DISCURSUL SCLAVULUI - libertatea (Silvano Agosti) si povestea inrobirii tale (29.09.2012)

14:18 Posted In , , , , Edit This 10 Comments »
Va prezentam astazi   2 filmulete scurte despre sclavia omului modern, o sclavie a mintii in esenta, dar care in exterior poate fi vazuta ca o sclavie fata de bani, de sistem, de pamant, de orice  ... 

"Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber." - Johann Wolfgang von Goethe

 "Cel mai bun sclav este cel care se crede liber"

 Subiectul sclaviei a fost si este abordat pe larg pe tot blogul. Insusi numele blogului sugereaza faptul ca MATRIX-ul este sclavia noastra  si aici gasiti si usi catre libertate.

Inainte de filmulete va prezentam o zi din viata unuia dintre sclavii moderni:

Sclavia capitalistă: Confesiunile unui dependent de muncă 

Începe munca la ora 6 şi termină la 3 dimineaţa. Lucrează de mai bine de doi ani într-o companie din Big Four. Ştie că o să mai reziste cel mult un an la acelaşi loc de muncă. După 3 ani, majoritatea angajaţilor îşi dau demisia. Sau mor, aşa cum s-a mai întâmplat! Supravieţuitorii acestui ritm de muncă au devenit dependenţi de droguri legale  şi singurul lor scop în viaţă e să aibă mai mult timp pentru odihnă. MONEY.ro vă prezintă mărturia şocantă a unei tinere care lucrează la una dintre cele patru multinaţionale de audit active pe piaţa românească.

Trebuie să treacă perioada de 2 ani ca să îţi permiţi să poţi să alegi. Rezişti cu sticla de cola, cu calciu în venă şi cu mult Supradyn, spune N.C.

  • Cum arată o zi de muncă?

2 ore de somn pe noapte, 6 (n.red.-ore) în weekend, 2 pachete de ţigări pe zi. E doar un exemplu. Dacă ai ajunge la noi, în open space (n.red. birou), să vezi oamenii, te-ai speria. Arăţi groaznic, nu mai ai chef să ieşi din casă, şi ceilalţi îţi semnalează asta! Întrebarea de la sfârşitul zilei: oare merită?
  • Când a devenit copleşitoare munca?

E ca un antrenament ce îţi intră în sânge. Simţi o oboseală acută, dar eşti obişnuit cu starea asta. În primul an a fost foarte greu să ma obişnuiesc cu programul, atunci am simţit pentru prima oară senzaţia de extenuare dusă la extrem, iar în anul 2 începuse să îmi intre în ritm. Dacă poţi să spui că ăsta e un ritm. Am avut o colegă care s-a internat în spital din cauza asta, probleme grave cu stomacul, tot din cauza oboselii, dar ea lucra foarte mult. Eu plecam la 1-2 noaptea, ea încă mai rămânea la birou.
  • Muncă la foc continuu

Perioada cea mai aglomerată e între ianuarie şi iunie, iulie. E perioada criminală în care lucrezi şi 24 de ore şi tot nu e destul. Trebuia să mă trezesc în fiecare zi la ora 6, venea taxiul şi mă lua, stăteam la client până pe la 6-7 seara, până când terminau ei programul de muncă, până ajungeam înapoi la birou se făcea 8 seara, stăteam acolo până la 12-1, mă apuca şi 3 dimineaţa, veneam acasă, şi aşa am ţinut-o cam două săptămâni. Fără nicio pauză, la foc continuu. Asta a fost dintotdeauna, nu doar înainte de criză.
  • Tu câte ore dormi, în medie, pe noapte?

În medie 4-5 ore. Programul ăsta e timp de 2 ani de zile.
  • Azi e sâmbătă...Ce faci de obicei sâmbăta?

Sâmbăta îţi rămâne liberă ca să dormi, să mai faci cumpărături, dacă apuci, eu în principiu nu mai apuc, pentru că nu mai îmi pasă, există magazinul de la colţ. Iar duminica începi să intri în fibrilaţii, te gândeşti că mâine e luni şi nu am terminat (n.red. munca). În principiu, munca pe un client se face de luni până vineri, dar nu se întâmplă niciodată să termini. Decât în cazuri excepţionale, în care s-au bugetat mai multe ore decât ar fi fost necesar. Mi s-a întâmplat o singură dată să fie un client pe care să ştiu sigur că l-am terminat vineri seara. Dar anul ăsta, fiecare duminică înseamnă muncă de la 10 până la 3-4 dimineaţa. Şi te trezeşti lunea foarte obosit.
  • De ce nu pleci de acolo?

O să mă gândesc la asta în iunie, după ce se termină şi anul ăsta, pentru că acum nu ai timp să cauţi, nu ai timp să mergi la interviuri, e foarte dificil când ai un client şi toate ard, eşti acolo în focuri, trebuie să dai peste o persoană foarte binevoitoare care să accepte: fie, du-te! Dar dacă o să fie mai rău? Trebuie să fii sigur că pleci undeva unde să ştii că o să şi merite.

La un moment dat am făcut o boală acută ce a necesitat intervenţie chirurgicală urgentă. Eram la client, mi-era rău, dar eu am crezut că am făcut o indigestie. Şi seara acasă am zis să mai lucrez un pic. Îmi intrase în sânge. Să mai deschid laptopul şi să mai lucrez câteva ore, şi atunci am simţit, am mers de urgenţă la spital, m-au operat în noaptea aia. A doua zi dimineaţa, nici bine nu mă trezisem din anestezie, că mă sună seniorul şi îmi spune: nu ai făcut nimic! ce s-a întâmplat? „Ştii, acum m-am trezit din anestezie, sunt la spital” zic eu. „Păi şi nu avut timp să lucrezi?” Îşi imagina că trebuia să lucrez înainte să mi se facă rău. „Timp mort. Până la spital ai stat degeaba”. Este o plantaţie de sclavi cu machiaj capitalist.
  • Ai vorbit cinstit cu şeful tău despre programul de lucru?

Dar nu îi interesează, fiindcă nimeni nu e de neînlocuit. Şi te înlocuiesc imediat şi îţi spun: ok, nu faci faţă? noi nu te ţinem cu forţa. Pleacă! Vina e a ta! Cine ar fi putut să ia o decizie concret era partenerul. De obicei partenerul era din străinătate. Şi pe el nu-l interesa ce faci, care e problema ta, şi ca un bulgăre de zăpadă...venea presiune de la partener care punea presiune pe manageri, ei pe seniori şi tot aşa.

Ne plângeam noi între noi, şi cam atât. Dar nu te ajuta nimeni cu nimic. Tot tu trebuia să îţi faci treaba. Tu erai responsabil cu toată munca.
  • Dar oamenii din anturanjul tău, cei care nu lucrează “în sistem”, te înţeleg?

Cu lumea din afara sistemului nu prea mai comunici, nu prea ai timp să ieşi, numai cu oamenii cu acelaşi program cu tine şi cu care te sincronizezi. Ştii deja povestea pe dinafară, şi când vii să vorbeşti despre asta unui om care nu ştie cum e, realizezi că că poate nu e foarte bine şi că poate e un stimul să iei o decizie radicală. Să pleci şi atât.
  • Când ţi-ai pus problema demisiei în mod categoric?

Din primul an, de când am început să fac over time (ore suplimentare, n.red.) serios, din aprilie-mai, începi să îţi spui întrebări. Grave! Şi de atunci, pe fiecare dintre noi ne bate gândul să ne dăm demisia. În fiecare luni aceeaşi dilemă. Nu mai pot.

Când nu mai poţi şi nu mai vrei, simţi tu că pentru tine experienţa s-a terminat, începi să cauţi în altă parte. Nu poţi să spui, gata! Azi îmi dau demisia. Ţine şi de siguranţa fiecărui om, nu vreau să rămân pe drumuri.
  • În afară de zilele de concediu din vară, mai ai timp liber să te refaci?

Se dau examene în mai, începutul lui iunie şi în principiu atunci se şi termină ce înseamnă dead-line-uri foarte stricte. Ţi se acordă două zile înainte de fiecare examen. Oamenii aşteaptă să ajungă la examene ca să doarmă. Iar alt timp liber mai sunt cursurile. Pentru fiecare examen participi la nişte cursuri, sunt 5 zile în care nu ai clienţi, nu ai nimic. Acum le-au comasat, în august, atunci nu sunt clienţi.

  • Dar măcar îţi poţi lua cele 21 de zile de concediu..

Mă gândeam cu groază cum ar fi să îţi spună că nu mai poţi să iei concediu, toată lumea a plecat în concediu şi tu eşti singura care a rămas. Şi nici nu poţi să faci nimic. După trei ani şi chiar în anul trei, poţi claca în orice moment. Foarte mulţi dintre noi au certitudinea că dacă au trecut prin asta pot să treacă prin orice.
  • Dar dacă ai o urgenţă? Poţi obţine înţelegere de la şef să pleci ca să rezolvi problema?

Dacă ai o urgenţă, poţi să pleci pentru o oră, maxim două. Am plecat, dar după asta trebuie să recuperezi. O oră, nu mai mult de atât. Trebuie să fii foarte bolnav, cu perfuzii, cred că aşa te-ar crede!
  • Dar în perioadele mai relaxate ai mai mers la interviuri de angajare?

Da. Şi la interviuri mă întrebau de ce am plecat din companie. Volumul de muncă, am spus. ”Şi totuşi, nu îţi pare rău că nu ai stat mai mult?” mă întreabă. “Nu!”, am răspuns! Lumea nu înţelege.
  • Vorbim de angajatori...

Da. “De ce ai venit la noi? De la un jucător mare?” mă întreabă. „Înseamnă că ceva s-a întâmplat, înseamnă că nu ai plecat de acolo în condiţii foarte bune, ai venit la noi, dar poate nu te vom primi, pentru că cine ştie ce s-a întâmplat acolo”. “Cum adică lucrai peste program? Păi şi dacă la noi o să se întâmple să lucrezi peste program?”
Se ştie că se lucrează mult, mi se pare aberant că tocmai angajatorul pune întrebări din astea. Stai puţin, am şi eu dreptul la viaţă! De asta plec.
  • Cum se recrutează la voi? Ce fel de oameni caută?

Se orientează către oameni care au făcut lucruri peste măsură. Nu numai facultatea, au fost şi în organizaţii, au şi lucrat în acelaşi timp, oameni care pot să facă mai mult decât restul şi decât cere, legal, contractul de muncă.
  • Când te-ai angajat, ce variantă declarativă ţi-au livrat angajatorii despre programul de lucru?

Ştii că se lucrează cam mult, dar apoi îţi băgau în faţă renumele şi ce oportunităţi o să ai. Dacă rezişti, o să fie bine. Ca să poţi să faci ceva, stai, închizi ochii şi mergi mai departe. Stai un an, doi, cât îţi trebuie şi apoi majoritatea pleacă. După vreo trei ani toată lumea pleacă. Îmi spuneau că o să fie şi deplasări, nu am soţ, nu am copil, sunt ok cu deplasările. Dar şi deplasările deveneau la un moment dat o povară. Nu făceai altceva decât că te trezeai dimineaţa, mergeai la client, stăteai acolo, apoi veneai seara de la client şi lucrai mai departe. Doar că nu dormeai în patul tău. “Beneficiam” de un pat un pic mai mare.
  • Altfel, ei nu au fost foarte expliciţi în privinţa programului de muncă?

Au spus că se lucreză mult, în sensul de mai mult de opt ore. Dar nu au zis ce înseamnă mult. Că se face over time (n.red. ore suplimentare). Punct.
În primul an se plăteau. Dar era foarte greu să accepte managerul acel over time, fiindcă tu, punându-ţi orele de over time, automat bugetul pe clientul respectiv sărea în aer, şi nu le mai ieşeau lor calculele. Erau acceptate, dar nu le aprobau managerii. Se întâmpla foarte rar să le aprobe. În anul al doilea, au schimbat politica şi au zis că mai bine transformă orele suplimentare în zile libere. Dar zilele libere puteai să le iei în vară, după busy season, nu când vrei tu! Ci doar când nu mai aveai de lucru. Dar chiar şi aşa, foarte greu se acceptau. Tot pe motivul ăsta, puneai mai multe ore, automat bugetul pe clientul respectiv urca şi nu mai ieşea la profit.
  • Şi a venit criza. Au făcut concedieri? Spuneai că oricum e foarte multă muncă..

Părea imposibil să dea afară. Şi aşa, volumul de muncă era foarte mare şi cine o să-l acopere? Totuşi, de când a început criza am pierdut mulţi clienţi şi mulţi oameni. Criza a venit cu costuri tăiate, şi asta înseamnă în primul rând salarii. Au dat afară oameni, după care oamenii au început să plece singuri. Au venit clienţi noi, mai mici, dar pe care tot trebuie să îi onorezi. Şi atunci volumul de muncă e mai mare.

În multe cazuri s-a ajuns la concluzia că oamenii nu erau potriviţi pentru job. După 7 ani de muncă în companie. S-a invocat nepotrivirea între profilul angajatorului şi al angajatului. Prin urmare, decizia de a renunţa la un angajat e “un bine” reciproc avantajos.
  • De pe ce poziţii au fost concediaţi?

Când au început “să scuture”, au început de sus. “Semnează-ţi demisia, pentru că oricum te dăm afară!”. A fost un proces urât. Fiecare era sunat şi chemat. Eram la birou când se întâmpla asta şi când începeau să sune telefoanele în birou ţi se oprea respiraţia. Acum au rămas fără oameni şi angajează. Au plecat foarte mulţi şi din toate poziţiile.
  • De ce nu ai plecat şi tu?

Dacă ai avea siguranţa că mâine te angajează cineva şi vine şi îţi pune contractul de muncă în faţă şi spune hai la mine să munceşti pe mai mulţi bani.... Nimeni nu pleacă pe acelaşi salariu. Toată lumea vrea mai mult. Toţi foştii noştri colegi care lucrează în altă parte au salarii mai mari decât noi, adică un post unde nu au la fel de mult de lucru şi salarii mai mari.
  • Câţi dintre cei care au fost constrânşi să îşi semneze demisia şi-au găsit de lucru în ultimul an?

Aproape toţi care au plecat s-au reangajat. Erau juniori, dar anul 2 de juniorat, vorbim de oameni care nu fost promovaţi.
  • Cum ai perceput compania înainte să te angajezi?

Când m-am angajat aici, am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Trei ani la rând mi-am dorit să ajung aici. Ziceam: la pensie ies de aici! Trei ani însă e maximul la care poţi rezista. Din moment ce ai stat trei ani, ai prins rădăcini, ai intrat în sistem, nu prea îţi mai vine să ieşi. Dacă rezişti.


Peste 50% dintre angajaţii români fac zilnic ore suplimentare, în timp ce alţi 12.67% fac ore suplimentare de cel puţin două ori pe săptămână, potrivit unui studiu al companiei de recrutare online Myjob.


Raluca Stroescu (31 de ani), manager de audit la Ernst & Young, a murit în 2007, cazul ei dezvăluind opiniei publice condiţiile în care se lucrează în unele dintre multinaţionalele care activează în România. Femeia muncea, de câteva săptămâni, circa 100 de ore pe săptămînă şi avea parte de doar 4-5 ore de somn pe noapte.”p

VEDETI FILMULETELE TRADUSE AICI:




BONUS: Cand Oamenii Devin Cu Adevarat Liberi 
- un poem de Colin Ryan



In completare studiati articolul si vizionati documentarul de aici:


Post Comment

10 comentarii:

rast spunea...

Cand citesc ce "cumplite" conditii de munca ofera unii angajatori, ma gandesc...
oare nu-i mai bine sa castigi bani "cand si cand"... fara un job stabil (un fel de somaj...)... sa fii stramtorat tare (in ceea ce priveste banii din buzunar), dar sa nu fii asa de stresat de job?

FreeYourMind spunea...

Fiecare are de ales intr-o masura mai mica sau mai mare. Unii nu pot renunta la unele dependente pe care le asigura banii. Altii au vise de cariera, vise profesionale ... Unii prefera sa se chinuie asa si au impresia ca nu au de ales. Noi va sugeram sa va mentalizati si sa va vizualizati viata si viitorul asa cum vi-l doriti, sa nu incetati sa visati si sa va urmati aceste vise.

Anonim spunea...

Intr-adevar atunci cand oamenii isi pierd cea mai mare frica si anume "cea legata de moarte"(moartea nu exista!!!!)....atunci cand oamenii nu isi vor mai filma "mortii=containere biologice" si ii vor pune pe youtube si ii vor boci in nestire...de-abia atunci se poate schimba cate ceva.Pana acolo...simt ca inca este ceva cale de parcurs.
Ascelasi lucru este valabil si in cazul "bolilor"...Atat timp cate le va mai fi frica din IGNOORANTA(iei pastile si antibiotice...pentru ca nu se stie...)....sistemul va functiona.
Mai este pana departe...
Cu gand in Lumina echipei FII MA!

FreeYourMind spunea...

Cam da ... Te imbratisam :p

baldovin spunea...

http://gabrielbaldovin.blogspot.ro/2009/08/balada-sclavului-2009.html

doru.dascalu spunea...

Dacă stau şi mă gândesc bine, cei ce au activitate în astfel de locuri, dacă aceste firme nu ar exista, omenirea ar dispărea de pe planetă?Dacă a umbla cu hărtii fără sens şi fără scop omenesc, se cheamă muncă, atunci cei ce produc hrană şi care muncesc cu rezultate esenţiale pentru existenţa omului pe planetă, ăia ce fac?! Bănuiesc că o freacă pe dudă. Vinovată socotesc persoana care acceptă să o frece pe dudă prin birouri, datorită ochiului dracului către care are o mare chemare şi sunt folosiţi de sistemul aburitor economico-finanţist. Personal cred că persoana care acceptă să lucreze în astfel de firme, sunt spălate deja pe creier de sistem, sunt integrate în sistem. Iar sistemul supravieţuieşte datorită unor astfel de oameni. Dacă nu s-ar duce nimeni să lucreze în astfel de firme şi bănci, altfel ar arăta umanitatea. Dar când zeul tău este banul, când sistemul te-a creat doar sclav şi consumator nu mai ai şanse să ieşi din el, decât cu picioarele înainte. Astfel de oameni eu îi consider "animale de muncă cu limbaj", adică vitele ţăranului din gospodărie.59

FreeYourMind spunea...

Sunt multe mecanisme si resorturi interioare in joc. In esenta cred ca toti oamenii cauta libertatea financiara si sunt dispusi sa faca unele compromisuri pe termen mai lung sau mai scurt pentr asta. Apoi este imaginea de sine in ochii celorlalti. Ai impresia ca esti mai deosebit fiind intr-o astfel de firma. Presiunea sociala, familiala este foarte mare in unele cazuri. Nu cred ca e bine sa judecam pe nimeni . Pana cand sistemul monetar nu va fi eliminat in forma in care exista acum si pana cand oamenii nu vor constientiza adevaratele valori ale vietii vor exista mereu astfel de situatii. Orgoliile, egoul indivizilor joaca un rol major in aceasta schema ...

Anonim spunea...

Mai draga....
Un nene interesant, dar totusi cu agenda lui in domeniu, Walter Veith denumea atari fiinte ""CATEHUMAN""...
Si toti am trait ceva similar in atare societate care de fapt nu are nevoie de munca noastra ci doar de timpul nostru.
Atunci cand ai timp, poti sa gandesti si sa iesi din starea de lupta perpetua in care ne aflam.... De abia atunci organismul, mentalul si bunul simt ies la suprafata si in sfarsit ne dau adevarata masura a vietii pe care o traim... SRY gresesc PE CARE ALEGEM SA O TRAIM......
DE CAND AM CONCEPTUALIZAT FRICA !!!! asta alegem sa facem si probabil asta vom face pana cand nu mai avem nimic de PIERDUT!
Bafta tuturor in orice varianta alegeti-alegem!

Anonim spunea...

Ce mai comenteaza lumea pe aici basca se mai si plange. Personal am alta religie asa ca deaia ma detasez de informatiile astea. Pai ce va plangeti atat ca nu va pus nimeni pistolul la tampla ca sa munciti ca vitele? O faceti voluntari si cu drag pentru bani, cei ce muncesc asa fac umbra pamantului nici pana la aceasta ora nu stiu pe ce lume traiesc si care sunt valorile umane adevarate. Alegerile lor proaste ii fac pe corporatisti sa nu aiba timp, nimeni altcineva. Intreg sistemul merge pe baza de acceptare si supunere. Poate ca nu corporatiile adica proprietarii de sclavi sunt de vina. Poate sunt chiar victimele lor care se ofera pt sacrificiu. Nu cred ca vad viata chiar in alb si negru cum ma critica lumea dar cam asta-i realitatea pe care o observ eu si pana acum ma servit foarte bine. Asumati-va responsabilitatea de oameni, de fiinte vii si abia apoi o sa puteti incepe sa traiti cu adevarat. Cine munceste asa mult sincer isi merita soarta dar cum chiar mie mi-a demonstrat viata importanta este ALEGEREA pe care o faci. Si eu am fost intr-un astfel de sistem dar surprinzator in doar 3 ani de cercetare asidua si iluminare am intors corabia la 180 de grade. Exista si o zicala veche: "sa nu te pisi impotriva vantului daca nu vrei sa te...". Fiti pe pace si detasati-va de iluzia in care traim caci din cercetarile mele este pe duca. Cine stie poate o sa vina si vremuri mai bune...

Anonim spunea...

Djaster:

In ultimul timp,mai cam toate firmele (ma refer mai mult la corporatiile straine si fabrici) incep sa semene ca niste inchisori federeale. Si eu lucrez la o corporatie multinationala (masonica) in care angajatii sunt tratati precum niste roboti. Salariile sunt de mizerie,dar ti se ofera sansa sa faci ore suplimentare pentru a-ti distruge sanatatea si a nu avea timp sa mai si gandesti.Daca gresesti esti facut in fel si chip,dar daca iti depasesti atributiile nici macar o strangere de mana nu primesti.E jalnic ce se intampla,iar oamenii stau si se complac in aceasta mizerie,ei isi spun: O sa fie mai bine,macar avem un loc de munca,macar avem ce manca.... Cu o astfel de perceptie limitata nu ne vom capata niciodata drepturile. Trebuie sa ripostam in gura mare si in grup atunci cind ni se invadeaza spatiul de intimitate si suntem agresati psihici de catre superiori,angahatori. Noi nu stim sa fi asertivi,ci ne resemnam ca ar putea fi si mai rau.Noi suntem de vina,fiindca nu ripostam impotriva sistemului. Nu stim ce este demnitatea si respect. Intodeauna am spus in gura mare tot ce am avut de spus fara retinere si am incercat sa ii incurajez si pe colegii mei de lucru sa ma sustine,dar slabe sanse.Doar impreuna putem face ceva cu adevarat,ci nu individual. Cei de la conducere-putere se tem de colectiv,iar celui care riposteaza singur i se taie capul foarte usor fara sa se tulbure nimic.

Nu vom putea castiga impotriva sistemului corupt, atata timp cat il sustinem prin modul nostru egoist de a gandi.si a fi. Primul pas in invingerea sistemului corupt este sa ne schimbam atitudinea fata de noi insine. În momentul în care noi ne autoironizăm, îl învăţăm pe "Cei de la putere"să ne ironizeze. Când manifestăm autodesconsiderare (verbal sau prin comportamentul nostru faţă de noi înşine), îl învăţăm pe "Cei de la putere" să ne desconsidere. Dacă nu găsim nimic valoros în noi, îl învăţăm pe "Cei de la putere" să nu vadă nimic valoros în noi. Nu trebuie sa schimbam sistemul, politicienii sau guvernul, ci pe noi insine mai intai. Schimbarea vine din interior, abia apoi si in exterior.

PS: Prefer sa imi pierd locul de munca decat sa-mi pierd demintatea si rescpectul de sine.

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...