Ieşirea Din MATRIX: ÎNCORPORAȚI - filmul serial de uichend

marți, 13 iulie 2021

ÎNCORPORAȚI - filmul serial de uichend


INCORPORATED (2016)

„Astăzi vă prezint un alt serial SF foarte tare, "Incorporated" - un singur sezon de 10 episoade, realizat acum 5 ani, care ne prezintă un scenariu al vieţii în anul 2074 după ce schimbările climatice au afectat grav pământul şi l-au secat de resurse. 

Astfel că lumea s-a împărţit în bogaţii care lucrează pentru corporaţiile ce deţin întreaga lume şi larga masă de săraci care trăiesc în zona "roşie" separată şi visează cum să ajungă şi ei în zona "verde" plină de resurse.

Serialul spune povestea unuia care a reuşit să facă trecerea. Un şir al evenimentelor foarte antrenant - dar nu neapărat asta mi-a atras atenţia, cât mulţimea de tehnologii prezentate, care nu numai că erau la dispoziţia omului dar deveniseră şi parte din el. Omul şi inteligenţa artificială erau o simbioză pe alocuri, exista posibilitatea, efectiv, să îţi ştergi selectiv părţi din memorie, implanturi care eliberau un hormon care oprea creşterea, substanţe pe care le pulverizai şi în câteva secunde îţi închideau complet o rană gravă, dispozitive de ecranare instantanee sau de remodelare facială completă - nu mai vorbesc de chestii banale gen absenţa oricărui tip de telefon întrucât comunicai printr-o reţea artificială încorporată în fiinţa ta sau maşini care te duceau unde voiai fără să conduci. 

Plus - spionaj de un nivel inimaginabil între două corporaţii care se luptau pe resurse agricole, modul în care gândeau şefii lor ("nu suntem datori întregii lumi, ci doar acţionarilor noştri" - bine, aşa gândesc şi acum  :) şi deciziile pe care le luau.

Tehnologii de genul acesta, cu care suntem obişnuiţi în filme ca să nu ne şocăm când apar pe bune, există probabil pe scară foarte redusă departe de ochii maselor care sunt ţinute ocupate cu o realitate măruntă fabricată artificial. Ele ar fi minunate dacă ar fi dublate de un avans şi în conştiinţa umană - ceea ce, din păcate, nu se întâmplă în acelaşi ritm. În mâini greşite, cum deja sunt, ele nu fac decât să mărească decalajul dintre unii care se cred superiori, chiar pe alocuri "zei", pentru că le au la îndemână, şi larga majoritate de oameni simpli exploataţi. Pe acest subiect am să mai revin :)

 Oricum, un serial foarte bun - păcat că nu mai continuă, avea mare potenţial . . .

"Incorporated" - produs de Matt Damon şi Ben Affleck, deşi nu joacă ei.” 

SURSA - Marius Stan (mulțumesc pentru recomandare)

Notă: Nu mă mir că nu a mai continuat. De obicei când anumite filme seriale au potențialul de a dezvălui prea multe adevăruri, se împotmolesc subit și sunt lăsate în aer. Am podul film de astfel de filme. Este frustrant. 

Tind să cred că asta este cea mai probabilă direcție care se dorește a fi urmată : dictatura elitei prin corporații, acea așa zisă Mare Resetare în care vor fi decimați majoritatea celor care se opun dictaturii sau izolați în lagăre sau enclave gen Palestina, pușcării de mărimea unor țări, în care scapă cine poate, supraviețuiesc doar cei mai puternici. Asta este unul dintre visele umede și bolnave ale elitei planetare, în acest moment. 

Astfel de scenarii am mai văzut în Hunger Games, Brave New World sau în Continuum

Șopârla cu schimbările climatice este pur și simplu o programare predictivă a minților noastre, ca să acceptăm măsurile de lockdown planetar pe care ei doresc să le impună ca să stopeze „gravele” schimbări climatice. În numele „salvării” planetei, majoritatea va avea de suferit, nu cei aflați la butoane, care au o amprentă carbonică cât 100 000 de oameni fiecare sau mai mult. Elitele sunt cele mai mari mâncătoare de resurse și cele mai poluante entități, adevărații paraziți ai planetei ... dacă e să se înceapă o epurare în numele protejării planetei, ar trebui să se înceapă cu ei!

Cred că deja au tehnologiile prezentate în film, dar sunt păstrate dar pentru cei puțini, restul populimii (useless eaters, gândacii de bucătărie, viermii, oile de la firul ierbii - după cum ne văd ei) poate să moară, să se zvârcolească în chinuri ... 

Această viziune separatistă, pe care cele mai puternice minți ale planetei o mențin, separarea între deștepți și proști, inițiați și profani, elite și sclavi, bogați și săraci, șamd, este cea care ne va aduce dispariția ca specie ... părerea mea. Dacă nu se înțelege că suntem cu toții parte din același organism, suntem terminați.

VEDEȚI SERIALUL TRADUS 
(cu reclame)

(pentru versiunea fără reclame, HD, oferiți o donație și cereți accesul)

P.S. Cine nu a înțeles nocivitatea corporațiilor transnaționale vă invit să studiați articolele:


EU SUNT CAP DE PEȘTE - Psihopatul Corporatist Dopat (Psihopații - dușmanul invizibil)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...