JUSTIȚIA RECE CA PIATRA

STONE COLD JUSTICE (2014)

Va prezentam astazi un nou documentar tradus despre atrocitatile care continua sa se desfasoare in Israel, un adevarat genocid impotriva palestinienilor. Filmul este scos in februarie 2014, deci este de data foarte recenta. In acest film ni se dezvaluie un aspect si mai subtil al metodelor prin care incet incet, israelienii (de fapt elita jidanilor khazari) obtin pe zi ce trece, din ce in ce mai mult teren, furat de la palestinieni si toate astea sub pretextul fanatico-religios, ca acel pamant le-a fost oferit de Dumnezeu si este al lor, ca ei sunt poporul „ales” si cui nu-i convine sa plece.

Daca este asa de ce oare, in atotputernicia lui, satanicul Yahweh nu le ofera pe tava acel pamant? De ce trebuiesc ucisi milioane de oameni pentru a implini acest vis bolnav, inspirat dintr-o culegere de scrieri izvorate dintr-o gandire cu parfum satanic, cum este Tora (Pentateuhul).  Si sa nu uitam ca acel pamant le-a fost oferit evreilor cu anumite conditii pe care poporul „ales” (de dracu se pare) le-au incalcat de nenumarate ori de-a lungul istoriei dovedind ca au fost extrem de neascultatori si necrediciosi.

Noi credem insa ca sub masca pretextului religios, aberant de altfel, se urmareste mentinerea unui focar de conflict prin care incet incet sa se  controleze zona araba si bogatele resurse de petrol din zona (si nu numai - se doreste si reobtinerea controlului asupra arealelor istorice din vechime, probabil bazele anunakilor).

Metodele lor așkhe-naziste sunt de-a dreptul abjecte, iar mass media internationala tace complice. Una dintre metodele analizate in acest documentar este aceea prin care se terorizeaza copiii palestinieni, sub false pretexte, de a le induce din „fasa” frica de represalii, transformandu-i incet incet in sclavi docili. Israelienii investesc cantitati enorme de bani, resurse, energie, oameni, tehnologie si arme pentru a cuceri pas cu pas, cu aparenta inocenta si in „autoaparare”, teritoriul palestinian.

Din fericire mai exista si iudei curajosi si jurnalisti dedicati adevarului, care ne prezinta informatii de la fata locului, asa cum sunt si cei din documentarul de astazi, realizat de ABC Australia. Bravo lor si felicitari pentru curaj. Pe cand si pe la noi?

Inainte de a vedea documentarul de astazi va prezentam un articol foarte interesant care ne face sa intelegem foarte clar diferenta intre iudeii khazari (așkenazi, jidani) și sefarzi (adevaratul popor semit) si diferitele forme pe care sionismul le poate imbraca. Articolul este scris undeva in anii 80, de aceea poate fi perceput puternica revolta anticomunista ce razbate din articol.

Spunand ceva impotriva unui arab esti la fel de anti-semit ca atunci cand ataci un evreu sefard. Iudeii  așkenazi nu au treaba cu poporul semit evreu sefard, deci daca spui ceva impotriva unui udeu khazar (așkhenaz) practic nu esti anisemit. Cu toate astea iata ca prin propaganda ni s-a inoculat ideea ca toti evreii sunt una si doar spunand ceva impotriva unui evreu esti anisemit, ceea ce este o mare eroare.
Dincolo de tot si toate, poate ca nimic nu e intamplator. Privind dintr-o perspectiva mai inalta poate ca nu intamplator acum palestinenii sunt victimele israelienilor. Poate ca isi ard karma, deoarece in acea zona au fost nenumarate conflicte de-a lungul milenilor intre diversele populatii din zona. Cine poate spune sa ne zica si noua.

VEDEȚI DOCUMENTARUL TRADUS, AICI 

In completare va invitam sa studiati cu atentie categoria SIONISM de pe blogul nostru (si cel mai usor se poate face asta explorand aceasta categoria dand click pe aceasta in CUPRINS). Aici veti descoperi alte articole si documentare traduse dedicate acestui subiect extrem de spinos.

„Evrei ce se ridică împotriva sionismului: 
Viaţa unui evreu american în Israel

Motto:
"În vremurile tulburi ale înşelătoriei universale, a spune cu mult curaj adevărul este un act revoluţionar."

"Orice adevăr mare trece prin trei etape: în primul rând este ridiculizat, în al doilea rând el este atacat cu vehemenţă şi în al treilea rând el este acceptat ca fiind de la sine înţeles."

(A. Schopenhauer)

Înainte ca Israelul să fi devenit stat în 1948, evreii de peste tot au fost copleşiţi cu propaganda sioniştilor potrivit căreia Israelul urma să devină un cămin al tuturor evreilor, un refugiu al evreilor persecutaţi, o ţară democratică - împlinirea tuturor profeţiilor.

Eu sunt un evreu askenaz care a petrecut 25 de ani în Statele Unite, ţară care a oferit evreilor întreaga libertate şi şanse de prosperitate, şi cu adevărat am prosperat într-atâta, încât o parte din noi, sioniştii, a câştigat poziţii atât de bune încât domină viaţa politică şi financiară din Statele Unite.

Pentru a înţelege povestea pe care sunt pe cale să v-o spun, este necesar ca mai înainte să vă spun ce este sionismul. Propaganda sionistă a reuşit să-i convingă pe americani că sionismul şi iudaismul sunt una şi aceeaşi şi natura lor este religioasă. Aceasta este o minciună sfruntată.

Iudaismul este religie, dar sionismul este o mişcare politică pornită de către evreii aşkenazi din răsăritul Europei care au constituit de multă vreme forţa principală în propagarea socialism-comunismului. Scopul ultim al sioniştilor este GUVERNUL MONDIAL SUB CONTROLUL LOR. Socialismul şi comunismul sunt doar instrumente cu care vor să îşi atingă scopul.

Am fost o victimă a propagandei sioniste

După războiul din 1967, noi evreii am fost foarte mândri că ţară noastră a ieşit mai puternică şi învingătoare. Şi atunci am fost copleşiţi cu propaganda. Astfel, între 1967 şi 1970, cca. 50.000 de evrei-americani am căzut victimele acestei propagande şi ne-am dus în Israel. Am fost animat şi de sentimentul de a putea înfrunta problemele şi a face pionerat în folosul fraţilor mei evrei.

Nu am avut momente de emoţii când am părăsit Statele Unite pentru că aveam întoarcerea asigurată prin dubla cetăţenie care ni s-a acordat. Noi evreii, ne bucurăm în Statele Unite de acest favor de a putea avea în acelaşi timp ambele cetăţenii, favor care nu se acordă altor cetăţeni.

Sosirea în paradisul evreiescÎnainte de a pleca spre Israel, am obţinut nişte aranjamente ca să stau la sora unei cunoştinţe, Fawzia Daboul şi la mătuşa ei. Sosit la aeroport în Israel, un autobuz m-a dus la locuinţa doamnei Daboul. Când am văzut-o pe Fawzia, m-am îndrăgostit de ea imediat. Ea era evreică sefardă din Irak, care, victimă şi ea a progagandei sioniste, a ajuns astfel în Israel.

După două zile de stat la ele, m-am dus să petrec şase luni în kibutzul Ein Hashofet, unul dintre cele 150 de astfel de comune care funcţionează în Israel.

Este important să menţionez că sistemul de kibutz din Israel este marxist, adus în Israel din Rusia şi Polonia. Aceştia formează acel grup de comunişti numit bolşevici.

Şi mai departe doresc să evidenţiez şi chiar să subliniez, că acelaşi grup de evrei ashkenazi comunişti - bolsevici - care au emigrat în Israel au pus mâna pe conducerea sionismului în Israel şi de atunci domină viaţa politică a acestei ţări.

Să revenim însă la kibutz. Până în anul 1967 întreaga muncă în kibutz era efectuată de către evrei. De atunci, toate muncile sunt efectuate de arabi contra unui salariu mizerabil şi de către voluntari de peste ocean. Membrii kibutzului primesc hrană şi îmbrăcăminte şi o mică sumă de bani pentru alte nevoi. Restul câştigului intră în caseria kibutzului.

Fiecare din aceste kibutzuri este afiliat unui partid politic marxist, de la socialişti, până la îndârjiţii de comunişti. După patru luni am fost bucuros să pot părăsi kibutzul, cu două luni mai înainte decât programasem, pentru că vroiam să mă căsătoresc.

CăsătoriaCeremonia căsătoriei a fost în stil sefard. Foarte simplă însă frumoasă. Am fost foarte fericiţi, însă pe alte planuri această căsătorie a creat numai probleme. Ziva era sefardă, cum am mai spus, iar eu ashkenaz. Prin urmare, o astfel de căsătorie este considerată mixtă în Israel şi stârneşte probleme, lumea ridică din sprâncene când aude de ea. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să ştii ce-i deosebeşte pe sefarzi de ashkenazi.

Propaganda evreiască în America lăsa lumea să creadă că un evreu este un evreu, o rasă a unui popor şi că acest popor este alesul lui Dumnezeu. De problema poporului ales am să mă ocup mai târziu. Deocamdată trebuie să afirm că evreii nu constituie o rasă. Sunt două grupe distincte de evrei, care provin din regiuni foarte diferite: sefarzii - din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, iar ashkenazii - din Europa de răsărit.

Sefarzii constituie grupul cel mai vechi şi dacă vreunul este grupul de evrei descris de Biblie, atunci poate fi numai acesta. Ei sunt înrudiţi cu arabii, de care-i deosebeşte doar religia.

Ashkenazii - care acum constituie 90% din totalul evreimii - au o apariţie destul de stranie. Conform istoricilor, dintre care mulţi evrei, ashkenazii au apărut în urmă cu vreo 1200 de ani. Lucrurile s-au întâmplat astfel: La graniţa de răsărit a Europei a existat un trib numit Khazari. Pe la anul 740 regele khazarilor şi cu suita sa au hotărât să aleagă o religie pentru popor. Au convocat pe reprezentanţii celor trei mari religii, creştinii, mahomedanii şi iudeii pentru a-şi expune dogmele. Dacă ar fi ales islamul, i-ar fi supărat pe creştini, şi invers, dacă ar fi ales creştinismul, s-ar fi supărat islamul. Ambele fiind vecine şi puternice, au ales iudaismul care era mai îndepărtat şi nu-i deranja pe vecini. Alegerea iudaismului de către khazari a fost mai mult din calcule politice decât din consideraţii dogmatice.

Cândva prin secolul al XIII-lea, khazarii au fost alungaţi din locurile natale spre vest şi s-au stabilit prin Rusia occidentală şi Polonia. Aceşti khazari sunt numiţi acum evrei ashkenazi, care sunt evrei după religie, nu şi de sânge. De-a lungul istoriei, aceşti ashkenazi ruşi şi polonezi au practicat comunismul şi au încercat mereu să-l impună şi în Rusia.

Din cauza interferenţei lor în afacerile guvernamentale ale Rusiei, au ajuns să fie persecutaţi în ţările lor. Atunci au început să migreze mai mulţi către Palestina, către America Latină şi un mare număr către Statele Unite.

În 1897 sioniştii au ţinut primul congres la Basel, în Elveţia. Acolo au hotărât înfiinţarea unui stat israelit şi au început să caute căile prin care să poată realiza aceasta. Marea Britanie le-a oferit teren în Africa, însă ei doreau Palestina. Pe atunci, Palestina era locuită de cca o jumătate de milion de arabi şi un număr redus de evrei sefarzi înrudiţi prin sânge cu arabii, cu care au trăit în armonie de-a lungul secolelor.

Având aleasă Palestina ca patrie a lor, mulţi evrei ashkenazi au început să emigreze spre Palestina. Majoritatea acestora erau adepţi ai comunismului. Când cineva se gândeşte la evrei în legătură cu Israelul, trebuie să facă deosebire între evreii ashkenazi şi sefarzi pentru că, după cum am mai spus, evreii nu sunt un popor unit. Ei sunt despărţiţi politic, social şi mai ales rasial. Şi acum înapoi la Ziva care era sefardă şi la mine, care eram ashkenaz şi la viaţa noastră în aşa-zisul Israel democratic.

Sefarzii sunt cetăţeni de categoria a 2-aÎn primii trei ani de căsătorie a trebuit să locuim împreună cu mătuşa Zivei, din cauza lipsei de locuinţe cât şi din cauza unor consideraţii antagonice de natură rasială.

Locuinţele în Israel se acordă pe următoarea schemă:
- evreii ashkenazi care au trăit în Israel mulţi ani sunt primii care primesc locuinţă.
- după ei vin evreii ashkenazi care vin din Europa, în mod deosebit dacă ei sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.
- apoi urmează evreii ashkenazi care au venit din Statele Unite, mai ales dacă sunt căsătoriţi cu cei născuţi în Israel.
- urmează evreii sefarzi ca a patra categorie ca să primească locuinţe, dacă mai rămân disponibile.
- şi ultima categorie este cea a arabilor, a druzilor şi a creştinilor.
Împărţirea serviciilor urmează aceeaşi schemă.

Eu, ca evreu din Statele Unite, cu toate că eram ashkenaz am fost pus într-o categorie mai la urmă, pentru că eram căsătorit cu o sefardă, şi asta a fost a doua experienţă amară a mea ca o consecinţă a consideraţiilor rasiale.

Chiar de la începutul sosirii mele în Israel, am fost deseori insultat şi mi s-a spus foarte brutal că noi, evreii din Statele Unite suntem toleraţi în Israel numai pentru banii noştri.

Mi-au spus-o de la obraz: "Noi avem nevoie de banii voştri nu de voi. Duceţi-vă acasă." Singurii bineveniţi dintre noi au fost aceia care aveau carnetul de membru al partidului comunist în buzunar, şi care erau cam 10.000 din 50.000 sosiţi în Israel. Aceştia erau cap de listă în ceea ce priveşte repartizarea de locuinţe şi servicii, pentru a evidenţia încă o dată caracterul marxist şi rasist al statului Israel. Ceilalţi 40.000 de "americani" s-au întors între timp şi ei acasă.

Cele trei feţe ale IsraeluluiDin cele spuse până acum rezultă că Israelul este un stat marxist-comunist. Asta ar fi corect într-o anumită măsură, dar Israelul mai are două feţe, şi anume, una fascistă şi alta democrată.

Evreii ashkenazi din Rusia si Polonia care au emigrat spre Palestina au adus cu ei ideologia marxist-comunista pe care au aplicat-o aici. Evreii ashkenazi care au venit din Germania, cu toate că au avut simpatie pentru marxism, au încercat totuşi să aplice anumite practici ale naziştilor. În timpul celui de al doilea război mondial, elita ashkenazo-sionista a evreilor din Germania a colaborat strâns cu autorităţile germane la persecutarea maselor evreieşti. Ei, care sunt bine antrenaţi în Germania lui Hitler, au impus în Israel multe din practicile nazismului.

Pentru a lăsa impresia că Israelul este un stat democrat, Knessetul se lăsa ales după un stil învechit. Aici încetează aşa-zisa "democraţie" în Israel. Ales este partidul şi nu indivizii care reprezintă partidul - deputaţii. Nu interesează apoi care partid vine la putere, care câştiga alegerile, pentru că elita sionisto-marxistă (cei ce sunt toţi uniţi în a ţine marea masă a populaţiei în ascultare) deţine toate posturile de conducere în toate partidele din Israel).

În schema de organizare a guvernului mondial, misiunea Israelului ar fi de a menţine o stare de conflict permanent în Orientul Mijlociu. Unul din mijloacele sigure pentru a provoca astfel de tulburări este războiul. Pentru a promova această stare de conflict permanent trebuie făcută şi educaţia fizică şi spirituală a tineretului în acest scop. Pentru asta, Israelul a adoptat sistemul hitlerist de organizare a tineretului, care se numeşte Gadna. Chiar şi uniforma lor este kaki, ca aceea hitleristă. Ei sunt antrenaţi şi angajaţi în exerciţii paramilitare.

Mentalitatea aceasta militaristă este atât de avansată în rândurile tineretului, încât, chiar şi la programele lor distractive, ca picnicuri şi aşezări câmpeneşti, ei iau cu ei puştile mitralieră şi se joacă de-a soldaţii...

Odată terminate cursurile secundare, absolvenţii sunt obligaţi să servească trei ani în armată (fetele - doi ani). Pentru marină şi aviaţie, câte 4 ani (fetele - 3 ani). După ce au terminat cu serviciul militar, ei sunt solicitaţi să intre în Shin Bet, serviciul lor secret, asemănător Gestapo-ului, menit să supravegheze întreaga populaţie şi să urmărească duşmanii marxism-comunismului.

Ca în Germania, toată lumea este obligată să aibă asupra sa în permanenţă cartea de identitate. Odată, pentru că mi-am schimbat jacheta, am uitat carnetul de identitate acasă. Am fost oprit şi mi s-a cerut legitimaţia. Am fost dus la poliţie. Aici mi s-au dat două ore ca să chem soţia s-o rog să îmi aducă carnetul la poliţie pentru că altfel aş fi fost închis fără nicio altă judecată pentru 16 zile.

Asta este o dovadă în plus de cât de poliţienesc este statul Israel, care se pretinde totuşi a fi "democratic".

În Germania nazistă întreaga populaţie a fost supusă regimului hitlerist. Minoritatea evreiască a fost persecutată de elita evreiască a ashkenazo-sionistilor care au colaborat cu Gestapoul în persecutarea maselor de evrei. Mulţi dintre aceşti colaboratori ai Gestapoului au venit apoi în Israel şi s-au alăturat celeilalte elite ashkenazo-marxiste venită din Polonia şi Rusia pentru a impune caracterul marxisto-nazist al Israelului de astăzi. Aceşti "ashke-NAZI" - structura statală a Israelului - sunt un amestec de socialism naţional cu socialism internaţional.

Turiştii în Israel
 Turismul este una din sursele mari de venit ale Israelului. Cea mai mare categorie de vizitatori ai Palestinei sunt evreii din America, dar şi creştinii americani. Sunt mulţi care vor să vadă locurile sfinte şi poporul ales. Mulţi dintre aceşti creştini se întorc foarte impresionaţi de cele văzute şi trăite.

Dar aceşti vizitatori nu îşi dau seama că sunt supravegheaţi foarte îndeaproape, pentru a nu vedea şi laturile mizere ale Israelului, exact ca în ţările comuniste. Ei sunt cu multă grijă ghidaţi pe rutele prescrise pentru vizitatori, unde li se arată locurile legate de evenimentele religioase, universităţile, livezile de pomi, realizările tehnice, arta şi, că să le câştige simpatia, le arată şi Muzeul Holocaustului.

Ei sunt ţinuţi însă la distanţă de ghetouri, de închisorile cu deţinuţi politici în care majotitatea sunt arabi-palestinieni şi evrei sefarzi care sunt supuşi celor mai brutale chinuri. Turiştii nu văd nici crimele, care sunt destul de frecvente, corupţia şi mai ales colaborarea dintre organele de stat şi crima organizată. Ei nu pot vedea structura intimă a statului marxisto-fascist.

Am întâlnit un astfel de turist american care mi-a spus că este copleşit de un sentiment religios de când este în Israel, pământul sfânt. A trebuit să îi răspund: "Încearcă să dai o Biblie unui evreu localnic şi ai să vezi câtă religiozitate şi câtă libertate religioasă există în această ţară. Dacă te vede poliţia că dai o Biblie unui evreu, vei fi arestat."

În ce priveşte Muzeul Holocaustului, trebuie să vă spun că holocaustul nu ar fi avut loc dacă:
1. Conducerea sionismului din Germania nu ar fi colaborat cu naziştii;
2. Dacă sioniştii din toată lumea nu ar fi convins anumite ţări să refuze acceptarea evreilor din Germania. Sioniştii americani l-au convins pe Roosevelt să închidă uşile pentru evreii refugiaţi care au avut posibilitatea să părăsească Germania.

Şi apoi trebuie să adaug că există mulţi inşi, dintre care şi evrei, care pun la îndoială dacă holocaustul a avut loc sau, în orice caz, că a avut loc în dimensiunile pretinse de sionişti.

Religia

Ţara pe care a ridicat-o Israelul - şi care mai înainte a fost cunoscută sub numele de Palestina - a fost străbătută de Moise, de Iisus Hristos şi de Mahomed; fiind leagănul marilor evenimente religioase, cu drept cuvânt i s-a spus Ţara Sfântă. Însă unii ar putea presupune că dacă Palestina a devenit Israel, şi Israelul trebuie să păstreze acel caracter de "Ţară Sfântă".

Când Palestina era locuită de arabi palestinieni şi de către evrei palestinieni, între ei a domnit o convieţuire armonioasă. De când au năvălit sioniştii, au transformat Israelul în naţiunea cea mai păcătoasă, în care numai cca 5% din evrei sunt religioşi. Singurii credincioşi din Israel sunt arabii mahomedani şi creştinii.

Legile Israelului persecută toate religiile

Este împotriva legii să încerci să converteşti un evreu la o altă religie, chiar şi dacă evreul respectiv este un ateu sau un umanist.

Un creştin este lăsat să-şi predice credinţa, dar numai în interiorul unei clădiri, a Bisericii, dar în afara clădirii respective, pe stradă, numai să vorbeşti despre credinţa creştină şi eşti pasibil de o pedeapsă de cinci ani de închisoare.

Dacă dai un Nou Testament unui evreu, poţi primi cinci ani de închisoare. Chiar şi dacă-i dai un cadou nevinovat unui evreu, ca de exemplu alimente etc. poate fi interpretat ca o tentativă de a-l ademeni, de a-l converti.

Acelaşi regim sever se aplică şi mahomedanilor. Problema religioasă este foarte delicată pentru sionişti, pentru că atât evreii cât şi cei care nu sunt evrei văd Israelul ca pe o ţară religioasă, cu deplină libertate pentru a-ţi practica propria credinţă religioasă. De aceea sioniştii nu îndrăznesc să persecute religia iudaică, de teamă de a nu răscula întreaga opinie contra lor, astfel încât deocamdată o tolerează împotriva voinţei lor.

Poporul ales

Poporul american a fost făcut să creadă că evreii sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Acest mit a fost iniţiat de un grup de rabini care au luat extrase din Biblie şi le-au interpretat în aşa fel încât să însemne că ei ar fii aleşii lui Dumnezeu. Nu este însă straniu ca tocmai cei mai necredincioşi sunt aceia care ţipă sus şi tare că ei ar fi aleşii lui Dumnezeu?

Cineva care a citit cu atenţie Biblia ştie că pe vremuri Dumnezeu a făcut anumite favoruri evreilor, dar aceste favoruri au fost rezultatul unor convenţii care cuprindeau anumite condiţii. Acestea prevedeau că evreii trebuie să se supuna Cuvântului lui Dumnezeu. Evreii însă au călcat aceste convenţii de multe ori şi L-au respins chiar şi pe Dumnezeu, întorcându-şi faţa către Mamona. Nu trebuie să fii un erudit al Bibliei ca să-ţi dai seama că până şi cei credincioşi şi-au pierdut calitatea de a fi aleşii lui Dumnezeu.

Violenţă şi teroare

La primul congres al sioniştilor, ţinut în 1897 la Basel în Elveţia, unul dintre scopurile propuse a fost crearea unui stat pentru evrei în Palestina. În acea epocă erau foarte puţini evrei în Palestina şi aceia erau aproape toţi sefarzi, care trăiau în bună vecinătate cu arabii. După congresul din Basel au început emigrările spre Palestina ale evreilor ashkenazi şi cumpărarea a tot ce li se oferea ca teren.

Totuşi, prin 1920 abia 2% din suprafaţa Palestinei era în mâinile evreilor. În 1948, anul când a fost declarată Palestina ca stat al evreilor, suprafaţa posedată de evrei era încă sub 6%. Pentru a putea "acomoda" cât mai mulţi evrei, ei aveau nevoie de mai mult teren, însă arabii palestinieni refuzau să vândă. Pentru a obţine mai mult teren sioniştii ashkenazi au recurs la teroare.

Primul atac l-au dat asupra localităţii Deir Yassin. În 9 aprilie 1948, două bande de terorişti, Irgun şi Stern, au atacat şi au masacrat peste 250 de persoane, adulţi, femei şi copii. Conducătorul atacului a fost Menachem Begin, cel care mai târziu a devenit prim-ministru. În legătură cu acest masacru el a declarat: "Fără acest atac asupra lui Deir Yassin azi nu am fi avut Israelul".

Acest masacru a băgat groaza în Palestinieni care au început să fugă din calea lor. Teroriştii sionişti cutreirau satele cu maşini cu megafoane ameninţând populaţia că dacă nu vor fugi de bunăvoie, masacrul de la Deir Yassin se va repeta.

Au urmat apoi alte masacre:
- au omorât 60 de palestinieni în Balad Esh-Sheikh;
- au aruncat în aer 20 de locuinţe în Sa-Sa, omorând 60 de femei şi copii;
- au omorât un mare număr de femei care lucrau în Mănăstirea Sf. Simion din Ierusalim;
- au omorât 200 de persoane, majoritatea bătrâni, în satul Ed-Dawayimeh;
- au omorât 51 de muncitori când se întorceau de la munca câmpului în Kafr Quasem;
- locuitorii creştini din Kaba Bir-im au fost alungaţi iar locuinţele distruse. Au profanat cimitirul şi au distrus 73 de cruci de morminte.

În această perioadă de câteva luni cât a durat teroarea, cca. 300 000 de palestinieni şi arabi creştini au fost alungaţi de la casele lor iar cei care au refuzat să plece au fost omorâţide către ashkenazii comunişti.

După 14 mai 1948, ziua în care a fost declarată înfiinţarea statului Israel, au fost distruse 350 de biserici creştine şi moschei arabe de către teroriştii sionişti.

Sioniştii îşi elimină adversarii

Pentru a-şi atinge scopul, sioniştii nu vor lăsa pe nimeni să le stea în cale. În cursul celui de Al Doilea Război Mondial sioniştii au colaborat strâns cu naziştii germani, trimiţând masele evreieşti în lagărele de concentrare hitleriste. Nu a fost deloc o surpriză nici scufundarea vasului "Patria", care transporta 252 de evrei emigranţi spre Palestina, bănuiţi de către sionişti că le sunt adversari.

Într-un alt incident din aceleaşi temeri, a fost scufundat vasul "Struma", fiind omorâte 760 de persoane.

Nici chiar mari personalităţi politice nu au fost imune la atacurile teroriste ale sioniştilor. În 1948, într-un efort de împăcare a situaţiei în acea regiune, Naţiunile Unite l-au trimis pe Contele Folke Bernadotte, care vroia să împartă Palestina în două, pentru evrei şi pentru pelestinienii arabi. Acest lucru i-a înfuriat pe sionişti şi sfidând statutul diplomatic, justiţia şi bunacuviinţă, l-au omorât pe el şi pe şoferul său în drum spre casă pe una din străzile Ierusalimului.

Zeci de milioane de suflete au fost masacrate în Rusia după revoluţia comunistă iniţiată şi susţinută de către sionişti. Acum, în Palestina, urmează aceeaşi cale. Pentru a-i alunga pe arabi de la vetrele lor ei au măcelărit nenumărate mii de suflete şi au lăsat fără locuinţe alte câteva sute de mii.

Problema care se pune este: Câţi arabi vor ucide ei când vor câştiga controlul absolut asupra Orientului Mijlociu şi când vor fi câştigat şi controlul fizic total asupra Americii?

Este în joc acum libertatea sau sclavia

După părerea lui Jack Bernstein, autorul broşurii din care a extras acest rezumat, pentru a-i împiedica pe sionişti în conspiraţia lor există două puncte cheie:

1. Unul din pilonii de acţiune ai sionisto-bolsevicilor este în New York. De aici a plecat sprijinul financiar şi organizatoric şi s-a stabilit planul de bătaie pentru revoluţia comunistă din Rusia. Această revoluţie a instalat cel de al doilea pilon al conspiraţiei la Moscova, care nu s-ar fi realizat fără acest sprijin al New Yorkului.
2. Comunismul nu s-ar fi născut şi multe din problemele cu care trebuie să se confrunte poporul american acum nu ar fi existat dacă poporul american ar fi fost corect informat asupra acţiunilor sionisto-comuniste din New York. Înainte însă de a fi început această conspiraţie, ei şi-au asigurat controlul presei şi în special al agenţiilor de ştiri naţionale şi internaţionale. Din moment ce şi-au asigurat acest control şi asupra staţiilor de radio şi televiziune, ei au avut posibilitatea să dea sensul dorit de ei ştirilor sau chiar să le omită total pe cele cu privire la conspiraţia lor.

Singura soluţie rămâne demascarea lor.

În 1920, Henri Ford scria : "Dacă poporul american ar ajunge vreodată să cunoască adevărul despre această clică de evrei, asta ar putea să fie scăparea."

Ceea ce ar fi vrut să spune Henri Ford este: Dacă poporul american ar afla adevărul, el ar iniţia orice acţiune ar fi necesară pentru a opri conspiraţia acestei bande de evrei sionisto-bolsevice.

Unele persoane avizate încearcă să informeze poporul american despre pericolul ce-l reprezintă sionismul pentru America şi pentru lumea liberă, însă, încă este mult prea puţin pentru a avea un efect. Ar fi în interesul aproape a tuturor ca în mod liniştit însă susţinut să ajute la difuzarea unor astfel de ştiri.

O înfruntare

Conţinutul acestei cărţi ar putea să provoace o reacţie puternică în rândul sioniştilor. Sunt în deplină gardă în ceea ce priveşte tactica voastră, fraţii mei sionişti, cu care-i aduceţi la tăcere pe toţi aceia care vă expun planurile subversive.

Dacă persoana respectivă este un creştin, voi urlaţi: "Eşti un antisemit!", ceea ce nu este mai mult decât un nor de fum menit să vă ascundă acţiunile.

Dacă însă persoana respectivă este un evreu, voi recurgeţi la alte mijloace, ca:
- întâi îl ignoraţi, în speranţa că informaţiile sale nu ajung la un public prea numeros;
- dacă informaţia străbate la cercuri mai largi, voi începeţi să ridiculizaţi atât informaţia cât şi persoana sau persoanele în cauză;
- dacă asta nu-i suficient pentru a-l scoate din scenă, voi încercaţi să-i asasinaţi caracterul. Dacă el nu a avut până acum scandaluri, voi sunteţi dispuşi oricând să i le fabricaţi;
- dacă nici asta nu ajunge, atunci recurgeţi la atac fizic;
Dar niciodată nu aţi încercat să vă justificaţi acţiunea.
Aşadar, înainte de a începe să-mi astupaţi gura, eu vă ofer această înfruntare:
- să constituiţi un grup de sionişti care să vă susţină cauza, şi eu voi susţine un număr egal de persoane antisioniste şi pro-americani şi câţiva martori.

Atunci sioniştii şi anti-sioniştii vor dezbate cele scrise în această carte cât şi alt material conex cu conţinutul ei.

Să explorăm aceste informaţii şi să lăsăm poporul american să hotărască singur care dintre ele sunt corecte şi care sunt false.

Nu este asta o înfruntare?

În mod precis aţi accepta această înfruntare dacă cele scrise nu ar fi adevărate, însă, dacă voi începeţi să strigaţi : "Minciuni, toate sunt minciuni!" şi refuzaţi să dezbateţi, prin asta aţi mărturisit poporului american că cele scrise de mine sunt adevărate.

Jack Bernstein, The Noontide Press, 1984

P.S.

"Confruntarea" propusă de autor în rândurile de mai sus nu a avut loc niciodată, dimportivă: la numai câţiva ani după publicarea acestor dezvăluiri - acest evreu, Jack Bernstein - a fost ucis. Ca o ironie a sorţii, Bernstein îşi "prognosticase" tragicul sfârşit. Acest aspect este incredibil, dar totuşi este adevărat. În memoria acestuia am hotărât şi noi să publicăm la rândul nostru rândurile de mai sus.

Articol preluat din Revista Lumea ”

SURSA: http://roaim.co.nr