HOW JESUS BECAME A CHRIST:
The Hidden Years (2006)
(Anii Ascunși)
Vă prezentam astazi al doilea documentar din seria
DEEP DECEPTIONS realizata de Miceal Ledwith. Primul film al seriei, intitulat
DEEP DECEPTIONS (2005) - Science and Spirit - Vol. 1 - The Great Questions in the Hamburger Universe (Știință și Spirit - Marile Întrebări în Universul Hamburgher) il puteți vedea aici.
Dr. Miceal Ledwith, L.Ph., L.D., D.D., LL.D (Dumnezeu stie ce inseamna toate aceste distinctii), este un
fost membru distins al Comisiei Teologice Internaţionale timp de 17 ani, este deci, un fost om de la varful ierarhiei Bisericii Catolice, preot catolic, profesor de teologie si presedinte de colegiu teologic pentru mai mult de 25 de ani in Irlanda, deci unul dintre cei mai distinsi catolici din lume, care se "converteste" la invataturile "Şcolii de Înțelepciune Străveche a lui Ramtha" , fiind un membru foarte vechi al acestei scoli. Miceal Ledwith mulţumeşte cu recunoştinţă pentru anii de învăţătură, inspiraţie şi bogată înţelepciune de la învăţătorul lui, Ramtha cel Iluminat, care continuă să-i influenţeze în mod profund înţelegerea miilor de surse istorice legate de alte noţiuni înţelepte fundamentale, privind ceea ce este necesar ca să devii un Christos.
Asadar, va prezentam o alta verisune a interpretarii textelor Bibliei, venita din partea unui individ care zeci de ani a trait indoctrinat in viziunea catolica, este un foarte bun cunoscator al Bibliei (ni se pare si normal) si care face o pledoarie mai de bun simt referitoare la crestinism, Iisus, Biblie, samd.
Documentarul nu este nou si chiar a circulat pe net o buna bucata de timp, insa noua ne-a scapat prezentarea mai pe larg a acestui film (el fiind totusi prezent in lista pe scurt a Documentarelor cu subtitrari inca de la inceputurile blogului nostru). De curand am observat ca partea a 2-a a filmului disparuse de pe net, asa ca am profitat si de acest aspect si de faptul ca este Pastele duminica, sa vi-l prezentam.
Iata un articol interesant despre aceasta traditie a Pastelui:
“Adevărate şi false tradiţii. Masacrul satanic al mieilor.
Oul şi Învierea, prin viziunea strămoşilor noştri, traco-geţii”
Dintre cei 12 apostoli, Sfântul Apostol Andrei a avut, de departe, misiunea cea mai uşoară, în ce priveşte încreştinarea traco-geţilor, din Dobrogea: traco-geţii erau singurul popor din Europa care credea, cu desăvârşire, în nemurirea sufletului – şi ştia despre ÎNVIERE!!!(aveau modelul Zalmoxis – cel înviat/înălţat, după trei ani de scufundare sub pământ…).
Trebuie să spunem însă, de la început, că, şi la sat, şi la oraş, Biserica de Zid (instituţională), iar nu Biserica lui Hristos - perpetuează, în mod ciudat (şi deloc spre cinstea ei!), pe lângă tradiţiile autentice, închinate Paştelui-Învierii – şi tradiţii false, tradiţii care nu ţin nici măcar de păgânismul tracic! Paştele n-are, nici în clin şi mânecă, ceva cu mâncarea şi băutura!!! Paştele este, exclusiv, bucurie spirituală!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numărul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundaţi pe Hristos cu abatorul!, că măcelărirea mieilor, de Paşte, este o crimă oribilă, un păcat strigător la cer şi, totodată, unul contra Sfântului Duh (păcat de care “păstorii turmei”-clerul, dacă nu neapărat stimulator, măcar un complice asiduu! – va avea de dat seamă, din greu, pe cealaltă lume!!!) – păcat prin care Hristos este răstignit, de lăcomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Şi demonstram că obiceiul păgân al sacrificării mielului, de Paşte-Pesahul evreiesc, precum şi cel, tot atât de păgân, al sacrificării porcilor, de Crăciun - ţin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea creştin-românească, şi trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:
a-porcii, de Crăciun, sunt masacraţi, ca “restanţă” a păgânilor greci şi romani (saturnaliile…), care se închinau, astfel, lui Chronos-Saturn, iar
b-mieii masacraţi de Paşte sunt “restanţă” a primitivilor evrei, închinători lui Yahweh-Adonai cel veterotestamentar – dar şi “restanţă” de la păgânismul grecesc! Leviticul ebraic menţionează, pentru sărbătoarea Ispăşirii, sacrificiul unuia din doi ţapi de jertfă – în urma operaţiei de MAGIE SIMPATETICĂ: ţapul ispăşitor, ţinut la uşa Tabernacolului, era atins de toţi membrii comunităţii, apoi, fie înjunghiat, fie alungat în deşert, fie aruncat într-o prăpastie. Dar, într-o primă fază a mozaismului, ţapul ispăşitor (înlocuit, în timp,cu mielul!!!) era JERTFĂ CĂTRE DEMONUL AZAZEL (DEMONUL DEŞERTULUI!! - cf. Leviticul, 16, 5-10. Aceeaşi menţiune, privind infernalitatea sacrificiului sângeros – de data aceasta, strict al mielului – e făcută şi în legătură cu sărbătorile dionysiace, ale grecilor: “Ei (închinătorii lui Dionysos) aruncau, în hău, un miel, pentru a-l domoli pe Pylaochos, paznicul porţilor infernale”(cf. Séchan Louis şi Pierre Leveque, LES GRANDES DIVINITÉS DE LA GRÈCE, Paris, 1966).
Ierarhii vechi ai Bisericii Creştine, mult mai atenţi la autenticitatea creştin-religioasă decât cei de azi, mult mai silitori în a calma furia “restanţelor” păgâne din mentalul popular, şi mult mai puţin dispuşi a ceda DEMAGOGIEI BURŢII POPORULUI (îndemnând şi arătând, ferm, spre Spirit-Duh!!!), exasperaţi de rezultatele strict culinare şi de măcel, ale identificării lui Hristos cu mielul – AU INTERZIS, ÎN ANUL 692, LA CONCILIUL DE LA CONSTANTINOPOL, CA ARTA CREŞTINĂ SĂ-L MAI REPREZINTE PE HRISTOS CU CHIP DE MIEL, SAU ÎNCONJURAT DE SOARE ŞI LUNĂ, CI DOAR CU ASPECT OMENESC!!!…Dar de atunci au trecut cam mulţi ani, şi oamenii Bisericii (deh, oameni şi ei…) au căzut la pace, se pare, cu demonii Pântecelui…Şi astfel, măcelul oribil al mieilor continuă, într-o veselie tembelă şi terifiant-criminală – sporind astronomic păcatele noastre, în loc să ne apropie, prin Paşte, de Mântuire…
…Cu amărăciunea stăruind în suflet, să depăşim aspectele infernale ale “tradiţiei”(?) pascale – şi să ajungem la simbolul pascal fundamental: OUL. În mentalul arhetipal românesc, el este izotopic semantic cu RUGUL şi cu ROATA SOLARĂ (ciclicitatea vieţii cosmice) :”De Paşti, în Muntenia şi Banat, până în sec. XIX, se aprindeau ruguri în curţile bisericilor, în noaptea Învierii. Rugurile transsimbolizau ritul funerar străvechi de tranziţie de la moarte la viaţă, de la întuneric la lumină, de la iarnă la primăvară.(…) Cel mai elocvent spectacol era acela al azvârlirii, de pe dealuri, seara, a unor roţi de lemn, înfăşurate cu paie şi îmbibate cu păcură, cărora li se dădea foc. ROŢILE DE FOC străbăteau în viteză dealul, lăsând în urma lor o dâră de scântei. Tinerii însoţeau în fugă roţile de foc, strigând, cât îi ţinea gura: <
>(…) (cf.Romulus Vulcănescu, Mitologie română, EA-RSR, Buc., 1987).
Oul conţine “germenele începând cu care se va dezvolta manifestarea(…) oul se leagă de geneza lumii(…) este o realitate primordială(…) oul este imaginea lumii şi a perfecţiunii(…) reprezentare a puterii de creaţie a luminii (…)el succede haosului, ca un prim principiu de organizare(…) Oul apare şi ca unul din simbolurile înnoirii periodice, a naturii – ilustrează mitul creaţiei periodice(…) renaştere şi repetiţie, ca la Mircea Eliade, dar şi realitate primordială(…). Ouă din lut, descoperite în morminte din Rusia şi Suedia, dar şi în România, au fost interpretate ca embleme ale nemuririi şi ca simboluri precreştine ale Învierii(…) Oul filosofico-alchimic: vatră a universului(…). Clocitul, în alchimie şi în buddhism, este simbolul concentrării spirituale şi al forţei de îmbogăţire a spiritului” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. II – Editura Artemis, Buc., 1995 (a se vedea Coloana De Ouă, sau de Romburi, a olteanului Brâncuşi – cunoscută şi sub numele de Coloana Infinitului: atât oul reluat, cât şi romburile, ca imagini, reluate ritmic, ale Bradului Vieţii şi Bradului Morţii – trimit la viziunea spiralată infinit, a ciclurilor existenţiale, la strămoşii noştri traco-geţi).
René Guénon uneşte simbolismul OULUI cu acela al GROTEI-UTER: “Ceea ce este conţinut în OUL LUMII e realmente identic cu ceea ce este conţinut simbolic în inimă şi în grotă, ca echivalent al acesteia din urmă. Este vorba aici despre acel germene spiritual care, în ordinea macrocosmică, e desemnat de tradiţia hindusă ca HIRANYAGARBHA, adică, literal, embrionul de aur – or, acest germene este adevăratul Avatara primordial – şi locul naşterii lui Avatara, ca şi al corespondentului său microcosmic, este reprezentat tocmai prin inimă sau grotă”(cf. R. Guénon, Simboluri ale Ştiinţei Sacre, Humanitas, Buc., 1997). În definitiv, GRota Bethlehemică şi GRaalul conţin aceeaşi entitate divină: HRISTOSUL…Grupul GR (ca şi grupul KR) – a se vedea cuvântul CRAI!) sugerează, ba chiar trimite la – REGALITATEA SPIRITULUI (cf. Vasile Lovinescu, Interpretarea ezoterică a unor basme şi balade populare româneşti, Gnosis, Buc., 1993 – şi Mitul sfâşiat, Institutul European, Iaşi, 1993).
Mioriţa, cea atât de tembel interpretată şi condamnată, oferă surprinzătoare soluţii, pentru problema Învierii, la traco-geţi (sau geto-daci, cum doriţi…): într-o variantă ardelenească a mult-hulitei Mioriţe – Magul-Păstor le spusese celor apropiaţi că VA ÎNVIA (iată, stimate domnule Octavian Paler, adevărul despre “nesimţirea”, în faţa “pericolului” MORŢII, a păstorului şi a românilor, în general…: păstorul traco-get ŞTIA CĂ VA NEMURI-ÎNVIA!!!): “Oile, păscând, / Să le-aud plângând,/ Cum plâng şi jălesc,/Eu să vă-ndrăgesc./De v-o veni dor,/EU AM SĂ MĂ SCOL” – s.n.– la fel, şi într-o variantă moldovenească: “Şi mama purta,/În traistă ducea/Apă-nvietoare,/Buruieni tămăduitoare/Şi mi-l oblojea/Şi mi-l descânta,/DE MI-L ÎNVIA” – s. n.(cf. Adrian Bucurescu, Dacia secretă, Arhetip, Buc., 1997).
Traco-geţii se pare că-l identificau pe “ciobanul” mioritic cu Apollon – iar “dalbii pribegi” (dublul Zalmoxis!) – pot fi interpretaţi (ca şi Călăreţii Gemeni!) ca fiind Apollon şi Artemis: “Tânărul cioban fusese ucis în ajunul zilei a şaptea din săptămână; pentru geţi, ziua a 7-a era sfântă şi o numeau SAMBATIS – <>. Şi fiindcă de Sambatis nu era îngăduit să-i îngroape pe cei morţi, urma ca el să fie înmormântat a 3-a zi după moarte. Numai că veghetorii, treziţi de cântecele cocoşilor, nu au mai găsit trupul lui Apollon. Odată cu păstorul dispăruse şi sora lui bună, Artemis. (…)”(cf. A. Bucurescu, op. cit.). Adică, Cosmica Maică a Vieţii - Învietoare…Cei doi Zalmoxis pleacă spre Miazănoapte – NORDUL=ZONA DIVINĂ A COSMOSULUI-CREAŢIE. Iată de ce se produce întreaga feerie finală, din Mioriţa – cu “Soarele şi Luna”, cu “Păsărele mii/Şi stele făclii”… Umbra lui Hristos se aplecase, de mult, asupra traco-geţilor, prin “arhanghelii” lor zeieşti – Apollon-Artemis…Şi să mai spună “prietenii” noştri (ca şi proştii noştri…) că nu suntem Neam Sfânt – dacă nu chiar şi ALES…
prof. dr. Adrian Botez”
SURSA: http://revistacontraatac.wordpress.com
VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI - link 1: