Ieşirea Din MATRIX: AVATAR 3 - Foc și Cenușă

duminică, 28 decembrie 2025

AVATAR 3 - Foc și Cenușă


AVATAR 3 - Fire and Ash (2025)

O să preiau pentru început, comentariul prietenului Marius Stan care exprimă foarte bine ce cred și eu despre film:

„Am văzut aseară la cinema „Avatar Fire and Ash” – spectaculos și grandios precum primele două părți, dar cu un început mai lent și totuși un final cu o bătălie epică. Este o continuare imediată a părții a doua, dar pe ansamblu nu atât de antrenantă ca acțiune. Însa avem parte de un personaj malefic nou interpretat magistral de nepoata lui Charlie Chaplin (și nu în sens comic, ci dimpotrivă) și evident de minunatele peisaje ale Pandorei care îți taie răsuflarea în 3D.
 
Fără să vorbesc despre evenimente, filmul vine cu un mesaj interesant, poate mai actual că oricând – deși aproape imposibil de pus de practică de omenire. După cum spune Jake chiar la început, „nu te duci la o confruntare armata cu arcul sau mai rău, cu o rugăciune”. Ori cam asta fac oamenii – noi nu ne luptăm cu invadatori externi, ci suntem invadați din interior, la nivelul ideologiei și viziunii despre toate aspectele existenței, al gândurilor și emoțiilor, și „doborâţi” în masă acolo. 

Nu ne putem lupta cu aceleași arme cu care suntem agresați, ci folosim simulacre. Tulkunii, acele cetacee uriașe pașnice și complet împotriva oricărei forme de agresiune (întrucât, după cum spune conducătoarea lor, „violență nu aduce decât mai multă violență într-o spirală fără sfârșit”) își dau seama până la urmă că a nu te opune agresiunii nu este o virtute, ci sinucidere curată. 

Și poate cel mai „șocant” este când Kiri, fiica vitregă a lui Jake și Neytiri, care avea puterea de a se conecta direct cu Eywa, Marea Mamă a poporului Na’vi, îi cere acesteia să îi omoare, să îi extermine fizic pe invadatori. Nu îi cere să îi alunge „cu frumosul”, „cu iubire”, „cu conștientizarea că fac rău și să nu mai repete”, ci cu violență maximă. O fi sau nu o fi soluția corectă pe Pământ într-o lume care măcar în plan spiritual este plină de idei despre „lumina și iubire” și ‚,a merge la război cu rugăciuni”... nu știu ce să zic...

Și tot pe tema – dacă ați citit cartea SF „Jocul lui Ender”, celebra mai demult, poate va amintiți că și acolo rasă umană, pusă în față agresiunii unei specii ET, o extermina fizic complet pe această grație băiatului Ender care crede că e doar un joc – pentru că apoi Ender să fie acuzat de unii de genocid împotriva altei specii (pe principiul „decât să moară ei, mai bine ne lăsăm noi, oamenii, exterminați” ). Ciudată specie mai suntem... dar garantat, dacă oamenii ar fi puși în față alegerii de a-și apară existența cu violență maximă, individual sau colectiv, că nație sau planetă, se vor găși unii care să zică „păi se putea și altfel, cu frumosul”.  „Cu frumosul” eșți doar invadat mieros și ți se promit unele în timp ce ți se iau mult prea multe... Și dacă nu treci prin nivelul de Furie de pe scară lui Hawkins și speri să evoluezi ocolindu-l... s-ar putea să nu meargă... Totuși, e frustrant că se fac filme în care băiețîi buni câștigă mereu dar în lumea noastră nu pare cazul... sau probabil încă nu am ajuns la bătălia epică de la finalul filmului... Oare va fi vreodată sau nu - și o vom prinde sau nu?

Și o melodie superba Dream as one” de Miley Cirus, de la finalul filmului (si cu cateva imagini)” SURSA

Notă: Deși creștinismul ne spune să întoarcem și celălalt obraz, să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, să iertăm de 7 ori câte 7, să  ne dăm și cămașa de pe noi, iar budismul ne indică faptul că e bine să nu reacționăm orbește cu ură, frică, răzbunare, mânie, ci să acționăm cu compasiune în fața răului, să reducem atașamentul și reacția față de senzațiile negative și față de cele pozitive pe care ni le poate crea mediul exterior, niște agresori de exemplu, totuși în cazul unor agresori-prădători cum sunt cei din acest film, este implicată auto-apărarea, care poate fi făcută cu o atitudine lipsită de ură, ca în Aikido, așa cum te aperi de niște copii tâmpiți despre care știi că sunt bolnavi psihic. 

Cum te-ai apăra de niște copii retardați emoțional și mental, care au din păcate, forța armată și fac multe rele? Cum să-i oprești, dar să nu te pierzi pe tine însuți în proces?

E un echilibru fragil, să poți acționa fără să reacționezi orbește cu ură, răzbunare, să poți să te aperi dar având o atitudine de compasiune ca atunci când vrei să oprești niște animale sălbatice, turbate care vor să distrugă tot, că asta sunt acești prădători care și-au distrus planeta de unde veneau (Pământul). 

Probabil că am mai zis asta în articolul dedicat primului film, AVATAR - privit altfel, dar aceasta este povestea tuturor popoarelor native, fie că este povestea nativilor americani,  a nativilor africani, australieni, din Oceania, care au fost colonizați cu forța armatelor bolnavilor de lăcomie și putere din țările vestice. Posibil să fie și povestea invaziei ET a unor civilizații ca Mu sau Atlantida sau poate a unor civilizații și mai vechi care trăiau într-o lume cu arbori ai vieții, cum era cel din primul film Avatar. 

În concluzie, uneori când te consumă paraziții, când ai cangrenă, când ai metastaze canceroase, cum sunt aceste prezențe umane din acest film, trebuie acționat energic, deoarece riști să mori sau să te sinucizi, dacă nu faci nimic. Cum? Vă la să descoperiți vizionând filmul.

Filmul ne arată totuși că Eiwa, spiritul planetei Pandora, era suficient de mare și înțelept să poată face și o specie străină să se armonizeze cu ea până la urmă, dacă e dispusă să-și schimbe căile și să trăiască în armonie cu ea. 

Este unul dintre puținele filme pe care vă invit să-l vedeți la Cinema în 3D ... Luați-vă și ceva vată să vă puneți în urechi deoarece sunetul este prea puternic și vă poate enerva, stresa sau să vă scoată din stare. 

Vă recomand să și revedeți înainte Avatar 2

Filmului i se potrivește foarte bine bancul cu Pământul care trecea pe lângă Marte, iar Marte vede Pământul destul de obosit și tras la față și-l întreabă îngrijorat: ești bine Pământule? La care Pământul zice: am Homo Sapiens și mă cam seacă. La care Marte zice relaxat: stai liniștit că trec repede!

Filmul nu a ieșit încă în variantă HD în online, dar oricum nu l-aș fi recomandat acum în felul acesta. Este genul de film ce merită văzut 3D la cinema. Ce pot face însă este să vă recomand un documentar în care ni se arată cum a fost făcut acest film, unde veți vedea și multe scene din film. E ca un trailer mai extins. Atenție că apar și spoilere:

Making Of AVATAR 3: FIRE AND ASH (2025) 
- Best Of Behind The Scenes, Visual Effects & Stunt Scenes


Subtitrarea în română, realizată automat de Youtube, poate fi activată din setările playerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...