- Towards physical Immortality
Va prezentam astazi o o adevarata eroina , un exemplu exceptional de verticalitate si forta si un filmulet tradus intitulat „Free Rein to the Soul - towards physical immortality” in care Ghis vorbeste despre adevarata noastra natura si identitate pe care am uitat-o.
Ghislaine Lanctôt s-a născut în 1941 în Québec și până la momentul marii cotituri a destinului are o viață aparent normală. Se căsătorește, devine mamă a patru copii și doctor în medicină. În 1983 este aleasă Femeia Anului în Québec. O existență plină de succes și împlinire pe toate planurile.
Cel puțin așa credea atunci, pentru că, în 1985, divorțează. Șocul a fost ca un duș rece. I-a dezvăluit nu doar amăgirile vieții de familie, ci și ale celorlalte sisteme sociale.
Atunci vocea interioară i-a spus să plece doi ani în S.U.A. A rămas șase. Timp suficient pentru a observa fisurile sistemului medical. De formație medic, le-a privit ca pe o boală și a căutat remedii.
În 1994, vede lumina tiparului Mafia medicală, o radiografie sinceră a mediului în care profesa. Cartea devine best-seller, dar Ghislaine este dată în judecată și i se interzice dreptul de practică. Se declară medic liber și merge cu mult curaj mai departe.
În 2001, scrie a doua carte, în care expune hibele celorlalte sisteme: politic, educațional, religios, financiar etc. Soluția propusă este aceeași: să ne amintim că suntem ființe divine în devenire și că autoritatea supremă este în noi.
În același timp, caută să trăiască în acord cu ceea ce îi spune vocea interioară. Își închide contul bancar, renunță la asigurările sociale și de sănătate și chiar la permisul auto. Conduce fără el, iar pe plăcuța de înmatriculare a mașinii scrie:Îmi amintesc cine sunt.
Încetează să mai plătească taxele pe venit, pe motiv că banii ajung în buzunarele bancherilor lumii, care finanțează războaie. Ca urmare, în 2008, este dată iar în judecată. La proces, prezintă actul de deces al numitei Ghislaine Lanctôt, cu precizarea că ea este acum Ghis, Ființă divină în devenire, și nu are de ce să plătească impozitele unei persoane care nu mai există.
Este condamnată la două luni de închisoare, pe care chiar le face, pentru că refuză să semneze eliberarea condiționată pe numele vechi.
După detenție, continuă să țină conferințe și workshop-uri în toată lumea. Despre criza de identitate a umanității. Despre etapa de tranziție în care ne aflăm, în care se face transferul de putere de la ego la suflet. Despre alegerea pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă: fie de a se prăbuși odată cu sistemul, fie de a face saltul de conștiință necesar evoluției.
Ghis, autoarea cartii "Mafia Medicala"
Cel puțin așa credea atunci, pentru că, în 1985, divorțează. Șocul a fost ca un duș rece. I-a dezvăluit nu doar amăgirile vieții de familie, ci și ale celorlalte sisteme sociale.
Atunci vocea interioară i-a spus să plece doi ani în S.U.A. A rămas șase. Timp suficient pentru a observa fisurile sistemului medical. De formație medic, le-a privit ca pe o boală și a căutat remedii.
În 1994, vede lumina tiparului Mafia medicală, o radiografie sinceră a mediului în care profesa. Cartea devine best-seller, dar Ghislaine este dată în judecată și i se interzice dreptul de practică. Se declară medic liber și merge cu mult curaj mai departe.
În 2001, scrie a doua carte, în care expune hibele celorlalte sisteme: politic, educațional, religios, financiar etc. Soluția propusă este aceeași: să ne amintim că suntem ființe divine în devenire și că autoritatea supremă este în noi.
În același timp, caută să trăiască în acord cu ceea ce îi spune vocea interioară. Își închide contul bancar, renunță la asigurările sociale și de sănătate și chiar la permisul auto. Conduce fără el, iar pe plăcuța de înmatriculare a mașinii scrie:Îmi amintesc cine sunt.
Încetează să mai plătească taxele pe venit, pe motiv că banii ajung în buzunarele bancherilor lumii, care finanțează războaie. Ca urmare, în 2008, este dată iar în judecată. La proces, prezintă actul de deces al numitei Ghislaine Lanctôt, cu precizarea că ea este acum Ghis, Ființă divină în devenire, și nu are de ce să plătească impozitele unei persoane care nu mai există.
Este condamnată la două luni de închisoare, pe care chiar le face, pentru că refuză să semneze eliberarea condiționată pe numele vechi.
După detenție, continuă să țină conferințe și workshop-uri în toată lumea. Despre criza de identitate a umanității. Despre etapa de tranziție în care ne aflăm, în care se face transferul de putere de la ego la suflet. Despre alegerea pe care fiecare dintre noi trebuie să o facă: fie de a se prăbuși odată cu sistemul, fie de a face saltul de conștiință necesar evoluției.
Ești acum Ghis Saint Pierre. Cândva răspundeai la numele de Ghislaine Lanctôt. Cum era copilul Ghislaine? Cum a fost adolescența? Ce anume te-a determinat să urmezi Medicina? Care a fost motivația interioară?
În primul rând, acum sunt GHIS și nimic altceva. Fără Saint-Pierre (numele de fată al mamei), fără Lanctôt (numele tatălui). Uite o descriere exactă a evoluției numelui meu:
La naștere, am primit numele de Ghislaine Lanctôt.
Între 1970 și 2000, mi-am pus numele Guylaine Lanctôt. A fost numele clinicilor mele din Canada și S.U.A.
În 2001, am adăugat numele de fată al mamei mele (pentru a onora Principiul Feminin existent în ființa mea) și am revenit la ortografia inițială a numelui mic: Ghislaine Saint-Pierre Lanctôt.
În 2006, conștientizând că sunt atât Spirit creator (Diezeea), cât și creatură (Ghislaine), a devenit evident pentru mine că nu m-am născut printr-un proces de reproducere exterior, ci m-am creat. Părinții n-au avut nimic împotrivă. Drept urmare, am renunțat la numele lor și mi-am spus simplu: Ghislaine.
Dacă ar fi să-mi adaug un nume, ar fi Diezeea (Spirit creator). Însă, fiind cu toții asemenea Spirite creatoare, am fi cu toții Diezeea, și atunci s-ar crea confuzie.
În 2007, am desființat oficial oaia corporatistă ce poartă numele de Lanctôt, Ghislaine, căreia îi este asociat un număr de asigurare social. Oaia nu mai există, iar eu am îndepărtat lâna (în franceză – laine) de pe numele meu. Nu mai sunt Ghislaine, ci Ghis.
În 2008, mi-am recunoscut adevărata identitate, sunt o ființă suverană cu trup, suflet, spirit. Ghislaine Lanctôt a murit pe 31 iulie 2008. Din rămășițele ei s-a înălțat ființa suverană Ghis.
În închisoare, colegii mă numeau Madame Ghis – Doamna Ghis.
Copilul Ghislaine... Am fost o oaie neagră. M-am născut o oaie neagră cu un conflict uriaș cu autoritatea. Eram diferită, acționam diferit. Pe la 12 ani, am învățat să accept această diferență și am descoperit prețul ce trebuie plătit pentru ea. Nu primeam premii, recompense... nimic din ceea ce li se oferă copiilor cuminți. Nu eram un copil rău, dar nu eram supusă, nu mă supuneam regulilor.
În adolescență mă fascinau provocările, situațiile dificile, care mă forțau să experimentez aspecte noi. La 14 ani, am fost exmatriculată din școală. M-au dat afară. Nu mă mai puteau suporta. Și înțeleg asta, eram de nesuportat. Mă întrebam: Cât de mult pot sfida autoritatea? Cât de lipsită de obediență pot fi?
Într-o zi am atins limita și mi-au dat drumul. De la 14 la 16 ani nu am fost la școală. Apoi mi-am spus: Mai bine mă întorc la școală ca să fac ceva, să devin cineva. Nu știam cine.
Acei doi ani mi-au prins foarte bine. Am înțeles că nu mă voi conforma niciodată unui program de lucru de la 9 la 17. Nu era pentru mine. Trebuia tot timpul să urmez o mulțime, să merg pe stradă când toți mergeau pe stradă, să mănânc la restaurant când toți mâncau la restaurant... Și am zis: Nu, asta nu e pentru mine.
Să fac față provocărilor – asta îmi plăcea cel mai mult și asta am făcut. Jucam multe sporturi: baseball, hochei, echitație. Înotam mult, trăiam lângă un râu, eram în apă tot timpul.
Locuiam la țară, aveam prieteni cu care mă înțelegeam bine, deși erau mai mult tipul oii albe. Obedienți. Integrați în sistem. Eu eram clar diferită.
Mi-ar fi plăcut să fiu filosof. Mă preocupa umanitatea. În profunzimile ființei mele, știam că viața poate fi cu totul altfel. Trăiam într-o familie în care nu eram nici săraci, nici bogați, ne era bine. Nu înțelegeam de ce nu au toți copiii o bicicletă vara și patine iarna. Cum de nu au toți ceea ce eu am. M-a atras filosofia.
Dar mi-am spus: Filosofia înseamnă gânduri; gândurile nu aduc nimic umanității. Și am decis să urmez Medicina, gândind că așa voi fi mai de folos oamenilor.
Pe vremea aceea, să urmezi Medicina era o provocare. Tata era farmacist, lucra în domeniul sănătății. Am devenit doctor.
Ghislaine a aparținut sistemului. A întemeiat o familie. A avut soț și copii. A profesat ca medic. S-a bucurat de prestigiu. A avut bani. S-a integrat Ghislaine în sistem? Au existat părți bune, momente de mulțumire? A avut Ghislaine o viață fericită?
În adolescență, nu voiam nici să mă mărit, nici să am copii. Nici nu-mi trecea prin cap.
Într-o zi, un bărbat mi-a spus că mă iubește și l-am crezut, neștiind pe atunci ce este iubirea. M-am măritat și am avut copii. Aveam 20-25 de ani și era calea firească de urmat.
Căsnicia mea a fost bună, dar eram pe deplin integrată în sistem. Aveam un soț, o familie, un serviciu, făceam bani, eram fericită în sensul comun al fericirii. Da, am avut parte de tot.
Din punct de vedere material, toate mergeau ca pe roate.
Un aspect interesant: am fost dusă la închisoare într-o zi de 3 aprilie. 3 aprilie a fost și ziua nunții mele. Aceeași zi, la distanță de câțiva ani. Și atunci am înțeles că prin căsătorie am fost prinsă, m-am lăsat închisă, fără măcar să bănuiesc, într-o închisoare. O închisoare socială, a conveniențelor. Când am ajuns în adevărata închisoare, cea cu gratii, am început să devin cine sunt eu cu adevărat.
Prima închisoare a fost a fericirii (iluzorii), a doua (cea cu gratii) mi-a adus libertatea. Am ieșit din așa-zisa fericire și m-am mutat în conștiință. Am descoperit libertatea interioară.
Dar a fost necesar să trăiesc această iluzie, această falsitate a fericirii, pentru a deveni liberă, pentru a deveni cine sunt eu cu adevărat.
Cât timp am fost măritată, nu am simțit căsnicia ca pe o închisoare. Am avut o căsnicie fericită. Dar, da, a fost o închisoare. Căsnicia este o închisoare. Atât pentru soț, cât și pentru soție, și pentru copii. Familia în sine este o închisoare. Poate nu vrei să auzi asta, dar acesta e punctul meu de vedere.
În adolescență nu voiam să mă mărit. Dar s-a petrecut. Am înțeles că trebuia să experimentez acea închisoare pentru a-mi da seama că nu e ceea ce vreau.
Am divorțat când am aflat că soțul meu avea o amantă. Am zis că nu vreau să trăiesc așa și am divorțat. Mi-am spus că s-a terminat. A fost un moment greu. Lumea mea de iluzie s-a prăbușit.
Și asta se petrece acum în societate – tot ceea ce e bazat pe iluzie se prăbușește. În toate domeniile, iluzia se prăbușește.
Când am divorțat, lumea mea de iluzii s-a prăbușit, tot ceea ce am construit, tot ceea ce am iubit a dispărut. A fost un moment foarte greu, dar aveam nevoie de asta pentru a mă trezi. Să mă trezesc față de altceva.
Căsnicia este o închisoare, categoric. Iar să ai copii e o dublă închisoare. Părinții care au copii semnează un contract de 20 de ani de sclavie. Asta e realitatea. Nu vrem să o auzim, pentru că încă vrem să credem în frumusețea familiei. Dar este tot un sistem.
Umanitatea se îndreaptă către îndumnezeire, către o nouă stare de conștiință. Ea trece acum printr-o etapă de tranziție între natura animală și cea divină. Natura divină este conștiința a ceea ce suntem cu adevărat. Suntem divini prin natura noastră. Divinitatea pe care am căutat-o tot timpul în exterior este înlăuntrul fiecărei creaturi.
Umanitatea ajunge acum la un punct de final. Suntem încă naturi animale. Dar ne trezim. Ieșim la suprafață. Devenim cine suntem cu adevărat.
Divorțul meu a fost o binecuvântare.
Ceea ce noi numim acum iubire este o iubire falsă. Este co-dependență. Nu are nimic de-a face cu iubirea autentică. Trăim într-o lume a iluziei. Te iubesc pentru că îmi dai ceva și mă iubești pentru că îți dau ceva.
Iubirea adevărată este Energia creatoare supremă. Și nu o vom trăi decât atunci când vom deveni cine suntem în realitate. Pe deplin.
Când a apărut momentul de cotitură? Care au fost premisele? Când au devenit vizibile fisurile sistemului? Ce anume ți-a trezit întrebări? Care a fost momentul de intensitate maximă, când ai ales să urmezi vocea conștiinței?
Punctul de cotitură a fost divorțul. Am divorțat în 1980.
Apoi, o voce puternică din mine mi-a spus că trebuie să merg în S.U.A. pentru 2 ani. Și am plecat. Am rămas 6 ani, am deschis clinici, am început să văd ceea ce se petrecea în sistem. Am devenit pe deplin conștientă de felul în care funcționează sistemul medical.
Este o afacere. Peste tot este o afacere, dar nu i se zice așa. În S.U.A. însă chiar asta este denumirea. Și totul a devenit clar. Am făcut parte din sistem 25 de ani. Mi-a luat 25 de ani să înțeleg despre ce e vorba.
Nu mă puteam aștepta ca oamenii să înțeleagă din prima. Așa că m-am decis să scriu o carte despre asta.
Mă pricep foarte bine să simplific ceea ce este complicat. Sistemul pare atât de complicat, încât oamenii renunță, nu știu cine este responsabil, cum merg lucrurile etc.
Mi-am zis: Am să simplific eu. Nu-mi plac lucrurile complicate. Sunt bună la popularizarea ideilor complicate, să le fac simple și ușor de înțeles pentru oricine. Cu asta mă ocup.
A fost foarte important apoi pentru mine să găsesc o soluție. Și am găsit.
În primul rând, ceea ce numim sistem medical este un sistem al bolii, nu are nimic de-a face cu sănătatea. Și dacă facultatea m-a învățat despre boală, atunci ce este sănătatea?
Și așa am înțeles că a fi sănătos înseamnă a fi cine sunt eu cu adevărat. Să fiu conștient de cine sunt și să acționez în consecință.
Pentru că pacientul deține puterea. Dacă pacientul nu merge la doctor, nu există sistem medical. Deci esența sistemului este pacientul.
Cum se face atunci că pacientul nu este îngrijit cum trebuie?
Asta se petrece pentru că pacientul a renunțat la puterea și la banii săi. A dat puterea medicului și banii companiilor de asigurări. Și a rămas și fără una, și fără alta.
Companiile de asigurare se ocupă de aspectele financiare, medicii se ocupă de aspectele medicale. Iar pacientul se află la cheremul lor, în slujba lor. Ei nu slujesc pacientul, ci pacientul îi slujește pe ei. Asta este boala. Atât a sistemului, cât și a individului.
Boala apare când sufletul îmi slujește trupul. Sufletul este esența ființei umane, iar trupul este doar o manifestare, o aparență. Esența trebuie să aibă prioritate față de aparență. Asta este sănătatea.
Boala apare când lucrurile stau pe dos. Când sufletul slujește trupul.
Și am spus atunci: Minunat. Atunci să avem grijă de suflet.
Ai scris Mafia medicală. Care a fost impactul cărții?
A fost extraordinar. Nu m-am așteptat la așa ceva. Credeam că nu se va vinde. Dar a fost un succes, o explozie. În Québec, în Canada, în Franța. Țările francofone în special.
A avut o amploare de care nu am fost conștientă la început. Am început să conferențiez și să țin workshop-uri. Conferințe mai ținusem, workshop-uri niciodată. Dar am făcut-o 4 ani, zi de zi, pentru că oamenii au cerut asta. Apoi m-am oprit. Aveam nevoie de timp pentru mine.
În următorii 3 ani am scris cea de-a doua carte: Ce naiba am venit să fac pe acest pământ? Să mă desăvârșesc.
Această carte este o punere în aplicare a ideii suveranității individuale.
Soluția pe care am oferit-o în Mafia medicală a fost suveranitatea individuală în cadrul sistemului medical. În a doua carte am arătat cum să acționăm în această ipostază în cadrul celorlalte sisteme.
Odată ce înțelegi un sistem, le înțelegi pe toate. Sunt toate la fel. Și în orice sistem, sufletul este sclavul trupului.
De aceea toate sistemele încep să se prăbușească. Toate. Se vede cu ochiul liber. Sistemul social, economic, politic, educațional etc. Deoarece Conștiința se trezește. Conștiința a ceea ce suntem.
Devenim conștienți. Nu mai acceptăm lucrurile cum erau până acum.
Cum au reacționat ceilalți medici?
M-am oprit din a-mi exercita profesia de medic înainte de publicarea cărții.
Colegii de breaslă - nu au apreciat cartea, au perceput-o ca un atac asupra lor. Însă eu nu am atacat medicii, ci sistemul. Dar ei se cred una cu sistemul. Deci au privit mesajul meu ca un atac la persoană.
Medicii sunt medici, slujesc sistemul, așa cum am făcut-o și eu. Sunt inconștienți.
Eu am explicat cum funcționează sistemul. Intenția mea a fost să găsesc o soluție pentru sistem. Sistemul este bolnav. Deci eu, ca medic, parte din sistem, am vrut să găsesc o soluție de vindecare.
Unde este atunci problema? Chiar în esența sistemului: pacientul care a renunțat la putere și la bani. Deci să ne luăm înapoi puterea și banii. Și să ne descurcăm singuri.
Cum au privit pacienții ideile din cartea Mafia medicală?
Le-au iubit. Oamenii au iubit cartea, absolut. Doctorii nu. Oamenii m-au chemat peste tot să țin conferințe și workshop-uri. Multe asociații de medicină alternativă au fost atât de fericite să vadă un doctor care spune adevărul despre sistemul medical. Mă invitau unii după alții, de asta am fost atât de ocupată timp de 4 ani. Oamenii au iubit cartea, absolut.
Când ai ales să te retragi din sistem, ți-ai dat seama de la bun început de implicații sau a fost necesar să le faci față pe parcurs? A existat un proces. Ai ales să te aperi singură. Care a fost strategia? Care a fost verdictul?
Am fost pe deplin conștientă de ce se va petrece cu mine. Nu a fost o surpriză.
Am avut o singură frică majoră: credeam că voi fi ucisă, asasinată. Dar sunt încă viață. Deci, iată!
Știam ce se petrece cu cei care fac dezvăluiri; deși cartea mea nu era doar un semnal de alarmă, ci oferea și o soluție. Nu era o critică, ci o carte de informare. Așa funcționează sistemul. Iată jucătorii. Așa stă treaba. Și asta e ce trebuie să faci dacă îți vrei puterea înapoi, dacă îți vrei banii înapoi. Acesta a fost subiectul cărții mele.
Mi-a fost teamă că vor merge după copiii mei, că îi vor răpi sau răni. Atunci i-am adunat și le-am spus: V-ați ales o mamă periculoasă. Și va trebui să vă descurcați cu asta. Nu-mi voi retrage cuvintele. Indiferent ce vi se va petrece, nu am să revin asupra a ceea ce am spus.
Și ei mi-au răspuns: Foarte bine. Excelent
Asta a fost cea mai mare frică a mea.
Am crezut că voi fi asasinată. Eram împăcată cu asta.
Mi-a fost teamă că îmi vor fi distruse clinicile, de asta le-am închis.
Nu mai aveam nimic. I-am dat casa surorii mele, ca să poată avea grijă de copiii mei, în caz că aș fi murit. Am renunțat la tot, pentru că eram convinsă că voi fi asasinată.
Nevoia de a scoate aceste informații la iveală era atât de imperioasă, încât nu am avut nicio ezitare. Acea urgență interioară era atât de puternică, încât simțeam că nu am de ales. Și am fost pe deplin conștientă de implicații.
Deci când Colegiul medicilor mi-a cerut să demisionez, am spus: Nu am s-o fac decât dacă am spus ceva greșit, dacă îmi dovediți că am greșit. Atunci demisionez, altfel nu. Pentru că ar însemna să fiu de acord cu faptul că am greșit.
Mi-au spus: Dacă nu demisionezi, te dăm în judecată și îți ridicăm dreptul de practică.
Știam că se va petrece așa. Nu a fost o surpriză.
Și le-am zis: Bine, să continuăm cu procesul.
Știam că va fi un proces simulat, o instanță cangur (Kangaroo Court), că verdictul era dat dinainte. Trebuiau să facă un proces, să joace după regulile lor, pretinzând că așa este corect. Dar nu era.
Nu m-am dus la proces ca să câștig. Știam că decizia va fi împotriva mea și mi se va interzice să-mi mai exercit profesia de medic. Însă a fost o experiență nemaipomenită. A făcut vâlvă, presa a scris despre asta. Și cu cât presa scria mai mult, cu atât oamenii aveau posibilitatea să afle mai mult despre mafia medicală. Asta m-a interesat.
După o pregătire de un an, procesul a durat 11 zile. Când a trebuit să dau mărturie, nu am fost ascultată. Nu voiau să audă nimic. Au vrut doar să încheie procesul și să mă condamne. Atunci am plecat. Mi-am spus: Mi-e de ajuns! Am demisionat, m-am declarat medic liber și am plecat. Nu vă mai aparțin!
Dacă ești membru al unei organizații, oricare ar fi ea, trebuie să joci după regulile ei. Trebuie să fii pe deplin supus. Altfel ești dat afară. Ca într-un club. Este un monopol. Colegiul Medicilor deține monopolul asupra practicii medicinii. Ei fac regulile, tu trebuie să le respecți. Însă regulile sunt făcute de Stăpânii Banilor și de Stăpânii marilor concerne farmaceutice. Ei vor să controleze medicina de la A la Z.
Știam că va fi un proces simulat și că mi se va interzice să-mi exercit profesia de medic. Nu puteau suporta ca un membru al lor să aibă asemenea opinii.
De exemplu, unul dintre cele mai discutate subiecte a fost cel despre vaccinuri. Le consider periculoase și ineficiente. A fost una dintre cele mai grave afirmații ale mele. Asta i-a înnebunit. Și așa am înțeles cât de importantă este vaccinarea pentru Elita care conduce lumea. Vaccinarea depășește cu mult domeniul medicinii. E mult mai mult decât atât. Am înțeles asta doar prin reacția lor, erau atât de supărați, de virulenți.
Verdictul: mi s-a ridicat dreptul de practică, însă oricum mă oprisem deja. Și știam că așa va fi.
Și mi s-a dat o amenda de 20.000 dolari. Nu am plătit-o niciodată. Și cum nu mai aveam nimic, nu au putut veni după mine.
Ai refuzat să mai plătești taxele pe venit. Neplata acestora a forțat sistemul la măsuri drastice: închisoarea. Cum ai făcut față acestei experiențe?
Mi-a fost frică, dar vocea mea interioară era foarte limpede cu privire la ce făceam.
Mai făcusem închisoare o zi, cu 10 ani înainte, pentru permis auto expirat.
Acum nu știam ce se va petrece, dacă voi fi sau nu condamnată, iar dacă da, pentru cât timp.
Însă am ascultat în permanență vocea sufletului și nu argumentele care țin de lege.
Ei spun că este ilegal să nu plătești impozitul pe venit.
În general sunt luate în considerație două sisteme de legi: legea mării (dreptul roman) și legea pământului (dreptul cutumiar). Însă am refuzat să ascult vreunul dintre ele. M-am supus doar sufletului meu. El este legea mea.
Iar legea mea nu este ego-ul meu. E foarte important. Nu înseamnă că facem orice vrem.
Dar eu sunt suverană. Acea suveranitate individuală despre care am vorbit. Autoritatea supremă, Spiritul divin creator, este în interior, nu în exterior. De acest Spirit suprem ascult eu. Lui mă supun. Trupul meu se supune Spiritului.
Într-o zi, am vrut să mă asigur că nu ego-ul meu este cel care acționează. Și mi-am întrebat sufletul: Ego-ul a luat decizia asta? Și toate celulele din trupul meu au rostit: Nu. Nu ego-ul tău. Continuă.
A fost clar, clar, clar.
Și atunci am continuat.
Când am fost dată în judecată prima oară, am știut care vor fi consecințele, care va fi verdictul. Îmi spuseseră dinainte că mă vor da afară din Colegiul Medicilor.
De data asta nu știam nimic, nu aveam idee ce s-ar putea petrece. Dar mi-am lăsat sufletul să conducă jocul și l-am ascultat. Orbește.
Pe de o parte, mi-a fost frică, o frică de necunoscut; pe de altă parte aveam totală încredere în sufletul meu că ceea ce urma să se petreacă era cel mai bun lucru pentru evoluția conștiinței mele. Nu pentru confortul meu. Nu pentru bunăstarea mea. Nu. Pentru evoluția conștiinței mele.
M-am abandonat și am dat putere deplină inimii mele.
Nu a fost o experiență rea, a fost una copleșitoare. Nu e plăcută, închisorile sunt supra-aglomerate, oamenii sunt zgomotoși, sunt tot felul de aspecte pe care nu le agreez, dar experiența a fost minunată.
Categoric, cea mai grea parte a fost că nu știam ce va urma. Dar nu a fost o experiență dificilă.
Întâi m-au dus la psihiatrie, pentru o evaluare. Nu mă comport normal, poate sunt nebună. Asta a fost prima etapă. Psihiatria este o închisoare. Există două tipuri de închisori: una cu gratii, cealaltă psihiatria. Ele reprezintă însă același lucru: o modalitate de a îndepărta oamenii care nu slujesc sistemul. Asta nu a fost o surpriză. Nici luarea amprentelor, nici cătușele. Mă așteptam la asta. Știam cum sunt tratați oamenii.
A fost cineva în viața ta care ți-a susținut crezul? Un mentor? Cine ți-a fost sprijin?
Nu am avut alt mentor în afara sufletului meu. Mentorul meu este sufletul meu.
Dar am avut un bun prieten, pe nume Jean Dury, un avocat care m-a ajutat cu aspectele tehnice ale procesului: te vor întreba asta, vor spune asta etc. Mi-a fost de mare folos, m-a vizitat la închisoare de câteva ori.
Și am avut mulți prieteni care mi-au fost alături. Nu m-au vizitat, nu am vrut să mă viziteze acolo, dar m-au susținut în foarte multe moduri. Și a contat.
În cărțile tale vorbești mult despre frică. Poți expune câteva metode de depășire a fricii?
Nu uita că am o pregătire medicală. Frica este o boală.
Categoric, sănătatea și starea de bine sunt importante pentru mine.
Fac o paranteză:
Am avut în viață trei interese majore.
Primul a fost Medicina – știam cu claritate, nu știu de unde, dar știam - că sănătatea deplină este perfect posibilă pentru fiecare cu zero costuri. Asta a fost căutarea mea.
Un alt interes a fost Politica – să aduc înapoi puterea în mâinile omului – nu în ale țărilor, nu în ale Bisericii, nu în ale guvernului. Toate astea sunt false suveranități. Adevărata suveranitate este sufletul din interior.
Al treilea interes a fost Spiritualitatea. Căutam Absolutul, cea mai înaltă autoritate, Marele Șef. Și l-am descoperit în mine, este Spiritul divin creator.
Aceste trei preocupări au căpătat sens împreună. Iar soluția a fost suveranitatea individuală.
Revin la frică. Este o singură problemă. Trebuie să merg la rădăcina ei.
Când suntem bolnavi, ne ducem la doctor. Căutăm o rezolvare rapidă în loc să căutăm cauza bolii.
Același lucru se petrece în toate domeniile: politic, educațional etc. – nu mergem niciodată la esența problemei.
Rădăcina este că suveranul și-a dat puterea și banii.
Noi suntem problema, noi suntem soluția.
Și m-am întrebat: cum de am renunțat la puterea și la banii noștri? De ce am făcut-o?
Pentru că am uitat cine suntem. Credem despre noi că suntem creaturi sărmane separate de Creatorul exterior. Separarea dintre creatură și Creator. Separarea dintre trup și suflet.
Separarea este cea care ne umple de frică.
Ca și creatură, îmi e teamă de Creator. Oare în ce toane e azi, ce o să-mi facă, ce o să-mi trimită?
Ne este teamă. Trăim în teamă.
Frica provine din separarea dintre trup și suflet. Dintre materia creată și Spiritul creator. Asta este rădăcina problemei
Soluția? Să unim materia creată cu Spiritul creator, să unim trupul cu sufletul.
Ca să răspund mai precis, am propus o rețetă pentru a face față fricii în viața de zi cu zi. Se numește A.I.A.
1.A – Vine de la Adevăr. Trebuie să recunosc adevărul. Îmi este frică. Orice altă explicație aș da este o minciună. Întotdeauna frica ne conduce viața. Deci primul pas, simte frica și spune-i pe nume. Mi-e teamă. De ce? Mergi mai în profunzime.
2.I – Vine de la Iubire. Identifică frica. Acceptă frica, nu te lupta cu ea. Nu fugi din fața ei. Nu te ascunde de ea. Iubește-o. Face parte din tine.
3. A – Vine de la Acțiune. Acționează. Gândește-te care este cel mai rău lucru care ți se poate petrece și cum te vei descurca. Transcende frica. Acționează oricum. Fă exact lucrul de care îți este frică.
Ți-am spus, mi-a fost frică atunci când nu știam ce se va petrece cu mine. Era o frică de necunoscut. Dar am continuat. Era foarte clar că nu ego-ul mă împingea să acționez astfel, să nu-mi plătesc taxele. Ci că sufletul îmi dicta să fac asta. Din momentul în care am fost sigură de asta, nu a mai existat nicio ezitare. Am dat putere deplină sufletului meu și i-am spus: Tu conduci jocul, eu doar ascult, mă supun.
Există o singură boală: frica. Singura boală! Și întotdeauna am să spun asta, pentru că știu că sănătatea perfectă este posibilă pentru oricine cu zero costuri.
Asta e! Vindecă frica. E singura boală.
Putem spune că frica aparține ego-ului nostru?
Absolut. Ego-ul este cel care se teme. Spiritului meu nu îi este teamă. Ego-ul se teme.
Însă ego-ul îmi slujește sufletul și nu invers. Asta este cheia. Transferul de putere de la ego la suflet. Ego-ul nu îmi conduce viața. Frica nu îmi conduce viața. Sufletul îmi conduce viața.
Nu înseamnă că trebuie să fac lucruri care nu sunt gata să fie făcute. Ego-ul poate să ne păcălească.
Deci să ne asigurăm întotdeauna că ne ascultăm sufletul.
Sufletul nu vorbește tare. Este o voce mică, o șoaptă. Ego-ul este foarte zgomotos.
Ego-ul este plin de explicații. Sufletul nu are nicio explicație. El doar spune: Fă asta. Nu fă asta. Atât. Și nu știi niciodată de ce. Ce va urma. Niciodată. Ego-ul îți explică tot și îți va spune ce se va petrece în viitor etc.
Deci să ascultăm întotdeauna de suflet și nu de ego. Este foarte important.
Vocea sufletului este profundă, adâncă și delicată. Ego-ul vorbește continuu, se ceartă, argumentează, naște confuzie. Sufletul nu se ceartă niciodată, nu se luptă niciodată și nu oferă niciodată nicio explicație.
Cum s-a născut Ghis? Care este viața lui Ghis? Face ea parte dintr-un alt sistem? Cu alte reguli? Mai bune?
Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcție, știe unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârșit, atotputernic. Și sufletul știe Adevărul.
Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.
I-am dat sufletului meu putere deplină. Loialitatea mea este față de sufletul meu, față de nimeni altcineva. Și îl urmez cu totul.
Iar Elita care guvernează lumea (oricum ai numi-o) nu vrea să se petreacă asta. Ei nu vor ca oamenii să facă uniunea dintre trup și suflet, pentru că atunci nu ne-ar mai putea controla.
85% din populația planetei este controlată. Dar există un procent de 15% dintre oameni pe care ei nu îl pot controla. Nu le pot controla mințile. Iar aceștia sunt, categoric, cei care își simt sufletul.
Pentru că nu ai nicio putere asupra unei ființe al cărei trup este unit cu sufletul, care se află sub autoritatea sufletului. Nu-i poți face nimic.
Toate sistemele de prăbușesc. Se prăbușesc deoarece Conștiința se trezește, se înalță, crește. Conștiința este o putere, puterea de a percepe realitatea. Credem că realitatea este ceea ce vedem, atingem, auzim. Dar nu e adevărat. Asta este o iluzie. Realitatea este cine sunt eu. Asta e singura realitate. Spiritul creator. Cu toții suntem Spirit creator. Totul este Spirit creator. Că știm sau nu. Că suntem sau nu conștienți de asta.
Conștiința este puterea de a percepe realitatea. Cu cât devenim mai capabili de a avea această percepție a realității, cu atât creștem în Conștiință.
Iar această creștere are doi pași.
Primul: începi să vezi lucrurile diferit. Al doilea: începi să te comporți diferit, pentru a fi coerent, pentru a fi în armonie cu noua viziune. Și asta este ceea ce oamenii nu vor să facă.
Când am devenit conștientă de cine sunt, că sunt divină, că sunt Diezeea, am înțeles că trebuie să mă comport în consecință. Nu pot să acționez așa cum o făceam când eram o oaie, când nu știam cine sunt. Atunci, de exemplu, am încetat să mai plătesc taxele pe venit. Mi-am zis: Nu sunt o oaie. Autoritatea mea supremă este interioară. Nu înseamnă că nu mai contribui la cheltuielile publice din zona în care locuiesc, dar nu îmi voi da banii unui guvern, știind că 100% din taxele pe venit merg la bancherii lumii. Nu voi fi complice la asta. Asta înseamnă să iei decizia de a acționa conform Conștiinței.
Poate cineva trăi în afara sistemului?
Bineînțeles. Toate sistemele se prăbușesc. Și trebuie ai grijă să nu te prăbușești cu ele. Dacă sunt atașată unui sistem, iar el se prăbușește, mă duc odată cu el.
Cel mai dificil sistem este categoric cel al familiei. Nu toți cei din familia mea vor să devină conștienți de cine sunt. Și este posibil să aleagă să se prăbușească cu sistemul. Dacă nu sunt pregătit să renunț la acele atașamente, mă voi prăbuși și eu.
Suntem entități divine. Trebuie să urmăm ceea ce sufletul ne spune și să-i lăsăm pe ceilalți să facă alegerile pe care vor să le facă.
Toate sistemele se vor prăbuși. Trebuie să învățăm să trăim în afara lor. Ele oricum se prăbușesc.
Unii cred că asta înseamnă să ne întoarcem în peșteri. Este o concepție eronată. Nu suntem animale. Nici sălbatice, singure și libere prin păduri, dar care nu mănâncă bine. Nici domestice, docile guvernului și regulilor, dar care mănâncă bine. Nu suntem animale. Putem trăi în societate fără a trăi în sistem. Nu trebuie să ne întoarcem în Epoca de piatră.
Viața așa cum e acum e plină de suferințe și mizerii. Făcând alegerea Conștiinței, am experimenta Raiul pe pământ. Marea transformare care se petrece chiar acum este un transfer de putere. O trecere de la guvernarea ego-ului la cea a sufletului. Guvernarea ego-ului este mentală, logică, rațională. Guvernarea sufletului este spirituală, din interior.
Cei care fac acest transfer nu mai duc războaie. Pentru că toate sufletele sunt în legătură unele cu celelalte. Se poate ajunge la un consens unanim, pentru că nu mai este un guvern care să se impună.
Nu mai este ego, deci nu mai e conflict. Conflictul este imposibil fără ego.
Odată ce am făcut acest transfer și acționăm în consecință, putem lua decizii de grup într-o clipă, cu ușurință, pentru că toate sufletele sunt pe aceeași lungime de undă, toate sunt divine. E ușor să iei decizii.
Pe când acum trebuie să votăm, trebuie să acceptăm decizia majorității (când de fapt ceea ce numim majoritate este o minoritate – cei 1% care conduc lumea) – este atât de fals. Totul este iluzie.
Da, vom trăi Paradisul pe pământ. Este inevitabil. Și nu se va petrece în secole. Cred că vom experimenta asta până la sfârșitul acestui secol.
Suntem în mijlocul unei crize evolutive. Și fiecare dintre noi trebuie să facă acum o alegere. Alegerea va fi: Cui mă voi supune? Pe cine voi urma? Mă voi supune autorității exterioare sau celei interioare (sufletul meu)? Autoritatea exterioară este ego-ul, guvernul, legea, religia, familia, educația etc
Iar marea transformare va fi transferul de putere de la ego la suflet. Asta este cheia. Asta este ceea ce se petrece acum. Odată ce am făcut acest transfer, atunci trebuie să încep să învăț (pentru că sunt plin de frici) să continui. Să devin din ce în ce mai mult cine sunt. Să acționez ca atare. Și să îmi înfrunt fricile una câte una.
A ajuns viziunea lui Ghis să fie cunoscută? Există comunități care trăiesc conform acestui nou mod de gândire? Există piedici sau dificultăți? Este oricine pregătit să urmeze acest mod de viață?
Nu știu dacă există comunități care trăiesc conform acestei viziuni. Există numeroase experiențe de a trăi diferit.
Unii încearcă să trăiască fără bani, alții împart lucruri, există acele comunități-verzi... sunt tot felul de grupări.
Ceea ce arată clar că există o căutare. Oamenii caută un nou mod de a trăi.
Dar câtă vreme nu ajungem chiar în miezul problemei, câtă vreme nu-i oferim putere sufletului nostru, nicio comunitate nu va funcționa, niciun efort nu va da roade. Pentru că vom fi în continuare conduși de ego. Iar ego-urile dau naștere la conflicte.
Multe comunități care au experimentat diferite moduri de a trăi după o vreme s-au destrămat, pentru că ego-urile au ieșit la iveală și au apărut conflictele între oameni. Asta se petrece în toată lumea. Unele comunități, mă gândesc la cele spirituale, nu se destramă ușor pentru că au o ierarhie foarte puternică și un ghid spiritual foarte puternic. Dacă autoritatea exterioară este foarte puternică, poate ține la un loc piramida ierarhică. Dar eu nu mai vorbesc de ierarhie, vorbesc de consens. De un consens unanim. Ceea ce este foarte foarte diferit.
Când unificăm autoritatea și supunerea, trupul și sufletul, conflictul se încheie. Atât cel cu mine însumi, cât și cel cu ceilalți.
Ce soluții vedeți la problemele reale cu care se confruntă umanitatea? Ce loc ocupă latura spirituală în acest demers?
Există o multitudine de curente spirituale, în special new-age, care sunt pline de ego.
Singura soluție este uniunea dintre trup și suflet. Și să dăm prioritate sufletului. Sufletul meu este maestrul meu.
Nu există nicio altă soluție. Și trebuie să facem asta.
Însă nu am ajuns încă acolo. Omenirea caută încă o rezolvare rapidă în exterior. Iar forțele adverse, Elita care controlează lumea – vor să stopeze această uniune cu orice mijloace. Ne spun că nu avem un suflet, creează o multitudine de curente new age (pline de ego) etc. - toate sunt false.
Singura soluție este suveranitatea sufletului, iar trupul să se supună pe deplin sufletului.
Acest nou mod de a trăi este finalul sau mai urmează și alte etape către desăvârșire?
Nu este un final în sine. Este doar primul pas.
Odată cu decizia de a unifica trupul cu sufletul, de a acorda suveranitate sufletului, urmează o etapă extrem de dificilă. Este o tranziție și nu este deloc ușoară. Pentru că ego-ul ripostează dramatic.
Este, de fapt, o moarte progresivă a ego-ului.
Ego-ul înnebunește, lovește cu putere. Nu este ușor și mulți oameni cedează. Apare o anumită rezistență sau rebeliune, critici și resentimente.
Oamenii renunță. Nu recunosc că le este greu. Remarci, de obicei, că încep să-l critice pe cel pe care l-au ales drept maestru. Pentru că nu obțin rezultatele pe care le căutau. Credeau că viața le va fi mai bună, mai confortabilă, că-și vor cunoaște sufletul pereche, că vor trăi abundența și prosperitatea. Și sunt dezamăgiți.
Și e o singură rețetă pentru perioada asta: Răbdare – Rezistență – Perseverență.
Umanitatea trece acum prin această perioadă dificilă, sistemele colapsează (uite cazul Greciei), și noi la fel, ca indivizi. Dar trebuie să știm ce se petrece – ne îndreptăm spre a deveni cine suntem noi cu adevărat. Este ca o naștere. Dureroasă. Copilul părăsește pântecul cald al mamei și ajunge într-un mediu nou.
E o nouă naștere. Același lucru. Și dacă am rezistat odată, de ce nu am rezista și a doua oară? Am supraviețuit prima oară, când am ajuns aici. Putem să o facem și a doua oară. Putem să trecem prin toate aceste experiențe dificile, menținându-ne direcția. Este foarte foarte important.
Iar perseverența – asta înseamnă că orice s-ar petrece, nu am să renunț.
Nu este ușor. Nu este deloc ușor. Dar merită.
Dacă m-am încarnat, m-am încarnat pentru acel țel. Acum e timpul să-l împlinesc.
De mare ajutor în această etapă este să înțelegem că avem nevoie de această „sufocare” pentru a face marele salt.
A face marele salt înseamnă a renunța la toate atașamentele noastre, la ideile noastre, la familie, la posesiuni, la toate aceste iluzii. Trebuie să renunțăm la lumea noastră de iluzii. Pentru ca asta să se petreacă, avem nevoie de o „sufocare”, de un punct de maxim în care să spunem: Gata. Mi-a ajuns.
E un salt. Chiar trebuie să facem un salt în necunoscut. În care spunem: Așa nu mai pot. Părăsesc acest loc. Nu vreau să rămân prins în vechea lume. Am încheiat cu ea. Umanitatea este în tranziție. Dar eu mă îndrept spre starea mea divină. Ca să ajung acolo, renunț la vechea lume.
Și asta este greu. Să renunț la atașamentul față de ideile mele, față de credințele mele, față de cum obișnuiam să înțeleg lumea.
Nu ai nevoie să înțelegi nimic. Doar fă saltul. Vei afla apoi.
Adevărul este interior. Deci încetează să cauți să înțelegi cum funcționează lucrurile. Lasă-le să funcționeze.
Internetul este foarte important în viețile noastre acum. De exemplu, se fac descoperiri că istoria nu este reală, că sistemul educațional nu e adecvat. Bun. Am aflat asta. Odată ce am aflat, nu e nevoie să petrec ore în șir pe internet ca să aflu mai multe. Nu am nevoie de asta. Sistemele se prăbușesc. Lasă-le să se prăbușească. Și ai grijă de tine. Înaintează. Înaintează. Înaintează. Mergi mai departe.
Atașamentul față de trecut... dă-i drumul. S-a încheiat.
Trebuie să ajungem la acel moment de „sufocare” ca să putem renunța. E ca și cum am sări de la trambulină. Ne întrebăm atunci: Cum o fi apa? E rece, e caldă, are valuri etc.? Nu știi. Și trebuie să sari ca să afli.
E un punct critic în viața umanității și în a noastră.
Merită? Da, absolut. De ce aș rămâne să trăiesc în această lume veche, care este un nonsens total? În ce mă privește, nu e deloc greu să iau o decizie.
Desprinderea de sistem se poate realiza și în absența unei crize interioare? Trecerea de la ego la conștiință se poate face lin?
Criza interioară apare din rezistență, rebeliune, resentimente, judecată – ego-ul trece printr-o criză, nu eu, nu sufletul meu. Dar ne identificăm cu ego-ul.
Nu, nu este necesară o criză interioară, ea este a ego-ului. Ego-ul nu vrea să moară. El mi-a condus viața dintotdeauna și vrea să continue să o facă. Și când îi spui: Tu nu ai să-mi mai conduci viața de acum înainte. Sufletul meu o va face. El nu e fericit și are o criză.
Ego-ul este în criză, nu sufletul meu. Amintește-ți! Tu nu ești ego-ul, ești sufletul! Nu eu sunt în criză.
Ego-ul este!
Este o criză a identității. Cine sunt eu? Ego-ul sau sufletul? Despre asta e vorba. Când înțelegem că suntem divini, conflictul se încheie. Spune-i ego-ului: Mulțumesc. Ai făcut o treabă bună până acum. Dar de acum înainte nu mai am nevoie de tine.
realizat de Clionela Godeanu
Yoga magazin 85/2015
SURSA: http://www.yogamagazin.ro
În primul rând, acum sunt GHIS și nimic altceva. Fără Saint-Pierre (numele de fată al mamei), fără Lanctôt (numele tatălui). Uite o descriere exactă a evoluției numelui meu:
La naștere, am primit numele de Ghislaine Lanctôt.
Între 1970 și 2000, mi-am pus numele Guylaine Lanctôt. A fost numele clinicilor mele din Canada și S.U.A.
În 2001, am adăugat numele de fată al mamei mele (pentru a onora Principiul Feminin existent în ființa mea) și am revenit la ortografia inițială a numelui mic: Ghislaine Saint-Pierre Lanctôt.
În 2006, conștientizând că sunt atât Spirit creator (Diezeea), cât și creatură (Ghislaine), a devenit evident pentru mine că nu m-am născut printr-un proces de reproducere exterior, ci m-am creat. Părinții n-au avut nimic împotrivă. Drept urmare, am renunțat la numele lor și mi-am spus simplu: Ghislaine.
Dacă ar fi să-mi adaug un nume, ar fi Diezeea (Spirit creator). Însă, fiind cu toții asemenea Spirite creatoare, am fi cu toții Diezeea, și atunci s-ar crea confuzie.
În 2007, am desființat oficial oaia corporatistă ce poartă numele de Lanctôt, Ghislaine, căreia îi este asociat un număr de asigurare social. Oaia nu mai există, iar eu am îndepărtat lâna (în franceză – laine) de pe numele meu. Nu mai sunt Ghislaine, ci Ghis.
În 2008, mi-am recunoscut adevărata identitate, sunt o ființă suverană cu trup, suflet, spirit. Ghislaine Lanctôt a murit pe 31 iulie 2008. Din rămășițele ei s-a înălțat ființa suverană Ghis.
În închisoare, colegii mă numeau Madame Ghis – Doamna Ghis.
Copilul Ghislaine... Am fost o oaie neagră. M-am născut o oaie neagră cu un conflict uriaș cu autoritatea. Eram diferită, acționam diferit. Pe la 12 ani, am învățat să accept această diferență și am descoperit prețul ce trebuie plătit pentru ea. Nu primeam premii, recompense... nimic din ceea ce li se oferă copiilor cuminți. Nu eram un copil rău, dar nu eram supusă, nu mă supuneam regulilor.
În adolescență mă fascinau provocările, situațiile dificile, care mă forțau să experimentez aspecte noi. La 14 ani, am fost exmatriculată din școală. M-au dat afară. Nu mă mai puteau suporta. Și înțeleg asta, eram de nesuportat. Mă întrebam: Cât de mult pot sfida autoritatea? Cât de lipsită de obediență pot fi?
Într-o zi am atins limita și mi-au dat drumul. De la 14 la 16 ani nu am fost la școală. Apoi mi-am spus: Mai bine mă întorc la școală ca să fac ceva, să devin cineva. Nu știam cine.
Acei doi ani mi-au prins foarte bine. Am înțeles că nu mă voi conforma niciodată unui program de lucru de la 9 la 17. Nu era pentru mine. Trebuia tot timpul să urmez o mulțime, să merg pe stradă când toți mergeau pe stradă, să mănânc la restaurant când toți mâncau la restaurant... Și am zis: Nu, asta nu e pentru mine.
Să fac față provocărilor – asta îmi plăcea cel mai mult și asta am făcut. Jucam multe sporturi: baseball, hochei, echitație. Înotam mult, trăiam lângă un râu, eram în apă tot timpul.
Locuiam la țară, aveam prieteni cu care mă înțelegeam bine, deși erau mai mult tipul oii albe. Obedienți. Integrați în sistem. Eu eram clar diferită.
Mi-ar fi plăcut să fiu filosof. Mă preocupa umanitatea. În profunzimile ființei mele, știam că viața poate fi cu totul altfel. Trăiam într-o familie în care nu eram nici săraci, nici bogați, ne era bine. Nu înțelegeam de ce nu au toți copiii o bicicletă vara și patine iarna. Cum de nu au toți ceea ce eu am. M-a atras filosofia.
Dar mi-am spus: Filosofia înseamnă gânduri; gândurile nu aduc nimic umanității. Și am decis să urmez Medicina, gândind că așa voi fi mai de folos oamenilor.
Pe vremea aceea, să urmezi Medicina era o provocare. Tata era farmacist, lucra în domeniul sănătății. Am devenit doctor.
În adolescență, nu voiam nici să mă mărit, nici să am copii. Nici nu-mi trecea prin cap.
Într-o zi, un bărbat mi-a spus că mă iubește și l-am crezut, neștiind pe atunci ce este iubirea. M-am măritat și am avut copii. Aveam 20-25 de ani și era calea firească de urmat.
Căsnicia mea a fost bună, dar eram pe deplin integrată în sistem. Aveam un soț, o familie, un serviciu, făceam bani, eram fericită în sensul comun al fericirii. Da, am avut parte de tot.
Din punct de vedere material, toate mergeau ca pe roate.
Un aspect interesant: am fost dusă la închisoare într-o zi de 3 aprilie. 3 aprilie a fost și ziua nunții mele. Aceeași zi, la distanță de câțiva ani. Și atunci am înțeles că prin căsătorie am fost prinsă, m-am lăsat închisă, fără măcar să bănuiesc, într-o închisoare. O închisoare socială, a conveniențelor. Când am ajuns în adevărata închisoare, cea cu gratii, am început să devin cine sunt eu cu adevărat.
Prima închisoare a fost a fericirii (iluzorii), a doua (cea cu gratii) mi-a adus libertatea. Am ieșit din așa-zisa fericire și m-am mutat în conștiință. Am descoperit libertatea interioară.
Dar a fost necesar să trăiesc această iluzie, această falsitate a fericirii, pentru a deveni liberă, pentru a deveni cine sunt eu cu adevărat.
Cât timp am fost măritată, nu am simțit căsnicia ca pe o închisoare. Am avut o căsnicie fericită. Dar, da, a fost o închisoare. Căsnicia este o închisoare. Atât pentru soț, cât și pentru soție, și pentru copii. Familia în sine este o închisoare. Poate nu vrei să auzi asta, dar acesta e punctul meu de vedere.
În adolescență nu voiam să mă mărit. Dar s-a petrecut. Am înțeles că trebuia să experimentez acea închisoare pentru a-mi da seama că nu e ceea ce vreau.
Am divorțat când am aflat că soțul meu avea o amantă. Am zis că nu vreau să trăiesc așa și am divorțat. Mi-am spus că s-a terminat. A fost un moment greu. Lumea mea de iluzie s-a prăbușit.
Și asta se petrece acum în societate – tot ceea ce e bazat pe iluzie se prăbușește. În toate domeniile, iluzia se prăbușește.
Când am divorțat, lumea mea de iluzii s-a prăbușit, tot ceea ce am construit, tot ceea ce am iubit a dispărut. A fost un moment foarte greu, dar aveam nevoie de asta pentru a mă trezi. Să mă trezesc față de altceva.
Căsnicia este o închisoare, categoric. Iar să ai copii e o dublă închisoare. Părinții care au copii semnează un contract de 20 de ani de sclavie. Asta e realitatea. Nu vrem să o auzim, pentru că încă vrem să credem în frumusețea familiei. Dar este tot un sistem.
Umanitatea se îndreaptă către îndumnezeire, către o nouă stare de conștiință. Ea trece acum printr-o etapă de tranziție între natura animală și cea divină. Natura divină este conștiința a ceea ce suntem cu adevărat. Suntem divini prin natura noastră. Divinitatea pe care am căutat-o tot timpul în exterior este înlăuntrul fiecărei creaturi.
Umanitatea ajunge acum la un punct de final. Suntem încă naturi animale. Dar ne trezim. Ieșim la suprafață. Devenim cine suntem cu adevărat.
Divorțul meu a fost o binecuvântare.
Ceea ce noi numim acum iubire este o iubire falsă. Este co-dependență. Nu are nimic de-a face cu iubirea autentică. Trăim într-o lume a iluziei. Te iubesc pentru că îmi dai ceva și mă iubești pentru că îți dau ceva.
Iubirea adevărată este Energia creatoare supremă. Și nu o vom trăi decât atunci când vom deveni cine suntem în realitate. Pe deplin.
Punctul de cotitură a fost divorțul. Am divorțat în 1980.
Apoi, o voce puternică din mine mi-a spus că trebuie să merg în S.U.A. pentru 2 ani. Și am plecat. Am rămas 6 ani, am deschis clinici, am început să văd ceea ce se petrecea în sistem. Am devenit pe deplin conștientă de felul în care funcționează sistemul medical.
Este o afacere. Peste tot este o afacere, dar nu i se zice așa. În S.U.A. însă chiar asta este denumirea. Și totul a devenit clar. Am făcut parte din sistem 25 de ani. Mi-a luat 25 de ani să înțeleg despre ce e vorba.
Nu mă puteam aștepta ca oamenii să înțeleagă din prima. Așa că m-am decis să scriu o carte despre asta.
Mă pricep foarte bine să simplific ceea ce este complicat. Sistemul pare atât de complicat, încât oamenii renunță, nu știu cine este responsabil, cum merg lucrurile etc.
Mi-am zis: Am să simplific eu. Nu-mi plac lucrurile complicate. Sunt bună la popularizarea ideilor complicate, să le fac simple și ușor de înțeles pentru oricine. Cu asta mă ocup.
A fost foarte important apoi pentru mine să găsesc o soluție. Și am găsit.
În primul rând, ceea ce numim sistem medical este un sistem al bolii, nu are nimic de-a face cu sănătatea. Și dacă facultatea m-a învățat despre boală, atunci ce este sănătatea?
Și așa am înțeles că a fi sănătos înseamnă a fi cine sunt eu cu adevărat. Să fiu conștient de cine sunt și să acționez în consecință.
Pentru că pacientul deține puterea. Dacă pacientul nu merge la doctor, nu există sistem medical. Deci esența sistemului este pacientul.
Cum se face atunci că pacientul nu este îngrijit cum trebuie?
Asta se petrece pentru că pacientul a renunțat la puterea și la banii săi. A dat puterea medicului și banii companiilor de asigurări. Și a rămas și fără una, și fără alta.
Companiile de asigurare se ocupă de aspectele financiare, medicii se ocupă de aspectele medicale. Iar pacientul se află la cheremul lor, în slujba lor. Ei nu slujesc pacientul, ci pacientul îi slujește pe ei. Asta este boala. Atât a sistemului, cât și a individului.
Boala apare când sufletul îmi slujește trupul. Sufletul este esența ființei umane, iar trupul este doar o manifestare, o aparență. Esența trebuie să aibă prioritate față de aparență. Asta este sănătatea.
Boala apare când lucrurile stau pe dos. Când sufletul slujește trupul.
Și am spus atunci: Minunat. Atunci să avem grijă de suflet.
Ai scris Mafia medicală. Care a fost impactul cărții?
A fost extraordinar. Nu m-am așteptat la așa ceva. Credeam că nu se va vinde. Dar a fost un succes, o explozie. În Québec, în Canada, în Franța. Țările francofone în special.
A avut o amploare de care nu am fost conștientă la început. Am început să conferențiez și să țin workshop-uri. Conferințe mai ținusem, workshop-uri niciodată. Dar am făcut-o 4 ani, zi de zi, pentru că oamenii au cerut asta. Apoi m-am oprit. Aveam nevoie de timp pentru mine.
În următorii 3 ani am scris cea de-a doua carte: Ce naiba am venit să fac pe acest pământ? Să mă desăvârșesc.
Această carte este o punere în aplicare a ideii suveranității individuale.
Soluția pe care am oferit-o în Mafia medicală a fost suveranitatea individuală în cadrul sistemului medical. În a doua carte am arătat cum să acționăm în această ipostază în cadrul celorlalte sisteme.
Odată ce înțelegi un sistem, le înțelegi pe toate. Sunt toate la fel. Și în orice sistem, sufletul este sclavul trupului.
De aceea toate sistemele încep să se prăbușească. Toate. Se vede cu ochiul liber. Sistemul social, economic, politic, educațional etc. Deoarece Conștiința se trezește. Conștiința a ceea ce suntem.
Devenim conștienți. Nu mai acceptăm lucrurile cum erau până acum.
Cum au reacționat ceilalți medici?
M-am oprit din a-mi exercita profesia de medic înainte de publicarea cărții.
Colegii de breaslă - nu au apreciat cartea, au perceput-o ca un atac asupra lor. Însă eu nu am atacat medicii, ci sistemul. Dar ei se cred una cu sistemul. Deci au privit mesajul meu ca un atac la persoană.
Medicii sunt medici, slujesc sistemul, așa cum am făcut-o și eu. Sunt inconștienți.
Eu am explicat cum funcționează sistemul. Intenția mea a fost să găsesc o soluție pentru sistem. Sistemul este bolnav. Deci eu, ca medic, parte din sistem, am vrut să găsesc o soluție de vindecare.
Unde este atunci problema? Chiar în esența sistemului: pacientul care a renunțat la putere și la bani. Deci să ne luăm înapoi puterea și banii. Și să ne descurcăm singuri.
Le-au iubit. Oamenii au iubit cartea, absolut. Doctorii nu. Oamenii m-au chemat peste tot să țin conferințe și workshop-uri. Multe asociații de medicină alternativă au fost atât de fericite să vadă un doctor care spune adevărul despre sistemul medical. Mă invitau unii după alții, de asta am fost atât de ocupată timp de 4 ani. Oamenii au iubit cartea, absolut.
Când ai ales să te retragi din sistem, ți-ai dat seama de la bun început de implicații sau a fost necesar să le faci față pe parcurs? A existat un proces. Ai ales să te aperi singură. Care a fost strategia? Care a fost verdictul?
Am fost pe deplin conștientă de ce se va petrece cu mine. Nu a fost o surpriză.
Am avut o singură frică majoră: credeam că voi fi ucisă, asasinată. Dar sunt încă viață. Deci, iată!
Știam ce se petrece cu cei care fac dezvăluiri; deși cartea mea nu era doar un semnal de alarmă, ci oferea și o soluție. Nu era o critică, ci o carte de informare. Așa funcționează sistemul. Iată jucătorii. Așa stă treaba. Și asta e ce trebuie să faci dacă îți vrei puterea înapoi, dacă îți vrei banii înapoi. Acesta a fost subiectul cărții mele.
Mi-a fost teamă că vor merge după copiii mei, că îi vor răpi sau răni. Atunci i-am adunat și le-am spus: V-ați ales o mamă periculoasă. Și va trebui să vă descurcați cu asta. Nu-mi voi retrage cuvintele. Indiferent ce vi se va petrece, nu am să revin asupra a ceea ce am spus.
Și ei mi-au răspuns: Foarte bine. Excelent
Asta a fost cea mai mare frică a mea.
Am crezut că voi fi asasinată. Eram împăcată cu asta.
Mi-a fost teamă că îmi vor fi distruse clinicile, de asta le-am închis.
Nu mai aveam nimic. I-am dat casa surorii mele, ca să poată avea grijă de copiii mei, în caz că aș fi murit. Am renunțat la tot, pentru că eram convinsă că voi fi asasinată.
Nevoia de a scoate aceste informații la iveală era atât de imperioasă, încât nu am avut nicio ezitare. Acea urgență interioară era atât de puternică, încât simțeam că nu am de ales. Și am fost pe deplin conștientă de implicații.
Deci când Colegiul medicilor mi-a cerut să demisionez, am spus: Nu am s-o fac decât dacă am spus ceva greșit, dacă îmi dovediți că am greșit. Atunci demisionez, altfel nu. Pentru că ar însemna să fiu de acord cu faptul că am greșit.
Mi-au spus: Dacă nu demisionezi, te dăm în judecată și îți ridicăm dreptul de practică.
Știam că se va petrece așa. Nu a fost o surpriză.
Și le-am zis: Bine, să continuăm cu procesul.
Știam că va fi un proces simulat, o instanță cangur (Kangaroo Court), că verdictul era dat dinainte. Trebuiau să facă un proces, să joace după regulile lor, pretinzând că așa este corect. Dar nu era.
Nu m-am dus la proces ca să câștig. Știam că decizia va fi împotriva mea și mi se va interzice să-mi mai exercit profesia de medic. Însă a fost o experiență nemaipomenită. A făcut vâlvă, presa a scris despre asta. Și cu cât presa scria mai mult, cu atât oamenii aveau posibilitatea să afle mai mult despre mafia medicală. Asta m-a interesat.
După o pregătire de un an, procesul a durat 11 zile. Când a trebuit să dau mărturie, nu am fost ascultată. Nu voiau să audă nimic. Au vrut doar să încheie procesul și să mă condamne. Atunci am plecat. Mi-am spus: Mi-e de ajuns! Am demisionat, m-am declarat medic liber și am plecat. Nu vă mai aparțin!
Dacă ești membru al unei organizații, oricare ar fi ea, trebuie să joci după regulile ei. Trebuie să fii pe deplin supus. Altfel ești dat afară. Ca într-un club. Este un monopol. Colegiul Medicilor deține monopolul asupra practicii medicinii. Ei fac regulile, tu trebuie să le respecți. Însă regulile sunt făcute de Stăpânii Banilor și de Stăpânii marilor concerne farmaceutice. Ei vor să controleze medicina de la A la Z.
Știam că va fi un proces simulat și că mi se va interzice să-mi exercit profesia de medic. Nu puteau suporta ca un membru al lor să aibă asemenea opinii.
De exemplu, unul dintre cele mai discutate subiecte a fost cel despre vaccinuri. Le consider periculoase și ineficiente. A fost una dintre cele mai grave afirmații ale mele. Asta i-a înnebunit. Și așa am înțeles cât de importantă este vaccinarea pentru Elita care conduce lumea. Vaccinarea depășește cu mult domeniul medicinii. E mult mai mult decât atât. Am înțeles asta doar prin reacția lor, erau atât de supărați, de virulenți.
Verdictul: mi s-a ridicat dreptul de practică, însă oricum mă oprisem deja. Și știam că așa va fi.
Și mi s-a dat o amenda de 20.000 dolari. Nu am plătit-o niciodată. Și cum nu mai aveam nimic, nu au putut veni după mine.
Mi-a fost frică, dar vocea mea interioară era foarte limpede cu privire la ce făceam.
Mai făcusem închisoare o zi, cu 10 ani înainte, pentru permis auto expirat.
Acum nu știam ce se va petrece, dacă voi fi sau nu condamnată, iar dacă da, pentru cât timp.
Însă am ascultat în permanență vocea sufletului și nu argumentele care țin de lege.
Ei spun că este ilegal să nu plătești impozitul pe venit.
În general sunt luate în considerație două sisteme de legi: legea mării (dreptul roman) și legea pământului (dreptul cutumiar). Însă am refuzat să ascult vreunul dintre ele. M-am supus doar sufletului meu. El este legea mea.
Iar legea mea nu este ego-ul meu. E foarte important. Nu înseamnă că facem orice vrem.
Dar eu sunt suverană. Acea suveranitate individuală despre care am vorbit. Autoritatea supremă, Spiritul divin creator, este în interior, nu în exterior. De acest Spirit suprem ascult eu. Lui mă supun. Trupul meu se supune Spiritului.
Într-o zi, am vrut să mă asigur că nu ego-ul meu este cel care acționează. Și mi-am întrebat sufletul: Ego-ul a luat decizia asta? Și toate celulele din trupul meu au rostit: Nu. Nu ego-ul tău. Continuă.
A fost clar, clar, clar.
Și atunci am continuat.
Când am fost dată în judecată prima oară, am știut care vor fi consecințele, care va fi verdictul. Îmi spuseseră dinainte că mă vor da afară din Colegiul Medicilor.
De data asta nu știam nimic, nu aveam idee ce s-ar putea petrece. Dar mi-am lăsat sufletul să conducă jocul și l-am ascultat. Orbește.
Pe de o parte, mi-a fost frică, o frică de necunoscut; pe de altă parte aveam totală încredere în sufletul meu că ceea ce urma să se petreacă era cel mai bun lucru pentru evoluția conștiinței mele. Nu pentru confortul meu. Nu pentru bunăstarea mea. Nu. Pentru evoluția conștiinței mele.
M-am abandonat și am dat putere deplină inimii mele.
Nu a fost o experiență rea, a fost una copleșitoare. Nu e plăcută, închisorile sunt supra-aglomerate, oamenii sunt zgomotoși, sunt tot felul de aspecte pe care nu le agreez, dar experiența a fost minunată.
Categoric, cea mai grea parte a fost că nu știam ce va urma. Dar nu a fost o experiență dificilă.
Întâi m-au dus la psihiatrie, pentru o evaluare. Nu mă comport normal, poate sunt nebună. Asta a fost prima etapă. Psihiatria este o închisoare. Există două tipuri de închisori: una cu gratii, cealaltă psihiatria. Ele reprezintă însă același lucru: o modalitate de a îndepărta oamenii care nu slujesc sistemul. Asta nu a fost o surpriză. Nici luarea amprentelor, nici cătușele. Mă așteptam la asta. Știam cum sunt tratați oamenii.
A fost cineva în viața ta care ți-a susținut crezul? Un mentor? Cine ți-a fost sprijin?
Nu am avut alt mentor în afara sufletului meu. Mentorul meu este sufletul meu.
Dar am avut un bun prieten, pe nume Jean Dury, un avocat care m-a ajutat cu aspectele tehnice ale procesului: te vor întreba asta, vor spune asta etc. Mi-a fost de mare folos, m-a vizitat la închisoare de câteva ori.
Și am avut mulți prieteni care mi-au fost alături. Nu m-au vizitat, nu am vrut să mă viziteze acolo, dar m-au susținut în foarte multe moduri. Și a contat.
În cărțile tale vorbești mult despre frică. Poți expune câteva metode de depășire a fricii?
Categoric, sănătatea și starea de bine sunt importante pentru mine.
Fac o paranteză:
Am avut în viață trei interese majore.
Primul a fost Medicina – știam cu claritate, nu știu de unde, dar știam - că sănătatea deplină este perfect posibilă pentru fiecare cu zero costuri. Asta a fost căutarea mea.
Un alt interes a fost Politica – să aduc înapoi puterea în mâinile omului – nu în ale țărilor, nu în ale Bisericii, nu în ale guvernului. Toate astea sunt false suveranități. Adevărata suveranitate este sufletul din interior.
Al treilea interes a fost Spiritualitatea. Căutam Absolutul, cea mai înaltă autoritate, Marele Șef. Și l-am descoperit în mine, este Spiritul divin creator.
Aceste trei preocupări au căpătat sens împreună. Iar soluția a fost suveranitatea individuală.
Revin la frică. Este o singură problemă. Trebuie să merg la rădăcina ei.
Când suntem bolnavi, ne ducem la doctor. Căutăm o rezolvare rapidă în loc să căutăm cauza bolii.
Același lucru se petrece în toate domeniile: politic, educațional etc. – nu mergem niciodată la esența problemei.
Rădăcina este că suveranul și-a dat puterea și banii.
Noi suntem problema, noi suntem soluția.
Și m-am întrebat: cum de am renunțat la puterea și la banii noștri? De ce am făcut-o?
Pentru că am uitat cine suntem. Credem despre noi că suntem creaturi sărmane separate de Creatorul exterior. Separarea dintre creatură și Creator. Separarea dintre trup și suflet.
Separarea este cea care ne umple de frică.
Ca și creatură, îmi e teamă de Creator. Oare în ce toane e azi, ce o să-mi facă, ce o să-mi trimită?
Ne este teamă. Trăim în teamă.
Frica provine din separarea dintre trup și suflet. Dintre materia creată și Spiritul creator. Asta este rădăcina problemei
Soluția? Să unim materia creată cu Spiritul creator, să unim trupul cu sufletul.
Ca să răspund mai precis, am propus o rețetă pentru a face față fricii în viața de zi cu zi. Se numește A.I.A.
1.A – Vine de la Adevăr. Trebuie să recunosc adevărul. Îmi este frică. Orice altă explicație aș da este o minciună. Întotdeauna frica ne conduce viața. Deci primul pas, simte frica și spune-i pe nume. Mi-e teamă. De ce? Mergi mai în profunzime.
2.I – Vine de la Iubire. Identifică frica. Acceptă frica, nu te lupta cu ea. Nu fugi din fața ei. Nu te ascunde de ea. Iubește-o. Face parte din tine.
3. A – Vine de la Acțiune. Acționează. Gândește-te care este cel mai rău lucru care ți se poate petrece și cum te vei descurca. Transcende frica. Acționează oricum. Fă exact lucrul de care îți este frică.
Ți-am spus, mi-a fost frică atunci când nu știam ce se va petrece cu mine. Era o frică de necunoscut. Dar am continuat. Era foarte clar că nu ego-ul mă împingea să acționez astfel, să nu-mi plătesc taxele. Ci că sufletul îmi dicta să fac asta. Din momentul în care am fost sigură de asta, nu a mai existat nicio ezitare. Am dat putere deplină sufletului meu și i-am spus: Tu conduci jocul, eu doar ascult, mă supun.
Există o singură boală: frica. Singura boală! Și întotdeauna am să spun asta, pentru că știu că sănătatea perfectă este posibilă pentru oricine cu zero costuri.
Asta e! Vindecă frica. E singura boală.
Absolut. Ego-ul este cel care se teme. Spiritului meu nu îi este teamă. Ego-ul se teme.
Însă ego-ul îmi slujește sufletul și nu invers. Asta este cheia. Transferul de putere de la ego la suflet. Ego-ul nu îmi conduce viața. Frica nu îmi conduce viața. Sufletul îmi conduce viața.
Nu înseamnă că trebuie să fac lucruri care nu sunt gata să fie făcute. Ego-ul poate să ne păcălească.
Deci să ne asigurăm întotdeauna că ne ascultăm sufletul.
Sufletul nu vorbește tare. Este o voce mică, o șoaptă. Ego-ul este foarte zgomotos.
Ego-ul este plin de explicații. Sufletul nu are nicio explicație. El doar spune: Fă asta. Nu fă asta. Atât. Și nu știi niciodată de ce. Ce va urma. Niciodată. Ego-ul îți explică tot și îți va spune ce se va petrece în viitor etc.
Deci să ascultăm întotdeauna de suflet și nu de ego. Este foarte important.
Vocea sufletului este profundă, adâncă și delicată. Ego-ul vorbește continuu, se ceartă, argumentează, naște confuzie. Sufletul nu se ceartă niciodată, nu se luptă niciodată și nu oferă niciodată nicio explicație.
Cum s-a născut Ghis? Care este viața lui Ghis? Face ea parte dintr-un alt sistem? Cu alte reguli? Mai bune?
Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcție, știe unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârșit, atotputernic. Și sufletul știe Adevărul.
Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.
I-am dat sufletului meu putere deplină. Loialitatea mea este față de sufletul meu, față de nimeni altcineva. Și îl urmez cu totul.
Iar Elita care guvernează lumea (oricum ai numi-o) nu vrea să se petreacă asta. Ei nu vor ca oamenii să facă uniunea dintre trup și suflet, pentru că atunci nu ne-ar mai putea controla.
85% din populația planetei este controlată. Dar există un procent de 15% dintre oameni pe care ei nu îl pot controla. Nu le pot controla mințile. Iar aceștia sunt, categoric, cei care își simt sufletul.
Pentru că nu ai nicio putere asupra unei ființe al cărei trup este unit cu sufletul, care se află sub autoritatea sufletului. Nu-i poți face nimic.
Toate sistemele de prăbușesc. Se prăbușesc deoarece Conștiința se trezește, se înalță, crește. Conștiința este o putere, puterea de a percepe realitatea. Credem că realitatea este ceea ce vedem, atingem, auzim. Dar nu e adevărat. Asta este o iluzie. Realitatea este cine sunt eu. Asta e singura realitate. Spiritul creator. Cu toții suntem Spirit creator. Totul este Spirit creator. Că știm sau nu. Că suntem sau nu conștienți de asta.
Conștiința este puterea de a percepe realitatea. Cu cât devenim mai capabili de a avea această percepție a realității, cu atât creștem în Conștiință.
Primul: începi să vezi lucrurile diferit. Al doilea: începi să te comporți diferit, pentru a fi coerent, pentru a fi în armonie cu noua viziune. Și asta este ceea ce oamenii nu vor să facă.
Când am devenit conștientă de cine sunt, că sunt divină, că sunt Diezeea, am înțeles că trebuie să mă comport în consecință. Nu pot să acționez așa cum o făceam când eram o oaie, când nu știam cine sunt. Atunci, de exemplu, am încetat să mai plătesc taxele pe venit. Mi-am zis: Nu sunt o oaie. Autoritatea mea supremă este interioară. Nu înseamnă că nu mai contribui la cheltuielile publice din zona în care locuiesc, dar nu îmi voi da banii unui guvern, știind că 100% din taxele pe venit merg la bancherii lumii. Nu voi fi complice la asta. Asta înseamnă să iei decizia de a acționa conform Conștiinței.
Poate cineva trăi în afara sistemului?
Bineînțeles. Toate sistemele se prăbușesc. Și trebuie ai grijă să nu te prăbușești cu ele. Dacă sunt atașată unui sistem, iar el se prăbușește, mă duc odată cu el.
Cel mai dificil sistem este categoric cel al familiei. Nu toți cei din familia mea vor să devină conștienți de cine sunt. Și este posibil să aleagă să se prăbușească cu sistemul. Dacă nu sunt pregătit să renunț la acele atașamente, mă voi prăbuși și eu.
Suntem entități divine. Trebuie să urmăm ceea ce sufletul ne spune și să-i lăsăm pe ceilalți să facă alegerile pe care vor să le facă.
Toate sistemele se vor prăbuși. Trebuie să învățăm să trăim în afara lor. Ele oricum se prăbușesc.
Unii cred că asta înseamnă să ne întoarcem în peșteri. Este o concepție eronată. Nu suntem animale. Nici sălbatice, singure și libere prin păduri, dar care nu mănâncă bine. Nici domestice, docile guvernului și regulilor, dar care mănâncă bine. Nu suntem animale. Putem trăi în societate fără a trăi în sistem. Nu trebuie să ne întoarcem în Epoca de piatră.
Viața așa cum e acum e plină de suferințe și mizerii. Făcând alegerea Conștiinței, am experimenta Raiul pe pământ. Marea transformare care se petrece chiar acum este un transfer de putere. O trecere de la guvernarea ego-ului la cea a sufletului. Guvernarea ego-ului este mentală, logică, rațională. Guvernarea sufletului este spirituală, din interior.
Cei care fac acest transfer nu mai duc războaie. Pentru că toate sufletele sunt în legătură unele cu celelalte. Se poate ajunge la un consens unanim, pentru că nu mai este un guvern care să se impună.
Nu mai este ego, deci nu mai e conflict. Conflictul este imposibil fără ego.
Odată ce am făcut acest transfer și acționăm în consecință, putem lua decizii de grup într-o clipă, cu ușurință, pentru că toate sufletele sunt pe aceeași lungime de undă, toate sunt divine. E ușor să iei decizii.
Pe când acum trebuie să votăm, trebuie să acceptăm decizia majorității (când de fapt ceea ce numim majoritate este o minoritate – cei 1% care conduc lumea) – este atât de fals. Totul este iluzie.
Da, vom trăi Paradisul pe pământ. Este inevitabil. Și nu se va petrece în secole. Cred că vom experimenta asta până la sfârșitul acestui secol.
Suntem în mijlocul unei crize evolutive. Și fiecare dintre noi trebuie să facă acum o alegere. Alegerea va fi: Cui mă voi supune? Pe cine voi urma? Mă voi supune autorității exterioare sau celei interioare (sufletul meu)? Autoritatea exterioară este ego-ul, guvernul, legea, religia, familia, educația etc
Iar marea transformare va fi transferul de putere de la ego la suflet. Asta este cheia. Asta este ceea ce se petrece acum. Odată ce am făcut acest transfer, atunci trebuie să încep să învăț (pentru că sunt plin de frici) să continui. Să devin din ce în ce mai mult cine sunt. Să acționez ca atare. Și să îmi înfrunt fricile una câte una.
A ajuns viziunea lui Ghis să fie cunoscută? Există comunități care trăiesc conform acestui nou mod de gândire? Există piedici sau dificultăți? Este oricine pregătit să urmeze acest mod de viață?
Nu știu dacă există comunități care trăiesc conform acestei viziuni. Există numeroase experiențe de a trăi diferit.
Unii încearcă să trăiască fără bani, alții împart lucruri, există acele comunități-verzi... sunt tot felul de grupări.
Ceea ce arată clar că există o căutare. Oamenii caută un nou mod de a trăi.
Dar câtă vreme nu ajungem chiar în miezul problemei, câtă vreme nu-i oferim putere sufletului nostru, nicio comunitate nu va funcționa, niciun efort nu va da roade. Pentru că vom fi în continuare conduși de ego. Iar ego-urile dau naștere la conflicte.
Multe comunități care au experimentat diferite moduri de a trăi după o vreme s-au destrămat, pentru că ego-urile au ieșit la iveală și au apărut conflictele între oameni. Asta se petrece în toată lumea. Unele comunități, mă gândesc la cele spirituale, nu se destramă ușor pentru că au o ierarhie foarte puternică și un ghid spiritual foarte puternic. Dacă autoritatea exterioară este foarte puternică, poate ține la un loc piramida ierarhică. Dar eu nu mai vorbesc de ierarhie, vorbesc de consens. De un consens unanim. Ceea ce este foarte foarte diferit.
Când unificăm autoritatea și supunerea, trupul și sufletul, conflictul se încheie. Atât cel cu mine însumi, cât și cel cu ceilalți.
Există o multitudine de curente spirituale, în special new-age, care sunt pline de ego.
Singura soluție este uniunea dintre trup și suflet. Și să dăm prioritate sufletului. Sufletul meu este maestrul meu.
Nu există nicio altă soluție. Și trebuie să facem asta.
Însă nu am ajuns încă acolo. Omenirea caută încă o rezolvare rapidă în exterior. Iar forțele adverse, Elita care controlează lumea – vor să stopeze această uniune cu orice mijloace. Ne spun că nu avem un suflet, creează o multitudine de curente new age (pline de ego) etc. - toate sunt false.
Singura soluție este suveranitatea sufletului, iar trupul să se supună pe deplin sufletului.
Acest nou mod de a trăi este finalul sau mai urmează și alte etape către desăvârșire?
Nu este un final în sine. Este doar primul pas.
Odată cu decizia de a unifica trupul cu sufletul, de a acorda suveranitate sufletului, urmează o etapă extrem de dificilă. Este o tranziție și nu este deloc ușoară. Pentru că ego-ul ripostează dramatic.
Este, de fapt, o moarte progresivă a ego-ului.
Ego-ul înnebunește, lovește cu putere. Nu este ușor și mulți oameni cedează. Apare o anumită rezistență sau rebeliune, critici și resentimente.
Oamenii renunță. Nu recunosc că le este greu. Remarci, de obicei, că încep să-l critice pe cel pe care l-au ales drept maestru. Pentru că nu obțin rezultatele pe care le căutau. Credeau că viața le va fi mai bună, mai confortabilă, că-și vor cunoaște sufletul pereche, că vor trăi abundența și prosperitatea. Și sunt dezamăgiți.
Și e o singură rețetă pentru perioada asta: Răbdare – Rezistență – Perseverență.
Umanitatea trece acum prin această perioadă dificilă, sistemele colapsează (uite cazul Greciei), și noi la fel, ca indivizi. Dar trebuie să știm ce se petrece – ne îndreptăm spre a deveni cine suntem noi cu adevărat. Este ca o naștere. Dureroasă. Copilul părăsește pântecul cald al mamei și ajunge într-un mediu nou.
E o nouă naștere. Același lucru. Și dacă am rezistat odată, de ce nu am rezista și a doua oară? Am supraviețuit prima oară, când am ajuns aici. Putem să o facem și a doua oară. Putem să trecem prin toate aceste experiențe dificile, menținându-ne direcția. Este foarte foarte important.
Iar perseverența – asta înseamnă că orice s-ar petrece, nu am să renunț.
Nu este ușor. Nu este deloc ușor. Dar merită.
Dacă m-am încarnat, m-am încarnat pentru acel țel. Acum e timpul să-l împlinesc.
De mare ajutor în această etapă este să înțelegem că avem nevoie de această „sufocare” pentru a face marele salt.
A face marele salt înseamnă a renunța la toate atașamentele noastre, la ideile noastre, la familie, la posesiuni, la toate aceste iluzii. Trebuie să renunțăm la lumea noastră de iluzii. Pentru ca asta să se petreacă, avem nevoie de o „sufocare”, de un punct de maxim în care să spunem: Gata. Mi-a ajuns.
E un salt. Chiar trebuie să facem un salt în necunoscut. În care spunem: Așa nu mai pot. Părăsesc acest loc. Nu vreau să rămân prins în vechea lume. Am încheiat cu ea. Umanitatea este în tranziție. Dar eu mă îndrept spre starea mea divină. Ca să ajung acolo, renunț la vechea lume.
Și asta este greu. Să renunț la atașamentul față de ideile mele, față de credințele mele, față de cum obișnuiam să înțeleg lumea.
Nu ai nevoie să înțelegi nimic. Doar fă saltul. Vei afla apoi.
Adevărul este interior. Deci încetează să cauți să înțelegi cum funcționează lucrurile. Lasă-le să funcționeze.
Internetul este foarte important în viețile noastre acum. De exemplu, se fac descoperiri că istoria nu este reală, că sistemul educațional nu e adecvat. Bun. Am aflat asta. Odată ce am aflat, nu e nevoie să petrec ore în șir pe internet ca să aflu mai multe. Nu am nevoie de asta. Sistemele se prăbușesc. Lasă-le să se prăbușească. Și ai grijă de tine. Înaintează. Înaintează. Înaintează. Mergi mai departe.
Atașamentul față de trecut... dă-i drumul. S-a încheiat.
Trebuie să ajungem la acel moment de „sufocare” ca să putem renunța. E ca și cum am sări de la trambulină. Ne întrebăm atunci: Cum o fi apa? E rece, e caldă, are valuri etc.? Nu știi. Și trebuie să sari ca să afli.
E un punct critic în viața umanității și în a noastră.
Merită? Da, absolut. De ce aș rămâne să trăiesc în această lume veche, care este un nonsens total? În ce mă privește, nu e deloc greu să iau o decizie.
Desprinderea de sistem se poate realiza și în absența unei crize interioare? Trecerea de la ego la conștiință se poate face lin?
Criza interioară apare din rezistență, rebeliune, resentimente, judecată – ego-ul trece printr-o criză, nu eu, nu sufletul meu. Dar ne identificăm cu ego-ul.
Nu, nu este necesară o criză interioară, ea este a ego-ului. Ego-ul nu vrea să moară. El mi-a condus viața dintotdeauna și vrea să continue să o facă. Și când îi spui: Tu nu ai să-mi mai conduci viața de acum înainte. Sufletul meu o va face. El nu e fericit și are o criză.
Ego-ul este în criză, nu sufletul meu. Amintește-ți! Tu nu ești ego-ul, ești sufletul! Nu eu sunt în criză.
Ego-ul este!
Este o criză a identității. Cine sunt eu? Ego-ul sau sufletul? Despre asta e vorba. Când înțelegem că suntem divini, conflictul se încheie. Spune-i ego-ului: Mulțumesc. Ai făcut o treabă bună până acum. Dar de acum înainte nu mai am nevoie de tine.
realizat de Clionela Godeanu
Yoga magazin 85/2015
SURSA: http://www.yogamagazin.ro
Cărțile scrise de Ghis sunt publicate în România de Editura Evoluționism
(tel: 0747-531772; email: evolutiv@evolutiv.eu; website: www.evolutiv.eu)
Cartile pot fi cumparate si de pe http://www.cartespirituala.ro
VEDETI FILMUL TRADUS, AICI:
Filmuletul a mai fost publicat pe 23.06.2013 insa datorita acestui nou articol am simtit sa-l republicam.
Pana acum nu am mai auzit de ea, dar am ramas placut impresionata de ideile si principiile dupa care se ghideaza. Mi-ar placea foarte mult sa-i citesc macar una din carti.
RăspundețiȘtergere