Ieşirea Din MATRIX: EXPERIMENTUL MILGRAM - un film artistic inspirat din realitate

sâmbătă, 2 iulie 2022

EXPERIMENTUL MILGRAM - un film artistic inspirat din realitate

EXPERIMENTER (2015)

„Cunoscut drept cel mai important studiu în întreaga istorie a psihologiei asupra mecanismelor din spatele supunerii oamenilor în faţa autorităţii şi autorităţilor, Experimentul Milgram a evidenţiat conflictele complexe dintre supunerea faţă de o autoritate imperativă, abuzivă şi absurdă şi conştiinţa personală a omului. 

Desfăşurat în anii 1961-1963 în cadrul prestigioasei Universităţi Yale, scopul final al controversatului experiment a fost acela de a afla toate motivaţiile din minţile celor care au executat ororile din cadrul lagărelor de exterminare în masă din Germania Nazistă. Mare parte din rezultate şi concluziile aferente ale specialiştilor au fost de-a dreptul neaşteptate. 

Au fost naziştii răi şi sadici, sau oricare dintre noi are în el sămânţa răului? Mulţi dintre criminalii de război au justificat ulterior că sunt de fapt nişte persoane cât se poate de normale, care nu ar face rău neprovocaţi nici unei muşte, şi că tot ce au făcut a fost să urmeze nişte ordine, în consecinţă ei nefiind altceva decât nişte simple unelte care nu pot fi făcuţi responsabili de faptele lor. 

După sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, foarte mulţi psihologi şi sociologi au studiat şi cercetat pe toate părţile crimele împotriva umanităţii care au avut loc în lagărele de concentraţie şi exterminare naziste.” SURSA

În completare studiați și:

SPIRITUL DE TURMĂ - puterea conformismului social

Capcana Conformismului Social - Secretul Sclaviei Umane

VEDEȚI FILMUL TRADUS, 

AICI, AICI , AICI sau AICI

Deoarece oamenii s-au plâns că nu pot vedea filmele pe serverele oferite în general, ca alternativă (din cauza reclamelor) vă recomand să aveți adblocker (vă recomand browserul Brave) sau să vă înarmați cu răbdarea de a trece prin și a închide paginile cu reclame care apar. Asta e problema cu serverele gratuite. Succes!

Sau vă pot oferi eu pentru o donație, accesul la film, fără reclame.
Mai jos, un articol mai detaliat pe subiect:

Obediența criminală: Tu ce ai fi făcut în experimentul lui Milgram?

„Majoritatea oamenilor sunt capabili să se supună ordinelor unei persoane cu autoritate până la punctul de a ucide o altă persoană nevinovată.

Aceasta este concluzia șocantă și controversată a cercetării lui Stanley Milgram (1963) asupra naturii obedienței umane. După 50 de ani, rezultatele studiului său încă provoacă dezbateri și ne lasă cu semne serioase de întrebare.

Stanley Milgram, născut într-o familie de imigranți est-europeni, cu tatăl român și mama unguroaică, a fost frământat mult timp de o întrebare: ,,Cum a fost posibil?" Această întrebare macină și astăzi sufletele celor care au cunoscut personal sau indirect efectele comunismului sau ale nazismului.

Lucrarea lui Milgram, una dintre cele mai citate și mai importante cercetări în istoria științelor sociale, cuprinde o cercetare experimentală asupra supunerii umane față de autoritate. Acest experiment a inclus mai multe persoane adulte, bărbați și femei din statul Connecticut, aceștia jucând rolul de ,,profesor" într-un experiment de laborator.

În acest experiment, celui care juca rolul de ,,profesor" i s-a spus să administreze șocuri electrice unui ,,elev" care era și el ,,participant" în acest studiu. În realitate, ,,elevul" era parte din echipa lui Milgram. Șocurile electrice (care erau false) erau administrate ,,elevului" când acesta făcea o greșeală, mărind intensitatea de fiecare dată. Aparatul prin care se administrau șocurile avea etichetele ,,Pericol" și ,,XXX."

Cel care conducea experimentul, un bărbat înalt, serios, într-un halat de laborator, îi spunea ,,profesorului" că acesta trebuie să crească intensitatea șocurilor electrice ori de câte ori acesta ezita. Ezitările erau cauzate de plângerile ,,elevului", care începea să strige de durere din ce în ce mai tare, cerând ,,profesorului" să se oprească, până la punctul în care nu mai scotea niciun sunet.

Suprinzător, 65% din cei care au participat în experiment au mers totuși până la capăt, administrând șocuri de până la 450V ,,elevului," alegând în cele din urmă să se supună ordinelor celui care conducea experimentul, deși dădeau semne clare de luptă interioară.

Pe scurt, acest teatru, planificat de socio-psihologul Stanley Milgram, a fost creat cu scopul de a obține reacții reale din partea participantului - ,,Profesorul." Participantul ajungea să creadă că a ucis ,,elevul" doar pentru că nu a avut curajul de a nu se supune celui care conducea experimentul.

Experimentul controversat al lui Milgram poate fi o sursă importantă pentru a extrage concluzii despre natura comportamentului uman. Din păcate, ceea ce s-a descoperit a fost nu doar neașteptat, ci și șocant.
Tu ce ai face?

Cei care citesc despre experimentul lui Milgram au câteva răspunsuri standard. Într-o anumită măsură sunt revoltați. Pe de altă parte sunt surprinși. În mod interesant, un răspuns destul de comun este acesta: cei mai mulți reacționează spunând că ei nu s-ar fi supus celui care conducea experimentul.

Alte studii făcute în legătură cu experimentul lui Milgram, au arătat că percepția noastră este următoarea: noi tindem să credem că suntem deasupra acestei situații; că noi am face ceea ce este corect. De fapt, toți tindem să credem că facem parte din acei 35% care au făcut ceea ce trebuie.

Descoperirile lui Milgram creionează o imagine complexă a naturii umane. Pe de-o parte, suntem foarte influențați de factori situaționali - adesea mai mult decât ar trebui să fim. Pe de altă parte, tindem să fim foarte motivați să nu vedem câtă putere au forțele cauzate de anumite situații asupra noastră, determinându-ne comportamentul.

Milgram a demonstrat că este adesea în natura noastră să ne supunem autorității chiar și atunci când acest lucru este clar un lucru greșit. Nu poți să nu fii afectat de descoperirile lui Milgram. Te lasă involuntar cu o întrebare: de ce ne este mai ușor să ne supunem decât să ne revoltăm atunci când știm clar că nesupunerea este alegerea corectă?
Omul în starea agentică

Răspunsul lui Milgram este că majoritatea persoanelor aleg conștient să intre într-o stare ,,agentică" - individul cedează autorității și astfel devine înstrăinat de propriile acțiuni. Starea agentică este - "Eu doar îmi fac treaba," ,,asta nu e treaba mea," ,,nu eu fac regulile aici" sau ,,eu doar urmez ordinele." În starea agentică, persoana se identifică drept un instrument care îndeplinește dorințele altora. Un soldat, o infirmieră, un administrator. Realitatea este că fiecare persoană poate alege. Dar, în acest caz, alege să devină agentică. Odată ce îți asumi acest rol este aproape imposibil să te mai întorci.

Ai putea spune că oamenii sunt marionete. Dar eu cred că suntem marionete cu percepție, cu conștiență. Uneori putem vedea sforile, și, poate, conștiența noastră este primul pas către eliberare. - Stanley Milgram

Recent a apărut și ecranizarea experimentului și a vieții lui Stanley Milgram, pe 16 octombrie. Este mai mult un documentar decât un film artistic. Merită vizionat, mai ales dacă ești pasionat de psihologie socială.” SURSA

5 comentarii:

  1. Bineînțeles că acest individ este evreu.Deci....Ma opresc.Nici nua obosesc sa vizionez filmul.

    RăspundețiȘtergere
  2. E iudeu prin familie, dar nu stiu daca si ca si credinta ... am si eu prieteni cu origini iudaice, care nu sunt oameni rai. Majoritatea iudeilor sunt si ei folositi ca masa de manevra ... incetati sa bagatai la gramada in aceiasi oala , natii, etni, sexe, culori , samd ...nu toti sunt la fel ...iar eu am oferit si alte exemple care ne arata latura umbroasa a omenirii. In curand voi vorbi si de experimentul Stanfort care scoate la lumina alte lucruri urate, ale personalitatii umane.

    RăspundețiȘtergere
  3. Băi, sunteți tâmpiți? Ce contează cine și ce e? Vedeți filmul și judecați filmul! @Gruia, dai dovadă de un retard avansat!

    RăspundețiȘtergere
  4. V-as recomanda 2 filme : Labyrinth (1986) si IT (2017) pline de simbolism. Aici gasiti descifrarea codurilor din aceste filme https://www.youtube.com/watch?v=78j0rwzXuc4&t=199s si https://www.youtube.com/watch?v=tkDUNjMYFAg

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...