RĂZBOIUL PARAPSIHOLOGIC (2) - Protecţia psihică (10.08.2011)
RĂZBOIUL PARAPSIHOLOGIC (2011) Partea a II-a Protecţia Psihică
Aşa cum au promis, Daniel Roxin şi Gabriel Vasilescu ne oferă astăzi, la liber, necondiţionat, o muncă colosală: partea a doua a documentarului RĂZBOIUL PARAPSIHOLOGIC pe care o aşteptam cu toţii. Munca lor poate fi considerată de pionierat din multe puncte de vedere, iar gestul lor arată că se poate. Da se poate şi fără fonduri super gigantice şi fără super echipamente şi fără super echipă de super profesionişti. Important este să existe voinţă şi interes în acest sens. Este mai mult decât evident, că în mass media principală nu se doreşte şi nu se susţin astfel de iniţiative. Iată că atunci când se vrea se poate.
Se pare că sunt pe cale să mai realizeze şi altele cât de curând (inclusiv, mult aşteptatul Regăsirea Interioară, dar pentru acela mai trebuie aşteptat deoarece se doreşte a fi o încoronare a muncii lor).
Aşa cum am mai spus şi data trecută, este o iniţiativă extrem de curajoasă, dezinteresată şi plină de sacrificu de sine. Ştim cât de limitate sunt resursele lor şi este uimitor cât de profesionist este rezultatul. Aceşti bravi români demonstrează tuturor că atunci când ai un vis, acesta poate deveni realitate. Ei au crezut în visul lor şi au reuşit. Bravo vouă dragi prieteni. Mulţumim că existaţi!
Dacă simţiţi să sprijiniţi în orice fel munca lor, citiţi aici http://danielroxin.blogspot.com.
Merită încurajaţi şi susţinuti, protejaţi şi iubiţi!
Iată ce spune Daniel Roxindespre acest nou documentar:
"Pentru ca o forţă ostilă să obţină controlul unei alte ţări sau asupra populaţiei respectivei ţări, fără luptă fizică, o primă etapă constă în crearea unui cadru social, economic şi politic capabil să producă în mod constant emoţii negative populaţiei, în distrugerea din interior a valorilor morale, etice şi spirituale ale respectivei comunităţi. Pe un astfel de fond, oamenii sunt receptivi la anumite influenţe exterioare negative iar emoţiile şi gândurile lor pot fi uşor modelate şi controlate.
Este foarte greu să controlezi oameni echilibraţi, fericiţi, mulţumiţi de viaţa lor, care îşi trăiesc zilele cu calm şi optimism şi care, în plus, mai au timp şi disponibilitate să se ocupe de aspectele spirituale ale vieţii, de cunoaşterea de sine. În schimb, o masă de oameni frământaţi de grijile zilei de mâine, o masă de oameni temători, nemulţumiţi, stresaţi şi care privesc viitorul în culori cenuşii, fiind mai ales preocupaţi de probleme materiale, devin uşor manipulabili.
Dacă privim la societatea în care trăim constatăm că principiile antice ale lui Sun Tzu, din “Arta Războiului”, sunt aplicate cu punct şi virgulă împotriva noastră şi a valorilor noastre. Prin urmare, e momentul să devenim mai conştienţi şi să facem ceva pentru noi şi pentru cei apropiaţi nouă. Aşadar, putem învăţa principiile protecţiei psihice şi anumite metode de apărare.
Filmul documentar “Războiul parapsihologic – Protecţia psihică” aduce o serie de informaţii importante, cu valoare practică, de un real folos celor care le înţeleg necesitatea. În cadrul acestui film sunt prezentate metode de echilibrare emoţională şi de protecţie psihică care sunt accesibile majorităţii celor interesaţi, atât din punct de vedere al înţelegerii “tehnice” a acestora, cât şi din perspectiva costurilor financiare.
Cu siguranţă “cheile” puse la dispoziţie în acest film documentar vor deschide pentru mulţi “uşi” către o cunoaştere mai profundă a naturii umane şi a relaţiei misterioase dintre noi, oamenii, şi restul Universului.
DE UN REAL AJUTOR IN PROTECTIA PSIHICA POT FI SI DISPOZITIVELE DE LA AIMGROUP SI POATE CEL MAI INDICAT IN ACEST SENS AR FI VITALPROTECT. ACESTA ESTE UN PRODUS CARE:
genereaza o frecventa benefica la nivelul creierului;
creste rezistenta la oboseala si stres;
amplifica forta vitala;
fortifica sistemul imunitar;
creste potenta;
amplifica spiritul de observatie (astfel, evenimente care în mod normal trec nesesizate sunt integrate armonios printr-un proces sinergic);
protejeaza campul vital al oricarei persoane care se afla in apropierea unor locuri cu energie joasa (spitale, cimitire, zone in care se produc frecvent accidente, etc.)
Multumim pentru cuvintele frumoase! Si tu meriti toata aprecierea pentru munca deosebita pe care o faci, de atatia ani... Sa ai numai zile pline de lumina!
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului. Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare. De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici. Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii. Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții. Vă mulțumesc pentru înțelegere!
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!
DE AJUTOR
Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga- cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!
Multumim pentru cuvintele frumoase! Si tu meriti toata aprecierea pentru munca deosebita pe care o faci, de atatia ani... Sa ai numai zile pline de lumina!
RăspundețiȘtergereMultumim si noi pt. apreciere!
RăspundețiȘtergereMulţumim pentru urări. Sunteţi de toată lauda! Ţineţi-o tot aşa.