Ieşirea Din MATRIX: septembrie 2011

miercuri, 28 septembrie 2011

ARMATA PERMANENTĂ - Sursa puterii imperiale americane


STANDING ARMY (2010)
 
"Doi italieni de această dată, Enrico Parenti şi Thomas Fazi, lansau în 2010 primul lor film documentar de lung-metraj, Standing Army, invitat la peste 19 festivaluri cinematografice, care prin vocile unor somităţi de talia lui Noam Chomsky, Gore Vidal sau Chalmers Johnson, dă glas unei probleme stringente, care a afectat peste 130 de ţări din întreaga lume - reţeaua caracatiţă a bazelor militare americane, înfiinţate în toată lumea după cel de-al doilea război mondial, fără a mai avea vreun alt corespondent în istoria cunoscută a omenirii.


Situaţia statelor lumii ar putea fi sintetizată astfel: la ora actuală există 193 de state suverane şi independente, Vaticanul plus 192 de ţări membre ale ONU şi, de asemenea, încă două entităţi statale, Kosovo şi Taiwan, care sunt recunoscute, fiecare în parte, ca state suverane şi independente, de circa un sfert din totalul celorlalte state.

O operaţie matematică banală, vă va furniza rezultatul uluitor de 66,67% (două treimi) dintre statele lumii, care mai au naivitatea de a se considera "suverane şi independente", când plaga militară americană se manifestă prin trupe de ocupaţie, în fiecare dintre ele.

Cu toate acestea, harta întocmită de Hugh d’Andrade şi Bob Wing în 2002, intitulată "U.S. Military Troops and Bases around the World, The Cost of 'Permanent War", confirmă prezenţa personalului militar american în 156 de ţări.

Aşadar, deşi filmul oferă anumite date cifrice, îmi permit să vă ofer altele, ceva mai alarmante, privind natura reală a prezenţei militare americane în lume, potrivit profesorului Jules Dufour:

- totalul personalului militar american este de circa 1,4 milioane de oameni, dintre care 325.000 sunt staţionaţi în străinătate;

- cifra de 716 baze militare, oferită de film şi Pentagon, este corectată de unii autori la 737, argumentată fiind de existenţa bazelor militare secrete;

- în SUA, armata deţine 6.000 de baze militare, unele sub diverse acoperiri, cele mai secrete fiind administrate, se zice, de către NSA (National Security Agency);

- suprafaţa acoperită de toate aceste baze este de 2.202.735 hectare, care transformă Pentagonul în unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din lume;

- aceste baze includ un total de 845.441 cădiri şi alte instalaţii.

O cerinţă fundamentală a strategiei militare, impune unui stat pentru a evita falimentul, să nu întreţină, pe timp de pace, o armată permanentă care să depăşească 1% din populaţia ţării.

Armata SUA pare să se conformeze acestui concept, reprezentând doar 0,45% din totalul de 312 milioane, dar bugetele militare uriaşe, care au atins recordul mondial sub "pacifistul" Obama şi întreţinerea unei permanente stări de conflict, undeva în lume, trebuie să-şi fi adus contribuţia la starea iminentă de faliment în care se află acest imperiu contemporan.

Care ar putea fi ameninţarea globală, care justifică existenţa acestui monstru militar ?

Raportul administraţiei Carter, "2000 Global Report" - menţionat în filmul anterior postat pe blog - publicat în 1980, sublinia "starea lumii" focalizându-se pe aşa-numitul "nivel al ameninţărilor", care ar fi putut influenţa negativ sau chiar submina "interesele" americane în lume.

Îmi voi cere scuze o singură dată, pentru ghilimelele pe care sunt forţat să le folosesc, când citez din limbajul dogmatic american, fiindcă aceşti nemernici au pervertit total limba, inversând sau denaturând continuu sensurile cuvintelor şi voi exemplifica prin cea mai sugestivă denumire posibilă: SUA îşi numeşte ministerul de resort, "Departament al Apărării", când, de fapt, ştim cu toţii că cel puţin de la al doilea război mondial încoace, americanii nu au mai fost forţaţi să se apere în faţa nimănui, ci dimpotrivă, au iniţiat şi purtat războaie de cotropire în toată lumea.

La 20 de ani de la definirea "doctrinei Carter", strategii SUA, într-o încercare sfidătoare de a justifica intervenţiile lor militare în diferite părţi ale lumii, au scornit un alt concept, cea mai mare fraudă din istorie şi anume "Războiul global contra terorismului" sau GWOT, ca să folosesc acronimul lor preferat, un inamic fantomă care, spre deosebire de perioada războiului rece când era destul de clar definit, va permite SUA să menţină o stare perpetuă de război, pe întreaga planetă, ce le va justifica cumva lista de crime, ce devine interminabil de lungă.

Ulterior, folosind pretexte fabricate impuse lumii prin scandalul monstruos orchestrat de mass media corporatistă şi nu prin existenţa vreunei ameninţări concrete, SUA a declarat război tuturor celor care s-au opus, într-un fel sau altul, hegemoniei sale economico-militare, o formă modernă de sclavie, instrumentată prin militarizare obsesivă şi "piaţă liberă".

Elementele majore ale strategiei SUA, de cucerire şi dominare a întregii lumi, ar putea fi definite prin:

1. controlul economiei mondiale şi a pieţelor sale financiare;

2. preluarea (a se citi tâlhărirea) tuturor resurselor naturale ale lumii şi, în special, a materiilor prime şi a surselor non-regenerabile de energie. Aceasta din urmă constituie piatra de temelie a puterii SUA, exercitată prin intermediul corporaţiilor transnaţionale.

Ultimul obiectiv s-a apropiat destul de mult de rezultatul scontat, o dată cu invadarea Afganistanului şi a Irakului, iar alte ţări care nu se supun cu obedienţă directivelor Washington-ului, cum ar fi Iran, Coreea de Nord, Siria şi Venezuela, au fost deja marcate ca posibile ţinte ale unei viitoare intervenţii militare.

Pe lângă controlul politic, exercitat prin ONU, SUA şi-a consolidat stăpânirea militară asupra celor 191 de guverne membre, prin cucerire, ocupare şi/sau "consiliere" militară, exercitată prin reţeaua integrală de baze militare, care acoperă practic întregul glob - continente, oceane şi chiar spaţiu cosmic.

Toate acestea definesc practic un imperiu, ale cărui dimensiuni exacte sunt aproape imposibil de stabilit.

Scopul declarat al bazelor militare este de pregătire pentru luptă şi stocare a echipamentelor militare, realitatea fiind prea puţin cunoscută, fiindcă nu sunt accesibile publicului, dar chiar dacă se prezintă sub diverse forme, potrivit funcţiunii militare de bază ar putea fi clasificate în patru mari categorii: baze aeriene, baze terestre, baze navale şi baze de comunicaţii & spionaj electronic.

Subiectul este extrem de vast şi poate imposibil de acoperit chiar şi de un tratat istoric, nicidecum de un simplu articol de blog, dar nu ar fi fost atât de dureros, dacă nu am fi noi înşine în situaţia de ţară ocupată, prin prezenţa imperialilor la baza de la Mihail Kogălniceanu, la adresa căreia au fost deja lansate acuzaţii în presa internaţională, că ar servi drept centru de interogare, prin tortură, al CIA.

Una dintre metodele preferate de denigrare a tuturor informaţiilor, care ar putea dezvălui scopurile reale ale prezenţei bazelor militare în ţările "gazdă", cum sunt denumite în film, este încadrarea acestora în categoria de "teorii ale conspiraţiei" şi batjocorirea lor în mass media aservită, ceea ce mă face să mă întreb, ce denumire ai putea găsi pentru un tratat militar, care poate afecta grav independenţa şi suveranitatea unei ţări, atunci când este încheiat în secret şi fără a fi ratificat de parlament (asta neînsemnând că gaşca de vânduţi din parlament ar putea fi cumva salvarea noastră).

Ce se întâmplă când ai militari străini pe teritoriu, antrenaţi intensiv pentru a manifesta agresivitate pe câmpul de luptă, care sunt avertizaţi din start că nu vor fi condamnaţi, indiferent ce infracţiune ar comite în ţara gazdă ?

Şi de ce s-a plecat de la premisa scutirii anticipate a acestor militari, de consecinţele faptelor lor penale, de parcă ar fi diplomaţi ?

Şi cât de tâmpit şi trădător poate fi  un preşedinte de ţară,  ca să accepte ca  implicită  o  asemenea  condiţie ?

Din fericire, nu ne aflăm în situaţia Japoniei care se află sub ocupaţie de aproape şapte decenii, timp suficient pentru ca lista de infracţiuni şi accidente provocate de militarii americani să nu mai încapă pe pereţii unei case, nici măcar pentru o singură insulă ca Okinawa.

Teo Peter a fost ucis în data de 4 decembrie 2004, de un infanterist american, Christopher R. Vangoethem, aflat în stare de ebrietate, care nu a acordat prioritate taxiului în care se afla artistul român, lovindu-l în plin.

Consecinţa ?

Individul a fost judecat de Curtea Marţială în SUA, într-o caricatură de proces, în care a fost achitat de acuzaţia de ucidere din culpă a basistului trupei Compact, dar a fost condamnat simbolic pentru adulter, fiind cu amanta în maşină, pedeapsa constând într-o simplă mustrare scrisă.

Unor astfel de gunoaie umane, un guvern şi un preşedinte corupt şi laş, le-au acordat imunitate în propria noastră ţară, în care am ajuns să ne rugăm să ne omoare un român, dacă vrem cumva să se facă şi dreptate ulterior.

Revenind la film, care ar putea fi, ca o ultimă concluzie, scopul întreţinerii unei asemenea armate permanente ?

Pentru a putea clarifica scopurile insidioase ale conduitei unor criminali ca americanii, cred că cel mai corect ar fi să-i dau cuvântul unui alt criminal notoriu, Hermann Goering, judecat la Nuremberg, creaţie a bancherilor americani, care cunoştea intim jocul de culise al ocultei mondiale:


"În mod natural, omul obişnuit nu doreşte război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici măcar în Germania. E ceva de la sine înţeles. Dar, până la urmă, LIDERII ţării sunt cei care determină politica şi nu este decât o problemă simplă, de a trage oamenii după ei, fie că e vorba de o democraţie, de o dictatură fascistă sau parlamentară sau comunistă. Cu sau fără voce publică, poporul poate fi întotdeauna scos la mezat de către lideri. E uşor ! Tot ce trebuie făcut, este să-i spui că este atacat şi să denunţi pacifiştii pentru lipsă de patriotism şi expunerea ţării unui pericol iminent. MERGE FĂRĂ PROBLEME ÎN ORICE ŢARĂ."

 SURSA: Blogul Dezvaluiri! http://antiiluzii.blogspot.com/


VEZI FILMUL "Standing Army " TRADUS, AICI



Pentru mai multe informatii legate de aspectele strategiilor militare oculte studiati Categoria MILITARE.

marți, 27 septembrie 2011

INFINITUL - Calatoria Suprema

INFINITY (2009)
The Ultimate Trip


"Infinitul – Călătoria Supremă (Infinity – The Ultimate Trip) este un documentar care a fost realizat în 2009 de Jay Weidner. Filmul are o distribuţie uimitoare, reunind profesori de renume mondial, autori, experţi şi vizionari cum ar fi Neale Donald Walsch, Gregg Braden, Brian Weiss, Alberto Villoldo, John Holland, Renate Dollinger, Stanislav Groff, Dzogchen Ponlop şi Robert Thurman.

duminică, 25 septembrie 2011

“Particula lui Dumnezeu” nu exista , iar viteza luminii este depasita de cea a neutrinilor! (25.09.2011)

"Cercetatorii de la CERN au concluzionat: “particula lui Dumnezeu” nu exista! 

A costat 7, 5 miliarde de euro si este cel mai mare accelerator de particule din lume. Situat la granita dintre Franta si Elvetia, in apropierea Genevei, Large Hadron Collider, construit de Organizatia Europeana pentru Cercetari Nucleare, si-a propus sa dovedeasca existenta asa-numitei “particule a lui Dumnezeu”, presupusul boson al lui Higgs. Numai ca, dupa ani de cercetari si teste, demarate la 10 septembrie 2008, oamenii de stiinta sunt nevoiti sa recunoasca: teoria lui Higgs e doar o teorie.

Guido Tonelli, purtator de cuvant al Compact Muon Solenoid Detector, un imens detector de particule care face parte din CERN, unde lucreaza peste 3.600 cercetatori, a declarat intr-o conferinta de presa, conform Daily Mail, citat de descopera.ro:


“Daca excludem existenta bosonului lui Higgs, avem de a face cu o descoperire revolutionara, deoarece tot ce stiam despre Natura si mecanismele din cadrul ei va trebui cu totul revizuit si regandit. Cu alte cuvinte, intreaga stiinta umana trebuie reconsiderata.Trebuie doar sa ne continuam cautarile. Masinaria de care dispunem este atat de puternica incat prin intermediul ei vom putea explora teritorii noi si nebanuite ale cunoasterii”.

In completarea acestei declaratii, James Gillies, purtator de cuvant al CERN, sustine ca “modelul standard al fizicii particulelor are o vechime de cel putin 40 ani. Dar pare a se baza pe o teorie improbabila. Duce spre un punct mort din care nu rezulta nimic. La gama de energii cuantificabile cu ajutorul Large Hadron Collider, noi investigam ce anume genereaza masa particulelor. Teoria lui Higgs este doar o teorie.

Higgs a dezvoltat cea mai populara teorie de gen, deoarece se poate demonstra din punct de vedere matematic. Daca nu descoperim bosonul lui Higgs, trebuie sa identificam ce anume genereaza masa particulelor”. 

Sursa : Blogul Daniel Roxin http://danielroxin.blogspot.com/

In plus : Teoria Relativității a lui Einstein pusă sub semnul întrebării!

"O echipă internaţională de fizicieni a anunţat joi 22.09.2011 că a înregistrat particule subatomice care se deplasează cu viteză mai mare decât cea a luminii, descoperire care ar putea răsturna una dintre teoriile fundamentale din fizică, formulată de Albert Einstein. În contextul noii descoperiri, este posibil să trimitem mesaje în timp, spune fizicianul Andrei Dorobanţu, într-un interviu realizat de Roxana Maticiuc pentru Ora de Ştiri. Dacă rezultatele se confirmă, întreaga fizică va fi reformulată.

Potrivit măsurătorilor efectuate de specialiştii implicaţi în experimentul internaţional "Opera", particulele neutrino - particule elementare ale materiei - au parcurs cei 730 de kilometri care separă laboratoarele Centrului european pentru cercetări nucleare (CERN) din Geneva de laboratorul subteran din Gran Sasso din Italia cu o viteză de 300.006 kilometri pe secundă, cu 6 kilometri pe secundă mai repede decât viteza luminii.

Surpriza a fost atât de mare încât, iniţial, savanţii de la Geneva au încercat să contrazică rezultatele. Realitatea era însă evidentă şi după şase luni de verificări, fizicienii din lumea întreagă aşteaptă cu sufletul la gură confirmarea a ceea ce ar putea fi cea mai mare descoperire a secolului. "
SURSA: http://www.youtube.com/
 Iata si un video explicativ:




Asta ar putea insemna ca, INCA O DATA, genialul Nassim Haramein are dreptate:
Nasim Haramaein - INTREGUL NEGRU. De exceptie! (video)
si de asemenea DAVID SEREDA care a demonstrat foarte frumos ca viteza luminii poate fi depasita de milioane de ori , teorie ce se completeaza perfect cu cea a singularitatii lui Haramein:
EVIDENCE - The Case For The NASA UFO'S

 Concluzie: 

Inca o dogma stiintifica a fost rasturnata. Asa cum am mai spus de multe ori pe acest blog : Teoria relativitatii este relativa in sine ! Totul este relativ inclusiv ideea ca totul este relativ! Aceasta idee ne spune ca dincolo de cuvinte, de jocuri mentale, de concepte, de forma, exista ceva absolut care nu poate fi exprimat decat prin paradoxuri.

S-ar putea sa va placa si: 

1) VOCEA - Conexiunea Cuantica Universala

2) PARADOXUL LUI HAWKING

3) ENERGIA LIBERA - Cursa catre punctul zero

4) PROIECTUL MONTAUK

5) MISTERIOSUL ALBERT EINSTEIN


vineri, 23 septembrie 2011

PROIECTUL CAMELOT - Convorbiri despre viitor cu Rich Dolan (23.09.2011)

PROJECT CAMELOT
A Futuretalk With Rich Dolan
MARTIE 2011


"Aceasta este o discutie cu adevarat fabuloasa cu cercetatorul Rich Dolan, autorul volumelor  I & II: "UFOs and The National Security State" (OZN-urile şi Securitatea Naţională) şi al noului volum lansat  "A. D. After Disclosure" (D.D.  - După dezvăluire). O discuţie deschisă şi sinceră despre mariile întrebari care apar pe drumul cunoasterii si ca rezultat a ceea ce stim ca se afla in general acolo in afara si cum ceea ce nu stim influenteaza din spatele scenei, populatia,  prin modalitati pe care nici macar nu a inceput sa le suspecteze. Discutam despre modul cum oamenii ca noi sunt puntea de legatura dintre aceia implicati in cultura secretului si masele largi de oameni. Este un MUST SEE (absolut de vazut) pentru orice persoana care se considera Treaza si Constienta in orice sens ai privi aceste concepte.

marți, 20 septembrie 2011

OPONENTUL - Cine-ţi foloseşte mintea?


THE OPPONENT (2009)
Who Is Using Your Mind?

În data de 31.01.2010 publicam acest documentar tradus dupa varianta in italiana intitulata Lo Sfidante. De curand a aparut si varianta in limba engleza si consideram ca se merita republicat deoarece pentru multi acest documentar a devenit un film de capatai , un film complet, care merita readus in constiinta noastra cat mai des.

luni, 19 septembrie 2011

BIOMUSIC - Muzică Terapeutică (19.09.2011)


Bio Music 6 in 1
Bio Music 6 in 1 este un proces de echilibrare, dezvoltat de-a lungul a mai mult de 10 ani de studiu aplicat de doi compozitori, producatori si cercetatori autodidacti – Jean-Louis Fargier si Robert Lissalde.Principiul dupa care functioneaza este acela al revitalizarii moleculelor de apa din corp, aer, mancare si bautura si mentinerea apei in starea sa "vie", armonioasa. Undele BioMusic transmit o informatie pozitiva, revitalizanta inspre moleculele de apa, protejandu-le de frecventele cu efect disturbator, incluzand toate formele de stres - personal, relational, din mediu, teluric, precum si toate modalitatile de poluare electromagnetica - telefoane mobile, antenele retelelor de telefonie, wifi, wii, calculatoare, TV, bluetooth, microunde, circuite electronice, aparate electrice, etc., ajutand la readucerea. Cum apa reprezinta un procent insemnat in structura copului nostru, in alimentele pe care le consumam si mediul in care ne miscam, prin efectul revitalizator asupra apei BioMusic ne ajuta sa redobandim un somn adanc si odihnitor si o energie sporita pe parcursul zilei, reducand nivelul stresului si determinand o stare generala de bucurie, o mai buna concentrare, vigilenta sporita, calm interior, centrare si prezenta. Mai mult decat atat, folosit in sens spiritual, BioMusic faciliteza experimentarea unor stari profunde de constiinta extinsa.

Pentru a va familiariza cu modul de folosire si beneficiile aduse de BioMusic in procesul de revitalizare a corpului fizic si a corpurilor subtile, va propunem o intalnire, urmata de un workshop, sustinute chiar de Jean-Louis Fargier, unul dintre cei doi cercetatori care au creat acest instrument.

In cadrul intalnirii initiale, Jean-Louis Fargier va face teste kinesiologice demonstrative, pentru a vedea felul in care interactioneaza BioMusic cu moleculele de apa din corpul nostru, revitalizand intregul ansamblu corp/minte. De asemenea, va demonstra eficacitatea BioMusic in ceea ce priveste protectia la unde electromagnetice, ale caror efecte sunt foarte nocive pentru corpul omenesc.

Traim intr-un mediu in care undele electromagnetice sunt pretutindeni, emise de mii de surse, dintre care telefoanele mobile sunt cele mai inofensive. Antenele de telefonie mobila din marile orase, televizoarele, computerele, cuptoarele cu microunde, toate acestea genereaza poluare electromagnetica. BioMusic anuleaza complet efectele acesteia.

Jean-Louis Fargier va arata totodata efectele BioMusic asupra sangelui omenesc, asupra plantelor vii si asupra campurilor energetice ale corpului omenesc. Va demonstra felul in care este influentata aura corpului de catre acest proces si consecintele benefice asupra sanatatii.

Studii aprofundate efectuate in laboratoarele cele mai serioase ale planetei, inclusiv in laboratoarele lui Masaru Emoto au dovedit efectele spectaculoase ale procesului BioMusic asupra apei. Jean-Louis Fargier va prezenta date amanuntite despre aceste cercetari stiintifice.

Mai departe, cei care vor participa la workshop vor putea experimenta mai in profunzime modul in care poate fi folosit procesul BioMusic pentru introspectie, meditatie si contemplare a diferitelor continuturi ale Constiintei.

Multe dintre aceste continuturi sunt depozitate in Inconstient. Ele sunt structuri energetice care se autoconserva si se manifesta prin modele repetitive de comportament sau de gandire care ne impiedica sa evoluam si sa fim ceea ce suntem cu adevarat. BioMusic are darul de a facilita accesarea straturilor adanci ale constiintei prin adevarate calatorii interioare, si de a aduce in lumina constiintei problematici, intamplari, traume si intelegeri profunde. Este o adevarata Cale de acces catre ceea ce Stanislav Grof numeste Vindecatorul Interior.

Va invitam pe www.calatoriainimii.net, pentru a citi un interviu realizat in exclusivitate de Horia Turcanu cu Jean-Louis Fargier, in Romania.

Albume disponibile

KINEMA 1

ARNICA MONTANA 1

ARNICA MONTANA 2


MONTE CRISTO 1

MONTE CRISTO 2

MONTE CRISTO 3



SURSA: http://www.transpersonal.ro/
 
IATĂ UN EXEMPLU:





Informatii si comenzi:
freeyourmindandheart@yahoo.com

25 lei / cd - versiunea de download (mp3 la 320kbps sau FLAC)

sâmbătă, 17 septembrie 2011

EUGENIA GLOBALĂ - Folosirea medicinei pentru a ucide

GLOBAL EUGENICS (2008)
Using Medicine To Kill


" În 2008, B.A. Brooks, un regizor specializat între timp la New York Film Academy în crearea de filme digitale, îşi lansa primul documentar realizat în exclusivitate din videoclipuri descărcate de pe Youtube, tehnică de care s-a folosit cu brio şi în realizarea filmului de faţă, Global Eugenics - Using Medicine to Kill, din 2009, care, în peste două ore de filmări, şi-a putut permite să trateze o gamă extrem de largă de subiecte: gripa porcină şi aviară şi posibila manipulare genetică a acestora, vaccinurile şi campaniile agresive statale de vaccinare, originile SIDA/HIV, legea marţială, ştirile medicale, apa, G.D. Searle şi alimentele modificate genetic, Agenda 21 - impunerea "dezvoltării durabile", H.R. 875 - legislaţia de impunere a Codex Alimentarius în SUA ş.a., toate putând fi grupate sub o unică emblemă - politici eugenice.

Filmul lansat în 2008 era denumit sugestiv "The Decline and Fall Of America" şi a fost urmat, în afară de documentarul căruia i-am dedicat acest articol, de "The American Matrix - Age Of Deception" şi "Sex, Drugs and Religion", ambele având titluri la fel de inspirate.

miercuri, 14 septembrie 2011

Dieta integral vegană - paşaport pentru viaţă


FORKS OVER KNIVES (2011)
Furculiţe în loc de cuţite



"Industria cărnii de vită a contribuit la moartea mai multor americani, decât toate războaiele acestui secol, toate dezastrele naturale şi accidentele de automobil, combinate. Dacă grătarul de vită este ideea voastră de 'hrană adevărată pentru oameni adevăraţi', atunci vă doresc să locuiţi în apropierea unui spital cu adevărat bun."

Dr. Neal Barnard,
Profesor - Facultatea de Medicină
Universitatea "George Washington"
Preşedinte al " Physicians Committee
for Responsible Medicine"

Lansat în luna martie a acestui an, Forks over Knives, filmul cineastului independent Lee Fulkerson, examinează în profunzime afirmaţia radicală, că majoritatea bolilor degenerative care ne afectează - dacă nu cumva, chiar toate - ar putea fi ţinute sub control sau chiar obligate să involueze, prin eliminarea din dieta noastră zilnică a oricărui aliment de origine animală şi a alimentelor cu grad înalt de procesare, folosind drept argumentaţie odiseea chirurgului dr. Caldwell Esselstyn şi a biochimistului nutriţionist dr. T. Colin Campbell, doi eminenţi cercetători, într-un domeniu de pionierat, poate, al alimentaţiei exclusiv vegetariene.

vineri, 9 septembrie 2011

Mai întâi Pământ - Arhitectură ecologică benefică (9.09.2011)


FIRST EARTH (2010)
- Uncompromising Ecological Architecture
(Arhitectură ecologică fără compromisiuri)


"Cineastul David Sheen explorează beneficiile potenţiale ale creării de sate ecologice, ca metodă de exprimare a respectului faţă de Pământ şi ca mijloc de constituire a unor comunităţi mai puternice. Datorită extinderii suburbiilor, societatea noastră a devenit mai izolată şi mai dezmembrată ca oricând. Partizanii arhitecturii ecologice susţin că prin construirea din lut a caselor noastre şi lucrând împreună în comunităţi, putem redescoperi spiritualitatea şi compasiunea, care par să se fi rătăcit în vacarmul vieţii moderne."

Jason Buchanan

First Earth este un documentar fantastic, lansat în 2009, concretizând o vastă muncă de cercetare desfăşurată vreme de patru ani, pe patru continente, de regizorul David Sheen, ce militează în favoarea unei masive schimbări de paradigmă în arhitectură, prin revitalizarea tehnicilor şi materialelor tradiţionale, favorizând un trai mai simplu, mai aproape de Pământ şi regenerarea comunităţilor rurale.

Un manifest vizual, filmat de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de vest a Africii şi din Europa până în Asia, o pledoarie convingătoare pentru un adevăr demult uitat: casele din lut constituie cea mai sănătoasă şi mai ieftină alternativă posibilă, pentru lumea actuală, sufocată de beton, metal şi sticlă, în comunităţi urbane dezumanizante.

Sincer vorbind, am fost plăcut surprins de amploarea acestei mişcări, în favoarea arhitecturii tradiţionale, răspândită din plin în regiunea potenţial secesionistă Cascadia, din nodul Californiei şi până în Columbia Britanică, care tinde să transforme comunităţile suburbane în sate ecologice, mediu care, susţin localnicii, ar fi mai mult decât propice educării unor copii sănătoşi.

Filmul, publicat divizat, în forma celor 12 capitole ale sale, a avut peste 300.000 de vizionări înainte de lansarea sa oficială, deşi nu este, poate, un film care să vină cu multe soluţii, ci, mai degrabă, un film care susţine iniţiativele ce apelează la noi soluţii comunitare, mult mai apropiate de spiritualitate, decât varianta corporatist-meschină susţinută de economia speculativă actuală.

Documentarul subliniază asemănările şi, cine poate şti, poate chiar originile comune, pierdute în negura vremii, dintre tehnicile de construcţie ale caselor din lut, în aproape orice context cultural, în toate condiţiile sociale, de la comunităţile aşa-zisei lumi a treia, până la comunităţile rurale din ţările dezvoltate şi din deşerturile arabice, până în junglele urbane americane.

Într-o epocă a colapsului economic şi ecologic, a apogeului petrolier şi a altor condiţii convergente care solicită rezolvări urgente, filmul sugerează justificat, poate, că soluţia tuturor bolilor şi alienărilor noastre ar putea consta în simpla revenire la origini şi necesitatea de a gândi în termeni simpli, ca hrană, îmbrăcăminte, adăpost etc.

Ar trebui să ne remodelăm priorităţile şi să gândim diferit, mai mult la un cămin decât la o casă, termen rece, impersonal, secătuit parcă de semnificaţiile spirituale.

Majoritatea liderilor mişcărilor moderne, de reactualizare a construcţiilor din argilă, au fost intervievaţi în documentar, realizatorul fiind obligat să comaseze peste 100 de ore de filmări, în doar o oră şi jumătate de proiecte arhitecturale uimitoare şi cugetări înţelepte.

David Sheen, însuşi, nu este doar un simplu teoretician, ci o persoană implicată activ în documentare, proiectare şi construire de locuinţe ecologice, încă din 2001.

Şi-a desfăşurat ucenicia cu Ianto Evans şi Linda Smiley de la North American School of Natural Building şi cu Michael Smith de la Emerald Earth, specializându-se ulterior în biomimetism, studiul principiilor constructive naturale şi aplicarea lor în habitatele umane, împreună cu arhitectul Eugene Tsui, care, de asemenea, este unul dintre protagoniştii filmului.

Filmările au oferit ocazia de a face mii de fotografii ale unor construcţii din lut, din întreaga lume, care, în interesul răspândirii acestor informaţii, au fost publicate pe site, fiind considerate cumva un patrimoniu cultural universal.

Contrar credinţei comune, aceste construcţii din chirpici se dovedesc a fi extrem de rezistente şi putem admira cu ochii noştri construcţii vechi de sute de ani, ce au rezistat în climatul umed insular britanic sau aglomerările suprapuse, vechi de o mie de ani, din Taos Pueblo sau, mult mai convingătoare decât orice altceva, uimitoarele palate etajate din lut, din valea Hadhramaut a Yemenului, cele de la Shibam şi Tarim, fiind încorporate patrimoniului UNESCO.

Ce poate fi mai frumos, decât silueta zveltă a minaretului moscheii Al Muhdhar din Tarim, o scânteie de alb în climatul arid muntos înconjurător, care, cu cei 53 de metri ai săi, se înscrie în lista celor mai înalte structuri din lut ale Terrei ?

Abandonând tiparul liniar-rectangular al clădirilor convenţionale, care nu se regăseşte nicăieri în lumea naturală, putem reveni la liniile curbe universale, la o arhitectură izvorâtă din spirit şi comuniune umană, valori aproape abandonate sub presiunea competiţiei financiare distructive actuale.

Să fie totuşi o regulă general valabilă ?

Personal, înclin să răspund afirmativ, deşi exemple contrarii abundă, dar nu din cauza principiului în sine, ci tot a naturii umane, care nu poate abandona definitiv înclinarea spre kitsch sau tendinţa de a apela, pe parcurs, la materialele erei industriale, ce nu au nimic de-a face cu ecologia şi natura.

Şi exemplific: unul dintre prietenii regizorului, în plin Ecovillage Earthaven, a reuşit să realizeze un hibrid dezgustător, rămânând blocat, pe de o parte în tiparele structurilor rectangulare şi, pe de altă parte, apelând la materiale ca beton, armături metalice, folii de plastic, celuloză reciclată.

Au existat şi motivaţii: costuri reduse, izolare termică superioară, manoperă redusă etc., dar principiul a fost practic abandonat, fiindcă astfel de proiecte arhitecturale întreţin dependenţa de materiale prefabricate, care ştim, deja, încotro ne poate conduce.

În aceeaşi ordine de idei, aşa cum subliniam la început, filmul oferă alternativa şi nu soluţia finală, rămânând ca timpul şi, fireşte, opţiunea umană, să certifice validitatea conceptului biomimetic sau al naturalismului fără compromisuri.

Până atunci ar fi bine să nu uităm alte două simptome ale bolii civilizaţiei actuale, tratate mai mult sau mai puţin profund în film:

1. Exploatarea iraţională a culturilor, terenurilor şi fondului forestier are un efect malefic, care nu mai este de multă vreme o simplă ipoteză, ci a fost confirmat dramatic prin aşa-zisa "Dust Bowl".

Decenii de agricultură intensivă, fără rotaţia culturilor şi tăierea iresponsabilă a pădurilor, peste care s-au suprapus o secetă severă, au provocat între 1930 şi 1940, eroziunea totală a solului din cinci state americane, Oklahoma, Texas, New Mexico, Colorado şi Kansas, fiind afectaţi 400.000 kmp, a căror componentă fertilă a fost pur şi simplu cărată în Oceanul Atlantic, de furtuni uriaşe de praf, ce au afectat desigur şi marile oraşe de pe coasta de est a SUA.

Sute de mii de oameni şi-au părăsit fermele transformate în deşert, migrând spre alte state, precum California, ajungând să trăiască din venituri infime, la limita supravieţuirii.

2. Dezvoltarea dramatică a aglomerărilor urbane, justificată prin boom-ul industrial al anilor postbelici, a distrus comunităţile rurale, dislocând grupuri populaţionale uriaşe, pentru a servi drept forţă de muncă ieftină.

Relocarea ulterioară a fabricilor în ţări mult mai profitabile economic, unde se munceşte în condiţii de sclavie legală, a abandonat aceste comunităţi urbane, lăsate fără venituri şi fără viitor, creşterea ratei infracţionale şi izolarea socială accentuată fiind consecinţele previzibile.

Izolarea pare să facă, pe de altă parte, dintr-o strategie politică bine gândită a izolării comunitare, menită să distrugă orice urmă de compasiune sau solidaritate umană.

Dovada pare să ne fie oferită de reacţia brutală a autorităţilor, contra întrunirilor favorizate de proiectele gen Village Building Convergence sau Repair City, desfăşurate în oraşe ca Portland sau Oackland, unificarea comunităţilor din cartiere, indiferent de culoare, prin angrenarea entuziastă în astfel de programe comune, părând a fi privită ca o ameninţare la adresa totalitarismului "democratic" american.

Am tradus acest documentar cu aceeaşi plăcere resimţită la filmul Why Beauty Matters, fiindcă ambele subscriu aceluiaşi mesaj, al abandonului utilului de dragul utilului, al abandonului mercantilismului şi "progresismului" snob şi revenirea la spiritualitate, compasiune, comuniune şi solidaritate umană, la estetica originală a unei arhitecturi izvorâtă din pământul primordial planetar şi profund ancorată în acest pământ vital."

SURSA : Blogul Dezvaluiri 
http://antiiluzii.blogspot.com/2011/08/pamant-primordial-arhitectura-ecologica.html


Multumim Marian pentru inca un articol de exceptie si un documentar deoasebit tradus, foarte profesionist, ca de obicei . Multumim ca existi!


sau AICI - link 2

FILMUL E OPEN SOURCE

duminică, 4 septembrie 2011

Noam Chomsky - Rebel fără pauză (4.09.2011)


NOAM CHOMSKY 
- Rebel Without A Pause (2003)

"Întregul sistem educaţional şi de pregătire profesională, este un filtru extrem de elaborat, care pur şi simplu elimină persoanele care sunt prea independente şi care sunt capabile să gândească şi care nu ştiu cum să accepte obedienţa, fiindcă sunt o ameninţare la adresa oricărei instituţii statale."

Noam Chomsky (7 decembrie 1928)
lingvist, informatician, filozof şi activist



Începutul anului 2003, era marcat de lansarea acestui film, Noam Chomsky - Rebel Without A Pause, al regizorului Will Pascoe, în colaborare cu McMaster University, un postludiu revelator al farsei morbide organizate de americani în septembrie 2001 şi un preludiu uimitor de lucid şi vizionar al crimelor ce urmau a fi iniţiate începând cu luna martie, sub umbrela cinică a denumirii "Iraqi Freedom", de coaliţia sinistră condusă de tandemul Bush-Blair.

joi, 1 septembrie 2011

ELENIN - O Posibila Amenintare ? (1.09.2011)

COMET ELENIN IS COMING

Am tot auzit de Elenin în ultima vreme prin diverse canale (OTV de ex.) insa nu am dat atentie, deoarece nu prea dam importanta teoriilor catastrofice. Consideram profetiile catastrofice ca facand parte din arsenalul manipulator ocult, menit sa mentina mintea umana in dualism si frica, in materialism. Astfel se creeaza energii de frecventa joasa la scara planetara, energii cu care acesti oculti, se pare ca se hranesc.

Analiza facuta insa in filmuletul tradus de astazi pare insa, destul de logica si ne simtim datori sa va informam, chiar daca noi nu prea credem ca va avea loc ceva. Cert este ca NASA si-a anuntat angajatii prin iunie sa fie pregatiti pentru o eventuala catastrofa locala si poate ca ar fi bine sa le urmati sfaturile in urmatoarele 2-3 luni. Nu strica o minima prudenta, caci vorba aceea, "prudenta este mama intelepciunii". Investitia ar fi minima (combustibil in rezervor, apa, conserve si mancare uscata pentru cat mai mult timp posibil si pentru cei cu dare de mana , o arma) - chestii pe care oricum e bine sa le ai in casa, deoarece la cat de instabile sunt vremurile in ziua de azi, nu se stie niciodata cand ar putea sa se intample ceva. Chestia cu cele 3 zile de intuneric este parte si din profetia de la Fatima .

Fie ca toate aceste profetii sa fie doar niste abureli!

Iata si un articol gasit pe blogul lui George Valah http://georgevalah.wordpress.com/ :

"Vesti proaste de la NASA: “cometa” Elenin AFECTEAZA Pamantul! Din analiza matematica a traiectoriei cometei rezulta ca “un corp ceresc cu o masa considerabilaa intrat deja in sistemul nostru solar si se afla pe o traiectorie de imediata vecinatate sau coliziune catastrofica fata de orbita Pamantului, in toamna lui 2011 ! Elenin este urmarita in timp ce acum traverseaza “centura de asteroizi” si se apropie de Soare, unde urmeaza sa faca o intoarcere relativ “scurta”, pentru a se indeparta apoi in spatiu! Desi pentru NASA sunt cunoscute toate datele referitoare la masa si volumul cometei, acestea nu sunt facute publice! Din efectele pe care aceasta le are insa asupra altor corpuri ceresti, se poate presupune ca este vorba nu despre o simpla cometa, ci de o “ministea neutronica”, adica un corp cu masa superdensa si gravitatie pe masura! Se mai stie ca in data de 11.03 ac, cometa s-a aflat pe aceeasi axa cu Pamantul (la mijloc) si Soarele! De aici vin …”speculatiile”: de fiecare data cand a existat aceasta aliniere, cutremure uriase au avut loc pe Pamant! Anterior marelui cutremur japonez, cometa a mai fost aliniata cu Terra si la puternicul cutremur din Chile si cel din Noua Zeelanda! Punctul critic este: daca Elenin ar fi fost o cometa “obisnuita”, masa ei nu ar fi fost suficienta pentru a afecta in vreun fel Pamantul! Dar constatarile arata ca “ceva” a afectat deja Pamantul, facndu-i axa de rotatie sa “tremure”, asa cum se observa si din aspectul orbitelor stelare “duble” si “ingrosate” atunci cand se fixeaza obiectivul camerei foto pe “axa cereasca”!
Dar daca pana acum “cometa” se afla la distante mari, ceea ce urmeaza va fi tot mai aproape de noi !

VEDEŢI UN CLIP TRADUS, AICI,  CARE ANALIZEAZĂ  ACESTE ALINIAMENTE:



Sumarizand:

- Elenin NU e o cometa si nici nu poate fi, dupa cum se comporta pana in prezent!
- La data producerii clipului, 15 Martie ac, se face simularea pe modelul pus la dispozitie de NASA, Jet Propulsion Laboratory (JPL). Remarca: in softul respectiv nu se numeste obiectul ceresc “cometa”, ci doar “Elenin” cu indicativul “C 2010 X1″!
- In 4 Septembrie 2010, Elenin era la 6, 258 Unitati Astronomice departare, pe aceeasi axa cu Soarele si Pamantul (Pamantul in opozitie cu celalte doua!) : in acea zi s-a produs cutremurul din Noua Zeelanda! O “cometa clasica” nu ar fi putut face asa ceva!
- Daca ne intoarcem in timp, pe 27 Februarie 2010, Elenin se afla la 6, 042 UA fata de Terra, din nou aliniament cu Soarele si Pamantul, cand a avut loc cutremurul de  8,8 din Chile!
- Mergand pe soft “in viitor” pe 26/27 Septembrie 2011, avem in ordine: Mercur, Soare, Elenin…Pamant, pe aceeasi axa! Dar diastanta este de numai 0,381UA  fata de Pamant!  Mai mult ca sigur ca pentru 3 zile Soarele nu va mai fi vizibil, fiind eclipsat de Elenin! ( “Soarele se va intuneca, fiind negru ca un sac de par”) Apoi,  Elenin si Pamantul se apropie si mai mult, pana la 0,232 UA unul fata de celalalt pe 17 Octombrie! (Daca Elenin e intradevar o “stea pitica”, as lua in considerare si o modificare a orbitei Pamantului  – apropiere catre Soare + o accelerare a vitezei sale de revolutie, in prima faza, apoi… iar modificare de orbita a Pamantului – departare de Soare,  create de atractia masei Elenin! GV)
- In  jurul datei  de  5 Noiembrie, vom fi in “trena meoritica/asteroizi” pe care Elenin ii cara dupa el si care ne vor izbi din plin!
- Noiembrie 23 alta aliniere: Soare, Pamant, Elenin ! Distanta: 0,596 UA ! Dupa aceasta data… putem rasufla…daca “mai putem”! Softul se poate accesa pe site NASA – Jet Propulsion Laboratory (JPL) astfel ca oricine poate verifica!
Toate aceste “date critice” dureaza  datorita compunerii vectorilor de viteza, cam 3 zile calendaristice !
Lucrurile sunt foarte serioase: deja in Groenlanda, Soarele a rasarit in acest an cu 2 zile mai devreme, fapt  astronomic fara precedent, semn ca Pamantul isi schimba deja coordonatele!
Sa mai avem in vedere si datele:
  – Pe 25 Septembrie: Soarele Elenin, Mercur, Pamant, Saturn, Uranus sunt aliniate!
http://1.bp.blogspot.com/-cRoBUEAVZ70/TVvY4vnta0I/AAAAAAAAA4c/sCssoIPyIec/s1600/zz+Nasa+Large+Dwarf.jpg
Ce se poate intampla?
- Nimic, daca suntem “norocosi”!
- Daca “nu suntem norocosi”: posibile cutremure gigantice, eruptii, etc.,  ploi meteoritice si asteroizi lovind pamantul, modificarea totala a climei datorita modificarii orbitei pamantului, maree gigantice datorate atractiei Elenin, Luna ar putea fi distrusa sau captata din orbita pamantului, etc, etc…
NOTA: Toata teoria mi se pare corecta, cu exceptia “datelor calendaristice”: daca orbita terestra si viteza de revolutie sunt modificate, toate datele se schimba! In plus: “noua orbita” terestra daca va fi mai aproape de Soare, temperatura va creste considerabil, iar la indepartare opusul !"
SURSA:http://georgevalah.wordpress.com
Unele voci chiar spun că data de 21.12.2012 este o data inventata de Illuminati, o facatura menita sa ne tina proiectati intr-un anumit viitor si astfel sa fim nepregatiti pentru inceputul "distractiei" din 25 septembrie anul acesta! 


ACTUALIZARE (2.09.2011)


Există un site care afirmă că Elenin s-a dezintegrat !
http://theextinctionprotocol.wordpress.com/2011/08/30/comet-elenin-disintegrating-and-breaking-up-as-it-approaches-the-sun/



ACTUALIZARE (4.09.2011)

Altii spun ca Elenin este inca intacta pe cer
http://www.youtube.com/watch?v=TlGV0aS6j3w&feature=related

ACTUALIZARE (7.09.2011)


Mai  nou, pe un alt  site, se spune ca Elenin este o Navă Mamă A Federaţiei Galactice ...
http://exopolitics.blogs.com/2012agoldenage/2011/09/comet-elenin-is-a-mother-ship-of-the-galactic-federation-it-will-trigger-the-visible-split-of-earth-.html

si emite semnale radio ciudate ...
http://georgevalah.wordpress.com/2011/09/07/cometa-elenin-emite-semnale-radio/

Ceea ce este foarte interesant insa, este ca Obama se retrage in adapostul antiatomic din Denver in 27 septembrie 
http://www.romanialeaks.org/2011/09/27-septembrie-2011-obama-se-va-retrage.html


Problema chineză


THE CHINA QUESTION (2011)

"Ce am realizat - nu atât despre mine însumi, cât despre lume - este că timpul şi banii sunt mărfuri aflate într-o relaţie inversă: pentru a obţine una dintre ele, trebuie s-o cheltuieşti pe cealaltă. Şi am realizat, pentru mine de această dată, că timpul este o marfă mult mai valoroasă decât banii, aşa că aş prefera mai degrabă să tezaurizez timp, decât bani. Mulţi călători ajung la aceeaşi concluzie şi este unul dintre motivele pentru care consideră întoarcerea acasă atât de dificilă: societatea noastră este clădită pe premisa că ar trebui să dorim mai mulţi bani, pentru a avea mai multe bunuri, chiar dacă nu vom mai dispune de timpul necesar, pentru a ne şi bucura de ele."
Brook Silva-Braga
producător de film
Câştigător al premiului Emmy
pentru documentarul HBO, "Inside the NFL"

Un canal satelit al NBC, Consumer News and Business Channel, a lansat în data de 3 iunie 2011 acest documentar, The China Question, creaţia unui regizor independent acum, Brook Silva-Braga, un Marco Polo modern, care prin prisma poveştilor unor oameni obişnuiţi, dar şi a părerilor exprimate de lideri mondiali de opinie, explorează provocările tot mai acute cu care se confruntă SUA, pe măsură ce China devine deocamdată a doua superputere a lumii.
gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...