Bush să mă acuze de asta. Cred că sistemul de sănătate american trebuie să le servească oamenilor, nu să aducă în primul rînd profit."" - articol preluat din Agenda Liternet

VEZI FILMUL TRADUS, AICI 

Sicko