Ieşirea Din MATRIX: TERENCE McKENNA - profetul psihedelic

vineri, 5 octombrie 2012

TERENCE McKENNA - profetul psihedelic


Va prezentam astazi cateva filmulete cu acest pionier al explorarii constiintei prin intermediul psihedelicelor si de asemenea o relatare care sa va puna in garda referitor la acest gen de abordare a evolutiei spirituale. 

”Terence Kemp McKenna ((n. 16 noiembrie 1946 – d. 3 aprilie 2000) a fost un scriitor american, filozof, etnobotanist, activist, psihonaut, istoric al artei şi auto-intitulat ca anarhist, anti-materialist, ecologist, feminist şi sceptic.[1] A fost un autor şi orator apreciat în special pentru cunoştinţele sale profunde în metafizica psihedelicelor, enteogene, şamanism, misticism, hermetism, neoplatonism, biologie, geologie, fizică, fenomenologie şi conceptul său - „teoria noutăţii” (Novelty Theory).[2]

Biografie

Copilăria

Terence McKenna a crescut în localitatea Paonia, Colorado, SUA[3], un orăşel cu o arie de 2 km2 situat pe râul North Fork în Munţii Stâncoşi. Datorită unchiului său, el s-a familiarizat cu geologia dezvoltând de mic un hobby pentru arheologie, săpând după fosile în albiile uscate din împrejurime.[4] Datorită acestei activităţi, McKenna şi-a dezvoltat o apreciere profundă, artistică şi ştiinţifică asupra naturii.

Adolescenţa

La vârsta de 16 ani, McKenna s-a mutat pentru a urma liceul din Los Altos, California[3], fiindcă părinţii săi doreau ca el să beneficieze de o educaţie de calitate, la cele mai apreciate şcoli din California. Aici el a fost introdus psihedelicelor, datorită operei lui Aldous Huxley – „Porţile Percepţiei” şi a hebdomadarului The Village Voice.[5]

Una din primele sale experienţe cu psihedelicele a fost prin intermediul seminţelor de zorele (care conţin LSA), despre care spunea el: „Mi-au arătat că acolo se află ceva demn de urmărit”."[3]
În 1964, datorită circumstanţelor McKenna se mută în Lancaster, California, unde în 1965 va absolvi liceul Antelope Valley High School.
În vara anului 1965, se mută în San Francisco, unde experimentează pentru prima dată cu LSD şi fumează canabis împreună cu Barry Melton.[6] În acelaşi an este admis la Universitatea Berkeley, universitate pe care o va absolvi în 1969 licenţiat în ştiinţele (Bachelor of Science) ecologiei şi a conservării.

Anii de maturitate

În următorii ani McKenna va preda limba engleză în Japonia şi va călătorii prin India şi sudul Asiei.[7] După moartea mamei sale, în 1971, Terence şi fratele său Dennis, împreună cu alţi trei prieteni, călătoresc în Amazonul Columbian în căutarea oo-koo-hé, o plantă care conţine DMT. Ei nu găsesc oo-koo-he, în schimb întâlnesc forme variate de ayahuasca şi psilocybe cubensis uriaşe care vor deveni noul obiect de studiu al expediţiei.[7]
 
In La Chorrera, la insistenţa fratelui său, Terence devine subiectul unui experiment psihedelic, despre care spunea ca l-ar fi pus în contact cu Logosul: o voce divină omniscientă, caracteristică epifaniilor.[7]Revelaţiile acestei voci şi straniile experienţe ale fratelui său din timpul experimentului, l-au determinat pe Terence să studieze o formă timpurie a sistemului de divinaţie I-Ching, care a condus la dezvoltarea teoriei noutăţii (Novelty Theory)[7] Aceste idei au fost tratate exhaustiv de către Terence şi Dennis în cartea lor din 1975 - The Invisible Landscape - Mind Hallucinogens and The I Ching.
La începutul anilor 1980, McKenna a început să vorbească public despre subiectul drogurilor psihedelice, susţinând seminarii şi workshopuri în fiecare sfârşit de săptămână. Deşi adesea asociat cu mişcarea New Age, Mckenna nu se afla într-o sintonie cu sensibilităţile acestei mişcări, subliniind în mod imperios şi repetat, importanţa şi întâietatea experienţei trăite personal în antiteză cu ideologiile dogmatice.[8] Timothy Leary vorbea despre McKenna ca fiind „unul dintre cei cinci sau şase oameni foarte importanţi de pe pământ”.[9]

Curând McKenna devenea o figura marcantă a contraculturii, iar popularitatea sa continua să crească, culminând la începutul anilor 1990, cu publicarea unor cărţi precum True Hallucinations (în care relata experienţa sa din La Chorrera, din 1971), Food of the Gods şi The Archaic Revival. Discursurile sale au fost utilizate de multe formaţii de muzică psihedelică, precum: The Shamen, Spacetime Continuum, Alien Project, Capsula, Entheogenic, Zuvuya, Shpongle, Shakti Twins etc.
McKenna a fost contemporan şi coleg cu matematicianul Ralph Abraham şi biologul Rupert Sheldrake (creatorul teoriei denumite „câmpuri morfogenetice”) şi a întreţinut dezbateri publice cu aceştia, cunoscute ca şi trialogurile, din 1980 până în momentul decesului său. A fost prieten şi asociat şi cu Ralph Metzner, Nicole Maxwell şi Riane Eisler, cu care a organizat mai multe workshopuri. A fost un apropiat al lui Tom Robbins şi a influenţat gândirea multor personalităţi, savanţi, scriitori si autori. Celebrul comediant Bill Hicks, îşi inspira momentele umoristice cu privire la substanţele psihedelice, din opera lui Mckenna. Mckenna a stat la baza personajului Dr. Jacoby din serialul Twin Peaks.[11]

Pe lângă subiectul psihedelicelor, McKenna vorbea şi despre concepte precum realitatea virtuală, tehno-paganism, inteligenţă artificială, evoluţie, extratereştrii sau teoria esteticii (cu referire la importanţa informaţiei transmise prin arta şi viziunile manifestate sub influenţa substanţelor psihedelice).
Împreună cu Kathleen Harrison, colega şi soţia lui timp de 17 ani, McKenna a fondat Botanical Dimensions, o rezervaţie de plante etnobotanice non-profit în Hawaii, unde şi-a trăit ultimii ani.
Erik Davis, autor al cărţii TechGnosis, a fost cel care i-a luat ultimul interviu lui McKenna în Octombrie şi începutul lui Noiembrie 1999. Acest interviu a fost susţinut pentru realizarea unui articol al revistei Wired Magazine, denumit „Ultimul voiaj al lui Terence McKenna” (Terence McKenna's Last Trip).[12

Deces

La jumătatea anului 1999, McKenna a început să sufere de dureri de cap ce în ce mai dureroase, acestea culminând cu trei convulsii cerebrale într-o singură noapte. Dus la urgenţă, Terence a fost diagnosticat cu glioblastom multiform, o formă agresivă de cancer cerebral. În următoarele luni, McKenna a fost supus unor tratamente, printre care şi experimentalul „cuţit gamma”. McKenna nu a răspuns pozitiv tratamentelor iar pe 3 aprilie 2000, la vârsta de 53 de ani, el a decedat. Terence McKenna a avut doi copii, Finn şi Klea. 

Concepte

Terence McKenna a susţinut explorarea stărilor de conştiinţă extinsă obţinute prin ingerarea substanţelor psihedelice găsite în natură. El considera apoteoza experienţei psihedelice ca fiind obţinută prin ingerarea unor cantităţi mari de ciuperci psihedelice sau DMT. El vorbea despre întâlnirile cu „elfi mecanici care se auto-transformă” în acele stări ale conştiinţei.
Deşi el a respins orice formă de interpretare a viziunilor şi trăirilor sub efectele psihedelicelor, el a rămas deschis ideii conform căreia psihedelicele ar fi călătorii trans-dimensionale ale conştiinţei, permiţând, în mod literal, întâlniri cu ceea ce ar putea fi extratereştrii, strămoşi sau spirite ale pământului.[8] În schimb a rămas intransigent în opoziţia sa faţă de orice formă de religie organizată sau sistem de trezire spirituală bazat pe guru sau alţi lideri. 

Filozofic şi religios, el şi-a exprimat admiraţia pentru Marshall McLuhan, Pierre Teilhard de Chardin, Alfred North Whitehead, Gnosticism, Alchimie şi James Joyce (numind romanul „Veghea lui Finnegan” chintesenţa operelor de artă, cel puţin a literaturii secolului XX).[15]

Importanţa psihedelicelor în evoluţia umană

McKenna a emis ipoteza conform căreia la sfârşitul celei mai recente ere glaciare, când apăreau savanele şi primele păşuni în nordul Africii, un grup de umanoizi s-a aventurat din pădure, trăind pe aceste întinderi. În timp ce s-au adaptat fizic şi psihic la noul mediu înconjurător, ei au experimentat cu o varietate noua de alimente. McKenna vorbea despre această perioadă de la sfârşitul ultimei ere glaciare ca fiind un paradis în care exista o egalitate între sexe şi o era de aur a umanităţii, care însă a luat sfârşit acum 10.000 de ani.[16]
 
Conform ipotezei lui McKenna, printre noile alimente găsite în acest mediu nou, au fost şi ciupercile halucinogene care conţin psilocibină, ciuperci care creşteau lângă bălegarul cornutelor din acea perioadă în savanele şi câmpiile Africii. McKenna oferea referinţe la opera lui Roland L. Fisher [ cn ], deşi opera citată nu făcea referire la paleo-antropologie.[17][18][19][20] Fisher menţiona despre efectele psihedelicelor, care consumate în doze mici, măresc acuitatea vizuală, conferind un avantaj în supravieţuire. McKenna susţinea că aceste ciuperci consumate în cantităţi medii ar stimula libidoul sexual, iar în doze mari ar produce halucinaţii extatice şi glosolalie, acestea avantajând evolutiv triburile care le utilizau. McKenna mai teoretiza posibilitatea ca sinestezia (estomparea graniţelor dintre simţuri) produsă de consumul de psilocibină să fi produs dezvoltarea limbajului vorbit – abilitatea de a produce imagini în mintea altei persoane cu ajutorul vocalizării unor sunete. ”
 
Mai jos va prezentam o relatare a cuiva care a experimentat Ayahuasca, o relatare care ne pune pe ganduri si ne arata ca astfel de explorari, folosind aceste plante sacre, nu sunt atat de facile si de disponibile intotdeauna si oricui, fiind un demers extrem de serios si de solicitant din toate punctele de vedere (fizic, psihic, mental). Nu este de joaca, nu este ceva la moda, un curent new age care vine si se duce, o miscare flower power, in care te distrezi ca un hippiot si mai pui o experienta extrema pe lista de senzatii tari care merita traite. Asadar ATENTIE MARE!

VEDEȚI CÂTEVA FILMULEȚE TRADUSE,  despre TERENCE McKENNA, AICI:

Terence McKenna - Unda temporala Zero
Terence McKenna vorbeste despre teoria noutatii (novelty theory), natura fractala a timpului si isi prezinta graficul derivat din analiza I-ching-ului


TraducereA: http://trezirealarealitate.ro/


„Sfarsitul discursului "Eros and the Eschaton", sustinut de Terence McKenna in 1994 la Seattle.

Autorul compilatiei video este: thelakeysisters

Traducerea thegreatujo ” 
SURSA: http://www.youtube.com


Terence McKenna vorbeste despre provocarea renasterii arhaice, misterul psihedelic, cultura si transformare. Segmentul de fatza reprezinta partea de intrebari si raspunsuri din discursul sau intitulat 'Eros And The Eschaton'.

Clipurile video apartzin: WALL-E, White Blood Cell Chases Bacteria, Heroes, Andy Warhol's Dali Screen Test, Apocalypto, Fear And Loathing In Las Vegas, Blow, Collateral, Red Bull Best Of B-Boys, Human Traffic, Into The Wild, Nuba Body Modification, Lost Citys Of The Amazon & Blueberry. Music is Death In Vegas - Dirge.

Compilatia video este realizata de RevolutionLoveEvolvE

Traducerea thegreatujo ” 


„Un mesaj de la ciuperca cu continut de psilocibina transcris si recitat de Terence McKenna, preluat din audio-book-ul True Hallucinations.

Clipurile video apartzin: Planet Earth and Journey To The Edge Of The Universe.
Muzica este Boards Of Canada - Rue The Whirl.

Compilatia video este realizata de RevolutionLoveEvolve.
Traducerea thegreatujo
SURSA http://www.youtube.com/



Terence Mckenna despre intelegerea de sine, dizolvarea valorilor culturale, si importanta experientei directe


16 comentarii:

  1. Foarte interesanta relatarea experientelor cu Ayahuasca. Inca o data m-am convins ca ea nu greseste niciodata si ne da exact ceea ce avem nevoie (asta nu coincide intotdeauna cu ceea ce cerem :D ) . In cartea sa „Initierea”, Elisabeth Haich spune un lucru foarte important si anume ca trebuie sa fii pregatit pentru astfel de experiente, ca daca nu esti destul de evoluat pe plan spiritual si printr-o anumita conjunctura ajungi la un nivel de cunoastere care depaseste capacitatile tale, sistemul nervos poate suferi pierderi irecuperabile, poate fi oarecum scurcircuitat. Am amintit asta pentru ca persoana a carei experiente le-ati facut cunoscute a ramas „in minte” pe parcursul trip-ului si s-a straduit tot timpul sa nu piarda controlul mintal asupra situatiei. In acest caz experienta avuta nu putea sa fie de alt fel. Mintea genereaza frici pe care la un moment dat nu le mai poate gestiona iar ele se amplifica in aceste stari de hipersensibilitate. Asta ar putea fi una din „erorile” umane iar cea de-a doua ar putea fi partea tehnica, „jungla” cu calorifere, partuzeci de „calatori” si patru shamani. Probabil acestia sunt foarte puternici devreme ce au putut cuprinde si gestiona o retea atat de mare de participanti.
    E adevarat, exista riscuri foarte mari si lucrurile astea nu se fac just for fun, insa castigul este pe masura.
    Deci, alegeti constient iar dupa aceea lasati mintea sa se odihneasca :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Despre ce cunoastere e vorba, ca aici nu e vorba de nicio cunoastere? Din cate am mai citit despre ce au relatat altii si cartile pe care le-am citit, mintea poate interfera cu procesul, insa nu-l poate bloca de tot decat partial. Nu am auzit pana acum de cineva a carui minte sa se opuna complet celui mai potent pshihedelic cunoscut. Majoritatea spun ca atunci cand vine experienta te ia pe sus si e bine sa te lasi, sa lasi mintea sa nu intervina, pe cat posibil sa te abandonezi ca altfel se diminueaza efectul psihedelic. Omul acesta nu a avut niciun trip in realitate, nicio cunoastere peste masura posibilitatilor lui mentale, nimic in fata caruia sa se abandoneze, nico viziune , nicio revelatie mega cutremuratoare careia sa i se opuna. Sa nu supraestimam mintea. Tocmai asta e rostul acestor psihedelice, sa te scoata din minte si sa-ti arate alta realitate. Concluzia pe care o trag eu este aceea ca poate nu tuturor le priesc aceste psihedelice, poate nu sunt niste mega panacee universale potrivite tuturor si nu oricine care consuma asa ceva, sigur se trezeste sau ii vine mintea-n inima si inima in minte ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu te contrazic in niciun fel, chiar de aceea am facut referirea la ceea ce spunea Elisabeth Haich, ca nu oricine este pregatit pentru asta :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sugerezi ca pana la urma exista o constiinta sau ceva/cineva in joc care i-a blocat accesul la experienta? Din cate am inteles mintea lui nu ar fi putut bloca decat partial si/sau temporar accesul la o experienta, daca ar fi existat una ... Totusi nu putem spune ca omul nu a incercat. Oricine poate ar fi renuntat mai devreme insa acesta a incercat de 4 ori ... Daca nu era pregatit nu cred ca ar fi insistat atat. Si am vazut si citit tone de relatari in care tone de neicanimeni, materialisti, imbacsiti, inchistati, materialisti, fara niciun nivel, au fost smulsi din mizeri si purtati dincolo. Omul acesta stim ca are ani de practica spirituala in spate, purificari duse uneori la cele mai inalte culmi si o deschidere a mintii remarcabila. Poate pana la urma nu e vorba de nicio pregatire premergatoare sau launtrica, ci pur si simplu unii oameni nu rezoneaza cu aceste plante, nu e pentru ei si nu ca nu ar fi pregatiti, ci pur si simplu nu e pentru ei. Pe ei nu-i ajuta ... Poate chimia lor, poate cine stie ... Poate ar fi biune sa nu ne mai grabim sa judecam si sa dam verdicte. POoate chiar nu stim ce si cum ...

    RăspundețiȘtergere
  5. P.S. Deci ideea de fond este ... Oameni buni, fiti pregatiti de chin, chiar si sa nu simtiti nimic deosebit sau special nici chiar dupa 4 sedinte. Ganditi-va bine inainte de a va baga in asa ceva. Cam asta era ideea ...

    RăspundețiȘtergere
  6. P.P.S. Ca sa vedeti proba de perseverenta. In ciuda celor relatate, omul este inca deschis sa mai experimenteze cel putin inca 6 sedinte si sa faca tot ce tine de el sa elimine orice vina a lui in aceasta directie ca sa se convinga 100% ca este sau nu pentru el acest tip de planta. A spus doar ca ar prefera in alt mediu, poate in Peru sau cu alti samani, mai prezenti, mai putin mecanici si cu icarosuri (chantinguri) mai dulci nu asa de tipate, inalte si mecanice.

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi cer iertare daca pare ca am dat cu pietre in cineva. Nu am avut nici o clipa aceasta intentie. Eu nu am citit tone de carti pe aceata tema si nici n-am vazut nenumarate filme, vorbeam doar din experienta proprie care, este subinteles, nu poate fi generalizata.
    Ca sa fiu mai explicita voi face un fel de comentariu pe text. Subliniez, este doar propria experineta asa ca nu o luati ca afront sau ca sugestie.
    - felii de piersici – nu se ia nimic in timpul experientei, cu atat mai mult alimente care contin tyrosine
    - in dieta dinainte, inclusiv referirea la apa, este foarte importanta si nu atat pentru a nu-ti fi rau in timpul experientei ci pentru deschidere
    - tv, computer sau orice alt mijloc care influnetaza linistea interioara trebuie evitat pentru a fi cat mai centrat
    - nu intri cu asteptari, uiti tot ce-ai vazut/auzit/citit despre experientele altora sau chiar despre ale tale, nu exista doua similare
    - perpararea amestecului de catre shamani este esentiala, ei fac descantecul, rugaciunea sau cum vrem sa-i spunem pentru calatorie si pentru conectarea cu spiritul ei, tot ei pun intentia, un fel de tema a calatoriei iar legat de asta aleg muzica sau sunetele pe care le folosesc
    - nu se pleaca niciodata singur in calatorie, rolul shamanilor este de a te insoti si de a te ghida, de aceea ma refeream la numarul de persoane, chiar si pentru ei pot aparea situatii neprevazute, este foarte important sa ii simti acolo ca sa ai acel confort psihic ca nu esti singur
    - „nu m-am putut impiedeca sa nu ma judec” / „a fost multa frica si lupta interioara sa nu-mi pierd controlul mintii” - asta m-a facut sa spun ca persoana era in minte nu in inima, ca avea nevoie de putin ajutor ca sa porneasca in clatorie. E nevoie de foarte putin, dar este esential. Adevarata experienta incepe in momentul in care ai abdicat, cand renunti total la control.
    - Iadul… asta-i personal si ni-l creem singuri dar numai in minte, inimii ii este strain.

    Sper ca mi-am reparat eventuala greseala si ca acea cunostinta a Dumneavoastra :) va avea parte de ceea ce isi doreste chiar daca va fi nevoita sa schimbe shamanii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cand am spus sa lasam judecatile de valoare deoaprte m-am referit la modul general si nu neaparat particularizat pe acest caz si personal nu m-am simtit lezat sau lovit in niciun fel. Am zis-o spre binele tau si al tuturora, ca nu e bine sa judecam si adaug acum, nici sa generalizam , sa ne infumuram crezand ca le stim pe toate. Poate nu e chiar asa. Si eu aveam impresia ca stiu multe, insa aceasta experienta mi-a dat mult de gandit. Aceleasi sfaturi le-as fi dat si eu fara sa gandesc mult, din scurt, ca sunt expert in texte ...
    Feliile de piersici au fost luate doar prima data. Atunci chiar si asa au fost o gramada de oameni care au avut mega revelatii.In sedintele 2-4 nu a mai fost asa ceva.
    Referitor la apa, nu stiu la ce te referi. Din cate am inteles nu se recomanda sa bei apa cu minim 3-4 ore inainte. Omul stiu ca tinut si post negru 24 de ore inainte de 2 dintre sedinte, o dieta vegetariana destul de stricta. Centrat a urmarit si prietenul meu sa fie, avand experienta multa in practica Vipassana.
    A fost atent la respiratie cand a fost constient si in senzatiile corporale, incercand sa le observe fara sa reactioneze, abandonandu-se lor.
    In zilele premergatoare a folosit mai putin calculatorul, desi viata lui materiala depinde de el, iar acolo nu a folosit de loc nici calculator, nici macar telefon, timp de 4 zile. La TV se uita destul de putin si selectiv. Este o persoana destul de atenta la aceste aspecte.
    A intrat doar cu asteptarea ca va experimenta ceva, orice care sa-l scoata din aceasta realitate si nu neaparat cu asteptari gen voi vedea raiul, voi vedea sarpele cosmic sau alte balarii dín astea, individul fiind foarte atent la aspectele legate de imaginatie necontrolata si bogata.
    Eu personal nu as da atatia bani pe o astfel de experienta ca sa ma duc acolo fara nicio asteptare de niciun fel. Dau acesti bani ca sa simt ceva, ca de aia ma duc si investesc timp, bani si speranta. Oricat ai fi tu detasat o asteptare ca vei trai ceva deosebit tot ai, ca altfel nu te duci intr-o astfel de expeditie. Nimeni nu se duce in asa ceva spunand, eu nu ma astept la nimic. De aia ma duc ...sa fim seriosi. Nimeni nu investeste mii de euro ca sa nu experimenteze nimic, in Peru si prin alte parti. Cu totii au niste asteptari, mai mici sau mai mari, de un fel sau altul. Da este ideal sa nu aia steptari, dar cand te duci acolo nu esti Buddha ..esti cel mai adesea un om cu diverse traume si suferinte care vrea vindecare, vrea ceva ... o revelatie, orice care sa-l ajute sa-si depaseasca anumite limite, probleme, suferinte ...

    RăspundețiȘtergere
  9. Cand s-a referit la controlul mintii se refera la ideea sa nu inebuneasca, sa o ia razna pe campii ... Au fost clipe de luciditate in care privind retrospectiv la ceea ce experimenta si vazand calitatea experientei avea momente de autojudecare si regret si mi se pare normal. Cand auzi ca altii au extazuri orgasmice langa tine si apoi la relatariile de peste zi care mai de care iti spun prin ce raiuri si dimensiuni au umblat te cam frustrezi ... Intr-adevar , in acele momente nu era un Buddha detashat care privea complet echilibrat experienta ci o traia ca un om normal ... Egoul era inca prezent asa cum era prezent la majoritatea fiintelor care traiau astfel de experiente. Si asta e idee, te duci acolo ca sa fii ajutat sa iti depasesti egoul, ca altfel nu te-ai duce acolo. Si a cerut ajutor in sinea lui , mult timp si lui Dumnezeu si oricui il poate auzi, si samanilor, care au venit abia in ultima sedinta mai cu atentie, dar nu a mai fost cazul ca era treaz complet si asta nu l-a ajutat cu nimic. Se pare ca totusi au fost prea putini samani si s-au cam lacomit la bani, netinand cont de anumite aspecte. Daca nici planta, nici Dumnezeu, nici nimeni nu l-a ajutat sa mearga in inima , de la cine sa mai astepte ajutor?
    Exista asadar samani si samani. Exista samani buni si samani prosti. Exista samani experimentati si samani incepatori. Exista samani care sunt prinsi in materialism si care sunt unelte ale fortelor intunecate. Exista oameni care au experiemntat fara samani si au avut mega revelatii si fara. Samanii nu sunt garantul a nimic, ba in cazul acesta tind sa cred ca au fost un obstacol si nu te poti opri sa nu te intrebi, oare cum de au ajuns in halul asta niste oameni care au luat ayahuasca, oameni de la care te astepti sa fie treji, benefici si buni.

    RăspundețiȘtergere
  10. Imi pare rau pentru ce i s-a intamplat persoanei respective, sau poate n-ar trebui sa-mi para rau, cu siguranta a tras niste invataminte din experientele avute chiar daca nu s-a intamplat nimic in ele. Uneori e nevoie si de asta, e de preferat totusi sa nu coste atat de mult dar pana la urma pentru un prêt pe care l-am acceptat nu trebuie san e mai amaram dupa aceea. Riscul esecului probabil era inclus.
    Referirea pe care am facut-o la apa era legata de capacitatea ei de a inmagazina informatie si de a rezona la aceasta. Consumand multa apa in perioada dinainte se presupune ca organismul nostrum va contine mai multa apa si va fi mai usor de lucrat cu el. Dieta vegetariana nu asigura succesul, nu se consuma orice creste din radacina si are frunze. Sunt mule legume si fructe care trebuie evitate, in general cele care au gust puternic si persistent. Nu vreau sa mai insist asupra acestor probleme ca sa nu spui ca ma cred atotstiutoare. Nu cred asta. Fiecare stie ce e bine si ce nu strict pentru el. Daca spun ceva aici este ca oamenii sa-si faca o idée si avand mai multa informatie sa o poata reunoaste pe cea care li se potriveste.
    Shamanii… raman la ideea mea ca sunt esentiali in astfel de calatorii. Poti sa experimentezi singur, poti sa-ti iei un joint de la coltul strazii si sa vezi pisici vorbitoare dar nu este acelasi lucru. Rolul lor nu este doar acela de a te ghida si veghea, ei intra in experienta impreuna cu tine, te conduc, iti arata, te lasa sa traiesti experienta, te scot din ea daca e periculoasa, te ajuta sa te integrezi in energia grupului daca nu poti singur. Chiar daca experienta traita este una personala, ea poate fi si colectiva devenind astfel mult mai puternica. Dar dincolo de toate participi la un ritual, ei ar trebui sa faca si sa conduca acel ritual, altfel nu mai au de ce sa se numeasca shamani. Poate unii vor spune ca nu i-au vazut facand nici un ritual insa un shaman adevarat nu va trece niciodata peste asta cel putin din respect pentru spiritual plantei cu care lucreaza. Ritual nu insemana spectacol asa ca uneori trece aproape neobservat.
    Repet, tot ce-am spus, am spus privind dinafara si presupunand asa ca totul poate sa fie eronat. Fiecare va simti ce e bine penru el, oamenii in care poate avea incredere si cu care poate porni la drum, ar trebui sa simta si daca nu este pregatit pentru drum, dorinta nu garanteaza nimic. Riscul de a pierde o gramada de bani, de timp si mai ales de a intra in probleme pe care nu le poti rezolva singur si nici nu te poti baza pe cineva care va fi acolo sa te ajute ar trebui sa faca pe toata lumea sa se gandeasca nu de doua ori ci de mai multe inaine de a se avanta in asa ceva.
    Ah, era sa uit de “a nu intra cu asteptari”. E clar ca astepti pentru ca de aceea te-ai dus acolo si nu ca sa stai leguma zen. Ma refeream la a nu merge cu “un film” in minte, unul pe care ti l-ai facut sau pe care l-ai aflat din alta parte. Se spune (nu eu spun) ca afli ce doreste spiritul plantei sa afli si nu ce doresti tu, de aceea ziceam ca intri fara o intentie precisa, ca ti se poate revela cunoastere insa depinde ce faci cu ea dupa aceea. Spuneam la inceput ca poate persoana respectiva a tras niste invataminte chiar daca ele sunt cu totul si cu totul de alta natura decat cele la care se astepta. Poate a invatat ca sacrificiile de orice fel nu garanteaza nimic, poate ca a invatat ca trebuie sa simti personal oamenii si sa nu te bazezi niciodata pe referintele care le primesti despre ei sau cine stie ce altceva a mai invatat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Apreciez si sunt placut surprins sa vad in sfarsit pe un blog romanesc un articol despre Terence Mckenna. Rezonez la maxim cu speechurile si ideile lui, drept urmare am si avut cateva experiente Ayahuasca in America de Sud.
    Nu trebuie generalizat si de pus pe ganduri acum pe aceste experiente descrise aici, cum ca vai e periculos. Reiese clar ca nu a respectat dieta, caz in care experienta e dominata de efectele fizice negative, fara viziuni sau revelatii. Iar chesita cu pierdutul mintilor e un cliseu des folosit si nefondat, e valabil chiar opusul, iti regasesti si iti aranjezi mintile dupa. Si este adevarat, cu cat incerci sa opresti sau sa controlezi efectele cu atat experienta va fi mai chinuitoare si vei avea parte de hell. Dar chiar si acel hell poate reprezenta retrairea nasterii sau a perioadei intrauterine spre exemplu, si poti afla cum o mare parte fricile care bantuie subconstientul inca de atunci s-au format. In nici un caz nu este conditie necesara sa fii musai spiritual, sau sa fii practicant de yoga sau alte tehnici, sau sa ai nu stiu ce bagaj de carti si cunostiinte inainte. Oricine simte nevoia sau chemarea poate sa o faca, trebuie insa sa se pregateasca din timp sa tina dieta necesara, si sa fie cu mentalul pregatit, cum ca va urma o experienta ce-i va schimba viata. Spiritualitatea va veni si ea de la sine dupa experienta. As spune ca Ayahuasca ar fi indicata in primul rand materialistilor convinsi sau ateistilor, intr-ucat este antidotul perfect pentru sceptici. In aceeasi masura ar fi indicata dogmaticilor sau fundamentalistilor de orice fel. Eu la origini vin din sfera materialistilor, pana intr-o zi cand doua fumuri dintr-un joint mi-au facut cunostinta pentru prima data cu alta parte din mine, si am navigat pentru prima oara in subconstient. Ma consider in continuare un om de stiinta dar cu mintea mai deschisa, ca mi-am dat seama ca primul lucru pe care trebuie sa-l stiu este cat de putin stiu. First, know how little you know!
    Iar apoi Ayahuasca mi-a aratat ca cea mai extraordinara, fantastica dar si cea mai alien creatura pe care mi-as fi putut-o imagina vreodata sunt chiar eu. Cu alte cuvinte atat de instrainati suntem de noi insine. Ayahuasca ne reaminteste si ne aduce la cunostiinta ca noi deja suntem fiinte cosmice multi-temporalo-dimensionale.
    Experienta psihedelica (avuta cu responsabilitate intr-un cadru ritualic) este pe departe cel mai interesant lucru pe care-l poti face in aceasta viata pe aceasta planeta.

    RăspundețiȘtergere
  12. Omul era pregatit sa traiasca orice hell dar sa stie de ce sa inteleaga de ce macar. Daca retraia nasterea sa stie ca o retraieste sa stie despre ce e vorba. El spune ca nu a inteles nimic din experienta si sincer are dificultati in a o mai recomanda si altora. Spune ca s-a gandit si la Richard Dawkins, marele evolutionist ateu, cand a luat, deoarce Graham Hancock l-a provocat sa incerce. Daca Richard Dawkins ar fi avut trairile lui ar fi ramas la fel de convins ca totul e o halucinatie si un delir indus de creier. Asada, un fundamentalist sau un materialist ar fi mai „pregatit” de ayahuasca decat unul care de 15-20 de ani practica diverse cai spirituale, in ultima vreme mai mult VIpassana, care de tot atatia ani e vegetarian? Spune ca a primit mai multe variante de dieta pe care sa o tina inainte de ayahuasca si a incercat sa tina una din ele (fara produse animale, fara condimnte, fara paine, fara prajeli, a tinut si post , si-a curatat intestinele, nu s-a uitat la tv, doar calculatorul a fot nevoit sa-l mai deschida din cand in cand ca din asta traieste).
    O alta varianta ar fi accea ca poate ayahuasca nu avea nimic sa-i spuna lui. Poate este prea meseriash :))

    RăspundețiȘtergere
  13. P.S. Sotia lui a tinut aceasi dieta , iar ea a experiemntat multe, a avut multiple trairi si revelatii. Asadar, raman la acceasi concluzie. Poate ca aceste plante nu sunt panacee universale si nu sunt potrivite tuturor.

    RăspundețiȘtergere
  14. @FreeyourMind: intradevar, poate "bunica" nu mai avea ce sa-i arate. Dar dupa mine, tot mi se pare ca era prea "cerebral" in experienta. Cand te duci acolo e bine sa n-ai nici un fel de asteptari, deoarece acele asteptari vor modifica experienta transformand-o dintr-una autentica in una "artificiala".

    Dieta este importanta, dar si mai importanta e starea de spirit. ;)

    "Paharul plin nu mai poate fi umplut."

    RăspundețiȘtergere
  15. Voi puteti sa credeti ce vreti, insa e posibil sa va inselati ...

    RăspundețiȘtergere
  16. Da curajoasa provocarea facuta de Graham Hancock catre Richard Dawkins, dar cel putin omul a aratat interes, si poate chiar va incerca, pare ca a luat provocarea in serios.
    Am spus ca Ayahuasca ar fi mai indicata materialistilor si oamenilor de stiinta, in sensul ca in primul rand ei au nevoie de revelatia cunoasterii de sine, a experientei transpersonale, ei trebuie "vindecati" in regim de urgenta mai intai. Cum stiinta este dogma la putere a prezentului, ei ar trebui sa-si puna scepticismul la incercare sa testeze direct si sa nu mai ridiculizeze pe cei care au curajul si interesul sa se cunoasca pe sine. In cazul meu, fara nici o tehnica spirituala anterioara, experientele sunt dominate de life-review in special din copilarie, de probleme nerezolvate la timpul lor, cumva simt ca mai am multe de aflat si descoperit din primii ani de viata. Mai am mult de lucrat si de curatat din trecutul meu sa zic asa. Practicantii yoga in general au avut timp sa-si arda parde din karma, sa-si curete trupul si sufletul, drept urmare in experientele ayahuasca sunt mai liberi sa exploreze cu usurinta niveluri inalte ale constiintei, cu alte cuvinte pot privi mai usor spre viitor.

    RăspundețiȘtergere

Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

gif-850x250

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE

O INIȚIATIVĂ DE MARE VIITOR ȘI VALOARE
Este un proiect în care se pot implica toți românii de pretutindeni și vă invităm să o faceți!

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din dreapta și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1300 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Disqus

COMETARII DIN FACEBOOK

APEL

CELE MAI IMPORTANTE POSĂRI PENTRU NOI

PROSPERĂ - Oare e asa de greu?

THRIVE (2011) What On Earth Will it Take? In sfarsit va putem prezenta tradus, mult asteptatul documentar THRIVE si pentru asta mu...

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...