OSHO - Despre Invidie si Iubire (4.08.2012)

13:19 Posted In , , , , , Edit This 5 Comments »
In asteptarea „extraterestrilor” (vezi articolul de aici :-) ) ne-am gandit sa va mai reamintim cate ceva despre un adevarat „extraterestru” care a existat pe pamant pana prin 1990. Ne straduim pe cat posibil, sa-l readucem in atentie cat mai des. 

Multumim echipei de traducatori care se ocupa cu tradusul acestor filmulete si va invitam si pe voi sa contribuiti .. 

Mai multe articole si filmulete cu OSHO gasiti in Categoria OSHO.

 „OSHO Despre Invidie

Invidia este unul dintre cele mai puternice sentimente. Invidia înseamnă a trăi prin comparație. Cineva e mai sus decât tine. Te afli întotdeauna undeva, pe o treaptă din mijlocul unei scări. Scara e cumva asemenea unui cerc, unei roți, pentru că nimeni nu ajunge la capătul ei. Fiecare e blocat undeva la mijloc. Cineva e întotdeauna mai sus decât tine, iar asta te ofensează și te menține într-o stare de luptă prin toate mijloacele posibile. Succesul îți va da toate drepturile, insuccesul îți va dovedi că ai greșit. Prin urmare, ceea ce are importanță e succesul, iar pentru a-l atinge, orice mijloc e permis. Gândești că nu trebuie să-ți pese de mijloacele prin care-l atingi și, de fapt, așa e, nimănui nu-i pasă. Ținta e să urci cât mai sus pe scară. Problema e că niciodată nu vei ajunge la vârful ei. Mereu va fi cineva deasupra ta și, oricine ar fi, va crea în tine invidie, pentru că el a reușit și tu nu.

Atunci de ce nu poți sări de pe scară? De ce nu poți ieși din cerc? În privința asta, societatea a fost foarte abilă. Ea și-a rafinat metodele de-a lungul miilor de ani: întotdeauna cineva e mai jos decât tine și asta îți dă satisfacții incredibile. În același timp, întotdeauna cineva e deasupra ta, ceea ce creează în tine invidie, nefericire, suferință, umilință. În timp ce celălalt continuă să se miște în sus, tu te-ai oprit. Aceasta te face să te simți fără sens, nefolositor, o umbră pe pământ și nimic mai mult. Acum ar fi cazul să sari de pe scară și să le spui celor din fața ta să meargă unde vor. Dar nu sari, pentru că mai există o mulțime de oameni și sub tine. Aceasta îți va da o mare mulțumire, sentimentul că ai întrecut atâția alți oameni; că nu ești chiar fără valoare. Oamenii plasați sub tine sunt destui pentru a-ți dovedi asta. Acum ești într-o dilemă: de câte ori te uiți în sus, te simți rău; de câte ori te uiți în jos, te simți excelent. Cum ai mai putea sări de pe scară? Sărind de pe ea, ai rămâne singur. Nimeni n-ar mai fi deasupra ta și nimeni dedesubtul tău. Aici, pe scară, ești cu toată lumea, ești o parte a societății, a culturii, a civilizației – și e doar o chestiune de oarecare efort din partea ta pentru ca oamenii să ajungă să-ți spună „Bravo, continuă! Nu fi deprimat, fii optimist! Succesul e aproape”.  

În copilărie, părinții ne spun: „Uită-te la băiatul vecinilor - a ieșit primul la școală, la liceu, la facultate...” Total greșit! Să urmărim o logică simplă: dacă nu te simți inferior, nu te poți simți superior și invers. Amândouă merg împreună. Dacă înlături unul din aceste sentimente, nu-l poți păstra pe celălalt. Dacă nu te simți superior în fața unora, cum ai putea să te simți inferior în fața altora? Te poți simți doar tu însuți.

M-am gândit adesea la toți acești oameni – Alexandru cel Mare, Timur Lenk, Napoleon Bonaparte. De ce să-i învățăm la școală pe copiii noștri inocenți despre ei? Pentru a crea în ei dorința de a fi cuceritori, de a fi bogați, președinți sau miniștri? De a nu fi ei înșiși? Nimeni nu ne învață să fim noi înșine. Așa ajungem să ne otrăvim spiritul cu sentimentul invidiei. Alexandru cel Mare... Ce-a fost așa mare în acest om? De ce trebuie să păstrăm vii numele lui Nadirshah sau Genghis Khan? Au fost doar niște criminali, cei mai mari criminali pe care i-a cunoscut lumea. Micii criminali ne trimit la moarte, în timp ce marii criminali ne scriu istoria.
Odată, i-am spus profesorului meu de istorie: „Istoria dumneavoastră e o istorie a crimei și cu învățăturile astea o să faceți și din noi niște criminali. Nu puteți găsi câteva exemple de ființe umane cu un suflet mare și să ne învățați că aceștia erau oameni admirabili?” După părerea mea, istoria întregii omeniri, așa cum e predată ea la școală, ar trebui aruncată la gunoi. Numai așa am putea începe să ne schimbăm. Așa am putea fi noi înșine, pentru că n-ar mai exista comparație... Da, e posibil ca într-un domeniu să știi tu mai mult, iar altcineva, mai puțin. Într-un domeniu poți fi mai talentat, iar în altul, altcineva. Acest lucru ne arată doar că oamenii sunt unici, că au calități și abilități diferite. Fiecare om are individualitatea lui proprie și nu poate fi comparat cu altul. 

N-am crezut niciodată despre cineva că mi-e inferior; n-am crezut niciodată despre cineva că mi-e superior. Eu sunt eu, tu ești tu. Comparația n-are sens. Dar toți copiii sunt împinși în competiție și astfel, e firesc să te compari cu alții, iar invidia să apară, dacă cineva reușește și tu nu, dacă cineva obține un lucru pe care tu nu poți să-l obții. Așadar, ai fost învățat de mic să te vezi inferior cuiva, sau superior altcuiva, astfel încât, acum îi judeci în permanență pe oameni ca inferiori sau superiori, ca buni sau răi, ca cinstiți sau necinstiți, în raport cu tine. Nu judeca! Orice om e doar el însuși. Acceptă-l așa cum e, dar nu uita că acest lucru e posibil numai dacă te accepți și pe tine așa cum ești.

Răspunsul pentru cel care mă întreabă dacă invidia ne îndepărtează de noi înșine este DA. Prin comparație, ai mers prea departe, în ambele direcții. Într-o parte sunt cei superiori ție, iar într-alta sunt cei inferiori ție – tu ești între. Nu mai ai timp să te vezi pe tine însuți. Lupți în permanență pentru a-i lua locul celui care este deasupra ta și, în același timp, îl împingi în jos pe cel de sub tine, pentru că încearcă să-ți ia locul. Iar el te trage de picioare, la fel cum tragi și tu de picioarele altcuiva. E un lanț straniu, în care fiecare trage de picioarele celuilalt, și toți sunt în pericol de a fi răniți.
Când, în India, a început să-mi facă probleme spatele, mi s-a dat să fac tracțiuni. Le-am spus: „Știți de unde vine cuvântul tracțiune și ce-mi faceți voi acum?”. Nu știau. Tracțiunile sunt un mijloc medical foarte bun. A fost inventat de creștini, în Evul Mediu, pentru a tortura oamenii! Era un mod „foarte creștin” de a-i face pe oameni să vorbească. Le trăgeau mâinile într-o parte și picioarele în cealaltă și, bineînțeles, dacă se doreau anumite mărturisiri de la ei, erau obținute. Dacă vrei ca o femeie să recunoască faptul că e vrăjitoare, pe masa de tracțiune va spune „da”, pentru că ajunge la o limită a suportabilității în care simte că brațele îi vor fi smulse din trup. Atunci își spune: „Mai bine spun da, sunt o vrăjitoare, și se sfârșește cu tracțiunile”. Dar, odată ce a acceptat că e o vrăjitoare, va fi arsă de vie.
Așadar, tracțiunile au fost un instrument de tortură. Efectul lor vindecător a fost descoperit printr-o coincidență. Un bărbat despre care se credea că este eretic a fost întins pe masa de tracțiuni. El avea dureri de spate și când s-a ridicat, a spus: „O, Doamne! Mi-au dispărut durerile!” De atunci, procedura a aparținut medicinii; înainte de întâmplarea asta, aparținea exclusiv bisericii. Viața voastră pare a fi o perpetuă tracțiune psihologică, în care nu mai aveți nici timp, nici energie, nici spațiu pentru voi; întotdeauna vă uitați la altcineva, chiar pentru a va simți bine...

Dacă sunteți invidios în competiția cu lumea din jurul vostru, cum puteți ajunge la voi înșivă? Lumea e atât mare, sunt atâția oameni în ea, și voi intrați în competiție cu toata lumea! Cineva are un chip frumos, cineva are un păr bogat, cineva are un trup bine proporționat, cineva are un intelect foarte dezvoltat, cineva e pictor, cineva e poet... Cum vă puteți descurca? Toate acestea și voi singuri în această competiție? Veți înnebuni! Și asta se întâmplă, de fapt, cu toată umanitatea.

Înlăturați competiția, înlăturați invidia! E absolut fără sens. E un mijloc de tortură, astfel încât să nu puteți fi niciodată voi înșivă, pentru că acesta este singurul lucru de care se tem religiile. Dacă sunteți voi înșivă, veți descoperi mulțumirea, împlinirea, extazul. Și atunci cui îi mai pasă de religie? Voi sunteți Divinul... Ați gustat divinitatea din voi. Acum nu vă mai deranjează nici măcar împăratul, pentru că nu mai gândiți că vă e superior. Cum ar putea să vă fie superior? Ați gustat ceva atât de nemaipomenit ca dimensiune, încât el nu poate fi decât un biet om... Puteți simți chiar compasiune pentru el, dar nu vă veți simți inferior lui. Nu există o diferență calitativă între voi. Singura diferență este cea exterioară: în haine regelui, în titlurile lui, în elefantul pe care stă. Dar acestea nu sunt diferențe care să constituie o ierarhizare adevărată. În interiorul vostru, veți găsi liniște, pace, comori inestimabile. Și, găsindu-le, vă veți da seama că toți oamenii le au; chiar dacă nu toți sunt conștienți de acest lucru. Atunci veți lăsa societatea în spate, pentru ca această societate v-a schingiuit. Veți da la o parte toate religiile, toate partidele politice. Acum sunteți aproape NIMENI. Am spus „aproape”, pentru că de fapt acum SUNTEȚI CINEVA pentru prima oară, dar într-un plan total diferit. N-ați știut nimic despre el, n-ați fost conștient că se află înlăuntrul vostru, atât de profund, atât de plin și atât de etern. Și ce veți pierde aruncând invidia, gelozia, competitivitatea și comparația? Nimic! Nu aveți de pierdut decât lanțurile voastre, dar veți câștiga întregul regat divin care este în interiorul vostru.”
„OSHO - Parabolă despre iubire şi ego


A fost odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile lui arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat!

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce e mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce e mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce e mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile lui erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge, pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi plecă ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea la poalele copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile lui, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl încuraja cu ramurile; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mare. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează...

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să-şi treacă examenele, să-şi facă prieteni... De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului lui: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.

Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.

Băiatul s-a făcut mare, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile lui lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Hei! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria-i răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „N-o să mai vii decât dacă îţi dau ceva? Îţi dau tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Noi nu avem nevoie nici de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a lui.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba lui, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata lui mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga lui fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se alina. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga lui fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum vreau să-mi fac o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc e mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat lângă copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”. Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta mereu întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac n-a mai rămas decât rădăcină, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat, conştient că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată? Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai e în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că n-ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i dau, iar el nu înţelege decât acest limbaj. Egoul nu înţelege decât limbajul primirii. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.”
 SURSA:http://frumoasaverde.blogspot.ro/
OSHO: Love is Like a Spring Breeze 

OSHO: Love and Hate Are One 

Post Comment

5 comentarii:

Anonim spunea...

Multumim admin pt aceste postari cu Osho.
Desi Osho vorbeste oamenilor intr-un fel destul de simplu, oamenii par a nu-l intelege sau inteleg complet anapoda, asta pt ca mesajul nu se adreseaza mintii lor ci mai mult fiintei lor, iar limbajul interiorului nostru l-am cam uitat, suntem in minte iar mintea nu ia in serios lucrurile simple,banalitatile.
Iata alte cateva clipuri cu osho subtitrate in ro la cc


http://www.youtube.com/watch?v=Csw7cm8FH24&feature=relmfu (o saritura curajoasa in oceanul vietii)

http://www.youtube.com/watch?v=FItToZLqnjk&feature=relmfu (despre media,tv )

http://www.youtube.com/watch?v=dNUhTj49LjE&feature=relmfu (de la inima la inima)

http://www.youtube.com/watch?v=5XyOmYVIsig&feature=fvwrel (tu esti in inchisoare si crezi ca esti liber)

http://www.youtube.com/watch?v=Zo_P2rbEtwo&feature=fvwrel (ai totul dar nu te ai pe tine insuti)

http://www.youtube.com/watch?v=dZqb-_Y7et0&feature=relmfu (intotdeuna am crezut ca iubesc pe cineva)

http://www.youtube.com/watch?v=kulGJ5wZSDM&feature=related (toata viata mea este plina de glume - FII O GLUMA PT TINE INSUTI!!!)

http://www.youtube.com/watch?v=otGQqO2TYMI&feature=relmfu (absolut liber sa fiu amuzant)

mai aveam cateva dar am uitat sa le notez si acum nu le mai gasesc ... :)

toate cele bune free ... cu bine
NNNnelu

Violeta Leontina spunea...

Va rog sa ma iertati ca va deranjez vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol despre fetita mea Leontina Nicoleta care are nevoie urgent pentru a se opera in America in clinica din Detroit. Diagnosticul fiind retinopatie de prematuritate.
Mai multe detaliI le gasiti pe adresa de blog: http://leontinanicoleta.blogspot.ro/
0769244865-mama-Violeta Calin
Va multumesc pentru sprijinul acordat.
Astept mesajul d-voastra la adresa de e-mail violetaleontina@yahoo.com
Va multumesc anticipat!

Anonim spunea...

MULTUMESC CELOR CARE SE OCUPA DE ACEST BLOG,PENTRU TOT CE FACE PENTRU INFORMAREA SI TREZIREA NO ASTRA SI A SEMENILOR NOSTRII. Totodata as vrea sa spun ca ma minunez de tupeul criminalilor din USL si de naivii care inca nu au inteles nimic in ultimii 22 de ani.fac apel prin intermediul dumneavoastra la "VERIFICAREA LISTELOR SUPLIMENTARE" pentru ca acolo este marea magarie a uselistilor. VA MULTUMESC SI VA IUBESC!

FreeYourMind spunea...

@ Violeta Florentina
Am publicat anuntul dvs. la pagina de UMANITARE aici http://fymaaa.blogspot.ro/p/umanitare.html

@Anonim
Multumim pentru aprecieri. Cu drag ...
Nu stim despre ce este vorba legat de Listele Suplimentare. Din punctul nostru de vedere cu totii sunt niste nemernici si USL si PDL si UDMR. Acest referndum nu este despre USL ci despre Basescu. Daca pica Basescu in 3 luni sunt anticipatele. Atunci poti vota pe altcineva decat Crin Antonescu, care este un presedinte interimar, doar.

FreeYourMind spunea...

@ Neluun
Multumim ..

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...