Ieşirea Din MATRIX: Creierul Global (20.11.2009)

vineri, 20 noiembrie 2009

Creierul Global (20.11.2009)


THE GLOBAL BRAIN (1983)
Mintea Globală

După cum am promis, în articolul "De la știință la Dumnezeu"  vă vom prezenta astăzi un al doilea documentar, în regia lui Peter Russell, un vizionar, care încă din 1983 a vorbit despre această conștiință globală de care puțini erau conștienți la acea vreme.

Pe site-ul aynstein.blogspot.com am descoperit un articol foarte interesant,  care vorbeste despre subiectul abordat astăzi, într-un mod foarte elaborat:

"O echipa care reuneste cercetatori din intreaga lume, inclusiv din Romania, incearca sa demonstreze ca forta gandurilor poate actiona in plan fizic. Initiat la Universitatea Princeton din New Jersey (SUA), proiectul este dezvoltat actualmente in 55 de locatii de pe Terra, intre care una se afla la Cluj.
Forta mintii
Proiectul Constiintei Globale (PCG) incearca sa demonstreze ca minti­le umane se pot sincroniza si pot actiona coerent si simultan asupra lumii fizice, determinand modificari si efecte masurabile. PCG verifica astfel posibilitatea existentei unei constiinte de grup sau chiar a unei constiinte colective sau globale, care ar reprezenta un fel de superminte planetara. Constiinta colectiva se manifesta cu predilectie in cazul unor evenimente importante: conflicte majore (razboaie, revolutii), catastrofele naturale, accidente teribile, atentate, festivitati si ceremonii traditionale (Anul Nou), evenimente colective (demonstratii, rugaciuni pentru pace, vizite ale unor personalitati etc.) sau evenimente astronomice (eclipse de Soare si Luna, alinieri ale planetelor).
Concluzia cercetatorilor vine sa certifice o idee tulburatoare, veche de secole: aceea ca gandurile si trairile sufletesti pot influenta materia, realitatea fizica, si isi pot face simtita prezenta cat se poate de clar. In anii '90, ideea ca mintea umana poate influenta realitatea concreta a fost mult discutata in cadrul unor grupuri de avangarda, formate din oameni de stiinta si reprezentanti ai unor curente spirituale. Desi veche de cand lumea, jucand un rol esential in majoritatea doctrinelor spirituale, ipoteza a fost infirma­ta categoric de comunitatea stiintifica, deoarece pare sa contrazica legile fizicii si principiile fundamentale ale stiintei.
PCG este cel mai important proiect interna­tional de cercetare a unor posibile actiuni neconventionale ale mintii umane. Practic, telul sau este acela de a verifica daca - si in ce masura - mintile umane pot influenta realitatea fizica. In acest sens, a fost creat un sistem electronic, un generator de numere aleatoare, folosit ca "instrument de masurat". Cercetatorii au pornit de la ideea ca, daca mintea umana, gandul, poate influenta materia, atunci acest lucru ar trebui sa se "citeasca" in structurarea si Iordonarea secventelor de cifre generate de sistemul electronic.


Egg-ul romanesc
 
PCG a debutat in august 1998, la Universitatea americana Princeton, cu doua sisteme electronice, el extinzan­du-se treptat in SUA si apoi in intreaga lume. Fiecare astfel de sistem, denumit pe scurt Egg, este format dintr-un gene­ra­tor de numere aleatoare (200 pe secun­da, secvente de 0 si 1), cuplat la un calculator. In mod normal, in fiecare secunda se genereaza un numar egal de 0-uri si 1-uri, deci o proportie de 50% la 50%. In prezent, reteaua este formata din 55 de sisteme electronice inter­conectate, raspandite din Alaska pana in Noua Zeelanda.
Acestea, sincronizate dupa meridianul Greenwich (fostul GMT, numit mai nou Timp Universal, UTC), transmit in fiecare secunda datele in timp real, prin internet, catre computerul central de la Princeton. Unul din cele 55 de generatoare de numere aleatoare, primul din Europa de Est, se afla la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, functionand in cadrul Institutului de Cercetari Experimentale Interdisciplinare. Denumit Egg.bellatrix.ro 1025, sistemul este conectat la computerul central de la Princeton din iunie 2002.
Pentru demonstratie au fost alese intervale de timp in care un numar cat mai mare de persoane, deci de minti si ganduri umane, se sincronizeaza si se interconecteaza, ca urmare a faptului ca se concentreaza asupra unui eveniment major, capabil sa determine o reactie emotionala colectiva. Analiza datelor, care se efectueaza simultan la Princeton si Amsterdam, arata ca, in minutele si orele care urmea­za producerii si mediatizarii unor evenimente majore, se constata in­tr-ade­var o modificare a secventelor numerice generate de dispozitivele elec­tronice, in sensul structurarii, deci al ordonarii lor. Din 1988 pana in ianuarie 2004, au fost nominalizate si analizate 163 de evenimente majore, cu o medie de circa 3 pe luna, printre care accidentul sub­ma­rinului nuclear Kursk (12 august 2000), atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, accidentul navetei spatiale Columbia (1 februarie 2003), inceputul bombardamentelor aeriene si sfarsitul razboiului in Irak (cu darama­rea statuii lui Saddam Hussein, din 9 aprilie 2003), cutremurul devastator din Iran (26 decembrie 2003) etc.

Mintea colectiva

Analiza combinata a tuturor celor 163 de evenimente demonstreaza ca, indiferent de locul unde s-au produs ele, efectul observat este global. Asta inseamna ca factorul extern, care pare sa actioneze independent de distanta, afecteaza simultan toate Egg-urile retelei raspandite in lume. Totul se petrece ca si cum un fel de minte colectiva ar gene­ra un camp la scara planetara, care afecteaza functionarea dispozivelor electronice din toata lumea. Colectivul de cercetatori condus de Roger D. Nelson, directorul proiectului, nu a reusit sa stabileasca inca suportul care transporta o astfel de informatie, dar specialistii au lansat ideea ca, atata timp cat Egg-urile sunt perturbate, este foarte probabil ca si alte dispozitive, in­strumente si aparate electronice, la fel de sensibile, sa sesizeze factorul perturbator.
Analiza comparativa a rezultatelor inregistrate intr-o perioada de 5 ani a evidentiat un aspect interesant. Astfel, daca influentarea secventelor numerice generate de Egg-uri se pastreaza la valori ridicate in cazul evenimentelor pozitive, pasnice (festivitati, vizite, meditatii colective etc.) si chiar la evenimente tragice nepremeditate si imprevizibile (catastrofe naturale, accidente), dupa 11 septembrie 2001 si mai ales dupa razbo­iul din Irak, influentarea secventelor a scazut semnificativ in cazul eveni­men­telor dramatice premeditate (acte de razboi, atentate majore), estom­pandu-se total in anumite situatii.

Si cum modificarea secventelor este asociata cu impactul emotional al evenimentului asupra unui numar ridicat de minti umane, se ajunge la concluzia ca omenirea in ansamblu reactioneaza mai putin la actele de violenta extrema. "Aceasta tendinta poate indrepta lumea spre un nou mod de viata, in care violenta va fi consi­derata un lucru normal", explica pro­fesorul Adrian Patrut, coordonatorul colectivului de cercetatori de la Cluj."

Mulțumim din suflet Cosminei pentru traducerea acestui documentar ...


VEDEȚI DOCUMENTARUL, TRADUS, AICI:



P.S. Un exemplu care ne arată cam cum funcționează mintea globală este 

"Efectul celei de-a 100-a maimuțe":

Efectul Celei de-a O Suta Maimuţe a fost făcut cunoscut de către biologul Lyall Wattson, în cartea sa «Lifetide» (Cursul Vieţii), apărută în 1980. El a relatat cum primatologii japonezi care studiau maimuţele macac în mediul lor de viaţă, în anii ’50, au dat de un fenomen surprinzător.
Cartea lui a fost dusă la bun sfârşit printr-o lucrare foarte inspirată a lui Ken Keyes, din 1981, numită « Efectul Celei de-a O Suta Maimuţe ». În ea, Ken Keyes a făcut un apel fierbinte pentru terminarea Războiului Rece şi politica sa de distrugere reciprocă garantată. Aici, în cuvintele lui Ken Keyes, este o descriere a elementelor- cheie ale Efectului Celei de-a O Suta Maimuţe.
“Maimuţa japoneză, Macaca fuscata, a fost observată în mediul ei natural, timp de 30 de ani.
“În 1952, pe insula Koshima, oamenii de ştiinţă au dat maimuţelor cartofi dulci, aruncându-i în nisip. Maimuţelor le-a plăcut gustul cartofilor dulci şi proaspeţi, însă murdăria de pe ei nu le-a plăcut.
“O maimuţă în vârstă de 18 luni, numită Imo, a fost observată cum a putut rezolva problema, spălând cartofii într-un izvor din apropiere. A învăţat-o pe mama ei această şmecherie. Colegii ei de joacă au învăţat această nouă modalitate şi le-au învăţat şi ei pe mamele lor.
“Această inovaţie culturală a fost preluată, rând pe rând, de către celelalte maimuţe, sub ochii cercetătorilor.
“Între anii 1952 şi 1958 toate maimuţele tinere au învăţat să spele nisipul de pe cartofii dulci, ca să îi facă mai buni la gust.
“Doar adulţii care şi-au imitat puii, au urmat această dezvoltare socială. Ceilalţi adulţi au continuat să mănânce cartofii dulci, murdari.
“Apoi a început să se întâmple ceva. În toamna lui 1958, un anumit număr de maimuţe Koshima spălau cartofii dulci – numărul lor exact nu este cunoscut.
“Să presupunem că, într-o dimineaţă, la răsăritul soarelui erau 99 de maimuţe pe insula Koshima, care au învăţat să-şi spele cartofii lor dulci.
“Să presupunem, în continuare, că, mai târziu în acea dimineaţă, a o suta maimuţă a învăţat să spele cartofi.
“Atunci s-a întâmplat!
“Către seară, aproape toţi membrii cetei îşi spălau cartofii dulci, înainte de a-i mânca.
“Energia adăugată de această a o suta maimuţă a creat cumva o breşă ideologică!
“S-a observat însă ceva.
“Un lucru extrem de surprinzător a fost că obiceiul spălării cartofilor dulci a trecut apoi peste mare.
“Coloniile de maimuţe din alte insule şi comunitatea de maimuţe de pe insula principală de la Takasakiyama au început să-şi spele cartofii dulci.
“Astfel, când un număr critic a achiziţionat o nouă cunoştinţă, această nouă cunoştinţă poate fi comunicată de la o minte la alta.
“Chiar dacă numărul exact poate să varieze, acest fenomen al Celei de-a O Suta Maimuţe înseamnă că doar când un număr limitat cunoaşte o nouă modalitate, ea poate rămâne în proprietatea conştiinţelor acestor oameni.
“Însă există un punct în care, dacă o singură persoană mai achiziţionează acea cunoştinţă, câmpul prinde atâta putere, încât această cunoştinţă poate fi preluată aproape de toată lumea!”
Iniţial, Lyall Watson a studiat şi asamblat povestea din dovezile lăsate de cercetătorii primatelor. Deoarece fenomenul i-a surprins atât de mult pe cercetători, ei n-au numărat câte maimuţe au fost necesare pentru a ajunge la acest efect. Aşa că Watson a propus un număr arbitrar, 99, şi a considerat că unul în plus, aşa-numita cea de-a o suta maimuţă, ar atinge masa critică de conştiinţă necesară pentru ca efectul să se declanşeze.
Noul model de comportament s-a extins spre majoritatea, însă nu spre totalitatea maimuţelor. Maimuţele vârstnice, mai ales, au rămas credincioase modelelor vechi de comportament, rezistând schimbării. Când noul model de comportament a apărut, dintr-o dată, în comunităţile de maimuţe pe celelalte insule, doar câteva maimuţe pe acele insule au prins noua idee. Cele mai receptive la idei noi au început să imite noul comportament şi să demonstreze în faţa celor tineri şi impresionabili. Astfel, au început şi ei propria lor cale spre eventualul lor efect al celei de–a o suta maimuţe.
 Cum lucrează efectul celei de-a o suta maimuţe
Mecanismul acestei transferări a ideilor lucrează în acelaşi fel pentru maimuţe, ca şi pentru celelalte fiinţe conştiente. Noi trăim într-o atmosferă de minte globală. Creierul uman primeşte şi transmite, în mod constant, imagini şi informaţii către şi de la atmosfera mentală în care suntem cufundaţi.
Mintea globală, cunoscută şi sub denumirea dată de Jung, de “inconştient colectiv”, nu încetează să funcţioneze, din cauză că un număr mic de sceptici nu agreează efectele sale. Funcţionează la fel cum a funcţionat întotdeauna, pasând informaţia de la un individ la altul, pe baza frecvenţei lor comune de conştiinţă. Dacă maimuţele progresiste au avut o idee nouă, la fel au avut şi maimuţele progresiste de pe celelalte insule. Ele au rezonat pe aceeaşi frecvenţă a conştiinţei.
Invenţiile sunt făcute, adeseori, concomitent de inventatori care nu sunt în contact fizic unii cu alţii. De exemplu, în 1941, Les Paul a proiectat şi construit prima chitară electrică, chiar când Leo Fender, de la Instrumente Muzicale Fender, făcea exact acelaşi lucru.
Aţi avut vreodată o idee şi apoi aţi văzut alţi oameni exprimând sau utilizând acea idee? Probabil v-aţi spus “Hei! Eu m-am gândit primul la asta!” Ei bine, acesta este modul în care mintea globală lucrează. Este o atmosferă pe care o împărţiţi cu toate celelalte fiinţe conştiente, însă intraţi pe tema şi frecvenţa minţii care vă interesează mai mult.
Ce înseamnă asta pentru tranziţie
Când suficienţi oameni au trecut prin versiunea lor proprie a Tranziţiei spre noua conştienţă, atunci masa critică va fi atinsă şi, dintr-o dată, toţi vor deveni conştienţi de Noua Realitate şi valorile lor vor fi centrate pe inimă.
Aceasta este ziua când valorile centrate pe inimă vor deveni centrul gândirii obişnuite, la marea majoritate a oamenilor. Aceasta este ziua în care omenirea va începe să privească înapoi la ce s-a schimbat şi să realizeze că o enormă tranziţie a avut loc.

Un comentariu:

  1. Interesant experimentul. Achizitionarea datelor experimentale au totusi o rezolutie spatiala mica, doar 70 de receptori pe intreg globul. Cel mai tare ar fi ca peak-urile de ordine inregistrate de proiectul Global Consciousness sa coincida cu extremele din TimeWave Zero a lui Terence McKenna. Am cautat putin pe net insa n-am gasit sa existe vreo corelatie intre ele.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...