SAMADHI TANK
„Fiinţele
umane sunt născute cu un impuls de a experimenta diverse stări de
conştiinţă, altele decât cea normală din starea de veghe; de la vârste
fragede, copiii se joacă cu astfel de tehnici care modifică conştiinţa.
Asemenea experienţe sunt normale” – Dr. Andrew Weil – Mintea naturală.
Deşi
acest impuls universal de a intra în stări modificate de conştiinţă
este o sursă de distracţie şi de mare plăcere pentru copii, acesta nu
este deloc un joc copilăresc. Weil îl vede ca fiind o experienţă
evolutivă, reprezentând o „capacitate intrinsecă a sistemului nervos” şi
concluzionează: „Este important să învăţăm să intrăm în mod deliberat
şi conştient în alte stări de conştiinţă, deoarece asemenea experienţe
reprezintă porţi deschise către folosirea sistemului nervos la
capacitatea sa maximă, către folosirea potenţialului uman latent, precum
şi către o funcţionare mai bună a sistemului nervos în stările normale
de conştiinţă”.
Această nevoie de a intra în stări modificate de conştiinţă nu este
nici pe departe o dorinţă frivolă de a evada, ci este una dintre
caracteristicile umane fundamentale, poate chiar acea caracteristică
care a condus la dezvoltarea culturii şi civilizaţiei.
Probabil
că cea mai satisfăcătoare şi mai cunoscută metodă de modificare a
conştiinţei – o metodă pe care oamenii au dezvoltat-o în urma a milioane
de ani de testare şi explorare – este aceea
de a restricţiona funcţionarea unuia sau mai multor simţuri, adică
trecerea lor într-o stare de deprivare senzorială. Plutirea în SAMADHI
TANC se foloseşte de această deprivare senzorială pentru a aduce pe
oricine realizează această experienţă într-o stare de modificare uşoară,
plăcută controlabilă şi temporară a conştiinţei. Printre ideile propuse
aici este şi aceea că modificarea conştiinţei în cadrul acestei
experienţe este benefică, sănătoasă, educativă şi poate fi controlată,
explorată şi folosită, astfel încât să producă schimbări benefice de
atitudine, schimbări fiziologice şi de comportament care persistă şi
după ce persoana părăseşte tancul.
Tancul de plutire este un
instrument specific foarte valoros pentru îndepărtarea oricăror stimuli
externi care ajung la simţurile noastre, poate cel mai bun mijloc de
deprivare senzorială creat vreodată. Dar oamenii au folosit timp de
milioane de ani instrumente şi tehnici variate, pentru acelaşi scop.
Următoarele sunt doar câteva dintre cele mai des întâlnite:
Pregătirea pentru vânătoare.
În societăţile primitive, precum aceea din care a evoluat şi propria
noastră civilizaţie, înainte să iasă la vânătoare, bărbaţii se
pregăteau, abţinându-se de la activităţi normale şi „purificându-se”
prin post, tăcere, baie, expunere la aburi şi izolare, fie în vreun cort
micuţ, fie singuri în vreun loc departe de viaţa comunităţii. Ei
credeau că această restricţionare senzorială le îmbunătăţeşte
abilităţile vânătoreşti; testele recente au demonstrat că perioade
scurte de deprivare senzorială măresc acuitatea mirosului, a gustului, a
vederii şi auzului, arătând astfel că strămoşii noştri vânători ştiau
foarte bine ce fac.
Riturile de trecere. În
orice societate premodernă, există o ceremonie importantă care marchează
trecerea de la copilărie la acceptarea în societatea adultă. Aceste
rituri de trecere deveneau şi mai puternice datorită încluderii în
procedurile de pregătire a unor metode de deprivare senzorială. Unii
tineri erau ţinuţi în colibe întunecoase timp de zile sau săptămâni, sau
erau obligaţi să postească. În multe culturi, băieţii se aşteptau să
fie trimişi singuri în sălbăticie perioade lungi de timp, până aveau să
îşi câştige o anumită maturitate spirituală. Oricare ar fi metoda de
deprivare senzorială folosită, ea avea efect, determinându-i pe tineri
să fie mai deschişi către noi experienţe, către înţelepciune, către noi
responsabilităţi, făcându-i mult mai sensibili şi mai conştienţi, astfel
că experienţele prin care urmau să treacă să fie percepute mai intens,
să fie spontane şi de neuitat.
Retragerea spirituală. În
orice cultură, unele tipuri de deprivare senzorială au fost considerate
esenţiale în antrenamentul conducătorilor spirituali. Şamanii, vracii,
călugării, preoţii, guru-şii, fachirii, yoghinii, preotesele, mediumii,
misticii şi alţi căutători spirituali trebuiau să treacă des prin
perioade de tăcere totală, de post, de retragere în chilii, peşteri sau
încăperi întunecate, retrageri în vârf de munte sau în deşerturi sau pe
insule, unde izolarea putea fi combinată cu semnale senzoriale limitate
sau monotone. La fel ca şi pustnicii din deşert sau „izolaţii”, aşa şi
ermiţii, călugării şi aspiranţii la starea de iluminare au apelat
întotdeauna la izolarea senzorială, oricare ar fi fost ea: în deşert,
mănăstire sau peşteră; sau se apela la echivalentul mental al unei
asemenea izolări, obţinută prin meditaţie restrictivă, prin concentrare
şi tehnici de rugăciune – parte importană a tuturor stărilor mistice,
transcendentale sau a revelaţiilor.
Practicile spirituale. Restricţionări
similare ale atenţiei au fost înregistrate minuţios de alchimiştii
medievali, în experienţele repetate la infinit de măcinare şi distilare a
diverşilor compuşi chimici. Ştim acum că truda alchimiştilor de a
transforma materia obişnuită în aur, descoperirea pietrei filozofale,
este o descriere simbolică a intenţiei lor de a transforma conştiinţa
obişnuită, prin diverse metode de deprivare senzorială, într-o
conştiinţă înaltă, elevată, pură, spiritualizată, simbolizată prin aur.
Izolarea creativă. Numeroase
experienţe profund estetice, momente de iluminare creatoare sau
revelaţii au apărut în circumstanţe în care acţiunea stimulilor
senzoriali a fost limitată într-un fel sau altul. Cu toţii am auzit
poveşti despre artişti sau oameni de ştiinţă care au avut intuiţii
creatoare sau revelaţii în retragerile lor la mansardă, în timp ce
priveau fix în foc, sau în timp ce se plimbau pe plajă, cu toată atenţia
absorbită în interior. De fapt, unul dintre elementele esenţiale ale
oricărui gând creativ este concentrarea obţinută printr-o formă oarecare
de limitare a stimulării senzoriale.
Izolarea involuntară. Există
multe relatări fascinante despre oameni care au experimentat izolarea
senzorială involuntară, adesea pe perioade lungi – exploratori polari
pierduţi luni de zile printre gheţuri, navigatori solitari,
supravieţuitori singuratici în urma scufundărilor de nave sau
accidentelor de avion, prizonieri ţinuţi în puşcării, exploratori în
deşert. Aproape toţi au vorbit despre un anume fel de transformare
iluminatorie obţinută datorită privării senzoriale.
Izolarea pe canapea. Una
dintre cele mai mari valori ale psihoterapiei tradiţionale derivă din
efectul de deprivare senzorială: pacientul se aşează într-o poziţie
relaxată (cu psihoterapeutul stând în spatele lui, de obicei tăcut);
astfel, există foarte puţini stimuli vizuali sau auditivi care să-l
distragă de la acea stare liber-asociativă, aproape de transă.
Renunţarea la tot.
Locuitorii marilor oraşe consideră că este foarte important să ai un
loc, undeva la malul mării sau o cabană în munţi. Poate unii strâmbă din
nas, dar aceste refugii sunt privite ca necesităţi stringente.
Supraîncărcarea senzorială a vieţii la oraş cere perioade de izolare,
iar studiile clinice asupra stresului au concluzionat că retragerile
temporare în locurile liniştite, în tăcere şi solitudine, la munte, în
pădure, pe malul oceanului sau la ţară, sunt esenţiale pentru menţinerea
sănătăţii fizice şi mentale.
Această listă a diferitelor forme
de izolare senzorială pe care omenirea a considerat-o folositoare,
esenţială, sau măcar plăcută, relaxantă, poate fi extinsă, incluzând şi
somnul, jocurile, reveria, visul cu ochii deschişi, absorbirea în citit
sau ascultarea muzicii, exerciţii repetitive cum ar fi alergarea, şi aşa
mai departe. Dar ar trebui să fie deja clar că folosirea izolării
senzoriale are o istorie lungă şi respectabilă şi că nu trebuie privită
ca o evadare. Restricţionarea senzorială este o cale eficientă de a ne
orienta către realitate, de a ne mări sensibilitatea către
conştientizarea lumii aşa cum este ea.
S-a descoperit că stările
modificate de conştiinţă au nişte caracteristici generale comune,
printre care schimbarea modului de a gândi, schimbări în percepţia
timpului, schimbări în perceperea imaginii corpului, perceperea
inefabilului, sentimentul de reîntinerire, hipersugestibilitate,
schimbări în exprimarea emoţională, eliberare temporară de sub controlul
ego-ului. Aşa cum vom vedea mai departe, acestea sunt şi
caracteristicile de bază ale experienţelor în tancul de plutire.
În SAMADHI TANC
Când
oprim sau restricţionăm stimulii din mediul înconjurător, devenim mult
mai conştienţi de acele lucruri care încă ne sunt accesibile. În acest
caz, după ce am stins lumina, am înlăturat orice sunet, orice senzaţie
tactilă, gravitaţia, alţi oameni şi orice mişcare, ceea ce ne-a rămas
este fiinţa noastră: realitatea fizică a muşchilor noştri, a organelor
interne, a creierului, precum şi realitatea non-fizică a gândurilor
noastre, a emoţiilor, a intuiţilor, imaginilor mentale. Conştientizarea
acestor realităţi este de o subtilitate şi de o intensitate care nu este
posibilă atunci când simţurile noastre sunt orientate către exterior,
răspunzând evenimentelor externe.
Această conştientizare intensă nu este vreo stare din alte lumi sau una
care nu poate fi descrisă şi este de prea puţin folos în „lumea reală”.
Oamenii de ştiinţă din mai multe domenii au adunat dovezi copleşitoare
care atestă că, prin conştientizarea acută a proceselor lor interne,
oamenii pot să-şi exerseze controlul conştient asupra acestora. De
exemplu, experimentele au arătat că doar prin focalizarea atenţiei către
interior, într-un anume mod, o persoană îşi poate întări sistemul
imunitar, îşi poate reduce presiunea sângelui, îşi poate încetini
bătăile inimii, îşi poate elibera sau inhiba producerea de hormoni,
poate înlătura durerea, poate determina anumite părţi ale corpului să
crească sau să se reducă, poate să modifice activitatea inimii, a
muşchilor, a creierului şi a minţii.
Descoperirea că oamenii îşi
pot controla propriile corpuri prin intensificarea semnalelor subtile
interne a fost valorificată de cercetători, care au folosit tehnici de
biofeedback, aceasta fiind cu siguranţă una dintre cele mai uluitoare
dezvoltări ştiinţifice din ultimii 30 de ani. Folosind tehnicile de
deprivare senzorială, yoghinii, călugării şi fachirii au realizat acele
„miracole” ale autocontrolului timp de mii de ani, în pofida faptului că
oamenii de ştiinţă occidentali declarau că astfel de fenomene nu pot
avea loc. Să ne gândim doar la hinduşii care merg pe cărbuni încinşi, la
tibetanii care, prin tehnici meditative îşi ridică temperatura
corpului, astfel încât pot să stea în zăpadă şi să îşi usuce cearşafuri
ude şi îngheţate aruncate pe ei, la yoghinii care au fost băgaţi în
pământ în cutii timp de mai multe zile. „Secretul” acestora, precum şi a
altor forme de autoreglare aproape miraculoasă este, de fapt, o
conştientizare mărită a proceselor interne. Acest secret foarte
folositor a fost atestat şi de cei suferinzi care au învăţat să devină
conştienţi de procesele lor interne şi să vizualizeze eradicarea bolii
din trupurile lor, reuşind să se vindece complet.
Ce se petrece
în SAMADHI TANC este un paradox: prin restricţionarea senzorială, ne
mărim conştientizarea senzorială; devenind orbi, învăţăm să vedem
într-un mod nou şi foarte eficient; prin renunţare, prin abandon,
câştigăm un control mai mare şi putere asupra noastră înşine şi, în
ultimă instanţă, asupra lumii exterioare.
Plutirea în imponderabilitate
Postura
noastră verticală este unică şi adesea amuzantă, dar ne oferă, fie că
alergăm, mergem, stăm pe loc sau ne aşezăm, o arie limitată de contact
între corpul nostru şi pământ, producând corpului mai mult stres decât a
fost el conceput să suporte. Când mergem sau alergăm, de exemplu, toată
presiunea gravitaţională a corpului, fiind îndreptată asupra
pământului, este focalizată, la fiecare pas, într-un singur loc, creând o
presiune de sute de kilograme pe centimetru pătrat. Chiar şi statul în
picioare cu coloana dreaptă produce o presiune gravitaţională ce se
exercită asupra tălpilor picioarelor şi asupra coloanei. Această
focalizare dată de poziţia noastră verticală, a unor greutăţi foarte
mari asupra unor porţiuni foarte mici ale corpului conduce la stresuri
şi la probleme structurale în unele puncte slabe: genunchii şi
încheieturile coapselor, şalele, gâtul, abdomenul. Inima trebuie să
muncească din greu pentru a împinge sângele din partea inferioară în
partea superioară a corpului, luptând contra gravitaţiei. Trupul nostru
caută să compenseze forţa gravitaţiei prin adoptarea unor poziţii
rigide, care au ca rezultat apariţia unor tensiuni musculare cronice în
anumite puncte. Odată cu tensiunea, apare durerea – de şale, de gât, de cap –
şi o gamă largă de probleme legate de tensiune, cum ar fi respiraţia
superficială, presiunea sanguină, bolile cardiovasculare, ulcerele,
astmul.
Gravitaţia este probabil cauza principală a problemelor
de sănătate. Gravitaţia ne atacă chiar şi la nivel celular şi mulţi
biologi şi gerontologi consideră că efectele distructive ale gravitaţiei
joacă un rol important în pierderea capacitaţii celulelor de a se
reproduce; astfel, gravitaţia poate fi văzută ca o cauză directă a
îmbătrânirii şi morţii.
Cunoaştem cu toţii toate aceste aspecte ale gravitaţiei. Suntem mai
puţin conştienţi însă de cât de insidios acţioneată gravitaţia asupra
minţilor noastre. Cum în fiecare zi ne mişcăm, o mare parte din creier
este ocupată în mod constant cu calcularea şi evaluarea gravitaţiei,
ţinând seama de forţele de inerţie şi de acceleraţie, şi cu deciderea
direcţiei în care să se mişte anumite părţi ale corpului nostru pentru a
ne menţine poziţia verticală.
Dacă tensiunea legată de
gravitaţie ne reduce sensibiliatea şi conştientizarea, atunci începe să
fie evident de ce este benefică reducerea acestei tensiuni. Plutirea în
tanc produce acest efect: datorită soluţiei saturate de apă cu săruri
Epsom, corpul uman este perfect suspendat, plutind la suprafaţa apei.
Picioarele, braţele, mâinile, coloana vertebrală, capul, sunt susţinute
independent, adică nu există vreo tensiune care să lege componentele una
de alta. Plutirea nu elimină gravitaţia, desigur, dar ea reuşeşte să
micşoreze cantitatea de stimuli la o valoare minim posibilă.
Prin
micşorarea tensiunii musculare gravitaţionale, devenim capabili să
percepem sau să detectăm senzaţii mult mai fine, adică să intensificăm
abilitatea noastră de a percepe. Dar mai sunt şi ale beneficii. Deoarece
acum aparatul nostru locomotor nu mai este solicitat în mod constant
împotriva gravitaţiei şi fiecare muşchi se poate relaxa mult mai mult
decât s-ar fi putut relaxa vreodată în condiţii normale de viaţă, putem
deveni acum conştienţi de noduri şi de puncte fierbinţi de tensiune
musculară şi de solicitare osoasă. Nemaifiind camuflate de fundalul
normal de tensiune musculară, aceste noduri pot fi localizate cu
precizie, diminuate şi chiar eliminate, rezultând o stare euforică de
eliberare de tensiunea pe care psihiatrul Wilhelm Reich a numit-o
„armura corporală”. Eliberarea de gravitaţie permite şi sângelui să
circule mai liber şi mai complet, ajungând şi în porţiuni ale corpului
care s-ar putea să fie bolnave din cauza constricţiilor cardiovasculare,
permiţând astfel inimii să acţioneze mai eficient cu mai puţin efort.
Unul
dintre efectele obişnuite ale experienţei de plutire este sentimentul
de întoarcere acasă, într-un loc familiar. Unii au explicat aceasta ca
pe o experienţă de reîntoarcere în uter. Euforia care se poate simţi în
tanc este impregnată în genele noastre, este ceva ce am ştiut
dintotdeauna, după care am tânjit întotdeauna: eliberarea de gravitaţie,
evadarea din corp şi contopirea cu esenţa noastră ultimă care este
divină."
Nota noastra: De curand am avut ocazia sa experimentam in Brasov efectele unui Samadhi Tank minunat. Este o experienţă unică, indeită ce merită explorată cât mai des. Condiţiile pentru a face acest lucru sunt posibile acum şi în Romania la costuri infime în cadrul bazinului de flotare Aquarmony din Braşov, un bazin ce oferă condiţii excepţionale şi super-profesioniste de plutire în izolare. Primele experienţe sunt mai puţin relevante pentru noi. Acestea sunt mai degrabă de acomodare cu unicul experienţei (fiind o poziţie complet nouă sau nespecifică vieţii noastre pe Pământ aflată în contact permanent cu gravitaţia) însă intuim potenţialul uriaş al acestui instrument minunat de evoluţie spirituală numit plutire în izolare. (care poate fi făcută în întuneric complet, fără sunete sau cu lumină cu sau fără muzică). Îl considerăm un instrument foarte ajutător, ce poate accelera anumite conştientizări şi trăiri care în mod obişnuit le poţi obţine după îndelungate ore de practică spirituală sau în urma folosirii unor plante maestru. Le mulţumim şi pe această cale încă odată deţinătorilor Aquarmony Brasov pentru initiativă şi pentru invitaţie.
ACEST ARTICOL ESTE O RECLAMĂ
Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.