Ieşirea Din MATRIX: CRISTALUL ÎNTUNECAT - filmul din 1982

vineri, 20 septembrie 2019

CRISTALUL ÎNTUNECAT - filmul din 1982


THE DARK CRYSTAL (1982)

Săptămâna trecută am publicat serialul cu același nume, capitolul Epoca Rezistenței. Serialul este un prequel, adică deși este un  film mai nou ca dată de apariție, acțiunea acestuia se petrece înainte de cronologia filmului inițial din 1982.

Așadar, filmul de azi ne prezintă practic ce va urma în serial în viitor. Deci cei care nu mai au răbdare și vor să vadă care este deznodământul poveștii, se pot uita la filmul de azi.

Dar despre ce este vorba mai exact în filmul de azi:

Atenție, urmează spoilere!

„Acum o mie de ani pe planeta Thra, un cristal magic a crăpat și două rase noi au apărut: cea a răuvoitorilor Skeksis, cei care folosesc puterea "Cristalului întunecat" ca să se alimenteze continuu pentru a trăi etern și un fel de vrăjitori denumiți Misticii.

Jen, un Gelfling asemănător elfilor, este luat de către Mistici după ce clanul său a fost ucis. Stăpânul său Mistic îi spune că trebuie să găsească ciobul de cristal care poate fi găsit doar în casa Aughrei. Dacă nu reușește să facă acest lucru înainte ca cei trei sori să se întâlnească, Skeksii vor domni pentru totdeauna asupra planetei. Împăratul Skeksii și Maestrul lui Jen mor simultan. Apare un duel între Skeksii Șambelan și General, ambii dorind tronul. Generalul devine noul Împărat și Șambelanul este exilat. Aflând de existența lui Jen, Skeksii trimit uriașe creaturi sub formă de crab și numite Garthim ca să-l urmărească.

Jen ajunge la Aughra și este dus la casa ei, care conține un planetariu enorm pe care ea îl folosește pentru a prezice mișcările cerului. Jen descoperă ciobul de cristal cântând la un flaut care îl face să rezoneze. Aughra îi spune lui Jen când are loc viitoarea Marea Conjuncției atunci când cei trei sori se vor alinia, dar află puține despre conexiunea cu ciobul. Garthimii distrug casa Aughrei și o iau prizonieră în timp ce Jen fuge. Auzind chemările cristalului, Misticii își părăsesc valea pentru a merge spre castelul Skeksilor. Jen îi întâlnește pe Kira, un alt supraviețuitor Gelfling care poate comunica cu animalele și pe animalul ei Fizzgig. Ei descoperă că au o legătură telepatică, pe care care Kira o numește "dreamfasting". Ei rămân pentru o noapte cu Podlingii, cei care au crescut-o pe Kira după moartea părinților ei. Cu toate acestea, creaturile Garthim atacă satul, dar Kira, Jen și Fizzgig fug atunci când Șambelanul împiedică una dintre creaturi să-i atace. Majoritatea Podlingi-lor sunt înrobiți.


Jen și Kira descoperă un oraș Gelfling în ruine. Găsind un obiect cu scrieri profetice, Jen descoperă că ciobul, parte a Cristalului, trebuie să fie reintrodus în acesta pentru a-i restabili integritatea cristalului. Șambelanul le spune celor doi, lui Jen și Kirei, că dorește să-i aducă la Skeksi pentru a face pace, dar nu au încredere și-l refuză. Mergând prin Landstriders, Gelflingii ajung la Castelul Cristalului, unde văd creaturile Garthim care au atacat satul Kirei. Kira și Jen încearcă fără succes să elibereze Podlingii capturați. Kira, Jen și Fizzgig se infiltrează în părțile inferioare ale Castelului. Șambelanul vorbește din nou cu ei și încearcă să-i convingă să facă pace; cu toate acestea, Șambelanul îl rănește pe Jen și o ia pe Kira în Castel. Generalul îi redă Șambelanului fosta sa poziție de conducere. La sugestia unui cercetător Skeksi, generalul decide să-și recapete tinerețea sa prin drenarea esenței de viață a Kirei, reamintindu-se că puterea sa permite unui împărat Skeksilor să-și mențină tinerețea pentru perioade mai lungi decât cea a Podlingi-lor pe care a fost forțat să se bazeze de la genocidul Gelfling-ilor. Aughra îi spune Kirei să cheme animalele închise în laborator. Acestea se eliberează din cuștile lor și cercetătorul Skeksis este ucis, simultan cu dispariția omologului său Mistic.

Cei trei sori încep să se alinieze și cei doi Gelflingi se întrunesc din nou în Camera Cristalului. Skeksii sosesc pentru a se pregăti pentru nemurirea pe care o vor obține în timpul conjuncției dacă Cristalul nu este refăcut. Jen este prins și scapă ciobul, dar Kira se aruncă după el și este înjunghiată de moarte de către Marele Preot Skeksis. Jen introduce ciobul în Cristal, unificându-l în timp ce Misticii intră în cameră și palatul întunecat începe să se transforme într-un castel de cristal strălucitor. În timp ce Aughra, Jen și Fizzgig îi urmăresc, Mistici și Skeksii se transformă în înalte ființe strălucitoare cunoscute sub numele de UrSkeki. Unul dintre aceștia spune că "suntem din nou unul" și îi spune lui Jen despre istoria lor și o reînvie pe Kira. După ce lasă Cristalul celor doi Gelflingi pentru "a face lumea [lor] în lumina sa," UrSkeki se îndepărtează, ținutul este arătat ca fiind întinerit iar Castelul este transformat într-un palat de cristal.” SURSA

Notă: Aflăm mai nou că Skesii sunt într-adevăr reptile și nu păsări, cel mai clar văzându-se acest aspect la Mistici, care au niște cozi lungi, reptiliene. De asemenea aflăm că în lăcomia și prostia lor Skeksișii au ciobit cristalul vieții, care alimenta cu energie întreaga planetă, iar în acel moment ei au devenit duali cumva, împărțindu-se în răii și lacomii Skeksii din palat și partea lor blândă, caldă, iubitoare, înțeleaptă (misticii), cu care erau profund interconectați. 


Am putea spune că fiecare era umbra celuilalt, Skeksișii erau umbra Misticilor și Misticii umbra Skeksișilor ... Bineînțeles, vindecarea vine în urma unificării contrariilor, când cristalul este refăcut, iar skeksișii și misticii devin una, reunindu-se într-o singură rasă (UrSkeki)  care nu semăna cu reptilienii de dinainte în niciun fel.  

Deci într-un fel ni se spune că și acești reptilieni care fac numai rele, au și ei problema lor mai profundă de sunt așa și că nu toți sunt așa, că există și reptilieni buni (ceea ce tind să cred), înțelepți, blânzi. Tema asta am întâlnit-o adeseori, când temuții dragoni s-au dovedit a fi, în nenumărate filme și niște protectori, sfătuitori și prieteni devotați, nu numai niște criminali.

Aflăm că doar esența sau looshul de gelfling are potență și acum stau și mă întreb de ce? Este clar că acei gelflingi erau rasa mai evoluată, mai rafinată, mai sufletistă. Deci și esența, loosh-ul este mai potent atunci când vine de la ființe mai evoluate.  

Oare ascensiunea (sau recolta, după cum numesc ascensiunea ființele RA din materialul Legea lui Unu) nu este tocmai recoltarea de loosh de la ființele mai evoluate spiritual, mai rafinate, mai iubitoare, mai înțelepte, pe vibrații mai înalte? 

Se chinuie oamenii să evolueze spiritual, fac asceze, penitențe, lucrează cu sine, bagă tone de bani, timp, energie în tone de cursuri, călătorii sprituale, plante, inițieri șamd și rafinează loosul la maxim ... Looshul grosier, al ființelor gregare este lăsat reptilienilor, insectoizilor și altor ființe de frecvență mai joasă, dar loosh-ul de calitate, de vibrație înaltă, merge la ființe rafinate, poate pe la aviari sau cine știe ce Ashtari Sherani, siruiusieni, andromedani sau pleiadieni ... sau la Primul Om (ultimul „OB” de fapt, în schema drenării MLM-iste, piramidale, de loosh) ca să rămână nemuritor (conform lui Corrado Malanga - reprezentare pe care o vedeți mai jos - chiar seamănă un pic cu acei UrSkeki - Ur fiind și numele unui vechi oraș sumerian, annunaki-an - Ur a fost un oraș în sudul Mesopotamiei, fiind primul mare oraș dintre fluviile Tigru și Eufrat, de unde ar proveni, conform scrierilor biblice, strămoșii evreilor). Căci ăsta pare să fie scopul final, nemurirea. Frica asta de moarte îi împinge pe unii la gesturi extreme și la niște agende extrem de întunecate.

PRIMUL OM

URskeksi

Este și asta o perspectivă. ce merită luată în considerare ... zic.

 VEDEȚI FILMUL TRADUS, AICI
Calitate HD 720p

Server 1 - filmeHd

Server 2 - serialeonline

2 comentarii:

  1. Este posibil orice in universul acesta dar,ma intreb, oare acestia "de la inaltime" chiar nu-si gasesc o altfel de hrana?Sau noi ca niste vaci de muls suntem creati si cu acest rol?De fapt de ce exista la oameni aceasta capacitate extraordinara de a avea emotii si sentimente ?De ce nu suntem facuti din start,sa fim mai detasati ?

    RăspundețiȘtergere
  2. Se pare ca nu toate creaturile au suflet, asa ca imprumuta sufletul altora, energia altora. Apoi exista se pare unele care au suflet, dar nu vor sa treaca prin experienta mortii asa ca se folosesc de experienta mortii altora ca sa inteleaga moartea. Adica trimit intermediari sa fac experienta si dupa aia fac pe zeii sau Dumnezeii, chemand copii inapoi „acasa” , cum este cazul acestui Prim Om, care dupa Corrado Malanga , ar fi creat extraterestrii. Cred ca avem aceste senzatii, emotii, deoarece suntem complet identificati cu mintea si corpul.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...