joi, 15 decembrie 2016

UNIVERSUL CONECTAT - ce-ar fi dacă Nassim Haramein ar avea dreptate? (15.12.2016)


THE  CONNECTED UNIVERSE (2016)

„Unui fractal infinit, aflat în rotaţie, cum îi defineşti centrul ? Orice punct este centrul său. Tu eşti centrul universului, tu eşti cel care observi universul din propriul tău centru. Oriunde ai alege un punct de observaţie într-un fractal, acel punct devine centrul din care tu observi universul. Acel punct devine nemişcare. De ce nemişcare? Fiindcă în acel punct, acum, toate rotaţiile universului se anulează reciproc. Ai nevoie de nemişcare pentru a avea un cadru de referinţă al rotaţiei şi astfel se produce singularitatea. Singularitatea este punctul aflat în centrul experienţei tale universale, este acel punct nemişcat din care tu observi universul.”

Nassim Haramein

La 5 ani distanţă de ultima sa creaţie de renume, „The Black Whole”, Nassim Haramein lansează, „The Connected Universe”, regizat de Malcom Carter şi rezultat în urma unui parteneriat de succes dintre două site-uri renumite: platforma internaţională de finanţare prin subscripţii publice „Indiegogo” şi reţeaua de servere video „Vimeo”.

Interesul internaţional acordat activităţii acestui minunat fizician autodidact se pare că este în continuă creştere din moment ce proiectul a fost finanțat din banii strânși din donațiile publicului (peste 300 000 de euro erau strânși anul trecut), iar vocea documentarului este cea a lui Patrick Stewart (cunoscut cel mai bine pentru rolul captianului Jean Luc Picard din Star Trek - The Next Generation, dar si din recentele roluri in seria X-Man , unde era Charles Xavier), un actor de prestigiu care a fost vocea multor documentare din main stream, iar astfel cred ca se ofera un plus de credibilitate acestor informatii.

Filmul aprofundeaza unele aspecte ale noii paradigme spiritual-cuantice mai puţin dezbătute de Nassim Haramein, cele două noţiuni disjuncte, realitatea şi separabilitatea, din teorema lui John Bell, cele care ne integrează pe noi toţi – şi prin non-localizare, fireşte – în textura holistică a universului holografic în care ne ducem existenţa fizică efemeră. 

Amanuntele acestei teorii sunt dezbatute pe larg în postările anterioare dedicate lui Nassim Haramein (în categoria cu același nume puteți găsi 12 articole în care este menționat acest om minunat), de aceea ne vom rezuma la a vă prezenta o traducere, parţială a un articol al lui Nassim, realizată de prietenul Marian de la blogul Dezvaluiri  „To Infinity and Beyond: Transcending our Limitations” (Către infinit şi dincolo de el: Transcenderea propriilor limite) publicat de Nexus Magazine, în 2011, iar după film un alt articol intitulat :" Cum ar fi dacă Nassim Haramein ar avea dreptate?"(preluat tot din revista Nexus), un articol absolut fabulos, dedicat lui Nassim, un articol care intr-adevar se ridica la inaltimea cercetarii lui Nassim, realizat de un om de știință pe nume Marc Mistiaen, un articol care surprinde într-un mod destul de exhaustiv, fundamentul și implicațiile științifice epocale ale descoperirilor lui Nassim.

Foarte mulți indivizi nu-l pot lua în serios deoarece se leagă de anumite aparențe. Nassim are mereu un aspect degajat, omul pare coborât de pe surf sau că tocmai a venit dintr-o drumeție pe munte, pare un tip obișnui fără morga fizicienilor sau a marilor academicieni pe față, pare uneori că vorbește la mișto ... nu inspira seriozitatea cu care suntem obișnuiți să o vedem pe fața marilor savanți, nu se vede acea încrâncenare, tensiune, iar asta ne arată că este un om liber, ieșit din tipare, un geniu care sfidează prin felul lui de a fi toate tiparele, iritând la maxim, prin tot ceea ce gândește, spune, face și reprezintă obosiții academicieni ai unui sistem aflat în putrefacție. Nassim este suflul cel nou!



„V-aţi întrebat vreodată care este structura realităţii ? Care-i este natura ? Cum de se manifestă aici ? Şi cum se autoorganizează pentru ca eu s-o pot observa ? Acestea sunt întrebări esenţiale pe care majoritatea oamenilor şi le-au pus, cândva, în viaţă. Poate că s-au gândit la ele în multe moduri diferite, nu neapărat aşa cum au fost enunţate mai sus, dar majoritatea oamenilor s-au gândit la sursa existenţei, la începuturile sau la finalul unei dinamici eterne, continue.

[…] Fie că a fost efectul forţelor implicate, cum ar fi gravitaţia, sau senzaţia provocată de lumea materială care-i furniza informaţii trupului meu şi răspunsul său la ele – cum ar fi alunecarea schiurilor mele bine lustruite pe o suprafaţă îngheţată, sau senzaţia resimţită de buricele degetelor mele aflate în contact cu cristale ascuţite, pe măsură ce urcam pe o stâncă de 300 de metri înălţime – aceste momente de supremă comuniune cu natura m-au învăţat că trebuie să existe o relaţie fundamentală între noi. Am ajuns, într-un final, s-o descriu ca pe un feedback în structura spaţiu-timp, care include acest sentiment al integrării complete cu angrenajele naturii, pe care-l experimentam, dar şi caracteristica autoorganizării lumii materiale pe care o puteam observa oriunde, într-un mediu în care pot fi descoperite sisteme complexe şi superior organizate.

Totuşi, exista ceva mai mult. Interesul meu, precoce, în explorarea naturii ceva mai mistice a experienţei noastre de viaţă m-a condus către cercetarea lumii lăuntrice a meditaţiei, o lume care se raportează, pe deplin, la cea a conştiinţei, a unei auto-descoperiri profunde şi fundamentale şi a explorării propriei realităţi de către observator. Prin urmare, exista atât o explorare externă, în care aş fi putut extinde limitele influenţei mele asupra lumii externe (cea care s-ar putea numi lumea materială), cât şi o explorare a extinderii limitelor lumii mele lăuntrice, pentru a identifica sursa observării. Şi, spre marea mea surpriză, cele două păreau să se întrepătrundă.

[…] Întrebarea care se punea era: „Care este mecanismul feedback-ului aparent dintre mine, observatorul, şi lumea materială, şi oare există un mediu care permite manifestarea conexiunii dintre toate lucrurile posibile, pentru a se putea produce unificarea lor ?”
Pentru a putea răspunde adecvat acestei întrebări a trebuit să mă implic, pe de o parte, într-un studiu aprofundat al fizicii acestei lumi, şi, pe de altă parte, într-un studiu al moravurilor (al obiceiurilor şi practicilor rituale) unor societăţi diverse, care mi-ar fi putut revela o înţelegere mai profundă a relaţiei dintre observator şi lumea materială. În mintea mea, ambele erau de importanţă egală, deşi sarcina studierii lor, în paralel – care implica domenii mergând de la fizica aplicată la cosmologie şi teorie cuantică , dar şi arheologie, psihologie şi spiritualitate – părea a fi insurmontabilă.
Prin studierea fizicii şi datorită diverselor descoperiri pe care le-am făcut explorându-mi lumea lăuntrică, mi-am dat seama că, dacă suntem, cu adevărat, în căutarea unei imagini complete a dinamicii şi mecanicii care animă atât lumea materială cât şi observatorul care o experimentează, atunci modelul trebuie să se bazeze pe infinite relaţii de echilibru, la diverse scări.



[…] Cum ar putea fi universul atât finit, cât şi infinit, în acelaşi timp ? Într-adevăr, experienţele noastre cotidiene par să indice existenţa unor limite finite, bine definite. La urma urmei, dimensiunile tale corporale par să fie definite la o anumită scală. Dar nu cumva un univers infinit n-ar putea avea definire, n-ar deţine nici o modalitate concretă de-a identifica o limită care le-ar putea sugera pe toate celelalte ?

[…] Pornind de la studierea civilizaţiilor antice, care părea să fie o temă recurentă, persistentă – iar acea temă, ca să trecem la subiect, părea să aibă cumva de-a face cu geometria şi cu un mediu fundamental ce penetra totul, era omniprezent, omniscient şi corespundea cu principiul de organizare a naturii – am încercat să descopăr dacă existaseră concepte similare în istoria fizicii, dar şi în fizica avansată, actuală, şi chiar am descoperit similitudini.

În geometrie, de exemplu, exista definiţia dată de Einstein structurii spaţiu-timp. De asemenea, în matematică, teoria fractală se asemăna cu multe concepte şi simboluri antice şi furniza o relaţie perfectă între infinituri şi condiţiile limitative, fiindcă un număr infinit de limite ar putea fi încorporat într-o formă iniţială bine definită (funcţie de scala la care se face observaţia). În ceea ce priveşte existenţa unei energii omniprezente, mi-am dat seama că tocmai vidul dominant al lumii cuantice ar putea corespunde definiţiei, în sine.

Poate că vidul dintre molecule şi atomi, vidul spaţial dintre planeta noastră şi Soare, vidul dintre sistemele solare ale galaxiei noastre şi cel intergalactic era de fapt plin şi nu gol. Poate că acel vid, plin de informaţie, penetra toate lucrurile şi reprezenta suprema conexiune dintre ele. Poate că mai degrabă vidul definea materia, în loc ca lumea materială să definească vidul.”


„Puteţi extrage din spaţiu toată informaţia necesară, pentru a vă putea îndeplini misiunea în această lume, pentru a putea manifesta empatie şi compasiune pentru toate dificultăţile prin care trec atât de multe fiinţe ale planetei noastre şi mă refer, în special, la întreaga suferinţă care se manifestă pe planeta noastră, chiar acum. Şi chiar dacă veţi spune că nu vă afectează pe voi, în mod direct, de fapt o face, fiindcă toate aceste câmpuri morfogenetice ale planetei sunt afectate la rândul lor, iar noi toţi facem parte din câmp. Nu vă puteţi separa, voi înşivă, de structura acestui câmp.”
Nassim Haramein

VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI:




 

Iar cârcotașilor teoriilor  lui Nassim le spunem doar atât: Debunk this !!!

CE-AR FI DACA NASSIM HARAMEIN AR AVEA DREPTATE? 



Articol preluat din Revista NEXUS: Gaura neagra din inima atomului. Descoperirea care revolutioneaza fizica.



De Marc Mistiaen

Pseudostiinta, scientism, pasareasca pseudo-stiintifica ... Sunt calificative pe care anumiti cercetatori le folosesc de cativa ani pentru a caracteriza rezultatele activitatii lui Nassim Haramein, calificative care lasa putin loc de indoiala in privinta acestui 'fizician' fara diploma, a carui munca nu ar prezenta nici-un fel de interes. Cu toate acestea, toate prelegerile sale aprind in randul publicului o doza crescatoare de curiozitate si chiar de fascinatie. An dupa an, cu multa rabdare, acest cercetator a cucerit, in domeniul sau si pe internet, o recunoastere, care recent a fost incoronata, prin publicarea rezultatelor cercetarilor sale in editia din luna aprilie a anului trecut a prestigioasei Physical Review and Research International ("Quantum Gravity and the Holographic Mass," Physical Review & Research International, 3(4): 270-292, 2013). Acest articol, semnat de el in calitate de director de cercetare la Hawaii Institute of Unified Physics, scoate la iveala teoria sa referitoare la "universul conectat" si ofera o viziune alternativa asupra gravitatiei.

Se va face in sfarsit auzit Haramein prin aceasta publicatie? Vom fii oare martorii unei revolutii stiintifice in cazul in care o astfel de lucrare va capata recunoastere in lumea fizicii? Pentru a-l intelege, haideti sa incepem cu inceputul si sa aruncam o privire asupra elementelor fundamentale ale teoriei sale.



Cum l-am cunoscut pe Nassim Haramein?

De formatie sunt consultant in domeniul performantei energetice a cladirilor si am observat ca nici una dintre solutiile propuse pentru energie, cum ar fi panourile solare sau alte proceduri, nu permit punerea in aplicare a unor sisteme care sa produca energie, din abundenta si nepoluanta. De exemplu, fabricarea un panou solar fotovoltaic necesita topirea siliciului, ceea ce presupune un consum mare de energie! Misiune imposibila, deci ... putem da vina pe constrangerile termodinamicii: energia nu poate fi creata ex nihilo, altfel spus, din nimic. Energia poate fi doar transferata de la un sistem la altul. In plus, entropia unui sistem izolat nu poate decat sa creasca sau sa ramana constanta, motiv pentru care cafeaua in mod natural devine mai rece. 

Si totusi, pe nesteptate, am descoperit că exista anumite persoane - genii? oameni naivi? escroci? utopici? - care conspira impotriva acestor principii. Ancheta mea, de natura economica si pragmatica, cu privire la Nassim Haramein, a inceput atunci cand acesta tocmai venea in Franta pentru a organiza un seminar de doua zile. Atunci am avut ocazia sa il intalnesc. Nu m-am simtit bine la aceasta prima intalnire. Un sentiment de indignare a pus imediat stapanire pe mine. Remarcile lui Nassim mi se pareau ilogice, pareau sa contrazica tot ceea ce stiam si invatasem pana atunci. Nassim Haramein spunea ca nu exista vacuum, ca masa unui proton poate sa depaseasca mai multe miliarde de grame ...

A fost prea mult pentru mine. M-am uitat la cei 80 de participanti si foarte putini dintre ei pareau socati ... O Doamne! Ne aflam in Franta, patria lui Descartes. Cum este posibil atunci ca astfel de comentarii sa nu supere pe nimeni? 

Mi-am spus ca probabil aceasta se datoreaza faptului ca nu exista oamenii de stiinta in randul publicului. Asa ca l-am intrebat pe vecinul meu ce crede despre acest lucru si el a spus: "Este uimitor". I-am raspuns cu o nota de aroganta, plin de propriile mele certitudini, de increderea in studiile mele, in lecturile si in practica mea profesionala: "Eu sunt un inginer (in domeniul agricol), si ceea ce spune acest tip este absurd". El a raspuns: "Si eu sunt inginer (in matematica aplicata), iar acest lucru nu este absurd..." Mi-am spus ca el trebuie sa fi fost drogat ... La sfarsitul weekend-ului (nu a existat nici o cerere de restituire si nimeni nu a plecat mai devreme de la seminar!), i-am aratat lui Nassim scepticismul meu cu privire la cercetarile lui. El sa uitat la mine cu un zambet mare, mi-a dat niste referinte si mi-a urat noroc in cercetarea mea. Rabdarea sa si faptul ca m-a ascultat m-au impresionat. M-am gandit ca in mod sigur nu eram singurul care il punea sub semnul intrebarii in acest fel. Si, cu toate acestea, el persista ... O intrebare nu imi dadea pace: daca vacuum-ul (vidul) nu este gol, s-ar putea folosi aceasta energie, ar putea ea deveni usor accesibila, in ciuda constrangerilor termodinamicii?

Asa ca am incercat sa inteleg aceasta problema a unui vacuum care nu este vid si a unui proton care are o masa diferita de cea pe care o masuram de obicei. Arhimede si clubul meu de scuba diving m-au ajutat.


Mi-am imaginat inlocuirea acestui vid din jurul meu, care nu este gol, cu apa din piscină. Din moment ce există vid peste tot, exista si apa peste tot, atat în mine, cat si in afara mea. Sunt alcatuit din circa 60% apa, la fel ca si tine. Mi-am imaginat o sticlă super-usoara, care poate sa contina un litru si care cantareste un miligram. Umplem aceasta sticla cu apa. Cand o punem pe cantar, vom citi 1,000.001 grame (atata timp cat apa este pura, ceea ce, desigur, este destul de greu de gasit). Daca am arunca recipientul cu apa in piscina, vom citi un miligram (datorita principiului lui Arhimede). Diferenta dintre cele doua masuratori este de un milion si ambele sunt corecte! Astfel am inteles de ce un proton poate avea doua mase diferite, amândoua exacte, una cand se ia in considerare densitatea vidului si cea de-a doua, cand nu se ia in considerare aceasta densitate.

Apoi, mi-am imaginat universul nostru ca pe un ocean, in care noi inotam ca niste pesti si m-am intrebat daca pestii sunt constienti de faptul ca se afla in apa si care ar fi masa oricarui lucru pe care noi, in calitate de pesti, o putem estima din interiorul acestui ocean, fara a lua apa in considerare. Probabil ca doar un mic procent din masa totala. Oh, Doamne! La ce nivel se ridica masa de materie identificata din universul noastru? La doar cateva procente ... Chiar in acea aceeasi seara i-am trimis un e-mail lui Nassim Haramein.

Poate fi pus modelul standard sub semnul intrebarii?

Citind mai tarziu materialele publicate de Nassim, am putut sa reasez pe baze firesti ceea ce fusesem invatat. Am fost de prea multe ori un membru supus al publicului care asculta discursuri lipsite de echivoc. Le spun adio certitudinilor mele. Bine ati venit indoielilor care imi impuneti sa nu mai consider nimic, niciodata, ca fiind adevarat sau fals. Pe scurt, m-am intors la bazele metodei stiintifice.

Pentru a intelege importanta cercetarilor lui Nassim Haramein, este necesar sa schitam un inventar al cunoasterii noastre actuale.

Geometria lui Karl Schwarzschild 


Fizicianul german Karl Schwarzschild (1873-1916) rezolva in 1916 ecuatiile lui Einstein, folosind principiile geometriei complexe ale lui Minkowski. Acolo unde Einstein propunea coordonate rectangulare, Schwarzschild a ales un sistem "polar".

Adesea se face urmatoarea analogie: spatio-temporalitatea este prezentata ca fiind o structura in care masa (energia) creaza o curbura, ca in cazul unei sfere plasate pe o trambulina. Curbura este prezenta de-a lungul partii unde se afla sfera, spatio-temporalitatea este reprezentata de suprafata trambulinei, in timp ce masa, sau energia, este reprezentata de sfera. Daca plasam o alta sfera pe aceeasi suprafata, noi vom percepe a doua sfera ca si cum aceasta ar fi atrasa de prima printr-un fel de forta, desi fenomenul se datoreaza curburii spatio-temporale din jurul sferei.

Einstein a fost impresionat de simplitatea calculelor geometrice facute de Schwarzschild, care a trimis repede rezultatele obtiunute colegilor sai. Schwarzschild a murit la scurt timp dupa aceea, la doar 41 de ani.

Geometria pe care Schwarzschild a folosit-o pentru a rezolva ecuatiile lui Einstein a devenit ulterior abordarea standard prin care fizicienii stabilesc proprietatile gravitationale ale planetelor si stelelor.

Modelul standard descrie toate particulele elementare din care este compusa materia, (inclusiv electroni, cuarci si fotoni), interactiunile dintre particulele elementare si fortele universului, cum ar fi interactiunea puternica, interactiunea slaba, interactiunea electromagnetica si, in cele din urma, interactiunea gravitationala (pe care modelul standard nu reuseste nici sa o explice, nici sa o integreze). Particulele, masa de energie a modelului standard, reprezintă doar 4% din masa universului. Tot restul de 96% ar fi materia intunecata si energia intunecata.

Modelul standard nu este rodul unei revolutii la nivel fundamental, ci mai degraba rezultatul unei munci laborioase de dezvoltare, experiment dupa experiment. De exemplu, CERN, cu 2.400 de angajati, plus opt mii de oamenii de stiinta, din intreaga lume, care folosesc aceste instrumente, incearca sa valideze modelul standard, creat in 1954. Pe scurt, ar putea fi necesar sa revenim la fizica atomica si subatomica, la punctul in care Max Planck le-a lasat. Nu ar fi o surpriza, fondatorii mecanicii cuantice (Werner Heisenberg, Paul Dirac si Niels Bohr) s-au convins ca nu este nevoie de inca o revolutie in ceea ce priveste bazele fizicii, pentru a putea explica forta nucleara.


Suntem blocati din punct de vedere conceptual

Potrivit celor spuse de matematicianul Alain Connes, "... nimeni nu crede ca modelul standard este ultimul cuvant in aceasta poveste, datorita in special numarului foarte mare de parametri liberi pe care ii contine." 

Teoria stringurilor apare in 1968 si este rezultatul eforturilor prin care se urmareste perpetuarea modelul standard. David J. Gross, care a contribuit la re-inventarea acestei teorii in anii '80 (ceea ce i-a adus Premiul Nobel pentru Fizica in 2004), a admis intr-un final ca teoria stringurilor nu a fost atat de revolutionara pe cat s-a sperat ...

Aceste incercari ne arata ca suntem blocati conceptual. Modelul nostru spatio-temporal, asa cum a fost modificat de Einstein, este extrem de util, dar poate ca nu este fundamental. Pentru a ilustra comentariile de mai sus, am de gand sa ma intorc la raza protonului.

Protonii, impreună cu neutronii, constituie nucleul atomului. Electronii unui atom graviteaza in jurul acestui nucleu, la viteze de aproximativ 9/10 din viteza luminii. In principiu, tot ceea ce este materie in univers este alcatuit din atomi. Protonul insusi este alcatuit din trei quarci. Raza unui proton este considerata a fi una din constantele fundamentale din natura. In fizica, pana recent, raza protonului a fost privita ca avand o anumita valoare.

Gaurile negre




Existenta gaurilor negre a fost confirmata prin observatie inca de la mijlocul anilor '80. Gaura neagra din interiorul galaxiei noastre se numeste Sagittarius A. Ea are o masa care este de patru milioane de ori mai mare decat cea a Soarelui nostru.

Este o gaura neagra pentru ca materia si, prin urmare, energia (de la E = masa x viteza luminii la patrat), cad in ea si este neagra, din moment ce nu putem vedea nici ceea ce este în interiorul sau, nici marginile sale (dincolo de radiatia Hawking). Chiar si lumina, care aparent ii da stralucire, este absorbita. Noi deducem prezenta sa datorita efectelor gravitationale pe care le exercita asupra imprejurimilor sale. Prin definitie, o gaura neagra trebuie sa indeplineasca criteriul Schwarzschild (rs = 2GM/c²), unde rs este raza Schwarzschild, raza gaurii negre; G este constanta gravitationala, M este masa gaurii negre, si c² este viteza luminii la patrat.

Gaura neagra Schwarzschild este primul model teoretic de gaura neagra, creat in 1915, ca raspuns la ecuatiile lui Einstein cu privire la relativitatea generala din 1915. Karl Schwarzschild a demonstrat existenta razei - raza Schwarzschild - din care nici un obiect sau particula nu pot scapa. Gaura neagra Schwarzschild este specifica, in sensul ca se deduce de la metrica Schwarzschild, care a fost conceputa pentru obiecte sferice statice, nu pentru cele care se rotesc. Singularitatea Schwarzschild l-a surprins chiar si pe Einstein. Singularitatea Schwarzschild se refera la acea regiune din spatiu si timp in apropierea careia anumite cantitati devin nelimitat de mari.

Masurarea unui proton

Putem masura raza unui proton folosind doua metode, ambele luand in considerare interactiunea dintre un proton si un electron. Prima metoda presupune studiul coliziunilor de mare energie dintre un proton si un electron, cea de-a doua este spectroscopia unui atom de hidrogen. Dr. Randolf Pohl si colegii sai de la Institutul Max Planck de Optica Cuantica din Munchen au vrut sa masoare protonii mai precis, cu scopul de a adauga cateva zecimale la sfarsitul valorii oficiale, asa cum facem cu valoarea lui pi.

Pentru a face acest lucru au folosit un atom de hidrogen mai aparte, hidrogen muonic. Muonii au aceeasi sarcina electrica ca si electronii, dar sunt de 207 ori mai grei. 


De ce s-a folosit acest tip de atomi de hidrogen? In primul rand, atomul de hidrogen este alegerea logica, deoarece nucleul sau are numai un proton, fara un neutron si exista un singur electron care graviteaza in jurul nucleului. In varianta sa "muonica", electronul este inlocuit cu un muon care se invarteste in jurul protonului de hidrogen central pe o orbita care este de 207 ori mai apropiata in comparatie cu orbita unui electron. Aceasta permite o masurare mai precisa a dimensiunilor protonului. 

Masuratoarea este intr-adevar mai precisa, dar mai presus de toate, rezultatele au dovedit ca protonul este mai mic. De fapt, timp de doi ani, noua valoare a razei protonului a fost 0.84184 x 10 la puterea 13 cm, in loc de 0.8775 x 10 la puterea13 cm. Insasi raza mai mica a protonului este prin ea insasi un semn frapant care ar putea conduce la o reconsiderare a electrodinamicii cuantice (Quantum Electrodynamics: QED). QED este una dintre cele mai respectate teorii in stiinta zilelor noastre, in mare parte datorita preciziei cu care ea permite prezicerea energiilor orbitale. 

Enigma din jurul variatiilor dimensiunii razei unui proton ne conduce la concluzia ca modelul standard ar trebui sa evolueze, daca nu chiar sa fie schimbat radical. Exista in acest caz o alternativa la acest model? Am putea gandi un model fara materie intunecata si energie intunecata? Ce sunt masa si gravitatia in realitate? Exista o explicatie posibila a interactiunii puternice? Ce putem spune despre Sfantul Graal al fizicii, unificarea fortelor fundamentale?

Daca exista un om de stiinta ale carui cercetari ar putea contribui la rezolvarea acestor probleme, acesta pare a fi Nassim Haramein. Totusi, pe masura ce vom citi ceea ce urmeaza, sa ne amintim ca "Orice adevar trece prin trei etape. Prima data, este ridiculizat. A doua oara, este negat vehement. A treia oara, e acceptat ca fiind de la sine evident." (Arthur Schopenhauer) 



Principiul holografic 

Stephen Hawking considera ca informatia cuantica atrasa intr-o gaura neagra este distrusa chiar de la intrare si ca acest lucru se intampla la nivelul orizontului evenimentului, care este limita dincolo de care atractia exercitata de gaura neagra este considerata ca fiind ireversibila. Acest punct de vedere a provocat o controversa in randul multor fizicieni, deoarece incalca unul dintre cele mai indragite principii din fizica, principiul potrivit caruia energia sau informatia nu poate fi distrusa, ci doar conservata. 

Dezbaterea a fost plina de pasiune si a continuat pana in 1997, cand John Preskill a pariat public impotriva lui Stephen Hawking si Kip Thorne sustinand ca informatia nu se pierde in interiorul gaurilor negre, ci este pastrata, asa cum sustine fizica cuantica.

Acest lucru i-a incurajat pe doi cercetatori sa gaseasca o solutie. Gerard't Hooft s-a gandit sa ia in considerare un mic punct de pe suprafata orizontului evenimentului unei gauri negre, un bit de informatie, ca la computere. El si-a construit teoria pornind de la lucrarile lui Jacob Bekenstein care a demonstrat ca informatia are o dimensiune minima echivalenta cu o unitate Planck. 

Si Leonard Susskind a studiat teoria holografica in cadrul teoriei corzilor. 

Intr-un mod general, Gerard't Hooft a dovedit ca toate informatiile continute in interiorul unei gauri negre pot fi explicate in termeni de informatii sau "biti Planck", la orizontul gaurii negre, care pastreaza astfel informatia ca o "înregistrare holografică". El a numit aceasta - principiul holografic, prin analogie cu o holograma, deoarece descrie un mecanism in care toate informatiile care cad într-o gaura neagra sunt reprezentate pe suprafata sa prin "pixeli", avand latura de marimea unei lungimi Planck. 

Solutia holografica pe care a descoperit-o este echivalentrul temperaturii, reprezentata de entropia unei gauri negre, ceea ce corespunde unui sfert din suprafata zonei de informatii a orizontului (S = A / 4 * k / l la patrat), unde S este entropia si A este suprafara in cauza, k este constanta lui Boltzmann si L este lungimea Planck, in termeni de unitati Planck. Ca o observatie, suprafata unei sfere este data de 4(pi)r la patrat: aceasta suprafata impartita la 4 pur si simplu este egala cu suprafata ecuatoriala a sferei... 

In 2004, Hawking a recunoscut ca informatia ar putea fi pastrata si ca orizonturile gaurilor negre absorb si emit informatii coerente.



Unificarea celor patru interactiuni 

Interactiunea puternica, numita si "forta tare", leaga cuarcii impreuna pentru a forma, de exemplu, protonii si neutronii, care alcatuiesc nucleul atomului. De asemenea, vorbim despre forta care permite protonilor sa se gaseasca unii pe altii, forta care ii blocheaza in spatiul mic circumscris de catre nucleu, desi au acelasi semn pozitiv si, prin urmare, ar trebui sa se respinga cu intensitate intre ei. Interactiunea puternica are o arie de actiune extrem de mica, aproximativ de marimea nucleului atomic. Interactiunea puternica este cea mai puternica - de unde si numele sau - dintre cele patru interactiuni; constanta de cuplare, de exemplu, este de 1039 ori mai mare decat cea a gravitatiei. 

Geniul lui Nassim Haramein este acela de a fi transformat un proton intr-o gaura neagra si de a fi descoperit ca atractia gravitationala a unei gauri negre de marimea unui proton este cu precizie egala cu forta tare.

Consecintele acestei ipoteze sunt extraordinare, deoarece ar putea revolutiona insesi bazele fizicii, revolutie asteptata de parintii fizicii cuantice, pentru a unifica cele patru interactiuni si pentru a putea dezvalui in cele din urma ce este masa, forta gravitationala, etc. In plus, pentru prima data, fizica newtoniana si cea cuantica inceteaza a mai fi separate. De aceea, ele reprezinta piatra de temelie a cercetarii lui Nassim Haramein, rezultate care cer o dezvoltare continua.

Gaurile negre devoratoare de lumi


In cazul in care nu sunt intelese in mod corespunzator, gaurile negre pot fi infricosatoare. Ni le imaginam ca pe niste monstri care ataca, inghit si distrug totul. Haideti sa intelegem despre ce este vorba. Desi o gaura neagra este intr-adevar foarte lacoma, gama sa este limitata. Din fericire pentru noi, pentru ca altfel am fi urmatoarea masa pentru Sagittarius A, gaura neagra a galaxiei noastre! In timp ce masa unei gauri negre este intotdeauna mare, pe de alta parte, densitatea ei scade in functie de dimensiunile sale. Cu cat raza unei gauri negre este mai mare, cu atat scade densitatea sa si viceversa. Acest gradient este probabil esential in explicarea rotatiei corpurilor ceresti ... Intr-adevar, de exemplu, datorita diferentei de densitate, masele de aer formeaza vartejuri!

Este posibil ca Nassim Haramein sa ne fi aratat ceea ce Big-Bang-ul nu ne poate explica, si anume de ce toate obiectele, fie ele galaxii, Pamantul nostru, atomii nostri, electronii, etc. se rotesc incontinuu de 14 miliarde de ani? Gaurile negre insele nu distrug totul, cel putin nu atractia gravitationala, ceea ce ne permite, de altfel, sa le localizam. Ele par chiar sa aiba o structura coerenta care pastreaza si recicleaza informatii.

Masa unui proton este 10 la puterea a 14-a!

Daca luam ca raza Schwarzschild valoarea razei unui proton, 1,32 fm (femtometri), adica 10 la puterea -15m, vom obtine un proton gaura neagra cu masa 8,85 X 10 la puterea 14 (grame) - masa Schwarzschild, numita masa holografica a protonului. Aceasta masa holografica este de asemenea in concordanta cu masa estimata a universului. Tabelul de mai jos arata ca protonul gaura neagra se aliniaza pe dreapta maselor, spre deosebire de masa protonului masurata in laborator (10 la puterea -24 grame).

Prima notiune care trebuie inteleasa bine este vidul, vacuumul. In primul rand, in interiorul materiei exista foarte mult vid. Simplificand, marimea unui atom este de aproximativ 10 la puterea -10 metri, adica, aproximativ a zecea milioana parte dintr-un milimetru. Nucleul unui atom are cam 10 la puterea -15 metri, ceea ce il face de o suta de mii de ori mai mic decat un atom. Volumul nucleului (dimensiunea la puterea a treia) este de un cvadrilion de ori mai mic decat cel al atomului. Prin urmare, volumul atomului este vid in proportie de cel putin 99,999%! Intr-adevar, materia este alcatuita din spatiu vid, din moment ce exista goluri uriase intre diferitele nuclee ale atomilor uniti intre ei pentru a forma molecule. Un exemplu, pentru a intelege mai bine: daca s-ar mari nucleul unui atom pana la dimensiunea unei sfere cu diametrul de un metru, electronii s-ar afla la 50 de kilometri distanta de acesta. Daca doi atomi ar fi impreuna, cele doua nuclee ar fi la o distanta de 100 de kilometri unul de celalalt ... doua sfere cu diametrul de un metru la 100 de kilometri una de cealalta! Prin urmare, vacuumul este omniprezent, fie ca se afla in interiorul materiei sau in afara ei.

A doua notiune: vacuumul, vidul nu este gol. Intr-adevar, el contine energie sub forma de fluctuatii, de vibratii. Aceasta energie este gigantica, deoarece densitatea fluctuatiilor vacuumului la nivel cuantic, denumita densitatea Planck, este de 5,16 X 10 la puterea 93 g/cm cub. Ne putem imagina ce ar putea insemna cifra 1 urmata de 93 de zerouri in contul bancar!


Scalarea permite organizarea materiei luand in considerare masa in functie de raza. Cand luam dimensiunile diferitelor corpuri din univers, mai precis masa si raza fiecaruia dintre ele, vom obtine pe grafic o linie dreapta. Masa Planck, cea mai mica valoare din univers, este punctul de plecare, din stanga, iar masa universului este punctul de sosire, de sus, din dreapta. Pe aceasta linie gasim pamantul, soarele, galaxiile, pulsarii, quasarii ... dar nu si protonul standard, ci mai degraba protonul Schwarzschild. Cand incercam sa punem protonul standard, el cade sub linie, in timp ce protonul gaura neagra se afla pe linie. Aceasta arata ca universul este organizat cu precizie matematica, de la infinit de mare, la infinit de mic.


Max Planck si dezvoltarea mecanicii cuantice


Dezvoltarea mecanicii cuantice a inceput in 1894, odata cu munca de pionierat a lui Max Planck, care a studiat problema radiatiei emise de corpurile negre. In fizica, se considera ca un corp negru este un corp care absoarbe radiatia electromagnetica, oricare ar fi frecventa sau incidenta acesteia. Un astfel de obiect, in echilibru termic, va emite insa radiatie electromagnetica. A aparut in acest fel o problema majora: spectrul radiatiei electromagnetice a unui corp negru emite energie infinita in regiunea ultravioleta a spectrului, numita catastrofa ultravioleta. 

La acea vreme, Planck a prezentat punctul de vedere ca exista lumina care emite radiatii numai in numere intregi. Intreaga cantitate de energie sare continuu de la o valoare la alta, creand un pachet de energie mai degraba cuantificat, decat continuu si infinit. Cu alte cuvinte, Planck a emis ipoteza potrivit careia cantitatea de energie pe care o unda o poate schimba cu materia este discontinua. Rezultatele sale teoretice si-au dovedit valabilitatea atunci cand el a prezis valoarea experimentala corecta pentru spectrul unui corp negru si a rezolvat in mod natural catastrofa ultravioleta. Legea lui Planck ne spune ca energia electromagnetica poate fi emisa numai in pachete de energie distincte proportional cu frecventa. Datorita rezultatelor mai precise pe care le-a obtinut experimental mai tarziu, el a putut sa stabilesca anumiti parametrii, cunoscuti sub denumirea de constantele Planck, deduse dintr-un set de masuratori care reprezinta momentul cinetic sau lungimea de unda a pachetului initial de energie. Aceasta idee a fost considerata absurda pana cand Einstein a aplicat-o efectului fotoelectric, descriind lumina ca fiind o particula, care mai tarziu a fost denumita foton. Max Planck a primit pana la urma Premiul Nobel, in 1918, pentru contributia sa la intelegerea acestui efect, contributie care a consolidat revolutia cuantica.

In 1899, Max Planck isi extindea aplicatiile asupra unitatilor sale fundamentale, cunoscute acum sub numele de unitati Planck. Cantitatile Planck sunt unitati naturale, fara concepte arbitrare, bazate pe constantele fundamentale ale fizicii. De exemplu, timpul Planck este definit ca fiind timpul necesar pentru un foton (un pachet de energie) sa acopere o lungime Planck.

O lungime Planck este lungimea minima a campului electromagnetic sau, daca vreti, cea mai mica vibratie posibila a radiatiei electromagnetice. Este important de remarcat ca teoria initiala a corpurilor negre a fost construita cu mult timp inainte de conceptualizarea si descoperirea gaurilor negre, care sunt, ele insele, corpuri negre aproape perfecte. Prin urmare, aceasta sugereaza in mod clar ca exista cu siguranta mijloace specifice mult mai potrivite prin care forta gravitationala si masa unei gauri negre pot fi exprimate sub forma numerelor intregi distincte de pe scala cuantica si aceasta este ceea ce ne arata Nasim Haramein. 

Emisia spontana nu a putut fi explicata prin parametrii mecanicii cuantice. Mecanica cuantica, pe cont propriu, nu a putut explica acest comportament in contextul unei teorii in care dinamicile atomului sunt cuantificate, nu insa si campul electromagnetic. (Atunci cand primele calcule au fost facute, nu s-a gasit nici-o probabilitate pentru emisiile spontane). A fost necesara generalizarea mecanicii cuantice, pe de o parte, pentru a se lua in considerare emisiile spontane si alte dinamici observate in lumea cuantica și, pe de alta parte, pentru a gasi un mijloc care sa permita legarea relativitatii speciale de scala cuantica. A fost necesar ca mecanica cuantica sa-si extinda cadrul sau pentru a intelege campurile electromagnetice, ca pe niste moduri cuantificate de oscilatii aflate in fiecare punct din spatiu. Aceasta a condus la dezvoltarea teoriei campului cuantic, lansata de Paul Dirac la inceputul anilor 1920, impreuna cu ecuatia lui, care, de atunci, a devenit celebra.

Pe scurt, teoria campului cuantic descrie spatiul ca si cum acesta ar fi umplut cu pachete distincte de unde si de energie, fara legatura intre ele. In 1913, Albert Einstein si Otto Stern au stabilit ca vidul cuantic (structura spațiu-timp pe scara cuantica), demonstreaza fluctuatii energetice majore chiar si la o temperatura de zero absolut, fluctuatii energetice care si-au castigat numele de "Energia Punctului Zero".




Efectul Casimir


Fluctuatiile de energie din vacuum au fost confirmate experimental in urma cu zeci de ani. Prima validare experimentala a existentei fluctuatiilor din vid a venit de la asa-numitul efect Casimir. Prin tragerea a doua placi paralele foarte aproape una de cealalta, se observa o usoara diferenta intre densitatea de energie a vidului dintre placi si cea din afara lor (efectul Casimir static).

Mai recent, s-a aratat ca efectul Casimir dinamic, in care placile sunt reproduse electronic, este literalmente rezultatul extractiei microundelor fotonice din fluctuatiile de energie din vid. Atunci cand toate modurile de excitatie sunt considerate ca rezultand dintr-un numar infinit de oscilatii, se estimeaza o cantitate infinita de energie in fiecare punct. In matematica, adaugand infinitului un numar sau multiplicand infinitul cu un numar se obtine intotdeauna infinit, care nu ne permite sa mergem mai departe. Pentru ocolirea acestei probleme s-a recurs la utilizarea unei valori limita, prin "renormalizare". Limita utilizata a fost lungimea de unda Planck, din moment ce aceasta este cea mai mica oscilatie posibila a campului electromagnetic. Cu toate acestea, densitatea energiei din vid care rezulta ramane foarte mare. Densitatea Planck, asa cum a fost numita, poate fi obtinuta, pur si simplu, prin calculul numarului de volume Planck, extrem de mici, care intra intr-un centimetru cub de spatiu. Rezulta o valoare a densitatii energiei dintr-un centimetru cub de spatiu de aproximativ 10 la puterea 93 grame, depasind de departe masa energiei materiei din universul cunoscut, care este de aproximativ 10 la puterea 55 grame. Desi cea mai mare parte a acestei energii este supusa neutralizarii, multe fenomene fizice isi datoreaza aparitia fluctuatiilor energiei din vacuum. Aceasta energie nu este evidenta pentru noi pentru ca exista echilibru. Sa ne imaginam ca asupra unui obiect actioneaza doua forte la fel de puternice, pe aceeasi directie, dar din sensuri opuse. Acest obiect va ramane in echilibru, in repaus, iar noi nu vom fi constienti de prezenta acestor forte.

Protonul gaura neagra sau protonul Schwarzschild. Este totul interconectat?

Calculand volumul unui proton si luand in considerare vidul pe care acesta il contine, obtinem, in volumul protonului, in baza densitatii Planck (10 la puterea -5 grame), o masa de 4,98 X 10 la puterea 55 grame. Pentru ca este mult mai mare decat masa necesara pentru a considera protonul ca fiind o gaura neagra (8,85 X 10 la puterea 14 grame), aceasta valoare este interesanta deoarece corespunde valorii care este in general data pentru materia vizibila din univers. Acesta poate fi un indiciu al interconectarii tuturor protonilor prin fluctuatiile vacuumului si ca totul se afla in interiorul a orice altceva.

Observam ca o proportie foarte mica din masa de energie disponibila in interiorul volumului protonului (care rezulta din densitatea vidului) este necesara pentru ca protonul sa se supuna criteriului Schwarzschild si sa devina o gaura neagra. Nassim Haramein sustine ca: "Atunci cand protonul este privit ca o mini gaura neagra, datorita interactiunii sale cu energia vidului cuantic, masa energiei asociata cu aceasta gaura neagra corespunde exact fortei gravitationale descrisa ca forta tare in fizica cuantica.

Sistemul protonului Schwarzschild (sau al protonul inteles ca fiind o gaura neagra) prezice remarcabil de bine timpul de interactiune, radiatia electromagnetica, momentul magnetic si se afla probabil la originea formarii nucleonilor din interiorul nucleelor, in termeni de curbura spatio-temporala. Multumita acestei curburi spatio-temporale (la care va puteti gandi ca la o trambulina) nucleonii raman inchisi in interiorul nucleului atomului. Protonul Schwarzschild sugereaza cu putere ca materia poate fi alcatuita scalar din gauri negre (sau din fenomene care sunt similare gaurilor negre) si ne conduce astfel catre unificarea scalara a fortelor fundamentale. Astfel se poate gasi o solutie care sa descrie atat originea masei (in prezent necunoscuta in cadrul modelului standard) cat si originea fortei tari ca mecanism gravitational".


Nu s-a terminat!

Din momentul in care Nassim Haramein a intuit ca forta gravitationala ar putea fi mecanismul care tine protonii impreuna, el si-a dat seama ca este necesar sa inteleaga forta colosala care actioneaza in interiorul nucleului, intr-un spatiu atat de mic, care are cel mult 10 la puterea -14 metri, in comparatie cu forta de atractie a pamantului care actioneaza la distante considerabile, luna fiind, de exemplu, atrasa de pamant, desi se se afla la 384400 kilometri distanta de acesta. Nassim Haramein si-a aratat si de aceasta data geniul sau folosind o solutie holografica.

Rezultatele si consecintele acestei abordari sunt surprinzatoare, oferind raspunsurile la intrebarile puse. Mai mult, solutia este una eleganta. Pe baza principiului holografic, informatiile care exista in interiorul unui volum de spatiu pot fi descrise de ceea ce gasim pe suprafata sa. Nassim Haramein merge mai departe si se intreaba daca informatia care cade in interiorul gaurii negre nu este numai codificata holografic, ci este totodata impartasita, in baza principiului holografic, cu toate gaurile negre din univers. Fiecare dintre sferele Planck de pe suprafata unui proton ar fi legate de alti protoni din univers prin intermediul "gaurilor de vierme". Ar putea fi acesta mecanismul care determina masa si gravitatia? Daca un proton este o mini gaura neagra, s-ar putea ca forta care ii da nastere si masa sa sa fie rezultatul retelei de informatii care leaga volumul intern al fluctuatiilor din vacuum (care holografic reprezinta toti ceilalti protoni din univers) si suprafata sa exterioara? In acest caz ar fi vorba de un mecanism prin care influenta holografica a informatiei din 10 la puterea 80 protoni (care este numarul total estimat al protonilor din univers), ar interactiona cu un singur proton, producand astfel valoarea exacta a masei de repaus a acestui proton, care este de aproximativ 10 la puterea -24 grame.


In mod concret?


Sfera Planck este cel mai mic pachet de informatii posibil, ca un bit de informatie. Sa ne amintim ca sfera Planck este plina cu vacuum; prin urmare, ea are o dimensiune minima (lungimea Planck) a oscilatiei energiei din vacuum. Pentru a stabili care este informatia de pe suprafata exterioara a unui proton, Nassim Haramein calculeaza numarul de sfere Planck de pe suprafetele ecuatoriale ale suprafetei sale. Pentru a stabili care este informatia din interiorul unui proton, el calculeaza cate sfere Planck se afla in interiorul acestuia. Apoi imparte informatia interna la informatia externa si obtine un numar adimensional, care, inmultit cu masa Planck, ne da o masa. Folosind raza unui proton standard (0,8775 X 10 la puterea -13 cm), el obtine o valoare de 1,603498 X 10 la puterea -24 g, adica o diferenta de 4%, fata de valoarea masei protonului. Folosind noua valoare a razei protonului muonic (0,84184 X 10 la puterea -13 cm), el obține 1,6714213 X 10 la puterea -24 g, care este o diferenta de 0,07% fata de masa referinta a protonului (1,672622 X 10 la puterea -24 g). Folosind aceasta metoda geometrica, el poate calcula valoarea razei protonului, care este 0,841236 X 10 la puterea -13 cm! In acest caz avem exact aceeasi masa ca si cea initiala de referinta!

Si mai interesant, solutia geometrica a lui Nassim Haramein este echivalentul solutiei lui Schwarzschild la ecuatiile lui Einstein. Da, folosind formule mai putin complicate pentru a ajunge acolo. Astfel, multiplicand raza oricarei gauri negre cu raportul dintre masa Planck si dublul lungimii Planck, obtinem masa gaurii negre. Prin urmare, avem o expresie a gaurii negre ca functie a masurilor Planck, independent de alte valori cum ar fi G (constanta gravitationala) si c (viteza luminii). Este extraordinar! Devine din ce in ce mai interesant. Unificarea celor patru interactiuni era imposibila, deoarece interactiunea gravitationala, spre deosebire de alte interactiuni, nu poate fi exprimata in valori discrete. Prin folosirea sferelor Planck, ca biti de informatie, Nassim obtine o solutie discreta. Spatio-temporalitatea nu mai este neteda, ea devine granulara, ceea ce permite unificarea celor patru interactiuni. Solutia lui Nassim Haramein pentru gravitatie este total inovatoare si functioneaza la fel de bine atat la nivel cosmologic, cat si la nivel atomic.



Care sunt implicatiile?

Am putea avea acces la o forma infinita de energie, care ne-ar putea oferi o lume a abundentei, fara saracie sau excludere. Acces gratuit (sau la preturi nesemnificative) la o energie curata, care nu se bazeaza pe arderea resurselor planetei noastre. Lumea de maine se va schimba, nu va mai fi asa cum este astazi, nu vor mai fi razboaie pentru petrol! 

Sa revenim la pestii nostri, care acum au devenit constienti de faptul ca mediul in care traiesc este alcatuit din apa. Prin urmare, ei au la dispozitie un numar aproape infinit de molecule de apa. Aceasta le permite accesul la o cantitate infinita de energie. Depinde de ei stabilirea modului prin care vor obtine energia, folosind, de exemplu, hidrogenul si oxigenul pe care apa le contine. 

Nassim Haramein ne ofera, de asemenea, elemente importante pentru cunoasterea si intelegerea universului nostru. Abordarea masei prin intermediul principiului holografic ne permite sa o definim si in cele din urma sa o intelegem. 

De asemenea, intelegerea structurii spațio-temporale ca fiind o structura dinamica, in rotatie, ne permite sa contemplam schimbarea curburii sale, ceea ce corespunde schimbarii gravitatiei. Imaginati-va posibilitatile in ceea ce priveste transportul si calatoriile in spatiu. Nu va mai trebui sa ne limitam la suprafata pamantului. Fara a mai lua in considerare implicatiile filosofice care decurg din aceasta cercetare, ele insele fiind revolutionare, la fel ca implicatiile pentru fizica, daca nu chiar mai mult. Toate acestea ar putea fi accelerate in cazul in care universitatile noastre si cercetatorii nostri s-ar alatura cercetarilor lui Nassim Haramein."

2 comentarii:

Nicoleta spunea...

Da, chiar ESTE un privilegiu sa poti comenta pe un astfel de blog.
Citim, aflam si ne continuam viata ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat. Este foarte trist!

FreeYourMind spunea...

Doriti sa intrati in mai multe detalii?

COMENTARII FACEBOOK

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru...

APEL

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...