Ieşirea Din MATRIX: UNDE SĂ MAI INVADEZE SUA?

AJUTOR

Efectuez traduceri din limba engleză (document, carte, film) sau din română în engleză, la tarife foarte avantajoase, sub preţul pieţei. Mai multe detalii aici. Sau dacă îmi poate oferi cineva o sursă de venit avantajoasă în care să-mi pot păstra libertatea, adevărul și bucuria, îl rog să mă contacteze. Alte forme de într-ajutorare AICI.

joi, 21 iulie 2016

UNDE SĂ MAI INVADEZE SUA?



WHERE TO INVADE NEXT? (2016)

"Pentru a afla ce poate SUA învăța de la alte natiuni, Michael Moore pornește într-o “invazie” a Europei pentru a găsi soluții care pot fi aplicate la problemele interne ale Statelor Unite ale Americii. Acest film documentar poate fi privit mai degraba ca o comedie, iar prima glumă este titlul său înșelător (Where to Invade Next). Ai putea crede că anticipează o denunțare de stânga al politicii externe americane. În schimb, Moore ne spune că Marele Stat Major l-a invitat la Washington DC, să-i mărturisească faptul că toate războaiele lor au fost dezastruoase și îi cer lui sfatul.

El răspunde oferindu-se pe sine însuși ca o armată dintr-un singur om, care va “invada" țările populate de caucazieni, ale căror nume nici nu le poate pronunța de cele mai multe ori, de unde va lua lucrurile de care au nevoie ca și nație, ducându-le înapoi acasă în Statele Unite ale Americii.”


În această satiră provocatoare cu titlu înșelător, dupa o pauza de 6 ani Michael Moore, regizorul care ne-a adus documentare precum Fahrenheit 9/11 , "SICKO", "CAPITALISM - A Love Story" și altele, parcurge Europa în căutarea unor idei de reforme, de la săptămâni de concediu plătit în Italia, sistemul școlar model din Finlanda, organizarea muncii în Germania, la nepenalizarea drogurilor în Portugalia."

In „Where to Invade Next Moor”e isi propune sa viziteze (‘invadeze’) o serie de tari si sa preia din fiecare un aspect al societatii respective care functioneaza bine si pe care sa il aduca ca trofeu in SUA. In viziunea regizorului, genul acesta de ‘invazie’ pasnica ar aduce mult mai multe beneficii SUA decat invaziile clasice de pe urma carora nu au avut prea mult de castigat. Un film in nota caracteristic critica la adresa tarii sale de origine din care publicul poate afla despre modul in care alte tari inteleg sa isi trateze cetatenii si despre decizii inspirate cu impact social pe care acestea le-au luat. Vizionare placuta!


VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI
Unde sa mai invadăm?


Pentru a viziona acest film subtitrat FĂRĂ RECLAME oferiți-ne minim 5 lei DONAȚIE pentru a vă împrumuta accesul (doar la acest film) sau abonați-vă cu 25 lei sau 5 euro/lună la canalul nostru pentru acces la toate cele restricționate, , nelimitat (timp de o lună), sau cu 50 Euro (250 lei) / an sau 100 Euro/viață prin Paypal, Revolut (pe id-ul @stefanrmsv), TransferGo sau transfer bancar 
Mai multe detalii AICI

 FILMELE SE VĂD AȘA DOAR LA CERERE! 
(pentru fiecare în parte - detalii AICI )

Cei care au Donat deja până acum, vor primi accesul la cerere, doar să ne spună/amintească în email 
sau pe celelalte canale de Contact. Cei care donați anunțați-ne prin email (sau celelalte forme de CONTACT) ca să vă înregistrăm în baza noastră de date.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

A comenta pe acest blog este un privilegiu, nu un drept.
Referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în polemici cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discutii.
Vă mulțumim!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...