THE NATURE OF THE MIND (1982)
EP. 2 - Psychological Suffering
„Dacă nu am avea nici o credinţă religioasă, oare ce s-ar întâmpla cu noi ? Oare am fi foarte înspăimântaţi de ceea ce ar urma să se întâmple cu noi ? Dacă nu ne-am supune nici unui tipar, bazat pe o credinţă oarecare – fie în Dumnezeu, în comunism, în imperialism sau în vreo formă de gândire religioasă, o dogmă care să ne condiţioneze – ar trebui să ne simţim complet pierduţi, cumva ? Şi nu cumva această acceptare a unei credinţe este o ascundere a acelei temeri – teama de a fi adevărate nimicuri, de fi goi de conţinut ? La urma urmei, o cană este utilă numai atunci când este goală, iar o minte plină de credinţe, dogme, presupuneri, citate, este realmente o minte incapabilă să creeze, o minte repetitivă. Dorinţa de a scăpa de acea teamă – teama de goliciune spirituală, teama de singurătate, teama de stagnare, de a nu parveni, de a nu reuşi, de a nu avansa, de a nu fi sau de a nu putea deveni cineva – este, cu siguranţă, unul dintre motivele, nu-i aşa, pentru care acceptăm, atât de nerăbdători şi lacomi, orice credinţă ? Şi, prin îmbrăţişarea unei credinţe, ne înţelegem, oare, pe noi înşine ? Din contră. O credinţă, fie ea religioasă sau politică, ne împiedică, evident, să ne înţelegem pe noi înşine. Acţionează ca un filtru, prin care ne privim pe noi înşine. Şi ne putem analiza, fără credinţe ? Dacă înlăturăm aceste credinţe, acele multe credinţe pe care le are oricare, mai rămâne, oare, ceva de analizat ? Dacă nu avem credinţe, cu care mintea noastră să se identifice, atunci mintea, fără identificare, este capabilă să se analizeze singură şi, cu siguranţă, că acesta este începutul adevăratei cunoaşteri a propriei personalităţi.”