A CONVERSATION ON NON-DUALITY
"Rupert Spira este un profesor yoga al traditei non-dualiste a sivaismului kashmirian si terapeut. S-a născut în 1960 în Anglia, locuieste in Oxford, cu sotia lui, Ellen si fiul sau Matthew. De asemenea ofera workshopuri, intalniri diverse si retrageri in toata lumea.
Cu
poezia lui Rumi s-a întâlnit pe când avea doar 15 ani. La scurt timp
după această întâlnire a învăţat dansul sacru specific credinţei sufi,
Mevlevi, un dans-rugăciune şi meditaţie. A urmat întâlnirea cu primul
său profesor, dr. Francis Roles, fost student al lui Shantananda
Saraswati, Shankaracharya Nordului Indiei. Sub îndrumarea dr. Roles,
Rupert Spira a învăţat meditaţia cu mantre, dar şi despre Advaita sau
Nondualitate. Aceasta a constituit fundaţia practicii sale pentru
următorii 25 de ani.
A
citit lucrările lui Ouspensky, Gurdjief, a fost prezent la ultimele
întâlniri cu Krishnamurti din Brockwood Park, fiind profund impresionat
şi influenţat de rigoarea intelectuală şi smerenia acestuia. De-a lungul
anilor a studiat învăţăturile lui Ramana Maharshi, Sri Nisargadatta
Maharaj, iar spre sfârşitul anilor ’80 s-a întâlnit pentru scurt timp cu
DaFree John, ale cărui scrieri l-au impresionat mult.
Pe
la mijlocul anilor ’90, Rupert l-a întâlnit pe Francis Lucille. Primele
cuvinte pe care le-a auzit de la acest profesor au fost: “Meditaţia
este un da universal pentru orice.” Acesta a fost un moment de
răscruce în viaţa lui Rupert. “în acel moment am înţeles că am ajuns
acasă. Că această întâlnire era încununarea şi împlinirea celor 30 de
ani de căutări.”întrebându-l pe Francis ce urmează să facă, acesta i-a
răspuns simplu: “Vino oricât de des poţi.” Următorii 12 ani asta a şi
făcut. Orice timp liber avea îl petrecea cu Francis, explorând sensul
separării aşa cum apare el în corpul uman sub forma credinţelor şi, mai
important, în forma sentimentelor. Francis i-a prezentat şi învăţăturile
lui Jean Klein şi Atmanada Krishnamenon.
Ca esenţă a învăţăturilor din aceşti ani, Rupert scrie: “Cea mai mare descoperire este aceea că natura noastră fundamentală nu împărtăşeşte limitele şi nici destinul corpului şi al minţii.”
Rupert
s-a format ca artist ceramist sub îndrumarea fondatorilor Atelierului
Britanic de Ceramică, Henry Hammond şi Michael Cardew. Şi-a deschis
propriul atelier în 1983. Lucrările sale pot fi găsite în colecţii
private sau publice în toată lumea.
Pentru mai multe informaţii despre autor accesaţi www.rupertspira.com" SURSA
Exista in Romania 2 carti traduse scrise de Rupert Spira : PREZENTA - Arta pacii si a fericirii şi PREZENTA - Intimitatea Experientei
Exista in Romania 2 carti traduse scrise de Rupert Spira : PREZENTA - Arta pacii si a fericirii şi PREZENTA - Intimitatea Experientei
VEDETI INTERVIUL TRADUS AICI
In
mediile filosofice indiene "Vedanta" desemneaza ansamblul conceptiilor
expuse in upanisade si in textele ulterioare acestora, care continua
traditia doctrinara initiata de upanisade, conceptii ce se
caracterizeaza printr-un cadru metafizic monist-idealist, printr-o
soteriologie a renuntarii si a transcenderii individualului.
"Advaita Vedanta se concentreaza asupra urmatoarelor concepte de baza:
Brahman, atman, vidya (cunoasterea), avidya (ignoranta), maya, karma si moksha.
(1) Brahman
este Realitatea Ultima suprema. Brahman este tern, este dincolo de
cuvinte, dincolo de nume si forme si nu poate fi perceput sau descris
prin cuvinte. Este dincolo de simturi si intelect, este indefinibil.
Totusi, daca trebuie descris, Brahman poate fi considerat Constiinta
Pura.
In filosofia Vedanta, svaroop-ul lui Brahman este cunoscut sub numele de Sachchidananda. Brahman
este etern , imuabil, inexprimabil si negandit, existenta pura –
constiinta pura – fericirea pura, insa nu este cauza ori creatorul
universului.
(2) Atman
este Sinele Interior sau Spiritul omului, insa diferit de egoul
empiric. Atman este in mod fundamental ultim, etern si de neschimbat,
constiinta pura. Totusi, pare ca Brahman este ultima realitate din
spatele lumii obiective iar Atman este spiritul pur sin toate fiintele.
De fapt, atat Brahman cat si Atman nu sunt realitati diferite. Ele sunt
identice si pentru scopuri practice, facem referire la ele ca fiind
separate, ceea ce in sine nu sunt. Ele sunt realitatile eterne care
transcend si creaza toata existenta. Exista doua etichete diferite
pentru una si aceeasi realitate din spatele tuturor obiectelor, materiei
si fiintelor din univers.
(3) Maya este puterea unica (shakti) a lui Brahman. Maya este trigunatmika; adica are trei gunas sau atribute. Insa Shuddha Brahman este nirguna si nu are atribute. Brahmanul Shuddha Nirguna, in sine, este, Realitatea Suprema. Atunci cand Nirguna Brahman aproba Maya si recunoaste gunasurile maya, acesta este cunoscut sub numele de Saguna Brahman. Saguna Brahman este Dumnezeu creatorul, sustinatorul si distrugatorul lumii. Saguna Brahman este Ishvara sau zeul personal. Omul se inchina zeilor sub diferite forme sau nume.
(4) Brahman se
manifesta in lume cu ajutorul Maya. Lumea si obiectele lumii isi au
existenta datorita puterii Maya. Maya si creatia sa este denumita
iluzorie. Asta nu inseamna ca lumea nu este reala. Irealitatea si
iluzia, sunt diferite. O iluzie poate sa nu fie ireala pentru ca o
iluzie isi are bazele in realitate. Realitatea este ceea ce exista de
sine statator. Maya este dependenta de Brahman si a creat lumea
aparentelor, de aceea lumea este iluzie. Asta nu inseamna ca lumea este
non-existenta. AdvaitaVedanta, cu ajutorul faimoasei
ilustratii a serpilor incolaciti sustine ca lumea nu este in ultima
masura nici reala, nici total ireala, iluzorie si non existenta.
(5) Avidya
(ignoranta) isi are sediul in intelectul uman. Avidya inseamna nu numai
absenta cunoasterii dar si cunoasterea gresita. Un om prins in Avidya
nu stie ce este real si crede ca aparentele sunt reale. Individul se
identifica cu sinele empiric, punand semn egal intre existenta sa si
corpul fizic. Sub influenta Maya si a Avidya, el se disociaza de
Realitatea Ultima. Atunci cand omul primeste cunoasterea, dualitatea
sinelui si a lui Brahman dispar. Realizeaza ca sinele este una cu
Brahman. Realizarea sinelui sfarseste ignoranta (avidya).
(6) Moksha este libertatea din sclavia ignorantei.
Omul sufera in stransoarea dorintelor neincetate si in cea a
ignorantei. Atunci cand se realizeaza sinele, omul devine liber de
catusele dorintelor, aspiratiilor, pasiunilor, karma si avidya. Aceasta
este Moksha (kaivalya) sau eliberarea. Moksha se obtine aici si acum si in timpul acestei vieti.
(7) Cunoasterea si adevarul sunt de doua feluri: unele joase si unele inalte. Cele joase, conventionale, se numesc vyavavahrika satya. Ele sunt produsul simturilor si ale intelectului. Cele inalte, sunt cunoscute sub numele de paramarthika satya.
Ele sunt absolutul, dincolo de cuvinte, ganduri, perceptie sau
conceptie. Nu sunt, in nici un fel, legate de simturi si de intelect.
Ele sunt non-perceptualul si non-conceptualul, un produs al intuitiei
sublime si a viziunii divine. Cunoasterea si adevarurile inalte, aduc
transformari radicale intr-un individ, astfel incat putem spune ca sunt
soteriologice."
In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE), Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha Dipika, ESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
De asemenea va recomandam cartile lui Nisargaddata Maharajah : "Realitatea Ultima" si "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut." Cartile lui Ramana Maharishi : "Evanghelia lui Ramana Maharishi", "Invataturile lui Ramana" de Arthur Osbourne, "Biografia lui Ramana" de Gabriele Ebert .
In Romania exista traduse cartile ADVAITA VEDANTA (despre NON DUALITATE), Lumina cunoasterii non-duale - Advaita Bodha Dipika, ESENTIAL IN ADVAITA VEDANTA si alte carti despre VEDANTA aici.
De asemenea va recomandam cartile lui Nisargaddata Maharajah : "Realitatea Ultima" si "Eu sunt acela. Dialoguri despre absolut." Cartile lui Ramana Maharishi : "Evanghelia lui Ramana Maharishi", "Invataturile lui Ramana" de Arthur Osbourne, "Biografia lui Ramana" de Gabriele Ebert .
In completare studiati categoria NON - DUALITATE pe care o puteti explora mai usor in CUPRINS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!