”Itzhak Bentov a fost inginer și mistic, cercetător și inventator intuitiv, ciudat de necunoscut dacă punem în balanță mareția descoperirilor sale. A deținut numeroase brevete de invenție pentru diverse dispozitive medicale și s-a ocupat de inginerie biomedicală, însă adevărata sa pasiune a fost conștiința umană.
Este omul care a decodat realitatea, a făcut-o publică în anii 70 pentru ca mai apoi, la scurt timp, să-și piardă viața în cel mai grav accident aviatic petrecut pe teritoriul Statelor Unite. Ținând cont ce teorii revoluționare avea pentru acea vreme, teorii cu care personal rezonez, idei ce mi se par avansate chiar și pentru acum, 50 de ani mai târziu, nu m-aș mira ca acel accident aviatic să fi fost dedicat lui.
Teoriile lui păreau științifico-fantastice, la acea vreme, dar culmea e că au fost folosite ulterior chiar de binecunoscuta agenție americană de informații, CIA. Acum multe dintre ideile lui sunt dezvoltate și analizate de nenumărați alți gânditori care au văzut și ei lucrurile asemănător cu Izhak. Dar pentru anii 70, sunt idei cu adevărat revoluționare și cred că a accesat la greu câmpul intuiției de care vorbește în teoriile sale.
Itzhak Bentov propunea o viziune revoluționaraă despre cosmos, conștiință și realitate. A încercat să construiască un model al universului care să satisfacă nevoia unei imagini cuprinzătoare despre „ce este existența noastră“.
Va propun in cele ce urmeaza un video care va provoaca serios cunostintele si credintele pe care le aveti despre realitate.” SURSA
VEDEȚI INTERVIUL TRADUS, AICI

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mă văd nevoit să fac unele precizări pentru cei care nu înțeleg subtilitatea noțiunii de moderare online. Mai bine zis, fiindcă este un site personal, nu poate exista nici dreptul la replică, nici cel de a comenta pe site-ul meu. Ambele sunt simple privilegii, acordate, temporar, celor care apreciază faptul că primesc, pe gratis, ceva foarte muncit și, mai ales, celor care nu folosesc un limbaj agresiv sau suburban sau care nu bat câmpii pe lângă subiect, fără a fi în temă cu postările anterioare ale site-ului.
Iar comentariu înseamnă câteva fraze, nu o altă postare.
De asemenea, nici comentariile la comentariul altui comentariu nu vor fi acceptate. Polemizați unde doriți, dar nu aici.
Apoi referiți-vă pe cât posibil doar la subiectul postării. Folosiți un limbaj decent. Dacă intrați în clinciuri cu alți comentatori, folosiți argumente, nu injurii.
Comentariile care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse fara discuții.
Vă mulțumesc pentru înțelegere!