MERCY (2026)
„Chris (Chris Pratt – să nu se încurce cu un nume diferit de al lui) este un polițist din viitorul apropiat.
Este foarte renumit pentru că a participat la crearea unui sistem AI care a înlocuit boșorogii cu pensii nesimțite pe care-i tot suna Lina.
Mercy a devenit judecător, juriu și călău, un AI performant care îți decide soarta în 90 de minute, pentru că atât durează un proces.
Fix în situația asta se trezește Chris după o noapte de beție, legat de scaun și în fața unui ecran uriaș din care-i zâmbește rece Maddox (Rebecca Ferguson – Dune: Part Two), judecătorul atașat cazului său.
Ce caz? Ei bine, Chris este judecat pentru uciderea soției sale, iar dovezile incriminatoare îl dau vinovat aproape 100%.
Din premisă v-ați dat seama că tema de bază este intruziunea inteligenței artificiale în tot mai multe domenii, chiar și în cele care iau decizii importante pentru viața unui om.
Având în vedere încrederea inexistentă în justiția românească, ideea de a fi judecat de un algoritm impersonal, care se bazează doar pe fapte, nu pe șpăgi, influențe și telefoane, poate părea apetisantă. Oare așa să fie mai bine?
Filmul vorbește mult despre corectitudine, despre cât de periculoasă e delegarea deciziilor morale către un sistem rece, dar o face pe scurt, fragmentat și superficial.
Consider că miezul narativ de la care a pornit filmul este fundamental greșit, răsturnând principiul de bază al justiției.
În viitor nu se mai pornește de la ideea că ești nevinovat până la proba contrarie, ci că ești vinovat până când TU dovedești că ești nevinovat.
De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, deja se aplică acest principiu strâmb.
Lumea de azi este atât de scrântită și distrusă la creier încât opinia publică deja dă verdicte irefutabile pe baza oricărei acuzații nefondate.
Din păcate, ideile din Mercy sunt aruncate neglijent, bifate ca pe ceva obligatoriu, apoi abandonate în favoarea următoarei secvențe tensionate.
Nu există timp real de reflecție. Nu există momente în care filmul să se oprească și să lase gândurile să respire.
Totul e grăbit, ca și cum cineva s-ar fi temut că publicul se plictisește dacă nu vede un ecran care pâlpâie la fiecare 30 de secunde.
Eu mă uitam la ce se întâmplă, cum Chris încearcă să demonstreze că nu el și-a ucis soția, și mă gândeam ce ar face un om oarecare, care habar n-are cum să folosească resursele puse la dispoziție.
În viața reală, un asemenea sistem AI ar executa 99% dintre inculpați, nu pentru că ar fi vinovați, ci pentru că n-ar ști cum să se apere și să găsească în timp util dovezile necesare.
De aici se prăbușește toată fundația filmului. Un polițist cu experiență, precum Chris, știe ce să ceară sistemului: rapoarte, autopsii, dovezi, amprente.
Dar ce să facă nea Gogu de la Sculărie dacă e acuzat că și-a transformat nevasta în sac de box? Când el, toată viața, a frecat TikTok și a dat like pozelor cu femei cu trei mâini, crezând că-s reale, și a urat La Mulți Ani unor personalități decedate de ani buni?
El cum să se apere când îi curg bale pe la colțul gurii dacă e forțat să rezolve 3 + 3 : 3?
Așadar, Mercy e filmul care te prinde din primele minute cu o promisiune bună și te ține captiv suficient cât să nu-l abandonezi, dar nu suficient cât să te dea pe spate, pentru că îi descoperi rapid hibele din scenariu.” SURSA
Notă: Subliminal filmul ne transmite ideea că un sistem Big Brother bine pus la punct, cu camere absolut peste tot, în care intimitatea este încălcată la fiecare pas, combinat cu o IA super eficientă, ar fi mai bună pentru societate decât tot ce avem noi acum, iar cazul prezentat în film o excepție care să ne arate, vezi Doamne, că se mai pot întâmpla erori, dar ideea de fond este cea de mai sus. Adică programarea predictivă este ideea acceptării unei IA care singură să decidă cazurile din justiție. Nu neg că ar putea fi de ajutor, dar totuși, factorul uman este încă necesar, în luarea acestor decizii.
Cert este că IA este un instrument. În mâini bune, poate fi un pas imens în progresul civilizațional, dar în mâini rele, poate fi un mod de distrugere rapidă și un totalitarism distopic.
IA este testul maturității emoționale a umanității. Dacă suntem suficient de evoluați ne vom îndrepta rapid către o societate de tip Star Trek poate, dacă nu, poate către una de tip Continuum, Matrix sau Terminator .
VEDEȚI FILMUL TRADUS,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!