„Martie 2021. În ziarul Turnul Sfatului din Sibiu apare mărturia unui foste asistente care a lucrat pe secția ATI Covid a Spitalului Județean, prin care acuza sistemul medical de moartea pacienților. Articolul este însoțit de fotografii și detalii șocante.
Aceleași gen de mărturii și acuzații vin de la Arad, de la aparținătorii unor pacienți internați pentru Covid și decedati în condiții cel puțin ciudate. Spitalul județean este acuzat de mai multe familii pentru felul în care pacienții sunt tratați, dar și pentru că rudele decedaților sunt împiedicate să aibă acces la informațiile medicale a celor dragi, conform legii. Este inițiat inclusiv un protest public, desfășurat în centrul orașului.
De fapt, pandemia, în care se zbate o lume întreagă de mai bine de un an, a scos la iveală tarele sistemului medical, în care de multe ori, predomină comportamentul lamentabil față de pacient și rudele acestuia.
Producător: Răzvan Butaru” - SURSA
Aparținătorii nu au nici un drept (decât dacă și-l cer în instanță, iar noi știm ce repede se mișcă procurorii în cazurile Covid din Romania - iar aici e vorba de situații de urgență - până îți obții tu vreun drept, ruda ta este pa, intubată, umplută de medicamente toxice), drepturile pacienților sunt practic inexistente, spitalele fac o grămadă de bani dacă omoară oamenii prin intubare la ATI (am auzit că s-a ajung și la 35 000 de euro, dacă omoară prin intubare un „covidat” și așa a fost cam prin toată lumea) ...
Mai jos câteva chestii care demască asasinii din sistemul sanitar:
Dacă ajungi la spital în comă (cum a fost cazul soacrei mele, în comă diabetică) chiar de ți-a ieșit testul Covid negativ înainte, ei te bagă oricum la ATI Covid și-ți fac test până iese pozitiv (eventual îl pun la peste 35 de cicluri de amplificare și voila, iese pozitiv).
Tu ca aparținător nu ai dreptul să vezi ce medicamente i se dau, ești mințit în față că i se fac anumite proceduri care noi știm că erau imposibil de realizat în timpul acela scurt, ești mințit continuu și nu poți verifica spusele medicilor.
Deci unii medici de la ATI sunt criminali legali, cu acte în regulă, aplicând fără discernământ (sau poate în mod intenționat criminal) protocoale criminale. Nu există boli, ci există bolnavi, fiecare om fiind unic. Nu poți aplica o schemă de „tratament” tuturor. Nu suntem roboți, trași la ștanță. Asta este o aberație.
Șansele să câștigi ceva în instanță sunt minime și oricum chiar dacă ai câștiga ceva, nu te ajută cu nimic, post-mortem să acoperi golul morții rudei decedate. Simți că lupta nu are niciun sens.
În documentar se analizează câteva cazuri de la Arad ... soacra mea a fost omorâtă la Suceava. Povești asemănătoare am auzit de peste tot. Deci mai bine vă țineți bolnavii să moară acasă, decât să vi-i ucidă în chinuri groaznice la ATI și să-i mai primiți și-n sac negru. șansele să iasă vii de la ATI sunt minime.
Eu personal m-aș fi luptat în instanțe, dar socrul și alți aparținători de grad I nu au vrut.
VEDEȚI DOCUMENTARUL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!