OSHO - Maestru spiritual sau escroc?

Deoarece în ultima vreme tot mai mulţi oameni orientaţi către spiritualitate au ales să-l deteste vehement pe Osho şi să-i facă reclamă negativă pe unde apucă, am simţit că e vremea unei echilibrări. Sunt unii care aduc un gen de argumente contra, ce conţin un mix de puncte de vedere creştin dogmatice, cu filozofie şi psihologie de buzunar şi o aşa zisă spiritualitate , vezi cazul evolutiespirituala.ro, un mixaj gretos din punctul nostru de vedere.

Pe cand ne straduiam sa concepem un articol cat de cat argumentat cerand in acest sens si ajutorul vechiului prieten al blogului NNNelu (cunoscut ca fiind un infocat fan Osho) am dat peste un articol foarte echilibrat din punctul nostru de vedere, care aduce un pic de lumina si intelegere a fenomenului Osho. La finalul articolului, va prezentam si argumentele aduse de NNNelu, pe marginea subiectului (ii multumim pentru efort, chiar daca nu a fost 100% ceea ce ne-am dorit noi sa fie - o critica detailiata a articolului de la linkul de mai sus).

Iată articolul de pe site-ul ATHANOR - Manuel Cojocaru:

  OSHO - Geniu sau escroc?

"Pentru a înțelege [corect] fenomenul OSHO, trebuie din start să facem o distincție între personajul Osho, cultul său ( mișcarea Rajneesh/ neo-sannyasins), dar și brandul care s-a născut după moartea sa. Această distincție este vitală în înțelegerea fenomenului, pentru a nu-i atribui misticului indian lucruri care de fapt nu-i aparțin, ci mai degrabă sunt reprezentative comunității care i-a dus mesajul mai departe. O altă mențiune importantă este faptul că toată opera scrisă a lui Osho este [tran]scrisă de adepții săi ce s-au ghidat după discursurile și înregistrările video în care filosoful a apărut. Așadar, cum trasăm corect linia între ceea ce a însemnat cu adevărat Osho și ceea ce promovează adepții săi după moartea sa?

Voi încerca să mă axez mai degrabă pe impactul pozitiv pe care l-a avut Osho în lume, dar nu pot să neglijez anumite aspecte din viața sa, căci filosofia este un mod de viață; asta însemnând că trebuie să existe o corelație între ceea ce susținem că ar trebui să facem (ce-i îndemnăm pe alții să facă), și ceea ce am făcut de fapt. De asemenea, voi veni în sprijinul misticului indian spunând că odată cu ieșirea din anonimat, și umbra sinelui crește – sau odată ce [pretinzi că] progresezi, obstacolele și tentațiile ce-ți vor veni în cale vor fi tot mai mari. Așadar, care au fost „obstacolele” care i-au ieșit în cale filosofului indian? În primul rând – ar zice unii-, „respectul pentru bani”, cultul său ce-a fost acuzat de diverse infracțiuni și practici dubioase dragostea sa pentru cele aproape 100 Rolls-Royce pe care le-a avut (și ambiția de a avea 365), și propriile declarații controversate ce l-au făcut să fie un personaj care nu te poate lăsa indiferent: fie îl iubești pe Osho, fie îl detești.

Una din declarațiile controversate pe care le-a făcut Osho –și cu care sunt într-o oarecare măsură de acord-, a fost aceea că un om sărac nu poate să fie spiritual. El argumentează mai departe, subliniind faptul că un om sărac va fi preocupat să-și hrănească familia, să muncească, să-și facă „un rost în viață”; totodată omul sărac neavând resursele necesare, el nu-și va permite cărți din care să studieze, și/sau nu va avea timpul necesar să studieze într-o bibliotecă. Astfel, Osho s-a autointitulat un Playboy spiritual, sau guru-ul oamenilor bogați, spunând că omenirea a ajuns în punctul în care [dacă s-ar vrea], datorită tehnologiei pe care o deținem, am putea să trăim cu toții bine. Urmarea acestui fapt ar fi că omul nemaifiind nevoit să se preocupe de obținerea banilor, s-ar putea orienta spre meditație, artă, literatură, filosofie, știință etc. Totuși, Osho susține că n-ar trebui să ne identificăm cu bogățiile lumești, ci mai degrabă să le folosim ca mijloace pentru a evolua intelectual, spiritual. Acest mod de gândire a fost emblematic pentru Osho, ce a trăit conform convingerilor sale, încercând să îmbine filosofia și stilul de viață occidental, cu cel oriental. De asemenea, el condamnă religiile pentru mizeria, sărăcia și incultura oamenilor, ce-și sacrifică bunăstarea pentru un „loc bun în lumea de dincolo”, făcând trimitere la cele 9 fericiri: „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a acelora este imparatia cerurilor”(Matei 5,3). Urmând acest fir al argumentării, el zice că omul fericit nu poate fi târât în război, așadar ar trebui să nu ne reprimăm acele impulsuri care ne fac fericiți; totodată să nu naștem un război între corp și minte:

„Primul lucru care trebuie înțeles e că separarea corpului de minte e cu totul falsă. Dacă începi cu separarea aceasta nu vei ajunge niciunde; un început fals nu duce nicăieri. Nu ajungi niciunde din cauză că fiecare pas are logica lui proprie de desfășurare. Pasul al doilea se naște din primul, al treilea din al doilea și așa mai departe. Există o succesiune logică. Așa că în momentul în care faci primul pas, într-un fel ai făcut alegerea definitivă”¹

          În mod ironic, ceea ce am apreciat cel mai tare la Osho a fost felul în care se contrazice; fapt ce l-am interpretat mai degrabă ca fiind un instrument al dialecticii, sau genialitatea de a te face într-atât de confuz, încât să te determine să cauți răspunsul singur, devenind propriul maestru. Misiunea sa, este aceea de a te liniști dacă ești confuz, și de a te face confuz dacă te crezi liniștit (atotștiutor); Osho afirmând că un lucru când încetează să mai crească (să-și pună întrebări, să evolueze), este mort – de aici și afirmația sa că Dumnezeu [cel viu] este infinit și în continuă expansiune. În fine, faptul că misticul indian a stârnit controverse, a fost exact ceea ce și-a dorit – căci aceasta a fost metoda sa de a-i educa pe oameni: născând în ei întrebări, dileme, controverse, ce-i va forța să devină responsabili și independenți în căutarea adevărului.

            

Îmi amintesc bine că în momentul în care am citit pentru prima dată ceva scris de Osho, l-am detestat profund deoarece mi-a deranjat ordinea din minte, dar mai apoi l-am înțeles și l-am apreciat tocmai din acest motiv. Același lucru l-am pățit și când i-am citit pentru prima dată pe Emil Cioran, Friedrich Nietzsche, Platon sau Pitagora, filosofi ce aveau să devină mai târziu preferații mei. Cu siguranță, tocmai faptul că un maestru reușește să-ți distrugă vechea dogma este ceea ce-l face autentic – lucru ce se întâmplă de fiecare dată când studiezi un mare gânditor sau ai o întâlnire cu un om excepțional.

           După cum am amintit mai sus, Osho a deținut aproape 100 Rolls-Royce; ba mai mult, se îmbrăca în haine scumpe și purta ceasuri de lux handmade, fapt ce i-a făcut atât pe unii adepți, cât și pe rivali să-l privească cu scepticism. Răspunsul lui Osho – cum de altfel era de așteptat – a fost unul încărcat de umor. Excentricul mistic s-a apărat spunând că acesta este un soi de lecție pe care i-a oferit-o societății [superficiale] ce ignoră complet bijuteriile de aur ale Papei și e mai degrabă preocupată de mașinile pe care le deține un lider cu impact asupra lumii, decât de mesajul său. Mai în glumă, mai în serios, Osho i-a „amenințat” pe critici că-și va cumpăra 365 de Rolls-Royce (una pentru fiecare zi a anului), ca să se sature lumea de mașinile sale, și să-și îndrepte în sfârșit atenția spre învățăturile sale. Desigur, pot să înțeleg această lecție oferită societății, dar mă întreb dacă nu este totuși un preț mult prea mare plătit pentru a transmite acest mesaj, iar cu siguranță banii pe care i-a cheltuit pe cele 100 Rolls-Royce ar fi putut hrăni mii de oameni. În ceea ce privește dilema mașinilor, eu îi dau totuși o bulină neagră lui Osho, dar iată-ne din nou că ne axăm pe mașinile sale, nu pe filosofia sa. Totuși, cine ar putea ignora 100 Rolls-Royce?!

            
Pentru a termina cu bulinele negre, și a mă reîntoarce la filosofia sa [luminoasă], țin să mai condamn un singur lucru ce mi s-a părut în neregulă: nu atât acțiunile cultului său (asupra căruia oricum nu avea complet control), ci faptul că n-a avut o replică la ceea ce s-a întâmplat chiar „sub nasul său”. Osho apare adesea în filmări conducându-și mașina, având în spate adepți ce-l urmăreau cu arme de foc (click aici). De asemenea, însuși faptul că a avut un cult îmi pare bizar, deoarece mesajul său a fost unul universal, pentru oameni ce aparțin de orice religie, iar misiunea sa a fost de a-i elibera pe oameni, nu de a-i subjuga. Posibil să fie aici vorba despre o „umbră” pe care n-a putut să o stăpânească în întregime, căci fiecare felinar ce luminează în întuneric, își proiectează o umbră. Ceea ce recomand eu totuși când vine vorba de personaje controversate este să nu ne ferim să-i studiem, dar e bine să păstrăm o distanță pentru a nu risca să facem dintr-un eliberator o nouă dogmă, sau un nou idol. Acesta este exact lucrul pe care un adevărat maestru [spiritual] nu și-l dorește. Trebuie să fim capabili să devenim propriul nostru sprijin.

           Ceea ce a lăsat Osho în urmă nu este un sistem – căci filosofia sa nu are un sistem, un nucleu; ea fiind mereu în schimbare, adaptându-se la conjunctura și contextul în care sunt puse întrebările:

„Nu am nici o filosofie de viață, am însăși viață!”²

De altfel, acesta este un plus, nicidecum un minus: precum regăsim în anecdotele buddhiste sau zen, maeștrii deseori ofereau două răspunsuri complet opuse la aceeași întrebare, în funcție de omul care-i întreba și context. Acest lucru nu este rodul unei minți malefice, ci este o metodă ce-l ajută pe omul confuz să fie…și mai confuz – dar asta doar pentru a-l determina ulterior pe individ să devină propriul său maestru în căutarea adevărului. Așadar, răspunsurile lui Osho variază în funcție de contextul în care se produce dialogul; încercând fie să-i pună interlocutorului credința la încercare, fie să-i distrugă egoul, fie să-l liniștească, perturbe sau motiveze să caute mai departe un răspuns la întrebare. Din acest punct de verere, ignorând „bulinele negre”, pot spune că Osho a fost într-adevăr un maestru ce nu a avut o dogmă, ci mai degrabă a căutat să înțeleagă individul și contextul, pentru a oferi răspunsul potrivit situației- chiar dacă răspunsul respectiv urma să nască o controversă. (n.n. Unui om gras ii dai sfaturi pentru oameni grasi, unui om slab, sfaturi pentru oameni slabi si in plus, fiecare om este unic, cu minusuri si plusuri unice, un puzzle minunat ... nu poti face o formula absoluta aplicabila tuturor, de aceea el, Osho era viu si oferea sfaturi circumstantiale adaptandu-se la fiecare om in parte, de aceea sfaturile, raspunsurile sale pot parea contradictorii).

             Să încerci să identifici o dogmă sau un sistem la Osho ar fi o nebunie, căci îl vei asculta într-un interviu cum vorbește cu admirație despre Iisus, Buddha și Dumnezeu, iar într-un alt interviu va zice că Dumnezeu nu există. Probabil aceasta este și frumusețea filosofiei lui Osho: încercarea sa de a naște întrebări în om, pentru a-i conferi din nou vitalitatea, pentru a-l face din nou dinamic, curios, filosof. Iar precum filosofii taoiști, pentru Osho destinația este însăși drumul; așadar momentul prezent este cel mai important, iar proiecția sinelui într-un viitor inexistent, sau stagnarea într-un trecut glorios nu va face nimic altceva decât să ne oprească din a trăi autentic, căci trecutul nu mai este, iar viitorul nu este încă:

„Destinația este ființa; acolo se termină calea, căci nu mai există nici un alt loc în care am putea merge de aici.”³

          În fine, Osho este cel puțin un personaj simpatic, care în anecdotele și glumele sale își ascunde înțelepciunea. Viața și comportamentul lui ne duce cu gândul la artiștii ce fac din viața lor un manifest neîntrerupt prin care doresc să șocheze societatea, să o trezească din somn. Într-un final, îi voi da dreptate lui Osho când zice că un om cu adevărat iluminat nu s-ar speria de lumea modernă, căci adevăratul test este să-ți păstrezi verticalitatea oriunde- chiar și într-o discotecă. Și ce-ar fi greșit cu un Buddha într-o discotecă? Așadar, îndemnul lui Osho ar fi de a combina modernitatea, știința și tehnologia tipice occidentului cu spiritualitatea și lejeritatea gândirii orientale, pentru a trăi o viață prosperă pe toate planurile.

       Întrebarea rămâne totuși deschisă: a fost Osho un escroc carismatic, ce se folosea de sofisme pentru a-și susține teoriile îmbrăcate într-o haină de adevăr, sau a fost într-adevăr un geniu care nu și-a putut stăpâni anumite porniri și cultul? În orice caz, fie că-i interpretam filosofia ca o justificare sau scuză care-i acoperă escrocheriile, fie că încercăm să îi luăm filosofia în serios, cert este că Osho stăpânea arta de a avea întotdeauna dreptate. Totuși adevărul este că multe din ideile sale au fost luminoase, dar întrebarea este dacă însăși persoana care le-a propovăduit a reușit să le respecte; dacă a luat în serios ceea ce a zis, sau a fost doar un paravan în spatele căruia și-a ascuns adevăratele intenții?

---

1.OSHO – Psihologia ezotericului, Ed. Mix, Brașov 2012, pg. 67
2. There is no tomorrow- https://www.youtube.com/watch?v=Tf8PUAG2aYU
3.OSHO- Emoțiile (Cum ne putem elibera de mânie, gelozie și teamă), Ed. Mix, 2003, Brașov, pg.20

Mai jos găsiţi şi opinia lui NNNelu pe marginea articolului de AICI:

Despre Osho - NNNelu by IESIREA DIN MATRIX

Despre Osho - NNNelu 

Iar la final un nou clip cu OSHO:

În completare studiaţi categoria OSHO de pe blogul nostru sau citiţi cărţile acestuia , pe care le puteţi cumpăra de AICI (TRANSPORT GRATUIT)