Ieşirea Din MATRIX: AUROVILLE - o comunitate spirituală experimentală în care nu există bani, religie sau politică

miercuri, 28 iulie 2021

AUROVILLE - o comunitate spirituală experimentală în care nu există bani, religie sau politică


AUROVILLE EcoVILLAGE (2009)

Vă prezint astăzi un documentar tradus despre o comunitate spirituală extrem de interesantă, ce ne poate servi, poate, ca model, mai ales în prezent, când vedem că modelul societății actuale nu ne mai reprezintă pe majoritatea dintre noi. 

Dar mai întâi un articol, iar la final voi comenta pe marginea unor critici aduse acestei comunități.

„Auroville este o comunitate așa-zis utopică. Aproximativ 3.000 de oameni, din peste 55 de țări, se străduiesc să trăiască în acest oraș “utopic”, de peste jumătate de secol, în pace și armonie. Cum reușesc acești oameni să trăiască în liniște, toleranță și înțelegere? Se pare că unul dintre răspunsuri poate fi meditația ...

Matrimandir, o camera uriașă dedicată meditației, construită din discuri placate cu aur, este centrul fizic și spiritual al localității Auroville, din sudul Indiei. Comunitatea experimentală a satului indian a făcut înconjurul lumii, dovedind că utopiile pot fi transformate în realitate. Orașul se întinde pe o suprafață de 20 de kilometri pătrați și mai este cunoscut sub numele “Orașul Zorilor” sau “Orașul Răsăritului”. Se află în vecinătatea așezării Pondicherry (sau Puducherry).

Inițiativa acestui oraș și al acestei comunități experimentale i-a aparținut franțuzoaicei Mirra Alfassa. Ea l-a inspirat pe prietenul sau apropiat, renumitul Sri Aurobindo, filosof indian și guru yoghin. Localnicii îi spun “Mama” celei care a pus bazele așezării unde, precum spunea ea, unitatea umană poate fi realizată.

Un mediu armonios, special creat,  cu standarde de viata integrate, corespunzatoare atat nevoilor fizice cat si celor spirituale ale locuitorilor sai.  Se presupune ca cei care traiesc aici ar trebui sa fie desprinsi de interese materiale ale vietii cotidiene

auroville 1

“Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio națiune să nu și-l aroge; în care toți oamenii cu aspirații sincere să poată trăi că cetățeni ai lumii, supunându-se unei singure autorități, aceea a adevărului suprem. Un loc în care nevoile spiritului și interesul pentru progres să fie prioritare satisfacerii dorințelor și pasiunilor”, declara Alfassa. Site-ul oficial al localității citează cuvintele intemeietoarei sale: “Auroville vrea să fie un oraș în care bărbații și femeile din toate țările să poată trăi în pace și în armonie progresivă, mai presus de toate credințele, politicile și naționalitățile.”

Auroville a fost oficial fondat pe 28 februarie 1968, cu participarea tinerilor din 124 de națiuni, inclusiv din diferite state indiene, printr-o ceremonie în care aceștia au purtat steagurile și țărână patriilor lor, din care proveneau. “Reprezentanții au adus cu ei puțină țărână de pe meleagurile lor, că să fie amestecată, îmbrăcând o urnă de marmură albă, în formă de lotus, care acum este așezată în centrul Amfiteatrului”, se povestește pe site-ul oficial.


Construită pe o fâșie pustie de deșert, Auroville a fost recunoscută în mod oficial și susținută de UNESCO de la înființarea să. Așezarea are patru zone: cea industrială, cea internațională, cea culturală și cea rezidențială. Auroville se autosusține și administrează, fără guvern, fără moneda de schimb (prin troc) și fără religie. Locuitorii nu folosesc, de regulă, niciun nume de familie. Au un nume dobândit, precum este obiceiul în statul indian Tamil Nadu, în care se află orașul.

Gilles, care servește la arhive, spune că scopul localității este să reușească unitatea între oameni, dovedind astfel că pacea poate fi realizată pe planetă noastră. Chiar dacă acest ideal poate necesită timp până să devină realitate, locuitorii din Auroville au început să colaboreze în această direcție. Se poate observă că orașul este bine conectat la lumea din exteriorul sau. Gilles mărturisește că așezarea nu s-ar fi putut întemeia și nici dezvoltă, dacă localnicii din vecinătate nu ar fi agreat prezența să. 

“Auroville are o relație bună cu orașele învecinate.”

auroville 3

Respectând dorința întemeietoarei sale, orașul nu aparține nimănui, niciunei persoane și niciunei grupări, ci “umanității că întreg”. După decesul Mirrei, în 1973, guvernul indian a creat “Fundația Auroville”, care se îngrijește de localitate. Au existat câteva cazuri de furt, hărțuire sexuală, crimă și corupție în oraș, dar acestea nu au fost comise de aurovillieni.

auroville 4

Așezarea are actualmente 3.000 de locuitori permanenți, din peste 55 de țări, de pe toate continentele. Aproximativ un milion de oameni vizitează anual Auroville. Orașul utopic, deși atrage un număr foarte mare de turiști, nu a fost conceput că atracție turistică. Astăzi, localitatea poate permite până la 50.000 de locuitori și este deschisă oricui dorește să se dedice idealului de unitate umană.” SURSA 

Carta Auroville-ului (acum ar veni actul lor constitutive), stipuleaza drepturile si libertatile fundamentale ale acestei organizatii contine urmatoarele principii:
1) Auroville nu apartine nimanui, in special. Auroville apartine umanitatii ca un intreg, dar cel care doreste sa traiasca in Auroville, va trebui sa fie dispus sa slujeasca Constiintei Divine.

2) Auroville este locul unei educatii continue, al unui progres constant, si al unei tinereti perpetue.

3) Auroville se doreste a fi o punte intre trecut si viitor. Profitand de toate descoperirile din interiorul dar si din exteriorul sau, orasul va tinde cu indrazneala spre numeroase realizari.

4) Auroville va fi un loc al cercetarilor materiale si spirituale, o intruchipare vie a actualei unitati a Umanitatii.” SURSA

Mai multe detalii despre acest oraș puteți citi aici:


Notă: Există oameni care spun că este doar o utopie, că așa ceva nu ar fi posibil să fie implementat la scară largă. Nu știu, dar cred că merită încercat. Modelul există și se aplică de peste 50 de ani.

Apoi alții spun că în realitate ei nu trăiesc fără bani, că fac turism, că primesc de la UNESCO vreo 200 000 de Euro/an, că oricine vine și vrea să se stabilească acolo trebuie să-și plătească cu bani casa. Pare a fi adevărată și întemeiată critica, însă ei urmăresc acest deziderat , al renunțării gradate la bani. 

Cei care fac deja parte din comunitate, din ce am înțeles, fac troc , barter, adică muncesc, oferă timpul lor, energia lor, inteligența, creativitatea lor și primesc în schimb tot ce au nevoie într-un alt fel, cu monede virtuale, cu troc sau barter ... timp de muncă contra mâncare și restul. Tind către o societate fără bani, în care nu există proprietate privată, dar nu către genul pe care-l doresc oculții și prădătorii gen Klaws Schwab cu Marea Resetare, bazată pe teroare, dictatură, control și frică, ci una bazată pe iubire, spiritualitate, încredere. 

Apoi o altă critică bine întemeiată este faptul că ei se folosesc totuși de anumite tehnologii pe care cealaltă societate, ne-ecologică, așa zis normală (societatea noastră) le-a inventat și conceput prin metode ne-ecologice, minând pământurile, făcând fabrici și uzine poluante care le oferă acum capacitatea de a fi relativ auto-sustenabili. 

Bateriile, panourile solare, becurile, cablurile, țevile, calculatoarele, internetul șamd, fiecare bucată de tehnologie folosită în această comunitate ne arată că nu ai cum să fii cu adevărat auto-sustenabil. Ori îți faci propriile tale instrumente și te rupi de lume, ori ba. 

Însă da, poți arăta că poți diminua din efectele dezastruoase ale modului nostru de a fi ca rasă umană ... poți demonstra că nu este necesar să omori solurile ca să trăiești, că nu sunt necesare chimicale, că poți recicla deșeurile mai eficient, că poți să diminuezi dependența de bani, că poți să consumi mai puțină energie, mai regenerabilă, nepoluantă, ca să trăiești, că pot să trăiască în armonie toți oamenii indiferent de religie sau lipsă a acesteia, că se poate să găsești soluții mai bune la problemele sociale pe care le avem noi acum. Adică putem să reducem impactul nostru asupra planetei și să trăim mai în armonie cu natura.

VEDEȚI DOCUMENTARUL AUROVIILE ECOVILLAGE, TRADUS
AICI* sau AICI**
(Mulțumesc Nicoleta Z. pentru asta)

* pentru o donație, fără reclame
** gratuit pentru prietenii mei din ok.ru (cu o reclamă)

VEDEȚI AICI ȘI CÂTEVA FILMULEȚE BONUS DESPRE AUROVILLE
realizate de câțiva Youtuberi din Romania

Pentru a continua genul acesta de muncă și pentru a vă oferi în continuare astfel de informații, vă rugăm să mă sprijiniți cu o donație (de preferat lunară). Vă mulțumesc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...