PIRAMIDA DEȘEURILOR - Conspiraţia uzurii morale planificate (11.05.2011)

THE LIGHT BULB CONSPIRACY (2010) - The untold story of  Planned Obsolescence 
 Conspirația Becurilor

" O ilustră necunoscută, Cosima Dannoritzer, lansa în data de 30 noiembrie 2010, la televiziunea norvegiană, un documentar excelent, The Light Bulb Conspiracy (aka “Pyramids of Waste”, DE: “Kaufen für die Müllhalde”, FR: “Prêt à jeter”, ES: “Comprar, tirar, comprar”), realizat cu deplin profesionalism, într-un stil alert şi perfect coerent, care confirma, aducând dovezi palpabile, un concept, "planned obsolescence" sau uzura morală planificată, ce făcuse doar obiectul teoriilor conspiraţiei, până atunci.

Documentarul s-a bucurat de un real succes, seria premierelor naţionale continuând de la începutul acestui an, într-o serie de ţări europene incluzând Irlanda, Franţa, Germania şi Finlanda.

The Light Bulb Conspiracy combină cercetarea de investigaţie şi rarele imagini de arhivă, pentru a urmări povestea nespusă a uzurii morale planificate, de la începuturile sale, în anii '20, prin apariţia unui cartel secret, înfiinţat în mod expres, pentru a limita durata de viaţă a becurilor incandescente, până la poveşti actuale care implică echipamente electronice de vârf (cum ar fi iPod) şi spiritul de opoziţie, tot mai intens, în rândul consumatorilor obişnuiţi.

Pentru partizanii curentului Zeitgeist, noţiunea de uzură morală planificată nu reprezintă o noutate, fiind una dintre expresiile repetate obsedant de Jacque Fresco sau de realizatorul seriei, Peter Joseph, ca fiind cauza principală a consumului accelerat şi iresponsabil, al tuturor resurselor naturale de care dispune această planetă.

Pentru detractorii seriei, tocmai această noţiune s-a constituit într-un contraargument, aceştia susţinând, printre altele, că nu sunt aduse suficiente dovezi care să probeze realitatea fenomenului, în sine.

Dincolo de opacitatea unor astfel de "vizionari", incapabili să discearnă din multitudinea de dovezi oferite zilnic, în acest sens, de comerţul internaţional,  acest film vine ca o completare providenţială, evidenţiind clar, pe bază de documente indisputabile, că, uzura morală planificată, nu este o simplă idee a teoriei conspiraţiilor, ci este, în realitate, conceptul fundamental al societăţii de consum, care nu-şi poate justifica existenţa decât în baza unui consum  în creştere exponenţială.

Aberaţia unei asemenea strategii lacome, de creştere progresivă a producţiei şi implicit consumului - în condiţiile unei planete cu o populaţie şi resurse fizice evident limitate, care nu poate conduce decât la sufocarea planetei sub un munte de deşeuri, constituit nu numai din echipamente defecte ci, mai ales, din echipamente uzate moral - a fost subliniată repetat de ciclul Zeitgeist şi, de altfel, de orice alt documentar cinstit care tratează critic cursa galopantă a "consumerismului".

Conceptul "planned obsolescence" şi echivalentul lui românesc, "uzură morală planificată", ascund unele capcane: produsele nu doar se uzează moral sau se demodează, pur şi simplu, ca în cazul produselor de îmbrăcăminte, de exemplu, ci, în foarte multe cazuri, sunt programate tehnologic să se autodefecteze sau să se blocheze, după un ciclu redus de funcţionare, aceasta fiind şi latura cea mai imorală a întregii afaceri: fabricarea intenţionată a unor produse de proastă calitate, în scopul forţării achiziţionării de noi produse, la fel de arătoase şi de proaste, calitativ vorbind.

Chiar dacă, perspectiva anilor interbelici, era aceea a unei planete cu resurse nelimitate, lipsa de scrupule a fabricanţilor rămâne valabilă, prin reducerea intenţionată a fiabilităţii produselor, în scopul maximizării profitului, orice client aflându-se, implicit, în postura unui jucător de poker decis să se confrunte cu nişte trişori învederaţi, fiind înşelat încă din momentul în care se hotăra să treacă pragul unui magazin.

Vorbind de perioada interbelică, mi-a rămas întipărită în minte o imagine stupefiantă, din cărţile de istorie, ce ilustra falsa criza financiară regizată începând cu 1929, ce era definită ca o criză de supraproducţie, imaginea arătând o serie de muncitori care deversau conţinutul unor cisterne pline cu lapte, direct în canalizări.

Nici un profesor nu mi-a putut oferi, pe atunci, o explicaţie viabilă, pentru faptul că, în plină aşa-zisă criză alimentară, un aliment de bază era aruncat la canal fiindcă, în caz contrar, ar fi trebuit să fie vândut în pierdere, (i)logica unei astfel de acţiuni rămânând obscură pentru copilul din mine.

Într-un final, cea mai mare criză economică globală a coincis cu ascensiunea hitlerismului, care urma să aducă lumea în pragul unui război mondial, ce desfiinţa imperiile coloniale tradiţionale, în favoarea unui colonialism mai discret sau cu "o faţă umană", cum ar spune zâmbind excesiv de larg, un kgb-ist mioritic trandafiriu: neocolonialismul sau colonialismul financiar.

Perioada "postbelică" (nu mă pot decide să renunţ la ghilimele, în condiţiile în care lumea a fost zguduită constant, de atunci încoace, de multiple conflicte regionale orchestate pe premise false) a fost definită de o relansare economică dar şi de o divizare a lumii în două blocuri politico-ideologice, aparent distincte (mă exprim astfel fiindcă, sursele de finanţare şi eşaloanele decizionale supreme, au fost identice, în ambele cazuri), socialismul şi capitalismul.

În timp ce capitalismul, deşi devenise evidentă limitarea resurselor planetare, s-a lansat pe spirala producţie/consum, care ne-a adus în pragul colapsului actual, socialismul, a urmat calea opusă, cum era de aşteptat, de la un experiment de altă natură, impus de oculta mondială.

În facultăţile noastre politehnice, unul dintre cursurile fundamentale ale anilor de final, se intitula "Fiabilitate" şi, zic eu, pentru o persoană dispusă să atingă performanţe maxime în carieră, părea extrem de logic să proiectezi, să fabrici sau să utilizezi, echipamente a căror durată limită de viaţă trebuia, evident, să fie maximă posibil.

Din întreg blocul capitalist, o serie de ţări din Orientul Îndepărtat (Japonia, Coreea de Sud etc.) făceau notă discordantă, fabricând echipamente menite să te servească din leagăn şi până la pensie, dovada fiind dată şi de clasamentele de fiabilitate auto, de exemplu, publicate în ultimii ani, în care firmele japoneze ocupă permanent locurile fruntaşe, în timp ce firme pretenţioase, mult mediatizate, ca Mercedes, BMW sau Audi de exemplu, se fac de râs constant, prin rata extrem de mare de defectare, a produselor lor de lux.

Întotdeauna m-a uimit această discordanţă şi încercam să înţeleg de ce nu se răzvrătea, mai convingător, mercantila lume capitalistă occidentală, împotriva unei astfel de atitudini orientale "aberante".

Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat însă: în 1997, maleficul imperiu britanic făcea un gest de neconceput (mai ales că 15 ani mai devreme luptase cu disperare contra Argentinei, pentru un arhipelag golaş, Malvine şi fără nici o valoare economică), retrocedând de bună voie Hong Kong, stăpânei de drept, China.

Urmarea a fost prăbuşirea burselor orientale, o ţară perfect tehnologizată şi cu un potenţial uman uriaş, Coreea de Sud, fiind declarată, la modul tembel, falimentară peste noapte şi fiind obligată să contracteze cel mai mare împrumut din istoria asasinilor financiari ai FMI.

În acelaşi context, dată fiind şi tehnologia HAARP deţinută de imperiul american, mă întreb dacă nu cumva, catastrofele recente abătute asupra Japoniei, nu au aceeaşi sursă şi acelaşi scop.

Revenind la domeniul auto, aş vrea să vă reamintesc practicile unui alt concern, care a dominat piaţa noastră internă vreme de decenii - Renault.

Declarată firmă colaboraţionistă, după al doilea război mondial, concernul a fost naţionalizat în 1945, din ordinul lui Charles de Gaulle şi reprivatizat în 1996; indiferent de umbrela sub care a operat, produsele lor manifestau aceeaşi constantă lipsă de fiabilitate şi, deşi erau fabricate, în majoritate, în ţări ale lumii a treia, cu costuri minime, piesele de schimb erau de circa trei ori mai scumpe, decât cele similare ale producătorilor germani, de exemplu.

În domeniul informatic, Epson, s-a numărat printre primele firme care au pus în aplicare, pe faţă, conceptul de uzură morală planificată, introducând iniţial un chip de blocare a reîncărcării cartuşelor de cerneală, exemplul lor fiind urmat curând şi de alţii.

Deşi nedeclarată, uzura morală a produselor software Microsoft, în special sistemele de operare şi complicitatea acestora cu fabricanţii de echipamente hardware, era evidentă prin manifestări: aproape orice computer nou cumpărat solicita un sistem de operare mai nou, orice sistem de operare nou refuza să ruleze sau bloca des funcţionarea software-ului mai vechi şi, mai ales, evoluţia foarte rapidă a componentelor hard se făcea în lipsa unei standardizări, componentele mai vechi devenind inutile, cam o dată la şase luni, până de curând.

Neaprobarea oficială a strategiei abjecte a lui Bernard London (pe care o puteţi consulta aici ), de impunere prin sancţiuni legale, a uzurii morale planificate, ca pretext a ieşirii dintr-o falsă criză economică, nu are nimic moral în ea, fiindcă a fost aplicată oricum în practică, dar nu pe faţă, din motivul ilustrat strălucit de David Icke în ciclul său de conferinţe privind manipularea mondială şi tacticile de control în masă: ascunderea sau nichelarea "gratiilor închisorii mondiale", pentru a nu oferi un motiv palpabil de revoltă, dând un plus de strălucire searbădă, vieţii capitaliste.

Fiul unui mogul american, partizan al conceptului de uzură morală planificată, Brooks Stevens, continuă evanghelizarea parentală, susţinând cu obrăznicie că alegerea aparţine consumatorului, eludând intenţionat aspectul reclamei furibunde, pe care se bazează societatea de consum şi care condiţionează, consumatorii, încă din copilărie, către un anume comportament comercial.

Putem găsi circumstanţe atenuante doar în comportamentul feminin, de a fi în pas cu o modă mereu fluidă, deşi, dresurile de la DuPont (amintite în documentar), au ajuns coşmarul oricărui bărbat cu unghiile nepilite sau cu bătături.

Veţi întâlni în film şi o denumire demonetizată, abandonată mai nou, aceea de comis-voiajor (cu referire la o piesă celebră a dramaturgului Arthur Miller, unul dintre multiplii soţi ai lui Marylin Monroe), fiindcă asta erau, de fapt, înainte de fi redenumiţi, snob, reprezentanţi de vânzări - o "rasă" de preferat sociopată, cum specifica raportul Wall Street amintit în Zeitgeist - Moving Forward.

Una dintre consecinţele grave ale practicilor comerciale actuale, este transformarea Africii în groapa de gunoi a "lumii civilizate", în aceeaşi ordine de idei rămânând de pomină cinismul maladiv al unui senator american, care propunea mutarea industriei grele a ţărilor dezvoltate, în ţările lumii a treia, argumentând "economic" că, populaţia acelor ţări, are oricum o speranţă de viaţă redusă şi, ca atare, cancerul indus de poluare nu mai reprezenta cine ştie ce ameninţare.

Serge Latouche şi Jacque Fresco, rămân ilustrarea vie a zicalei lui Voltaire, "les grands esprits se rencontrent", ambii susţinând că reducerea producţiei şi a consumului înseamnă mai mult timp liber, pentru activităţi spirituale, coşmarul promotorilor statului fascist global.

Criticii anti-creşterii se tem că va distruge economia modernă şi ne va readuce în epoca de piatră, ori exact asta argumentam cu o altă ocazie, că tocmai progresul economic real este blocat, pe considerente de control populaţional dictatorial şi menţinere a ciclului de consum, prin evitarea automatizării şi subminarea cercetării ştiinţifice şi, dacă ţinem cont că, actuala economie, se bazează pe invenţiile vechi, de mai bine de un secol, ale lui Faraday sau Tesla, mă tem că, tocmai paradigma "consumeristă" curentă, ne menţine la nivelul unei epoci a pietrei tehnologice." 

SURSA: Blogul DEZVALUIRI ! http://antiiluzii.blogspot.com

Multumim Marian pentru efortul incredibil pe care-l depui in traducerea acestor documentare si pentru articolele deosebite pe care le concepi intr-un mod foarte elaborat, original si plin de suflet, articole cu care rezonam 100%.

VEZI FILMUL TRADUS, AICI:

Piramida deseurilor Conspiratia Uzurii Morale

 Pentru a va forma o imagine mai completa despre subiectul abordat astazi va recomandam si:

1) CORPORATIA - O persoana psihopata
2) SURPLUS - Terrorized Into Being Consumers
3) Documentarele din seria ZEITGEIST

ACEST FILM ESTE OPEN SOURCE