15 Octombrie - Revoluţie globală? (9.10.2011)

14:14 Posted In , Edit This 0 Comments »

15 OCTOBER 2011
GLOBAL REVOLUTION


"Se prefigurează o mişcare amplă de protest, care se va desfăşura, simultan, începând cu 15 octombrie 2011, în oraşe din zeci de ţări.

Pornită la New York, ca un protest împotriva corporaţiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde să se transforme într-o revoluţie planetară cu consecinţe încă nebănuite.

La o primă vedere, OWS pare o simplă „zvârcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizată de liberali şi de economiştii apropiaţi acestora. Este aberant să ceri anularea datoriilor bancare – aceasta este una dintre revendicările celor care, zilele acestea, ocupă Liberty Plaza şi Podul Brooklyn. Ar fi pe principiul „Hoţul strigă hoţii!”.

Cu toate acestea, aşa cum a declarat la CNN şi regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizează cu protestele din New York şi nu este exclus ca mulţi să li se alăture acolo sau în alte oraşe, în zilele şi săptămânile ce vor urma.

De la cele câteva scandări împotriva corporatiştilor care au generat criza şi prosperă în continuare, „pe spatele celor săraci”, s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanţă în inimile tuturor celor afectaţi de criza globală. S-a ajuns la un mesaj care cheamă la o Revoluţie care să producă o „schimbare adevărată”. Deşi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube conţine şi imagini ale confruntărilor violente anterioare dintre manifestanţi şi forţele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA şi Europa. În plus, mascota mişcării este masca din filmul „V de la Vendetta”, care, deşi are o concluzie generoasă, umanistă, este plin de scene violente.

Iată ce se spune în mesaj:

„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.

Cine este în spatele mişcării OSW şi a Revoluţiei din 15 octombrie?

Unii vor arăta spre socialişti şi spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de ştiri RT, finanţată de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, încă din primele zile ale mişcării, în timp ce mediile tradiţionale occidentale au păstrat tăcerea asupra subiectului. Doar arestările de sămbătă au făcut înconjurul lumii, pe toate canalele.

Cert este că, oficial, promotorii mişcării sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindeţiale din SUA, din 2008.

Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street şi, cum spuneam, a fost invitat la CNN să vorbească despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule în care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 şi cartelurile financiare americane pentru criza declanşată în 2008, Moore a susţinut că OSW poate fi începutul unei adevărate revoluţii.

Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitaţi şi de actriţa Suzan Sarandon, care şi-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. “Îi înţeleg foarte bine. Personal, nu am fost afectată de maşinaţiunile celor de pe Wall Street, dar dacă mi-aş fi pierdut averea din cauza lor, aş fi fost teribil de mânioasă”, a spus Sarandon.

Se pare că, pe 15 octombrie, în afara SUA, cele mai ample proteste vor fi în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia şi Israel. Şi în Ungaria s-au anunţat proteste pe 15 octombrie."

Nota mea: George Soros, unul dintre promotorii Noii Ordini Mondiale isi declara simpatia fata de manifestanti!!! Ca sa vezi! Asta arata ori ca elitele isi doresc dezordine sociala, ori ca individul vrea sa creeze confuzie. Oricum ar fi, si chair daca ceva trebuie facut, aceste miscari nu vor rezolva cu adevarat nimic. Chiar daca ii dai jos pe acestia, tot oamenii lor vor prelua controlul, chiar de pe pozitiile de mari revolutionari. Sa ne amintim doar de lovitura de stat din '89 de la noi..."

Vezi AICI afirmatiile lui Soros!


SURSA: http://danielroxin.blogspot.com/

„Ocupăm Piaţa Universităţii“, contribuţia României la Revoluţia Globală din 15 octombrie. Occupy Wall Street devine o mişcare mondială

Mişcarea de protest Occupy Wall Street (Ocupaţi Wall Street) a băgat spaima nu numai în guvernul american, ci în autorităţile din întreaga lume. „Revolutia Globala“, organizată de OWS (Occupy Wall Street), pare a se extinde cu rapiditate, pe Internet circulând apeluri către populaţie ca, pe 15 Octombrie, să iasă în stradă. În Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia, Israel şi chiar Ungaria s-au anunţat deja mitinguri de amploare. Românii sunt chemaţi şi ei să ocupe Piaţa Universităţii din Bucureşti.



Pe cele mai importante reţele de socializare de pe Internet a lansat un apel prin care românii sunt chemaţi să se alăture, pe data de 15 Octombrie, „revoluţiei globale“ declanşată de organizaţie OWS (OWS). „Pe 15 octombrie, România se alătură revoluţiei globale. Pe 15 octombrie, ocupăm Piaţa Universităţii“ este esenţa apelului. „Nu reprezentăm niciun partid politic, asociaţie sau sindicat. Nici nu dorim să fim reprezentaţi de acestea, pentru că fiecare din noi vorbeşte în numele său. Vrem că pe 15 octombrie, uniţi într-o singură voce, să le reamintim politicienilor că ei servesc interesele noastre, ale cetăţenilor, şi nu pe cele personale“, se arată pe pagina de Facebook special creată pentru iniţierea mişcării „Ocupăm Piaţa Revoluţiei“.

Iată mesajul prin care românii sunt chemaţi să ocupe Piaţa Universităţii, pe 15 octombrie:
Pe 15 octombrie, oameni din toate colţurile lumii vor ieşi pe străzi. Din America până în Asia, din Africa până în Europa, îşi vor cere drepturile în numele unei democraţii adevărate. A sosit timpul să ne unim cu toţii printr-un protest paşnic global.
Clasa conducătoare lucrează doar pentru binele unora, ignorând astfel dorinţa majorităţii şi preţul pe care oamenii şi mediul înconjurător îl plătesc. Această situaţie intolerabilă trebuie să înceteze.
Uniti într-o singură voce, le vom transmite politicienilor şi elitei financiare care-i deservesc, că noi, oamenii de rând, suntem singurii care ne putem decide viitorul.
Nu suntem o marfă nici pentru politicieni, nici pentru bancheri.
Pe 15 octombrie ne vom întâlni pe străzi pentru a iniţia schimbarea globală pe care o dorim cu toţii. Vom demonstra paşnic, vom vorbi şi ne vom organiza până când vom reuşi.
E timpul să ne unim. E timpul să ne facem auziţi.
Oameni din toată lumea, uniţi-vă pe 15 octombrie!
„Revoluţia Globală“, organizată de OWS (Occupy Wall Street), s-a „născut“ la New York, dar mişcarea s-ar putea extinde în toată lumea, ca o reacţie împotriva marilor corporaţii financiare de la care a pornit criza. OWS a lansat un mesaj pe YouTube prin care cheamă la un protest mondial în 15 octombrie şi deja au fost anunţate mitinguri în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia, Israel şi chiar Ungaria.


Pentru a va forma o idee mai buna despre acest eveniment va recomandam cateva articole:

Post Comment

POSTARE IMPORTANTĂ

Calogero Grifasi - Noi informatii uluitoare (9.09.2016)

Fiecare hipnoza realizata de Calogero Grifasi este pentru noi o aventura a cunoasterii obtinuta prin intermediul unor povesti fascinan...

ALTE FILME INTERESANTE

CREZI CĂ ACEST BLOG TE AJUTĂ PE TINE ŞI/SAU LUMEA ÎN CARE TRĂIEŞTI?
Daca da, sprijina munca celor care aduc aceste informatii la lumina, printr-o DONAŢIE. Este cea mai concreta recunostinta! CLICK AICI pentru a DONA prin PAYPAL sau DONAŢI ANONIM prin BITCOIN la adresa
1AgtwQF2ETidVoP9tqFnpqFMwz86FUejug. Altă formă de plată găsiţi AICI.

DE AJUTOR

Dacă ești pentru prima dată pe acest blog, îți urăm bun venit! Poți căuta orice subiect care te interesează cercetând CUPRINSUL din meniul de pe stânga (odată ajunşi în cuprins apăsaţi CTRL + F + cuvânt cheie pentru găsire rapidă), dar şi ARHIVA şi CATEGORIILE de pe coloana din stânga și nu în ultimul rând caseta "CĂUTAŢI PE BLOG" de pe coloana din dreapta (sus). Sunt peste 1050 de articole publicate în clipa asta, majoritatea însoţite de filme şi clipuri traduse sau emisiuni tv, deci ai ce răsfoi şi crede-ne se merită efortul. Poți de asemenea primi direct pe email articolele care apar dacă te abonezi cu adresa de mail în căsuţa de ABONARE din dreapta, de sub VIZITE (pentru abonare primeşti gratuit toată colecţia Corrado Malanga - cărţi, articole, filme traduse, de pe blogul nostru). De asemenea ne poţi urmări activitatea pe FaceBook, dând LIKE (APRECIEZ) în zona centrală de sus. Mulţumim pentru vizită şi te mai așteptăm pe aici!

Pentru cei care au nelamuriri in ceea ce priveste prezenta reclamelor pe blogul nostru, le recomandam sa citeasca articolul DESPRE RECLAME.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...